Secţiunea a 3-a
Procedura de insolvabilitate
Articolul 34. Hotărîrea de intentare a procedurii
de insolvabilitate
(1) Instanţa de insolvabilitate hotărăşte, în baza aprecierii temeiului de
insolvabilitate şi a faptelor constatate în cadrul examinării cererii
introductive, asupra intentării procedurii de insolvabilitate sau asupra
respingerii cererii introductive.
(2) Hotărîrea de intentare a procedurii de insolvabilitate devine
executorie în momentul pronunţării. Dispozitivul hotărîrii se înmînează
administratorului desemnat imediat.
(3) Prin hotărîrea de intentare a procedurii de insolvabilitate, instanţa
de insolvabilitate dă apreciere concluziilor din raportul administratorului
provizoriu, prevede mărimea revendicărilor asupra cărora obiecţiile
debitorului şi/sau ale creditorilor au fost respinse ori considerate ca fiind
întemeiate, desemnează administratorul insolvabilităţii şi instituie, după caz,
comitetul creditorilor.
(4) În hotărîrea de intentare a procedurii de insolvabilitate se indică:
a) denumirea/numele şi prenumele, sediul/adresa, codul fiscal,
domeniul de activitate al debitorului;
b) numele, prenumele, adresa administratorului insolvabilităţii;
c) locul, data şi ora şedinţei de validare a mărimii creanţelor (şedinţa
de validare) şi, după caz, locul, data și ora adunării creditorilor de audiere a
raportului administratorului insolvabilităţii (adunarea de raportare);
d) ora exactă a intentării procesului de insolvabilitate.
(5) Dispozitivul hotărîrii trebuie să conţină notificarea intentării
procedurii de insolvabilitate care va cuprinde:
a) termenul-limită de înregistrare a cererii de admitere a creanţelor, în
vederea întocmirii tabelului definitiv, care va fi de pînă la 45 de zile de la
data intentării procedurii, precum şi un apel special adresat creditorilor
garantaţi de a preciza neîntîrziat bunurile asupra cărora deţin un drept de
preferinţă;
b) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi de comunicare a
tabelului lor definitiv, care nu va depăşi 15 zile lucrătoare de la expirarea
termenului prevăzut la lit. a);
c) data şedinţei de validare a creanţelor, care nu va depăşi 30 de zile
de la expirarea termenului prevăzut la lit. b).
(6) Prin hotărîrea de intentare a procedurii de insolvabilitate, instanţa
de insolvabilitate va institui un comitet al creditorilor în modul prevăzut la
art. 60 şi va împuternici administratorul insolvabilităţii să preia în posesiune
şi administrare, inclusiv prin executare silită, bunurile ce aparţin masei
debitoare.
Articolul 35. Publicitatea hotărîrii şi notificarea creditorilor
(1) Dispozitivul hotărârii de intentare a procedurii de insolvabilitate va
conține datele prevăzute la art. 34 alin. (4) și (5) și se va remite spre
publicare de către administrator în termen de 2 zile lucrătoare din data
adoptării, conform art. 7.
(2) Imediat după adoptarea hotărârii de intentare a procedurii de
insolvabilitate, instanța de insolvabilitate o afișează în incinta sa și:
a) o transmite debitorului la adresa lui electronică, indicată în cererea
introductivă sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de
gestionare a dosarelor, sau o expediază debitorului pe suport de hârtie, la
sediul acestuia;
b) furnizează datele din hotărâre, prin intermediul platformei de
interoperabilitate, către Programul integrat de gestionare a dosarelor,
Registrul de stat al unităților de drept, Registrul bunurilor imobile, Registrul
de stat al vehiculelor, Registrul garanțiilor reale mobiliare, sistemele
informaționale deținute de Serviciul Fiscal de Stat, Agenția Proprietății
Publice, Comisia Națională a Pieței Financiare și, după caz, către alte
autorități și instituții publice, precum și către băncile în care debitorul are
conturi, sau o transmite în format electronic la adresele electronice ale
deținătorilor registrelor respective și ale entităților relevante în fiecare caz
concret.
[Art.35 al.(2) în redacția LP318 din 26.10.23, MO418-421/09.11.23
art.728; în vigoare 09.11.23]
(3) Hotărîrea de intentare a procedurii de insolvabilitate serveşte drept
temei pentru introducerea menţiunilor în registrele respective. Instituţiile şi
organele menţionate la alin. (2) înscriu consemnările corespunzătoare la
rubrica debitorului sau a bunurilor debitorului, cu indicarea datei intentării
procedurii de insolvabilitate, şi din momentul în care au fost informate în
condițiile alin. (2) privind intentarea procedurii de insolvabilitate sistează
orice altă înregistrare legată de statutul juridic al debitorului sau al bunurilor
lui. Din acest moment, orice înscriere privind înregistrarea sau modificarea
statutului juridic al debitorului sau al bunurilor lui se va efectua doar la
cererea administratorului insolvabilităţii.
(4) Odată cu hotărîrea de intentare a procedurii de insolvabilitate,
administratorul insolvabilității expediază o notificare tuturor creditorilor
cunoscuţi pentru ca aceștia să înainteze creanţele faţă de debitorul
insolvabil.
Articolul 36. Continuarea procesului în cazul decesului
debitorului
(1) Dacă debitorul persoană fizică decedează după ce s-a depus
cererea introductivă sau după intentarea procesului de insolvabilitate,
procesul va continua conform dispozițiilor aplicabile procesului de
insolvabilitate a masei succesorale.
(2) În cazul existenței mai multor moștenitori, aceștia au drepturi egale
în cadrul procesului de insolvabilitate.
Articolul 37. Apelul împotriva hotărîrii de intentare a procedurii
de insolvabilitate sau de respingere a cererii
introductive
(1) Hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate poate fi
atacată cu apel de către debitor, cu excepția cazului prevăzut la art. 21 alin.
(6), sau de către orice creditor care are un interes legitim.
(2) Hotărîrea de respingere a cererii introductive poate fi atacată cu
apel de către participanţii la proces.
(3) Hotărîrea cu privire la respingerea cererii introductive nu afectează
consecinţele acţiunilor legale întreprinse de administratorul provizoriu sau
ale acţiunilor legale întreprinse faţă de acesta.
(4) Respingerea cererii introductive nu împiedică depunerea ulterioară
a unei noi cereri introductive în cazul întrunirii condiţiilor prevăzute la art. 18.
Articolul 38. Efectele respingerii cererii introductive
sau ale admiterii apelului
(1) Din data respingerii cererii introductive ca fiind neîntemeiată sau
admiterii apelului şi casării integrale a hotărîrii de intentare a procesului de
insolvabilitate cu respingerea cererii introductive, actele de asigurare sau de
executare efectuate în temeiul unei astfel de hotărîri sau încheieri pierd
puterea legală dacă instanţa de apel nu dispune altfel. Instanţa de fond
notifică imediat despre hotărîre sau încheiere instituţiile şi organele indicate
la art. 35 alin. (2).
(2) În cazul în care instanţa de apel admite apelul şi modifică hotărîrea
primei instanţe de intentare a procesului de insolvabilitate sau o casează
parţial, sau pronunţă o nouă hotărîre fără a restitui pricina spre rejudecare şi
fără a respinge cererea introductivă, măsurile de asigurare şi actele de
executare efectuate se menţin în vigoare în măsura în care instanţa de apel
nu prevede altfel. În acest caz, procedura de insolvabilitate va fi continuată
în acelaşi complet de judecată şi între aceiaşi participanţi, cu excepţiile,
modificările şi corectările prevăzute de instanţa de apel. Aceleaşi prevederi
se aplică şi în cazul casării de către instanţa de apel a hotărîrii de respingere
a cererii introductive.
(3) În cazul în care instanţa de apel admite apelul şi casează integral
sau parţial hotărîrea, restituind pricina spre judecare în primă instanţă,
actele de asigurare şi de executare aplicate în cadrul procedurii se menţin în
vigoare în măsura în care instanţa de apel nu prevede altfel. În acest caz,
pricina va fi examinată de un alt complet de judecată.