MODA

Scurta istorie a modei:

Desi oamenii au fost interesati de haine si moda de mii de ani, industria
respective a inceput sa capete forma abia in jurul anilor 1850. Dupa sute de ani
de imbracamin opulenta, doua lucruri se intampla concomitent si ajuta la
nasterea a ceea ce astazi se numeste "haute-couture": inventarea, de catre Isaac
Singer, a masinii de cusut cu impunsatura continua si popularitatea unui croitor
numit Charles Frederick Worth.
Paradoxal, nasterea modei a fos initiata de un britanic, nu de un francez, asa
cum ar fi fost de asteptat.
Inainte de 1850, circa 70% din haine erau cusute de mana, chiar de catre cei
care le purtau. Imbracamintea era un produs ca oricare altul, iar calitatea sa
depindea de talentul cusatoresei. Gospodina obisnuita isi croia hainele in functie
de ce era acceptabil in tara si climatul in care locuia, precum si in functie de
standardele comunitatii locale, astfel incat toti cei care locuiau intr-o anume
regiune se imbracau la fel, cu foarte mici diferente. Departe de influentele
externe, stilurile de imbracaminte puteau ramane neschimbate timp de generatii
– cum de altfel s-a si intamplat. Astazi, aceste ramasite ale unor vechi stiluri sunt
cunoscute sub numele de "costume regionale" sau "populare".

Datorita faptului ca in acele vremuri drumurile comerciale intre orase erau

proaste si deseori atacate de hoti, oamenii stateau mai mult in orasul sau satul de
origine si se foloseau doar de tesaturile disponibile local.
Din moment ce toti aveau acces la aceleasi bunuri, distinctia se facea cu
ajutorul bijuteriilor. Catre mijlocul secolului al XI-lea, cand regii si nobilii au
devenit mai puternici si isi puteau apara mai usor domeniile, rutele comerciale
au fost imbunatatite. Ca urmare, au inceput sa fie transportate tesaturi noi, mai
fine, mai costistoare, mai bogate, pe care le cumparau doar cei care si le
permiteau. Din acest moment, vestimentatia a devenit un semn al statutului
social si marimii averii la fel ca si in ziua de azi.
Cele 30% dintre hainele care nu erau facute in casa, erau cusute de croitori
si cusatorese, de obicei pentru o clientela bogata. In anii 1500, cei mai ceruti si
ocupati croitori din Franta dadusera peste o mina de aur, o modalitate eficienta si
economica de a-si prezenta marfa: creau modele in miniatura ale croielilor, cu
care imbracau papusi. De jumatate sau o treime din inaltime normala a unei
persoane, aceste papusi purtau haine identice pana la ultimul detaliu cu cele pe
care croitorul respectiv le putea face pentru clientele sale. Acestea puteau studia
papusile si alege stilurile care le doreau. Ulterior, hainele erau croite pe masura
exacta a celui sau celei care le platea.
 Papusile imbracate si-au gasit curand drum catre alte tari si au devenit unul
dintre
cele mai populare modalitati de raspandire a modei. Monarhilor si curtierilor, in
particular, le placeau sa le primeasca in dar si iti tineau croitorii ocupati
punandu-i sa
copieze ultimele stiluri. Aristocratii au fost intotdeauna consumatorii cei maie
videnti ai modei. Se spune ca regina Elisabeta I ar fi avut peste 1.000 de rochii,
multe dintre ele primite cadou. Georgiana, Ducesa de Devonshire (care facea
parte din familia Spencer, la fel ca si Diana, Printesa de Wales) a fost in anii
1770 ceea ce astazi am numi "trendsetter" orice imbraca devenea peste noapte
parte din moda obligatorie. De fapt, motivul pentru care astazi apar tendinte noi
in fiecare sezon este si motivul pentru care Parisul a fost considerat epicentrul
modei timp de mai bine de 300 de ani: flamboaiantul si impopotonatul rege
Ludovic al XIV al Frantei, Regele-Soare.
Ludovic al XIV-lea avea buzunare adanci, putere de concentrare scazuta si
un ochi educat pentru estetica. In acelasi timp, avea la dispozitie sute de artizani
talentati si cu un simt innascut pentru stil. Lider indiscutabil al modei europene,
Regele-Soare a schimbat croiala hainelor masculine de 63 de ori in timul
domniei sale de 72 de ani (a urcat pe tron la varsta de 6 ani, in 1644). Ca sa va
faceti o idee, stilul vestimentatiei pentru barbati s-a schimbat doar de 3 ori in
timpul domniei de 33 de ani a tatalui sau. Daca Ludovic al XIV-lea purta ceva,
toata lumea il imita. De fapt, unii inca o mai fac, el a fost cel care a introdus
portul cravatei barbatesti.
Napoleon Bonaparte a continuat traditia instaurata de Ludovic XIV cand a
venit la putere, in 1804. Economia franceza era o ruina dupa revolutie, iar
Bonaparte a incercat si a reusit sa-si urneasca natiunea, facand apel la una dintre
proverbialele "fabrici de bani" , industria modei.
Una dintre primele legi date de Napoleon interzicea doamnelor care
veneau la curte sa poarte aceeasi rochie de 2 ori tinea cusatoresele ocupate,
obligand femeile bogate sa cheltuie bani. Acest lucru a creat o prapastie
vizuala, de imagine, intre cei avuti si cei mai putin avuti. Pe langa aceasta lege,
imparatul a oprit importul tesaturilor englezesti si a relansat industria dantelariei
de Valenciennes, astfel incat tesaturi fine cum sunt tulul si batistul sa
poata fi tesute local. Imperiul lui Napoleon nu a durat prea mult timp, in schimb
exclusivitatea de a purta imbracaminte dupa ultima moda franceza i-a
supravietuit. Intr-o perioada de numai 50 de ani, industria haute-couture se
nascuse iar posibilitatea de a cumpara rochii desavarsite, noi, in fiecare sezon,
devenise amprenta inaltei societati. Totusi, cum de aceasta practica a celor
"bogati si celebri" a castigat teren si discipoli in randul clasei de mijloc?
Simplu , prin marketing. La inceput prin intermediul articolelor din ziare si
reviste despre ce poarta aristocratia si celebritatile, iar astazi prin show-uri
televizate, reclama, filme, reviste de specialitate si internet.
 Politia modei:
Astazi termenul are o conotatie ironica care descrie o persoana care critica
modul in care se imbraca ceilalti. Cu toate acestea, termenul a aparut catre
sfarsitul Evului Mediu, dupa ce « legile somptuozitatii » (legi care restrictionau
sau reglau extravagantele in materie de vestimentatie, conform unor principii
religioase si morale ale vremii) au fost aprobate de nobilime pentru a se asigura
ca anumite tesaturi si stiluri sunt rezervate celor care aveau « dreptul sa le poarte
». Politia modei patrula strazile, amendand sau arestand pe cei ce incalcau codul
vestimentar.

Inceputul prezentarilor de moda

Charles Frederic Worth este creatorul caruia istoricii i-au atribuit meritul de
a fi prezentat pentru prima data moda pe manechine vii, el angajand la mijlocul
anilor 1860 cateva "demoiselles de magasins", numite "les sosies" cu scopul de a
"tine loc" de oglinda mai bogatelor cliente.
La mijlocul sec. al XIX-lea, pentru a prezenta noutatile in materie de moda,
marile magazine apeleaza la tinere fete, "demoiselles de magasins", termen gasit
in jurnalul fratilor Goncourt. Treptat, acest obicei se raspandeste in randul
celorlalte case de moda, iar revista L'Art et la mode descrie fetele care incercau
modelele in saloanele de moda. Ele erau denumite "les essayeuses" si purtau un
furou de culoarea pielii sau negru, pentru a se distinge clar de mai bogatele
cliente.
Alaturi de Worth, casa Paquin organizeaza la sfarsitul anilor 1890, in
saloanele proprii, prezentari cotidiene la ore fixe. Detaliile acestor "prezentari"
raman incerte si nu se stie cat de mult semanau cu notiunea actuala de prezentare
de moda.
Cert este ca primele prezentari manifesta o legatura stransa cu teatrul.
Acesta se bucura deja de calitatea de a fi un loc predilect de expunere a noilor
modele ca vector social, actritele fiind importante cliente pentru casele de moda.
Scena teatrului inspira organizarea prezentarilor de moda si astfel prin
1911majoritatea caselor instalasera un podium in saloanele proprii. Astfel
Redfern (1901) avea in cadrul casei de moda o camera construita ca un fel de
sala de teatru, rotunda si dotata cu oglinzi si cu lumini de scena, inspirata de
palatul iluziilor de la
Expozitia Internationala de la Paris (1900). Actritele puteau
testa efectul costumelor de scena. Peretele cu oglinzi va
deveni in scurt timp o caracteristica a saloanelor de moda: la
Drecoll usile cabinelor de proba aveau oglinzi exterioare, la
Chanel va exista celebra scara cu oglinzi.
Casa londoneza de moda Lucile a declarat ca ar fi
inventat defileul de moda sub forma unui "fashion-play" in
 jurul anilor 1897, aducand teatrul in moda. In noile localuri
londoneze ea organizeaza la data fixa adevarate prezentari
intr-o sala conceputa ca o sala de spectacol. La intrare un valet oferea doamnelor
un
program cu ordinea pasajelor, iar manechinele defileaza pe muzica. Ritualul
prezentarii
dadea astfel colectiei unitatea pe care inca nu o are si permitea o vedere de
ansamblu
critica. In 1905 este organizat primul defileu spectacol "Gowns of Emotion", cu
proscenium, cortina de scena, invitatii, program, muzica, lumina, si mai ales
poze teatrale
ale manechinelor. Revistele de moda ofera ample reportaje despre evenimentele
sale.

In paralel cu sistemul couture parizian sau londonez, deja de la sfarsitul sec.

al
XIX-lea marile magazine americane ca Wanamaker sau Gimbels realizeaza
prezentari de
moda sub forma unui "teatru" in care lumina atent aleasa punea in evidenta
manechinele.
Acestea defilau in fata a cateva sute de cliente cu acompaniament muzical si in
jurul unei
teme. Primele prezentari in afara Frantei cand papusa de moda (modalitate de
promovare
a modelelor la curtile regale) e inlocuita de personaje reale sunt descrise in L'Art
et la
mode (1896).

Exemple de prezentari realizate de marile magazine americane si europene

sunt:
Harrod's (1909) - Theatre of Dress, Selfridge's (1912), Herman Gerson (Berlin
1913) -
prezentarea Poiret, Hirsch & Cie (Bruxelles). In
aceste defilee se prezentau modelele cumparate de la
Paris si reproduse ulterior in atelierele magazinelor,
fiind prin amploarea spectacolului o sursa de
publicitate importanta.
 Inainte de Primul Razboi Mondial tango-ul face senzatie la Paris si nu este
de
mirare ca in 1913 casa Paquin organizeaza o prezentare de moda tip "Tango
Tea" in care
manechinele defilau in ritmuri argentiniene. Straniile miscari, combinate cu
moda
orientala, vor fi imortalizate de caricaturistul Sem in deja celebra lucrare "Le
vrai et le
faux chic". La fel, Lucile isi inaugureaza sucursala pariziana cu 4 manechine
britanice
care vor defila realizand poze dramatice pe scena si un mers in ritm de Tango,
descrise de
revistele Femina sau Illustration.

Pe masura ce cumparatorii straini ai marilor magazine devin tot mai

importanti,
casele de moda incep a organiza prezentari special destinate lor si astfel in 1910
Camera
Sindicala Haute Couture stabileste un calendar comun al celor doua prezentari
anuale
(februarie si august). Odata cresterea puterii economice americane dupa primul
razboi ele
devin evenimente fixe in calendarul modei.
Defileul de moda adopta incepand cu ani 20
trasaturile unui spectacol de revista (La Grande Nuit
de Paris 1927 ilustrat in Femina). El este un
eveniment public si social predominand in baluri si
gale si ilustrat de revistele de moda. In 1923 defileul
este mod de promovare pentru Jean Patou care invita
presa alaturi de clientele bogate intr-o ambianta
musichall, un decor de nightclub cu mese, flori,
sampanie si mici cadouri pentru femei. Grandoarea
evenimentului este egalata poate doar de activitatea
zilnica a casei de moda in care lucrau (in 1925) 100 de "vendeuses" care
dispuneau de 30
de cabine de proba, iar defileele incepeau dimineata si durau pana seara.
De la un simplu instrument de vanzare defileul de moda devine odata cu
anii '80
un adevarat spectacol cu o regie si scenografie elaborate pentru a traduce spiritul
colectiei
cu sume fabuloase in joc, de la 500 000 si 1 milion de EUR
pana la 3-4 milioane EUR si chiar 5 milioane de EUR
(prezentarea Victoria's Secret de la Cannes 2002.

Prezentarile sunt mai scurte ca in trecut. Daca la

inceputul secolului dura 2-3 ore, in anii 50 o ora, azi media
este de 15 minute. Accentul nu e pus numai pe produsul
prezentat ci pe un ansamblu de elemente: loc, sunet,
lumina, casting, machiaj, coafura, produsele haine,
accesorile si look-urile create pentru eveniment. Toate au ca scop intarirea
imaginii de
marca prin generarea unei atmosfere unice dar si diferentierea fata de concurenta
pentru a
afirma singularitatea marcii.
Publicul s-a schimbat si el: nu mai sunt clientii individuali sau cumparatorii
care
sunt privilegiatii ci presa, muzele designerului, celebritatile scopul fiind de a
ocupa
spatiul mediatic pentru a creste vizibilitatea (prin intermediul presei). Vedetele
au locurile
asigurate si nu rar se intampla cand presa are dificultati in procurarea invitatiilor
pentru
intrare. Aparitiile orchestrate de ziaristi vor avea in final o influenta
considerabila asupra
vinzarilor la clientul final.

Un nou moment in istoria prezentarilor s-a scris in toamna 2007 la Milano.

Gucci
si Armani au inceput prezentarea cu un clip pentru noul lor parfum, abia dupa,
au inceput
modelele sa defileze.

O mare expozitie din urma cu cativa ani de la Muzeul

Modei - Galliera din Paris onora prezentarile de moda.
"Showtime" prezenta un parcurs care punea in evidenta tot
sistemul din jurul unui show de moda, de la istoria lui, la marile
desfasurari de forta din perioada contemporana. Catalogul
Showtime este un viu exemplu al importantei prezentarii de moda
in aceasta industrie si o marturie a evolutiei sistemului modei.

Rolul vestimentatiei in cadrul socialului :

Psihologia sociala se bucura de o varietate de teme fundamentale indeajuns

de
mare –omul nu numai ca este cea mai sofisticata existenta considerat la nivel
individual
ci mai mult, el stabileste raporturi sociale alcatuind grupuri, in plus se afla intr-o
permanenta schimbare-astfel incat micile semne care poate uneori chiar
dezvaluie marile
adevaruri nu se bucura de o atentie suficienta.
Vestimentatia nu este una dintre temele fundamentale ale psihologiei
sociale si
prin urmare nici nu este supusa unei ”analize microscopice”a psihologilor
sociali. Acest
fapt insa nu contesta valoarea unui studiu al acesteia in sfera de preocupari a
domeniului
si nici legatura stransa care exista intre vestimentatie si realitatile sociale.
Hainele sunt o prelungire a propriei fiinte, cu imaginea pe care acesta o are
despre
sine-“imbracamintea este o conceptie despre sine pe care fiecare o poarta cu
sine”(Henri
Michaux) sau chiar cu o realitate sociala-vestimentatia vazuta ca oglinda a
conformismului.
Motivul invocat de crestini pentrul faptul ca ne imbracam este pudoarea-
legat de
pasajul biblic in care Adam si Eva isi descopera nuditatea ca pe o rusine si se
acopera cu
frunze.
Rationalistii justifica utilizarea costumului ca fiind datorata necesitatii
omului de
a acoperi un corp fragil si in felul acesta de se apara de eventualele pericole.
Psihanaliza aduce in prim plan ca si cauza, dorinta omului de a se
diferentia de
animal. De asemenea, ca motive, nu sunt omise nici necesitatea de estetic a
omului,
dorinta de a arata mai bine sau chiar vanitatea.
Haina are “talentul”nu numai de a ascunde, de a camufla, ci chiar acela de
a crea
impresii total eronate despre oamenii cu care intram in contact. Haina
poate”converti” si
sexul si de ce nu, il poate “transforma”pe diavol intr-un om admirabil:
”MEFISTO: Da-mi repede scufia ta halatul

Cu masca, am sa-arat incantator “ (“Faust”-Goethe)

Vestimentatie si conformism
Nu fara temei vestimentatia a fost considerata ca fiind o oglinda a
conformismului. Luand in considerare confortul la care oamenii prezentului tin
atat de
mult ne-am putea intreba de ce in cele mai toride zile ale verii purtam haine desi
ele
reprezinta un real inconvenient si mai mult, ne-am putea gandi la gestul automat
al
oamenilor de a se imbraca atunci cand intra in contact cu socialul fara a se
intreba
vreodata de ce fac de fapt acest lucru.
Pudoarea ar putea fi un raspuns la aceasta problema dar poate ca nu tocmai
unul
potrivit deoarece exista o multitudine de persoane la care nu intalnim aceasta
trasatura in
schimb le intalnim pe strada vestimentate si am putea concluziona ca fara un
motiv sau
mai cert, cauza o repreznta conformismul.
Un alt aspect in legatura cu care ar putea fi pus in evidenta conformismul
vestimentar il constituie uniforma care de asemenea, de multe ori, este imbracata
mecanic
fara ca individul in cauza sa se gandeasca la faptul ca aceasta nu este poate pe
gustul sau
sau chiar nu este confortabila. Am putea aprecia ca in unele situatii uniforma
este strict
necesara iar indivizii ce o accepta, o accepta rational. Exista insa si nenumarate
situatii in
care costurile sunt mult mai mari decat beneficiile sau beneficiile sunt aproape
inexistente
ele fiind doar legate de dorinta unei majoritati calitative.
Pe acest fond de conformism vestimentar s-a manifestat insa si
nonconformismul
care de altfel ofera una din explicatii in legatura cu evolutia costumului de-a
lungul
timpului. Prezenta acestuia ar putea explica totodata si de ce in prezent oamnenii
se
imbraca atat de variat, precum si caracterul mult mai confortant al hainelor
prezentului.
Costumul-semn social
Diferenta vestimentara poate fi observata pe clasele de varste. Daca initial
nu
existau haine speciale pentru copii, ele ulterior au inceput sa apara atat pentru
fetite cat si
pentru baieti. Astazi insa copiii sunt imbracati asemeni adultilor (fetitele au
inceput sa
poarte maieuri mulate pe corp si pantofi cu toc iar baieteii jeansi) fapt care
indica nu doar
precocitatea acestora ci si o erotizare prematura care poate deopotriva sa fie
cauza
alegerii unei astfel de vestimentatii dar care poate in acelasi timp sa fie
influentata de
vestimentatie.
Clasa sociala din care individul face parte ar putea fi de asemenea
desemnata cu
ajutorul vestimentatiei. Daca in trecut aceasta diferentiere se facea fie prin
croiala
hainelor fie prin calitatea materialelor din care acestea erau croite, astazi aceste
diferente
sunt mai putin sesizabile, in schimb asistam la o adevarata parada de
automobile,
automobil ce a devenit el, prin calitatea sa, un semn al clasei sociale careia
individul ii
apartine.
Nediferentierea sociala la nivel vestimentar apartine regimurilor asa zis
egalitare
asa cum in China maoista barbatii si femeile se imbracau la fel pentru a
impiedica la acest
nivel diferentierea pe sexe. Existenta unei vestimentatii care sa nu diferentieze
social in
nici un fel indivizii este insa imposibila. Acest fapt a influentat insa restrangerea
portului
costumului specific unei regiuni date.
 Diferentierea etnica s-a realizat insa intotdeauna si prin modul in care
indivizii se
vestimenteaza. Astfel pentru Japonia este specific kimono-ul, pentru India-sari-
ul si
cercul de pe frunte ce poate fi albastru rosu sau negru, indicand apartenenta
femeii la o
casta sau religie. Tot Indiei ii este specific si cunoscutul piercing care a fost
preluat insa
si de europeni si lansat de Jean Paul Gaultier.
Aceste diferente sunt profund legate de simboluri si credinte ce apartin
diferitelor
popoare. Astfel, daca in China obiectul pudorii erau considerate a fi picioarele,
in lumea
araba acesta era considerat a fi gura si in consecinta femeile erau vestimentate
astfel incat
sa-si ascunda aceste zone. Detasata de aceste simboluri, vestimentatia nu si-ar
mai gasi
nici un argument in triburi in care femeile poarta inele pe gat din ce in ce mai
multe sau
cercei foarte grei in urechi.
Costumul popular romanesc este unul din cele mai vechi costume din
europa si
reprezinta unul din cele mai elocvente exemple ale diferentierii regionale in
privinta
vestimentatiei
Costumul a fost folosit in nenumarate randuri si ca semn discriminator.
Asa cum
costumul poate semnifica servitutea (cazul servitorilor imbracati distinct de la o
familie la
alta) el poate fi insa si o marca a discriminarii. Cel mai reprezentativ exemplu in
acest
sens il reprezinta poate evreii. Ei au fost obligati in evul mediu de Conciliul de
la Latan
sa poarte o bucata rotunda de panza galbena sau verde ce a devenit apoi rosie
sau alba iar
in timpul lui Hitler trebuia sa poarte renumita stea galbena ce le desemna pe
viitoarel victime ale deportarii in lagarele de concentrare.
Tiganii au fost si ei o categorie defavorizata fiind la randul lor obligati sa
poarte
pe piept o bucata de drap rosu.
Pentru a nu da nastere la noi victime leprosii purtau ca semn distinct o
haina lunga
cu gluga gri sau neagra si o caraitoare ce trebuia sa o agite ori de cate ori vedeau
apropiindu-se oameni sanatosi .
Ocnasii purtau costume astfel create incat sa poata fi usor descoperiti. Din
costumul lor facea parte o bluza rosie si o pereche de pantaloni galbeni. In evul
mediu
dungile reprezentau alteritatea fiind specifice nebunilor.
Uniforma reprezinta un semn de recunoastere simbolizand o anumita
autoritate
inainte de a fi costume functionale-pompierii din multe tari sunt echipati in
tinute de tip
militar folosind destul de putin descoperirile in materie de textile ignifuge.
Vestimentatia poate reprezenta totodata si un semn discriminativ pentru
unele
confreerii un exemplu in acest sens fiind reprezentat de membrii Ku-Klux-Klan-
ului.

Vestimentatia si alte fenomene sociale

Modul in care individul este vestimentat ofera o sursa in plus de energie in
vederea compararii sociale. Daca in trecut vestimentatia era stabilita in asa fel
incat
individul avea prea putin libertatea de a o alege, astazi hainele cu care ne
imbracam sunt
in mare parte rodul propriei optiuni. Acest fapt permite o mai mare deschidere in
a
interpreta o persoana in functie de stilul vestimentar dar faciliteaza totodata si
compararea
sociala sub acest aspect.
Realizarea compararii sociale atrage dupa sine de cele mai multe ori
relizarea unei
ierarhii din partea individului si situarea sa pe o pozitie in aceasta ierarhie el
simtindu-se
uneori agresat de pozitia celor mai favorizati.
 In acest context Karl Flugel realizeaza o tipologie a persoanelor in functie
de
rolul pe care vestimentatia il are pentru un individ sau altul. In cadrul acesteia el
distinge
tipul rebel pentru care vestmantul reprezinta o jena, o inchisoare, tipul resemnat
care este
si cel mai raspandit, tipul indiferent care abia realizeaza cu ce este imbracat,
tipul
pudibond care se simte protejat de haine si tipul celui care se imbraca din
datorie, pentru
a avea o constiina impacata.
Fenomenul autoconfirmarii profetiilor poate fi realizat si pe baza unei erori
de
interpretare vestimentara. O persoana imbracata lejer la un interviu poate fi
considerata
ca fiind de conditie modesta iar pentru aceasta i se poate refuza postul, devenind
in cele
din urma de conditie modesta.
Tot vestimentatia poate crea unei persoane sentimentul de anonimat atunci
cand
fiind vestimentata asemanator celor din grupul din care face parte
deindividualizarea se
realizeaza mult mai lesne.
Dar vestimentatia poate oferi prin moda si sursa unei veritabile manipulari.
Charles-Frederic Worth, liderul cvasiunic al modei feminine timp de un secol, a
fost
primul care a avut geniala idee de a-si prezenta modelele pe manechine vii.
Astazi aceasta practica este pretutindeni raspandita avand o puternica
influenta
asupra cumparatorului. Astfel, femeile nu mai cumpara articolul vestimentar ci
imaginea
manechinului in articolul respectiv-la fel cum in reclame apar oameni veseli,
femei
frumoase, individul investind bani in situatia fericita a celor din reclama si nu in
produsul
propriu zis.
Fenomenul atribuirii se conduce dupa aceleasi legi si in cazul
vestimentatiei. Un
individ prost imbracat va fi interpretat ca neavand gusturi in timp ce el va crede
despre
sine ca este astfel vestimentat deooarece nu dispune de mijloace financiare. In
acelasi
timp un individ imbracat cu gust va fi considerat astfel vestimentat dearece
dispune de
resurse financiare iar el va crede despre sine ca propriile alegeri au stat la baza
look-ului
agreabil.
De asemenea, vestimentatia poate fi si sursa unor false prejudecati. Oferind
o
sursa de informatie precisa referitore la aprtenenta la un grup sau altul
vestimentatia
poate induce in eroare, ea putand fi adoptata doar pentru stilul ei si separat de
normele
grupului care o poarta in mod firesc.
Fenomenele fundamentale studiate de psihologia sociala se afla prin urmare
in
stransa legatura si cu vestimentatia pe care individul o poarta-dar nu cu
vestimentatia in
sine ci cu vestimentatia ca proprie oglindire a personalitatii persoanei ce o
poarta.

Rolul vestimentatiei in comunicarea organizationala

Vestimentatia tinde sa fie un criteriu important de evaluare a angajatilor in
cadrul
organizatiilor. Exista organizatii in care vestimentatia este impusa prin anumite
regulamente interne pe care fiecare angajat trebuie sa le respecte.
Richard Denny, sustinea intr-o lucrare a sa ca, desi oamenii au dreptul sa
adopte
orice forma de imbracaminte doresc, ei trebuie totusi sa faca distinctia intre
munca si
distractie si sa-si adapteze vestimentatia „atmosferei de afaceri create de
patronul lor".
Hainele sunt semne ale statutului social, simboluri ale puterii sociale,
influentănd stima
de sine a celor care le poarta si, de asemenea, modul in care ceilalti se comporta
fata de
noi.
 Modul in care o persoana se imbraca contribuie la ceea ce in
psihosociologie se
numeste „efectul primei informatii" (primacy effect). Acesta consta in influenta
exercitata
preponderent de primele informatii primite, comparativ cu cele ulterioare,
datorita
procesarii mesajului in functie de acestea.
Interviurile de angajare, primele contacte cu colegii si sefii la un nou
serviciu
constituie situatii sociale in care efectul primei informatii poate avea o mare
importanta
asupra modului in care un angajat va fi apreciat.
Vestimentatia organizationala este privita ca un indicator al influentelor
atăt din
interiorul organizatiei, cat si din exteriorul acesteia, din mediul socio-cultural.
De
asemenea, in interiorul unei organizatii exista atăt presiuni formale - care isi au
expresia
in codurile si regulamentele interne -, căt si presiuni informale - care isi au
expresia in
anumite modele care se pot impune la un moment dat intr-o organizatie, in
vederea
adoptarii unui anumit tip de vestimentatie.
Exista trei dimensiuni ale vestimentatiei organizationale:
1. Atributele vestimentatiei - constau in culorile, materialele si stilul
vestimentatiei;
2. Omogenitatea vestimentationala - se refera la gradul de variatie in ceea ce
priveste
vestimentatia, printre membrii aceleiasi organizatii;
3. Diferentierea - se refera la gradul de diferentiere a vestimentatiei angajatilor
dintr-o
organizatie in raport cu vestimentatia persoanelor din afara organizatiei.

Atributele vestimentatiei:
Culorile
Alegerea unei culori pentru vestimentatia organizationala are la baza
informatia
simbolica pe care o trasmit culorile. Se poate adauga ca semnificatiile transmise
de culori
sunt definite socio-cultural.
Albastru
Inca din cele mai vechi timpuri a fost considerata culoarea puritatii , culoarea
cerului
senin fiind utilizata in picturile religioase simbolizand inocenta, devotamentul,
neprihanirea si abnegatia. Persoanele care prefera vestimentatia in tonuri de
albastru sunt
echilibrate, cumpatate si linistite, le place sa traiasca intr-o armonie si un
echilibru
perfect, astepta sa fie respectate si stimate de cei din jur. Daca cineva evita sa
poarte
haine in tonuri de albastru, mai mult ca sigur este o persoana agitata, nelinistita
si o fire
dezechilibrata. Vesmintele in nuante de albastru sunt recomandate celor care
doresc sa
reuseasca in viata, sa parcurga o cariera stralucita, insa este total nepotrivita in
cazul
omenilor de afaceri, finante, marketing.

Rosu
Una dintre cele mai expresive culori, sugereaza energie, virulenta, pofta de viata
si o
usoara frivolitate. Cei care poarta haine in aceste culori atrag usor atentia, doresc
sa fie in
centrul atentiei sunt persoane foarte hotarate, obtin mai tot timpul cea ce isi
doresc. Este
foarte important sa alegeti piesele cu atentie pentru nu a ajunge la cealalta
extrema,
aceasta culoare este destul de controversata si ambigua. Pe deoparte
simbolizeaza
vitalitatea, veselia, siguranta, senzualitate si optimism, iar pe de alta parte,
sugereaza o
persoana egoista, aroganta, rigida cu un caracter de dominare.
Galben
Culoarea soarelui si a verii, exprima seninatatea, fidelitatea si buna dispozitie.
Persoanele
care prefera aceasta culoare sunt avide de libertate, de siguranta si de un trai
linistit si
cumpatat, se simt atrase de locuri indepartate, de necunoscut si se pot adapta
foarte usor
la schimbari. Cei imbracati in galben radiaza in jurul lor caldura si veselie este o
culoare
mai mult de vacanta, timp liber. Foarte important nu este recomandat sa
combinati galben
cu negru aceasta combinatie lasa o impresie de amenintare.

Violet
Culoare naturala placuta, ce degaja puritate, energie si armonie. Nuantele de
violet atrag
imediat atentia asupra inteligentei si senzualitati dumneavoastra, conferindu-va
o aura
enigmatica. Vestimentatia in tonuri de violet este foarte potrivita la aproape
orice ocazie,
movul este culoarea gratiei si a elegantei. Daca aceste nuante nu ii plac
partenerului
dumneavoastra este bine sa renuntati la ele, aversiunea fata de mov indica o
teama de
dependenta sau erotism.

Verde
Simbolizeaza tineretea si prospetimea, emana calm, meditatie, ratiune si
afectivitate.
Daca vestimentatia dumneavoastra este verde, veti lasa impresia ca sunteti o
persoana
asezata si serioasa de incredere, marcata, insa, de o anumita doza de
[Link] culoare este lipsita de dinamism, de forta de convingere.

Maro
Simbolizeaza fertilitate, caldura, soliditatea, modestia. Vestimentatia de aceasta
culoare
se poate imbraca la orice ocazie si in oricare moment al zilei, dar trebuie asortata
cu
multa grija pentru a nu dobandi un aspect prea sters si sobru. Aceste nuante se
regasesc
mai ales in garderoba femeilor si barbatilor cu o fire mai retrasa si solitara. Este
culoarea
recomandata mai ales pentru hainele purtate la munca, deoarce exprima
fidelitate,
incredere dar si o anumita doza de severitate. Daca evitati cu premeditare
aceasta culoare,
mai mult ca sigur va puteti considera un adept sau o adepta a placerilor trupesti.

Negru
O culoare deosebita care exprima atat durere dar sugereaza in acelas timp o
atmosfera
festiva, solemna. este tot odata culoarea raului, pacatului si a senzualitati.
Lenjeria intima
de culoare neagra este excitanta si rafinata. In general aceasta culoare este
recomandata la
diverse ocazii speciale si oficiale, culoarea impune respect, verticaliate si
confera o aura
de persona importanta care trebuie [Link] care poarta in exces aceasta
culoare
sunt caracterizati ca persoane incomode, o fire agitata, nervoasa, puse mereu pe
cearta.

Alb
Aceasta culoare exprima puritatea, luciditatea, se asorteaza perfect cu toate
culorile,
intensificandu-le nuantele. Orce culoare pare mai profunda in combinatie cu alb.
Personele imbracate in alb vor lasa o impresie de luciditate, dar in acelas timp si
prea
rigide, crude si plate. Singurele persoane carora le sta cu adevarat bine in aceasta
culoare
sunt miresele.
Stilul
Stilul vestimentatiei este in strănsa legatura cu statusul si puterea intr-o
organizatie.
Trebuie facuta diferenta intre imbracamintea formala si imbracamintea
informala.
Aceeasi persoana poate adopta in momente diferite stiluri diferite de
vestimentatie.

Stilul clasic
Este unul dintre cele mai elegante stiluri vestimentare. Preferat de
majoritatea
oamenilor cu o personalitate puternica, stilul clasic se caracterizeaza, pe langa
eleganta,
prin rafinament, modernism si simplitate.

Stilul natural
Se caracterizeaza prin comoditate si se potriveste in general persoanelor
atletice,
persoanelor sigure pe fortele proprii. Persoanele „naturale" se ghideaza dupa
confortul
fizic atunci cand isi aleg hainele. In cele mai multe cazuri, adeptele stilului
natural nu
imbraca costume, ci articolele de imbracaminte separate: tricouri sport, fuste
lungi si
largi, blugi etc. Stilul natural poate fi, in viziunea multora, un stil dezordonat,
fara o
logica anume.

Stilul romantic
Este unul dintre cele mai feminine stiluri vestimentare. Croielile care
accentueaza
talia sunt, de asemenea, o preferinta a adeptelor stilului romantic.

Stilul dramatic
Este sofisticat, misterios si intrigant. Persoanele „dramatice" sunt extrem de
serioase si uneori lasa impresia de duritate. Ele poarta haine lungi (mai ales
rochii) cu
imprimeuri abstracte si geometrice, cu linii drepte, revere ascutite si decolteuri
patrate.
Stilul dramatic este, de fapt, un stil vestimentar usor masculinizat, iar femeile
care apartin
acestui stil vestimentar pot oscila, de la articole de imbracaminte in culori
indraznete, la
culori inchise, neutre.

Materialul
Acest criteriu este important datorita asocierilor pe care le declanseaza.
Astfel,
utilizarea unei vestimentatii din fibre sintetice sugereaza apartenenta la clasa de
jos, iar
utilizarea unei vestimentatii din fibre naturale sugereaza un status social ridicat.
In cadrul
organizatiilor, vestimentatia din materiale naturale este specifica staff-ului
managerial, in
timp ce in cazul uniformelor angajatilor de la baza ierarhiei manageriale se poate
opta si
pentru fibre sintetice.

Rolul vestimentatiei in crearea primei impresii

Studiul realizat de psihologia sociala privind atat rolul primei impresii
create cat
si a celei formate ne arata cat de importanta este aceasta in atribuirea sensului
lumii
sociale.
Luand in considerare ca o prima impresie formata este mai “rigida” decat
impresiile ulterioare si tinand cont de faptul ca o prima impresie este in primul
rand
conturata prin intermediul fizicului si implicit al hainelor, atunci ne putem cu
usurinta
explica de ce la interviuri vestimentatia este indicat a fi impecabila.
Insa vestimentatia ne ofera o sumedenie de informatii atunci cand ne
formam o
prima impresie. Ele se refera in primul rand la sex, la ocupatie, la pozitia sociala
sau la
originea etnica a individului. Aceste informatii furnizate au insa ca si consecinta
diferentierea sociala.

Relatia dintre vestimentatie si personalitate

Personalitate conservatoare
Aici se incadreaza persoanele care nu se imbraca dupa moda sezonului,
deoarece
considera ca nu este absolut necesar. Ele sunt caracterizate de stilul clasic si cat
mai
comod in vestimentatie. In general ele poarta doar bijuterii veritabile, dar numai
cat se
poate de discrete.
Personalitate contradictorie
Tipul de persoane care se incadreaza in aceasta tipologie, sunt numai uneori
interesate ce
se poarta, ce este “la moda” si incearca sa se comformeze acesteia, iar alteori nu
conteaza, deoarece au altceva mai bun de facut. Cateodata le plac combinatiile
socante de
culori, deoarece atunci vor sa atraga atentia cuiva sau pur si simplu asa se simti
bine.

Personalitate adaptabila si acomodabila

Aceste persoane se imbraca in functie de caz, de situatia in care sunt puse:
acasa,
la serviciu, la plimbare in parc etc. Ele stabilesc cu usurinta relatii cu cei din jur,
din
diferite categorii sociale, regionale etc. Acestia, la randul lor, ii accepta la fel de
usor,
deoarece sunt persoane calme, binevoitoare, care stiu sa se stapanesca in
anumite situatii,
iar atunci cand este necesar sunt capabile de reactii rapide si energice. Ele pot
castiga
increderea aproape oricui.

Personalitatea “mereu tanara”

Sunt mereu, orice-ar fi, la moda, indiferent de varsta pe care o ai. Au o
receptivitate deosebita la schimbarile modei, doresc sa se simta si sa fie
apreciate drept
promotoarii celui mai extravagant stil, ceea ce ii fac sa fii in centrul atentiei
celorlalti, in
mod special prin acest lucru: le plac combinatiile neasteptate de culori care
socheaza,
margelele si colierele sunt “bogate” si foarte viu colorate, cerceii si bratarile la
fel.

Relatia dintre vestimentatie si personalitate nu are un sens unidirectional.

Ele se influenteaza si interconditioneaza reciproc. In acest sens, o stare de spirit
negativa
poate atenua pornirile avangardiste ale unei personalitati “mereu tinere” de
exemplu, sau
poate influenta tonurile de culoare alese in mod obisnuit. Un alt lucru important
ar mai fi
cat de mult sunt oamenii dispusi sa cheltuiesca pentru a fi “la moda”.
 Concluzii:
Modul in care a evoluat vestimentatia de-a lungul timpului nu este un
aspect
tocmai de ignorat in studiul evolutiei individului atat la nivel spiritual cat si
concret. Ea
poate oferi indicii clare despre conceptiile, ideile, sentimentele si aspiratiile unei
epoci
fiind o sursa de inspiratie in acest sens asemnei artelor. Astfel, autorea cartii
“Istoria
vestimentatiei europene” realizeaza o asociatie intre locul unde este croita talia
la femei si
perioadele de liniste sau neliniste sociala, considerand ca in perioadele de liniste
aceasta
era croita suprapus pe talia femeii iar in perioadele de neliniste ea era croita ori
mai sus
ori mai jos. Astfel de interpretari par neverosimile insa cel mai elocvent
exemplu in care
stilul vestimentar este asociat conditiilor sociale si politice il constituie
prezentul.
“Moda actuala este baroca, excesiva, senzuala si impertinenta. Este plina
de
voluptate si arabescuri. Suntem departe de avangarde si de asceza lor; suntem
luxosi,
post-moderni si mai ales deloc inocenti. Visand la splendorile trecute ale
Bizantului,
moda isi inventeaza o noua Varsta de Aur. Ea nu mai are nostalgia timpului
pierdut, ci
evoca un timp regasit, in care femeia redevine creatura pretiosa, schimbatoare,
voluptuoasa.” (Severine Jouve-Glamour).
Se spune astfel ca epoca in care traim este baroca; aceasta descriere nu este
nicidecum echivalenta cu barocul care a triumfat aproape doua secole si care si-a
lasat
amprenta in mod vadit ci se refera la acel sens al barocului descris ca
reprezentand-“de
un neasteptat care socheaza”. Acest neasteptat nu se manifesta insa doar la
nivelul modei
ci se regaseste si in celelalte arte-in literatura unde insolitul socheaza prin fond,
in
cinematografie unde imaginile se succed rapid, in muzica unde trecerile sunt
bruste iar
basul foarte puternic.
Daca ne uitam insa in jurul nostru vom observa ca ceea ce se creaza se
preteaza
exact pe structura omului modern care vietuieste in asa-numitul mileniu al
vitezei si care
nu mai are rabdare sa vizioneze un film cu cadre lungi si nici sa citeasca un
autor clasic.
El va putea ramane in lumea creata de artist numai daca aceasta va fi capabila
sa-l
impresioneze indeajuns de puternic, deci daca va fi baroca.
Libertatea pe care omul si-a castigat-o de-a lungul timpului pare a fi
primita cu o
oarecare ostilitate-in lipsa de o alegere buna individul alege extremul. Chiar si
copiii
prefera la carnavale mastile insangerate in locul celor cu personaje din povesti
manifestandu-si parca ingrijorarea si neacceptarea societatii asa cum este.