Curcubeul
Curcubeul este un fenomen optic care apare când lumina
Soarelui suferă fenomenele de refracţie, reflexie şi difuzie la
întâlnirea cu picăturile de apă din atmosferă; are aspectul unui
imens arc multicolor desfăşurat pe cer. La contactul cu un strop
mărunt de apă, lumina albă este descompusă în frecvenţe
individuale corespunzătoare culorilor din spectrul vizibil, prin refracţie, la fel ca la intrarea
într-o prismă optică. O parte din lumina din interiorul picăturii de apă este reflectată la
contactul cu marginea opusă a stropului de apă, iar o alta se descompune încă o dată la
momentul ieşirii din picătura de apă, amplificând separaţia culorilor, aşa cum se vede din
imaginea de mai jos. Separarea în frecvenţele individuale combinată cu existenţa unui număr
mare de picături de apă expuse luminii solare creează un curcubeu de formă circulară.
În ce condiţii putem observa un curcubeu?
Pentru a fi martorii unui asemenea fenomen optic este nevoie să
fie îndeplinite două condiţii. În primul rând este nevoie ca observatorul
uman să fie poziţionat între Soare şi picăturile de apă. Stropii mărunţi
de apă pot proveni fie de la ploaie, fie din aburul unei cascade sau chiar
de la gura unui pulverizator al unui furtun de grădină. A doua condiţie
este ca unghiul pe care Soarele, stropii de apă şi ochii observatorului îl formează să fie în
intervalul 40o-42o. De aceea este nevoie ca fenomenul să se producă în dimineţile sau după-
amiezele însorite imediat după ploaie. Altfel, noi, oamenii de la nivelul solului, nu am avea
poziţia corespunzătoare observării curcubeului. Unghiul de 42 o se datorează felului în care
cele două refracţii succesive se produc la contactul luminii albe cu picăturile de apă (aşa cum
este arătat mai jos).
Cine a fost prima persoană care a explicat cum apare curcubeul ?
Deşi Newton a fost preocupat şi a studiat în detaliu fenomenele optice de-a lungul
vieţii sale, un călugăr german de la începutul secolului al XIV-lea a fost primul om care a
descoperit cum se reflectă şi se refractă lumina la contactul cu o picătură de apă. Pentru a-şi
susţine ipotezele formulate pe această temă, călugărul a umplut o sferă cu apă, a direcţionat o
rază de lumină solară spre aceasta şi a observat separarea luminii albe în
culorile curcubeului, precum şi reflexia luminii la contactul cu partea opusă celei prin care
raza a intrat în contact cu sfera. Numele călugărului neamţ era Theodoric din Freiburg, iar
anul descoperirii şi demonstraţiei sale, 1304.
Dispersia luminii este fenomenul de descompunere prin refracție a luminii albe în
fascicule de lumină colorate diferit. Aceste culori alcătuiesc
spectrul luminii albe și sunt: roșu, oranj, galben, verde,
albastru, indigo și violet. Ea constă în variația indicelui de
refracție n al unei substanțe în funcție de lungimea de undă ℷ.