Fondarea Romei poate fi investigată prin arheologie, dar
povestirile tradiționale ale vechilor romani explică istoria timpurie
a orașului lor în termeni de legendă și mitologie. Cel mai cunoscut
dintre aceste mituri, și, probabil, cel mai faimos dintre toate
miturile romane, este povestea lui Romulus și Remus, gemenii
care au fost alăptați de o lupoaică . Această poveste a trebuit să
se împace cu o dublă tradiție, stabilite anterior în timp, conform
căreia refugiatul troian Aeneas a scăpat în Italia unde a întemeiat
o linie romană de sânge prin fiul său Iulus, omonimă dinastiei
Iulio-Claudiene.
După legendă, orașul Roma a fost întemeiat în anul 753 î.Hr. de
către Romulus și Remus, care au fost crescuți de către o
lupoaică. În legenda romană, când grecii au dus Războiul
troian împotriva orașului Troia, prințul troian Aeneas a navigat
peste Marea Mediterană către Italia și a fondat Lavinium. Fiul său,
Iulus, a mers mai departe, fondând orașul Alba Longa. Din familia
regală a Albei Longa au venit cei doi gemeni, Romulus și Remus,
care au purces la fondarea Romei în 753 î.Hr .
Povestirea Fondării Romei[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Romulus și Remus.
După legenda latină, Romulus a fondat orașul Roma pe
amplasamentul muntelui Palatin, pe Tibru la data de 21
aprilie 753 î.Hr.
Pornind de la această dată imaginară romanii au socotit anii.
Această convenție necesita o justificare legendară pentru a-i
afirma caracterul sacru; două narațiuni sunt cunoscute în
literatura greco-latină privitoare la această fondare:
Titus Livius (59 î.Hr. - 17) a scris o istorie a Romei: în latină Ab
Urbe condita (AUC), care semnifică în latină „de la fondarea
orașului”.
Dionis din Halicarnas (anii 50 î.Hr.)
Potrivit legendei raportate de Titus Livius[1], Procas, regele Albei
Longa, avea doi fii: Numitor și Amulius. La moartea tatălui lor,
moștenirea a fost împărțită în mod egal: cel mai mare, Numitor, a
obținut tronul, iar Amulius, cel mai tânăr, a primit bogățiile și banii
părintești.
Decepționat de această împărțeală, Amulius l-a detronat pe
fratele său și l-a ucis pe fiul lui Numitor, Lausus. Pentru a fi sigur
că descendența lui Numitor dispare, a făcut-o pe nepoata
sa, Rhea Silvia (fiica lui Numitor), o vestală, al cărei sacerdoțiu o
obliga să rămână fecioară pe tot timpul vieții sale.
Cu toate acestea, zeul Marte s-a îndrăgostit nebunește de fată
care a născut doi gemeni: Romulus și Remus. Amulius a dispus
zidirea vestalei și i-a condamnat pe sugari să fie aruncați în Tibru.
Copiii au fost abandonați pe un teren mlăștinos, pe malul fluviului,
de către servitorul însărcinat cu executarea sentinței.
Ficus Rumialis pe reversul unui denar de prin 137 î.Hr. Avers:
Capul zeiței Roma, X sub ceafă, spre dreapta;
revers: SEX•POM•FOSTLVS , lupoaica spre dreapta, alăptează
gemenii, pasăre pe un ficus rumialis, ROMA în exergă.
Copiii au fost adăpostiți de o lupoaică care i-a alăptat în
grota Lupercal, la poalele Palatinului. În continuare,
păstorul Faustulus, martor al acestei minuni, i-a adăpostit pe
gemeni sub un Ficus Ruminalis (smochin sălbatic) situat la
intrarea în grotă și i-a crescut, alături de soția sa, Acca Larentia.
Aceasta ar fi fost o prostituată pe care păstorii din împrejurimi o
porecleau lupa, în latină, „lupoaică” sau „prostituată”. Legenda
lupoaicei care alăptează gemenii și-ar avea originea din această
poreclă. De notat, pe acest subiect, că în latină Ficus
Ruminalis ar fi fost, la origine, consacrat zeiței Rumina care
supraveghea alăptarea (în latină Ruma, cu sensul de „mamelă”.[2])
Deveniți adulți, Romulus și Remus au hotărât să fondeze un oraș.
[3]
Nereușind să hotărască cine dintre ei îi va da numele noului
oraș, ei s-au încredințat augurilor. Remus a fost primul care a
văzut șase vulturi zburând pe cer. Îndată după aceea, Romulus a
văzut doisprezece vulturi. Remus avea, prin urmare, primatul, în
timp ce Romulus avea numărul cel mai mare. De aceea Romulus
a fost desemnat în final.
În timp ce trasa pomœrium, brazda sacră ce delimita orașul,
ridicând plugul pentru rezervarea porților, fratele său, Remus,
pentru a-și bate joc de slăbiciunea noului oraș, a trecut cu un pas
acest zid de apărare simbolic. Îndată Romulus l-a ucis gândindu-
se la zicala Insociabile regnum (în română: „Puterea nu se
împarte”) care marchează astfel, în mod simbolic, intransigența
trufașă a Romei în fața oricărei incursiuni răuvoitoare.
Acest rit fondator este urmat de diverse evenimente care concură
la popularea inițială a Romei: Răpirea sabinelor, războiul contra
regelui sabin Titus Tatius, ajutorul dat de
căpetenia etruscă Cælius Vibenna care s-a instalat pe o colină
căreia i-a dat numele (după cum scrie Varro), pacea cu sabinii,
împărțirea puterii cu Titus Tatius