ADHD
Criterii DSM V
A. Un model persistent de neatenție și/sau hiperactivitate-
impulsivitate care interferează cu funcționalitatea sau dezvoltarea,
caracterizată de (1) și / sau (2):
1. Neatenție: Șase (sau mai multe) dintre următoarele simptome persistă
timp de cel puțin 6 luni, fiind de un grad, care nu este în concordanță cu
nivelul de dezvoltare și care are un impact negativ direct asupra activităților
sociale și academice / ocupaționale:
Notă: Simptomele nu sunt doar o manifestare a comportamentului
opozițional, a sfidării, a ostilității sau a neînțelegerii sarcinilor sau
instrucțiunilor. La adolescenții mai mari și adulți (vârsta de 17 ani și mai
sus) este necesară prezența a cel puțin cinci simptome.
Criterii DSM V
a. Adesea nu reușește să acorde o atenție minuțioasă detaliilor sau face
greșeli din neglijență la școală, la locul de muncă sau în timpul altor
activități (de exemplu, nu remarcă sau pierde din vedere detalii, lucrul este
efectuat incorect).
b. Deseori întâmpină dificultăți în menținerea atenției asupra sarcinilor sau
activități de joc (de exemplu, are dificultăți în a păstra concentrarea în
timpul cursurilor, conversațiilor sau lecturii îndelungate).
c. Adesea nu pare să asculte atunci, când i se vorbește direct (de exemplu,
mintea pare a fi în altă parte, chiar și în absența unei distrageri evidente).
d. Adesea nu respectă instrucțiunile și nu reușește să finalizeze sarcinile de la
școala, treburile casnice sau îndatoririle la locul de muncă (de exemplu,
începe sarcinile, dar pierde în curând concentrarea și este ușor de distras).
Criterii DSM V
e. Adesea întâmpină dificultăți în organizarea sarcinilor și activităților (de
exemplu, dificultăți în gestionarea sarcinilor secvențiale; dificultatea de a
păstra materialele și obiectele în ordine; munca dezordonată; gestionare
proastă a timpului; nu reușește să respecte termenele limită).
f. Deseori evită, nu-i place sau este reticent să se implice în sarcini, care
necesită efort mintal susținut (de ex., sarcini școlare sau lucru casnic; pentru
adolescenți mai mari și adulți - pregătirea rapoartelor, completarea
formularelor, examinarea lucrărilor ample).
g. Adesea pierde lucrurile necesare pentru sarcini sau activități (de ex.
materiale școlare, creioane, cărți, unelte, portofele, chei, documente,
ochelari, telefoane mobile).
Criterii DSM V
h. Adesea este ușor distras de stimuli externi (pentru adolescenții mai mari
și adulți, poate include gânduri incoerente).
i. Adesea uită unele lucruri în activitățile zilnice (de exemplu, de a face
treburi casnice, de a merge undeva; pentru adolescenții mai mari și adulți -
returnarea apelurilor telefonice, plata facturilor, a merge la întâlniri).
2. Hiperactivitate și impulsivitate: Șase (sau mai multe) dintre
următoarele simptome persistă timp de cel puțin 6 luni, fiind de un grad,
care nu este în concordanță cu nivelul de dezvoltare și care are un impact
negativ direct asupra activităților sociale și academice / ocupaționale:
Notă: Simptomele nu sunt doar o manifestare a comportamentului
opozițional, a sfidării, a ostilității sau a neînțelegerii sarcinilor sau
instrucțiunilor. Pentru adolescenții mai mari și adulți (vârsta de 17 ani și
peste), este necesară prezența a cel puțin cinci simptome.
Criterii DSM V
A. Adesea se agită sau bate cu mâinile sau cu picioarele ori nu-și găsește
locul pe scaun.
b. Adesea se ridică de pe scaun în situații, în care trebuie să rămână așezat
(de exemplu, pleacă de la locul său din sala de clasă, din birou sau de la alt
loc de muncă sau în alte situații când trebuie să rămână la locul său).
c. Adesea aleargă sau se urcă undeva în situații, când nu este potrivit de a o
face. (Notă: la adolescenți sau adulții, se poate exprima prin agitație.)
d. Adesea nu se pot juca sau implica liniștit în activități de agrement.
e. Este deseori "în mișcare", acționând ca și cum ar fi "condus de un motor"
(de exemplu, nu este în stare sau se simte inconfortabil de a sta liniștit
pentru o perioadă mai extinsă de timp, cum ar fi, în restaurante, la întâlniri),
alte persoane îi pot considera ca fiind neliniștiți sau dificil de ținut pasul cu
ei.
Criterii DSM V
f. Adesea vorbește excesiv
g. Deseori scapă un răspuns înainte de a se termina o întrebare (de ex.,
sfârșește propozițiile spuse de ceilalți; nu poate aștepta rândul într-o
conversație).
h. Adesea întâmpină dificultăți în a-și aștepta rândul (de exemplu, stând la
coadă).
i. Adesea întrerupe sau deranjează pe alții (de exemplu, în conversații, jocuri
sau activități; începe a utiliza lucrurile altor persoane fără a cere sau a primi
permisiunea; adolescenții și adulții, se pot amesteca sau pot prelua ceea ce
fac alții).
Criterii DSM V
B. Au fost prezente mai multe simptome de neatenție sau hiperactiv-
impulsiv până la vârsta de 12 ani.
C. Au fost prezente mai multe simptome de inatenție sau hiperactiv-impulsiv
în două sau mai multe situații (de exemplu, la domiciliu, școală sau loc de
muncă; cu prietenii sau rudele; în alte activități).
D. Există dovezi clare că simptomele interferează cu sau reduc calitatea
funcționării sociale, academice sau ocupaționale.
E. Simptomele nu apar exclusiv în perioada schizofreniei sau unei alte
tulburări psihotice și nu pot fi explicate mai bine de o altă tulburare psihică
(de exemplu, tulburarea de dispoziție, tulburarea de anxietate, tulburarea
disociativă, tulburarea de personalitate, intoxicația cu substanțe sau sevraj).
Criterii DSM V
Specificarea tipului și severității
1. Tipul de ADHD
Manifestare combinată: Dacă în ultimele 6 luni sunt îndeplinite ambele
criterii de neatenție și hiperactivitate-impulsivitate.
Manifestare predominantă de neatenție: când, în ultimele 6 luni, sunt
îndeplinite criteriile pentru neatenție, dar criteriile de hiperactivitate-
impulsivitate nu sunt îndeplinite.
Manifestare predominant hiperactivă / impulsivă: când, în ultimele
6 luni, sunt îndeplinite criteriile de hiperactivitate-impulsivitate, dar
criteriile de neatenție nu sunt îndeplinite.
Criterii DSM V
2. Severitatea actuală
Ușoară: Sunt prezente simptome puține, dacă există, plus la cele necesare
pentru a stabili diagnosticul, iar simptomele duc la deficiențe funcționale
minore.
Moderată: sunt prezente simptome sau deficiențe funcționale între
"ușoare" și "severe".
Severă: sunt prezente multe simptome plus la cele necesare pentru a stabili
diagnosticul sau sunt prezente unele simptome deosebit de severe, ori
simptomele duc la afectarea semnificativă a funcționării sociale sau
profesionale.
3. Există o remisiune parțială?
Când în trecut criteriile au fost îndeplinite pe deplin, în ultimele 6 luni au
fost îndeplinite mai puține criterii, iar simptomele încă duc la afectarea
funcționalității sociale, academice sau ocupaționale.
Instrumente de evaluare
● Interviul clinic (structurat și semi-structurat)-KID-SCID (pentru copii), DIVA 2.0 sau
5.0 (pentru adulți);
● Cutoff score: DIVA 2.0
Cu un scor de 6/9 simptome de deficit de atenție și/ sau hiperactivitate în copilărie și de 5/9
la adulți, ar trebui examinată oportunitatea unui diagnostic de ADHD (în conformitate cu
DSM-5)
● Scale de evaluare a comportamentului conform criteriilor ICD-10 și DSM-5:
a. Scalele Conners (Conners et., al., 1997) - CRS-R (3-17 ani)
b. Scalele Iowa Conners (Loney & Milich, 1982) (6-12 ani)
c. Chestionarul Swanson, Nolan si Pelham - SNAP– IV (Swanson, 1992) (5-11 ani)
d. Scala SWAN (Swanson et. al., 2001) (5-11 ani)
e. Scala SKAMP (Wigal et. al., 1998) (7-12 ani)
Instrumente de evaluare
f. Scala DuPaul (DuPaul et. al., 1998) – ADHD RS-IV (5-18 ani)
g. Scalele Vanderbilt (VADTRS & VADPRS) (Wolraich, et. al., 2003), (6-12
ani)
h. Scala ADHD-SRS (Holland et al., 2001), (5-18 ani)
i. Scalele Brown - BADDS, (Brown, 1996), (3-18 ani)
j. Scalele Achenbach (Achenbach & Rescorla, 2001), (2-59 ani)
ASEBA (RTS, avizat COPSI)
k. Chestionarul SDQ (Goodman, 1997), (4-18 ani)
[Link]
Instrumente de evaluare
● Evaluarea nivelului de inteligență și performanță–
comorbidități
Weschler Intelligence Scale for Children-IV (WISC-IV) (RTS, avizat COPSI)
● Evaluarea achiziţiilor academice
● Evaluarea contextului familial - suport pentru intervenție
● Evaluarea proceselor cognitive specifice deficitare şi anume în
special a funcţiilor executive (memoria de lucru, atenţia susţinută,
controlul motor)
Working Memory Index (WISC-IV)
NEPSY-II (Test central, avizat de COPSI)
Instrumente de evaluare
a) Subtestul Digit Span din WISC-IV- măsoară memoria de lucru
b) Continuous Performance Test (CPT)- măsoară abilitatea de a menţine
atenţia pe perioade mai lungi de timp (5-20 minute).
c) Stop Signal Task (SST)- măsoară inhibiţia comportamentală.
d) Trail Making Test (A şi B)- măsoară atenţia susţinută şi memoria de lucru.
e) Wisconsin Card Sorting Test (WCST)- măsoară memoria de lucru şi inhibiţia
comportamentală.
f) The Stroop Interference Task- măsoară inhibiţia comportamentală.
g) Matching Familiar Figures Test (MFFT)- este unul dintre cele mai folosite
teste pentru evaluarea impulsivităţii pentru copii.
h) Word Fluency Test- măsoară expresivitatea limbajului.
i) Test of Everyday Attention for Children (TEA-CH)- se realizează
diagnosticul diferenţial între deficite ale atenţiei susţinute, atenţiei selective,
atenţiei divizate şi deficite ale capacităţilor de comutare ale atenţiei.
Semnale de alarmă
• Probleme în organizare (dificultăți în gestionarea timpului, ratarea și
întârzierea la întâlniri și dificultăți în terminarea proiectelor)
• Performanța neconstantă academic/la muncă
• Dificultăți în gestionarea furiei
• Probleme în familie/ mariaj
• Dificultăți în menținerea rutinelor gospodărești, modele de somn și alte
activități de autoreglare.
• Dificultăți în gestionarea finanțelor.
Semnale de alarmă
• Dependențe precum consumul de substanțe, cumpărături compulsive,
dependență sexuală, supraalimentare, exerciții compulsive, jocuri
electronice sau de noroc.
• Accidente frecvente, fie din imprudență, fie din neatenție.
• Probleme de conducere (amenzi de viteză, accidente grave, revocarea
permisului).
• Existența unei rude apropiate care are ADHD.
• Are nevoie să-și reducă numărul de sarcini la muncă sau are dificultăți în
completarea sarcinilor școalare.
• Stima de sine scăzută sau sub-realizare cronică
Distincția tulburare-simptome-impact
Cauze neuro-genetice Exprimarea în cogniție Consecințe ale
și comportament manifestării
simptomelor
Neatenție Efecte adverse în
Hiperactivitate majoritatea activităților de
Impulsivitate viață și riscuri crescute de
Deficite în funcționarea morbiditate și mortalitate
executivă
Simptomele asociate cu funcționarea
executivă/ atenție
▪ Persistență slabă în direcția scopurilor, sarcinilor, viitorului (nu pot
susține atenția/ acțiunea în timp)
▪ Distractibilitatea (rezistența redusă la evenimente externe și interne
irelevante pentru scop)
▪ Deficite în re-angajarea în sarcină după întreruperi (trec de la o
sarcină nefinalizată la alta)
▪ Deficite la nivelul memoriei de lucru (uituc în activitățile zilnice, nu-
și amintește ce are de făcut)
▪ Auto-monitorizare diminuată
Simptomele de hiperactivitate-
impulsivitate
▪ Deficite în inhibiția motorie (neliniște, foială, hiperactivitate)
▪ Deficite în inhibiția verbală (vorbit excesiv, întreruperea
interlocutorului)
▪ Impulsivitatea cogniției (dificultatea suprimării gândurilor irelevante
pentru sarcină, decizii rapide)
▪ Impulsivitatea motivației (preferă gratificarea imediată,
desconsiderarea mai mare a consecințelor amânate)
▪ Dereglarea emoțională (impulsivitatea afectului, auto-reglarea top-
down deficitară)
Deficite în funcțiile executive
❖ Conștientizarea propriei persoane (self-awareness)
❖ Inhibiție (self-restraint)
❖ Simțul timpului și managementul timpului
❖ Memorie de lucru (nonverbală și verbală)
❖ Auto-reglare emoțională
❖ Auto-motivare
❖ Organizare, planificare și rezolvare de probleme
Simptomele de deficit de atenție
Există mai multe aspecte ale atenției, nu toate sunt afectate de ADHD:
❑ Arousal
❑ Vigilență
❑ Attention Span (durata atenției)
❑ Focus (ignorarea distractorilor)
❑ Atenția susținută (persistență în sarcină)
[Link]
[Link]
[Link]
Pachet de intervenție
Acceptare,
Compasiune
Acomodări AHDH Modificări
Medicație
7 argumente pentru intervenția precoce
➢ Reducerea severității simptomelor și a deficitelor executive-de auto-
reglare asociate
➢ Reducerea stresului familial, a conflictelor părinți-copii
➢ Reducerea riscurilor asociate cu impactul asupra activităților în domeniile
majore de viață (acasă, la școală, cu co-vârstnicii, în comunitate)
➢ Reducerea riscurilor legate de problemele de sănătate asociate
➢ Reducerea riscului pentru tulburările comorbide atât cele de externalizare
(opoziționism, tulburări de conduită) și de internalizare (anxietate,
depresie)
➢ Reducerea costurilor economice ale familiei și societății
Medicație
❖ Stimulante cerebrale: metilfenidatul și dexamfetamina
➢ metilfenidat (Ritalin, Concerta, Metadate, Focalin);
➢ săruri mixte ale unui produs de amfetamină cu o singură entitate (Adderall,
Adderall XR);
➢ dextroamfetamină (Dexedrină, Dextrostat).
❖ Non-stimulante: atomoxetine
➢ atomoxetina (Strattera) nu este nici stimulant, nici antidepresiv; ea ameliorează
simptomele de neatenție și hiperactivitate/impulsivitate ale ADHD prin
afectarea aspectelor specifice ale sistemului norepinefrinei
Datele statistice arată că între 70-80% dintre copiii cu ADHD răspund pozitiv la
aceste medicamente.
Medicația nu vindecă ADHD-ul. De cele mai multe ori este benefică și ameliorează
simptomele .
[Link]
Intervenții psihosociale dovedite
❑ Educația părinților
❑ Training-ul părinților: valoare și limitări
✓ Reduce doar sfidarea și conflictele părinte-copil, mai puțin ADHD-ul
✓ Funcționează cel mai bine la părinții copiilor mai mici de 11 ani (65-
75% răspund la intervenție)
❑ Managementul comportamentului la clasă: limitări legate de timp,
context, persoane implicate
❑ Exerciții fizice rutiniere (pentru coping, nu vindecare)
❑ Îmbunătățirea somnului (durată, calitate): are ceva impact asupra
inatenției a doua zi
❑ CBT asupra deficitelor funcționării executive la adulții cu
ADHD
[Link]
Intervenții psihosociale experimentale
❑ Friendship coaching: antrenarea părinților în vederea aplicării de
programe de dezvoltare a abilităților sociale la copiii lor cu ADHD
❑ Programul ”Challenging Horizons”: training suplimentar după
școală pentru adolescenți, focus pe: aspecte sociale, recreere și remediere
academică
❑ Programe de managementul timpului și organizare: echivalente
cu programele de training în managementul comportamentului
❑ Pre-school Play Curriculum: pentru copii cu risc de deficite în
funcționarea executivă (Adele Diamons & Jeffrey Halperin)
[Link]
Intervenții psihosociale experimentale
❑ Meditație mindfulness: rezultate mixte, studiile nu sunt foarte
riguroase
❑ Stimulare magnetică transcraniană (noninvazivă): efecte mixte,
puține studii
❑ Administrare de acizi grași Omega 3 și 3/6: efecte mixte,
metaanaliza Cohrane (2012) arată lipsa efectelor, când sunt identificate
efecte, sunt de dimensiune redusă, în mare parte asupra neatenției în 25%
din cazuri
[Link]
Intervenții nedovedite/infirmate
❑ Dietele bazate pe eliminare: excludere zahăr, aditivi etc; există unele
efecte pe coloranți alimentari (sub .23 sau mai mici)
❑ Megavitamine, anti-oxidanți, minerale: nu există dovezi sau au fost
infirmate
❑ Integrare senzorială: infirmat
❑ Manipulări chiropractice ale craniului: infirmat
❑ Terapie prin joc, psiho-terapie: infirmat
❑ Terapii de antrenare a auto-controlului (cognitive) la copii:
infirmat
❑ Terapia abilităților sociale la copii: funcționează pentru tipul
neatent și cazurile care prezintă anxietate
[Link]
Intervenții nedovedite/infirmate
❑ Neurofeedback: multe studii care prezintă efecte pozitive, însă au
serioase erori de metodologie; 5 studii randomizate controlate placebo nu
au găsit nici un beneficiu
❑ Antrenarea funcțiilor executive (în special a ML) prin jocuri:
CogMed, Nintendo with Brain Age Game, [Link],
[Link], [Link], [Link],
[Link] etc.
[Link]
12 principii pentru creșterea unui copil cu ADHD
Principiul 1. Utilizează cheile succesului
Principiul 2. Amintește-ți că este o tulburare!
Principiul 3. Fii un păstor, nu un inginer
Principiul 4. Stabilește-ți corect prioritățile
Principiul 5. Parenting-ul mindful: Fii acolo și fii conștient
Principiul 6. Promovează conștientizarea de sine și responsabilitatea
copilului tău
12 Principles for Raising a Child with ADHD by Russell A. Barkley. Copyright © 2021 The Guilford Press.
12 principii pentru creșterea unui copil cu ADHD
Principiul 7. Atinge mai mult, recompensează mai mult și vorbește mai puțin
Principiul 8. Fă timpul real
Principiul 9. Memoria de lucru nu funcționează: descarc-o și fă-o fizică!
Principiul 10. Organizează-te
Principiul 11. Concretizează rezolvarea problemelor
Principiul 12. Fii proactiv: Planifică pentru situații dificile acasă și departe de
casă
12 Principles for Raising a Child with ADHD by Russell A. Barkley. Copyright © 2021 The Guilford Press.
Carențele în conștientizarea propriei
CARENȚE ÎN CONȘTIENTIZAREA
persoane
Copiii sunt învățați ca ori de câte ori li se spune cuvântul
”țestoasă” trebuie să își miște capul într-o parte și în alta pentru a
SINELUI
scana situația în care se află și apoi să își adreseze întrebarea: ”Ce
ar trebui să fac acum?”
Auto-control
AUTO-CONTROL DEFICITAR
Regula 30%
Studiile arată că deficitelor copiilor cu ADHD în performanța asociată cu
funcțiile executive este undeva între 22 și 41% din capacitățile copiilor
tipici, cu o medie în jur de 31%.
Soluție: ajustarea așteptărilor la vârsta executivă a copilului
În loc să gândim sau să spunem: ”De ce nu poți și tu să te comporți ca
ceilalți copii?” ar trebui să gândim și să spunem: ”Ce pot face pentru a te
ajuta să faci ceea ce alți copii pot face singuri?”
Memoria de lucru
❖ Menținerea informației în minte pentru ghidarea comportamentului
❖ 2 tipuri de informație: vizuală și verbală
DEFICITELE ML
❖ Ne permite să punem în aplicare ceea ce știm
Când decidem să atingem un anumit scop:
▪ ”Încărcăm” informația relevantă din trecut în prin-planul minții
▪ Ne gândim care este cea mai bună cale de a urmări scopul (previzionarea
viitorului/ foresight)
▪ Utilizăm informațiile ”încărcate” precum și vorbirea cu sine pentru a ne
ghida spre destinație (ca un fel de GPS)
Memoria de lucru
Nu este o problemă despre a ști ce să facă, ci este o problemă legată de a face
ceea ce știu. Este o problemă (în mare parte) de performare, nu una de lipsă
de cunoștințe sau abilități.
DEFICITELE ML
Reprezentările mentale nu pot fi menținute în minte eficient pentru a ghida
comportamentul: nevoia de a le externaliza- post-it-uri, promptere,
plannere, calendare vizuale etc.
Este nevoie să punem în aplicare anumite adaptări în ”punctele de
performanță”, în mediul natural care să amorseze/ prompteze utilizarea
informațiilor
Conceptul de eșafodaj- pentru a-i ajuta să-și amintească să utilizeze ceea ce
știu
Memoria de lucru
❖ Descărcarea conținutului memoriei de lucru pe
alte device-uri sau pe hârtie; hârtia este mai
DEFICITELE ML
eficientă
❖ Utilizarea de post-it-uri, carduri, indicii și alte
modalități de reprezentare vizuală a informației
în mediu pentru a-și ghida comportamentul
❖ Utilizarea de poze/ imagini despre sarcină și
scop pentru a-i ajuta să rămână focusați pe grup
❖ Secvențe de imagini cu săgeți de legătură pentru
a-i ajuta să-și reamintească pașii de urmat
Memoria de lucru
❖ Notarea regulilor și informațiilor importante pe suport extern: liste to-
do, secvențe de imagini etc în locurile unde este important să-și
DEFICITELE ML
amintească ceva
❖ Ulterior în dezvoltare (înspre perioada adultă) se recomandă
încurajarea creării listelor to do și a vorbirii cu sine în timpul sarcinii
❖ Repetarea planurilor de tipul când...-atunci... În diverse situații pentru
a amorsa reamintirea a ce este nevoie să facă data viitoare când sunt în
acea situație
❖ Notarea planurilor pe carduri și păstrarea cardurilor în acele contexte
pentru referință pe viitor
DEFICITELE ML
Flashcards
ORBIREA ÎN RAPORT CU TIMPUL
”Orbirea” în raport cu timpul
ORBIREA ÎN RAPORT CU TIMPUL
”Orbirea” în raport cu timpul
❖ dificultăți legate de utilizarea sentimentului intern al timpului pentru a-și
ghida comportamentul; timpul le scapă
❖ deficitul este mai evident în situații în care managementul timpului este
necesar
❖ dificultăți cu anticiparea viitorului, prin urmare nu se pregătesc din timp
pentru ce urmează
❖ dificultăți în amânarea gratificării- nerăbdare
ORBIREA ÎN RAPORT CU TIMPUL
Gestionarea ”orbirii” în raport cu timpul
❖ Analiza secvențelor EVENIMENT-RĂSPUNS-REZULTATE:
➢ Evenimente care urmează
➢ Răspuns: pregătirea pentru ele
➢ Rezultate/consecințe
❖ Reducerea amânărilor între elementele secvenței
❖ Utilizarea instrumentelor externe de măsurare a timpului în raza vizuală
pentru sarcinile zilnice
❖ ”Spargerea” sarcinilor în bucăți ”digerabile” pentru sarcinile mai
complexe, cu o durată mai mare de executare
Dificultăți în reglarea emoțională
DEREGLARE EMOȚIONALĂ
❖ Impulsivitate emoțională- parte din deficitele de inhibiție
➢ Deficite în inhibiția comportamentelor inadecvate asociate emoțiilor
puternice (capacitate slabă de suprimare a exprimării emoțiilor)
➢ Furie și ostilitate care se dezvoltă rapid
➢ Excitabilitate, reactivitate și exprimare nefiltrată crescută a emoțiilor
❖ Dificultăți în auto-reglarea (moderarea) reacțiilor emoționale la
evenimente declanșatoare
Dificultăți în reglarea emoțională
DEREGLARE EMOȚIONALĂ
❖ Dificultăți în auto-reglarea (moderarea) reacțiilor emoționale
la evenimente declanșatoare
➢ Deficite în reglarea bazată pe efort, cognitivă, ”top-down” a emoțiilor
induse (liniștirea propriei persoane, refocalizarea atenției,
distragerea atenției etc.)
➢ Dificultăți în inducerea unor stări pozitive, mai acceptabile (ex. re-
evaluarea cognitivă, selecția/modificarea situațională proactivă)
Gestionarea comportamentului asociat
emoțiilor
DEREGLARE EMOȚIONALĂ
Evitarea situației sau
modificarea acesteia
Întreruperea sau eliminarea
atenției acordate
Re-evaluarea cognitivă
Suprimarea sau diminuarea
top-down a răspunsului
Modificarea consecințelor
ADHD întârzie cele 4 tranziții în controlul
comportamentului
DEFICIT MOTIVAȚIONAL
ADHD afectează dezvoltarea capacității de a
previziona viitorul (foresight)
DEFICIT MOTIVAȚIONAL
Reîncărcarea bateriilor FE/capacității de
auto-control
Vizualizarea și
DEFICIT MOTIVAȚIONAL
Recompense mai
vorbirea despre multe și emoții
recompensele pozitive
viitoare înainte și în
timpul sarcinilor
dificile Afirmații despre
eficiența personală și
încurajare
Exerciții fizice
rutiniere Pauze de 10 minute
între sarcini
Relaxare sau
meditație ≥ 3 min
Organizare- liste de verificare
DEFICITELE ORGANIZARE
Organizare- liste de verificare
DEFICITELE ORGANIZARE
Acronime pentru a sintetiza procese
REZOLVARE DE PROBLEME
Resurse
Resurse