COMPLEMENTUL PREPOZITIONAL SI

COMPLETIVA PREPOZITIONALA

Complementul prepozițional este partea secundară de propoziție care

arată obiectul care este ținta acțiunii sau pentru care acționează autorul
unei fapte.
Complementul prepozițional se realizează printr-un grup alcătuit din
prepoziție + substantiv/pronume/numeral.
Complementul prepozițional răspunde la întrebările: pentru cine?, pentru
ce?, de cine?, de ce?, la cine?, la ce?, de la cine?, de la ce?, despre cine?,
despre ce? etc.
Părțile de vorbire cu funcția de complement prepozițional stau în cazul
acuzativ (Reușita depinde de tine.) sau genitiv, cu prepoziția asupra
(S-a năpustit asupra lui.).
Complementul prepozițional poate fi însoțit și de prepoziția pe, în
construcțiile reflexive (Se bazează pe colegi.). Când este însoțit de
prepoziția la, complementul prepozițional se deosebește de
complementul indirect în dativ prin faptul că nu poate fi dublat de clitic
(Ofer flori la două colege de clasă. /Le ofer flori la două colege de clasă.
– complement indirect; Mă gândesc la colegele de clasă – complement
prepozițional.).
Poziția de centru pentru complementul prepozițional o pot ocupa diferite
părți de vorbire. Se subordonează unui verb la mod personal – Am
primit cadouri de la părinți., unei locuțiuni verbale – Îmi aduc aminte de
tine., unei forme verbale nepersonale (infinitiv și gerunziu) –
Săturându-se de joacă, a intrat în casă., unui adjectiv – Am citit o carte
plină de întâmplări., unui adverb – S-a așezat aproape de mine., sau unei
interjecții – Mersi pentru ajutor!
Complementul prepozițional se exprimă prin: substantiv – Nu mă tem de
examen., pronume (personal, de politețe, reflexiv, posesiv, demonstrativ,
nehotărât, interogativ, relativ, negativ) – Nu depind de nimeni., numeral
cardinal cu valoare pronominală – L-am auzit vorbind despre trei dintre
colegi., numeral ordinal cu valoare pronominală – Se împrietenise cu al
doilea., formă verbală nepersonală (infinitiv, supin) – S-a plictisit de
bătut mingea.
Complementul prepozițional exprimat prin infinitiv poate fi însoțit sau
nu de prepoziție (Se gândește la a pleca./Se gândește a pleca.). Limba
română standard preferă înlocuirea acestor construcții cu propoziții: Se
gândește să plece. Funcția sintactică de complement prepozițional o pot
avea, de asemenea, locuțiunile corespunzătoare părților de vorbire prin
care se exprimă complementul prepozițional.

Completiva prepozițională constituie, în frază, o realizare

propozițională a complementului prepozițional.
Răspunde la întrebările: de ce?, de cine?, la ce?, cu cine?, cu ce?, pe
cine? etc.
Regentul unei propoziții subordonate prepoziționale poate fi: un verb sau
o locuțiune verbală: Mihai se bucură1/ că merge în vacanță.2/; Îmi pare
bine1/ că te-am întâlnit.2/ un adjectiv: Mă simt responsabilă1/ de ce s-a
întâmplat.2/ un adverb: Are o meserie aproape1/ de ce a visat.2/ o
interjecție: Halal1/ de cine a reușit în viață!2/

Elementele de relație prin care poate fi introdusă propoziția

prepozițională sunt: pronume relative precedate de prepozițiile cerute de
verb, de adjectiv, de adverb sau de interjecție (de ce, de cine, la cine, la
ce, cu cine, cu ce, pentru cine, pentru ce, pe cine, pe ce, pe care): Nu s-a
decis1/pentru ce să învețe.2/ adjective pronominale relative precedate de
prepoziții: Se răstește1/ la care coleg apucă.2/ pronume nehotărâte
precedate de prepoziții (oricare, oricine, orice): Se bucură1/pentru
oricare câștigă.2/ adjective pronominale nehotărâte: Se miră1/de oricare
prietenă o bârfește.2/ conjuncții subordonatoare (că, să, ca ... să, dacă):
Nu-mi dau seama1/dacă ai înțeles.2/
Pronumele și adjectivele pronominale relative și nehotărâte și adverbele
relative care introduc o completivă prepozițională au funcție sintactică în
cadrul propoziției subordonate.
 Când verbe ca a-i păsa (de), a-și da seama (de), a se teme (de), a
constrânge (la) etc. se află în poziție de regenți ai completivei
prepoziționale, prepoziția nu mai apare, ele fiind urmate de conjuncție
subordonatoare.
Completiva prepozițională stă, în mod curent, după propoziția regentă,
dar poate sta și înaintea acesteia. Completiva prepozițională nu se
desparte, de obicei, de regentă prin virgulă. Când este antepusă, se
desparte prin virgulă dacă este reluată, pentru insistență, prin pronume
demonstrative sau personale: Pentru cine a câștigat, pentru acela mă
bucur.; La cine are necazuri, la el mă gândesc. Pronumele care dublează
completiva prepozițională are funcție sintactică de complement
prepozițional.

Prepozitiile si cazurile lor

Prepozitii care cer cazul Acuzativ

de, pe, la, cu, in, din, ce, spre, despre, inspre, dinspre, langa, dupa, peste, pentru, intre,
printre, dintre, de pe, de la, de langa etc.

Prepozitii care cer cazul Genitiv

asupra, contra, impotriva, deasupra, dedesubtul, inaintea, inapoia, imprejurul, in fata, in
spatele, la stanga, la dreapta, in susul, in josul, de-a lungul, de-a latul, cu scopul, din
pricina, din cauza, in vederea etc.

Prepozitii care cer cazul Dativ

gratie, multumita, datorita, asemenea, aidoma, asisderea, potrivit, conform, contrar