sajul reprezintă un alt
mare crater de pe Lună – craterul lui Arhimede.) Se vede că întinderea
dreaptă cu un lanţ de coline la orizont nu prea seamănă cu ceea ce se
înţelege în mod obişnuit prin cuvintele „crater lunar”.
Dacă cineva s-ar posta pe cealaltă parte a valului, în afara craterului, ar fi
de asemenea surprins de cele ce vede. Panta exterioară a muntelui inelar
(fig. 43) este atât de lină, încât nu pare câtuşi de puţin să fie un munte, iar,
ceea ce este mai important, nimeni nu ar putea crede că dealul ce se ridică
în faţa lui este un munte inelar care formează în interiorul său o depresiune
circulară. În acest scop ar trebui să escaladezi vârful muntelui, dar, cum am
mai spus, un alpinist de pe Lună nu va afla nici aici ceva deosebit.
În afară de munţi uriaşi inelari, Luna mai are şi o sumedenie de „cratere”
mărunte, care pot fi cuprinse uşor cu (privirea, chiar dacă ne-am afla în
imediata apropiere a lor. Înălţimea lor e însă neînsemnată; pentru un
spectator nu s-ar găsi nimic deosebit, care să-i atragă privirea. În schimb,
unele vârfuri de munţi ai Lunei, care poartă denumiri de munţi pământeni
(Alpi, Caucaz, Apenini etc.), rivalizează în înălţime cu cei de pe Pământ,
atingând 7—8 km. Pe globul relativ mic al Lunei, ei au un aspect impunător.
Lipsa atmosferei pe Lună, fapt care face ca umbrele să fie mai pronunţate
aici, creează – cu ocazia observaţiilor telescopice – o iluzie vizuală extrem
de interesantă; cele mai neînsemnate ridicături ale scoarţei sunt exagerate
şi se profilează în relief mai intens. Puneţi o jumătate de bob de mazăre cu
partea bombată în sus. Cât este de mare această jumătate de bob de
mazăre?