Capitolul III
PARTICIPANŢII LA PROCEDURILE DE ACHIZIŢIE PUBLICĂ
Secţiunea 1
Autorităţile contractante
Articolul 13. Calitatea de autoritate contractantă
(1) Autorităţi contractante sînt autorităţile publice, definite în legislaţia Republicii Moldova, persoanele
juridice de drept public, asociații ale acestor autorităţi sau persoane.
(2) Persoană juridică de drept public este orice entitate care întrunește cumulativ următoarele condiții:
a) este constituită pentru a răspunde exclusiv unor necesități de interes general, fără caracter industrial
sau comercial;
b) dispune de personalitate juridică;
c) activitatea acesteia este asigurată cu bani publici sau gestiunea acesteia constituie obiectul controlului
din partea autorităților publice ori a altor persoane juridice de drept public, sau consiliul ei de
administrație, de conducere ori de supraveghere este format, în proporție de peste 50%, din membri
numiți de către entitățile menționate.
(3) Autoritate contractantă este şi o asociație de autorităţi contractante, membrii căreia desemnează din
rîndul lor, prin act juridic civil, o persoană juridică care îi reprezintă, în calitate de achizitor unic, în
raporturile cu orice operator economic.
(4) Prin hotărîre de Guvern, drept autorităţi contractante pot fi calificate şi alte persoane juridice care au
obligaţia de a efectua achiziţii publice, conform prezentei legi, în cazul în care activitatea acestora se
desfăşoară pe pieţe în care concurenţa este exclusă prin act normativ sau administrativ ori în virtutea
existenţei unei poziţii dominante pe piaţă.
(5) Orice altă entitate care nu întruneşte cumulativ cerinţele specificate la alin. (2) poate fi calificată
autoritate contractantă, la dorinţa sau la decizia organelor de conducere competente, cu condiţia
efectuării achiziţiilor în strictă conformitate cu prezenta lege.
(6) Autoritate contractantă este şi autoritatea centrală de achiziție, desemnată de Guvern pentru
organizarea şi desfăşurarea centralizată a procedurilor de achiziţie publică în scopul satisfacerii unor
necesităţi de aceleaşi bunuri, lucrări sau servicii ale mai multor autorităţi contractante, care folosește
doar mijloace electronice de comunicare, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 33.
(7) Se consideră că autorităţile contractante care achiziţionează bunuri, lucrări şi servicii prin intermediul
unei autorităţi centrale de achiziţie, în sensul alin. (6), au respectat prevederile prezentei legi în măsura
în care şi autoritatea centrală de achiziţie în cauză le-a respectat.
Articolul 14. Exercitarea atribuţiilor de către autorităţile contractante
(1) Autoritatea contractantă îşi exercită atribuţiile prin intermediul unui grup de lucru, creat în acest
scop din funcţionari şi specialişti cu experienţă profesională în domeniul achiziţiilor publice, din cadrul
autorităţii contractante, în limitele personalului scriptic. În funcţie de obiectul achiziţiei, autoritatea
contractantă poate crea unul sau mai multe grupuri de lucru.
(2) Autoritatea contractantă are dreptul să apeleze la furnizori de servicii de achiziție sau la autoritatea
centrală de achiziție în scopul pregătirii și administrării procedurilor de achiziție publică în numele și în
beneficiul autorității contractante, conform procedurilor prevăzute de prezenta lege. Furnizorul de
servicii de achiziție respectă în mod corespunzător prevederile alin. (5)–(7) în numele autorității
contractante.
(3) Furnizorii de servicii de achiziție îşi desfăşoară activitatea conform prevederilor prezentei legi şi ale
regulamentului aprobat de Guvern.
(4) Autoritatea contractantă are dreptul să delege atribuțiile prevăzute la art. 15 alin. (1) specialistului
certificat în domeniul achizițiilor publice din cadrul autorității contractante doar pentru procedurile de
achiziții publice prin cererea ofertelor de prețuri, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare,
și prin cataloagele electronice. În acest caz, prevederile alin. (5)-(8) nu se aplică.
(5) Autoritatea contractantă include obligatoriu în componența grupului de lucru reprezentanți ai
societății civile în cazul în care a fost depusă o cerere scrisă în acest sens cu două zile pînă la data-limită
de depunere a ofertelor, dar aceștia nu pot constitui mai mult de o treime din componența totală a
grupului. Reprezentanții societății civile incluși în grupul de lucru au drept de vot consultativ sau dreptul
la opinie separată, care se expune în actul deliberativ al grupului respectiv.
(6) Includerea reprezentanților societății civile în componența grupului de lucru se realizează pentru
fiecare procedură de achiziție în parte.
(7) Autoritatea contractantă asigură evidența strictă a cererilor parvenite de la societatea civilă. În cazul
în care sînt depuse mai multe cereri decît numărul admis în raport cu numărul de membri cu drept de
vot deliberativ, solicitanții pentru a fi incluși în componența grupului de lucru sînt desemnați prin tragere
la sorți.
(8) La decizia autorității contractante se admite includerea reprezentanților societății civile în
componența grupului de lucru fără plafonarea prevăzută la alin. (5).
(9) Autoritatea contractantă este responsabilă de executarea și gestionarea contractelor de achiziții
publice în termenele și condițiile prevăzute de acestea.
(10) Autoritatea contractantă este în drept să atragă, în caz de necesitate, în componenţa grupului de
lucru, în calitate de consultanţi, specialişti şi experţi din domeniul în care se efectuează achiziţia. În
cazuri expres prevăzute de legislaţie, specialiştii şi experţii sînt atraşi în grupul de lucru cu drept de vot.