dreapta AQ, numai că cea mai mare parte a ei se află deasupra liniei
orizontului şi numai o parte neînsemnată (să ne reamintim nopţile scurte de
vară) se află sub linia orizontului. De-a lungul acestor circumferinţe Soa-
1 Explicaţia la aceasta o găsiţi în cartea mea „Geometria distractivă”, la
cap. „Geometria Robinsonilor” (n. A.).
Rele parcurge în fiecare ceas a 24-a parte din lungimea lor totală, adică -
24~ = 15°, şi totuşi la trei ore după amiază
Soarele nu este la punctul sud-vest al orizontului, cum ar fi de aşteptat
(15°X3=45°); cauza diferenţei o constituie faptul că proiecţiile arcelor
egale, pe care le formează Soarele în drumul său faţă de planul orizontului,
nu sunt egale între ele.
Vom înţelege mai bine acest lucru dacă analizăm figura 14 b.
Circumferinţa SWNE reprezintă orizontul, văzut de la zenit; dreapta SN
este meridianul bolţii cereşti. Observatorul se postează în punctul M;
centrul circumferinţei descrisă pe cer de Soare în 24 ore se proiectează pe
planul orizontului în punctul L’ (vezi fig. 14a); însuşi cercul pe care-J
parcurge Soarele se proiectează pe planul orizontului prin elipsa S’B’.
Să marcăm proiecţiile punctelor traiectoriei parcurse de Soare, SB, pe
planul orizontului. Pentru aceasta să întoarcem cercul SB în aşa fel ca să fie
paralel cu planul orizontului (poziţia S” B”, fig. 14 a), să-tl împărţim în 24
părţi egale şi să-l proiectăm pe planul orizontului. Pentru a marca punctele
elipsei S’B’ – proiecţiile circumferinţei parcurse de Soare pe planul
orizontului – din punctele de intersecţie ale cercului S” B” vom trage
segmente paralele cu SN. Este limpede că vom obţine arce inegale:
observatorului i se vor părea şi mai inegale, pentru că el nu le priveşte din
centrul L’ al elipsei, ci din punctul M, a’flat mai într-o parte.
Să urmărim acum în ce ’măsură ne putem în