REZUMAT ASI

Rezumat: Sisteme Informaționale Economice

Definiție și caracteristici

Sistemul informațional economic este definit ca un ansamblu de resurse umane și de capital,

folosite pentru colectarea și prelucrarea datelor necesare deciziilor în conducerea și controlul
organizației. Acesta nu depinde exclusiv de utilizarea calculatoarelor, fiind valabil și în
organizațiile fără tehnologie informatică.

Un sistem este un ansamblu de componente (echipamente, persoane, software, date, funcții) care
interacționează pentru atingerea unui scop comun. Sistemele fizice (clădiri, angajați,
echipamente) sunt complementare cu cele logice (ex. sistemul de gestiune a stocurilor, care
descrie articolele din depozite și generează rapoarte pentru decizii).

Componentele sistemului informațional economic

1. Datele – reflectă activitățile economice ale organizației.

2. Procedurile de prelucrare – metode manuale sau automate de colectare, prelucrare și
stocare a datelor.
3. Persoanele – utilizatorii care exploatează și gestionează sistemul.
4. Programele – aplicații software pentru prelucrarea datelor.
5. Echipamentele – infrastructura fizică (hardware).

Importanța informației

Informația este considerată o resursă-cheie, similară resurselor umane și materiale, și un factor

decisiv în succesul organizațiilor. Totuși, colectarea și utilizarea informației implică costuri
(financiare, materiale, umane). Explozia informațională datorată rețelelor de calculatoare și
internetului a dus la automatizarea proceselor, dar a crescut și costurile asociate.

Evoluția sistemelor informaționale economice

1. Transaction Processing Systems (TPS):

o Apărute în anii 1950, se concentrează pe colectarea datelor despre tranzacții
economice (ex. contabilitate, intrări/ieșiri de mărfuri).
o Oferă informații operaționale sub formă de rapoarte.
o Exemplu: centralizatorul intrărilor de mărfuri.
2. Management Information Systems (MIS)/Management Reporting Systems (MRS):
o Apărute în anii 1960, oferă informații manageriale pentru conducerea tactică, sub
formă de rapoarte și analize.
o Obiectiv: susținerea deciziilor la nivel tactic.
 o Exemplu: sisteme ERP integrează TPS și MIS.
3. Decision Support Systems (DSS):
o Apărute în anii 1970, facilitează luarea deciziilor prin prelucrarea și analiza
datelor.
o Variante:
 Group Decision Support Systems (GDSS): adaugă funcții de colaborare
și negociere.
 Organizational DSS: sprijină deciziile ce afectează întreaga organizație.
4. Executive Information Systems (EIS):
o Dezvoltate în anii 1980, sprijină conducerea strategică.
o Caracteristici:
 Informații concise (grafice, tabele) despre piața globală.
 Prioritizează informațiile externe pentru decidenții strategici.
o Exemplu: monitorizarea tendințelor pieței globale.

Diferența între sistem informațional și sistem informatic

 Sistem informațional: Cuprinde totalitatea proceselor de colectare și prelucrare, inclusiv

cele manuale.
 Sistem informatic: Utilizează exclusiv calculatoare pentru aceste procese.
 În literatura anglo-americană, „information system” include componente informatice, dar
în România, se consideră că informatizarea este parțială.

Observații cheie

 Evoluția tehnologică (IT&C) a influențat semnificativ sistemele informaționale, dar

acestea sunt adaptate nivelului de dezvoltare al fiecărei organizații.
 Diferitele tipuri de sisteme (TPS, MIS, DSS, EIS) sunt interdependente și orientate spre
niveluri diferite de conducere: operativ, tactic și strategic.
1.2 Tipologia sistemelor informaționale

Clasificarea sistemelor informaționale

Există mai multe perspective asupra clasificării sistemelor informaționale, fiecare bazată pe un
criteriu specific. Sinteza tipologiilor sistemelor informaționale include:

1. După scopul urmărit:

o Automatizarea activităților de rutină.
o Informarea conducerii.
o Sprijinirea procesului decizional, comunicării sau grupurilor de lucru (inclusiv
experți).
o Asistență pentru top-manageri.
2. În funcție de orientare:
o Funcții, procese, date, obiecte.
o Mesaje/comunicări, informații științifice, cunoștințe specializate.
3. După modul de prelucrare a datelor:
o Manuală, mecanografică, automată/electronică, mixtă.
4. După organizarea datelor:
o Sisteme pe fișiere clasice sau baze de date (ierarhice, rețea, relaționale, orientate-
obiect).
5. După metoda de analiză și proiectare:
o Metoda sistemică, structurată, orientată-obiect, RAD, JAD, PD, prototipuri.
6. După gradul de centralizare:
o Sisteme centralizate sau descentralizate.
7. După dispersia resurselor:
o Sisteme locale (calculatoare individuale, rețele locale).
o Sisteme distribuite (prelucrare distribuită, bazate pe web).
8. După responsabilitatea coordonării:
o Sisteme coordonate intern, prin centre informaționale, sau externalizate
(outsourcing).
9. După beneficiari:
o Utilizatori finali, manageri, decidenți.
10. După gradul de structurare:

 Perfect structurate, parțial structurate, nestructurate.

11. După integrare:

 Neintegrate, parțial integrate (orizontal/vertical), total integrate.

12. După legătura cu structura organizațională:

 Structurate pe funcții, departamente, centre de profit, produse.

13. După tipul calculatoarelor:

  Bazate pe supercalculatoare, microcalculatoare etc.

14. După automatizare:

 Analiză clasică, cu instrumente automate, folosind CASE (orizontal, vertical, integrat).

15. După generațiile tehnologiilor folosite:

 Generații de calculatoare, limbaje de programare, rețele.

16. După rețea:

 LAN, MAN, WAN, wireless (Wi-Fi, WiMax).

1.3 Ciclul prelucrării datelor

Sistemele informaționale îndeplinesc patru funcții esențiale:

1. Colectarea datelor: Înregistrarea activităților și actorilor implicați.

2. Prelucrarea și stocarea datelor: Transformarea lor în informații utilizabile.
3. Controlul și protecția datelor: Asigurarea corectitudinii, securității și disponibilității.
4. Sprijinirea deciziilor: Informațiile prelucrate stau la baza procesului decizional.

Etapele ciclului de prelucrare a datelor:

1. Culegerea datelor: Identificarea activităților, elementelor patrimoniale și entităților

participante.
2. Pregătirea datelor: Organizarea acestora pentru procesare.
3. Prelucrarea datelor: Calcul, interpretare și generare de rapoarte.
4. Întreținerea fișierelor: Actualizarea și gestionarea lor.
5. Obținerea informațiilor de ieșire: Generarea rezultatelor utilizabile.

Sistemele informaționale sunt un instrument central pentru monitorizarea și evaluarea activităților

economice, oferind date relevante pentru analiza performanței și responsabilitatea acțiunilor.
1. Vânzarea de produse – operație economică

Pentru a înregistra o vânzare de produse într-un sistem economic/informațional, se culeg

următoarele date:

 Datele tranzacției: data vânzării, momentul din zi, clientul, salariatul, valoarea totală a
vânzării, produsele vândute (denumire, cantitate, preț de înregistrare, preț de vânzare).
 Detalii suplimentare pentru vânzările pe credit comercial: date despre livrare (data,
modalitate de transport, delegat), adresele de facturare și livrare.

2. Activitățile economice – interne vs externe

 Activitățile interne implică doar entități din cadrul firmei, cum ar fi procesele de
aprovizionare, salarizare, producție.
 Activitățile externe implică și entități externe firmei, cum ar fi primirea comenzilor de la
clienți sau facturile de la furnizori.

3. Cicluri economice

Un ciclu economic este un grup de activități care se desfășoară într-un anumit domeniu al firmei.
De exemplu, ciclul vânzărilor și încasărilor poate include activitățile de vânzare și încasare a
produselor vândute, iar aceste activități pot fi împărțite în subcategorii pentru a fi gestionate
eficient.

4. Faza de culegere a datelor

Această fază include două activități fundamentale:

 Observarea mediului care generează datele (prin observator uman sau echipamente).
 Înregistrarea datelor (scrierea pe documente sau captarea lor automatizată prin
echipamente).
Există două metode de colectare a datelor:

 Metoda tradițională (indirectă): presupune activități manuale, cum ar fi culegerea

datelor din documente sau liste de inventar, ceea ce poate duce la erori și costuri mari.
 Metoda directă (la sursă): automatizează procesul de colectare a datelor prin utilizarea
echipamentelor moderne, ceea ce reduce erorile și costurile. Exemplele includ scannerele
de coduri de bare, sistemele POS, RFID, și OCR.

5. Avantajele metodei directe de colectare a datelor

 Eficiență și corectitudine: De exemplu, scanarea codului de bare asigură rapiditate și

precizie în comparatie cu introducerea manuală.
 Automatizare: Sisteme precum POS actualizează automat baza de date cu informații
despre produse, prețuri, stocuri și TVA.
 Analiza vânzărilor: Datele colectate sunt utile pentru analize detaliate ale vânzărilor,
cum ar fi identificarea celor mai vândute produse sau cele mai populare perioade de
achiziții.

6. Dezavantaje ale metodei directe

 Identificarea erorilor: Este dificil să identifici cauza erorilor, deoarece acestea pot
apărea din diverse surse automatizate.
 Costuri ridicate: Dezvoltarea și implementarea unui sistem automatizat necesită investiții
mari, chiar dacă aceste costuri sunt comparabile cu cele ale metodelor tradiționale.

7. Metoda mixtă de colectare a datelor

Aceasta combină avantajele metodelor tradiționale și directe. De exemplu, în loc să utilizeze doar
un sistem automatizat centralizat, o firmă poate instala calculatoare și terminale în mai multe
puncte din întreprindere (secții de producție, birouri) pentru a colecta datele local și a le transmite
pentru prelucrare centralizată.

Comparații și exemple:

 Metoda tradițională vs directă: În metoda tradițională, un angajat ar colecta manual date

din facturi și comenzi, ceea ce poate duce la erori de transcriere și întârziere. În schimb,
metoda directă folosește echipamente automate, precum scannere sau POS, care
înregistrează datele rapid și corect, reducând erorile.
 Metoda directă în vânzări: De exemplu, într-un magazin, utilizarea unui scanner de
coduri de bare pentru a înregistra vânzările este mult mai rapidă decât completarea
manuală a unui formular, iar prețul produsului este verificat automat în baza de date, ceea
ce reduce erorile umane.

Concluzie:
Sistemele informatice moderne permit colectarea eficientă și corectă a datelor prin metode
directe, iar automatizarea proceselor economice poate duce la îmbunătățirea acurateței, reducerii
costurilor și optimizării fluxurilor de lucru. Totuși, implementarea acestor soluții necesită
investiții semnificative și gestionarea riscurilor legate de posibilele erori tehnice.

Am realizat structura și sintetizarea textului așa cum ai solicitat:

1.3.2 Pregătirea datelor

Pregătirea datelor include diverse operații pentru a facilita prelucrarea lor ulterioară:

 Clasificarea datelor: Atribuirea de coduri pentru a organiza datele în submulțimi

specifice, precum coduri pentru facturi sau clienți. Acest lucru facilitează accesul rapid la
informații.
 Gruparea datelor: Acumularea datelor similare pentru o prelucrare mai eficientă, de
exemplu, gruparea facturilor pe intervale de timp.
 Verificarea datelor: Proceduri pentru controlul corectitudinii, pentru a evita erorile de
introducere (de exemplu, inversarea unor cifre).
 Sortarea datelor: Aranjarea datelor în ordine numerică, alfabetică sau cronologic pentru
a extrage informațiile necesare.
 Cuplarea (fuziunea): Combinarea mai multor loturi de date într-unul singur pentru a
eficientiza prelucrarea.
 Transmiterea datelor: Transferul datelor de la un punct la altul, fie manual, fie
electronic, pentru a fi procesate ulterior.
  Verificarea validității datelor: Asigurarea corectitudinii datelor pentru a preveni erorile
care pot apărea în procesul de culegere a acestora.

1.3.3 Prelucrarea propriu-zisă a datelor

Prelucrarea datelor include activități precum:

 Calculațiile: Tratarea matematică a datelor (de exemplu, calcularea TVA-ului pe o

factură).
 Compararea: Examinarea simultană a două sau mai multe date între care există o
legătură logică (de exemplu, soldul inițial și final).
 Sintetizarea: Comasarea informațiilor (de exemplu, totalul facturilor emise unui client).
 Filtrarea: Extrage datele ce urmează a fi prelucrate ulterior (de exemplu, produsele care
se încadrează într-un anumit interval de preț).
 Restaurarea: Aducerea datelor din memorie într-o formă accesibilă utilizatorului pentru
prelucrare ulterioară.

Metodele de prelucrare includ:

 Prelucrarea pe loturi (batch processing): Acumularea și prelucrarea datelor la intervale

fixe, utilizată pentru operații cu frecvență scăzută.
 Prelucrarea în timp real (OLTP): Colectarea și prelucrarea datelor în momentul în care
se realizează operația economică, oferind informații actualizate imediat.

OLAP (On-Line Analytical Processing):

Pentru prelucrarea datelor multidimensionale, OLAP permite analiza din mai multe perspective.
Caracteristicile OLAP includ:

 Drill-down: Detalierea informațiilor prin navigare pe mai multe nivele.

 Slicing and dicing: Analiza datelor din diferite unghiuri și criterii.
 Consolidarea: Agregarea datelor pentru a obține o viziune de ansamblu.

Tehnologii suplimentare pentru prelucrarea datelor mari includ Cloud Computing și Data
Analytics.
1.3.4 Faza de stocare a datelor și întreținere a fișierelor

În această fază, se desfășoară mai multe activități esențiale pentru gestionarea și protejarea
datelor, printre care:

 Stocarea datelor pentru utilizări viitoare.

 Actualizarea datelor pentru a reflecta cele mai recente evenimente.
 Indexarea datelor pentru o regăsire rapidă.
 Protecția datelor, prin tehnici și proceduri care previn distrugerea sau accesul
neautorizat.

Aceste activități sunt necesare pentru a organiza datele într-o manieră accesibilă pentru prelucrări
ulterioare. Baza de date actualizată va susține și alte tipuri de sisteme informaționale (de
informare a conducerii, sprijinire a procesului decizional etc.).

În sistemele informatice, există două tipuri principale de fișiere:

1. Fișierele de tranzacții (sau fișierele temporare), care reflectă activitatea curentă a

organizației. Aceste fișiere sunt utilizate pentru o perioadă specifică (de obicei, un an sau
o lună) și conțin date despre activitățile din acel interval (ex: vânzări, cumpărări, plăți).
Fișierele temporare sunt actualizate la fiecare perioadă.
2. Fișierele permanente (sau nomenclatoarele), care reflectă starea curentă a unor elemente
din organizație (ex: fișierele de materiale, clienți, personal). Fișierele permanente sunt
actualizate continuu pe măsură ce activitățile se desfășoară și schimbă starea acestora.

Astfel, datele operațiunilor sunt stocate în fișierele temporare, iar aceste fișiere actualizează
fișierele permanente.
1.3.5 Obținerea ieșirilor

După prelucrarea și stocarea datelor, pot rezulta trei mari categorii de ieșiri:

1. Documente – de obicei pe hârtie, exceptând cazurile de EDI (Electronic Data

Interchange), cum ar fi facturile emise pe baza comenzilor primite.
2. Rapoarte – care pot fi afișate pe ecran sau imprimate pe hârtie, de exemplu, un raport cu
facturile emise pentru un client într-o perioadă anume.
3. Răspunsuri la întrebări – acestea sunt adesea afișate pe ecran și reprezintă informații
solicitate temporar, care nu necesită arhivare.

Ieșirile unui sistem sunt adesea folosite ca intrări pentru alte sisteme, cum ar fi un raport de
excepție pentru produsele cu stocuri scăzute, necesar pentru reaprovizionare.

În general, datele nu parcurg toate fazele de prelucrare. De exemplu, unele date sunt colectate,
prelucrate și stocate simultan, iar anumite date externe pot ajunge direct la manageri, fără a fi
supuse altor prelucrări. Totuși, pentru o analiză completă a unui sistem informațional, toate fazele
de prelucrare a datelor trebuie luate în considerare.

Rezumat:

Sistemul informațional este un ansamblu de resurse umane și materiale destinate colectării și

prelucrării datelor necesare pentru generarea informațiilor utilizate în deciziile organizației. Acest
sistem este esențial pentru funcționarea unei firme, având patru funcții principale: (1) colectarea
datelor, (2) prelucrarea și stocarea acestora, (3) asigurarea controlului, și (4) sprijinirea procesului
decizional. Evoluția sistemului informațional reflectă progresul tehnologic și schimbările în
cerințele organizaționale. Procesul de prelucrare a datelor este organizat într-un ciclu cu cinci
faze: colectarea, pregătirea, prelucrarea, întreținerea fișierelor și obținerea ieșirilor.

INTREBĂRI

1. Principalele elemente componente ale unui sistem informaţional:

o Datele: Reflectă activitățile economice ale organizației.
o Procedurile de prelucrare: Metode manuale sau automate de colectare,
prelucrare și stocare a datelor.
o Persoanele: Utilizatorii care exploatează și gestionează sistemul.
o Programele: Aplicații software pentru prelucrarea datelor.
o Echipamentele: Infrastructura fizică (hardware).
2. Criterii de clasificare a sistemelor informaţionale:
o După scopul urmărit: Automatizarea activităților de rutină, informarea
conducerii, sprijinirea procesului decizional.
o După modul de prelucrare a datelor: Manuală, mecanografică,
automată/electronică, mixtă.
o După organizarea datelor: Sisteme pe fișiere clasice sau baze de date (ierarhice,
rețea, relaționale, orientate-obiect).
3. Tabelul și graficul privind evoluţia vânzărilor unui produs ca componente logice ale
unui sistem:
o Un tabel și un grafic sunt componente logice ale unui sistem informațional
deoarece ele reflectă procesul de prelucrare și organizare a datelor pentru a oferi
informații semnificative. Tabelul conține datele brute despre vânzări, iar graficul
vizualizează aceste date pentru a facilita interpretarea și luarea deciziilor.
4. Principalele categorii de sisteme informaţionale plecând de la criteriul managerial:
o Transaction Processing Systems (TPS): Se concentrează pe colectarea datelor
despre tranzacții economice.
o Management Information Systems (MIS): Oferă informații manageriale pentru
conducerea tactică.
o Decision Support Systems (DSS): Facilitează luarea deciziilor prin prelucrarea și
analiza datelor.
o Executive Information Systems (EIS): Sprijină conducerea strategică.
5. Sisteme informaționale care nu se încadrează pe nici un nivel decizional, dar le
sprijină activitatea:
o Transaction Processing Systems (TPS): Acestea sunt sisteme operaționale care
colectează datele brute despre tranzacțiile economice și generează rapoarte
operaționale. Ele nu sunt direct legate de deciziile manageriale, dar furnizează
informațiile de bază necesare pentru alte sisteme.
6. Elementele unei activități/operații economice pe care un sistem informaţional trebuie
să le reflecte:
o Activitățile: Acestea reprezintă procesele economice desfășurate în organizație.
o Actorii: Persoanele implicate în proces (angajați, manageri, clienți).
o Elementele patrimoniale: Resursele implicate în proces (mărfuri, echipamente,
capital).
o Entitățile participante: Părțile externe care interacționează cu organizația
(furnizori, clienți).
7. Exemplificarea fiecărei activități din ciclul prelucrării datelor:
o Culegerea datelor: Înregistrarea informațiilor despre vânzările realizate într-o
lună.
o Pregătirea datelor: Organizarea datelor colectate pentru procesare (de exemplu,
gruparea vânzărilor pe categorii de produse).
o Prelucrarea datelor: Calcularea sumelor totale, aplicarea de statistici sau analiza
tendințelor de vânzare.
o Întreținerea fișierelor: Actualizarea fișierelor de stocuri și vânzări cu noile date
obținute.
o Obținerea informațiilor de ieșire: Generarea rapoartelor de vânzări, grafice și
analize pentru management.
8. Diferențele dintre prelucrarea datelor pe loturi și prelucrarea în timp real:
o Prelucrarea datelor pe loturi: Datele sunt colectate și procesate într-un singur
lot, la un anumit interval de timp. De obicei, aceasta este utilizată pentru activități
care nu necesită actualizări continue, cum ar fi procesarea plăților la finalul zilei.
o Prelucrarea în timp real: Datele sunt colectate și procesate instantaneu, pe
măsură ce apar. Aceasta este folosită pentru activități care necesită reacții rapide,
cum ar fi tranzacțiile financiare sau monitorizarea în timp real a stocurilor.
1. Caracteristicile sistemelor informaționale și clasificarea lor

Sistemele informaționale dintr-o organizație se caracterizează prin următoarele trăsături:

 Integrarea datelor: Conectează diverse departamente și procese pentru a asigura accesul

uniform la informații.
 Automatizarea proceselor: Minimizează intervenția manuală prin utilizarea software-
urilor și echipamentelor.
 Sprijinirea deciziilor: Transformă datele brute în informații utile pentru luarea deciziilor.

Aceste caracteristici pot fi încadrate în următoarele criterii de clasificare:

 După scopul urmărit: Sistemele dintr-o organizație automatizează activități de rutină

(ex. TPS) și sprijină deciziile (ex. DSS).
 După gradul de integrare: Organizațiile pot folosi sisteme parțial integrate (legate de
anumite departamente) sau total integrate (ERP).
 După nivelul decizional: Sisteme informaționale precum TPS se axează pe nivelul
operativ, MIS pe nivelul tactic, iar EIS pe cel strategic.

Motivare: Clasificarea reflectă cum sistemele informaționale ajută organizațiile să își

eficientizeze operațiunile, să monitorizeze activitățile și să sprijine deciziile la toate nivelurile de
conducere.

2. Principalele activități/operații economice suprinse de sistemele informaționale

Activități economice relevante:

 Gestionarea stocurilor: Evidența intrărilor și ieșirilor de mărfuri.

 Vânzările: Înregistrarea comenzilor și facturilor.
 Resursele umane: Managementul angajaților și al salariilor.

Prelucrarea datelor și etapele ciclului:

 Culegerea datelor: Datele sunt colectate din documente precum facturi, bonuri de
comandă sau fișe de stoc.
 Pregătirea datelor: Datele brute sunt introduse într-un format structurat (ex. în tabele sau
baze de date).
 Prelucrarea datelor: Se efectuează calcule, cum ar fi totalizarea vânzărilor sau analiza
fluctuațiilor de stocuri.
 Întreținerea fișierelor: Actualizarea bazelor de date cu noile informații (ex. stocuri
disponibile după o vânzare).
  Obținerea informațiilor de ieșire: Generarea rapoartelor sintetice sau a graficele de
tendințe.

Documentele utilizate:

 Facturi de vânzare.
 Comenzi de aprovizionare.
 Fișe de pontaj pentru angajați.

Principalele rapoarte obținute:

 Rapoarte de vânzări: Arată produsele cele mai bine vândute, contribuind la decizii de
marketing.
 Rapoarte de stocuri: Indică nivelul stocurilor, ajutând la decizii de reaprovizionare.
 Rapoarte salariale: Susțin calcularea salariilor și analiza costurilor cu personalul.

Decizii influențate de rapoarte:

 Planificarea reaprovizionării stocurilor.

 Stabilirea bugetelor de marketing.
 Ajustarea strategiilor de vânzare în funcție de tendințele pieței.

CAPITOLUL 2

Rezumat: Sisteme de prelucrare a tranzacțiilor (SPT)

Definiție și scop

Sistemele de prelucrare a tranzacțiilor (SPT) sunt componente esențiale ale organizațiilor

economico-sociale. Ele colectează, validează și înregistrează date despre activități economice,
oferind suport pentru alte sisteme informaționale, precum cele de sprijin decizional sau de
informare a conducerii tactice.

Activități economice

SPT se ocupă de operații care:

 Afectează structura patrimonială (ex: plata salariilor, vânzarea produselor).

 Nu afectează patrimoniul, dar sunt necesare (ex: primirea comenzilor de la clienți).
Toate activitățile economice sunt reflectate în contabilitate.

Structura sistemelor
SPT constau în subsisteme independente sau integrate, care prelucrează datele generate de
activitățile economice, indiferent de locația organizatorică a acestora. De exemplu:

 Sistemul de gestiune a clienților poate implica birouri diverse (desfacere, financiar) și nu

este localizat într-un singur departament.
 Datele pot fi prelucrate centralizat (ex: centru de procesări).

Importanță

SPT sunt cruciale pentru:

1. Interacțiunea firmei cu mediul extern.

2. Asigurarea informațiilor actualizate necesare managementului.
3. Susținerea comerțului electronic, unde funcționarea continuă și fără erori este vitală.

Caracteristici ale SPT

1. Repetitivitate: Operațiile sunt recurente (zilnic, săptămânal etc.).

2. Predictibilitate: Informațiile generate sunt așteptate, fără surprize.
3. Temporalitate: Bazate pe activități trecute.
4. Detaliere: Permit controlul resurselor și valorilor patrimoniale.
5. Structurare: Datele și informațiile sunt predefinite și anticipate.
6. Exactitate: Prelucrarea este corectă și verificată constant pentru a evita erorile.

Obiectivele SPT

1. Corectitudinea și integritatea datelor:

o Evitarea erorilor de introducere și prelucrare.
o Validări automate pentru detectarea fraudelor (ex: certificate digitale în comerțul
electronic).
2. Generarea rapidă a documentelor:
o Reducerea timpului de răspuns (ex: facturare mai rapidă → flux monetar
îmbunătățit).
3. Creșterea productivității muncii:
o Automatizarea proceselor reduce necesarul de personal (ex: sistemul Procter &
Gamble optimizează gestionarea contractelor).
4. Îmbunătățirea serviciilor:
o Ex: EDI simplifică transmiterea comenzilor, eliminând metodele tradiționale.
5. Loializarea clienților:
o Comunicare eficientă și satisfacerea cerințelor îi determină să revină.
6. Avantaje competitive:
 o Reducerea costurilor, relații mai bune cu furnizorii, stocuri optimizate, servicii
superioare.

Relevanță

SPT contribuie la atingerea obiectivelor generale ale organizațiilor: reducerea costurilor, creșterea
productivității, îmbunătățirea calității produselor și serviciilor, și satisfacerea cerințelor clienților.
Ele sunt fundamentale pentru eficiența activităților economice și menținerea competitivității pe
piață.

2.1.3 Funcțiile sistemelor de prelucrare a tranzacțiilor

La nivelul conducerii operaționale, sistemele de prelucrare a tranzacțiilor (SPT) îndeplinesc trei

funcții majore:

1. Prelucrarea datelor privind activitățile economice

o Este o activitate zilnică esențială pentru orice organizație.
o Lipsa unui SPT ar putea duce la dificultăți semnificative, precum necunoașterea
salariilor ce trebuie plătite sau a rezultatelor vânzărilor.
2. Obținerea rapoartelor
o Acestea sunt instrumentele principale prin care managerii accesează informații
despre performanțele firmei.
o Rapoartele ajută la planificarea strategică și identificarea tendințelor viitoare.
3. Realizarea controlului
o Controlul asigură că informațiile generate sunt de încredere și respectă
standardele, oferind siguranță utilizatorilor.

2.1.4 Componentele sistemelor de prelucrare a tranzacțiilor

SPT sunt alcătuite din subsisteme esențiale, precum: creanțe, datorii, gestiunea comenzilor,
stocuri, salarii și producție. Structura acestora variază în funcție de:

 Domeniul de activitate (producție, comerț, bancar etc.);

 Organizarea unității (structura organizatorică);
 Dimensiunea firmei (microîntreprinderi, IMM-uri, companii mari);
 Structura conducerii (centralizată/decentralizată);
 Organizarea prelucrării datelor (centralizată/decentralizată);
 Gradul de integrare a sistemelor.

Tabelul de mai jos sintetizează subsistemele și aplicațiile lor:

 Subsistem Principalele aplicații
Gestiunea creanțelor Gestiunea vânzărilor, comenzilor, facturare, încasare, gestiunea clienților
Gestiunea comenzilor de aprovizionare, recepția bunurilor, achiziții,
Gestiunea datoriilor
gestiunea furnizorilor, plăți
Proiectare produse, programare producție, gestiune stocuri, raportare
Producție
producție, planificarea resurselor
Gestiunea resurselor Evidență personal, calcul salarii, performanțe profesionale, programe de
umane pregătire
Contabilitate generală, calculație costuri, bugetare, analize economico-
Financiar-contabil
financiare, impozite și taxe

Observații finale

Sistemele de prelucrare a tranzacțiilor sunt critice pentru funcționarea zilnică a firmelor,

gestionând activități repetitive și de rutină. Ele sprijină eficiența și corectitudinea proceselor
economice esențiale.

Rezumat Structurat - 2.2 Sistemele de informare a conducerii

Definiție și scop

Sistemele de informare a conducerii (SIC) sunt construite pe baza sistemelor de prelucrare a

tranzacțiilor (SPT) și oferă informații manageriale pentru luarea deciziilor. Acestea sprijină
activitățile tactice și strategice, fără a înlocui SPT. Scopul principal este eficientizarea
operațiunilor prin informații sintetizate și integrate, necesare planificării, bugetării și controlului.

Caracteristici

1. Repetitivitate: Informațiile sunt furnizate periodic, la intervale stabilite.

2. Predictibilitate: Rapoartele au un format standard, dar pot include și informații surpriză.
3. Temporalitate: Acoperă trecutul, prezentul și viitorul, accentuând abaterile de la planuri.
4. Sintetizare: Informațiile sunt concise, nu detaliate ca în cazul SPT.
5. Sursă: Datele provin din SPT și din mediul extern (clienți, concurenți, legislație).
6. Structurare: Datele sunt structurate și semi-structurate, iar managerii pot solicita
rapoarte ad-hoc.
7. Exactitate: Informațiile interne sunt precise, cele externe pot fi aproximative.

Obiective

1. Analize comparative: Evaluarea performanțelor interne și a poziției față de competitori.

2. Elaborarea planurilor: Sprijinirea planificării și bugetării pe termen scurt.
3. Rezolvarea problemelor: Identificarea și corectarea abaterilor prin rapoarte de excepție.
4. Decizii structurate: Utilizarea modelelor matematice și statistice pentru decizii
recurente.
Funcții

1. Prelucrarea datelor: Integrează surse interne și externe (ex. baze de date, internet).
2. Raportarea: Generarea de rapoarte periodice, de excepție și interactive, pentru analiza
performanței și controlul operațiunilor.

Beneficii

 Cuantificabile: Reducerea costurilor administrative, creșterea vitezei de procesare.

 Necuantificabile: Îmbunătățirea calității deciziilor, loialitatea clienților, profitabilitate
crescută.

Limite

 Nu adresează probleme specifice utilizatorilor.

 Necesită sprijin pentru deciziile ne-structurate, aspect rezolvat de sistemele de sprijinire a
deciziilor (SSD).

Concluzie

SIC oferă informația potrivită persoanelor potrivite, la momentul potrivit, asigurând avantaje
competitive prin integrarea și analiza datelor din surse diverse. Ele sprijină managerii în toate
etapele procesului decizional, contribuind la îmbunătățirea performanței organizaționale.

Rezumat al secțiunii 2.2.4 - Componentele sistemelor de informare a conducerii

1. Componentele sistemelor de informare a conducerii

Sistemele de informare a conducerii sunt structurate pe baza principalelor domenii funcționale ale
unei firme. Aceste componente pot fi integrate într-un singur sistem sau pot funcționa separat,
având rolul de a sprijini managementul la nivel operativ, tactic și strategic. Componentele sunt:

 Planificarea vânzărilor: Se concentrează pe analiza pieței, tendințelor și

comportamentului clienților. Scopul este să identifice posibilitățile de creștere a cotei de
piață, de lansare a unor produse noi și de câștigare a unor segmente de piață noi.
Exemplu: utilizarea datelor de vânzări pentru a planifica campanii de marketing care să
atragă noi clienți.
 Planificarea producției: Se ocupă cu alocarea eficientă a resurselor pentru producția de
bunuri. Aceasta include planificarea calendaristică, alocarea resurselor umane pentru
schimburi de producție, etc. Exemplu: un sistem care ajută la alocarea muncitorilor în
funcție de necesitățile de producție zilnică.
 Planificarea aprovizionărilor: Se referă la stabilirea unei ritmicități eficiente pentru
achiziția resurselor necesare producției. Este importantă selectarea furnizorilor și analiza
relațiilor cu aceștia. Exemplu: un sistem care ajută la gestionarea stocurilor și la
monitorizarea furnizorilor pentru a evita întârzierile.
 Managementul resurselor umane: Acoperă planificarea forței de muncă, identificarea
competențelor necesare, evaluarea performanțelor și pregătirea continuă a personalului.
 Exemplu: un software de resurse umane care ajută la recrutare și evaluarea periodică a
angajaților.
 Planificarea activităților de marketing și analiza impactului campaniilor: Se ocupă
cu analiza eficienței campaniilor publicitare, marketing și promovare. Exemplu: un sistem
care măsoară succesul unei campanii de marketing pe baza creșterii vânzărilor.
 Gestiunea financiară: Se ocupă cu prognoza fluxului de numerar, analiza cheltuielilor de
capital și planificarea investițiilor. Exemplu: un sistem financiar care urmărește în timp
real fluxurile de numerar și calculează nevoile de capital.

Concluzii și comparații între componente

Aceste componente ale sistemului de informare a conducerii sunt esențiale pentru a asigura un
control eficient asupra activităților dintr-o firmă. Fiecare componentă are scopuri specifice:

 Planificarea vânzărilor și marketingul sunt îndreptate spre creșterea pieței și

satisfacerea nevoilor clienților, cu focus pe externalitatea companiei față de piață.
 Planificarea producției și aprovizionarea sunt interne, orientate pe alocarea eficientă a
resurselor interne și externe pentru a susține producția.
 Managementul resurselor umane se concentrează pe optimizarea performanței
angajaților, în timp ce gestiunea financiară se axează pe menținerea unui flux de capital
sănătos.

Sistemele de informare a conducerii ajută la integrarea acestor domenii și oferă suport

managerilor pentru a lua decizii informate la diferite nivele ale organizației. Un exemplu de
interdependență ar fi faptul că deciziile luate pe baza datelor financiare (gestiune financiară) pot
influența alocarea de resurse în producție și marketing.

Rolul sistemelor de prelucrare a tranzacțiilor

Sistemele de prelucrare a tranzacțiilor (SPT) sunt fundamentale pentru operațiunile zilnice ale
unei firme și servesc ca bază pentru generarea de date esențiale pentru luarea deciziilor. Acestea
sunt utilizate pentru a sprijini atât nivelul operațional al conducerii, cât și managementul tactic și
strategic. De exemplu, datele stocate în sistemele de prelucrare a tranzacțiilor pot fi folosite
pentru prognoze financiare sau analize de marketing, facilitând astfel procesul decizional.

Exemple și comparații între diferitele nivele de management

 Operațional: SPT sunt esențiale pentru gestionarea activităților zilnice și pentru

colectarea datelor pentru analize ulterioare.
 Tactic: Sistemele de informare a conducerii permit obținerea de rapoarte pentru
planificarea activităților de mijloc și monitorizarea resurselor.
 Strategic: Acestea sprijină luarea deciziilor importante pe termen lung, cum ar fi lansarea
de noi produse sau extinderea pe piețe externe.
Sistemele de informare a conducerii ajută la integrarea informațiilor din diferitele funcții ale unei
firme, asigurându-se că deciziile sunt luate pe baza unor date exacte și la momentul potrivit.
Acestea sunt esențiale pentru succesul și competitivitatea pe termen lung a unei organizații.

1. Intrebari:
Diferențierea sistemelor de prelucrare a tranzacțiilor de compartimentele/
departamentele din structura organizatorică a unei firme:

Sistemele de prelucrare a tranzacțiilor (SPT) se concentrează pe gestionarea și prelucrarea

volumului mare de date provenite din operațiunile zilnice ale unei firme, precum vânzările, plățile
și stocurile. Acestea sunt esențiale pentru asigurarea integrității și corectitudinii datelor, generarea
documentelor și rapoartelor, și automatizarea sarcinilor repetitive. În schimb, compartimentele
sau departamentele din structura organizatorică a unei firme sunt unități funcționale responsabile
pentru specificarea, implementarea și coordonarea activităților strategice și operaționale în cadrul
firmei (de exemplu, departamentele de vânzări, marketing, resurse umane). Astfel, SPT
furnizează informațiile necesare pentru activitățile și deciziile acestora, având un rol de suport,
dar nu se confundă cu structura propriu-zisă a organizației.

2. Aspectele ce scot în evidenţă importanţa sistemelor de prelucrare a tranzacţiilor:

Sistemele de prelucrare a tranzacțiilor sunt fundamentale pentru orice firmă, deoarece:

 Asigură corectitudinea și integritatea datelor prin automatizarea proceselor și

minimizarea erorilor umane.
 Permite generarea de documente și rapoarte necesare activităților zilnice, de exemplu,
facturi, ordine de plată, rapoarte financiare.
 Îmbunătățesc eficiența operațională prin procesarea rapidă și exactă a datelor, reducând
timpul necesar pentru realizarea activităților administrative.
 Asigură un control intern mai bun, protejând datele împotriva erorilor și fraudelor.
 Permite un flux continuu de informații, esențial pentru desfășurarea activităților de
afaceri.

3. Diferențierea sistemelor de prelucrare a tranzacţiilor de sistemele de informare a

conducerii:

Sistemele de prelucrare a tranzacțiilor (SPT) sunt orientate spre prelucrarea datelor

operaționale zilnice, iar scopul lor principal este să asigure funcționarea eficientă a proceselor de
afaceri. În schimb, sistemele de informare a conducerii sunt utilizate la nivel tactic și strategic
pentru a sprijini procesul decizional al managerilor, furnizându-le informații sintetizate și analize
complexe din mai multe surse. SPT se concentrează pe date detaliate și exacte, în timp ce
sistemele de informare a conducerii sunt orientate spre analize și rapoarte sintetizate, având
scopul de a sprijini deciziile pe termen lung și dezvoltarea strategiilor.

4. Rolul şi caracteristicile sistemelor de informare a conducerii:

Sistemele de informare a conducerii sunt esențiale pentru sprijinirea deciziilor tactice și
strategice ale managerilor. Acestea ajută la gestionarea resurselor firmei și la planificarea
activităților și bugetelor, oferind informații valoroase pentru controlul resurselor. Caracteristicile
principale ale acestor sisteme sunt:

 Repetitivitate și predictibilitate: Informațiile sunt generate periodic pentru a sprijini

activitățile de zi cu zi.
 Structurare și sinteticizare: Furnizează rapoarte detaliate, dar și rezumate utile pentru
deciziile tactice.
 Integrarea surselor multiple de date, ceea ce permite o imagine completă a activităților
firmei.
 Sprijinirea proceselor de planificare, control și evaluare a performanței.

5. Tipurile de rapoarte ce pot fi obţinute cu ajutorul sistemelor de informare a

conducerii:

Sistemele de informare a conducerii pot genera mai multe tipuri de rapoarte, care includ:

 Liste de control: Folosite pentru monitorizarea activităților zilnice și identificarea

eventualelor abateri.
 Situații operative: Rapoarte care oferă informații actualizate despre starea curentă a
activităților firmei.
 Rapoarte periodice: Documente care sintetizează informațiile pe perioade fixe, de obicei
pentru analiza performanței.
 Rapoarte de excepție: Rapoarte generate atunci când sunt identificate anomalii sau
situații neplanificate.
 Analize speciale: Rapoarte detaliate care analizează date specifice pentru rezolvarea unor
probleme punctuale.
 Prelucrări interactive: Permite utilizatorilor să acceseze informațiile în mod dinamic și
să le analizeze într-un mod personalizat.

6. Trăsăturile sistemelor de sprijinire a procesului decizional:

Sistemele de sprijinire a procesului decizional (DSS) au trăsături precum:

 Flexibilitate: Permite utilizatorilor să analizeze date din diverse surse și să aplice modele
de decizie.
 Interactivitate: Utilizatorii pot interacționa direct cu sistemul, modificând parametrii
pentru a obține răspunsuri specifice.
 Accesibilitate la informații complexe: Sunt capabile să proceseze volume mari de date și
să le prezinte într-un mod ușor de înțeles.
 Sprijin în deciziile nestructurate: Acestea sunt utile în contexte de decizie care nu au o
soluție standardizat, cum ar fi planificarea strategică.

7. Principalele funcţii ale unui sistem de sprijinire a procesului decizional:

Un sistem de sprijinire a procesului decizional poate îndeplini următoarele funcții:

 Colectarea și organizarea datelor: Adună date din diverse surse, inclusiv sisteme
interne și externe.
 Analiza datelor: Permite analiza datelor pentru a ajuta utilizatorii să înțeleagă tendințele
și să facă predicții.
 Simularea scenariilor: Permite utilizatorilor să simuleze diverse scenarii pentru a evalua
impactul deciziilor.
 Generarea de rapoarte și vizualizări: Oferă rapoarte și grafice care ajută la luarea
deciziilor.
 Sprijin în decizii strategice și tactice: Aceste sisteme sunt folosite atât pentru decizii
operaționale, cât și pentru cele pe termen lung, strategice.

PROBLEME DE ECHIPĂ

1. Pachete software pentru funcţionalitatea sistemelor de sprijinire a procesului

decizional, sistemelor de informare a top-managerilor şi birotică:

Pentru sistemele de sprijinire a procesului decizional (DSS), pachete software precum

Microsoft Power BI, Tableau și IBM SPSS Modeler sunt excelente, deoarece permit analiza
avansată a datelor și realizarea de simulări ale diferitelor scenarii pentru luarea deciziilor. Aceste
soluții sunt foarte utile pentru vizualizarea și interpretarea datelor, sprijinind deciziile tactice și
strategice.

Pentru sistemele de informare a top-managerilor, soluții precum SAP BusinessObjects,

Oracle Hyperion și Microsoft SQL Server Reporting Services (SSRS) sunt folosite pentru a
oferi informații sintetizate și rapoarte pe baza datelor din diferite surse, sprijinind deciziile
manageriale prin rapoarte și analize aprofundate.

În ceea ce privește birotica, pachete software precum Microsoft Office Suite (Word, Excel,
PowerPoint, Outlook) și soluții de gestionare a documentelor precum SharePoint și Google
Workspace sunt esențiale pentru gestionarea documentelor și corespondenței electronice,
facilitând fluxurile administrative.

2. Aplicaţiile sistemelor de prelucrare a tranzacţiilor pentru o firmă care vinde

aparatură electrocasnică:

Pentru o firmă de vânzare de aparatură electrocasnică, aplicațiile de prelucrare a tranzacțiilor

necesare sunt:

 Sistemul de gestiune a stocurilor: pentru a urmări cantitățile de produse disponibile,

pentru a preveni stocurile insuficiente sau excesive.
 Sistemul de facturare și încasare: pentru procesarea tranzacțiilor de vânzare, generarea
facturilor și înregistrarea încasărilor.
 Sistemul de gestionare a comenzilor: pentru a urmări comenzile plasate de clienți și a
procesa livrările.
  Sistemul de plăți: pentru a gestiona plățile și tranzacțiile financiare ale firmei.
 Sistemul de raportare financiară: pentru generarea de rapoarte financiare și pentru
analiza veniturilor și cheltuielilor firmei.

Motivarea necesității acestor aplicații este că ele permit automatizarea proceselor, reducând
riscurile de eroare umană, îmbunătățirea eficienței, controlul mai bun asupra stocurilor și
optimizarea fluxurilor financiare.

3. Raport despre o aplicaţie software specifică sistemelor de prelucrare a tranzacţiilor:

În acest raport, se va descrie aplicația SAP ERP (Enterprise Resource Planning), un software
integrat pentru gestionarea operațiunilor zilnice ale unei firme. Aceasta include module pentru
gestiunea stocurilor, comenzi, facturare, finanțe și resurse umane. SAP ERP ajută la
centralizarea datelor și oferă un flux continuu de informații, reducând timpul necesar pentru
procesarea acestora. Beneficiile includ automatizarea și optimizarea proceselor, reducerea
costurilor operaționale, și îmbunătățirea eficienței și transparenței.

4. Sistem de informare a conducerii pentru o firmă de încălţăminte pentru copii:

Pentru a rezolva problema stocurilor, sistemul de informare a conducerii ar include următoarele

subsisteme:

 Subsistemul de gestionare a stocurilor: pentru a urmări nivelul stocurilor și a prezenta

rapoarte privind modelele care se vând mai rapid și cele care rămân în stoc prea mult
timp.
 Subsistemul de vânzări: pentru a analiza tendințele de vânzare pe regiuni și distribuitori,
și pentru a optimiza procesul de aprovizionare.
 Subsistemul de aprovizionare: pentru a ajuta la previzionarea necesarului de stocuri și la
plasarea comenzilor de aprovizionare în timp util.
 Rapoarte posibile: rapoarte de vânzări pe modele, performanța stocurilor (modele cu
vânzări rapide și lente), și previziuni de cerere.

Beneficiile unui control mai riguros al stocurilor includ:

 Reducerea costurilor cu stocurile.

 Optimizarea aprovizionării.
 Prevenirea ruperii stocurilor pentru modelele populare și suprastocarea modelelor
lente.

5. Decizii strategice pentru dezvoltarea unui sistem de informare a top-managerilor

pentru firma de încălţăminte pentru copii:

Principalele decizii pentru dezvoltarea sistemului de informare a top-managerilor includ:

 Alegerea unui sistem care să furnizeze rapoarte clare și sintetizate pentru analiza
stocurilor și vânzărilor.
  Integrarea de surse externe de date (de exemplu, date de la distribuitori, tendințe de
consum din industrie, date de piață).
 Stabilirea unui sistem care să ajute la planificarea producției și aprovizionării, bazat pe
analize de performanță a stocurilor și a cererii.
 Implementarea unui sistem de alertă pentru a notifica managerii atunci când anumite
produse sunt pe cale de a se epuiza sau sunt în exces în stoc.

Surse externe de date utile pentru decidenți:

 Datele meteo (pentru predicții sezoniere).

 Raporturi de piață privind tendințele în modă și preferințele consumatorilor.
 Date economice regionale pentru a analiza puterea de cumpărare.

6. Analiza sistemelor informaţionale la o firmă:

a. Tipurile de sisteme informaționale existente într-o firmă pot include:

 Sisteme de prelucrare a tranzacțiilor (SPT): pentru gestionarea activităților zilnice (ex:

procesarea comenzilor și stocurilor).
 Sisteme de informare a conducerii (MIS): pentru suportul deciziilor tactice și strategice.

b. Două exemple de sisteme:

 Sistemul de gestiune a stocurilor: oferă informații despre stocurile de produse

disponibile, alerte pentru produse epuizate sau suprastocuri, și tendințele de vânzare.
 Sistemul de facturare: oferă informații despre plățile efectuate, soldurile clienților și
istoricul acestora.

c. Deciziile ce pot fi luate pe baza acestor informații:

 Decizii operaționale (ex: ajustarea prețurilor sau modificarea cantităților de comenzi).

 Decizii tactice (ex: refacerea strategiei de aprovizionare și vânzări).
 Decizii strategice (ex: lansarea unor noi produse sau retragerea unora de pe piață).

CAPITOLUL III: Introducere în dezvoltarea sistemelor informaționale

Contextul actual al dezvoltării sistemelor informaționale

Într-o lume aflată într-o schimbare constantă, firmele trebuie să răspundă provocărilor prin
adaptarea rapidă a sistemelor informaționale. Acestea sunt supuse modificărilor, care variază de
la ajustări mici, până la schimbări radicale sau înlocuiri totale. Schimbările sunt inevitabile, iar
firmele sunt într-un proces continuu de îmbunătățire a sistemelor, determinat de diverse motive:
 1. Modernizarea tehnologiei: Multe organizații implementează proiecte pentru actualizarea
tehnologiilor informatice, inclusiv hardware-ul și aplicațiile informatice.
2. Modificarea proceselor fundamentale: Multe firme își reproiectează procesele de bază,
adesea pentru a îmbunătăți performanța generală.
3. Schimbarea obiectivelor strategice: Firmele se adaptează la schimbările pieței,
transformându-se din producători în prestatori de servicii sau schimbându-și modelele de
afaceri.
4. Creșterea performanței aplicațiilor: Cerințele utilizatorilor pentru mai multă
funcționalitate și interfețe mai performante sunt tot mai mari.
5. Acces rapid la date: Necesitatea accesării mai rapide și mai eficiente a datelor a devenit
o prioritate.
6. Valorificarea tehnologiilor de ultimă oră: Producătorii de hardware îmbunătățesc
continuu performanțele produselor, iar utilizatorii cer aplicații care să se alinieze cu aceste
inovații.

În concluzie, motivele pentru dezvoltarea unui sistem informațional includ:

 Rezolvarea unei probleme;

 Obținerea de avantaje din noi oportunități;
 Răspunsul la obiectivele strategice ale organizației.

3.1 Ciclul de viață al dezvoltării sistemelor informaționale

Ciclul de viață al dezvoltării sistemelor (CVDS) este o metodologie fundamentală în analiza și

proiectarea sistemelor. Acesta reflectă evoluția unui sistem informațional, care trece prin mai
multe etape: apariție, dezvoltare, scădere în relevanță și, în unele cazuri, înlocuire.

În funcție de tehnologiile și metodele aplicate, ciclul de viață poate varia. La începuturile sale,
sistemele aveau un număr mai mic de etape, de obicei trei sau patru, structurate pe activități
funcționale. Pe măsură ce tehnicile de dezvoltare au evoluat, numărul etapelor a crescut,
ajungându-se în unele cazuri la peste douăzeci de etape. Totodată, diversele metodologii de
dezvoltare rapidă, precum RAD (Rapid Application Development), au simplificat ciclul de viață,
reducând numărul etapelor și schimbând denumirile acestora.

Exemple de etape în cadrul RAD includ:

1. Planificarea cerințelor;
2. Proiectarea interfeței utilizatorului;
3. Construirea sistemului;
4. Finisarea și ajustarea sistemului.

Un alt exemplu include etapele din modelele tradiționale de dezvoltare, precum analiza
sistemelor, proiectarea conceptuală și implementarea.

Deși unele modele folosesc un număr mai mare de etape, ordinea și tipul de abordare sunt
esențiale. De multe ori, dezvoltarea unui sistem nu urmează o secvență liniară; pot apărea reveniri
la etape anterioare, iar procesul poate deveni iterativ, în funcție de necesitățile și modificările care
intervin pe parcursul dezvoltării.

Astfel, modelele ciclului de viață al dezvoltării sistemelor sunt esențiale pentru înțelegerea și
gestionarea proceselor complexe de analiză și implementare a sistemelor informaționale.

3.1.1 Modelul cascadă

 Este un model secvențial, teoretic, care presupune parcurgerea etapelor într-o ordine
strictă, dar în practică există reveniri la etape anterioare.
 A fost introdus la începutul anilor 1970 de W.W. Royce și este bazat pe descompunerea
ciclului de viață al sistemului în faze secvențiale, fiecare fază fiind structurată pe activități
și subactivități.
 Avantaje:
o Control total asupra fazelor.
o Ușor de înțeles și adoptat de echipe, chiar și de membri cu experiență redusă.
o Fiecare etapă este însoțită de documentație clară.
 Dezavantaje:
o Sistemul este livrat abia după finalizarea tuturor etapelor, ceea ce poate face ca
cerințele utilizatorilor să se schimbe.
o Nu este potrivit pentru sisteme complexe sau pentru abordarea dinamică.
o Nu permite schimbări pe parcurs.
 A fost folosit și de Booch în designul orientat-obiect și în modelul OOSE al lui Ivar

Jacobson.

3.1.2 Modelul V

 O variantă a modelului cascadă, în care se introduce conceptul de sistem și componente,

cu teste explicite pentru controlul etapelor.
 Conține două laturi: una descendentă pentru etapele propriu-zise și una ascendentă pentru
verificarea și validarea acestora.
 Permite un control mai mare asupra modului în care se desfășoară etapele și este folosit în
mediul orientat-obiect.
 Distinge clar între verificare (testarea corectitudinii logice) și validare (testarea
conformității cu cerințele inițiale).
  Un dezavantaj este că validarea are loc prea târziu, după finalizarea construcției
sistemului.

3.1.3 Modelul incremental

 Este o formă a modelului cascadă în care sistemul este descompus în subproiecte care
sunt dezvoltate și livrate progresiv.
 Avantaje:
o Permite livrarea pe componente, fiecare realizată la perioade scurte de timp.
o Favorizează modul de lucru modular și permite echipelor multiple să lucreze pe
componente separate.
 Dezavantaje:
o Nu poate fi aplicat în toate cazurile și necesită o arhitectură definită înainte de a
începe implementarea.
o Integrarea componentelor poate implica eforturi semnificative.
 o

Concluzii

 Modelele de dezvoltare a sistemelor depind de tehnologiile utilizate, mărimea proiectului

și domeniul de aplicare.
 Fiecare model are avantaje și dezavantaje, iar selecția acestuia depinde de experiența
echipei, complexitatea sistemului și implicarea utilizatorilor.
 Modelele de dezvoltare pot fi aplicate pe întregul sistem sau pe componente funcționale,
în funcție de cerințele sistemului și de natura proiectului.

1. Metodologia de dezvoltare a sistemelor informaționale

Metodologia reprezintă setul de principii și proceduri care ghidează procesul de dezvoltare a unui
sistem informațional. Include:

 Modele – Reprezentări grafice sau abstracte ale unui sistem.

 Tehnici – Metode și proceduri pentru realizarea etapelor dezvoltării.
 Instrumente – Programe care ajută la realizarea modelelor și implementarea sistemului.

Exemple de metodologii:

 Metodologia structurată – Organizarea procesului de dezvoltare în pași secvențiali.

 Metodologia orientată pe obiecte – Folosește obiecte (date și metode) pentru dezvoltarea
aplicațiilor complexe.

2. Modelele utilizate în dezvoltarea sistemelor informaționale

Modelele sunt reprezentări ale unui aspect al sistemului care ajută la înțelegerea și vizualizarea
acestuia:
  Modele grafice – Exemple: Diagrama fluxului de date (DFD) și diagrama UML (Unified Modeling
Language).
 Modele abstracte – Reprezentări teoretice ale sistemului, utile pentru a înțelege conceptele de
bază ale sistemului.

Modelele sunt esențiale pentru toate etapele ciclului de viață al sistemului și ajută la simplificarea
procesului de dezvoltare.

3. Instrumentele în dezvoltarea sistemelor informaționale

Instrumentele sunt programe software care ajută la implementarea și gestionarea modelelor și

metodelor utilizate:

 Instrumente CASE (Computer Assisted Software Engineering) – Programe care susțin întregul
ciclu de viață al dezvoltării unui sistem, de la analiză la testare.

Exemplu: Enterprise Architect, un instrument care susține crearea modelelor UML și

dezvoltarea software-ului.

4. Tehnicile de dezvoltare a sistemelor informaționale

Tehnicile sunt proceduri specifice care ajută echipa de dezvoltare în activitățile de zi cu zi:

 Colectarea cerințelor – Identificarea nevoilor utilizatorilor pentru proiectarea sistemului.

 Modelarea datelor – Crearea diagramelor entitate-relație pentru structuri de date.
 Testarea software-ului – Verificarea funcționalităților și performanței sistemului.

Aceste tehnici sunt esențiale pentru asigurarea calității și performanței sistemului.

5. Comparația dintre metodologii, modele, instrumente și tehnici

 Metodologia – Cadru general care include procese și proceduri.

 Modelele – Reprezentări vizuale ale unui sistem.
 Instrumentele – Aplicații software care ajută la implementarea activităților metodologice.
 Tehnicile – Pași și proceduri de urmat în fiecare fază a dezvoltării.

Exemplu: În metodologia structurată, se folosesc modelele de flux de date (DFD),

instrumentele CASE pentru generarea automată a codului și tehnicile de testare pentru
asigurarea corectitudinii sistemului.
3.4 Participanții la dezvoltarea sistemelor informaționale

Dezvoltarea sistemelor informaționale presupune munca unei echipe, ale cărei dimensiuni variază
în funcție de complexitatea proiectului. Echipa are rolul de a stabili obiectivele sistemului și de a
asigura construirea acestuia astfel încât să conducă la atingerea acestor obiective și la rezolvarea
problemelor economice sau exploatarea oportunităților.

Echipa de dezvoltare include:

 Managerul de proiect: coordonează resursele, gestionează fondurile și asigură

respectarea termenelor și calității proiectului. Are competențe economice, tehnice și de
management al resurselor.
 Stakeholderii: persoane care beneficiază direct sau indirect de proiect (ex: beneficiari,
finanțatori).
 Utilizatorii sistemului: cei care interacționează direct cu sistemul și care formulează
cerințele și nevoile acestuia. Ei participă activ în evaluarea și testarea sistemului.
 Specialiștii în dezvoltarea sistemului: includ analiști de sistem, proiectanți, programatori
și administratori de rețea. Fiecare dintre aceștia are un rol specific în diferitele etape ale
proiectului.

Rolurile cheie în dezvoltarea sistemului:

 Analiștii de sistem: identifică obiectivele și cerințele utilizatorilor, asigură înțelegerea și

modelarea acestora, și sunt responsabili pentru documentația de analiză.
 Proiectanții: transpun cerințele în proceduri de prelucrare, design al interfețelor și baze
de date, și planifică securitatea sistemului.
 Programatorii: dezvoltă programele pe baza specificațiilor de proiectare, participând și
la testarea acestora.
 Administratorii de rețea: asigură arhitectura sistemului la nivel de rețea și gestionarea
accesului utilizatorilor la informațiile necesare.

Fiecare membru al echipei are un rol esențial în succesul proiectului, iar implicarea fiecăruia este
detaliată pe parcursul ciclului de viață al sistemului.

Rezumat: Sistemele informaționale sunt dezvoltate pentru a răspunde schimbărilor din

organizație sau pentru a îmbunătăți performanțele existente. Ciclul lor de viață presupune
dezvoltarea și perfecționarea continuă, iar ordinea și etapele acestuia sunt abordate prin diverse
modele (ex: cascadă, incremental, spirală). Metodele de dezvoltare pot fi orientate pe funcții,
fluxuri de date, informații sau obiecte, iar succesul acestora depinde de modul de aplicare a
tehnicilor și metodologiilor adecvate.

ÎNTREBARILE

1. Definiţi ciclul de viaţă al dezvoltării sistemelor informaţionale.

Ciclul de viaţă al dezvoltării sistemelor informaţionale (SDLC - Software Development Life
Cycle) reprezintă o serie de etape sistematice și ordonate prin care trece dezvoltarea unui sistem
informaţional, de la identificarea nevoilor utilizatorilor până la implementarea și întreţinerea
acestuia. Etapele principale includ:

 Planificarea: Se stabilesc obiectivele și cerințele sistemului.

 Analiza: Se colectează informații pentru a înțelege problemele și nevoile organizației.
 Design-ul: Se creează arhitectura sistemului.
 Implementarea: Se dezvoltă și se testează efectiv sistemul.
 Testarea: Se verifică dacă sistemul respectă cerințele și funcționează corect.
 Întreţinerea: Se asigură actualizarea și suportul pe termen lung al sistemului.

2. Care este diferenţa dintre un model şi un instrument? Dar între tehnică şi

metodologie?

 Model: Este o reprezentare abstractă a unui proces sau sistem real, care ajută la
înţelegerea acestuia și la realizarea unui design sau analiză. De exemplu, un model al unui
proces de afaceri poate descrie fluxul de lucru și interacțiunile între diverse entități.
 Instrument: Se referă la un utilitar concret care ajută în implementarea unui proces sau
activitate. De exemplu, un software de modelare (precum UML) poate fi un instrument
folosit pentru a crea modele ale sistemelor.
 Tehnică: Este o metodă specifică utilizată pentru a realiza o anumită sarcină într-un
proces. De exemplu, tehnica de "testare a unității" este utilizată pentru a verifica fiecare
componentă a unui sistem software.
 Metodologie: Este un set de principii și practici organizate care ghidează procesul de
dezvoltare a unui sistem sau a unui proiect. O metodologie include mai multe tehnici și
instrumente, iar un exemplu este metodologia Agile.

3. Care sunt obiectivele urmărite prin fiecare etapă a ciclului de viaţă al

sistemelor?

 Planificarea: Definirea obiectivelor, identificarea resurselor necesare și stabilirea unui plan de

lucru.
 Analiza: Înţelegerea cerinţelor și problemelor, identificarea nevoilor utilizatorilor și a limitărilor
sistemului existent.
 Design-ul: Crearea unui plan detaliat al sistemului care să îndeplinească cerinţele definite în
etapa de analiză.
 Implementarea: Realizarea efectivă a sistemului, inclusiv dezvoltarea codului și configurarea
componentelor hardware și software.
 Testarea: Verificarea funcţionării corecte a sistemului și validarea acestuia în raport cu cerinţele.
 Întreţinerea: Asigurarea că sistemul continuă să funcționeze corect pe termen lung și se
adaptează la noi cerinţe.

4. Enumeraţi principalii membri ai unei echipe de dezvoltare a unui sistem

informaţional.
Principalele roluri într-o echipă de dezvoltare a unui sistem informaţional sunt:

 Managerul de proiect: Coordonează echipa, stabilește obiectivele și monitorizează progresul.

 Analistul de afaceri: Colectează cerințele și analizează procesele de afaceri.
 Arhitectul de sistem: Proiectează arhitectura tehnică a sistemului.
 Dezvoltatorii: Scriu codul și implementează soluțiile tehnice.
 Testerii: Verifică dacă sistemul funcționează corect și îndeplinește cerinţele.
 Utilizatorii finali: Oferă feedback asupra sistemului și îl testează în condiții reale.

5. Descrieţi rolul fiecărui membru al echipei de dezvoltare în cadrul principalelor

etape ale ciclului de viaţă

 Managerul de proiect:
o Planificare: Definește obiectivele și cronograma.
o Analiză: Asigură resursele și coordonează activitățile.
o Design: Aproba soluțiile propuse.
o Implementare: Supraveghează progresul și bugetul.
o Testare: Verifică livrabilele.
o Întreţinere: Coordonează actualizările și suportul.

 Analistul de afaceri:
o Planificare: Identifică nevoile afacerii.
o Analiză: Colectează cerințele și le documentează.
o Design: Colaborează la crearea soluțiilor tehnice.
o Implementare: Se asigură că soluția tehnică răspunde nevoilor afacerii.
o Testare: Validarea că soluția satisface cerințele.
o Întreţinere: Asigură că sistemul rămâne relevant pentru afacere.

 Arhitectul de sistem:
o Planificare: Stabilește structura generală a sistemului.
o Analiză: Participă la definirea cerințelor tehnice.
o Design: Proiectează arhitectura detaliată a sistemului.
o Implementare: Supervizează implementarea tehnică.
o Testare: Se asigură că arhitectura este scalabilă și performează conform cerințelor.
o Întreţinere: Face modificări arhitecturale atunci când sunt necesare.

 Dezvoltatorii:
o Planificare: Participă la planificarea tehnică.
o Analiză: Oferă informații tehnice și opțiuni pentru implementare.
o Design: Scriu codul conform designului stabilit.
o Implementare: Dezvoltă și integrează funcționalitățile.
o Testare: Realizează testarea unităților și implementarea corectă a funcțiilor.
o Întreţinere: Întrețin și actualizează sistemul pe termen lung.

 Testerii:
o Planificare: Identifică tipurile de teste necesare.
o Analiză: Colaborează cu echipa pentru a înțelege cerințele de testare.
 o Design: Creează scenarii de testare.
o Implementare: Efectuează testele funcționale, de performanță și de securitate.
o Testare: Identifică erori și raportează rezultatele.
o Întreţinere: Testează actualizările și îmbunătățirile.

 Utilizatorii finali:
o Planificare: Oferă informații despre nevoile lor.
o Analiză: Participă la definirea cerințelor.
o Design: Oferă feedback asupra prototipurilor.
o Implementare: Testează sistemul și semnalează orice problemă.
o Testare: Verifică funcționalitatea în condiții reale de utilizare.
o Întreţinere: Raportează erori și sugerează îmbunătățiri.

Aceste răspunsuri sunt structurate conform cerințelor pentru un test și includ concepte esențiale
din domeniu.

PROBLEMELE DE ECHIPĂ

1. Metodologia folosită pentru dezvoltarea sistemelor: În conversația cu Analescu,

metodologia exactă nu este menționată, dar se sugerează o abordare de tip evolutiv sau
incremental, având în vedere faptul că se caută soluții pentru îmbunătățirea productivității
în cadrul departamentului de informatică și se lucrează cu un sistem depășit care trebuie
actualizat. Este posibil ca metoda utilizată să fie un model iterativ, care să permită
îmbunătățiri treptate ale sistemului existent.

Documentația sistemului existent: Analescu menționează că sistemul curent folosit

pentru întreținerea software-ului și hardware-ului este complet depășit, ceea ce sugerează
că documentația poate fi incompletă sau învechită.

2. Firme de consultanță în domeniul dezvoltării sistemelor informaționale: La o căutare

pe internet, poți identifica cel puțin trei firme de consultanță din domeniul IT. Exemplele
pot include:
o Accenture – care oferă soluții pentru dezvoltarea și implementarea sistemelor
informaționale și menționează utilizarea de metodologii Agile, precum și
instrumente pentru automatizarea proceselor de dezvoltare.
o Capgemini – utilizează un cadru de metodologie bazat pe Agile și DevOps pentru
a sprijini dezvoltarea rapidă și integrarea continuă.
o IBM – folosește atât metode tradiționale cât și agile pentru dezvoltarea sistemelor
informaționale, având instrumente automatizate de testare și implementare.

Ciclul de viață al sistemului și instrumente de automatizare: Multe firme de

consultanță descriu un model de dezvoltare bazat pe cicluri iterative, cum ar fi Agile sau
Scrum, și folosesc instrumente de automatizare pentru activități de testare, implementare
continuă și management al codului sursă.

3. Rolurile persoanelor din conversație:

 o Informaticescu (Directorul departamentului informatic): Va juca un rol
important în coordonarea activității de dezvoltare a noului sistem, facilitând
comunicarea dintre analiști și utilizatori. El va asigura că cerințele tehnice și
funcționale sunt corect înțelese și implementate.
o Calculatorescu (Expert în întreținerea calculatoarelor): Va fi un consultant
tehnic cheie în cadrul proiectului, asigurându-se că infrastructura hardware este
compatibilă cu noile cerințe ale sistemului. De asemenea, va ajuta la eliminarea
suprasarcinilor legate de întreținerea hardware-ului.
o Softulescu (Specialist în întreținerea software-ului): Va fi responsabil pentru
întreținerea și actualizarea sistemului software existent, contribuind la integrarea și
îmbunătățirea acestuia în contextul noului sistem. De asemenea, va colabora
îndeaproape cu analiștii pentru a adresa cerințele tehnice.
o Finanţescu (Responsabil financiar): Va fi implicat în gestionarea bugetului
proiectului, asigurându-se că resursele financiare sunt alocate corespunzător și că
proiectul se încadrează în costurile stabilite.
o Prelucrărescu (Coordonator activitate prelucrare date): Va colabora cu echipa
pentru a asigura că procesarea datelor este eficientă și că noile soluții de software
respectă cerințele legate de prelucrarea datelor. De asemenea, va contribui la
testarea și validarea proceselor de prelucrare a datelor în cadrul noii platforme.

Fiecare dintre acești membri are un rol distinct, dar colaborarea lor strânsă va asigura succesul
dezvoltării și implementării unui nou sistem informațional eficient.

CAPITOLUL IV
Microanaliza sistemelor informaţionale

Obiective:

++4.1 Identificarea şi selecţia proiectelor de dezvoltare a sistemelor

informaţionale

Identificarea şi selecţia proiectelor reprezintă prima etapă din ciclul de viaţă al dezvoltării
sistemelor, care, împreună cu iniţierea şi planificarea proiectelor, constituie microanaliza,
componentă preluată din managementul proiectelor. Această etapă presupune identificarea
potenţialelor proiecte de dezvoltare, clasificarea şi ierarhizarea lor, precum şi selecţia proiectului
care va fi implementat.

Importanţa planificării riguroase este evidentă, întrucât aceasta permite integrarea proiectului
în planul strategic al firmei. Astfel, fiecare firmă ar trebui să aibă planuri strategice atât pentru
atingerea obiectivelor generale, cât şi pentru dezvoltarea sistemelor informaţionale. Planul
strategic al sistemelor informaţionale trebuie să fie o parte esenţială a strategiei generale a firmei.

Odată dezvoltat planul strategic, urmează identificarea proiectelor care vor fi ierarhizate și
selecționate pentru implementare, în cadrul unui proces de inițiere și planificare a proiectului
ales.
4.1.1 Potenţialele proiecte de dezvoltare

În momentul în care un sistem informaţional necesită îmbunătăţiri, se face o investigaţie pentru a

determina dacă un nou sistem trebuie dezvoltat. În această fază, se răspunde la întrebările
esenţiale:

 De ce este necesar proiectul unui nou sistem?

 Ce se urmăreşte prin proiect?
 Poate fi realizat proiectul?
 Ce trebuie făcut pentru realizarea proiectului?

Proiectele de dezvoltare a sistemelor pot fi clasificate astfel:

1. Proiecte orientate spre o singură aplicaţie sau un grup de aplicaţii, susţinute de o singură
categorie de utilizatori.
2. Proiecte globale, care urmăresc dezvoltarea de sisteme integrate şi acoperă multiple domenii
funcţionale ale firmei, incluzând sisteme de informare a conducerii, sisteme de sprijinire a
proceselor decizionale, şi reproiectarea proceselor economice.

Proiectul poate fi iniţiat fie de un utilizator care solicită un anumit serviciu, fie ca răspuns la o
problemă identificată într-o analiză. Mărimea modificărilor poate fi variabilă, de la ajustări
minore la reproiectări complexe ale întregului sistem.

Identificarea tipurilor de proiecte se face prin analiza obiectivelor neatinge ale firmei sau prin
analiza diferenţelor dintre performanţele planificate şi cele realizate. De asemenea, feedback-ul
de la partenerii de afaceri poate ajuta la identificarea problemelor legate de sistemele
informaţionale.

Simptomele apariţiei problemelor

În tabelul 4.1 se regăsesc diverse simptome ce indică potenţiale probleme la nivelul sistemului
informaţional, printre care:

 Erori multiple în activităţile derulate.

 Activităţi derulate într-un timp mai mare decât ar fi normal.
 Date incomplete sau incorecte generate de sistem.
 Reclamaţii din partea clienţilor, furnizorilor sau distribuitorilor.
 Absenteism ridicat şi insatisfacţie la locul de muncă din partea salariaţilor.

Categorii de proiecte de dezvoltare

Proiectele de dezvoltare a sistemelor informaţionale pot fi împărţite în trei mari categorii:

1. Complet manuale.
2. Parţial manuale şi parţial informatizate.
 3. Complet informatizate, care pot include: a. Modificări minore ale sistemului, cum ar fi rescrierea
aplicaţiilor cu ajutorul altor limbaje de programare. b. Îmbunătăţirea şi întreţinerea sistemului
existent. c. Reproiectarea şi redezvoltarea întregului sistem.

În unele cazuri, problemele identificate pot fi supuse atenţiei prin cereri formale, care includ
detalii despre natura problemei, motivul solicitării și sursa de finanţare, pentru a evalua
prioritatea dezvoltării unui proiect.

4.1.2 Clasificarea, ierarhizarea și selecția proiectelor de dezvoltare

Obiectiv: Procesul de clasificare are scopul de a evidenția importanța propunerilor de proiecte.

Propunerile sunt de obicei sugerate de cei care le fac, reflectând punctele lor de vedere. Este
important ca motivarea unui proiect să nu fie pentru îmbunătățirea reputației unui individ sau
creșterea influenței unui grup.

Evaluarea și selecția: Proiectele sunt evaluate conform criteriilor din tabelul 4.3 și se recomandă
o evaluare periodică (lunară/trimestrială). Se acordă note pentru ierarhizare, iar proiectele se
clasifică în funcție de durata lor (scurt sau lung termen) și alinierea cu obiectivele organizației.
Decizia de selecție ia în considerare mai mulți factori, cum ar fi resursele necesare și riscurile
tehnice.

Tabelul 4.3 – Criterii pentru evaluarea proiectelor:

Criteriu Descriere

Măsura în care proiectul vizează atingerea obiectivelor strategice ale

Aliniere strategică
organizației.

Câștiguri posibile Contribuția proiectului la creșterea profitului și îmbunătățirea calității serviciilor.

Disponibilitatea
Tipurile și mărimea resurselor necesare, precum și disponibilitatea acestora.
resurselor

Dimensiunea
Numărul de persoane necesare, durata proiectului și rezultatele acestuia.
proiectului

Dificultăți Nivelul dificultăților tehnice și riscurile asociate cu realizarea proiectului în timp

tehnice/riscuri util și cu resursele disponibile.

4.1.2 Planificarea sistemului informațional

Definiție: Planificarea sistemului informațional se referă la evaluarea cerințelor informaționale

ale unei organizații și definirea sistemelor informaționale, bazelor de date și tehnologiilor care
vor satisface aceste cerințe.

Importanță:
  Ajută organizațiile să facă față progresului tehnologic rapid.
 Aliniază obiectivele sistemului informațional cu cele ale organizației.
 Permite integrarea componentelor sistemului informațional, reducând costurile.
 Sprijină obținerea acceptului conducerii și implicarea utilizatorilor.
 Asigură resursele necesare pentru viitorul sistemului informațional.

Planificarea pe trei nivele:

1. Planificarea strategică: Definește politicile și obiectivele pentru distribuirea serviciilor

informaționale și alocarea resurselor informaționale.
2. Planificarea tactică: Identifică nevoile curente și viitoare de resurse informatice, definind
proiecte individuale de dezvoltare a sistemelor.
3. Planificarea operațională: Se ocupă cu întocmirea bugetului anual și cu planificarea detaliată a
proiectelor individuale.

Pași în procesul de planificare a sistemelor informaționale:

 Descrierea situației curente: analizarea prelucrărilor, datelor, tehnologiilor și resurselor umane.

 Descrierea situației țintă: planificarea prelucrărilor, datelor, tehnologiilor și resurselor umane
viitoare.
 Planificarea calendaristică a proiectelor, ce detaliază pașii pentru implementarea acestora.

Metode de planificare:

 Top-down: Analizează misiunea organizației și obiectivele sale strategice. Implică top-managerii

pentru o viziune integrată.
 Bottom-up: Identifică problemele organizației și posibilitățile pentru definirea proiectelor, cu un
cost mai mic și timp mai scurt.

Avantaje ale metodei top-down:

 Perspectivă largă: Oferă o viziune de ansamblu asupra organizației.

 Integrare mai bună: Asigură integrarea sistemului informațional existent.
 Sprijin managerial: Implicarea factorilor decizionali la nivel înalt garantează succesul planificării.
 Înțelegere mai bună: Evită tendințele de abordare izolate ale componentelor organizației.

Exemplu: Locurile de amplasare ale organizației se descriu printr-o listă a tuturor zonelor
geografice în care firma își desfășoară activitatea.

Prezentarea generală a firmei ABC:

o ABC a fost înființată în 1990 de Patronescu și Patroneasca, având ca domeniu de

activitate moda și îmbrăcămintea.
o A început cu vânzări prin poștă pe bază de cataloage, extinzându-se ulterior cu
linii de produse și un magazin propriu în Orașul 1.
 o În 2000, a devenit unul dintre cei mai importanți distribuitori de articole de
îmbrăcăminte din zonă, cu vânzări de aproape 10 milioane RON anual, majoritatea
provenind din vânzările prin poștă.
o Firma a diversificat canalele de vânzare, adăugând un magazin în Orașul 2 și
vânzări prin telefon.
2. Strategia ABC:
o ABC a fost un pionier în comerțul electronic B2C, inițial folosind site-ul doar
pentru promovarea imaginii și distribuirea cataloagelor. Apoi, a adăugat
funcționalități suplimentare pe site pentru vânzări online.
o Strategia de dezvoltare a sistemului informațional include două ținte: gestiunea
lanțului de aprovizionare (integrarea activităților de producție, aprovizionare și
stocuri) și gestiunea relațiilor cu clienții (sprijinirea marketingului, vânzărilor și
serviciilor clienților).
3. Planul strategic al sistemului informațional:
o Include un plan al arhitecturii aplicațiilor și unul al arhitecturii tehnologice, pentru
a sprijini cele două ținte strategice de mai sus pe termen de 5 ani.
4. Structura organizatorică:
o ABC se bazează pe o structură ierarhică clară, cu Patronescu ca președinte,
Patroneasca ca director de distribuție, și alți top-manageri care se ocupă de diverse
departamente (vânzări, marketing, economic, producție, IT etc.).
o Departamentele sunt localizate în Orașul 1 și Orașul 2, cu unități de producție și
depozite în mai multe locații.
5. Departamentul de informatică:
o Departamentul de IT este condus de Informaticescu, subordonat directorului
economic. Acesta include aproape 50 de angajați, împărțiți în diverse funcții,
inclusiv dezvoltare sisteme, întreținere sisteme, administrare baze de date, suport
utilizatori, etc.

Aceste informații vor fi utile pentru analiza strategiei și a infrastructurii IT a firmei ABC.

4.3 Inițierea și Planificarea Proiectelor de Dezvoltare a Sistemelor

În faza de microanaliză a unui proiect, inițierea și planificarea acestuia sunt activități esențiale
pentru atingerea scopurilor și obiectivelor stabilite. Aceste activități trebuie realizate corect
pentru a asigura succesul proiectului și al implementării sistemului de informare.

1. Inițierea Proiectului

Inițierea proiectului este o activitate laborioasă, în care se stabilesc elementele fundamentale ale
proiectului:

 Definirea echipei de inițiere.

 Stabilirea modalităților de comunicare și bunele relații cu beneficiarii sistemului.
 Crearea procedurilor manageriale pentru raportare și atribuirea sarcinilor.
 Definirea procedurilor de gestionare a modificărilor în cadrul proiectului.
Managerul de proiect este responsabil pentru:

 Elaborarea studiilor de fezabilitate care vor sprijini evaluarea viabilității proiectului.

 Crearea planurilor detaliate ale proiectului.
 Selectarea echipei de proiect (experți și membri competenți).

Exemplu de inițiere a unui proiect: Firma ABC a inițiat un proiect de dezvoltare a unui sistem
de gestionare a relațiilor cu clienții, cu scopul de a îmbunătăți eficiența vânzărilor și
marketingului prin implementarea unui sistem on-line. Inițierea acestui proiect a inclus stabilirea
unui comitet de supraveghere și desemnarea unui manager de proiect cu experiență, care va
coordona echipa și va monitoriza evoluția proiectului.

2. Planificarea Proiectului

Planificarea proiectului diferă de planificarea generală a sistemului informațional, implicând

evaluarea cerințelor informaționale ale sistemului la nivelul întregii organizații. În această fază se
definesc activitățile necesare pentru implementarea proiectului și se estimează eforturile necesare.

Activitățile din planificare includ:

 Descrierea problemei și a scopului proiectului.

 Evaluarea fezabilității proiectului și analiza variantelor de lucru.
 Definirea cerințelor funcționale și nefuncționale ale sistemului.
 Identificarea soluțiilor generale care vor fi implementate.

Managerii de proiect și analiștii cu experiență sunt cei care coordonează activitățile de planificare
și asigură implementarea corectă a acestora pe parcursul dezvoltării sistemului. De asemenea,
planificarea include și alocarea resurselor financiare și umane pentru îndeplinirea obiectivelor
stabilite.

3. Exemplu de planificare a unui proiect

Un exemplu de planificare a proiectului ar fi pentru firma ABC, care a decis să implementeze un

sistem de gestionare a clienților. Proiectul presupune dezvoltarea unui sistem care să
îmbunătățească relațiile cu clienții prin integrarea comenzii online, procesarea comenzilor și
retururilor, precum și analiza vânzărilor. Planificarea presupune definirea cerințelor specifice
pentru acest sistem și evaluarea impactului său asupra resurselor și activităților companiei.

Proiectul include stabilirea unui buget aprobat de 0,15 milioane RON și o durată estimată de 18
luni, cu implicarea unui comitet de supraveghere care va include membri din diverse
departamente ale firmei (marketing, vânzări, producție, IT).

Caseta 4.3 – Document pentru evidenţierea scopului sistemului la firma ABC

Descrierea problemei
Vânzările prin intermediul cataloagelor au început ca un experiment mic, dar s-au extins rapid,
ceea ce a dus la creșterea volumului de activitate în departamentele responsabile de preluarea
comenzilor și crearea cataloagelor. Inițial, aceste procese se desfășurau manual sau cu ajutorul
unor programe dezvoltate intern. Din 2002, creșterea vânzărilor online a dus la dificultăți în
gestionarea acestora, iar firma a decis să dezvolte două proiecte majore: unul pentru gestionarea
lanțului de aprovizionare, început în 2004, și altul pentru gestionarea relațiilor cu clienții, care
include evidența vânzărilor, promovarea și gestionarea activităților clienților. Acest proiect face
parte din planul strategic de menținere a poziției de lider pe piață.

Avantajele economice anticipate

Printre avantajele economice anticipate se numără:

 Reducerea erorilor cauzate de prelucrarea manuală a comenzilor;

 Onorarea rapidă a comenzilor, datorită procesării mai eficiente;
 Reducerea numărului de angajați necesari pentru prelucrarea comenzilor;
 Creșterea vânzărilor online printr-un site web interactiv;
 Creșterea cifrei de afaceri prin vânzarea celor mai populare produse;
 Creșterea loialității clienților prin oferirea de informații și asistență continuă;
 Reducerea timpului necesar pentru derularea operațiunilor, beneficiu atât pentru firmă, cât
și pentru clienți.

Caracteristicile sistemului
Sistemul propus va trebui să aibă următoarele caracteristici:

 Asistență online pentru clienți, prelucrarea rapidă a comenzilor și returnările de produse;

 Suport pentru preluarea comenzilor telefonice și prin poștă, cu interfețe grafice eficiente;
 Integrarea comenzilor provenite de la clienți online și prin cataloage, inclusiv urmărirea
comportamentului clientului și comenzilor anterioare;
 Păstrarea informațiilor istorice și a unei baze de date adecvate pentru analize de piață;
 Furnizarea unui istoric al operațiunilor la cererea clienților și conducerii firmei;
 Capacitatea de a gestiona un volum mare de date (în creștere cu 300%);
 Livrarea comenzilor în termen de 24 de ore de la acceptarea acestora;
 Coordonarea livrărilor din mai multe depozite, indiferent de locația comenzii;
 Funcționarea continuă a sistemului 24/7.

Definirea ariei de întindere

După stabilirea scopului sistemului, echipa de planificare trebuie să definească aria de întindere a
acestuia, stabilind legăturile cu alte sisteme și compartimente ale firmei pentru a determina
complexitatea și integrarea sistemului. Diagrama de context este folosită pentru a identifica
principalii utilizatori ai sistemului și fluxurile de informații dintre aceștia și sistem. Acesta ajută
la înțelegerea scopului sistemului și la definirea limitelor interacțiunilor cu alte entități, fără a
intra în detalii.

Restricții de realizare a proiectului

Proiectul poate întâmpina restricții interne și externe:

 Restricții interne: Buget limitat, număr restrâns de angajați în departamentul IT, limite
de achiziții pentru materiale consumabile, restricții privind extinderea sistemului după
implementare, și altele.
  Restricții externe: Probleme legate de resursele disponibile, reglementări juridice,
dificultăți în obținerea echipamentelor și software-ului necesar, modificări legislative care
pot afecta funcționalitatea sistemului.

Cerințele sistemului

 Cerințele funcționale: Ce va face sistemul, inclusiv procesarea comenzilor, gestionarea

clienților și analiza datelor.
 Cerințele nefuncționale: Extinderea viitoare a sistemului, securitatea, fiabilitatea și
performanța acestuia.

Aceste cerințe vor fi detaliate pe măsură ce proiectul avansează în faza de analiză.

2. Descompunerea proiectului în activităţi uşor executabile şi controlabile

Proiectele mari sunt de obicei împărţite în subproiecte, care la rândul lor pot fi divizate în repere
sau jaloane (rezultate parţiale ale acestora). Fiecare jalon poate fi detaliat în activităţi, care sunt
prezentate într-o secvenţă logică, unele putând fi realizate paralel, iar altele secvenţial.
Descompunerea activităţilor într-un mod clar este esenţială pentru a asigura execuţia şi controlul
acestora. Activităţile trebuie să fie:

 Executate de o persoană sau un grup bine definit;

 Având un rezultat concret şi identificabil;
 Realizabile cu o metodă cunoscută;
 Măsurabile, astfel încât să se poată evalua progresul;
 Precedate sau urmate de paşi controlaţi.

Planificarea nu poate anticipa toate activităţile detaliate ale proiectului, dar scopul acestei faze
este de a estima timpul necesar finalizării și costul total al proiectului. Descompunerea
activităţilor este fundamentală pentru crearea planului calendaristic și gestionarea costurilor.

3. Estimarea resurselor şi crearea unui plan al resurselor

Obiectivele sunt:

 Estimarea necesarului de resurse pentru fiecare activitate;

 Crearea unui plan de resurse, având ca resursă principală forţa de muncă. Echipa poate include
angajaţi interni sau specialişti din afaceri externe. De obicei, echipele includ şefi de
compartimente funcţionale, specialişti din rândul utilizatorilor sistemului, şi analişti sau
programatori.

Este important să se estimeze timpul necesar pentru realizarea activităţilor, correlându-le cu

resursele umane. Fiecare persoană ar trebui să aibă un set clar de sarcini pentru a menţine
eficienţa. Se recomandă un echilibru între specializare şi diversificarea activităţilor pentru a
menţine interesul şi performanţa echipei.
4. Realizarea unei prime planificări calendaristice

Planificarea calendaristică utilizează informaţiile despre activităţi şi resurse pentru a atribui

timpul necesar fiecărui membru al echipei. Aceasta permite crearea unor puncte de început şi
sfârşit pentru activităţile proiectului. Tehnici comune pentru realizarea acestei planificări includ
diagramele Gantt şi PERT, care ajută la corelarea modificărilor de termene şi activităţi. Utilizarea
de software precum Microsoft Project poate facilita gestionarea proiectului prin actualizări
rapide.

5. Definitivarea planului de bază al proiectului

Planul de bază al proiectului reflectă activităţile şi resursele specifice şi va fi folosit în faza de

execuţie. Acesta va fi actualizat pe măsură ce proiectul progresează, pentru a reflecta eventualele
schimbări. Planul de bază include toate documentele care au rezultat din activităţile de
planificare, iar implementarea lui este esenţială pentru succesul execuţiei proiectului.

4.4 Analizele de fezabilitate

Elaborarea unui sistem complex poate implica costuri semnificative și o durată lungă de
implementare, adesea între trei și șase ani. Astfel, este esențial ca factorii de conducere să
realizeze studii de fezabilitate înainte de a demara un proiect.

Studiul de fezabilitate are rolul de a evalua dacă un proiect poate fi început sau continuat.
Dimensiunile și durata studiilor depind de complexitatea și natura sistemului, diferind
semnificativ în funcție de utilizarea calculatoarelor mari sau a microcalculatoarelor. Echipele de
studiu trebuie să includă specialiști tehnici și experți în activitățile firmei, dar și reprezentanți ai
conducerii și utilizatorilor, pentru a asigura o evaluare completă. În funcție de faza proiectului,
studiile de fezabilitate se pot realiza continuu, iar informațiile devin mai clare pe măsură ce
sistemul evoluează.

Documentația necesară pentru studiul de fezabilitate include:

 Definirea problemei (scurtă descriere a proiectului și obiectivelor sale).

 Cerințele sistemului.
 Soluțiile propuse.
 Justificarea studiului efectuat.
 Estimarea costurilor și beneficiilor.
 Costurile și beneficiile necuantificabile.

Dimensiunile fezabilității ce trebuie evaluate:

1. Fezabilitatea tehnică: Se analizează dacă sistemul poate fi realizat folosind tehnologia

existentă și dacă personalul organizației are capacitatea de a implementa și exploata
sistemul.
2. Fezabilitatea economică: Se evaluează dacă beneficiile sistemului justifică costurile și
dacă organizația dispune de fondurile necesare.
 3. Fezabilitatea organizațională: Analizează dacă sistemul va putea fi utilizat efectiv de
către personalul din organizație, luând în considerare factorii de acceptare și potențialele
riscuri (cum ar fi rezistența la schimbare, teama de pierderea locurilor de muncă etc.).
4. Fezabilitatea legalității: Verifică dacă sistemul respectă reglementările legale locale,
naționale și internaționale.
5. Fezabilitatea programării în timp: Evaluează dacă proiectul poate fi realizat în
intervalul de timp stabilit.

Rezumat: Dezvoltarea sistemelor începe atunci când un nou sistem sprijină planul strategic al
firmei. Selectarea proiectelor se face prin identificarea nevoilor informaționale și definirea
soluțiilor adecvate pentru satisfacerea acestora. Procesul include inițierea și planificarea
proiectului, care asigură atingerea obiectivelor propuse.

INTREBARI

Iată răspunsurile pentru întrebările tale, adaptate la contextul unui test:

1. Modalităţile de identificare a unor noi proiecte de dezvoltare a sistemului:

o Analiza cerințelor de afaceri: Identificarea nevoilor organizației și a cerințelor
utilizatorilor.
o Evaluarea performanței sistemelor existente: Dacă sistemele curente nu
îndeplinesc cerințele sau au limitări, se poate lua în considerare dezvoltarea unui
nou sistem.
o Schimbări în reglementări și legislație: Proiectele de dezvoltare pot apărea în
urma modificărilor legislative care impun noi funcționalități în sistemele
informaționale.
o Inovații tehnologice: Adoptarea unor noi tehnologii poate duce la necesitatea
implementării unor noi sisteme informaționale.
o Feedback-ul utilizatorilor: Sugestiile și reclamațiile utilizatorilor pot indica
domenii în care un sistem nou poate îmbunătăți eficiența organizației.
2. Potențialele persoane care pot propune proiecte de dezvoltare a sistemelor
informaţionale:
o Managerii departamentelor: Aceștia sunt cei care observă direct nevoile
operaționale și pot propune dezvoltarea unui sistem informatic pentru a sprijini
activitățile lor.
o Echipa IT: Specialiștii tehnici pot propune proiecte pentru îmbunătățirea
infrastructurii sau pentru integrarea unor noi tehnologii.
o Utilizatorii finali: În multe cazuri, utilizatorii care se confruntă cu probleme
legate de funcționarea sistemului pot sugera soluții și proiecte de dezvoltare.
o Departamentul de cercetare și dezvoltare (R&D): Acest departament poate veni
cu propuneri pentru noi tehnologii și sisteme inovative.
o Top managementul: În cadrul unei organizații mari, top managementul poate
decide asupra proiectelor de dezvoltare strategice ale sistemelor informaționale,
având în vedere obiectivele pe termen lung.
3. Scopul realizării matricelor din etapa planificării strategice a sistemului:
 o Matricele sunt folosite pentru a evalua și prioritiza proiectele de dezvoltare ale
sistemului, stabilind o corelație între obiectivele organizației și capacitatea
tehnologică. Ele ajută la identificarea proiectelor care sunt cele mai aliniate cu
viziunea strategică a companiei.
4. Criterii pentru ierarhizarea și selecția proiectelor de dezvoltare:
o Impactul asupra afacerii: Măsura în care proiectul va sprijini obiectivele
organizației.
o Costuri: Bugetul necesar pentru implementarea proiectului și beneficiile
financiare așteptate.
o Fezabilitate tehnică: Capacitatea organizației de a implementa tehnologic
proiectul.
o Timp de implementare: Durata necesară pentru implementarea completă a
proiectului.
o Resurse disponibile: Disponibilitatea resurselor umane și materiale pentru
dezvoltarea proiectului.
o Risc: Evaluarea riscurilor asociate cu implementarea proiectului.
5. Propuneri de proiecte de dezvoltare a sistemelor informaționale într-o organizație
cunoscută:
o Proiect 1: Implementarea unui sistem ERP (Enterprise Resource Planning) pentru
integrarea departamentelor financiare, de resurse umane și logistica.
 Criterii de evaluare: Costuri, impact asupra eficienței operaționale,
integrarea cu sistemele existente.
o Proiect 2: Crearea unui sistem de gestionare a relațiilor cu clienții (CRM) pentru
îmbunătățirea serviciilor pentru clienți și a vânzărilor.
 Criterii de evaluare: Beneficii în creșterea satisfacției clienților,
scalabilitate, costuri de implementare.
o Proiect 3: Dezvoltarea unui sistem de raportare analitică avansată pentru decizii
strategice.
 Criterii de evaluare: Impact asupra deciziilor de business, ușurința în
utilizare, compatibilitate cu infrastructura existentă.
6. Principalele activități desfășurate în timpul inițierii proiectului:
o Definirea scopului și obiectivelor: Stabilirea clară a ceea ce se dorește a fi
realizat prin proiect.
o Evaluarea resurselor necesare: Identificarea resurselor umane, financiare și
tehnice necesare.
o Analiza fezabilității: Determinarea dacă proiectul poate fi realizat din punct de
vedere tehnic, financiar și operațional.
o Elaborarea unui plan de proiect: Stabilirea pașilor necesari, termenelor și
resurselor implicate.
o Alocarea responsabilităților: Distribuirea sarcinilor și responsabilităților între
membrii echipei.
7. Scopul diagramei de context în etapa de planificare a sistemului:
o Diagrama de context ajută la vizualizarea relațiilor dintre sistemul propus și
mediul său extern (utilizatori, alte sisteme) și clarifică interacțiunile și fluxurile de
informații. Aceasta este esențială pentru înțelegerea limitelor și cerințelor
sistemului.
 8. Tipurile analizelor de fezabilitate ce trebuie efectuate în timpul planificării
proiectului:
o Fezabilitate tehnică: Analiza capacității tehnologice de a implementa sistemul.
o Fezabilitate financiară: Evaluarea costurilor de dezvoltare și implementare
comparativ cu beneficiile estimate.
o Fezabilitate operațională: Analiza modului în care sistemul se va integra în
operațiunile zilnice ale organizației.
o Fezabilitate legală: Asigurarea că proiectul respectă reglementările legale în
vigoare.
9. Etapele în care se reiau analizele de fezabilitate:
o Etapa de design: În această etapă, se reanalizează fezabilitatea tehnică și
operațională pe măsură ce proiectul devine mai detaliat și se fac ajustări.
o Etapa de implementare: În această fază se reevaluează fezabilitatea operațională
și financiară pe măsură ce resursele sunt alocate efectiv și apar noi costuri sau
probleme.
o Etapa de testare: Este necesar să se verifice din nou fezabilitatea tehnică și
operațională pentru a asigura că sistemul respectă cerințele inițiale.

Aceste răspunsuri sunt structurate și sintetizate conform cerințelor pentru test.

PROBLEME DE ECHIPA

Iată răspunsurile pentru întrebările tale, adaptate la contextul unui test:

1. Principalele funcţii care ar trebui să fie incluse în noul sistem de gestiune a

clienţilor şi încasărilor:

 Gestionarea vânzărilor: Sistemul trebuie să înregistreze fiecare vânzare și să permită

accesul rapid la informațiile privind produsele disponibile în stoc, prețurile și costurile de
producție.
 Legătura cu sistemul de stocuri: În timpul procesului de vânzare, sistemul ar trebui să se
conecteze direct la baza de date a stocurilor pentru a verifica disponibilitatea produselor și
pentru a actualiza automat stocurile după fiecare vânzare.
 Generarea rapoartelor financiare: Sistemul trebuie să poată genera rapoarte zilnice cu
privire la beneficiile sau pierderile înregistrate din vânzarea produselor, pentru a oferi o
imagine clară asupra performanței financiare.
 Baza de date a clienților: Sistemul trebuie să permită înregistrarea și accesarea
istoricului vânzărilor pentru fiecare client, facilitând crearea unor acțiuni promoționale
personalizate.
 Managementul creditelor clienților: Pentru a gestiona soldul mare al contului clienților,
sistemul trebuie să permită generarea fișelor de cont analitice, care să includă detalii
despre istoricul creditului și plăților, precum și posibilitatea de a transmite rapoarte către
conducere.
 Generarea de acțiuni promoționale personalizate: În baza istoricului vânzărilor și a
comportamentului de cumpărare al clienților, sistemul ar trebui să susțină dezvoltarea de
scrisori personalizate și acțiuni promoționale specifice fiecărui client.
2. Document pentru descrierea propunerii noului sistem informaţional de
gestiune a clienţilor:

Propunerea sistemului informațional de gestiune a clienților și încasărilor:

 Introducere: În contextul necesității de a sprijini dezvoltarea și câștigarea unui segment

mai mare de piață, compania Beta dorește implementarea unui nou sistem de gestiune a
clienților și încasărilor. Acesta va îmbunătăți eficiența vânzărilor și va sprijini
personalizarea relațiilor cu clienții.
 Scopul sistemului: Noul sistem va permite urmărirea detaliată a vânzărilor, integrarea cu
stocurile, generarea de rapoarte financiare zilnice și personalizarea acțiunilor
promoționale pentru fiecare client în parte.
 Funcționalități cheie:
1. Gestionarea vânzărilor: Înregistrarea automată a vânzărilor și interconectarea cu
sistemul de stocuri pentru actualizarea disponibilității produselor.
2. Generarea rapoartelor financiare: Raportarea zilnică a profitului și pierderii pe fiecare
produs vândut.
3. Gestionarea relațiilor cu clienții: Crearea unui istoric detaliat al vânzărilor pentru fiecare
client pentru a personaliza ofertele și campaniile promoționale.
4. Managementul creditelor: Permite generarea fișelor de cont analitice pentru fiecare
client, facilitând analiza istoricului creditului și a plăților.
5. Automatizarea comunicării cu clienții: Generarea de scrisori personalizate și oferte
promoționale în funcție de comportamentul de cumpărare.

 Beneficii:
1. Îmbunătățirea managementului stocurilor și reducerea riscurilor de epuizare a stocurilor.
2. Creșterea satisfacției clienților prin personalizarea comunicării și a ofertelor.
3. Reducerea soldurilor mari ale conturilor clienților prin monitorizarea detaliată a
creditelor și plăților.

 Implementare: Implementarea acestui sistem va necesita integrarea cu infrastructura

existentă, antrenarea personalului și testarea riguroasă a funcționalităților înainte de
lansare.

3. Construirea principalelor matrice pentru identificarea proiectelor de

dezvoltare a sistemelor și stabilirea unui plan strategic al sistemelor
informaționale:

 Matricea SWOT:
o Forțe: Identificarea resurselor și capabilităților tehnice care pot sprijini dezvoltarea
sistemului.
o Slăbiciuni: Evaluarea limitărilor tehnologice și operaționale ale sistemului actual.
o Oportunități: Identificarea tehnologiilor emergente care pot fi integrate în dezvoltarea
unui sistem inovativ.
o Amenințări: Analiza riscurilor externe care ar putea afecta dezvoltarea proiectului,
precum modificările legislative sau noile cerințe de piață.
  Matricea priorității proiectelor: Această matrice ar ajuta la stabilirea unei ierarhii a
proiectelor de dezvoltare a sistemelor, pe baza impactului strategic asupra organizației.
Criterii precum costurile, resursele necesare, timpul de implementare și impactul asupra
businessului vor fi esențiale în acest proces.
 Matricea ROI (Return on Investment): Evaluarea proiectelor de dezvoltare pe baza
costurilor estimative și a beneficiilor financiare așteptate. Proiectele care oferă un ROI
ridicat vor fi prioritizate.
 Plan strategic al sistemelor informaționale:

1. Evaluarea nevoilor organizației: Analiza cerințelor pentru fiecare departament și

identificarea zonelor care necesită îmbunătățiri sau noi sisteme.
2. Stabilirea obiectivelor strategice: Crearea unui set clar de obiective care să susțină
direcțiile strategice ale organizației.
3. Alocarea resurselor: Determinarea resurselor necesare pentru implementarea
sistemelor informaționale, inclusiv bugetul, personalul și infrastructura IT.
4. Implementare treptată: Implementarea sistemului în etape, cu teste și ajustări continue
pe parcurs.
5. Monitorizare și ajustare: Odată implementat sistemul, se va urmări performanța
acestuia și se vor face ajustări, dacă este necesar, pentru a atinge obiectivele strategice
ale organizației.

Aceste răspunsuri sunt structurate pentru a reflecta cerințele unui test pe baza informațiilor pe
care le-ai furnizat.