Temă și viziune

Moara cu noroc este o nuvelă psihologică apărut în anul 1881 în

„Nuvele din popor” și aparține prin structură si compoziție ralismului
obiectiv psihologic.
Realismul este un curent literar care presupune imitarea
realitații; Astfel operele realiste se inspiră din realitate, personaje
înzestrate cu calitați și defecte care întruchipează tipologii umane,
timp și spațiu bine precizate, iar acțiunea este prezentată in detaliu.
Titlul reprezintă o antifrază, creând din partea lectorului un
orizont fals de așteptare. ”Moara cu noroc” este numele hanului
așezat la răscruce de drumuri, pentru care Ghiță și familia sa renunță
la ”liniștea colibei” lor. Aflați în căutarea norocului, însă deturnați în
lupta pentru înavuțire, ei vor descoperi în schimb nefericire, zbucium,
însingurare, trădare și moarte.
Tema centrală a nuvelei ”Moara cu noroc” este a degradării
umane sub influența nefastă a banului. Aceasta se dezvoltă în relație
cu tema romantică a destinului implacabil. Iubirea și familia, prezente
și ele, sunt aspecte adiacente ce joacă un rol semnificativ în
construcția protagonistului.
Perspectiva narativă.Narațiunea nuvelei este la persoana a III-
a, obiectivă, cu focalizare externă, narator omniscient si omniprezent,
viziune realistă, obiectivă. În Moara cu noroc, naratorul imprumută
registrele stilistice ale personajelor: limba vorbită cu toate aspectele
ei, oralitate, regionalisme, aspect liber, popular, familiar. Vocea
narativă din nuvela este aceea a unui suprapersonaj din „pusta
aradeana”, care povestește imparțial, dar in limbajul specific locului,
viața personajelor. De aici rezultă impresia de stil cenușiu,
neprelucrat, neartistic.
Coordonatele spațio-temporale sunt de factură realistă,
printre toponime numărându-se Fundureni, Ineu, Oradea, însă spațiul
de desfășurare al acțiunii rămâne, în esență, satul ardeleam din zona
Aradului. Durata acțiunii este de aproximativ un an, fiind marcată de
sărbători religioase. Astfel, evenimentele încep și se termină în
prejma Paștelui, sărbătoare a renașterii și a iluminării. Remarcă
așadar componenta simbolică a coordonatelor, textul propunând,
înainte de toate, un topos literar – moara, loc damnat aflat a răscruce
de drumuri - și un timp ce redă viziunea profund religioasă a țăranului
român.
Nuvela are o structură simetrică: începutul si finalul enunța
vorbele bătrânei, reprezentarea înțelepciunii populare, soacra
protagonistului. De-a lungul celor 17 capitole, se prezintă un conflict
puternic cu implicații tragice. Cele două planuri suprapuse urmaresc,
pe de-o parte desfașurarea narativă a faptelor și, pe de altă parte,
implicațiile acestora in planul conștiintei.
Perspectiva narativă.Narațiunea nuvelei este la persoana a III-a,
obiectivă, cu focalizare externă, narator omniscient si omniprezent,
viziune realistă, obiectivă. În Moara cu noroc, naratorul imprumută
registrele stilistice ale personajelor: limba vorbită cu toate aspectele
ei, oralitate, regionalisme, aspect liber, popular, familiar. Vocea
narativă din nuvela este aceea a unui suprapersonaj din „pusta
aradeana”, care povestește imparțial, dar in limbajul specific locului,
viața personajelor. De aici rezultă impresia de stil cenușiu,
neprelucrat, neartistic.
Conflictele exterioare din nuvelă au rol de pretext pentru
adevăratul conflict, cel interior al lui Ghița care se vede pus sa aleagă
între liniștea si siguranța căminului si îmbogățire.
Un prim simbol semnificativ care susține tema este întâlnită în
finalul nuvelei, când Ghiță pleacă de la han, împingând-o cu bună
știință pe soția sa în brațele Sămădăului. Dezgustată de lașitatea
soțului, Ana i se dăruiește lui Lică, întrucât el e ”om”, pe când Ghiță
nu e decât o ”muiere îmbrăcată în haine bărbătești”. Întorcându-se
ulterior la moară, Ghiță o înjunghie în inimă pentru a o pedepsi
pentru adulter. Deznodământul lui său este tragic, însă cu rol
moralizator: vina și degradarea sa treptată îi fac moartea iminentă.
 Alt episod care ilustrează tema nuvelei este acela al depoziției și
al judecății. Ghiță jură strâmb în instanță, în favoarea lui Lică,
pierzându-și autoritatea morală și devenind vulnerabil și manipulat
cu ușurință de Lică. Deși nu este conștient în ce este implicat fără voia
lui, se simte vinovat și suferă în primul rând datorită suspiciunii
comunității. Lică este cel care domină acum întreaga situație prin
promptitudinea adecvării, mobilitatea reacțiilor, capacitatea diabolică
de a dirija mecanismele justiției și ale opiniei publice: într--bănuială
pe Ghiță,dezarmează și face ridicol pe Pintea. Mai mult, adâncește
ruptura între Ghiță și Ana.
În concluzie, opera „Moara cu noroc” este o operă realistă în
care ne arată lăcomia personajului principal.