STILURILE FUNCȚIONALE

Stilurile funcţionale reprezintă varietăţi ale limbii literare, diferenţiate ca urmare a folosirii lor
în sfere distincte de activitate socială.

Stilul beletristic (artistic) - Este specific domeniului literaturii, esteticului.

Trăsături:
- generează emoţii
- promovează sensibilitatea
- se adresează imaginaţiei receptorului
- cuvântul este întrebuinţat cu sens figurat şi plasat în contexte expresive cu o mare forţă
specifică
- scriitorul/poetul are libertate totală putând să încalce sau să modifice normele limbii literare
- referentul este o lume imaginară, generată de imaginaţia creatoare
- funcţia specifică de comunicare este cea estetică
- din punct de vedere fonetic/prozodic, opera literară/poezia este rezultatul unei prelucrări din
partea artistului care va încerca să obţină efecte ritmice şi eufonice deosebite
- din punct de vedere morfologic, scriitorul are libertatea de a plasa în context artistic forme
flexionare neuzuale, arhaice, regionale, populare etc., nerecomandate de limba literară
- artistul poate să modifice sau să creeze el însuşi cuvinte şi expresii noi
- sunt preferate sensurile conotative ale cuvântului, mai ales în poezie (figurile de stil, jocuri de
cuvinte, ambiguitatea voită a sensurilor, sugestia şi conotaţia)
- topica este subiectivă
- punctuaţia dobândeşte valori stilistice
- modalităţile de comunicare sunt: descrierea, naraţiunea, dialogul, monologul scris şi monologul
oral
- contribuie la educarea gustului publicului, la formarea şi dezvoltarea limbii literare

Stilul tehnico-ştiinţific – Îndeplineşte funcţia de comunicare în domeniul ştiinţei şi al tehnicii

Trăsături:
- sunt respectate normele limbii literare
- comunicarea este, în general, lipsită de încărcătură afectivă; excepţii: istoria, psihologia,
filosofia, critica literară etc.
- accesibilitate relativă, deoarece se adresează unui public specializat
- limbajul se distinge prin claritate, precizie, sobrietate şi proprietate a termenilor
- enunţuri impersonale de tip descriptiv, explicativ
- frecvenţa sensurilor abstracte
- sintaxă dominată de grupul nominal
- evitarea regionalismelor, a arhaismelor, a formelor populare
- textul poate conţine şi mijloace auxiliare: scheme, tabele, diagrame, formule, fotografii etc.
- limbajul este specializat, bogat în neologisme
- termenii sunt monosemantici, sensul propriu al cuvintelor
- evitarea figurilor de stil
- citatul are rol de argument sau de material demonstrativ
- apare frecvent persoana I plural (pluralul autorului)
- folosirea aproape exclusivă a propoziţiilor enunţiative neexclamative
- utilizarea unor formulări specifice tehnicii argumentării: din această cauză, sub acest aspect
etc.
- modalităţi de comunicare: monologul scris şi oral, dialogul oral.

Stilul juridico-administrativ – Îndeplineşte funcţia de comunicare în sfera relaţiilor oficiale: legi,

hotărâri judecătoreşti, documente politice, discursuri parlamentare, corespondenţă oficială etc.
Trăsături:
- se respectă strict normele limbii literare
- textele au caracter obiectiv, impersonal, neutru din punct de vedere expresiv, lipsit de
încărcătură afectivă
- limbajul este clar, accesibil, fără a lăsa loc de interpretări (evitarea ambiguităţii)
- frecvenţa enunţurilor cu formă impersonală şi conţinut normativ
- definirea riguroasă a semnificaţiilor
- se observă folosirea infinitivului cu valoare de imperativ (A se revedea încadrarea…), a
viitorului cu valoare de imperativ (Elevii vor purta uniforma…), a reflexivului pasiv (Se
convoacă adunarea acţionarilor…), a unor forme verbale impersonale (Vi se aduce la
cunoştinţă…)
- sunt preferate anumite adverbe, prepoziţii, locuţiuni şi expresii precum: conform, în
conformitate cu, în calitate de, drept care etc. (clişee lingvistice, formule fixe)
- modalităţi de comunicare: monologul scris şi oral, dialogul scris şi oral
- împărţire specifică în articole, alineate şi litere;
- verbe la prezent.

Stilul publicistic – Este specific mass-media: ziare, reviste, emisiuni de radio şi de televiziune
etc. Scopul principal este informarea şi formarea opiniei publice.
Trăsături:
- sinteză a obiectivităţii cu subiectivitatea, a componentei afective cu cea intelectuală
- varietatea şi bogăţia vocabularului, ceea ce derivă din diversitatea ariei tematice abordate
- formulări tipice limbajului cotidian
- îmbină exprimarea oficială cu cea familiară, tonul obiectiv, ştiinţific cu expresia subiectivă,
dominată de sensibilitate
- apar şi mijloace extralingvistice: fotografii, caricaturi, tabele, hărţi, statistici, grafice etc.
- normele limbii literare sunt, adesea, respectate
- sursă de inovaţie lingvistică, de răspândire şi impunere a neologismelor
- introducerea unor unităţi lexicale noi
- amestecul de limbaje
- stil accesibil
- utilizarea unor procedee menite a stârni curiozitatea: titlul/subtitlul/interogaţiile/exclamaţiile au
rol covârşitor în captarea atenţiei şi în convingerea publicului, alături de imaginile/ilustraţiile
care pot însoţi textul propriu-zis
- folosirea unor clişee: oraşul din Bănie, fraţii noştri de peste Prut, perla litoralului românesc

REGISTRE STILISTICE

1. Registrul familiar/colocvial (limbajul conversaţiei libere, variantă a limbajului popular,

predominant oral, cu multe trăsături afective şi expresive, preia elemente ale limbajului cult, dar
şi elemente argotice)
2. Registrul literar (vezi stilul beletristic)
3. Registrul ştiinţific (vezi stilul tehnico-ştiinţific)
4. Registrul juridic (vezi stilul juridico-administrativ)
5. Registrul religios cu caracter solemn, arhaic, conservator, cu o puternică încărcătură afectivă.
6. Registrul politic cu tehnici persuasive.
7. Registrul jurnalistic (vezi stilul publicistic)
8. Registrul argotic
9. Registrul arhaic
10. Registrul regional
11. Registrul neologic
12. Registrul popular (utilizarea mijloacelor paraverbale, implicarea interlocutorului,
spontaneitate, redundanţă, accidente fonetice, reduceri de sunete, rime, aliteraţii, vocabular
relativ redus, polisemie bogată, numeroase locuţiuni şi expresii, structură sintactică simplă,
prezenţa unor elemente afective: interjecţii, diminutive, construcţii expresive cu valoare de
superlativ, apariţia unor elemente vulgare: insulte, imprecaţii, termeni obsceni etc.)
13. Registrul cult (respectă normele şi este folosit mai ales în scris, păstrează integritatea
fonetică a cuvintelor, se evită repetiţiile, printr-un vocabular bogat, nuanţat, structura sintactică
a frazei este complexă)
14. Registrul standard (aspectul cel mai unitar al limbajului cult, răspândit în şcoală şi prin
mijloace de comunicare în masă, folosit în situaţii oficiale)
15. Registrul formal, informal etc.

Elemente verbale, nonverbale, paraverbale

Comunicarea verbală: se realizează, oral sau în scris, prin intermediul unei limbi
cunoscute de către toţi participanţii la actul de comunicare.
Comunicarea nonverbală: se realizează prin gesturi, mimică, poziţia corpului etc. sau al
unui sistem special creat, cum ar fi limbajul surdo-muţilor.
Comunicarea paraverbală: se realizează prin intermediul aspectelor legate de voce
(modulaţie, ritm, volum) sau prin pauzele în vorbire.
Din punctul de vedere al transmiterii mesajului comunicarea este: directă (faţă în faţă) şi
mediată (prin alte mijloace).
Din punctul de vedere al relaţiei emiţător-receptor: bilaterală (emiţător ↔ receptor) şi
unilaterală (emiţător → receptor)