Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti

Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică

Programul de studii universitare: INGINERIE ECONOMICĂ ÎN DOMENIUL MECANIC
Disciplina LEGISLAȚIE INDUSTRIALĂ - Suport de Curs

Unitatea de învățare nr. 10

Tehnica elaborării actelor normative.

Specificul legislației industriale

Cuprins:
 Introducere
 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
 Conţinutul unităţii de învăţare:
1. Activitatea normativă a statului. Tehnica juridică şi tehnica
legislativă
2. Principiile legiferării
3. Părţile constitutive ale actelor normative
4. Tehnica sistematizării actelor normative
5. Acte normative din domeniul legislației industriale
 Îndrumar pentru verificare/autoverificare
 Bibliografie

Introducere
Tema urmăreşte cunoaşterea tehnicii juridice printr-o serie de mijloace adaptate la
nevoile sociale. Tehnica juridică constituie ansamblul mijloacelor şi procedeelor pe care le
înfăţişează formele juridice şi prin care se realizează întreaga problematică socială. Sunt
avute in vedere părţile constitutive şi elementele de structură ale actului normativ care dau
esenţa în punerea în aplicare a tehnicii necesare. Prezenţa actului normativ în sistemul
izvoarelor formale ale dreptului este rezultatul activităţii constructive desfăşurate de
oragane specializate, abilitate prin Constituţie, legi sau regulamente cu competenţă
normativă - organele legiuitoare. Legiuitorul are dreptul de a elabora norme cu putere
general-obligatorie, fiind îndreptăţite să reglementeze relaţiile sociale fundamentale dintr-o
societate. Activitatea organelor cu atribuţii legislative se desfăşoară în conformitate cu
anumite regului de tehnică juridică şi potrivit scopurilor impuse de buna funcţionare a
mecanismului social.

Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- înţelegerea conceptelor privind tehnica elaborării actelor normative;

1
 Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică
Programul de studii universitare: INGINERIE ECONOMICĂ ÎN DOMENIUL MECANIC
Disciplina LEGISLAȚIE INDUSTRIALĂ - Suport de Curs

- cunoaşterea obiectivelor importante privitoare la tehnica juridică, tehnica legislativă şi la

principiile legiferării;
- identificarea elementelor de bază privind noţiunea, clasificarea tehnicii legislative şi
principiile legiferării precum şi părţile constitutive ale actului normativ.

Competenţele unităţii de învăţare:

- studenţii se vor familiariza cu conceptele privind tehnica juridică şi tehnica legislativă,
precum şi cu tehnica sistematizării actelor normative;
- dezvoltarea unor abilităţi de înţelegere şi cunoaştere a tehnicii elaborării actelor normative
şi probleme actuale ale tehnicii legislative în Europa;
- dezvoltarea unor abilităţi de identificare şi cunoaştere a teoriilor referitoare la
sistematizarea actelor normative precum şi la elementele de structură ale actului normativ şi
despre vocabularul juridic şi limbajul juridic.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

Conţinutul unităţii de învăţare

1. Activitatea normativă a statului. Tehnica juridică şi tehnica legislativă

Existenţa actului normativ în sistemul izvoarelor formale ale dreptului este
rezultatul activităţii desfăşurate de organe specializate, abilitate de Constituţie şi legi cu
competenţă normativă, să elaboreze, să construiască norme juridice cu caracter obligatoriu.
Aceste organe se numesc organe legiuitoare sau legislative. Ele sunt învestite cu puterea de
a reglementa relaţiile sociale cele mai importante din societate, organizând, prin normele
juridice pe care le elaborează, ordinea juridică a unei naţiuni.
Fiecare legiuitor îşi fundamentează o politică legislativă pe care o înfăptuieşte prin
activitatea concretă de legiferare. Politica legislativă cuprinde totalitatea strategiilor şi
scopurilor unui legiuitor, precum şi instrumentele conceptuale de realizare a acestora.
Politica legislativă este inclusă, alături de politica socială, economică şi culturală, în
programul politic general al legiuitorului. Finalitatea ei este aceea de a răspunde voinţei
generale a naţiunii, a comunităţii pe care legiuitorul o slujeşte.

1.1. Noţiunea tehnicii juridice

Tehnica juridică desemnează totalitatea mijloacelor, metodelor, procedeelor şi
tehnicilor utilizate de organele puterii de stat în procesul de iniţiere, elaborare, adoptare şi
aplicare a actelor normative. Conţinutul tehnicii juridice apare ca fiind deosebit de complex
şi cuprinde mai multe momente: momentul receptării de către legislator a comenzii sociale;
momentul oportunităţii şi eficienţei selective a acesteia;momentul transpunerii în viaţă a
realizării conţinutului normei prin tehnica interpretării şi realizării efective a normei.
Tehnica juridică cuprinde două segmente principale:

2
 Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică
Programul de studii universitare: INGINERIE ECONOMICĂ ÎN DOMENIUL MECANIC
Disciplina LEGISLAȚIE INDUSTRIALĂ - Suport de Curs

I. un prim segment este acela al creării dreptului care parcurge trei etape:
1. iniţierea actului normativ;
2. elaborarea actului normativ;
3. adoptarea actului normativ.
Acest segment este definit drept tehnică legislativă, care poate fi considerată ca
arta de a face legile; ea reprezintă efortul depus nu numai pentru redactarea textelor de lege,
dar şi pentru alegerea şi coordonarea modurilor de enunţare a normei juridice şi a
procedeelor tehnice de realizare.
II. un al doilea segment este acela al aplicării actelor normative, respectiv al transpunerii în
viaţă a normelor juridice. Acest segment este definit drept tehnica realizării dreptului.

[Link] legislativă
Tehnica legislativă nu trebuie confundată cu tehnica juridică, prima fiind doar o
parte ce intră în componenţa celei din urmă. Tehnica legislativă priveşte strict elaborarea
soluţiilor normative de către [Link] parte constitutivă a tehnici juridice, tehnica
legislativă reprezintă elementul central şi definitoriu pentru forma de guvernământ a
statului, împrejurare care demonstrează rolul dreptului în conducerea societăţii.
Tehnica legislativă se întemeiază pe norme juridice specifice (denumite norme de
tehnică legislativă) şi pe principii proprii (denumite principiile legiferării).
Tehnica legislativă asigură sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei,
precum şi conţinutul şi forma juridică adecvată pentru fiecare act normativ. Normele
juridice de tehnică legislativă definesc părţile constitutive ale actului normativ, structura,
forma şi modul de sistematizare a conţinutului acestuia, procedeele tehnice legate de
modificarea, completarea, abrogarea, publicarea şi republicarea actelor normative, precum
şi limbajul şi stilul actului normativ.
Sediul materiei privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative este Legea nr. 24/2000. Activitatea de legiferare cunoaşte două etape:
— prima etapă vizează constatarea faptului că există situaţii, evenimente şi stări de fapt ce
reclamă elaborarea unor reglementări juridice.
— a doua etapă constă în extragerea şi fixarea idealului juridic, corespunzător conştiinţei
juridice a societăţii.
Legiferarea reprezintă o acţiune conştientă a legiuitorului, care, prin metode şi
mijloace specifice, constată existenţa situaţiilor concrete ce reclamă reglementarea juridică.
Legiuitorul receptează comandamentele sociale, nevoile şi comenzile societăţii, faţă de care
trebuie să hotărască soluţia de reglementare.

1.2.1. Principiile procesului de elaborare a actelor normative (Principiile legiferarii)

Transformarea principiilor de politică juridică în norme de drept pozitiv nu este
întâmplătoare, ci este guvernată de anumite principii care fac din activitatea de legiferare un
proces amplu şi pe deplin ancorat în realităţile sociale şi care are în vedere toţi factorii
politici, morali, economici, sociali, naturali, istorici, internaţionali.

3
 Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică
Programul de studii universitare: INGINERIE ECONOMICĂ ÎN DOMENIUL MECANIC
Disciplina LEGISLAȚIE INDUSTRIALĂ - Suport de Curs

a) Principiul fundamentării ştiinţifice a activităţii de elaborare a normelor juridice

Organele statului ce au competenţe normative (Parlamentul, Guvernul, ministerele,
organele administraţiei de stat şi cele ale administraţiei publice locale) se află în situaţia de
a constata existenţa unei complexe şi dinamice realităţi juridice, de a înregistra apariţia unor
noi domenii ce reclamă reglementarea normativă.
Activitatea de legiferare reclamă cunoaşterea aprofundată a realităţii sociale şi celei
juridice, care poate fi realizată prin investigaţii şi cercetări ample de natură economică,
sociologică, criminologică, de psihologie socială.
Fundamentarea ştiinţifică a unui proiect legislativ trebuie să cuprindă, în esenţă,
următoarele etape:
- descrierea detaliată a situaţiilor de fapt ce urmează să fie transformate în situaţii de drept;
- analiza motivaţiilor şi determinărilor care impun reglementarea domeniului respectiv;
- determinarea (anticiparea) efectelor posibile ale viitoarei reglementări legale; evaluarea
costului social al adoptării şi punerii în aplicare a reglementării juridice respective;
- stabilirea oportunităţii adoptării unui act normativ.

b) Principiul asigurării unui raport firesc între dinamica şi statica dreptului (principiul
echilibrului)
Activitatea de elaborare a actelor normative devine, pe zi ce trece, mai complexă şi
mai dinamică, întrucât legiuitorul se confruntă cu presiuni care vizează domeniile cele mai
variate ale vieţii sociale (economice, politice, culturale, ideologice). Sistemului de drept
trebuie să fie un sistem deschis care să asigure un echilibru dinamic între tendinţele de
conservare şi schimbare. Valorile permanente în drept nu trebuie să fie înlocuite printr-o
legislaţie precipitată, dictată de dorinţa de novaţie normativă şi revendicările imediate ale
vieţii sociale, economice ori politice.
În raporturile pe care le are cu politica, dreptul caută să apere şi să asigure unitatea
dintre existenţa socială (realitatea socială) şi norma juridică, dintre fapte şi valoare, fiind
considerat mai conservator, mai rigid. În realitate, dreptul trebuie să domolească elanul
novator insuficient fundamentat şi argumentat al politicii, să calmeze ofensiva spre o falsă
reformă juridică pe care o proclamă puterea politică.
Dreptul are o parte statică, reprezentată de tradiţie, de ansamblul normelor şi
instituţiilor juridice reglementate în urmă cu mult timp, care îi conferă nota de originalitate,
de stabilitate, de personalitate, de forţă în ultimă analiză.
A doua parte a dreptului este cea dinamică, reprezentată de totalitatea actelor
normative prin care sunt reglementate domenii noi; altfel spus este răspunsul pe care
dreptul îl oferă la presiunile sociale, la solicitările justificate ale societăţii.
Arta legiuitorului constă tocmai în puterea de a realiza, menţine şi consolida
echilibrul între cele două părţi.

c) Principiul corelării sistemului actelor normative (principiul articulării sau al

armoniei)

4
 Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică
Programul de studii universitare: INGINERIE ECONOMICĂ ÎN DOMENIUL MECANIC
Disciplina LEGISLAȚIE INDUSTRIALĂ - Suport de Curs

Actele normative care există şi acţionează într-un stat se află într-o strânsă legătură
între ele. Sistemul actelor normative implică, alături de marea diversitate a raporturilor
reglementate, multiple legături între părţile ce-1 compun. În procesul de elaborare a actelor
normative organele legislative trebuie să pornească de la existenţa legăturilor existente între
raporturile sociale care urmează a fi reglementate, cu alte raporturi deja reglementate.
Trebuie luate în calcul toate implicaţiile pe care le produce o nouă reglementare,
domeniile afectate, modificările normative pe care aceasta le impune, eventualele conflicte
de reglementări. În situaţia în care printr-o lege se reglementează un domeniu, se impune ca
şi actele normative cu forţă juridică inferioară legii să fie abrogate ori puse de acord cu
noua reglementare.
Principiul corelării sistemului actelor normative trebuie aplicat şi respectat în cele
două ipostaze în care el ni se înfăţişează:
- în primul rând, este vorba de corelarea internă a actelor normative, respectiv articularea
lor în interiorul sistemului nostru legislativ.
- în al doilea rând, este vorba de corelarea externă, respectiv armonizarea actelor normative
elaborate de legiuitorul român cu actele normative şi reglementările asemănătoare existente
în dreptul comunitar şi în dreptul internaţional.

d) Principiul accesibilităţii şi economiei de mijloace în elaborarea actelor normative

Conţinutul normei juridice, caracterul clar şi fără echivoc fac dovada calităţii
tehnice legislative a edictorului actului normativ. La elaborarea normelor juridice,
legiuitorul trebuie să aibă în vedere împrejurarea că cei cărora li se adresează sunt indivizi
cu posibilităţi diferite de prelucrare şi receptare a mesajului normativ şi pentru acest motiv
trebuie ca şi conţinutul normelor să fie clar, concis, precis, pe înţelesul acestora. Fără
respectarea acestor cerinţe, actul normativ va putea da naştere la controverse, la interpretări
eronate, la confuzie.
Nici un sistem de drept nu admite scuza necunoaşterii legilor, întrucât acestea au
fost făcute public într-un limbaj clar, natural, într-un stil potrivit destinatarilor.
Principiul accesibilităţii impune din partea legiuitorului respectarea următoarelor
cerinţe:
a) în primul rând să aleagă forma exterioară corespunzătoare reglementării pe
care doreşte să o elaboreze. Forma exterioară este cea care dă valoare şi forţă juridică
actului elaborat, stabileşte poziţia acestuia în sistemul actelor normative şi determină
corelaţia lui cu celelalte reglementări. Alegerea formei exterioare depinde de natura (de
felul) relaţiilor pe care actul normativ le reglementează (relaţii economice, politice, sociale,
culturale etc.) şi de valorile pe care doreşte să le apere (proprietatea, statul, persoana fizică,
persoana juridică, căsătoria etc.).
b) în al doilea rând, legiuitorul trebuie să aleagă modalitatea de reglementare, adică
metoda de a impune subiectelor de drept conduita prescrisă, cuprinsă în norma juridică.
Acest lucru depinde de specificul relaţiilor sociale, de caracteristicile subiectelor, de natura
intereselor ce urmează a fi satisfăcute şi de valorile pe care normele juridice le protejează.

5
 Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică
Programul de studii universitare: INGINERIE ECONOMICĂ ÎN DOMENIUL MECANIC
Disciplina LEGISLAȚIE INDUSTRIALĂ - Suport de Curs

În mod deliberat, legiuitorul alege un gen de conduită şi o metodă specifică de

reglementare.
c) în al treilea rând, legiuitorul trebuie să aleagă procedeele de conceptualizare şi
limbajul adecvat domeniului ce urmează a fi reglementat. Această cerinţă se referă la:
construcţia normei (adică cuprinderea în normă a celor trei elemente componente: ipoteza,
dispoziţia şi sancţiune), fixarea tipului de conduită, alegerea stilului şi limbajului juridic
adecvat.

2. Etapele elaborării actelor normative

Legiferarea în sens restrâns se referă la procesul de elaborare a legilor, iar această
atribuţie revine organului legislativ. În temeiul legilor sunt apoi emise toate celelalte acte
normative, fiecare dintre acestea resprectând cele patru principii ale activităţii normative.
Legislaţia românească, procesul elaborării actelor normative parcurge cinci etape:
I) Iniţierea proiectului.
II) Dezbaterea proiectului de lege.
III) Adoptarea proiectului de lege
IV) Promulgarea legii.
V) Publicarea legii.
ETAPA I este denumită iniţierea proiectului de lege.
Potrivit art. 74 din Constituţia României „iniţiativa legislativă aparţine Guvernului,
deputaţilor, senatorilor, precum şi unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de
vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul de iniţiativă legislativă, trebuie să provină din cel
puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti
trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative”.
Această dispoziţie constituţională este valabilă pentru legile organice şi ordinare.
Precizăm faptul că nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor
problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.
Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin însuşirea proiectelor de lege
elaborate de ministere sau de alte autorităţi ale administraţiei publice şi transmiterea
acestora spre dezbatere şi adoptare uneia dintre Camerele Parlamentului.
Au dreptul să iniţieze proiecte de acte normative următoarele autorităţi publice:
- ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale aflate în
subordinea guvernului, precum şi autorităţile administrative autonome;
- organele de specialitate ale administraţiei publice centrale aflate în subordinea sau în
coordonarea ministerelor - prin ministerele în a căror subordine sau coordonare se află;
- prefecturile, consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti -
prin Ministerul Administraţiei Publice.
Proiectele de acte normative trebuie însoţite de următoarele instrumente de
prezentare şi motivare:
a) expuneri de motive, pentru proiectele de legi;
b) note de fundamentare, pentru hotărâri, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale
guvernului;

6
 Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică
Programul de studii universitare: INGINERIE ECONOMICĂ ÎN DOMENIUL MECANIC
Disciplina LEGISLAȚIE INDUSTRIALĂ - Suport de Curs

c) referate de aprobare, pentru celelalte acte normative.

ETAPA A II-a se referă la dezbaterea proiectului de lege.
Constituţia şi Reglementările de organizare şi funcţionare ale celor două camere ale
Parlamentului (Senatul şi Camera Deputaţilor) stabilesc formele dezbaterii proiectelor de
legi. Dezbaterea începe cu prezentarea expunerii de motive şi continuă cu analiza fiecărui
articol.
ETAPA A III-a este denumită adoptarea proiectului de lege care presupune o procedură
specială, conform prevederilor art. 74 din Constituţie:
- legile organice se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere;
- legile ordinare se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare
Cameră.
ETAPA A IV-a se referă la promulgarea legii.
ETAPA A V-a este denumită publicarea legii.
Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la
data publicării sau de la data prevăzută expres în textul ei.

3. Părţile constitutive ale actului normativ

Actul normativ are următoarele părţi constitutive:
a) titlul actului normativ;
b) formula introductivă;
c) preambulul;
d) partea dispozitivă;
e) formula de atestare a autenticităţii actului normativ.

a) Titlul actului normativ cuprinde denumirea generică a actului, în funcţie de

categoria sa juridică şi de autoritatea emitentă, precum şi de obiectul reglementării exprimat
sintetic. Titlul trebuie să fie scurt şi sugestiv.
Categoria juridică a actului normativ (lege, hotărâre de guvern, ordonanţă, decret, decizie
etc.) este determinată de regimul competenţelor stabilit prin Constituţie, legi şi alte acte
normative prin care se acordă prerogative de reglementare juridică autorităţilor publice.
b) Formula introductivă a actului normativ constă într-o propoziţie, care
cuprinde denumirea autorităţii emitente şi exprimarea hotărârii de luare a deciziei
referitoare la emiterea sau adoptarea actului normativ respectiv.
În cazul legilor formula introductivă este următoarea: „Parlamentul României
adoptă prezenta lege”.
În cazul actelor emise de Guvernul României, formula introductivă pentru
ordonanţă sau hotărâre este: „în temeiul art. 107 din Constituţie, Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă” sau „hotărâre”, în situaţia adoptării ordonanţelor simple se face
referire şi la legea de abilitare a guvernului de a emite asemenea acte normative, iar în cazul
ordonanţelor de urgenţă la art. 114 alin. 4 din Constituţie.

7
 Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică
Programul de studii universitare: INGINERIE ECONOMICĂ ÎN DOMENIUL MECANIC
Disciplina LEGISLAȚIE INDUSTRIALĂ - Suport de Curs

La Hotărârile Guvernului care sunt date în executarea expresă a unor legi se va

adăuga, în conţinutul formulei introductive, şi temeiul din legea respectivă.
Pentru alte categorii de acte normative formula introductivă cuprinde: autoritatea
emitentă, referire la acte normative superioare (legi, ordonanţe, hotărâri) şi denumirea
generică a actului.
c) Preambulul actului normativ reprezintă acea parte în care este enunţat, în
sinteză, scopul reglementării respective. De regulă, preambulul precede formula
introductivă şi se împleteşte cu conţinutul acesteia.
d) Partea dispozitivă a actului normativ reprezintă conţinutul propriu-zis al
reglementării, alcătuit din totalitatea normelor juridice instituite pentru sfera raporturilor
sociale ce fac obiectul acestuia.
În această parte componentă a actului normativ sunt sistematizate:
- dispoziţiile generale sau principiile generale;
- dispoziţiile privind fondul reglementării (dispoziţii de fond);
- dispoziţiile tranzitorii;
- dispoziţiile finale.
Dispoziţiile generale cuprind prevederi care orientează întreaga reglementare,
determină obiectul şi principiile acesteia. Ele sunt grupate în primul capitol al actului
normativ şi nu mai sunt reluate în restul reglementării.
Dispoziţiile de fond cuprind reglementarea propriu-zisă a relaţiilor sociale ce fac
obiectul actului normativ. Succesiunea şi gruparea acestor dispoziţii se fac în ordinea logică
a desfăşurării activităţii ce face obiectul reglementării respective. Prevederile de drept
material trebuie să preceadă pe cele de ordin procedural iar, în cazul în care sunt instituite
sancţiuni, aceste norme de sancţionare să fie plasate înaintea dispoziţiilor tranzitorii şi
finale.
Dispoziţiile tranzitorii cuprind măsurile ce sunt instituite cu privire la derularea
raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează a fi înlocuită cu
noul act normativ.
Dispoziţiile finale cuprind măsurile necesare pentru punerea în aplicare a actului
normativ, data intrării în vigoare a acestuia, implicaţiile asupra altor acte normative
(abrogări, modificări, completări, republicări).
În cazul actelor normative cu caracter temporar va fi precizată perioada de aplicare
sau data încetării aplicării sale.
e) Formula de atestare a autenticităţii actului normativ reprezintă ultima parte
constitutivă a acestuia. Actul normativ adoptat se semnează de reprezentantul legal al
emitentului, se datează şi se numerotează.
În cazul legilor este obligatoriu ca, în finalul actului, să se facă menţiunea despre
îndeplinirea dispoziţiei constituţionale privind legalitatea adoptării de către cele două
Camere ale Parlamentului.
Formula de atestare a legalităţii adoptării legilor, utilizată de fiecare Cameră este
„Această lege a fost adoptată de ... în şedinţa din ... cu respectarea prevederilor art. 74 alin.

8
 Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică
Programul de studii universitare: INGINERIE ECONOMICĂ ÎN DOMENIUL MECANIC
Disciplina LEGISLAȚIE INDUSTRIALĂ - Suport de Curs

1” sau, după caz, „art. 74 alin. 2 din Constituţia României”. Formula este urmată de
semnătura preşedintelui Camerei respective.

4. Structura actului normativ

Elementul de bază al structurii actului normativ îl reprezintă articolul, care
cuprinde, de regulă, o singură dispoziţie normativă aplicabilă unei situaţii date. Denumit şi
celula de bază a actului normativ, articolul nu se confundă cu norma juridică (există situaţii
în care o normă juridică este cuprinsă în mai multe articole).
În cazul în care din dispoziţia normativă primară a unui articol decurg, în mod
organic, mai multe ipoteze juridice, acestea vor fi prezentate în alineate distincte, astfel
încât articolul să fie logic şi coerent construit.
Alineatul reprezintă o subdiviziune a articolulului şi este constituit, de regulă
dintr-o singură propoziţie sau frază, prin care se reglementează o ipoteză juridică specifică
articolului. În funcţie de întinderea şi de natura reglementării, articolele se pot grupa în
paragrafe, secţiuni, capitole, titluri, părţi sau cărţi. Codul penal şi de procedură penală
conţin părţi: "partea generală" şi "partea specială".

5. Tehnica sistematizării actelor normative

Actele normative, privite în ansamblu, formează un sistem dinamic cu o structură
complexă, numit sistemul legislaţiei.
Sistemul legislaţiei cuprinde totalitatea actelor normative aflate în vigoare la un moment
dat. Marea varietate a actelor normative impune cu necesitate sistematizarea lor.
Procesul de sistematizare a actelor normative este determinat de necesitatea
grupării acestora pe baza unor criterii riguros stabilite, astfel încât normele juridice să fie
mai bine cunoscute şi aplicate în realitatea juridică.
Două sunt formele de sistematizare a actelor normative: încorporarea şi
codificarea.
a. Încorporarea - înseamnă aşezarea, poziţionarea actelor normative după criterii
exterioare acestora, respectiv: cronologice, alfabetice, pe ramuri de drept, pe instituţii
juridice; poate fi:
- oficială - se realizează de organele de drept, de cele mai multe ori organele care
elaborează actele normative: Parlamentul, Guvernul, Ministerele, Organe ale Administraţiei
Publice. În acest fel s-au creat colecţii de legi, Hotărâri de Guvern publicate periodic,
Colecţii, Repertoare, Index-uri etc.
- neoficială - este realizată de persoane particulare, birouri de avocaţi sau notari,
edituri etc.
b. Codificarea este forma superioară de sistematizare a actelor normative, care
presupune cuprinderea sintetică şi sistematizată într-un act normativ cu forţa juridică a
legii, a tuturor normelor

9
 Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică
Programul de studii universitare: INGINERIE ECONOMICĂ ÎN DOMENIUL MECANIC
Disciplina LEGISLAȚIE INDUSTRIALĂ - Suport de Curs

Evenimentele legislative au o importanţă deosebită în viaţa juridică a societăţii si se

refera la: modificarea actelor normative; completarea actelor normative; republicarea
actelor normative; suspendarea actelor normative; abrogarea actelor normative;
rectificarea actelor normative.
MODIFICAREA unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unuia
sau mai multor articole ori alineate şi redactarea lor într-o nouă formulare.
COMPLETAREA actului normativ constă în introducerea unor dispoziţii noi
exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, prin utilizarea unei
formule de exprimare adecvate.
ABROGAREA unei dispoziţii sau a unui act normativ are totdeauna caracter
definitiv. Ea poate fi dispusă, de regulă, printr-o dispoziţie distinctă în finalul actului
normativ care reglementează o anumită problematică.
SUSPENDAREA actului normativ este un eveniment legislativ care se produce în
situaţii speciale şi constă în suspendarea aplicării unui act normativ, dispusă printr-un alt
act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior. În actul de suspendare trebuie să se
prevadă, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum şi durata ei
determinată. La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziţia afectată de
suspendare reintră de drept în vigoare.
REPUBLICAREA intervine în situaţia actelor normative modificate sau
completate în mod substanţial. În vederea republicării actului normativ se realizează
integrarea
RECTIFICAREA intervine în cazul în care, după publicarea actului normativ se
descoperă erori materiale în cuprinsul acestuia. Ea se face la cererea organului emitent al
actului normativ, cu avizul Consiliului Legislativ.

Acte normative din domeniul legislației industriale

- Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 337 din 8 mai 2014.
- Legea nr.64/1991 privind brevetele de inventie, republicată in Monitorul Oficial,
Partea I nr. 613 din 19 august 2014.
- Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale,
republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 242 din 04 aprilie 2014

Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare nr. 10

Tehnica juridică constituie ansamblul mijloacelor al procedelor, artificiilor prin
care necesităţile pe care le înfăţişează viaţa socială capătă formă juridică, se exprimă
conţinutul normei de drept şi se realizează în procesul convieţuirii umane.

10
 Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică
Programul de studii universitare: INGINERIE ECONOMICĂ ÎN DOMENIUL MECANIC
Disciplina LEGISLAȚIE INDUSTRIALĂ - Suport de Curs

Tehnica legislativă este parte constitutiva a tehnicii juridice şi este alcătuită dintr-
un complex de metode şi procedee menite să asigure o formă corespunzătoare conţinutului
reglememtărilor juridice. Tehnica legislativă asigură sistematizarea, unificarea şi
coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act
normativ.
Părţile constitutive ale actului normativ sunt următoarele: titlul, şi dacă este cazul
preambulul, formula introductivă, partea dispozitivă, formula de atestare a autenticităţii
actului. Titlul actului normativ este elementul de identificare şi cuprinde denumirea
generică a actului. Preambulul face punere în temă în legătură cu motivaţia social-politică a
intervenţiei legiuitorului. prin el se enunţă în sinteză scopul, şi după caz, motivarea
reglementării. Formula introductivă cuprinde temeiul constituţional sau legal al
reglementării. Dispoziţiile generale cuprind prevederile prin care se determină obiectul,
scopul, sfera relaţiilor ce se reglementează, definirea unor noţiuni. Dispoziţiile de conţinut
cuprind regulile care stabilesc drepturi şi obligaţii, reguli de comportament şi sunt
reglementate urmările nefavorabile ale nerespectării normei. Dispoziţii tranzitorii cuprind
măsuri ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii
reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ. Dispoziţiile finale cuprind
măsurile necesare pentru punerea în aplicare a actului normativ, data intrării în vigoare a
acestuia, implicaţiile asupra altor acte normative dacă este cazul. Anexele fac corp comun
cu actul normativ şi au aceeaşi forţă juridică (tabele, desene, planuri etc.).
Elementele de structură ale actului normativ sunt următoarele: articolul, alineatul,
capitolele, titlurile, părţile. Articolul este elementul structural de bază al părţii dispozitive şi
conţine de obicei o dispoziţie de sine stătătoare. Alineatul este o subdiviziune a articolului
şi este constituit de obicei dintr-o singură propoziţie sau frază. Capitolele, titlurile şi părţile
se numerotează cu cifre romane în succesiunea pe care o au în structura din care fac parte.
Tehnica sistematizării actelor normative cuprinde: încorporarea și codificarea.
Concepte şi termeni de reţinut: tehnica juridica, tehnica legislativa, sistematizarea
dreptului, incorporarea, codificarea

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce reprezintă tehnica juridică?
2. Ce reprezintă tehnica legislativă?
3. Prezentaţi şi analizaţi principiile legiferării.
4. Care sunt părţile constitutive ale actului normativ?
5. Care sunt elementele de structură ale actului normativ?
6. Ce reprezintă sistematizarea actelor normative?
7. Ce reprezintă încorporarea actelor normative? Dar codificarea acestora?

Teste de evaluare/autoevaluare

A) Care sunt principiile legiferării?

1. principiul legalităţii, principiul dreptăţii, principiul echităţii justiţiei;

11
 Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică
Programul de studii universitare: INGINERIE ECONOMICĂ ÎN DOMENIUL MECANIC
Disciplina LEGISLAȚIE INDUSTRIALĂ - Suport de Curs

2. principiul teritorialităţii şi principiul personalităţii;

3. principiile generale sau fundamentale şi principiile de ramură;
4. principiul fundamentării ştiinţifice, principiul corelării, principiul echilibrului,
principiul accesibilităţii;
[Link] neretroactivităţii cu cele două excepţii: principiul ultraactivităţii şi principiul
retroactivităţii.

B) Care sunt evenimentele legislative?

1. codificarea şi încorporarea;
2. iniţierea proiectului de lege, dezvoltarea proiectului de lege, adoptarea proiectului de
lege, promulgarea legii, publicarea legii;
3. modificarea, completarea, republicarea, suspendarea, abrogarea, rectificarea actelor
normative;
4. stabilirea stării de fapt, alegerea normei, interpretarea normei, elaborarea actului de
aplicare;
5. asigurarea cadrului organizatoric necesar, respectarea dispoziţiilor normative,
implicarea organelor de stat.

C) Care sunt părţile constitutive ale actului normativ?

1. Ipoteza, dispoziţia, sancţiunea;
2. Norma juridică, instituţia juridică, ramura de drept, diviziunea dreptului;
3. Stabilirea situaţiei de fapt, alegerea normei, interpretarea normei, elaborarea actului de
aplicare
4. Constituţia, decretul, legea, hotărârea de Guvern, ordonanţa de Guvern, acte ale
organelor administrative (ordin, decizie);
5. Titlul, forma introductivă, preambulul, partea dispozitivă, forma de atestare.
Răspunsurile la Testele de evaluare/autoevaluare: A) 4; B) 3; C) 5.

Bibliografie:

Ion Craiovan, Tratat de teoria generală a dreptului, ediţia a III-a, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2015
Ion Dogaru, Dan C. Dănişor, Gheorghe Dănişor, Teoria generală a dreptului, Ed. CH
Beck, Bucureşti, 2008.
Gheorghe C. Mihai, Fundamentele dreptului. Volumul I. Ştiinţa dreptului şi ordinea
juridică, Ediţia a II-a, Ed. C.H. Beck., Bucureşti, 2009.
Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Ediţia a V-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2014.
Costică Voicu, Cezar Tită, Anton Răşcanu, Mariana Ciocoiu, Iuliana Savu, Teoria
generală a dreptului, Editura Fundaţiei de Mâine, Bucureşti, 2011.

12