Scribd
Încărcați
3 vizualizări1 pagină

14

Documentul discută despre fenomenul de librație al Lunii, explicând cum aceasta nu rămâne întotdeauna cu aceeași față îndreptată spre Pământ din cauza formei eliptice a orbitei sale. Se menționează că librația de longitudine variază în funcție de poziția Lunii pe orbită, atingând o valoare maximă de aproape 8°. De asemenea, se abordează librația de latitudine, care permite observarea unor părți ale Lunii care sunt de obicei invizibile de pe Pământ.

Încărcat de

Florin Ursa
Drepturi de autor
© All Rights Reserved
Respectăm cu strictețe drepturile privind conținutul. Dacă suspectați că acesta este conținutul dumneavoastră, reclamați-l aici.
Formate disponibile
Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
3 vizualizări1 pagină

14

Documentul discută despre fenomenul de librație al Lunii, explicând cum aceasta nu rămâne întotdeauna cu aceeași față îndreptată spre Pământ din cauza formei eliptice a orbitei sale. Se menționează că librația de longitudine variază în funcție de poziția Lunii pe orbită, atingând o valoare maximă de aproape 8°. De asemenea, se abordează librația de latitudine, care permite observarea unor părți ale Lunii care sunt de obicei invizibile de pe Pământ.

Încărcat de

Florin Ursa
Drepturi de autor
© All Rights Reserved
Respectăm cu strictețe drepturile privind conținutul. Dacă suspectați că acesta este conținutul dumneavoastră, reclamați-l aici.
Formate disponibile
Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd

opusă, arătând planetei noastre cealaltă fâşie din partea ei invizibilă; la

început această fâşie creşte în lăţime, apoi devine mai îngustă, iar în
punctul A Luna îşi reia poziţia iniţială.
Ne-am convins că, datorită formei eliptice a drumului parcurs de Lună,
aceasta nu rămâne întoarsă către Pământ strict numai cu una şi aceeaşi
jumătate a ei. Luna nu se menţine în permanenţă cu una şi aceeaşi parte a
ei faţă de Pământ, ci faţă de celălalt focar al orbitei sale. Pentru noi, însă, ea
balansează în jurul poziţiei de mijloc, asemenea unui cântar; de aici provine
şi denumirea astronomică a acestei balansări („libraţie” – de la cuvântul
latin „libra”, care înseamnă „cântar”). Mărimea libraţiei fiecărui punct se
măsoară prin unghiul respectiv; de pildă, în punctul E libraţia este egală cu
unghiul OEP. Valoarea cea mai mare a libraţiei este 7°53’, adică aproape 8°.
Este interesant de urmărit în ce măsură creşte şi scade unghiul de
libraţie o dată cu deplasarea Lunei pe orbita ei. Să fixăm în punctul D vârful
compasului şi să descriem un arc care să treacă prin focarele O şi P. Arcul
va întretăia orbita în punctele B şi F. Unghiurile OBP şi OFP, fiind unghiuri
înscrise în cerc, sunt egale cu jumătate din unghiul la centrul ODP. De aici
deducem că, o dată cu deplasarea Lunei din punctul A până în punctul D,
libraţia creşte intens la început, în punctul B atinge jumătate din valoarea
maximă, apoi continuă să crească mai încet; între D şi F libraţia descreşte la
început mai încet, apoi mai repede. În cea de-a doua jumătate a elipsei,
libraţia îşi schimbă valoarea în acelaşi ritm, dar în ordine inversă (valoarea
libraţiei în fiecare punct de pe orbită este aproximativ proporţională cu
distanţa dintre Lună şi axa mare a orbitei).
Balansarea Lunei, analizată de noi mai sus, se numeşte libraţie de
longitudine. Satelitul nostru mai este supus unui alt gen de libraţie – de
latitudine. Planul orbitei Lunei are o înclinaţie de 6’/2° faţă de ecuatorul ei.
De aceea, de pe Pământ, vedem Luna în unele cazuri dinspre sud, iar în alte
cazuri dinspre nord, reuşind să zărim puţin jumătatea „invizibilă” a Lunei şi
polii ei. Această libraţie de latitudine

S-ar putea să vă placă și