propusă de noi (53°).
În acest timp, Soarele răsare între orele 3—4
dimineaţa (linia de delimitare a segmentului haşurat, care reprezintă
noaptea), în punctul E la răsărit (90°) Soarele nu ajunge la ora 6, cum
trebuie să fie după cadran, ci la 7 şi jumătate. La 60° de la punctul sud, el
nu) va fi la ora 8 dimineaţa, ci la 9V2; la 30° de la punctul sud – nu la ora
10, ci la ora 11. La punctul sud-vest (45° dincolo de S), Soarele nu apare la
ora 3 din zi, ci la ora 1 şi 40 minute; la vest el nu este la ora 6 seara, ci la
ora 4’/2 din zi.
Dacă adăugăm la toate acestea faptul că ora oficială, pe care o indică
ceasul de buzunar, nu coincide cu ora solară locală reală, inexactitatea
determinării punctelor cardinale trebuie să fie şi mai accentuată.
Prin urmare, cu toate că ceasul de buzunar poate servi drept busolă,
precizia cu care o face este foarte discutabilă. O astfel de busolă greşeşte în
măsură mai mică în perioada echinocţiilor (când observatorul nu mai are o
poziţie excentrică) şi în timpul iernii.
Nopţi albe şi zile negre
La mijlocul lunii aprilie, Leningradul intră în perioada nopţilor albe – în
perioada acelui „amurg străveziu” şi a acelei „luminozităţi fără lună” – la a
căror privelişti fantastice au luat naştere atâtea inspiraţii poetice. Tradiţiile
literare au legat într-atâta nopţile albe din Leningrad, încât mulţi ar fi gata
să le considere drept o particularitate caracteristică exclusiv a
Leningradului. În realitate nopţile albe, ca fenomen astronomic, sunt
caracteristice pentru toate locurile aflate mai sus de o anumită latitudine.
Dacă am lăsa la o parte poezia şi ne-am adresa prozei astronomice
privitoare la acest fenomen, am vedea că noaptea albă nu este altceva decât
contopirea amurgului serii cu zorile dimineţii. Alexandr Sergheievici Puşkin
a determinat just esenţa acestui fenomen, definindu-l ca unire a amurgului
cu zorile.
„Şi nelăsând ca negrul nopţii să se aştearnă peste cer, Zori blânde ale
dimineţii iau locul altor zori, ce pier…”
La acele latitudini unde Soarele, în drumul său aparent de-a lungul bolţii
cereşti, se lasă sub linia orizontului – dar nu peste 17l/2°— acolo amurgul
serii nu apucă să dispară, căci zorile dimineţii