Cum ne comportăm cu copiii cu
cerințe educaționale speciale?
„Clase foarte numeroase, birocrație exagerată, cerințe fără sfârșit… îmi lipsea
doar el în clasă!“ De câte ori nu gândim așa atunci când auzim de un copil cu
cerințe educaționale speciale? Este greșit? Nu, este uman. Nu suntem pregătiți
pentru așa ceva, nu știm cum să ne comportăm, ni se cere mereu performanță
și iar performanță. Cum să facem performanță cu CES?
De multe ori, prinși în probleme cotidiene, uităm ceea ce ne învață Lee Iacocca:
„Într-o societate complet rațională, cei mai buni dintre noi ar trebui să își
dorească să devină profesori, iar restul ar trebui să se mulțumească cu ceva mai
puțin, deoarece procesul de a transmite cultura de la o generație la alta ar
trebui să fie cea mai mare onoare și cea mai mare responsabilitate pe care
cineva ar putea să o aibă vreodată“. E ușor să faci performanță într-o clasă sau
școală unde ai doar elevi ascultători. Asta nu înseamnă că ești un profesor bun,
înseamnă că ai canalizat bine capacitatea elevilor tăi. Un profesor bun este
acela care poate face performanță acolo unde pare imposibil, care este capabil
să găsească metoda bună și să transmită dorința și interesul acolo unde ele
lipsesc.
Ce înseamnă de fapt CES, cum am putea educa și lucra cu acești copii?
Copiii cu cerințe educaționale speciale au existat mereu în școli: aveți prezent în
minte acel elev care nu stă jos în bancă, nu tace, nu scrie, vorbește încontinuu?
Sau de acel copil care ajunge la liceu fără să știe calcule simple de matematică?
Sau de acel elev care nu reușește să scrie sau să citească corect? Sau de acel
elev foarte inteligent, dar obraznic și prost educat? Sau… să continui? Ei, aceștia
sunt copiii CES, mai bine spus o parte din ei. ADHD, dicalculia, dislesia, Asperger
(autismul înalt funcțional), autism, disortografia, disgrafia etc. Au fost mereu
prezente în școli, doar că nu aveau un nume. Acești copii au terminat o școală în
ciuda faptului că noi nu eram pregătiți pentru ei, nu știam de ce se comportă
așa sau cum să ne comportăm cu ei. Și noi, și ei am făcut cum am știut mai
bine. Dar acești copii merită mai mult, merită să învățăm să îi cunoaștem, să le
oferim o educație pe măsura lor, adaptată lor. Merită să fie mai mult decât un
număr, un copil-problemă sau, și mai rău, să nu fie acceptat la o școală de
masă.