Textul dramatic
Texul dramatic este textul literar creat special pentru a fi reprezentat pe o scenă, de către niște
actori, în fața unui public sau auditoriu.
Trăsături
1. Textul dramatic este o succesiune dinamică și continuă de replici, deci principalul mod de
expunere folosit este dialogul. Textul dramatic este așadar integral dialogat.
Uneori dialogul alternează cu monologul (când un personaj, singur în scenă, se exprimă pe sine în
fața publicului. De asemenea, monolog este și când, în cadrul unui dialog cu un alt personaj,
personajul ține un discurs foarte amplu, nefiind întrerupt).
2. Textul dramatic are o structură specifică, fiind organizat în:
a) Acte – cea mai mare diviziune a operei dramatice, corespunde capitolelor din opera epică și
marchează etapele cele mai importante în desfășurarea acțiunii. Sunt formate din mai multe
scene / tablouri.
b) Scene (numite și tablouri) – subdiviziuni ale actelor care se schimbă odată cu venirea sau
intrarea unui personaj în scenă. Acestea sunt numerotate cu cifre romane iar dedesubt sunt
notate numele personajelor care apar în scena respectivă. Scenele surprind schimbul de replici
dintre personaje.
c) Replica – fiecare intervenție a unui personaj în dialog. Fiecare replică este marcată/ anunțată
de numele personajului scris cu majuscule la fiecare început de replică și urmat de două
puncte.
3. Dramaturgul – spre deosebire de narator, nu povestește faptele, ci le lasă să se desfășoare pur și
simplu în fața cititorului/spectatorului, fără să intervină.
4. Indicații scenice – oferă informații despre cum trebuie transpus textul pe scenă. Indicațiile
scenice (numite și didascalii) se află atât înaintea textului dialogat (externe /inițiale), cât și în
interiorul acestuia (interne /funcționale), atunci find plasate, de regulă, între paranteze rotunde,
ce apar inserate în text și sunt scrise cu alte caractere decât cele obișnuite (de obicei cu litere
înclinate). Didascaliile sunt destinate regizorilor, actorilor, devenind sugestii pentru cei care pun
în scenă piesa și au rolul de a le ușura interpretarea rolului, pentru că fac referire la vestimentație,
poziție în scenă, atitudine, fel de a vorbi, etc. Se adresează și cititorului de text dramatic și pot
deveni mijloace de caracterizare directă sau indirectă.
5. Lista de personaje - este o indicație scenică externă. Este plasată la începutul textului dramatic
propriu-zis, conține numele complet al fiecărui
personaj din piesa de teatru cu o scurtă descriere,
apoi scurte detalii despre loc și timp, deci, în
opinia unora, lista de personaje ține loc de
expozițiune.
Ordonarea personajelor în listă se face după
diverse criterii: importanța în acțiune, poziția
socială sau genul (mai întâi bărbații, apoi
femeile).
6. Fiecare piesă de teatru are un titlu (numele operei literare) și un subtitlu care dezvăluie specia
literară și numărul de acte.
Titlu – Take, Ianke și Cadâr
Subtitlu – Comedie în trei acte
7. Speciile literare ale genului dramatic cele mai cunoscute sunt: comedia, tragedia și drama.
Opera dramatică este de fapt un act artistic, un spectacol cu caracter sincretic, pentru că,
în final, implică numeroase alte arte: actoria (arta de interpreta un rol pe scenă), muzica, dansul,
decor, costume, machiaj, coafură, etc.