Tema geniului creator este abordata in opera marelui scriitor roman Mihai Eminescu, fiind preluata din
teoriile lui Kant, Hegel si Schopenhauer. Problema soartei acestei fiinte releva atractia Luceafarului
literaturii romane de marele mistere ale universului, de relatiile dintre creator si confruntarile cu
societatea, cu trecerea timpului, cu lumea interioara. Lucrarea Oda (in metru antic) este o oda dedicata
singuratatii, dragostei si indiferentei. In meditatie se atesta prezenta unui eu prin care fiinta
experimenteaza invatarea mortii, traseul procesului fiind compus din trei momente existentiale:
chemarea mortii, instrainarea prin descoperirea, denaturarea si recistigarea prin moarte a unitatii
sinelui.
Pentru poet, moartea este sursa de eliberare de conditia muritorului, de a vietui liber si implinit, caci
doar in lumea absolutului se va atinge idealul. Motivul transcenderii reflecta atitudinea de baza a
poetului fata de moarte nu cred sa-nvat a muri vreodata. Acest motiv este conectat cu cel al vesniciei
pururi tinar, exprimind marea diferenta a vietii pamintesti si cea nemuritoare. Metafora ochi visatori
desemneaza motivul oniric, determinind ipostaza trairii sentimentului intr-un plan superior unic, intr-o
forma contemplativa. Insa, deodata glasul iubirii il va ademeni in lumea nemuritorilor; poetul va cobori
din vesnicie pentru a intilni dragostea in acelasi mod cum personajul eponim din Luceafarul. Motivul
iubirii este adiacent celui al suferintei, prezent prin metonimia Suferinta, tu. si oximoronul dureros de
dulce. Repetarea pronumelui tu in cale rasarisi tu generata de dedublarea eului ce implica pe iubita in
durerea generala, impulsioneaza poetul-geniu spre cea mai inalta forma de cunoastere. Prin ea el gusta
voluptatea mortii, fiindca iubirea si trecerea in nefiinta este intr-o conexiune certa.
Sentimentul fragil, emotiv zdruncina echilibrul sufletesc, metafora moartea nepasatoare este provocata
de suferinta ce amplifica durerea, evidentiind lirismul tulburator, elegiac. Astfel, neimplinit prin marile
sale aspiratii spre absolut, apare dorinta de a se salva prin moarte.
Elementul mitologic rezida din cele doua comparatii ale fiintei poetice cu Nessus si Hercule, simboluri
ale uriasei suferinta umane, indicind motivul sacrificiului. Strapuns prin camasa inveninata de foc a lui
Nessus, chinuit cu toate muncile lui Hercule, eul are nevoie de a parcurge unele etape ale sinelui.
Motivul cunoasterii se determina prin aceste etape necesare unui drum potrivit.
Sacrificiul de sine implica purificarea sufletului, reflectata prin prisma motivului focului. Hiperbola
focul meu a-l stinge nu pot cu toate apele marii si abundenta termenilor inserati in domeniul lexical al
cuvintului foc: sting, vaiet, rug, flacari, topesc semnifica chinul mistuitor prin care trece fiinta, caci
Totul este o suferinta (Budda). Motivul oniric este accentuat prin repetitia propriu vis, propriu rug ...