French Polynesia

Termenul Polynezia se traduce prin “multe insule” şi se referă la cele peste 1.000 de insule din centrul
şi sudul Oceanului Pacific. Geografic, Polinezia însumează insulele din triunghiul cu vîrfurile în Hawaii, Atearoa
(Noua Zeelandă) şi Insula Paştelui. Un alt mare grup de insule este localizat în triunghiul Samoa, Tonga,
Insulele Cook şi Polinezia Franceză. Niue este o insulă solitară de la mijlocul celor două triunghiuri, undeva la
egală distanţă între Tonga şi Rarotonga.
Grupurile de insule situate în afara acestor triunghiuri, dar care sunt considerate tot în Polinezia, includ
Tuvalu, teritoriile franceze Wallis şi Futuna, Rotuma la nord de Insulele Fijian şi micul grup din sud-estul
insulelor Fiji, mica enclavă din Papua Noua Guinee, Insulele Solomon şi Vanuatu. Populaţia din aceste insule
are termene comune de referinţă geografică şi arheologică, constituind o mare familie etno-culturală, mai ales
ca rezultat al migraţiilor marine de-a lungul secolelor. Termenul de Polinezia l-a aplicat pentru prima dată
Charles de Brosses, în 1756.
Prima sursă de hrană pentru populatia acestor zone a fost peştele şi ca atare pescuitul a fost prima
îndeletnicire, însă din cauza furtunilor şi uraganelor, nu le-a fost întotdeauna la îndemînă, aşa că au fost
nevoiţi să găsească şi alte îndeletniciri, cum ar fi agricultura, creşterea animalelor şi mult mai tarziu turismul.

1
 Polinezia Franceză, denumită Pōrīnetia Farāni în limba locală, tahitiană, este o colectivitate de peste
mări a Franței, compusă din arhipeleagurile: Insulele Societății (care includ Insulele Vântului și Insulele de Sub
Vânt), Insulele Marchize, Insulele Tuamotu-Gambier, Insulele Australe și alte peste 150 de alte insule din
Oceanul Pacific, din partea de est a Polineziei. Prezintă o suprafață de 4.200 km² și o populație de 287.000 de
locuitori. 60% dintre aceștia locuiesc pe insula Tahiti, unde se găsește și capitala Polineziei Franceze, Papeete,
la 5.700 km de Sydney.
Centrul administrativ este Papeete, situat pe Insula Tahiti. Alte orașe importante sunt Faa, Punaauia,
Moorea-Maiao, Pirae, Mahine, Paea, Raiatea. Peste ½ din populație se află în Insula Tahiti fiind formată 78%
din polinezieni, 12% chinezi, 10% europeni. Principalele culte sunt protestantism 54%, catolicisim 30%,
mormoni, atei 6%..
Polinezia Franceză are un statut special în cadrul colectivităților franceze de peste mări. Este organizată
ca o democrație parlamentară reprezentativă, cu un parlament și un guvern, al cărui șef poartă titlul de
Președinte al Polineziei Franceze. Între 1946 și 2003 a avut statutul de teritoriu de peste mări. În 2003, în urma
reformei constituționale franceze, a devenit colectivitate de peste mări cu puteri sporite, iar din 2004 poartă
titlul special de țară de peste mări pentru a sublinia statutul larg de autonomie de care se bucură.
Limba franceză este singura limbă oficială, utilizată în administrație, justiție și învățământ, limbile
native polineziene sunt predate în școli și pot fi utilizate în administrație atâta timp cât există și traducerea
franceză. În Tahiti există din 1987 și o universitate: Université de la Polynésie Française, cu aproximativ 2000
de studenți
Natura
Polinezia Franceză conține 5 subdiviziuni administrative fiecare formate din mai multe grupuri de insule:
 Insulele Vântului (franceză: Îles du Vent) parte din Arhipelagul Societății (franceză archipel de la Société), și
situate în partea de est-sud-est a arhipelagului. Cele mai cunoscute insule sunt:
 Tahiti - cea mai mare și cea mai populată insulă din Polinezia Franceză;
 Insula Moorea;
 Insulele Maiao, Mehetia și atolul Tetiaroa;
 Insulele sub Vânt (franceză: Îles Sous-le-Vent) și ele parte din Arhipelagul Societății și situate în partea de vest-
nord-vest a arhipelagului. Cele mai cunoscute insule sunt:
 Bora Bora și Maputi;
 Huahine;
 Raiatea, cea mai mare insulă din subdiviziune;
 Tahaa, situată în aceeași lagună cu Raiatea;
 atolurile Motu One, Maupihaa, Manuae și Tupai;
 Insulele Marchize (franceză: Îles Marquises), situate în nord-estul Polineziei Franceze, cele mai apropiate
de Hawaii și la est de Kiribati. Cele mai cunoscute insule sunt:
 grupul din nord, în jurul insulei Nuku Hiva, a treia ca mărime din Polinezia Franceză;
 grupul din sud, în jurul insulei Hiva Oa;
 Insulele Australe (Tubuai) (franceză: Îles Australes), în sudul Polineziei Franceze, compusă din două
arhipelaguri:
 Insulele Tubuaï situate în sud-vest, la estul insulelor Cook;
 Insulele Bass, cele mai sudice ale Polineziei Franceze;
2
 Insulele Tuamotu-Gambier, cea mai întinsă subdiviziune, situată în centrul și estul Polineziei Franceze. Este
compusă din două arhipelaguri:
 Insulele Tuamotu, un arhipelag compus din 84 de insule, recife și atoluri, ce se întinde din nord-vestul
Polineziei Franceze în estul acesteia, organizate sub forma a 17comune. Sunt formate din mai multe
grupuri:
 Insulele Regelui George, în nord-vest;
 Insulele Palliser, la sud de precedentele;
 Insulele Raeffsky, în centrul arhipelagului;
 Insulele Dezamăgirii, în nord-estul arhipelagului;
 un grup de insule și atoluri distanțate aflate în centru (Marokau-Ravahere, Hao, Amanu și Vahitahi) și în
nord-est(Fangatau, Fakahina, Tatakoto, Pukarua, Reao);
 Insulele Ducelui de Gloucester, în sud-vestul arhipelagului;
 insulele din grupul Acteon și atolurile Mururoa și Fangataufa în sud-est. Acestea din urmă sunt în curs
de retrocedare către autoritățile civile;
 Insulele Gambier în sud-estul Polineziei Franceze, cele mai apropiate de insulele Pitcairn;

Insule vulcanice prezintă un relief accidentat, cu altitudini ce trec de 2.000 m în Insula Tahiti (Mt.
Orohena – 2.241 m). Altitudinea maximă din Polinezia Franceză este de 2.066 m în Mt. Aroai. Se găsesc de
asemenea și câmpii litorale în insulele mai mari. Toate insulele, cu excepția celor din Arhipeleagul Marchize,
prezintă în jurul lor bariere recifale discontinui, ce asigură accesul navelor maritime spre porturi. Ambele tipuri
de insule prezintă lagune extinse.

Clima este tropicală cu temperaturi medii anuale de 23°C (în luna august) și 29°C (în martie).
Precipitațiile medii anuale sunt cuprinse între 2.500 – 3.000 mm/anual, mai bogate în Arhipeleagul Marchize,
cel mai nordic. În munții din Insula Tahiti, precipitațiile depășec 4.000 mm/anual. Cicloni tropicali (uragane)
devastează uneori insulele în perioada decembrie-februarie, urmare a fenomenului El Niño. În perioada 1997-
1998, Polinezia Franceză a fost lovită de cicloni tropicali ce au provocat pagube însemnate.

3
 Apele curgătoare, numeroase, repezi și cu debite puternice, sunt prezente pe insulele mai mari
(Papenoo sau Tahiti).
Polinezia Franceză prezintă o vegetație variată, luxuriantă (ficuși, sagotieri, hibiscus, orhidee, camelii,
bougainvillea, pandanus, arbori de pâine, cocotieri, etc). În perioada 1957-2002 s-a desfășurat un ambițios
program de reîmpădurire, media anuală fiind de 700 ha. Cele mai multe plante au fost introduse de polinezieni
stabiliți pe insule, iar restul de către europeni. Fauna terestră este relativ săracă, o parte din animale fiind
introduse de către europeni, în schimb cea marină prezintă o mare varietate.
Undeva la marginea lumii, se află insulele de vis ale Pacificului – Tahiti, Bora Bora, Rangiroa. Pierdute în
imensitatea oceanului, lipsite de apărare în fața forțelor naturii (cicloane, valuri uriașe) pentru unii reprezintă
un vis, adesea neîmplinit, iar pentru alții, un simbol al prestigiului și bogăției.

De ce trezesc insulele din Polinezia Franceză atâtea sentimente? Deoarece pe aceste insule există
nenumărate atracții turistice: mai multe muzee, galerii renumite și vestigii ale unor culturi străvechi, plaje late,
umbrite de palmieri, scăldate de apele turcoaz ale oceanului și centre de odihnă luxoase. De ce acum mai bine
de 100 de ani, Paul Gauguin a fost atât de fermecat de aceste insule, încât a părăsit Parisul, capitala lumii
artistice, și și-a legat destinul de Insulele Polineziei Franceze? De ce atât de mulți dintre noi și-ar dori să
petreacă aici măcar câteva zile?

4
 Răspunsurile la toate aceste întrebări sunt oferite prin cuvintele lui Antonie de Bouganville (1729-
1811), navigator francez și explorator al Oceaniei. Acesta, în lucrarea sa ”Călătorie în jurul lumii pe fregata
regală Boudeuse și pe vasul Etolie”, publicată în 1722, a descris insulele Polineziei Franceze în modul următor:
”Mi s-a părut că am ajuns în Paradis. Eram înconjurați de verdele suculent, intens, al ierbii și al livezilor care
creșteau prin văile străbătute de pâraie. Prospețimea acestui loc ne-a făcut bine, fără a avea de suferit din
cauza eventualelor probleme provocate de umiditatea excesivă. Cât de fericiți trebuie să fie cei care locuiesc în
această zonă, unde natura le permite să se bucure de astfel de [Link] văzut un grup format din bărbați și
femei, stând la umbra pomilor fructiferi. Radiau fericire și bucurie. Ne-au întâmpinat cu prietenie... ”
Probabil că nimeni nu ar putea reda mai bine atmosfera acestui colț de lume îndepărtat, cu munți
acoperiți de vegetație luxuriantă, cu pante abrupte de pe care se revarsă cascade impunătoare. Nu veți putea
trece indiferenți pe lângă florile parfumate ale gardeniilor tahitiene, din care femeile cu părul întunecat,
împletesc ghirlande. Nu veți putea să nu admirați jocurile de lumini și nuanțele e maro, albastru și violet, ce
colorează crestele munților.

Vulcanica Tahiti
Călătoria prin insulele Polineziei Franceze începe în Insulele Vântului. Din acest grup de insule fac parte
insulele Tahiti, Moorea, Mehetia, Maiao și atolul Tetiaroa. Cea mai mare și mai renumită este vulcanica Tahiti
(1.048 km²), înconjurată de recife de corali. Este cea mai mare insulă din Arhipeleagul Societății, din care fac
parte și insulele Vântului și găzduiește capitala politică, administrativă și culturală a acestui arhipeleag
Insula este compusă din două zone de uscat unite de istmul Taravao. Cea mai mare, Tahiti-Nui (Marele
Tahiti) se află în nord-vest, iar punctul său cel mai înalt este vulcanul Mont Orohena de 2.241 m. Pe cea mai
mică, Tahiti-Iti (Micul Tahiti), numită și Taiarapu, predomină zonele de șes, iar cel mai înalt vârf al său, Roonui,
are o înălțime de 1.332 m. Versanții munților sunt acoperiți de o vegetație luxuriantă și sunt întretăiați de
prăpastii adânci.

5
 Cele mai multe sate și orășele se află pe coasta Tahiti-Nui. Tahiti-Iti este slab populată și mai greu
accesibilă (adesea doar de pe mare). Pe coasta nordică a insulei, între Papeete și Tiarei, se află mormântul din
piatră al ultimui rege al insulei Tahiti, Pomare al V-lea (1839-1891). După abdicarea sa, în anul 1880, Tahiti a
devenit Colonie Franceză.
Din farul maritim aflat în apropierea Capului Venus (Pointe Venus), se poate observa golful Matavi și
Plaja Neagră, plină de cochilii ale scoicilor producătoare de perle. Este unul dintre locurile preferate atât de
locuitorii din Papeete cât și de turiști. La fel de pitorești sunt și Cele Trei Cascade (Les Trois Cascades), ascunse
într-o pădurice de bambus. O baie în apele răcoroase, cristaline și curate, este o clipă de relaxare după
plimbarea obositoare prin Canalele de Lavă (Lava Tubes) din apropiere de Hitii. Este un adevprat labirint de
tuneluri vulcanice și peșteri, în care lanternele și bocancii sunt indispensabile.
Una dintre principalele atracții turisitice ale coastei de vest este observatorul marin din Punaaui, de
unde se poate admira mii se pești tropicali, foatre expresiv colorați. Aici se află și Muzeul Insulelor Tahitiene
care atestă istoria și folclorul Polineziei. În apropiere de Paei, care se află în sud, se poate admira Marae
Arahura. Aici, de-a lungul secolelor, s-au ținut cele mai importante evenimente religioase ale triburilor locale.
Crestele munților care domină insula pot fi cucerite doar de turiștii experimentați, doarece în zonele
aflate la mare altitudine, se poate practica numai alpinismul. Traseele care duc spre creste sunt destul de
ușoare la început. Încet-încet, devin din ce în ce mai abrupte, iar spre final se transformă în poteci înguste
(prevăzute cu cabluri) de-a lungul crestelor stâncoase.
Spre sud drumul duce spre plaja surfiștilor din Papara. Aici se pot vizita două muzee, Muzeul Cochiilor,
care adăpostește mii de exponate mai mari sau mai mici, melci spiralați sau conici si scoici in toate formele. Al
doilea muzeu se află în Papeari, în apropierea grădinii botanice, muzeu dedicat lui Paul Gauguin.
Chiar dacă mulţi dintre cei care păşesc în Tahiti o fac doar pentru că insula este un punct de plecare
spre Bora Bora şi Tahiti are foarte multe de oferit turiştilor: climă plăcută, peisaje magnifice, palmieri şi plaje
superbe.

6
Inspirația lui Paul Gauguin

Fascinat de exotismul insulelor, Eugene Henri Paul Gauguin (1848-1903) a venit în Tahiti în anul 1891,
în căutarea inspirației. La început s-a stabilit la Papeete, apoi la Pacca și în cele din urmă în Mataiea. Aici a
realizat compoziții figurative, peisaje, inclusiv o parte dintre cele mai importante lucrări ale artistului, cum ar fi
”La Orana Maria”, ”Vahine no te Tiare”, ”Parau na ta Varua Ino”, in care apare Tehe’amana (Tehura), modelul
și tovarăsa de viață a artistului. cei doi au avut un băiat, botezat Emil. În 1893, Gauguin a plecat în Franța, însă
numai după doi ani, s-a întors în Tahiti. A murit pe data de 8 mai 1903, în Atuana, pe insula Hiva-Oa, aflată în
Arhipeleagul Insulelor Marchize.
În 1773 James Cook si-a ancorat corăbiile în singurul istm al insulei, Taravao-Mouillage.
O vacanță în Tahiti se poate petrece pe plajă, făcând băi în apele turcoaz ale oceanului sau practicând
scufundări în zona recifului de corali.
În formă de inimă
La vest de Tahiti, la numai câțiva kilometri distanță, se află insula Moorea (134 km²), o insulă care are
forma unei inimi. Poate că de aceea este atât de populară în rândul turiștilor, ca destinație pentru luna de
miere. Insula, plină de verdeață, este renumită pentru cei mai buni ananași din lume, pentru delicioasele
fructe de mango, papaya și avocado, dar și pentru florile parfumate și ferigile arătoase. Aici se poate simți
parfumul unic al junglei tropicale.
Insula este dominată de Mont Tohea (1.207 m). Cu toate acestea simbolul insulei este Mont Mouaputa
(830 m), numit de locuitorii insulei ”Muntele Străpuns” din cauza orificiului circular, care se află în imediata
aproiere a vârfului.
Potrivit informațiilor furnizate de postul de radio New Zealand Internațional, la data de 19 ianuarie
2011, Moorea s-a desprins de Polinezia Franceză și s-a autoproclamat ca stat independent. Noua republică
nerecunoscută oficial se numește Hau Pakumotu.
Insula este localizată la doar 19 km de Tahiti. Chiar dacă nu este foarte mare are trei aşezări principale
Teavoro, Papetoai şi Afareaitu care atrag numeroşi turişti. Acoperită cu vegetaţie luxuriantă, înconjurată de o
barieră de corali adăpostind o lagună superbă insula are tot tacâmul pentru a fi considerată o insulă tropicală
perfectă. De neratat pe această insulă sunt tururile fotografice de o jumătate de zi făcute în maşini atât prin
văile tropicale cât şi prin punctele cu vederi panoramice. Se spune că Charles Darwin a fost insiprat în
elaborarea teoriei lui de formaţiunile de corali studiate în Moorea.

7
 Maupiti se află la 40 de km de Bora Bora. Această insulă conectată din punct de vedere cultural şi al
tradiţiilor cu Bora Bora mai e este numită şi “verişoara cea mică şi frumoasă”. Pe această mică insulă poţi cu
adevărat să te detaşezi de lumea reală deoarece aici nu se găsesc nici măcar resorturi doar câteva case de
oaspeţi. Turul insulei nu durează mai mult de două ore datorită dimensiunilor mici însă peisajele sunt mai mult
decât încântătoare: ne referim la Muntele Hotu Paraoa, plajele nisipoase, Tereia sau aşezările Farauru şi Vaiea.
Pe un traseu de doar 3 ore se poate ajunge în vârful muntelui Teurafaatui de unde se poate vedea insula Bora
Bora în toată splendoara sa.
Capitala multicoloră a arhipeleagului
Capitala Polineziei Franceze este Papeete, un oraș aflat pe coasta de nord a insulei Tahiti. Zona
metropolitană este compusă din șapte municipalități cu peste 130.000 de locuitori și este una dintre cele mai
populate zone din această regiune.
Papeete, tradus în limba engleză şi apoi în română, înseamnă apa din coş. Este pe primul loc din Tahiti
şi Polinezia Franceză, din punct de vedere guvernamental, privat, comercial, industrial, financiar şi de servicii,
în special turistice. Locul pe care se află acum Papeete a fost al misionarului englez James Cook, oraşul
devenind capitală după ce Franţa preia controlul Insulelor Tahitiene.
Prima așezare de aici a fost înființată în anul 1818, de misionarul William Crook, de la Societatea
Misionară Londoneză. Zece ani mai târziu, regina tahitiană Pōmare a IV-a a mutat capitala regatului său aici,
transformând micuța așezare în cel mai mare port din această zonă. Papeete a devenit capitala sub dominația
franceză, în anul 1842.
Însă perioada de prosperitate nu putea dura la infinit. Incendiul de mari proporții din anul 1884 a
distrus mai mult de jumătate din clădirile de lemn din oraș. Până să apuce să se refacă, orașul a fost din nou
devastat de taifunul din anul 1906, iar după câteva decenii, în al Doilea Război Mondial, orașul a fost distrus de
bombardamentele crucișătoarelor germane Scharnhorst și Gneisenau. De abia pe la jumăatea secolului XX,
orașul a revenit la viață.
Acest lucru s-a datorat programului nuclear francez și tranferării acestuia, în anii ’60, în poligoanele
nucleare din Algeria, din atolii Mururoa și Fangataufa, care se află la aproximativ 1.500 km la est de Tahiti.
În prezent, la prima vedere, Papeete este un oraș multicolor, vesel, plin de muzică și de dansatori.
Locitorii săi, dar mai ales locuitoarele, zâmbitoare și pline de farmec, ce poartă ghirlande de flori și fuste
tradițonale, numite aici more, sunt considerați de către turiști, cei mai frumoși localnici din întregul arhipeleag.
Din păcate, la periferie, orașul arată cu totul altfel, decât este prezentat în broșurile turistice. Localuri
neîngrijite, standuri cu suveniruri de prost-gust și clădiri părăginite. Aceasta este cealaltă fața a orașului
Papeete.
Zona costieră a orașului, de-a lungul căreia acostează iahuri frumoase și luxoase, este plină de viață. În
fiecare după-amiază, aici acostează vase pescărești care aduc pește proaspăt. În Papeete nu se găsesc prea
multe vestigii istorice.
Mergând de-a lungul țărmului și pe străduțele care duc spre centrul orsșului, se poate observa o mică
biserică. Este catedrala Notre-Dame, sfințită în anul 1875. În mod surprinzător, catedrala a rezistat forțelor
naturii și distrugerii războaielor, care s-au abătut asupra orașului Papeete. În prezent, catedrala neogotică este
una dintre puținele clădiri care au fost martore ale istoriei orașului. Mult mai noi și mai modeste sunt Biserica
Protestantă (Temple de Paofai) și templul chinezesc Mamao, pe care tahitienii de origine chineză l-au construit
în cinstea strămoșilor.
8
 Clădirea are o arhitectură orientală caracteristică – pereți cu nuanță turcoaz și acoperișul-pagodă care
este susținut de coloane roșii, masive. Materialele decorative și ornamentele au fost aduse din Taiwan, iar cei
doi lei care străjuiesc intrarea au fost un cadou din partea Republicii Populare Chineze.
Clădirile fostelor și actualelor autorități de guvernământ sunt realizate în stil colonial. Primăria
construită în anul 1880 și Palatul Prezidențial, mai tânăr cu aproape 100 de ani, au forme neobișnuit de lejere
și îmbină designul european cu ornamentele locale.
Caracter istoric are si Parcul Bougainville, care se află în centrul orașului. În trecut s-a numit Albert I, în
onorarea regelui belgian de atunci. Denumirea s-a schimbat în luna aprilie a anului 1968, când, în centrul
parcului, a fost așezat bustul de bronz al renumitului explorator și navigator francez al secolului al XVIII-lea. În
partea stângă a statuii, se află tunul de pe nava de război La Zelee, care a fost scufundată în anul 1914 de
crucisătoarele germane mai sus menționate.
Nu trebuie ratat nici Muzeul Perlei Robert Wan, care se află în centrul comercial Vaima. Acest muzeu
din Papeete este unul dintre puținele locuri din lume în care puteți admira exemplare atât de deosebite și în
care puteți afla mai multe despre istoria perlelor și despre tehnicile de obținere a acestora în culturi.
Unul dintre cele mai vizitate locuri din Papeete este piața locală. Este un adevărat paradis pentru cei
pasionați de fotografie. Culorile țipătoare ale țesăturilor, fructele colorate, florile multicolore, toate acestea
creează un mozaic demn de imortalizat. Aici se pot găsi fructe și legume exotice, ulei de monoi, păstăi de
vanilie, prăjituri, gustări, articole de îmbrăcăminte, pălării, genți, coliere, scoici.
În Faa, care face parte din conurbația Papeete, a fost construit primul aeroport internațional din
Polinezia Franceză. Acolo ajungeau transporturile de arme și de echipamente necesare funcționării bazelor
militare.
În Papeete, în fața clădirii Parlamentului local, se află monumentul eroului național al Polineziei
Franceze. Pouvana’a a Oopa Tetuaapua (1895-1977). Tahitienii îl numesc ”Te Metua” (Părintele Poporului). În
timpul Primului Război Mondial, a luptat în armata franceză și ulterior a fost primul tahitian care a făcut parte
din Adunarea Națională de pe continent. Totuși, după ce Franța a început să testeze armele nucleare pe atolii
polinezieni, a criticat dur guvernul francez și a fost condamnat la închisoare pentru câțiva ani, după ce a
incendiat clădirile guvernamentale din Papeete. După ce și-a recăpătat libertatea a devenit liderul mișcării
care a luptat pentru desprinderea Polineziei de Franța.
Zeitățile Polineziene
Religia polineziană are la bază credința într-o putere supranaturală, numită mana și un sistem de reguli
și interdicții, tabu. Este răspândită credința conform căreia cosmosul s-a născut din vid, kore sau din întuneric
po, datorită zeului Ta’aroa (Tangaroa) – Zeul Mării. În mitologia polineziană mai apar și Rangi (Atea) – Zeul
Soarelui, Papa – Zeița Pământului, Rongo – Zeul feritilității și păcii, dar și Tu – Zeul Războiului.
Venerarea acestor zeități era strâns legată de cultul șefilor de trib, atât cei decedați, cât și cei în viață,
care se prusupune că se trăgeau din anumite zeități. Ceremoniile religioase erau oficiate în marae și constau în
depunerea de ofrande reprezentate de produse agricole, pești sau prizonieri de război. Preoții tohunga aveau
și rolul de vraci, vindecători și înțelepți tribali.
Zeii din piatră
Tiki (Ti’i) sunt statui din piatră sau din lemn, reprezentând Primul Om, caracteristice culturii insulare
Polineziene. Rolul acestora este de a păzi granițele și locurile sfinte. De obicei se pot admira la intrările în
Marae – locul întâlnirilor sociale, cu caracter ceremonial și religios. Marae era adesea reprezentat ca un stâlp
9
înconjurat de pietre sau de stâlpi din lemn, numiți ahu, în interiorul cărora era construită o piramidă din
piatră, simbolizând tronul zeității venerate. Cândva, din complex facea parte și o clădire ornată cu sculpturi,
numită warenhui, în care aveau loc diferite adunări. Cele mai multe marae au fost distruse în secolul al XIX-lea,
de misionarii creștini. În prezent cele mai bine păstrate pot fi văzute pe insula Raiatea (marae Taputapu Tea) și
pe Insula Huahine.
În inima paradisului
În Arhipeleagul Insulelor Societății se află insulele de Sub Vânt. Acestea sunt Raiatea (pe care se află
Uturoa, capitala arhipeleagului), Huahine (care în timpul refluxului se împarte în Huahine-Nui și Huahine-Iti),
Maupiti, Tahaa, Maiao, Tupai, Manuae, Mopelia, Scilly, Motu-One și Bora Bora.

Insulele sunt muntoase, având la bază roci vulcanice. Cu toate acestea, vulcanii și-au încetat activitatea
cu foarte mult timp în urmă, iar craterele acestora au început să se erodeze sub acțiunea vântului.

Cea mai mare dintre insule este Raiatea (238 km²), renumită pentru planta endemică pe cale de
dispariție care crește aici. Este vorba despre Tiare Apetahi (Apetahia Raiateensis). Apele lagunei sunt locuite
de rechinul negru de recif (carcharhinus melanopterus) iar micuțele motu (insulițe) împrăștiate de-a lungul
coastei, sunt locuite de papagali azurii (vini ultramarina) și de lăcari cu ciocul lung (acrocephalus caffer)
Cu toate acestea, nu Raiatea, ci mica Bora Bora (38 km²) a devenit un simbol al vacanțelor de vis, însă
din păcate datorită costurilor foarte ridicată este greu accesibilă.

10
 Insula a devenit renumită datorită Hollywood-ului. Diferitele zone ale insulei au devenit studionuri în
aer liber.
Bora Bora a fost luată ca model pentru insula idilică, descrisă de scriitorul James Michener în romanul
”Tales of South Pacific”. De ce Bora Bora este considerată cea mai frumoasă insulă din lume? Și în alte părți ale
globului există locuri la fel de fermecătoare spre exemplu Maldive, Insulele din Marea Caraibilor sau Hawaii.
Este posibil ca farmecul ei să se datoreze izolării, pentru că viața de aici este liniștită, derulându-se în ritmul
naturii.

Aici nu există hoteluri înalte din beton, care se întind de-a lungul plajelor și nici cluburi zgomotoase sau
centre comerciale. Sunt doar bungalow-uri micuțe, care se integrează perfect în peisaj, ascunse printre copaci
și fare care aproape că intră în mare (căsuțe din lemn pe piloni acoperite cu frunze de palmier). Frumusețea
inimaginabilă și liniștea pentru care cele mai înstărite persoane din lume plătesc o grămadă de bani sunt
emblemele acestui loc. De aceea, nimeni nu încearcă să atragă aici mulțimile zgomotoase de turiști.

Bora Bora se deosebește de multe alte insule prin luxul pe care îl oferă. Sunt puține locuri în lume în
care te poți plimba cu barca foarte aproape de recifele multicolore de corali. De asemenea sunt puține locuri

11
în lume în care prânzul se servește în apă, la marginea lagunei, în vase de porțelan și pahare de cristal, iar
nunțile se oficiază într-o capelă, suspendată deasupra lagunei.
Adesea se pot observa pești tropicali sub pardoseala de sticlă a bungalow-urilor și corali în toate
formele și culorile, ce formează o pajiște subacvatică sclipitoare în razele soarelui.
Oare în mijlocul vegetației tropicale, în ritmuri de chitară și murmurul valurilor turcoaz, mâncând
ananas, banane sau mango se poate numi paradis? Poate este un paradis doar pentru cei norocoși.
Cei mai mulți turiști aterizează pe aeroportul Motu Mute, aflat pe o micuță insulă și ajung pe uscat cu
feribotul, catamaranul sau cu o barcă privată. De pe ocean se pot admira vârfurile stâncoase Pahia (661 m) și
Otemanu (727 m). Pe insulă nu se găsesc vestigii istorice. Cu toate aceste se pot face excursii în satele din
împrejurimi.

Din punctul de belvedere Matira, se poate admira oceanul, lagunele turcoaz dar și micile insule
acoperite de cocotieri, plajele de nisip, plantațiile de palmieri și satele mărunte de pe coastă. Unul dintre
acestea este Anau. Satul se află pe coasta estică și este un renumit centru de scufundări și snorkeling.

Aici, pe malul oceanului, atenția turiștilor va fi atrasă de biserica protestantă, de un alb sclipitor. De
asemenea se poate vizita și orașul Vaitape, aflat pe coasta vestică. În acest loc este inmormântat Alain
Gerbault (1893-1941), primul navigator care a străbătut singur Oceanul Atlantic. Interesante mai sunt și

12
ruinele templelor Fare Opu Marae, dar și petroglifele având forma unor broaște țestoase, săpate în două ahu
din piatră. Din păcate, Fare Opu Marae, nu a supraviețuit în forma sa originală.
Cei pasionați pot vizita și ruinele buncărelor și turnurile rămase din perioda celui de-al Doilea Război
Mondial, când, în Bora Bora, au staționat trupe ale armatei americane.
Anual peste 150.000 de persoane petrec vacante de vis în aceste locuri. Prezența turiștilor înstăriți nu a
schimbat totuși mentalitatea locuitorilor. Aceștia trăiesc în continuare conform zicalei insulare ”aita pea pea”
care înseamnă ”ce-o fi o fi”.
Împrejurimile Insulei Bora Bora

În apropiere de Bora Bora se află insula Huahine, compusă din două părți: Huahine-Nui și Huahine-Iti,
unite de o fâșie îngustă de pământ, care în timpul fluxului este acoperită de ape. Cel mai înalt punct de pe
Huahine-Nui este Mont Turi (669 m) iar pe Huahine-Iti se remarcă Mont Pohuerahi (462 m). Insula nu a fost
afectată de turismul în masă. Istoria și tradițiile încă își mai păstrează vivacitatea.
Căsuțele tradiționale din lemn, acoperite cu frunze de palmier, străzile pietruite, vegetația luxuriantă și
florile multicolore nu vor fi prea ușor de uitat. Insula este deosebit de apreciată de istorici și de arheologi,
pentru că aici s-au păstrat mai multe marae. Cele mai renumite sunt: Marae Manunu, Marae Huamaru, Marae
Fare Tai, Marae Avaroa și Marae Anini.

13
 În onoarea Societății Regale
Descoperirea Insulelor Societății i se atribuie în general lui James Cook, însă, înaintea sa, în anul 1606,
a debarcat un navigator portughez, Pedro Fernandez de Queiros.
James Cook a descoperit insulele pe data de 12 aprilie 1769, în timpul unei expediții științifice britanice
în Oceanul Pacific. Expediția a avut ca scop strângerea de informații pentru Amiralitatea Britanică, destinate
calculării exacte a dimensiunilor Pământului. James Cook a numit noul arhipeleag, Insulele Societății, aducând
astfel un omagiu Societății Geografice Britanice (Royal Society), înființate în anul 1660 și care a finanțat
expediția.
În lagunele cu corali
Arhipeleagul Tuamotu se întinde pe 1.500 km și este compus din 78 de atoli coraligeni, înconjurați de
lagune. Cei mai mari atoli sunt Rangiroa, Manihi, renumiți pentru perlele negre culese de aici, dar si
Fangataufa și Mururoa, care între anii 1966-1996 au constituit poligonul nuclear de testare al francezilor, în
zonă având loc aproape 200 de teste urmate de explozii nucleare. Deși de la terminarea testelor nuclare a
trecut destul de mult timp, turiștii vin aici mult mai rar decât pe celelalte insule polineziene, deaorece se tem
de radiații.
Atolul Rangiroa este fără îndoială un loc cu valoare naturală extraordinară. Atolul este compus din
aproximativ 250 de insule, insulițe și banuri de nisip, cu o suprafață totală de aproximativ 170 km². Insulițele
sunt străbătute de hoa, canale înguste, care permit navigația în zona lagunei și asigură contactul cu atolii din
larg. Cele mai mari pasaje se alfă în zona de nord. Acestea se numesc Tiputa și Avatoru, iar în apropierea lor se
află așezările cu acelasi nume.
Principala atracție a zonei vestice a atolului este renumita Lagună Albastră, înconjurată de câteva motu
(insulițe) acoperite de cocotieri. Apa are o culoare neobișnuită deoarece adâncimea sa este foarte mică. La fel
de frumoasă este și lumea subacvatică a recifelor de corali. Printre aceștia trăiesc caracatițe, crustacee, scoici,
pești papagal, pești-chirurg, baracude priculoase și bibani de mare. Nu lipsesc nici răpitporii de talie mare –
rechini cu vârful alb, rechini cu vârful negru sau rechinii cenușii de recif. Uneori se poate auzi ”cântecul”
caracteristic al balenelor cu cocoașă. Laguna este vizitată și de delfinii cu nas de sticlă sau de diavolii de mare.
În ciuda numărului mare de specii care trăiesc aici, atolul Rangiroa, nu este locul cu cea mai mare
biodiversitate din Polinezia Franceză. Pe locul întâi se află atolul Tikehau, aflat la 12 km spre vest, acest lucru
fiind confirmat și de cercetările efectuate în această regiune de Yves Cousteau și echipa sa.
Laguna ovală cu o lungime de 27 km și o lățime de 19 km, este inconjurată aproape în întregime de un
recif de corali. În partea sudică a atolului se află o așezare pitorească, plină de flori colorate, numită
Tuherahera. La fel de pitorești sunt și satele pescărești Theiava și Maiaia, unde se poate vedea cum trăiesc
locuitorii arhipeleagului.
Insulele Gambier reprezintă o prelungire a Arhipeleagului Tuamotu spre sud-est. Sunt alcătuite din 20
de insule vulcanice, stâncoase, cu o suprafață totală de 31 km². Cele mai importante insule sunt Mangareva,
Aukena, Akamaru, Karnaka și Taravai. Aceasta este zona cel mai rar vizitată de turiști în Polinezia Franceză. Ar
putea fi un loc cu adevărat idilic, dacă nu ar fi atât de prezente efectele trecutului.
Insulele Gambier au resimțit efectele testelor nucleare care au avut loc în atolii Mururoa și Fangataufa.
Timp de mai mulți ani, aici au existat baze militare care alimentau poligoanele nucleare și unitățile logistice.
Reciful de corali a fost parțial distrus și a rămas un canal lat, care permite navigația. În apele lagunei erau

14
spălate, probabil, vasele și containerele contaminate cu substanțe radioactive. Începând cu 1993, solul și apa
au fost testate și nu s-a constatat o contaminare semnificativă a mediului cu substanțe radioactive.
Testele nucleare efectuate de francezi în atolul Mururoa au atras atenția mai multor organizații
ecologice. Cel mai spectaculos dar și cel mai tragic final l-a avut protestul organizat în luna iulie a anului 1985,
de către Greenpeace. Vasul Greenpeace ”Rainbow Warrior” (Războinicul Curcubeului) care naviga spre atolul
Mururoa, era ancorat în Portul Auckland din Noua Zeelandă. Acolo, doi sabotori francezi, Dominique Prieur și
Alain Mafart, au montat o bombă pe vas, care a explodat și a distrus nava. Atunci s-a stins din viață și celebrul
fotograf Fernando Pereira. După cum s-a dovedit ulterior, acțiunea fusese, se pare, planificată de guvernul
francez și executată de serviciile sale speciale.
În prezent cea mai mare problemă a Insulelor Gambier și în special a Insulei Mangareva o reprezintă
despădurirea, care duce la erodarea solului și la reducerea retenției de apă. Principala așezare a insulei este
liniștitul orășel Rikitea, care se află la poalele Mont Duff (441 m). Orașul are foarte puțini locuitori, iar
majoritatea lucrează la fermele de perle. Totuși acest loc are o istorie sumbră, legată de acțiunile primilor
misionari veniți aici.
Honore Laval și Francois Caret au venit în Mangareva în anul 1834 și, la început s-au lovit de
împotrivirea regelui Te Ma-Puteoa. Totuși, după doi ani, regele, familia sa și cei 170 de supuși au fost
creștinați. Templele păgâne au fost demolate, statuile din lemn ale idolilor au fost arse, cu excepția câtorva
exemplare care au fost trimise în Europa. În locul templelor păgâne, au fost ridicate biserici și mănăstiri din
piatră.
Unele, precum impunătoarea Catedrală Sf. Mihail, construită între anii 1839-1858, au rezistat până în
zilele noastre. Altele, precum Mănăstirea Rouru, construită în anul 1842, sau Capela Saint-Pierre, construită
cinci ani mai târziu, au căzut în paragină. Interiorul catedralei, în special altarul principal și cele două altare
laterale, uimesc prin bogăția ornamentelor de sidef. Frumoasele încrustrații sunt compuse din motive florale
sub formă de ghirlande.
Honore Laval, cel care a contruit catedrala, este acuzat în prezent de distrugerea culturii tradiționale și
de faptul că a provocat moartea a peste 5.000 de bășninași. După mai bine de 50 de ani de evanghelizare, au
mai rămas doar 450 de băștinași. Cu toate acestea, pe monumentul ridicat în Rikitea, și finanțat de guvernul
francez, încă se mai pot vedea cuvintele ”Fie ca sa să fie binecuvântată pe aceste insule”.
Expediția Kon-Tiki
Insulele Tuamotu au jucat un rol important în descoperirea pe care a făcut-o Thor Heyerdahl, un
renumit entograf, geograf și explorator norvegian. El a afirmat că este posibil ca vechii peruani să fi colonizat
insulele polineziene. Pentru a dovedi această teorie, Heyerdahl, a construit împreună cu cei cinci tovarăși ai
săi, o plută din lemn, numită Kon-Tiki, cu care a plecat pe data de 28 aprilie 1947 din Portul Callao (Peru) spre
Polinezia.
Exploratorii au dispus doar de echipamente de navigație elementare. După 101 de zile și peste 4.300
de mile marine străbătute, ambarcațiunea a naufragiat pe un recif de corali, în apropiere de insula Raroia, din
Arhipeleagul Tuamotu. Astfel, Heyerdahl a dovedit că afirmațiile sale nu erau lipsite de valoare.
Desprinse dintr-o carte poștală
În partea de nord a Polineziei Franceze se află insulele Marchize, câteva insule legendare care i-au
fascinat pe Paul Gauguin și pe Jaques Brel, aceștia alegând să trăiască și să fie înmormântați aici. Arhipeleagul,

15
pe o lungime de 300 km, are 15 insule, însă doar șase dintre acestea sunt locuite. Cea mai mare insulă este
Nuku Hiva (388 km²)
Insulele Marchize sunt de origine vulcanică, relieful lor fiind diferit de cel al altor insule din Polinezia
Franceză. Aici nu există atoli plați, lagune albastre, plaje întinse, și recife de corali. Însă apar stânci cu creste
ascuțite care se ițesc din vegetația luxuriantă, de pe care se prăvălesc direct în ocean, cascade spectaculoase.
Cele mai înalte altitudini se află pe Insula Nuku Hiva, vârful Tekao (124 m) și pe insula Huva Oa, vârful
Temetiu (1.213 m). Versanții care nu se află în bătaia vântului sunt acoperiți de păduri tropicale. Pe versanții
expuși vânturilor puternice se dezvoltă doar o vegetație de arbuști.

Datorită îndepărtării sale vegetaţia şi sălbăticia sunt aproape neatinse. Fauna şi vegetaţia sunt extrem
de variate, foarte multe specii de păsări, insecte sau peşti, dintre care foarte multe specii unice, regăsite doar
pe teritoriul insulelor Marquese. Capitala administrativă a insulelor este Hiva Oa probabil cea mai cunoscută
dintre Marquese. Separată de Hiva Oa printr-un canal, localitatea Tahuata este cea mai mică insulă locuită.

16
 Cea mai populată dintre insulele Marquese este Ua Pou se spune că ar avea în componenţă atât cele
mai vechi cât şi cele mai noi roci datorită faptului că insula a trecut prin două perioade vulcanice diferite. În
sudul îndepărtat al insulelor se află cea mai izolată şi cea mai frumoasă insulă posibilă. Pe insulă nu sunt mai
mult de 500 de locuitori care îşi procură provizii în bărci micuţe.
Aceste caracteristici fac din insulă un loc perfect pentru relaxare şi refugiu de lumea modernă.
Indiferent pe care din insulele Marquese poposim acestea ne vor întâmpina atât cu bogăţia naturii cât şi cu un
substrat cultural extrem de bogat. Calitatea şi sunetul valurilor oceanului fac din insule un punct de maximă
atracţie pentru surferi.
”Te Henua Enana” – Pământul Bărbaților, așa a fost numit acest arhipeleag de către polinezieni.
Denumirea oficială a primit-o în anul 1595, de la exploratorul spaniol Alvaro Mendana de Neyra, care a dorit
sa-i aducă un omagiu viceregelui din Peru, Andres Hurtado de Mendoza. Europenii au adus cu ei nu doar o
religie nouă, dar și boli necunoscute în aceste insule precum febra tifoidă și lepră. Din cauza acestor boli,
numărul localnicilor a scăzut drastic, de la 100.000 (în sec. XVI-lea) la doar 3.000 (sec. XX).
Capitala arhipeleagului este Taiohae, un orășel aflat pe insula Nuku Hiva, în extremitatea sudică a
platoului Tovi’i. De obicei aici ajung turiștii care vin în Insulele Marchize cu avionul. Privirile lor se îndreaptă
imediat către Vârful Muake (864 m) și spre golful dincolo de care se află două insulițe: Motu Nui și Mata’Ua
Puna.
Una dintre puținele clădiri istorice din Taiohae este Catedrala Notre-Dame des Marquises. La est de
Nuku Hiva, se află insula Ua Huka (83 km²), un vulcan care are peste 2 milioane de ani vechime. Pe pajiștile
înverzite de aici, galopează cai sălbatici, aduși cândva de misionari.
În așezarea Vaipaee se află un micuț muzeu arheologic în care se pot vedea numeroase exponate care
atestă viața și obiceiurile locuitorilor insulei. De asemenea s-au păstrat mai multe marae (locuri ale reuniunilor
religioase și sociale) precum marae Hiniaehi, Matahemanu, Meiaute și Tehevea. Acestea sunt principala
atracție turistică din zonă și sunt bine întrețiunte.
Cea mai sudică insulă a Arhipeleagului Marchize este Fatu Hiva (82 km²). Suprafața sa este străbătută
de două creste muntoase, Tauauoho (1.125 m) și Fa’e One (820 m). Insula are aproape 600.000 de locuitori,
aceștia trăind în două sate, Omoa și Hanavave, unite de un drum cu o lungime de 20 km ce străbate o pădure
deasă de munte.
Pe coasta estică a insulei Fatu Hiva, se află mai multe văi străbătute de cursuri de apă ce izvorăsc din
zona centrală a insulei, iar stâncile care se înalță deasupra văilor ajung direct în ocean. Acest loc l-a fermecat
pe Thor Heyerdahl, care și-a petrecut pe insulă doi ani din viață.
Hiva Oa (316 km²) este o insulă strâns legată de viețile lui Paul Gauguin și Jaques Brel. În Atuona, în
cimitirul aflat în partea de est a orășelului, se pot vedea mormintele celor doi artiști. Peisajul pitoresc al
orașului se datorează vârfului cel mai înalt de pe insula Hiva Oa, și anume Mont Temetiu (1.213 m) care
domină orașul.
Insula Eiao (44 km²) este cea mai mare insulă nelocuită a arhipeleagului. În secolul al XIX-lea a fost
locuită de leproși, iar în secolul XX, s-a intenționat transformarea sa în poligon nuclear. Aceste acțiuni nu au
încurajat dezvoltarea unor așezări durabile. În prezent insula este o rezervație naturală. Din anul 1992, este
protejat prin lege întregul ecosistem al pădurii tropicale, fiind un loc în care se împerechează mai multe specii
de păsări endemice, pe cale de dispariție (lăcarul cu cioc lung și Pomarea Iphis)
17
 Insula Eiao nu este singura zonă protejată din Arhipeleagul Insulelor Marchize. Din 1992 și insula
Hatutu a devenit rezervație naturală. Și aici trăiesc specii de păsări endemice precum Gallicolumba Rubescens
și Sula Nebouxii. Rezervații au fost înființate și pe insulițele Moho Tani și Terihi, distruse din cauza pășunatului
excesiv al oilor și caprelor, dar și pe micuța insulă Motu One, unde nu este protejată doar insula, ci și
ecosistemul din reciful de corali.
Stâlpii de bazalt
Stâlpii înalți de bazalt, care se înalță din vegetația deasă, se aseamană cu Pao Acucar (Pâinea de Zahăr)
din Brazilia și sunt un simbol al Insulei Coloanelor, Ua Pou (105 km²), care se poziționează la sud de Nuku Hiva.
Cel mai înalt vârf de aici este Mont Oave (1.230 m). Acești stâlpi l-au inspirat pe Jaques Brel când a compus
renumitul cântec ”La Cathedrale”, care a făcut parte din ultimul album al artistului ”Les Marquises”, înregistrat
cu un an înaintea morții sale.
În apropiere de Tropicul Capricornului
Călătoria prin Polinezia Franceză se încheie în Insulele Tubuai, numite și Insulele Sudice, sau Insulele
Australe. Din Arhipeleagul Tubuai fac parte Insulele Riamatara, Rurutu, Tubuai, Raivavae, Atolul Maria, dar și
Insulele Rapa și Marotiri. Doar cinci insule sunt locuite (Raivavae, Rapa, Rimatara, Rurutu și Tubuai). Celelalte
insule, stâncoase și inaccesibile, sunt pustii. Suprafața totală a arhipeleagului este de 140 km², iar numărul
locuitorilor ajunge la aproape 7.000.
Insulele sunt cunoscute pentru arta tradiţională a ţesăturilor din frunze de cocos şi pandanus şi
confecţionarea articolelor vestimentare şi a a accesoriilor din acestea: pălării, genţi, covoraşe, etc.
O altă atracţie a insulelor sunt balenele ce dau târcoale insulelor din iulie până în noiembrie. Pe Rurutu
în fiecare lună de ianuarie şi iulie are loc sărbătoarea locală Aamora Ofai. În cadrul ceremoniilor desfăşurate
bărbaţii tineri din mai multe sate îşi demonstrează abilităţile prin ridicarea greutăţilor. După competiţie se
încinge un festin cu dansuri exuberante.
Insulițele vulcanice ce alcătuiesc Arhipeleagul Tubuai, împrăștiate pe suprafața oceanului, în
apropierea Tropicului Capricornului, sunt legate de existența punctelor geologice fierbinți. Cea mai mare insulă
a arhipeleagului este Tubuai (45 km²) iar cel mai înalt punct de pe insulă este Mont Taita (422 m), vârful unui
vulcan subacvatic. Cele mai vechi urme ale unor așezări datează din jurul anului 900. Primul european care a
ajuns pe coastele insulei Tubuai a fost căpitanul James Cook în anul 1777. Doisprezece ani mai târziu, pe
această insulă și-au găsit refugiul Christian Fletcher și rebelii de pe HMS Bounty. Pe coasta de nord-est, aceștia
au costruit Fortul George, însă luptele continue cu localnicii i-au făcut în cele din urmă să părăsească insula.
Vizitarea insulei nu va dura prea mult. Principalele comori sunt plajele nisipoase, care se află în partea
de nord-vest a atolului, în apropierea canalelor Te Ara Moana și Reita și laguna care înconjoară insula, cu apele
sale cristaline. Amatorii de excursii vor fi încântați de pantele line, de văile acoperite de portocali, dar și de
panoramele văzute de pe drumurile ce înconjoară insula. Foarte puține vestigii sunt prezente aici, cel mai
reprezentativ fiind Forul George, care ar fi trebuit să asigure protecția rebelilor de pe HMS Bounty.
Dansul
Dansurile tradiționale polineziene, acompaniate de tobele pahu, toere și de flautul vivo, sunt un simbol
al insulelor fiind renumite în întreaga lume. Acest lucru se datorează și dansatorilor care poartă ghirlande din
flori și fuste din frunze sau fibre de cocotieri. Deși mișcările par similare, fiecare dans în aprte are semnificații
diferite și se deosebește de celelalte prin execuție și prin ordinea mișcărilor.

18
 Unul dintre dansuri este otea, vechiul dans de război, pe parcursul căruia dansatorii efectuează mișcări
bruște și convulsive. Un alt tip de dans, care are la bază mișcările mâinilor, este aparima. În acest dans, cu
ajutorul gesturilor, dansatorii prezintă diferite scene din viață. Cel mai simplu dans este hivinau, în care
dansatorii formează un cerc și execută diferite figuri, ilustrând scene din viața cotidiană. Adesea, imediat după
acestea, se dansează tradiționalul paoa, în timpul căruia, femeile își lovesc picioarele în ritmul cântecelor
numite patautau

19
 Canibalism?
Polinezienii au fost canibali? Această problemă stârnește numeroase controverse. Canibalismul
gastronomic, datorat insuficienței hranei, se află undeva la limitele inferioare ale comportamenului uman.
Culturile de arbore-de-pâine, de taro, de manioc, pescuitul, creșterea porcilor și al păsărilor puteau asigura
fără probleme hrana necesară pentru populația nu prea numeroasă a insulelor.
Din această cauză se crede că totuși, canibalismul local avea doar o semnificație rituală. Acest obicei
era legat de credința că trăsăturile de caracter ale celui mâncat (bărbăția, curajul) treceau asupra
consumatorului. De asemenea putea fi o formă de cult al războiului, care avea legătură cu jertfirea dușmanilor
și prizonierilor, în timpul sărbătorilor religioase.
Alți cercetători subliniază faptul că acest aspect al canibalismului se referă în primul rând la bărbați, la
războinici, însă dovezile care s-au păstrat indică faptul că și femeile și copiii practicau canibalismul, iar acest
lucru pare să contrazică posibilitatea unui canibalism ritualic.
Comorile apelor de coastă
Insulele Polineziei Franceze sunt renumite pentru perlele negre. Aceste minuni ale naturii, dar în
special perlele naturale de culoare neagră sunt foarte rare și de aceea se obțin tot mai rar prin metoda
tradițională. Adesea, acestea provin din crescătoriile de moluște bivalve, amenajate în apele de mică
adâncime, din jurul insulelor arhipeleagului.

Forma și dimensiunea perlelor depind, în principal, de forma și dimensiunea moluștei producătoare. În

medie, perlele au între 4 și 7 mm, însă cele mai mari perle tahitiene pot avea între 8 și 25 mm. Culoarea perlei
este influențată de specia din care fac parte moluștele. Pinctada margaritifera din Polinezia produce perle gri,
gri închis și negre cu reflexii verzui, albastre sau rozalii.
Floarea Națională
Gardenia Tahitiană (Gardenia Tahitensis) este floarea națională a Insulei Tahiti, fiind numită de localnici
Tu Tiare Tahiti (Floarea Insulei Tahiti). Aceasta este inclusă în stema Insulei Tahiti dar și în sigla liniilor aeriene
tahitiene, Air Tahiti Nui.
Această plantă, datorită proprietăților sale, este utilizată în medicină și în cosmetică. Extractul din
gardenie tahitiană calmează migrenele, vindecă eczemele și rănile care se cicatrizează greu. Prin macerarea

20
florilor în ulei de cocos se obține un produs cosmetic pentru îngrijirea părului și pielii, numit monoi, care este
folosit în întreaga Polinezie.
Gardenia Tahitiană este utilizată în primul rând pentru realizarea ghirlandelor numite ei (cunoscute și
după denumirea hawaiiană lei), cu care sunt întâmpinați turiștii care vin în Tahiti. localnicele poartă aceste
flori în păr, după urechea dreaptă (cele nemăritate) iar după urechea stângă (cele măritate).

Economia
Este dominată de servicii, principala activitate fiind turismul. Două treimi din cei peste 200.000 turisti
sunt americani sau francezi, urmați în proporții apropiate de japonezi. Turismul a cunoscut o ascensiune în
1961, atunci când au fost stabilite legăturile aeriene internaționale. În afară de aceste servicii, se mai cultivă
bumbac, taro, batate, manioc, cartofi, tomate, etc.. ș.a., care se alătură plantațiilor de palmieri de cocos,
citrice și ananas. Produsele de vanilie și cafea sunt destinate exportului

O specializare a economiei Polineziei Franceze o constituie perlicultura, cu un real avânt după 1990,
activitate ce antrenează peste 7.000 de persone, generând importante venituri și asigură o mare parte a
exporturilor în principal către China și Japonia.
Marecultura mai este reprezentată prin crescătorii de creveți și de stridii.
Artizanatul asigură surse de venit suplimentare unei populații în rândul căreia șomajul este larg
răspândit.

21
 Industria extractivă a dispărut, practice, odată cu epuizarea, în 1966, a zăcămintelor de fosfați de pe
insula Makatea (exploatate din anul 1908).
În afară de Franța, principalii parteneri comerciali sunt Japania, SUA, Singapore, Noua Zeelandă.

Turismul este principalul domeniu de activitate alături de serviciile publice. Polinezia Franceză dispune
de un remarcabil potential de cazare (aproximativ 3.400 camere de hotel, 14 campinguri) capabil să atragă
vizitatori de la multe mii de kilometri. Printre cele mai importante obiective se află insula Bora Bora și insula
Moorea (sora insulei Tahiti). Orasul Papeete, unul dintre cele mai mari centre urbane din Pacificul de Sud,
unde Muzeul Paul Gauguin expune o parte din cele 66 de tablouri realizate de celebrul pictor in Polinezia
Franceză, precum și numeroase exponate legate de cultura material polineziană. Turiștilor le mai sunt oferite
spectacole folclorice (dansuri, ceremonii) mai aparte fiind ”mersul pe foc”, practicat în staul Apooiti din Insula
Raiatea.
Polinezia Franceză are o economie moderat dezvoltată, dependentă de turism, dar si importurile de
bunuri primite de la statul francez. Facilitățile turistice sunt foarte dezvoltate pe cele mai importante insule,
veniturile din turism reprezentând 13% din PIB. Pericultura s-a dezvoltat în ultimii ani, exportul de perle negre
de Tahiti fiind foarte important. Moneda utilizată este francul CFP
Istoria și organizarea politică
Insulele Marchize au fost descoperite în 1595 de spaniolul Alvaro de Mendana, venit din Peru. Insula
Tahiti a fost descoperită de către navigatorii Queiros și Torres în 1606. La jumătatea secolului al XIX-lea, devin
protectorate franceze, iar in 1958 sunt declarate teritorii franceze de peste mări, parte integrantă a Franței.
Sistemul constituțional din Polinezia Franceză este stabilit pe baza Constituției celei de-a V-a Republici
(1958). Din 1984 așa-numitul “statut al autonomiei interne”, a suferit modificări în 1990 și decembrie 1995,
când Adunarea Națională a Franței a aprobat o extindere a puterii locale. Din 2003 a devenit colectivitate de
peste mări, iar Legea din 27.02.2004 o definește ca țară de peste mări din cadrul Republicii Franceze. Guvernul
francez este reprezentat de un înalt comisar (numit de președintele Franței), care controlează domeniile
importante ale guvernării, inclusive apărarea, relațiile externe și justiția.
Puterea legislativă este deținută de guvren și Adunarea Teritorială, formată din 57 de membri, aleși
prin vot universal, pentru un mandate de 5 ani. Organul executiv este Consiliul Teritorial de Miniștri, condus
de un președinte al Polineziei ales de Adunarea Teritorială pentru un mandat de 5 ani.

22
 Concluzii
Polinezia Franceză este pentru mulți un adevărat Paradis pe Pământ. Vegetația luxuriantă, florile
parfumate, plajele întinse umbrite de palmieri, soarele care strălucește peste 300 de zile pe an, vântul delicat
oamenii prietenoși.
Aceasta este impresia generală despre Polinezia Franceză. Din fericire, încă nu a fost distrusă de
civilizație.

Insula Bora Bora

Unii o consideră cea mai frumoasă insulă de pe Pământ. Legenda spune ca numele insulei Pora Pora
însemna "primul născut". Zeul suprem, Taaroa, a scos din apă insula Bora Bora dupa ce a făcut prima creaţie-
Insula Raiatea.

Văzută de sus, Insula Bora Bora pare o bijuterie cu o piatră de smarld centrală bordată de un inel de
turcoaz. Sunt multe locuri frumoase pe Pământ, dar Bora Bora este printre puţinele care merită nota 10 fără
nici o excepţie.

23
 S-a format acum 3 milioane de ani si, pe masura ce vulcanul se scufunda, reciful de coarli continua să
crească, preconizându-se că in curând insula va deveni un atol. Cei care au pășit pentru prima oara pe
pământul ei au fost polinezienii, care au defrișat o parte din pădurile tropicale, au cultivat pământul și au
pescuit in apele lagunei.
In 1877 capitanul James Cook a ajuns pe pământul acesta și l-a denumit Bola Bola ("primul născut").
Insula face parte din Polinezia Franceză încă din anul 1895 și a devenit cunoscută datorită americanilor care au
invadat-o in timpul primului război mondial. Pista construită atunci de soldații americani este astăzi un
aeroport modern de unde turiștii se deplasează astăzi cu ajutorul ambarcațiunilor in principalul oraș al insulei
mari, Vaitape.

Bora Bora este o insulă vulcanică din atolul cu același nume. Atolul Bora Bora este așezat la 225 km
nord-vest de Tahiti. Insula principală are o lungime de 6,5 km și o lățime de 4 km. Atolul aparține colectivității
de peste mări franceze, Polinezia franceză.

24
 Formată în urma unor erupții la nivelul fundului oceanic care au forțat lava să treacă de suprafața
oceanului, cândva se înălța cam la 1200 m deasupra apei și la 5400 m sub apă. După stingerea vulcanului, lava
nu a mai putut să contribuie la crearea insulei, așa că Bora Bora a rămas în seama forțelor de eroziune.
Vârfurile Otemanu și Pahia, care se înalță mai mult de 655 m deasupra nivelului mării, reprezintă tot ce a mai
rămas din marginea de nord a craterului. Împânzite haotic cu stânci abrupte și abisuri verticale, pantele
muntoase sunt azi îmbrăcate într-o bogată vegetație tropicală.
Navigatorii polinezieni au fost primii care au pășit pe insula Bora Bora înainte de secolul al IX-lea.
Înaintașii lor erau populația Lapita, o rasă străveche de navigatori pricepuți care au ajuns în Fiji pornind din
Noua Guinee în jurul anului 1000 î.Hr. Polinezienii au tăiat o mică parte a pădurii tropicale, au cultivat
pământul și au pescuit în apele recifului.
Insula Bora Bora este o destinație costisitoare, dar totuși este foarte vizitată.
Bora Bora nu este un loc comun sau uşor accesibil, deoarece se află în mijlocul uriaşului Ocean Pacific.
Localnicii vorbesc franceză şi taihitiană însă foarte mulţi înţeleg şi vorbesc şi engleză. Bungalourile pe apă sunt
cea mai des întâlnite formă de cazare de pe insulă şi în ciuda aspectului rustic în interior acestea sunt foarte
luxoase.
Bora Bora are o clima tropicală cu 2 anotimpuri: vara şi iarna (tropicală). Vara este între lunile
noiembrie şi aprilie, anotimp în care plouă mai mult. Ploile sunt repezi şi durează destul de puţin iar
temperaturile sunt foarte plăcute, între 27 şi 30 C. În perioada sezonului de vară, briza marină este adusă de
vântul "Toerau". În timpul verii preţurile de cazare sunt mai prietenoase şi un sejur pe Insula Bora Bora este la
fel de plăcut ca unul în timpul iernii.
Iarna este între mai şi octombrie, considerată a fi sezonul uscat, pentru că plouă foarte puţin sau deloc.
Temperaturile sunt între 24 - 28º C. Acesta est cea mai potrivită perioadă pentru o vacanţă în Polinezia
Franceză motiv pentru care aceasta reprezintă şi sezonul turistic. Iulie este luna cea mai aglomerată pentru că
atunci au loc sărbătorile, are loc Heiva I Tahiti, echivalentul Carnavalului din Brazilia, iar pentru pasionaţii de
scuba diving în această lună vizibilitatea în apă este perfecta.

O scurta istorie a insulei

Primii locuitori, de origine polineziană, au ajuns aici in jurul secolului IV. Mult mai târziu au debarcat
europenii, primul fiind Jakob Roggeveen in 1722, urmat de James Cook, care a acostat in 1777. Urmatorul pas
a fost sosirea unei organizații misionare din Londra, care a ajuns aici in 1820 si a înfiintat prima biserică
protestantă in 1822. După 20 de ani, Bora Bora intră sub protectoratul Franței, ca parte a Polineziei Franceze,
de care aparține și astăzi din punct de vedere administrativ.
Istoria insulei nu a fost marcată de evenimente majore. Chiar și unul dintre cele mai negre episoade ale
istoriei a capatat aici o nuanță nostalgică.

25
 In timpul celui de-al doilea război mondial, după bombardarea de către japonezi a Pearl Harbour și o
dată cu intrarea Statelor Unite in război, americanii au instalat pe insulă o bază militară pentru aprovizionare.
Fără alte evenimente, baza s-a inchis oficial in iunie 1946, insă armata americană a avut o surpriza in
momentul in care majoritatea militarilor repartizati in Bora Bora au refuzat să se mai întoarcă in țară. A fost
nevoie de intervenția familiilor acestora pentru a-i lua din ceea ce aceștia numeau “paradisul”, și pentru a-i
repatria.
Bora Bora a fost un regat independent până in anul 1888, când ultima regină, Teriimaevarua III, a fost
forțată de către Franța să abdice, insula fiind astfel anexată ca si colonie franceză.
Limbile oficiale sunt franceza și tahitiana, insă localnicii implicați in turism vorbesc engleza la nivel
conversațional.
In limba tahitiană, insula Pora Pora, cum este numită de localnici, iși revendică geneza, intrucât
traducerea numelui inseamnă “primul născut”. O altă denumire cunoscută este “Mai Te Pora” sau “Creata de
zei”. In prezent, principala ocupație a localnicilor este turismul, prin urmare, aceștia au dezvoltat activități de
natura să-i împace și pe cei mai melancolici și visători, dar și pe cei dornici de aventură și dependenți de
adrenalină. Pe insula se gasește tot timpul ceva interesant de făcut, asta in cazul in care v-ați sătura vreodată
de admirat albastrul intens al apei.
Despre Bora Bora s-au scris multe. Descrisă in epitete sonore, cum ar fi “Perla Pacificului”, “Paradis
Terestru” sau “Cel mai frumos loc de pe Pământ”, Bora Bora reprezintă pentru cei mai mulți dintre noi, un
deziderat îndepărtat.
Drumul către Bora Bora
Insula este dotată cu un mic aeroport, care are însă un trafic destul de intens.
Mijlocul de transport cu avionul este aproape obligatoriu, de aceea, aici lucrurile sunt oarecum bătute
in cuie. Va trebui să schimbați avionul, de minim doua ori, in funcție de ruta pe care o alegeti. In primul rând,
trebuie să alegeti o ruta până in Tahiti. De aici, Air Tahiti are aproximativ 6 zboruri pe zi atât către Bora Bora,
cât și spre alte insule. Costul unui zbor este de minim 14 000 XPF (francul polinezian) pentru un drum,
insemnând aproximativ 120 euro.
Transportul pe insulă este destul de anevoios. Există un sistem de transport in comun, care face un
semi-ocol al insulei in aproximativ o oră. Dacă dispuneți de un buget mai generos, puteți inchiria mașini 4x4,
care vor face față cu brio terenului stâncos al insulei. Varianta eco și pentru mediu și pentru buzunarele
turistului este inchirierea bicicletelor cu ziua, care se vor dovedi mult mai potrivite in majoritatea ocaziilor.
Cazarea in paradis
La acest capitol, insula oferă turiștilor nenumărate posibilități. Dacă vreți un concediu de lux, vă puteți
caza la unul dintre hotelurile de 4 sau 5 stele, care se vor ridica cu siguranță, la nivelul așteptărilor.
Odată opțiunea făcută, majoritatea turiștilor sunt surprinși să constate așezarea inedită a camerelor,
care nu sunt separate de pereți, ci de ape.

26
 Complexele hoteliere sunt formate din mici bungalow-uri, situate pe nisip sau chiar deasupra nivelului
apei, ceea ce vă dă posibilitatea de a face o baie racoritoare imediat ce v-ati trezit. Costurile unei camere
variază in funcție de hotel, iar la acest capitol chiar aveți de unde alege. St. Regis, Intercontinental, Sofitel sau
Le Meridien Bora Bora, oricare ar fi alegerea, trebuie să fiți pregătiți să scoateți din buzunar aproximativ 1.000
euro pentru o noapte.

O alternativă viabilă pentru hoteluri sunt campingurile sau pensiunile de familie, unde prețurile sunt
considerabil mai mici, însă includ aceeași priveliști uimitoare. Dacă nu vă cazați la un hotel de lux, care dispune
de o plajă particulară, puteți opta pentru plajă locală, la fel de pitorească și chiar un pic mai sălbatică.
De-a lungul țărmului insulei principale, dar și pe unele dintre motu (insulite) înconjurătoare sunt situate
numeroase hotele, in general de 4 sau 5 stele. Însă nu vă gândiți că aceste hotele sunt obișnuite! Ele sunt
formate dintr-o colecție de bungalow-uri, mici căsute amplasate pe plajă sau suspendate deasupra apei.
Dintre acestea amintim: Le Meridien Bora Bora (ce adăpostește și o rezervație ce protejează broaștele
țestoase), St Regis (unde Nicole Kidman a ales să își petreacă luna de miere), Intercontinental sau Sofitel
Marara. Aceste hoteluri de lux oferă clientilor toate condițiile petrecerii unui sejur de vis.

27
 Pentru cei al căror buget nu le permite o ședere la unul din hotelurile de mai sus, pot scoate din
buzunar minim 400-500 $. În Bora Bora există de asemenea un camping amenajat, dar și numeroase pensiuni
de "familie" unde se poate sta relativ ieftin, fiind inconjurat de același peisaj paradisiatic.

Ispitele insulei
La capitolul “distracții”, oferta este mai mult decât generoasă.
Cea mai ieftină, dar poate nu la fel de palpitantă, este admiratul peisajului. O puteți face cât timp
doriți, distracția este garantată și nici nu vă costă nimic.
In continuare, activitățile ar putea fi împărtițe pe categorii: distracții cu picioarele in aer, distracții cu
picioarele pe pământ și distracții cu picioarele în apă.
Dacă vă place apa, aveți mai multe variante, pentru că insula dispune materie primă: o excursie de
snorkeling presupune o mică promenadă pe fundul apei, printre pești viu colorați și corali. In categoria
sporturilor acvatice se inscriu și jet ski-ul sau scuba diving. Dar dacă vreți să faceți ceva cu adevarat palpitant,

28
porniți într-un aqua safari, unde veți merge pe sub apă, până la o adâncime de 35 metri pentru a descoperi
surprinzatoarele forme ale peretelui de coral.

O activitate care vă va ridica nivelul adrenalinei este hrănitul rechinilor, in care turistul joacă rolul
principal, înotand printre rechinii înfometați, protejat de o cușcă și înarmat doar cu provizii de pește decapitat.
Amatorii de grădini zoologice, vor vedea aici acceptiunea proprie a insulei asupra faunei. La gradina zoologică
din Bora Bora veți înota alături de rechini domesticiți și de pisici de mare, personaje foarte prietenoase in
acest context.
Shark feeding este o activitate foarte populară printre turiștii din Bora Bora, ei putând astfel înota
literalmente inconjurați de rechini flămânzi ce vin să iși primească porția de pește decapitat. Și dacă sunteți
fan “inotat intre rechini”, o vizită la Lagoonarium (un fel de gradina zoologică doar cu pești) trebuie să fie
bifată, aici fiind prezentați rechini crescuți in captivitate, cu care puteți înota sau chiar îi puteți mângâia.

29
 Pentru o vedere de la inălțime a insulei, puteți face un tur cu elicopterul, iar timpul dedicat acestei
promenade aeriene este fixat in funcție de bugetul disponibil. Puteți incerca și parasailingul, mai ieftin, dar nu
neaparat mai sigur.
Dacă sunteți un fan al filmelor cu cercetași, puteți pleca intr-o excursie de recunoastere a insulei, care
ascunde in centrul ei rămășițele unui vechi crater. Pentru a ajunge acolo, trebuie să inchiriați o mașina 4x4 sau
un Bugster, fără de care nu puteți avea acces, din cauza terenului foarte stâncos și abrupt. Un ghid ar fi mai
mult decât indicat intr-o astfel de situație.
Varianta low-budget presupune inchirierea bicicletelor, care, chiar dacă necesită un efort fizic mai
mare, garantează și distracția.
Admirarea peisajului din jur este o distracție în sine in această locație. Turiștii nu se mai satură privind
infinitele nuanțe de albastru ale apei in contrast cu nisipul de coral alb stralucitor și verdele smarald al junglei.

In afară de contemplarea frumuseților naturii, Bora Bora ofera turiștilor o varietate mare de activități,
suficiente pentru a satisface cele mai diferite gusturi. Prin diverse activiați puteți descoperi Bora Bora in toate
dimensiunile ei experimentând o adevarata vacanță exotică.
Underwater Bora Bora

30
 O excursie de snorkeling este un "must" aici, deoarece se pot vedea varietăți de pești tropicali, viu
colorați, ce dansează in jurul tău, și printre coralii de pe fundul apei. Puteți combina, optând pentru o excursie
cu jet ski-ul, ce vă va opri la un loc tocmai bun de inotat și snorkeling. De asemenea, scuba diving oferă
priveliști deosebite,unde se poate descoperi fauna oceanului Pacific. Există numeroase școli, ce pot oferi și
brevete de scufundator. Dacă dețineți un brevet obținut in altă parte, cu ajutorul unui ghid puteți coborî in
adâncurile oceanului (15-30 m) pentru a va întâlni față în față cu diverse specii de rechin, dintre care Lemon
Shark, care poate ajunge până la 5 m la maturitate.
Pacificul își poate revela secretele și in timpul unei plimbari cu submarinul "Spiritul Pacificului", pe
lângă peretele de coral, la o adancime de 35 de metri, dar și mergând pe sub apă, dotat cu o cască de
scafandru, in timpul unui Aqua Safari.
Bora Bora din aer

Bora Bora i se descopera turistului mai intai din aer, de la fereastra avionului cu care sosește pe micuțul
aeroport, situat pe un motu (insuliță). Dacă nu ați consumat toată memoria camerei in cele 45 de minute de
zbor, și doriți să "aprofundați" peisajele oferite de Bora Bora de la înălțime puteți să faceți un tur cu
elicopterul (15 sau 30 de minute).

31
 Ferme de perle
Perlele sunt simbolul Polineziei Franceze, astfel incât nu scăpați ocazia să vizitați ferma de perle, situată
pe insula principală. Aici puteți afla totul despre cum se cultivă aceste bijuterii ale oceanului.
Interiorul insulei
Nu cunoasteți Bora Bora suficient, daca nu sunteți familiarizat cu insula principală, și mai ales cu
interiorul său muntos.
Principalul sat de pe insula este Vaitape, plaja publică fiind in apropiere, la Matira; locuri unde puteți
ajunge ușor inchiriind o mașină. In schimb, interiorul fascinant, vulcanic, al insulei se oferă turiștilor mai greu,
pentru a ajunge fiind nevoie de o masina 4x4. Agentiile de turism ofera numeroase excursii ghidate 4x4,
adevărate safari pe drumurile neprietenoase săpate de soldații americani in munte, prin vegetația luxuriantă.
Insă zgâlțâiala drumului se merită pe deplin, in momentul in care, de la inălțime avem vedere asupra întregului
ocean. Un punct de interes sunt tunurile cățărate de americani pe coama vulcanului, dar care nu au fost
niciodată folosite.

Fiecare hotel de pe insulă ofera vizitatorilor săi minim 2 restaurante, ce combină specialitățile specifice
polineziene cu bucătăria franceză și internațională. Chiar dacă stați la un hotel, puteți cina la restaurantele
altor hoteluri. Atenție insă, trebuie să faceți rezervare dinainte, unele hoteluri cerând confirmarea scrisă
pentru a permite accesul in cadrul lor.
In afara de acestea, există câteva restaurante faimoase, printre care: Top Dive (unde există și o școală
de scuba dive), Bloody Mary (care iși întâmpină vizitatorii cu o listă a celebrităților ce le-au trecut pragul și care
nu are meniu, in fiecare zi servindu-se "catch of the day" - peștii prinși in ziua respectivă), Matira Restaurant
(situat pe singura plajă publică din Bora Bora).

32
 Suveniruri
Nici o astfel de excursie nu se poate incheia fără alegerea unor suveniruri pentru cei de acasă sau
pentru a vă aduce aminte de această vacanță paradisiacă. Polinezia Franceză este renumită pentru culturile de
perle, care pot fi și vizitate, ceea ce face ca aceasta să fie cea mai potrivită optiune.
In general, prețurile sunt destul de ridicate, dar fiind vorba de o piață bine dezvoltată, puteți găsi
variante care nu vă vor costa exagerat de mult.

In afara perlelor, foarte curtate de către turiști, sunt statuetele TIKI, despre care se crede că țin la
distanțp spiritele rele, sau scoicile de diverse mărimi și culori.

33
 In cel de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite ale Americii au ales insula Bora Bora ca și bază militară
de aprovizionare, de depozitare a petrolului, subarinelor, au construit fortificații defensive, operațiunea
purtând numele de “Operation Bobcat”. 9 vapoare, 20.000 de tone de echipament și aproape 7.000 de soldați.
Șapte tunuri de artilerie au fost montate in diferite puncte strategice pe insula, in cazul unui potențial
atac military.
Totuși, in Bora Bora nu a existat nici un război. Baza militară americană a fost inchisă oficial pe 02 iunie
1946. Un fost militar american, Fred Giles s-a reintors in Bora Bora, aterizand pe singura pista din arhipeleag,
mult prea mică pentru a suporta avioane de talie mare. In prezent principalul aeroport internațional Faa’a, se
află in Papeete, Tahiti, deschis in anul 1960.
Pe lângă principala insula coraligenă, Bora Bora mai cuprinde și un atol situat la 20 km spre nord. Nu
prezintă populație permanentă ci numai muncitori ai plantației de cocotieri.
Se pot aminti și alți atoli din imprejurimi precum: Motu Tapu, Motu Ahuna, Tevairoa, Motu Tane, Motu
Mute, Motu Tufari, Motu Pitiaau, Sofitel Motu, Motu Toopua, and Toopuaiti.
Subdiviziunile administrative ale insulei Bora Bora sunt Anau Faanui și Vaitape.
Astăzi, intreaga economie a insulei este susținută de turism. In ultimii ani s-au construit aici numeroase
resorturi de lux. Hotelul Bora Bora, deschis in 1961 a fost primul care după 9 ani a inaugurat celebrele
bungalowri construite in lagună, peste apa turcoaz. Astăzi, aproape toate resorturile prezintă astfel de
bungalowri, unele fiind deosebit de luxoase și cu un preț pe masură.
Air Tahiti prezintă cinci sau șase zboruri zilnice din Tahiti (Motu Mute airport)
In Bora Bora, transportul public este inexistent. Este recomandă inchirierea de biciclete sau
autovechicule. De asemenea se pot inchiria ambarcațiuni pentru a explora lagunele sau atolii.
Printre cele mai populare activităti ale insulei se numară Snorkeling și Scuba Diving.

34
 Bora Bora este cea mai frumoasă și cea mai cunoscută insulă din Arhipelagul Polineziei Franceze,
supranumită "Perla Pacificului", datorită lagunelor de culoarea turcoazului ce o inconjoară.

Bora Bora a fost numita de multi, și pe bună dreptate, cel mai frumos loc de pe Pământ. Insula este un
amalgam de nuanțe de bleu, de la azur până la albastrul intunecat al oceanului de dupa bariera de corali, totul
inconjurând smaraldul intens conferit de vegetația abundentă a vulcanului Otemanu.
Bora Bora este in principal destinația preferată pentru luna de miere, însă și o vizită de explorare va fi o
experiență unică.

35
36