Mandria de a fi roman
1.1 Decembrie
Dupa unirea Transilvaniei cu Romania,si ziua de 1 Decembrie a devenit o zi de
sarbatoare nationala,fiind sarbatorita mai ales in [Link] insa printre
sarbatorile nationale legalizate oficial,ziua de 1 Decembrie a Cazut in uitare
[Link]
Romania este o tara foarte frumoasa,chiar dacaq uneori nu arata dar cele mai
multe locuri sunt ca din [Link] o gramada de monumente,ruine si locuri de
vizitat,fiecare cu putina istorie in spatele lor
Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus
Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen, Baden-Württemberg, Germania – d. 10 octombrie
1914, Sinaia, Prahova, România) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România
după abdicarea forțată[9][10] a lui Alexandru Ioan Cuza în urma unei lovituri de stat.
Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al
aceleiași instituții.
În cei 48 de ani de domnie (cea mai lungă din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și
crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele
unei dinastii. A construit în Munții Carpați Castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale
țării. După războiul ruso-turc (1877-1878), România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei)[11], iar Carol a dispus
ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.
Neîmplinirea cea mai importantă a domniei regelui Carol I, ca și a succesorilor lui în perioada monarhică a istoriei moderne
a țării, a fost eșecul rezolvării problemelor tipice unei țări a cărei economie era bazată pe agricultură și a cărei populație era
reprezentată în covârșitoare majoritate de țărani.[12] După urcarea pe tron a lui Carol I, situația țărănimii române începe să
se degradeze serios[13], pe măsură ce moșierimea, pentru a face față competiției pe piețele externe, ridică continuu nivelul
de exploatare al țărănimii.[14] Sistemul injust pentru covârșitoarea majoritate a populației României din acea perioadă era în
plus aproape o excepție în regiune[15][16][17], fapt care totuși nu l-a stimulat pe suveran să inițieze un program de reformă
agrară, situație care a condus la repetate[18] explozii sociale în mediul rural la finele secolului al XIX-lea și începutul
secolului al XX-lea, inclusiv Răscoala de la 1907. Rezultatul a fost că principalul sector al economiei românești în epocă, în
care era antrenată majoritatea covârșitoare a populației, a rămas într-o stare primitivă.[19][20]