Ion

de Liviu Rebreanu

-Roman obiectiv, realist, social, interbelic-

Opera literara “Ion” de Liviu Rebreanu este un roman prin amploarea actiunii desfasurata pe mai
multe planuri, cu un conflict complex in care sunt angrenate numeroase personaje.
Este roman de tip obiectiv prin specificul relatiei narator-personaj si al naratorului omniscient,
omniprezent, detasat si neimplicat.
Este un roman realist de factura sociala prin veridicitatea intamplarilor continute si prin implicarea
unor aspecte care evoca la modul credibil societatea rurala a inceputului de secol XX.
Tema romanului este prezentarea problematicii romanului in conditiile satului ardelean de la
inceputul secolului XX, romanul prezentand lupta unui taran sarac pentru a obtine pamant si
consecintele actelor sale. Aceasta tema centrala a posesiunii pamantului este dublata de tema iubirii,
acest fapt reiesind si din structura compozitionala a romanului: romanul are doua parti – “GLASUL
PAMANTULUI” si “GLASUL IUBIRII”, totalizand un numar de 13 capitole, numar simbolic nefast ce
anticipeaza finalul tragic. Aceste doua parti ale romanului sunt opuse si complementare, pe parcursul lor
evidentiindu-se coordonatele evolutiei interioare a personajului principal care, dupa ce obtine pamantul
va dori sa fie fericit in iubire.
Prin tehnica planurilor paralele, este prezentata atat viata taranului cat si a intelectualitatii rurale.
Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica la hora din sat unde locuitorii din Pripas se aduna
in mod obijnuit, hora fiind prilejul cu care tinerii satului se cunosc, unii din ei intemeind viitoare familii.
In incipitul romanului este prezentat drumul care intra in satul Pripas intr-o maniera cinematografica
astfel incat cititorul are senzatia deschiderii unei perspective din care ajunge sa faca parte, asistand la
intamplarile relatate. Acest incipit este simetric cu finalul in care este prezentat acelasi drum care iese
din satul Pripas, constructia simetrica a romanului fiind in acord cu conceptia artistica a autorului pentru
care romanul trebuie sa fie un „corp perfect”.
In centrul adunarii satenilor cu prilejul horei se afla grupul jucatorilor, tineri si tinere iar in jurul lor
satenii asezati intr-un mod care le reflecta ierarhia sociala, primarul, invatatorul, preotul si bogatii
satului facand nota distincta. Aceasta asezare a privitorilor la hora reflecta importanta ierarhiei sociale si
faptul ca averea si posesiunea asupra pamantului reprezinta o confirmare a importantei individului in
plan social. In aceasta prima secventa sunt prezentate notabilitatiile satului, preotul Belciug si familia
invatatorului Herdelea si tot din aceasta scena face parte si intriga romanului: Vasile Baciu, un taran
instarit vine de la carciuma la hora, este revoltat de faptul ca un taran sarac, Ion al Glanetasului
indrazneste sa-i curteze fiica, pe Ana. El are o cearta cu Ion si in mod public il numeste pe acesta „hot”,
„sarantoc”si „talhar”, lucru extrem de jignitor pentru tanarul intr-adevar sarac dar chipes, cinstit si
harnic. Aceasta jignire publica va rani profund mandria tanarului taran care va plati in cele din urma
razbunandu-se atat pe tata cat si pe fiica. Conflictul iscat la hora va continua seara la carciuma unde Ion
gaseste un pretext ca sa-l bata crut pe George Bulbuc, un tanar instarit cu care Vasile Baciu spera sa-si
marite fiica.
Conflictul central din roman este lupta pentru pamant in satul traditional, unde posesiunea averii
conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate.
Dorinta de a avea pamant este una normala pentru tanarul Ion si chiar intentia de a-l obtine
insurandu-se cu o fata bogata face parte din normalitatea sociala a locului si timpului respectiv; atat
tatal lui, cat si tatal Anei se insurasera in tinerete pentru zestre. Ceea ce iese din tiparele normalitatii
este modalitatea prin care Ion va forta mana lui Vasile Baciu, aruncand un val de rusine pe familia
acestiua, caci, dupa ce o seduce pe Ana si aceasta ramane insarcinata, el va pune conditii ferme tatalui ei
pentru a o lua in casatorie.
Initial Vasile Baciu nu va avea nici o reactie pentru ca nu va intelege al cui este copilul pe care il va
naste Ana si, spre surprinderea lui va afla chiar de la ginerele asteptat, George Bulbuc, ca nu el, ci Ion
este cel care i-a lasat fata insarcinata dar nu spune nimic despre casatorie. Ana va suporta intreaga
frustrare a tatalui, facand fata cu greu brutalitatii acestuia si rusinii sa scape cu viata doar datorita
sateniilor care intervin in momentul cand Vasile Baciu este pe cale sa-si omoare fata in bataie.
Negociata ca o marfa oarecare, Ana ajunge in cele din urma sotia lui Ion, pretul platit de tata
pentru acest lucru constand in pamanturile pe care Ion le vrea ca zestre.
Preotul Belciug este cel care reuseste sa aduca cele doua familii fata in fata la aceasta discutie in
care toti au cate ceva de spus, mai putin Ana — semn ca societatea rurala a secolului al XIX-lea este una
in care femeia este obijnuita sa nu aiba drepturi.
Dupa casatorie viata tanarului cuplu nu evolueaza in bine, caci pentru Ion n-a fost vorba decat de
o tranzactie care l-a situat intr-o pozitie sociala mai buna; atitudinea fata de Ana continua sa fie
indiferenta sau brutala, nasterea copilului nemodificand nimic care sa-i justifice sperantele de a
recastiga omul iubit. Este si motivul pentru care ea va sfarsi prin a se sinucide, in acest fel incheindu-se
prima parte a romanului.
Partea a II-a a romanului urmareste ca fir narativ central incercarea lui Ion de a retrai iubirea
pentru Florica, casatorita intre timp cu George Bulbuc. Toate incercarile lui de a o vedea sau de a o
intalni, indiferent de legile morale nescrise ale satului, evidentiaza nu doar partea acestei iubiri, cat mai
ales caracterul germ al personajului principal, incapabil sa-si reprime dorintele care pentru el au putere
de lege. Ion va sfarsi ucis de George Bulbuc, dupa ce acesta il urmareste, fiind instiintat ca Ion va veni sa
se intalneasca cu Florica. Arma crimei este o unealta a pamantului, o sapa, sugerandu-se ca in planul
destinului, cele doua mari pasiuni ale personajului (pamantul si iubirea) ii sunt in cele din urma fatale.
Tot ca o sufestie sau ca o promisiune este anuntata in finalul romanului ideea ca Ion, chiar daca a
gresit atat de mult, este un personaj atat de puternic, incat nu poate disparea pur si simplu fara nici un
fel de urmari; intelegem ca Florica este in sarcinata iar copilul este al lui Ion.
Intr-un alt plan narativ este urmarit si destinul membriilor familiei Herdelea iar acest plan va
functiona ca un revelator al planului narativ central, evidentiind fundalul scoail pe care se petrece
actiunea romanului.
Remarcam forta personajului principal venita din monumentalitatea lui, din faptul ca el isi
reprezinta atat de bine si de total soecietatea din care face parte, remarcam de asemeni stilul cenusiu
impersonal al naratiunii care pune in lumina caracterul obiectiv al romanului — primul roman cu
adevarat valoros sub toate aspectele in literatura romana.
 Ion este personajul central al romanului care da si titlul acestuia (personaj eponim), reprezentativ
pentru societatea timpului sau prin modul in care isi impune propriile nevoi de afirmare in plan social
sau in plan personal. Prezentat la inceput ca un tanar istet, chipes, harnic si cinstit, Ion devine sub
presiunea sociala un individ axat pe dobandirea unei vizibilitati sociale mai bune, indiferent de pretul pe
care va trebui sa-l plateasca pentru asta.
Modul in care se va razbuna pe Vasile Baciu, fortandu-l sa-i dea fiica de nevasta impreuna cu
zestrea este neobijnuit pentru lumea satului,altfel, casatoria din interes este o practica obijnuita.
Neobijnuit este si felul in care Vasile Baciu il jigneste in mod public pe Ion la hora, asa cum neobijnuita
va si si reactia Anei care va prefera sa-si ia viata decat sa traiasca o viata in care omul iubit sa nu o poata
suporta in apropierea lui. Tot acest sir de intamplari neobijnuite incepe cu umilirea publica a lui Ion si
sfarseste cu moartea lui, el fiind defapt un personaj care incearca sa se opuna destinului, chiar reuseste
s-o faca dar plateste cu viata pentru asta.
Forta personajului depaseste planul social in care el incearca sa-si gaseasca un loc mai onorabil si
ceea ce ajunge sa-l distruga nu rezida in patima lui pentru pamant cat in modelul social care-i genereaza
actiunile.
Ana este victima tragica a aceleiasi societati care nu valorizeaza in nici un fel femei; blandetea si
puritatea Anei o situeaza cumva in afara contextului social, este singurul personaj din roman care nu
judeca pe nimeni si nu se revolta impotriva nimanui privind totul ca pe un dat al sortii. In acest sens este
un personaj complementar fata de personajul Ion, in esenta lui un revoltat.
Sunt memorabile scenele in care Ana isi accepta destinul,continuand sa-i iubeasca pe aceia car par
sa fie uneori mana acestui destin: nu isi judeca tatal pentru bataile primite, in seara nuntii nu-l judeca pe
Ion ca o iubeste pe Florica iar cand se hotaraste sa se sinucida o face departe de oameni, in grajdul
vitelor, singurele care n-au judecat-o niciodata pentru nimic.
Cele doua personaje Ion si Ana nu isi pot oferi unul celuilalt ceea ce isi doreste fiecare , pentru ca
chiar data Ion vrea pamantul si Ana, princ casatorie, il poate oferi, iubirea pentru Ion nu poate fi
reprezentata de Ana, iar iubirea pentru Ana nu poate fi gandita si simtita dincolo de barbatul iubit.
Amandoi par sa fie instrumentele unui destin potrivnic.