Articolul 54.
Limbajul, ortografia şi punctuaţia
actului normativ
(1) Textul proiectului actului normativ se elaborează în limba română, cu
respectarea următoarelor reguli:
a) conţinutul proiectului se expune într-un limbaj simplu, clar şi concis,
pentru a se exclude orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor
gramaticale, de ortografie şi de punctuaţie;
b) într-o frază este exprimată o singură idee;
c) terminologia utilizată este constantă, uniformă și corespunde celei
utilizate în alte acte normative, în legislaţia Uniunii Europene şi în alte
instrumente internaţionale la care Republica Moldova este parte, cu
respectarea prevederilor prezentei legi;
d) noţiunea se redă prin termenul respectiv, evitîndu-se definiţia
acesteia sau utilizarea frazeologică, aceleaşi noţiuni se exprimă prin aceiaşi
termeni;
e) se interzice folosirea neologismelor dacă există sinonime de largă
răspîndire. În cazul în care se impune folosirea unor termeni şi expresii din
alte limbi, se indică, după caz, corespondentul acestora în limba română;
f) se evită folosirea regionalismelor, a cuvintelor şi expresiilor
nefuncţionale, idiomatice, care nu sînt utilizate sau cu sens ambiguu;
g) se evită tautologiile juridice;
h) se utilizează, pe cît este posibil, noţiuni monosemantice, în
conformitate cu terminologia juridică. Dacă un termen este polisemantic,
sensul în care este folosit trebuie să decurgă cu claritate din text;
i) exprimarea prin abrevieri a unor denumiri sau termeni se poate face
numai după explicarea acestora în text, la prima folosire;
j) verbele se utilizează, de regulă, la timpul prezent.
(2) Autorul proiectului actului normativ prezintă textul proiectului
autorităţii publice cu competenţă de adoptare, aprobare sau emitere în limba
română, cu traducerea acestuia, după caz, în limba rusă. Proiectele actelor
normative ale unităţii administrative teritoriale cu statut juridic special se
elaborează în limba română şi în una din limbile oficiale de pe teritoriul
acesteia. Traducerea proiectului actului normativ într-o limbă de circulaţie
internaţională este asigurată, în caz de necesitate, de către autoritatea
publică cu competenţă de adoptare, aprobare sau emitere.
(3) În cazul în care apar discrepanţe între textul în limba română şi
traducerea acestuia în altă limbă, prevalează prevederile stabilite de textul
în limba română.
(4) În cazul în care se impune utilizarea unor noţiuni sau termeni
consacrați din tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte
ori din legislaţia Uniunii Europene, în proiect se asigură corespunderea
acestora termenilor sau, respectiv, noțiunilor consacrate din legislația
națională. Dacă este necesară preluarea unor termeni şi sintagme noi din
alte limbi, se indică și corespondentul acestora în limba română.
(5) Dacă o noţiune sau un termen poate avea înţelesuri diferite, în
proiect se stabileşte semnificaţia acestuia în context pentru a asigura
înţelegerea corectă a noţiunii sau a termenului respectiv şi pentru a evita
interpretările neuniforme.
Articolul 55. Trimiterea la alte acte normative
(1) Reglementările de acelaşi nivel şi avînd acelaşi obiect de
reglementare se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ. În cazul în
care proiectul actului normativ cuprinde prevederi ce se regăsesc în alte acte
normative în vigoare, se face trimitere expresă la actul normativ care le
conţine.
(2) Trimiterea la normele altui act normativ se poate face la întregul său
conţinut sau doar la o reglementare distinctă.
(3) Nu se admite trimiterea la o altă normă de trimitere.
(4) În cazul în care se face trimitere la o normă juridică care este
stabilită în acelaşi act normativ, pentru evitarea reproducerii acesteia, se
face trimitere la elementul structural sau constitutiv respectiv, fără a se
indica că elementul respectiv face parte din același act normativ.
(5) În cazul în care se face trimitere la o normă juridică care este
stabilită în alt act normativ, pentru evitarea reproducerii normelor
complementare, se face trimitere la elementul structural sau constitutiv
respectiv, indicîndu-se denumirea, numărul şi anul adoptării, aprobării sau
emiterii actului citat.
Capitolul V
INTRAREA ÎN VIGOARE, ÎNREGISTRAREA,
EVIDENŢA ŞI SISTEMATIZAREA ACTELOR NORMATIVE
Secţiunea 1
Intrarea în vigoare şi înregistrarea actelor normative
Articolul 56. Intrarea în vigoare a actelor normative
(1) Actele normative intră în vigoare peste o lună de la data publicării în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova sau la data indicată în textul actului
normativ, care nu poate fi anterioară datei publicării.
(2) Pentru legile care modifică Codul fiscal, Codul vamal şi Legea nr.
1380/1997 cu privire la tariful vamal, precum și pentru legile de punere în
aplicare a titlurilor Codului fiscal și a legilor ce țin de politica fiscală, data
intrării în vigoare trebuie să survină nu mai devreme de 6 luni de la data
publicării legilor respective.
(3) Intrarea în vigoare a actelor normative poate fi stabilită pentru o altă
dată doar în cazul în care se urmăreşte protecţia drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului, realizarea angajamentelor internaţionale ale
Republicii Moldova, conformarea cadrului normativ hotărîrilor Curţii
Constituţionale, eliminarea unor lacune din legislație sau contradicţii între
actele normative ori dacă există alte circumstanţe obiective.
(4) Actele normative se publică, în condiţiile legii, în Registrul de stat al
actelor juridice, precum și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova sau, după
caz, în monitoarele oficiale ale raioanelor, municipiilor şi ale unităţilor
teritoriale autonome cu statut juridic special ori în Registrul actelor locale.
(5) Actele normative pot fi aduse la cunoştinţă persoanelor şi prin
publicarea acestora pe paginile web oficiale ale autorităţilor publice sau prin
afişarea lor în locuri autorizate.
(6) În actul normativ adoptat, aprobat sau emis nu pot fi efectuate
redactări, cu excepţia redactării greşelilor gramaticale şi de punctuaţie,
depistate ulterior, care nu modifică conţinutul sau sensul prevederilor actului
normativ.
(7) Actele normative se traduc în limba rusă la etapa de publicare a
acestora în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Articolul 57. Înregistrarea, evidența și păstrarea
actelor normative
(1) Autorităţile publice își înregistrează actele normative în registre
interne de evidenţă. Înregistrarea şi evidenţa internă se efectuează de către
subdiviziunea desemnată în acest sens.
(2) Originalul actelor normative ale Parlamentului și ale Guvernului se
păstrează în arhivele interne ale acestora cu menţiunea „Se păstrează
permanent”.
(3) Evidenţa oficială a actelor normative este ţinută conform legislaţiei,
în una sau în mai multe forme concomitent:
a) pe suport de hîrtie, cusute;
b) în registre de evidenţă;
c) pe suporturi electronice.
Articolul 58. Registrul de stat al actelor juridice
(1) Registrul de stat al actelor juridice face parte din Registrul de stat al
unităţilor de drept, are caracter public şi reprezintă un ansamblu sistematizat
al datelor despre toate categoriile actelor normative prevăzute la art. 6.
(2) Registrul de stat al actelor juridice se ţine de către Ministerul Justiţiei
în formă electronică, conform regulamentului aprobat de către Guvern.
(3) Accesul în regim on-line la datele din Registrul de stat al actelor
juridice este gratuit. Eliberarea informaţiei din Registrul de stat al actelor
juridice pe suport electronic în scopul utilizării ulterioare a acesteia în alte
baze de date, precum şi eliberarea informaţiei pe suport de hîrtie se
efectuează contra plată, în modul și în cuantumuri stabilite de către Guvern.
(4) Înscrierea datelor în Registrul de stat al actelor juridice se efectuează
în conformitate cu prezenta lege, cu Legea nr. 71/2007 cu privire la registre,
precum şi cu alte acte normative.
(5) Publicarea textului electronic consolidat al actului normativ în
Registrul de stat al actelor juridice se efectuează nu mai tîrziu de trei zile
lucrătoare din data publicării ultimului act de modificare a textului oficial al
actului normativ supus modificării.
(6) În Registrul de stat al actelor juridice se conţin referinţe la dosarele
de însoţire ale proiectelor actelor normative din Sistemul informaţional.
Secţiunea a 2-a
Sistematizarea actelor normative
Articolul 59. Modalități de sistematizare a actelor
normative
(1) Sistematizarea actelor normative înseamnă organizarea acestora
după anumite criterii pentru facilitarea utilizării şi aplicării uniforme a
normelor juridice.
(2) Principalele modalităţi de sistematizare a actelor normative sînt:
a) încorporarea, care reprezintă o sistematizare simplă a actelor
normative după unul dintre următoarele criterii: cronologic, alfabetic, al
ramurii de drept, al instituţiei juridice etc.;
b) codificarea, care reprezintă o sistematizare complexă, într-o
concepţie unitară a normelor juridice ce aparţin unei ramuri distincte a
dreptului, și se realizează prin includerea acestora într-un cod.
Articolul 60. Codul
(1) Codul este un act normativ adoptat de către Parlament care
cuprinde, într-un sistem unitar, cele mai importante norme juridice dintr-o
anumită ramură a dreptului.
(2) Structura codului reflectă sistemul ramurii de drept respective.
(3) Codul trebuie să întrunească următoarele trăsături calitative:
a) precizia;
b) claritatea;
c) logica;
d) integralitatea;
e) caracterul practic.
Articolul 61. Actul normativ consolidat
(1) Pentru înlăturarea lacunelor din actele normative, pentru
perfecţionarea reglementării juridice a anumitor relaţii sociale prin operarea
de modificări radicale în astfel de acte, pentru reducerea multiplicităţii
normelor juridice în acelaşi domeniu, se elaborează proiectul unui act
normativ consolidat.
(2) Actul normativ consolidat înlocuieşte oficial actele precedente şi
părţile acestora care au intrat în componenţa sa, preia puterea lor juridică şi
devine sursa oficială a efectelor juridice ale prevederilor incluse în acesta.
Actele sau părţile acestora încorporate complet sau parţial în actul normativ
consolidat se abrogă oficial.
(3) Actul normativ consolidat se adoptă, se aprobă sau se emite pe un
termen nedeterminat. Acesta nu poate include norme juridice şi/sau acte
normative care în cel mai apropiat timp nu vor mai fi în vigoare.