0% au considerat acest document util (0 voturi)
4 vizualizări4 pagini

Secţiunea A 2-A Iniţierea Elaborării Proiectelor Actelor Normative Articolul 23

Încărcat de

SerdesniucNicu
Drepturi de autor
© All Rights Reserved
Respectăm cu strictețe drepturile privind conținutul. Dacă suspectați că acesta este conținutul dumneavoastră, reclamați-l aici.
Formate disponibile
Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
0% au considerat acest document util (0 voturi)
4 vizualizări4 pagini

Secţiunea A 2-A Iniţierea Elaborării Proiectelor Actelor Normative Articolul 23

Încărcat de

SerdesniucNicu
Drepturi de autor
© All Rights Reserved
Respectăm cu strictețe drepturile privind conținutul. Dacă suspectați că acesta este conținutul dumneavoastră, reclamați-l aici.
Formate disponibile
Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd

Secţiunea a 2-a

Iniţierea elaborării proiectelor actelor normative


Articolul 23. Iniţierea elaborării proiectelor actelor
normative
(1) Proiectele actelor normative sînt elaborate de către autorităţile
publice abilitate să le iniţieze, conform programelor şi planurilor aprobate în
modul stabilit de lege, precum și la solicitarea Parlamentului, a Preşedintelui
Republicii Moldova, a Guvernului sau din iniţiativă proprie, în modul stabilit
de lege.
(2) Subiecţii care pot iniţia elaborarea proiectelor de acte normative, în
limitele competenţei şi în conformitate cu atribuţiile şi domeniul de activitate
ale acestora, sînt:
a) deputaţii în Parlament;
b) Preşedintele Republicii Moldova;
c) Guvernul, inclusiv prin intermediul ministerelor şi altor autorităţi
administrative centrale;
d) autorităţile administrative din subordinea ministerelor, prin
intermediul acestora;
e) autorităţile publice autonome;
f) autorităţile unităţilor teritoriale autonome cu statut juridic special;
g) autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi şi al doilea;
h) alţi subiecţi, în cazurile prevăzute de legislaţie.
Articolul 24. Documentele de politici
(1) Documentele de politici, fără a fi acte normative, sînt instrumente de
decizie care abordează problemele existente într-un anumit domeniu, care
definesc căile de soluţionare a problemelor respective şi descriu impactul
aşteptat asupra statului şi societăţii. Documentele de politici pot prevedea
elaborarea proiectelor de acte normative.
(2) La fundamentarea, elaborarea, avizarea, consultarea şi aprobarea
documentelor de politici se aplică regulile şi cerinţele înaintate faţă de actele
normative.
(3) Tipurile şi structura documentelor de politici, precum şi modul de
elaborare, aprobare, monitorizare a implementării şi de evaluare a acestora
se stabilesc de către Guvern.
(4) Prin derogare de la alin.(3), în cazul documentelor de politici ale
Băncii Naționale a Moldovei și ale Comisiei Naționale a Pieței Financiare, tipul
și structura, precum și modul de elaborare, aprobare, monitorizare a
implementării şi de evaluare a acestora se aprobă de instituțiile respective.
(5) Documentele de politici se aprobă prin hotărîre de Guvern. În cazul în
care implementarea acestor politici presupune implicarea unor autorităţi
administrative care nu se află în subordinea Guvernului, documentele de
politici sînt aprobate de către Parlament. Documentele de politici ale
autorităţilor publice autonome sînt aprobate de către acestea dacă nu
presupun implicarea altor autorităţi administrative aflate în subordinea
Guvernului. Documentele de politici de nivel local se aprobă prin decizia
autorităţii reprezentative a unităţii administrativ-teritoriale.
Secţiunea a 3-a
Procedura de fundamentare a proiectelor
actelor normative
Articolul 25. Studiul de cercetare
(1) Elaborarea proiectelor actelor normative este precedată, în funcţie
de importanţa şi complexitatea proiectelor respective, de efectuarea studiilor
de cercetare în scopul fundamentării necesităţii sau lipsei acesteia privind
iniţierea elaborării unui act normativ. Studiile de cercetare se efectuează
pentru cunoaşterea temeinică a realităţilor social-economice ce urmează a fi
reglementate, a cadrului normativ relevant, a reglementărilor similare în
legislaţia altor state, inclusiv a ţărilor Uniunii Europene.
(2) În cazul unui proiect care prevede reglementări cu impact asupra
bugetului şi/sau care prevede reorganizări şi reforme structurale ori
instituţionale, în calitate de studiu de cercetare se realizează analiza
iniţiativei de elaborare a actului normativ, conform metodologiei de analiză
ex ante aprobate de către Guvern. Dacă proiectul prevede reglementări cu
impact asupra activităţii de întreprinzător, în calitate de studiu de cercetare
se realizează doar analiza impactului de reglementare, efectuată în modul
stabilit de legislaţie.
(3) Studiul de cercetare este efectuat de către subiecţii din partea
cărora vine propunerea inițierii elaborării actului normativ. Pentru efectuarea
acestuia, subiecţii respectivi solicită asistenţa altor autorităţi ale
administraţiei publice. Autorităţile publice acordă asistenţă la efectuarea
studiilor de cercetare conform prezentului alineat, în limitele competenţelor
legale ale acestora.
(4) În cazul unor studii de cercetare complexe, acestea pot fi realizate,
în baza unui contract de prestări servicii, de către instituţii ştiinţifice,
universităţi, societăţi comerciale, asociaţii obşteşti sau alte entităţi în
conformitate cu prevederile legale referitoare la achiziţiile publice.
(5) Informaţiile şi recomandările obţinute în urma efectuării studiilor de
cercetare se includ în nota informativă, întocmită conform art. 30.
Articolul 26. Etapele principale ale analizei ex ante
(1) Analiza ex ante cuprinde următoarele etape principale:
a) definirea problemei, pornind de la analiza relaţiilor sociale existente şi
a celor preconizate, precum şi de la inexistenţa sau ineficienţa cadrului
normativ relevant;
b) stabilirea obiectivului şi a domeniului intervenţiei juridice;
c) identificarea opţiunilor şi mijloacelor necesare pentru soluţionarea
problemei şi/sau atingerea obiectivului şi analiza acestora prin intermediul
impactului financiar, administrativ, economic, social, asupra mediului etc.;
d) compararea opţiunilor existente şi selectarea celor mai bune opţiuni
pentru atingerea obiectivului.
(2) Opţiunile recomandate se vor întemeia pe dispoziţiile constituţionale,
pe prevederile legislaţiei naţionale şi pe cele ale tratatelor internaţionale la
care Republica Moldova este parte, pe jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi
a instanţelor judecătoreşti, după caz, pe legislaţia Uniunii Europene, precum
şi pe doctrina juridică în domeniu.
(3) Analiza ex ante se finalizează cu întocmirea unui raport sau a unui
document de politici, conform art. 24, care va servi drept suport informativ la
elaborarea proiectului actului normativ şi a notei informative.
Secţiunea a 4-a
Întocmirea proiectului de act normativ
Articolul 27. Grupul de lucru pentru elaborarea
proiectului actului normativ
(1) La elaborarea unui proiect de act normativ, autorul proiectului sau
autoritatea responsabilă de elaborarea proiectului poate să formeze un grup
de lucru, alcătuit din specialişti în domeniu, precum şi din reprezentanţi ai
societăţii civile. În grupul de lucru este inclusă cel puţin o persoană care
deține diplomă de studii superioare în drept.
(2) Dacă elaborarea proiectului actului normativ este pusă în sarcina mai
multor autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate,
elaborarea proiectului va fi organizată de autoritatea abilitată de către
Guvern sau care figurează prima în lista autorităţilor responsabile în adresa
Guvernului din care derivă obligaţia de a elabora proiectul actului normativ.
Autoritatea publică responsabilă asigură asistenţa tehnică, organizatorică şi
financiară la elaborarea proiectului actului normativ.
(3) Dacă la elaborarea proiectului sînt angajaţi specialişti în bază de
contract, alții decît cei din cadrul autorităţilor publice, se întocmesc
documentele necesare şi se stabilesc sumele, mijloacele bugetare şi speciale
care trebuie alocate în scopul angajării acestora.
Articolul 28. Determinarea conceptului, categoriei
şi stabilirea structurii actului normativ
(1) Elaborarea versiunii iniţiale a proiectului actului normativ poate fi
precedată de elaborarea conceptului viitorului act normativ, ce va cuprinde
analiza prevederilor existente în legislaţie, problemele ce trebuie soluţionate,
aspectele de bază ce trebuie incluse în viitorul act normativ şi altă informaţie
care explică conceptul. Conceptul actului normativ se aprobă de către
autoritatea care a decis asupra necesităţii elaborării proiectului actului
normativ.
(2) În temeiul prevederilor documentelor de politici, al propunerilor
iniţiale, al studiilor de cercetare, precum şi în baza analizei ex ante, persoana
responsabilă de elaborarea proiectului actului normativ sau, după caz, grupul
de lucru determină conceptul şi stabileşte categoria şi structura actului
normativ. Conceptul şi noţiunile determinate trebuie să fie compatibile sau
similare celor utilizate în legislaţia Uniunii Europene.
Articolul 29. Întocmirea versiunii iniţiale a proiectului
actului normativ
(1) În baza propunerilor iniţiale, a studiului de cercetare şi a altor
materiale, precum şi după consultarea părţilor interesate, se întocmeşte
versiunea iniţială a proiectului actului normativ.
(2) Pentru a se evita lacunele legislative, soluţiile propuse în proiectul
actului normativ trebuie să acopere întreaga problematică a relaţiilor sociale
ce constituie obiectul de reglementare al proiectului.
(3) Autoritatea publică cu competenţă de adoptare, aprobare sau
emitere a actului normativ poate solicita uneia ori mai multor autorităţi,
organizaţii sau experţi să elaboreze proiectul actului normativ necesar ori
proiecte de alternativă, în bază de contract de prestări servicii, în
conformitate cu prevederile legale referitoare la achiziţiile publice.
(4) Versiunea proiectului actului normativ elaborată în bază de contract
este remisă autorităţii responsabile de elaborarea proiectului pentru a fi
supusă tuturor etapelor de elaborare şi pentru întocmirea versiunii finale a
proiectului.
Articolul 30. Nota informativă la proiectul actului
normativ
(1) Concomitent cu elaborarea proiectului actului normativ se
întocmeşte nota informativă la proiect, conform modelului indicat în anexa
nr. 1, care va cuprinde cel puțin următoarele compartimente:
a) denumirea sau numele autorului şi, după caz, a participanţilor la
elaborarea proiectului actului normativ;
b) condiţiile ce au impus elaborarea proiectului actului normativ şi
finalităţile urmărite;
c) descrierea gradului de compatibilitate, pentru proiectele care au ca
scop armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene;
d) principalele prevederi ale proiectului şi evidenţierea elementelor noi;
e) fundamentarea economico-financiară;
f) modul de încorporare a actului în cadrul normativ în vigoare;
g) avizarea şi consultarea publică a proiectului;
h) constatările expertizei anticorupţie;
i) constatările expertizei de compatibilitate cu legislaţia Uniunii
Europene;
j) constatările expertizei juridice;
k) constatările altor expertize.
(2) Compartimentele prevăzute la alin. (1) lit. g)–k) se includ în nota
informativă doar dacă, la elaborarea proiectului actului normativ, au fost
realizate etapele corespunzătoare.
(3) Dacă, în urma avizării şi supunerii expertizei, proiectul a suferit
modificări, nota informativă trebuie modificată în modul corespunzător.
(4) Nota informativă se semnează, în modul prevăzut de legislaţie, de
conducătorul autorităţii responsabile de elaborarea proiectului de act
normativ sau adjunctul acestuia

S-ar putea să vă placă și