JUPITER

Jupiter este a cincea planetă de

la Soare și cea mai mare din Sistemul
Solar. Este un gigant gazos cu o masă
de o miime din cea a Soarelui, dar de
două ori și jumătate decât masa totală a
tuturor celorlalte planete din Sistemul
Solar.
Jupiter este unul dintre cele mai
strălucitoare obiecte vizibile cu ochiul liber pe cerul nopții și a fost cunoscut
civilizațiilor antice încă de pe vremea istoriei înregistrate. Este numit după zeul
roman Jupiter. Când este privit de pe Pământ, Jupiter poate fi suficient de
luminos pentru ca lumina sa reflectată să arunce umbre, și este în medie cel de-
al treilea obiect natural ca strălucire pe cerul nopții după Lună și Venus.
Jupiter este formată din trei sferturi de hidrogen și un sfert din heliu. Poate
avea un nucleu stâncos din elemente mai grele, dar la fel ca celelalte planete
gigante, lui Jupiter îi lipsește o suprafață solidă bine definită. Datorită rotației sale
rapide, forma planetei este cea a unui elipsoid de rotație (mai turtit la poli și mai
bombat la ecuator). Atmosfera exterioară este vizibil segregată în mai multe
benzi la latitudini diferite, rezultând turbulențe și furtuni de-a lungul granițelor lor
de interacțiune. Cel mai cunoscut detaliu al suprafeței sale este Marea Pată
Roșie descoperită în secolul al XVII-lea cu un telescop, care este un anticiclon
cu diametrul mai mare decât diametrul Pământului. Planeta are inele greu
vizibile și o magnetosferă puternică. Jupiter are 95 de sateliți cunoscuți, printre
care se numără cei patru sateliți galileeni descoperiți de Galileo Galilei în
1610. Ganymede, cel mai mare dintre aceștia, are un diametru mai mare decât
planeta Mercur.
Caracteristici fizice

Pag. 1 / 4
 Jupiter este compus în principal din materii gazoase și lichide. Este cea mai
mare planetă din Sistemul Solar, cu un diametru ecuatorial de 142.984 km.
Compoziție
Atmosfera lui Jupiter este formată din aproximativ 75% hidrogen și 24%
heliu, aproximativ 1% sunt alte componente. Atmosfera conține urme de metan,
vapori de apă, amoniac și compuși pe bază de siliciu. Există, de asemenea,
urme de carbon, etan, hidrogen sulfurat, neon, oxigen, fosfină și sulf. Stratul cel
mai exterior al atmosferei conține amoniac sub formă de cristale.
Masă și dimensiune
Masa lui Jupiter este de 2,5 ori mai mare
decât masa totală a tuturor celorlalte planete din
Sistemul Solar. Diametrul lui Jupiter este de 11 ori
mai mare decât Pământul, dar are o densitate mult
mai mică. Volumul lui Jupiter este de 1,321 de ori
mai mare decât volumul Pământului, iar masa sa
de 318 ori mai mare decât masa Pământului.
Atmosferă Jupiter are cea mai mare
atmosferă planetară din Sistemul Solar, care se
întinde pe o altitudine de 5.000 km.
Straturi de nori
Stratul de nori are o adâncimea de aproximativ 50 km
și constă din cel puțin două punți de nori: o punte inferioară
groasă și o regiune mai clară. De asemenea, poate exista
un strat subțire de nori de apă care stau la baza stratului
de amoniac. Acest strat este evidențiat prin sclipiri de
fulgere detectate în atmosfera lui Jupiter. Descărcările
electrice pot fi de până la o mie de ori mai puternice decât
fulgerele de pe Pământ. Se presupune că norii de apă

Pag. 2 / 4
generează furtuni la fel ca furtunile terestre, conduse de aportul de căldură din
interiorul planetei. Viteza vântului atinge adesea 100 m/s (360 km/h).

Marea Pată Roșie și alte furtuni

Cea mai cunoscută caracteristică a lui Jupiter
este Marea Pată Roșie, o furtună anticiclonică
persistentă, situată la 22° sud de ecuator, al cărei
diametru este mai mare decât diametrul
Pământului. Existența sa este cunoscută încă cel
puțin din anul 1831, probabil a fost observată încă
din 1665. Imaginile Telescopului spațial Hubble au
arătat până la două „pete roșii” adiacente Marii Pete Roșii.
Marea Pată Roșie este suficient de mare pentru a adăposti Pământul în
limitele sale. Furtuna este suficient de mare pentru a fi vizibilă
prin telescoapele terestre ca un obiect oval care se rotește în sens invers acelor
de ceasornic, cu o frecvență de aproximativ șase zile.
Furtuni precum acestea sunt comune în atmosfera turbulentă a planetelor
gigantice. Jupiter are de asemenea ovale albe și ovale brune, care sunt furtuni
fără nume. Ovalele albe constau de obicei din nori relativ răcoroși, situați în
atmosfera superioară. Ovalele brune sunt mai calde și sunt situate în „stratul
normal de nor”. Astfel de furtuni pot dura doar câteva ore sau se pot întinde timp
de secole.
Orbită și rotație
Distanța medie dintre Jupiter și Soare este de 778 milioane km (de
aproximativ 5,2 ori distanța medie dintre Pământ și Soare, sau 5,2 au) și
completează o orbită la fiecare 11,86 ani.
Jupiter este planeta care se rotește cel mai rapid în jurul propriei sale axe
dintre toate planetele Sistemului Solar - perioada sa de rotație este mai mică de
zece ore.

Pag. 3 / 4
 Sateliți
Jupiter are 79 de sateliți
naturali cunoscuți. Dintre aceștia, 63 au mai puțin
de 10 kilometri în diametru și au fost descoperiți
abia din 1975. Primii patru sateliți ca mărime,
vizibili de pe Pământ cu binoclu într-o noapte
senină, cunoscuți sub numele de „sateliții
galileeni”, sunt: Io, Europa, Ganymede și Callisto.

Interacțiunea cu Sistemul Solar

Jupiter a fost numit aspirator al Sistemului Solar, datorită imensei sale
gravitații și a amplasării în apropierea Sistemului Solar interior. Acesta primește
cele mai frecvente impacturi cu comete și asteroizi. Jupiter experimentează de
aproximativ 200 de ori mai multe impacte cu asteroizi și comete decât Pământul.
În perioada 16 iulie 1994 - 22 iulie 1994, peste
20 de fragmente din cometa Shoemaker–Levy 9 s-
au ciocnit cu emisfera sudică a lui Jupiter, oferind
prima observare directă a unei coliziuni între două
obiecte ale Sistemului Solar. Acest impact a furnizat
date utile despre compoziția atmosferei lui Jupiter.

Pag. 4 / 4