În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

R1– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre personajele alese din
romanul studiat;
R2– evidențierea, prin două episoade / secvențe comentate, a modului în care evoluează relația
dintre cele două personaje;
R3– ilustrarea a patru elemente de structură, de compoziție și de limbaj ale romanului studiat,
semnificative pentru analiza relației dintre cele două personaje (de exemplu: acțiune, conflict, relații
temporale și spațiale, modalități de caracterizare a personajelor, registre stilistice, limbajul personajelor
etc.);
R4– susținerea unei opinii despre modul în care o idee majoră sau tema romanului studiat se
reflectă în evoluția relației dintre cele două personaje.

RELAȚIA DINTRE DOUA PERSONAJE

INTRODUCERE:
I. Apariția
Opera „Harap-Alb”, de Ion Creangă , a fost publicată în 1877, în revista
„Convorbiri literare”, fiind cel mai analizat basm al literaturii române. De
asemenea, originalitatea basmului cult a lui Creangă rezidă, printre altele, în
accentul pus pe atmonsfera și pe dimensiunea psihologică a personajelor, în
prezența constantă a umorului și a ironiei, dar și în problematica răului necesar
sau în caracterul de bildungsroman al basmului.
II. Tema și motive literare R4
În opinia mea, Ion Creangă se îndepărtează de tema tradițională a luptei
dintre bine și rău, punând în lumină evoluția unei personalități. Ni se prezintă
modul în care mezinul împăratului reușește să treacă prin încercările vieții și
dobândește un caracter puternic, demn de un nume . Harap-Alb va dovedi la
final ca este vrednic de viața și de titlul de împărat, începând să posede calități
specifice unui erou popular. Temele adiacente sunt: călatoria, iubirea, drumul lui
Harap-Alb, care devine o metafora a vietii și prietenia. De altfel, relația dintre
fiul cel mic al Craiului și Spân, care simbolizează răul necesar fără de care
nu este posiilă formarea, ilustrează toate aceste teme într-o manieră unică,
specifică realismului scriitorului moldovean, Ion Creangă umanizând fabulosul
prin notele de umor și prin limbajul țărănesc cu ajutorul căruia creează oralitatea
stilului.
III. R 3 Elementele textului
 Semnificația titlului- 1
O particularitate ce ține de structura textului narativ, relevantă pentru
analiza relației dintre personaje este titlul. Substantivul comun „Povestea”
asociat numelui pe care îl poartă protagonistului de-a lungul propriei formări,
construit pe baza unui oximoron enunță atât dimensiunea formativă a
experienței eroului, cât și simbolistica protagonistului. Harap-Alb, deși este fiu
de împărat, este un om obișnuit , un amestec de calități și defecte , idee
evidențiată de cromatica ce redă ideea unei dualități a personalității umane, cu o
notă ironică subtilă. Astfel, deși textul lui Creangă se concentrează pe triumful
binelui asupra răului, problematica maturizării și a formării caracterului acestuia
ocupă un loc privilegiat în acest basm ce urmărește schema epică a unui basm
popular. De asemenea, titlul evidențiază și trecerea de la stadiul de anti-erou
către ipostaza de inițiat, totodată punând în lumină și etapele parcurse de
feciorul de crai în aventura sa.
2- O altă particularitate de compozițe a textului narativ, la fel relevantă
pentru analiza relației dintre personaje este prezența naratorului omniscient și
omniprezent, narațiunea realizându-se la persoana a III-a, fiind obiectivă.
Uneori însă, specific lui Creangă, autorul intervine direct în text cu diverse
comentarii, susținând astfel aceeași oralitate a stilului:„Dar ia să vedem ce se
mai petrece la masă, după ducerea lui Harap-Alb”. De asemenea, incipitul
conține o formulă consacrată a basmului (inițială), purtând amprenta
originalității prin prezența regionalismului „Amu” și prin forma populară,
„cică” sinonimă cu „se zice”, „se spune”: „Amu cică era odată”.
3- Spațiul și timpul sunt neprecizate, întâmplările situându-se în
atemporalitate. De asemenea spațiul se definește prin peisaje și ființe fantastice
(pădurea spânului, grădina ursului, pădurea cerbului, tovarășii lui Harap-Alb) și
nu mai aparțin unui alt tărâm, tărâmului celuilalt. Specific lui Creangă, spațiul
din opera „Povestea lui Harap-Alb” este nesfârșit, supradimensionat, deoarece
țara în care împărățea, fratele cel mai mare era tocmai la marginea pământului,
iar a celuilalt „la altă margine”. Între cele două împărății se află pădurea în care
mezinul se întâlnește cu Spânul, relația lor fiind inevitabilă, deoarece primul nu
reușește să aibă încredere în el și este naiv și tentat să judece după aparențe,
fiind influențabil, iar cel de-al doilea, suficient de viclean, reușește să îl
determine, cu vorbe meșteșugite și cu arta disimulării să îl ia tovarăș de drum.
 4- Acțiunea este și ea un element important în evidențierea evoluției
relație dintre cele două personaje, fiind cronologică, lineară, orientată către
deznodământ, realizată cu tehnica narativă a înlănțuirii și având la bază o serie
de motive specifice basmului. Încă din expozițiune sunt prezentați craiul și cei
trei fii ai săi, cărora tatăl le spune că unul dintre ei, care se va dovedi cel mai
destoinic, va merge să îi urmeze la tron, fratelui său, Verde Împărat. Se remarcă
prezența motivului probelor, astfel feciorilor le vor fi testate curajul și
milostenia de care de către tatăl îmbrăcat într-o blană de urs și înainte de el,
sfânta Duminică ce le apare în ipostaza unei bătrâne cerșetoare.
Cel mai mic dintre fiii craiului reușește să treacă de cele două probe,
primul ca ajutor, calul tatălui din tinerețe și sfatul de a-l feri de omul spân și de
cel roșu. Plecarea de acasă reprezintă o alta trăsătură specifică basmului, drumul
fiind lung și anevoios. Podul este simbolic, reprezentând pragul spre maturitate.
Pădurea prin care trece feciorul cel mic este echivalenta labirintului în care
tânărul se rătăcește și nu poate rezista tentației de a încălca sfatul primit în
naivitatea lui, luându-l tovarăș de drum pe Spân, pe care îl refuză inițial (de
două ori). Acesta este momentul începutului relației celor doi.
R 2 Fântâna aflată în pădure este și ea un simbol, și în același timp un
element al originalității, deoarece se poate coborî în ea până aproape de luciul
apei. Această secvență, relevantă pentru relație, reprezintă ispita, infernul în
care tânărul coboară; din acest moment începe cu adevărat formarea acestuia:
intră fără nume și naiv, crezând vorbele Spânului, iese cu numele de Harap-Alb
și conștientizând greșeala făcută. Aici se realizează schimbul de identitate:
Arap-Alb devine slugă, iar Spânul, fecior de crai. În aceast episod, naivitatea
tânărului face posibilă supunerea prin vicleșug. Antagonistul îl închide pe tânăr
în fântână și îi solicită să jure pe “ pe ascuțișul paloșului ”( sugestie pentru un
cod al onoarei specific conduitei cavalerești) și să îi dea ascultare întru toate
“până când va muri și va învia ”, condiție paradoxală, dar care arată și modul de
eliberare.
Desfășurarea acțiunii surprinde încercările la care îl supune Spânul și prin
care trece crăișorul după ce ajunge la curtea împăratului Verde, adică o serie de
probe: să aducă „salatile” din grădina ursului, capul și pielea cu pietre nestemate
ale cerbului, încercări pe care le trece cu ajutorul Sfintei Duminici și al calului.
Ultima probă este cea mai grea, presupunând un alt drum și alte ajutoare să o
aducă pe fata lui Roșu-Împărat. În categoria personajelor adjuvante intră acum:
Crăiasa Albinelor, Crăiasa furnicilor și cei cinci năzdrăvani (Gerilă, Setilă,
Flămânzilă, Păsări-Lăți-Lungilă). În urma acestei încercări, Harap-Alb obține
iubirea fetei care va restabili echilibrul, dezvăluind adevărul despre Spân.
Aceasta îl răzbună pe tânărul fecior de împărat, tăindu-i capul. Moartea lui
Harap-Alb este și ea simbolică, încheindu-se procesul de formare și maturizare.
Calul îl ucide pe Spân, iar Harap-Alb este înviat cu apă moartă de către fată,
relația dintre ce doi luând sfârșit.
R 2 Secvența din final este tipică basmului: eroul învinge moartea, își
redobândește identitatea inițială și se căsătorește cu fata de împărat, moștenind
împărăția. Lichidarea înșelătoriei și acțiunea reparatorie, corespunzătoare
punctului culminant se petrec la curtea Împăratului Verde, unde Harap-Alb se
întoarce cu fata Împăratului Roș,care îi dezvăluie adevărata identitate.
Încercarea Spânului de a-l ucide pe Harap-Alb este ratată. Episodul are de fapt
semnificația unei morți inițiatice, deoarece reînvie cel care este gata pentru a fi
un bun împărat.
Ca în basmul popular, eroul și ajutoarele sale reprezintă forța binelui, iar
Spânul și Împăratul Rosu pe cele ale răului, din a căror confruntare ies
victorioase forțele binelui. De asemenea întâmplările reale se întrepătrund cu
cele fabuloase. La toate aceste trăsături comune în basmul popular, se pot
adăuga existența unor motive populare: superioritatea mezinului, împăratul fără
urmași, etc., și a unor elemente magice: apa vie și apa moartă. Toate pun în
lumină releția dintre cele două personaje, modul unic în care răul este necesar în
formarea și pregătirea pentru viață a tânărului fecior de împărat, asemenea unui
ritual.
 Prezența personajelor – statutul lor
R1- Pe de altă parte, se remarcă prezența personajelor specifice basmului,
cu un statul bine precizat: eroul și antagonistul. Harap-Alb este construit drept
eroul operei, fiul de crai care pornește în aventura sa cavalerească, trecând
printr-un proces de maturizare învățând lecția umilinței și rolul de a munci
pentru ceea ce îți dorești. Precum în majoritatea basmelor, protagonistul are un
final fericit, povestea terminându-se cu o nuntă frumoasă. În opoziție, Spânul
este un om sărac, având statutul inițial, de slugă, care dorește să își schimbe
condiția socială prin manipularea mezinului.

CUPRINS:
În basmului lui Ion Creangă sunt prezentate două caractere aflate în opoziție:
Harap-Alb și Spânul.
Harap-Alb este fiul de crai, mezinul care își câștigă superioritatea cu ajutorul
dat de Sfânta Duminica, dar ajunge să devină sluga Spânului și să învețe lecția
umilinței. Asemenea unui erou din basme, mezinul reușește să-și recâștige
statutul de împărat. El simbolizează forța binelui, deși nu are toate trăsăturile
tipice ale eroului popular dorit. Pe parcursul călătoriei sale inițiatice, dezvoltă
calități morale apreciate de oameni, precum :onestitatea, loialitatea și onoarea.
Din punct de vedere psihologic, personajul dovedește complexitate prin abilități
care îl leagă de realitate.
Spânul, în schimb, nu are o biografie clară; el reprezintă forța răului și este
doar „omul însemnat”, fără puteri supranaturale. Din perspectiva psihologică,
apare în două ipostaze contrastante: la început, este slugarnic și viclean,
încercând să-l păcălească pe naivul fecior de împărat, apoi devine autoritar și
nemilos, asumându-și rolul dat.

CONCLUZIE:
În concluzie, „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, este un basm cult ce
reflectă o concepție profundă asupra sensului existenței umane. De
asemenea,evidențiază și posibilitatea omului de a se perfecționa, mentalitatea
luministă menită de a exprima optimismul omului simplu din popor. Așadar,
relația dintre Harap-Alb și Spân depășește convențiile speciei prin ilustrarea
rolului pe care îl are răul în afirmarea binelui, prin individualizarea psihologică
și stilistică a personajelor, prin umorul abordării, oralitate și mai ales , prin
caracterul de bildungsroman și prin inițierea spirituală.