Mai devreme sau mai târziu, vei obține tot ce ți-ai dorit… și chiar mai mult de atât.

Temerile tale că, în ciuda muncii și a străduinței tale, nu vei reuși nimic în viață sunt nefondate. Urmează-ți cu inima deschisă pasiunile și vei putea
fi unul dintre puținii oameni norocoși, care sunt plătiți pentru a face ceea ce iubesc.
Nu lăsa cu flacăra speranței să se stingă. Ține-o pe post de armură în fața ta. Ea te va apăra și lumina, iar în final ghida prin cel mai adânc întuneric.
Pare de neatins, însă soarele e extrem de aproape și e suficient să ridici mâna ca să-l cuprinzi.
Crede în tine, fiindcă, dacă tu nu o faci, nu o va face nimeni altcineva.

Îndrăznește să te îndrăgostești

Viața e scurtă și iubirea complicată, motiv pentru care te-ai ferit de sentimente și le-ai așezat undeva pe un piedestal imposibil de atins. Știi
ceva? Aruncă prudența la o parte și dă-ți voie să simți fluturi în stomac.
Recunosc, vei suferi… și încă cum! Dar va merita din plin. Vei cunoaște o latură incredibilă a ta, vei fi mai pregătită să înfrunți lumea.
Și poate că îți vor rămâne cicatrici sufletești, însă nu le vei regreta. Absolut deloc. Ele vor reprezenta mici nostalgii ale trecutului și îți vor aminti
despre o versiune inocentă a ta.
Contează doar să nu te ascunzi de tine. Dă nume emoțiilor care te încearcă. Îmbrățișează-le și nu ezita să le spui cu voce tare, indiferent de risc.
Pentru că aici se poate adăposti, de fapt, marele regret. Vorba aceea, câștigi mai mult regretând ceva ce ai făcut decât ceva ce nici n-ai încercat.
Fiecare experiență adaugă o nouă treaptă pe puntea podului vieții. Chiar dacă unele trepte par șubrede și se rup, o poți oricând lua de la capăt. Pur
și simplu adoptă o altă tehnică de construcție.
În rest, fii la fel de… tu. Zâmbește neîncetat. Fii devotată cauzelor pe care le susții și persoanelor dragi. Lasă o bucată sclipicioasă din tine pe
oriunde treci. Învață fără oprire. Numai așa vei fi împlinită, degeaba vrei să o iei pe căi ocolitoare.
Urmează tot ce ți-am scris și vei fi pe drumul cel bun. E lung și anevoios, dar te duce acolo unde trebuie să ajungi. Oare este și destinația cea mult
visată? Refuz să-ți dau spoilere!
Ca să vezi că sunt, totuși, aceeași dintotdeauna, am ales să mă semnez la fel ca data trecută…
Cu toată dragostea,tu din viitor

M-am refugiat cât de mult am putut în tot felul de activități. Fizic eram singură, dar nu și mental. Pentru că, în situația în care nu povesteam cu
careva online sau aveam vreo ședință de lucru/voluntariat, scriam sau pregăteam vreun proiect. Eram concentrată acolo și nu conta nimic din
realitate.
Lucrurile cred că s-au schimbat mai mult odată cu îmbolnăvirea mamei de anul trecut. Am fost forțată de împrejurări să văd viața printr-o altă
lumină. Atunci am înțeles că trebuie să fiu puternică nu doar de dragul meu și că uneori e nevoie să mă descurc singură . Probabil că realitatea m-
a maturizat brusc și m-a dezvoltat într-un mod în care nu ar fi putut-o face vreun curs scump și simandicos de self-help. N-a fost deloc ușor.
La scurt timp după aceea, am cunoscut mai bine prin prisma voluntariatului o fată pe care o știam de multă vreme, dar ne aveam pe Facebook și
atât. A devenit una dintre cele mai bune prietenele ale mele și persoane de suflet. (Da, Mirela, despre tine vorbesc! (: ) Mă regăsesc mult în fata
asta magică și mă gândesc că într-o oarecare măsură mă privesc pe mine peste vreo 3 ani când mă uit la ea.
Cu ajutorul ei, mi-am dat voie să-mi conștientizez anumite minusuri, să fiu mai deschisă față de propria persoană și să nu mai bravez în orice
circumstanțe. Mă amuză faptul că ea mă îndeamnă constant să-mi permit să fiu vulnerabilă, pentru că, cred eu, exact asta fac în acest moment.
Astfel, abia acum, când suntem practic din nou liberi să mergem oriunde vrem, am ajuns eu să mă apreciez cu adevărat. Pot zice că am devenit cea
mai bună prietenă a mea. Chiar în vreme ce lucrez sau fac altceva, mă gândesc la pacea pe care o simt și mă întreb senin, fără prea mari așteptări,
cum pot evolua mai departe.
Sunt curioasă din fire, îmi place să știu multe. Iar după 26 de ani, sunt fericită că în sfârșit pot spune că vreau să mă cunosc și apreciez în detaliu pe
mine, nu pe altcineva.

Cine sunt eu?

Cu această dilemă am pornit la drum. Pentru unii sunt un munte de entuziasm și o oază de motivație, pentru alții o pacoste care nu se mai oprește
din vorbit. Deși rar pare că iau pauze să respir, de cele mai multe ori gândesc cel puțin dublu față de cât vorbesc.Întotdeauna mi-am analizat fiecare
mișcare și mi-am făcut mustrări grave de conștiință pentru orice cuvânt sau gest greșit. Aveam zile întregi în care reluam iar și iar în cap filmul
vreunui eveniment și îmi provocam o anxietate incredibilă. Da, da, eu – fata aia optimistă, căreia îi invidiază toți starea de spirit. Erau o mulțime
de lucruri pe care voiam să le fi făcut [Link] să fim realiști, majoritatea persoanelor nici nu se gândesc la cum ți-a stat ție bluza, dacă ai zâmbit
strâmb sau ai zis un mic “aaa” în timpul unui speech. Numai noi personal rămânem acolo. Poate tu ai noroc și nu o faci, nu și [Link] nu prea
știu asta, însă sunt cel mai aprig critic al meu. Cu siguranță nu m-aș fi descris astfel, totuși, de curând am conștientizat că sunt perfecționistă.
Celorlalți le iertam căderile și neajunsurile, nu și mie. Niciodată mie. Era important să fiu în top, la superlativ, cea mai bună dintre cei buni,
indiferent despre ce era [Link] este că, cu cât mă torturam mai mult să ofer performanță, cu atât aveam mai multe “scăpări”, cum le ziceam
eu. Nu exista ocazie în care să nu am ceva să-mi reproșez. Mă simțeam tot mai demoralizată și, drept urmare, greșeam din ce în ce mai mult. Îți
poți imagina în ce direcție mergea treaba asta. Din cauza asta, evitam să iau inițiative și procastinam în prostie.Mă “tratez” încet și sigur. Nu o să te
mint, nu-mi iese mereu. Mă lupt încă cu demonii interiori, dar fac progrese.

Ce fac diferit?

Pur și simplu ascult puțin mai mult. Mă ascult. Încerc să înțeleg de unde îmi provin anumite porniri, cum ar fi vorbitul excesiv și stresatul
oamenilor dragi. Nu mă mai judec. Îmi dau voie să fiu umană și îmi ofer atenția pe care o vânam până acum cu atâta ardoare de la cei din jur.
Pot fi simpatică uneori (n-aș fi crezut) și am glume relativ ok. Nici preocupările nu-mi sunt rele și parcă e fain să aflu lucruri noi care mă fascinează.
Chiar și la mine. Poate că o iau de la capăt pe un traseu nou și nici nu sunt conștientă de asta. Nu regret, fiindcă am un companion destul de
interesant. Când tinde să exagereze cu un comportament infantil sau orice altceva, o privesc pe fătuca asta zăpăcită cu indulgență. Mai devreme
sau mai târziu, își revine ea.
Teama de a fi dată la o parte și suferințe rezultate din urma unor prietenii din adolescență au pus o mare presiune asupra celor care au rămas
alături de mine. Pe unii i-am înlăturat apoi tocmai eu din frica de a-i pierde. E complicat și totodată simplu: relațiile autentice nu se forțează.
Nu-mi mai e la fel de frică de singurătate, pentru că, dacă am grijă de mine, știu că nu voi fi în veci singură. Eu nu mă voi abandona. Păcat că am
avut nevoie de un sfert de secol să înțeleg asta.
De aceea, nu mai alerg după oameni. Îi las pe ei să facă pași spre mine. Mă bucură mult când se întâmplă. Dar e în regulă și când nu, deoarece aleg
să nu mai doară. Seara mai ies cu mine însămi (și căruciorul electric, bineînțeles) la plimbare. Nu-mi pun nici măcar muzică, ci admir ceea ce mă
înconjoară. Port dialoguri interioare și zâmbesc pentru că sunt și pot face asta. E minunat.
Încă vindec răni și iau fiecare nouă zi ca pe o provocare, însă nu mai evit întrebarea “tu ai iubi un om ca tine?”. Mă îndrept tot mai mult spre un
răspuns afirmativ. Îmi dă speranță faptul că parcă simt fiorii specifici “îndrăgostelii”. Tu cât de mult te iubești?
Există un moment în viața fiecăruia dintre noi când realizăm că ne încearcă anumite regrete. Eu cred că nu ține cont de vârstă acest sentiment, ci
are legătură mai degrabă cu recunoașterea timpului pierdut într-un fel sau altul și a unor decizii luate în mod pripit.
Totuși, dacă privim situația din punct de vedere psihologic, ne putem da seama că regretele nu prea își au rostul. Am acționat exact cum credeam
noi că este mai bine în clipa respectivă, conform principiilor și valorilor pe care le aveam.

E normal ca acum să privim lucruri dintr-o altă perspectivă și e posibil ca în viitor să ne schimbăm din nou opinia. Asta se întâmplă pe măsură ce
urcăm pe scara evoluției. Astfel, regretele se pot transforma în lecții importante: știm ce nu am repeta.
Nu pot vorbi despre regretele unei femei în general, deoarece suntem foarte diferite una față de cealaltă, însă pot consemna în cele ce urmează
principalele mele regrete… ceea ce voi și face. Cine știe, poate te vei regăsi în unele dintre ele și vei lua atitudine. Deși nu mai avem impact asupra
trecutului, putem creiona viitorul.
Nu m-am concentrat cu mult timp în urmă asupra dezvoltării mele personale

Dezvoltarea personală a fost pentru mulți ani o temă abstractă pentru mine, ceva ce suna demențial, dar habar nu aveam cum se merge pe acest
drum. Sincer, nici nu eram extraordinar de dornică să descopăr.
Am aflat destul de târziu cât de multe poți învăța de la un training, prin tot felul de activități interesante și chiar jocuri. Asta ca să nu mai
pomenesc despre cărți de autodezvoltare (găsești aici titluri utile).
Am lăsat teama de respingere să preia controlul

Cu siguranță te gândești că acum vei citi un mesaj emoționant (sau nu) din genul celor pline de regrete pentru ea sau el. Nu e tocmai un regret de
după despărțire, însă ar putea fi considerat în iubire… cu indulgență.
Mi-a fost frică să vorbesc deschis despre ceea ce simt. Culmea e că am evitat cu aceeași ardoare și vreo destăinuire din partea acelei persoane.
Tiparul s-a repetat apoi în mai multe aspecte ale vieții, printre care o vreme m-am temut inclusiv și să aplic la voluntariat.
Nu am avut curajul să spun ce gândesc

Am stat cuminte în banca mea prea multă vreme. Știam că am idei bune, care ar putea schimba în bine lucrurile din jur, dar ceva mă oprea
constant să le dau glas.
Fix când eram gata să deschid gura, mi se făceau tot felul de filme în cap despre cum voi fi judecată și blamată de către ceilalți. Viața mea a devenit
mai frumoasă de când am realizat că doar părerea mea contează.

Nu am crezut mai mult în mine

Sunt suficient de puternică, deșteaptă, frumoasă, creativă și lista poate merge înainte. Nu, nu intenționez să mă laud singură, ci să accentuez faptul
că sunt destul. Sunt eu și e de ajuns.
Unul dintre regretele mele eterne este, așadar, nesiguranța de sine. Dumnezeu știe că m-am confruntat o groază cu ea și mă simțeam un fel de
impostoare atunci când vreo persoană îmi scotea în față vreun merit. Reușeam să văd în orice situație că se putea mai mult și mai bine sau că nu
eu sunt cea căreia i se datorează de fapt succesul.
Îți mai spun doar că eu m-am decis în urmă cu aproape 2 ani (în ianuarie, de ziua mea) că mai bine regret ce am făcut decât ce nu am făcut și am
încercat să-mi trăiesc zilele pe acest principiu. Chiar se vede diferența!
Am acordat prea multă atenție oamenilor care nu îmi mai sunt alături și prea puțină alor mei

Nu regret că oameni pe care i-am considerat prieteni au dispărut precum puful de păpădie în vânt. E o etapă firească, prin care trecem cu toții
odată ce ne maturizăm.
Ce regret e că de multe ori, deși știam în adâncul sufletului că e vorba de prietenii ca în povești – pentru totdeauna, am acordat toată atenția mea,
neglijându-i pe cei cu adevărat dragi. Ce am primit în schimb? Nimic, bineînțeles.
8. Nu am petrecut mai mult timp cu mine însămi

Până să vină pandemia peste noi, am petrecut extrem de puțin timp de calitate eu cu mine. Da, accentul cade pe cuvântul “calitate”, căci îți poți
închipui că n-am fost 24 din 24 înconjurată fizic de o grămadă de persoane.
Ei bine, extrovertita din mine s-a trezit acum închisă în casă la propriu și la figurat. Am fost nevoită să mă analizez, să-mi recunosc cu onestitate
plusurile și minusurile și… se pare că sunt o companie mai simpatică decât credeam. E oficial: îmi place să stau cu mine!
9. Am pus mereu altceva sau pe altcineva pe primul loc

Dacă o întrebi pe mama, îți va zice că sunt tare individualistă, ba chiar egoistă. Nu greșește deloc. Cu toate acestea, rar pun nevoile mele reale pe
primul plan.
De obicei sunt (încă n-am reușit să înlătur de tot această trăsătură enervantă a mea) eu în centrul lucrurilor, însă nu mă preocupă ceea ce vreau eu
să fac de fapt. Trebuie să fac x și y pentru a obține z sau a-l mulțumi pe w. E o ecuație matematică simplă în esență, dar mega complicată pentru
mine.

10. Mi-a fost rușine cu mine

Acest regret, ca multe altele de altfel, pornește de la lipsa încrederii în sine. M-am străduit din răsputeri să par diferită… cool, pregătită să port
discuții inteligente despre orice subiect, puneam poze online doar dintr-un unghi etc.
Aici se regăsește, evident, un complex pe care îl au nenumărate persoane cu dizabilități. Am discutat pe larg despre el pe vlog, nu mai insist și de
această dată.
Și ghici ce am înțeles? Că dacă nu mă accept eu însămi, nu pot avea pretenția de la alții să o facă. Primul pas spre recunoștință supremă și liniște
sufletească este să faci pace cu tine.
 11. Nu am adoptat mai devreme un stil de viață echilibrat

Sunt o mare iubitoare de animale și unul dintre visurile mele este să devin vegetariană. E mai ușor de spus decât de trecut la acțiune, mai ales că
toată viața am devorat carnea și sunt foarte pretențioasă când vine vorba de legume. Deocamdată încerc ca măcar 2 zile pe săptămână să nu
mănânc deloc carne, însă și așa e destul de dificil.
Dulciurile, plăcerea mea vinovată, am reușit să le limitez. Mai rămâne să mă hidratez corespunzător și să dorm cele 8 ore sfinte. La cât de
aglomerat îmi e veșnic programul, când să mai am timp și de asta? Dar hei, cel puțin am pornit în direcția bună… Deși mi-ar fi fost mai util să-l fi
început cu ani în urmă.
12. Am avut prea multe așteptări de la oameni

Așteptările aduc inevitabil dezamăgiri. Am învățat această lecție în cel mai dur mod cu putință, prin suferință.
Pe de altă parte, când nu aștepți nimic de la oameni, nu poți fi decât surprins. Dacă se va întâmpla, e minunat, dacă nu… asta e, mergi mai departe.
E simplu pentru toată lumea. Nu-i așa că e mai convenabilă această variantă?
13. Nu am învățat să cânt la vreun instrument

Când eram mică și mă întrebai ce îmi doresc să devin, spuneam fără să clipesc: cântăreață. Păcat că n-am avut voce…
Puteam, în schimb, să fructific în alt mod iubirea pentru muzică, învățând să cânt la un instrument. Mi-am dorit la un moment dat să învăț să cânt
la chitară, însă am tot amânat până ce am renunțat de tot la idee.
Având acum mobilitatea mâinilor redusă, ar trebui să mă limitez eventual la o aplicație pentru mobil, dar parcă nu e la fel… Vom vedea ce se va
întâmpla.
Tu ai regrete în viață? Sunt regrete în iubire sau de altă natură? Să știi că și dragostea de sine se pune…
"Draga eu din viitor, iti scriu aceasta scrisoare pentru a-ti reaminti cele mai importante lucruri. Planuri esentiale: sa pliezi cele mai frumoase
avioane de hartie din lume, sa sari in balti, sa vaslesti, sa alergi pe scara rulanta, sa saruti un print..." Aceasta este o mica parte dintr-o scrisoare pe
care Mica si-a trimis-o catre ea in viitor, atunci cand avea doar 6 ani. Acum este o femeie de afaceri de mare succes si are 40 de ani. Nu sare fericita
in balti si a uitat sa plieze avioane de hartie pentru ca programul sau este foarte incarcat.

Gandeste-te cat de minunat si puternic ar fi fost pentru ea sa citeasca scrisoarea pe care si-a compus-o catre sine cand avea doar 6 ani. Asta ar
putea functiona ca o amintire a ceea ce a fost, ce si-a dorit sa devina si ce a devenit. Ar fi o mica lovitura care ar putea sa o scuture si sa-i aduca
aminte ca s-a abatut de la directia potrivita, ceea ce ii poate aduce multe regrete.

Exista ceva ce vrei sa-ti aminteti intotdeauna?

De ce ai scrie o scrisoare catre tine in viitor?
Pare o prostie sau poate ceva prea copilaresc?
De fapt, acest exercitiu poate aduce valoare si substanta vietii tale. De aceea, sa-ti scrii scrisori pentru tine in viitor este o idee grozava.

Scrie acum. Citeste mai tarziu. Pretuieste pentru totdeauna.

Ofera-i intelepciunea si perspectiva care vine odata cu reflectarea atenta si trecerea timpului. Foloseste acest set de 12 scristori creative, frumos
prinse ca intr-o carticica pentru a incepe o conversatie cu tine din viitor.

Aceasta capsula a timpului atat de frumos conceputa iti va oferi amintiri pretioase, reflectie si multa rabdare. Formatul inovativ scrisoare/ plic este
mult mai distractiv decat un jurnal cu pagini goale. Foloseste cele 12 scrisori pentru a aprecia trecutul, pentru a sarbatori prezentul si pentru a
imbratisa viitorul.

12Scrisori catre mine in viitor

[Link] sunt radacinile mele...
[Link] vreau sa merg...
[Link] lucrurile pe care as vrea sa le incerc intr-o zi...
[Link] asta traiesc...
5.A fost o zi extraordinara...
[Link] promit sa...
[Link] loc nu se compara cu acasa...
8.O vorba de intelepciune pentru mine in viitor...
[Link] este o scrisoare despre dragostea mea...
[Link] vreau niciodata sa uit asta...
[Link] goala - completeaza cum vrei tu
12. Scrisoare goala - completeaza cum vrei tu
Haide să începem împreună lista de dorințe:
1. Vizitează cel puțin una dintre cele 7 minuni ale lumii//Mergi la teatru mai des//Citește o carte în parc și bucură-te de peisajul de toamnă
2. Mergi la Oktoberfest//Admiră Aurora Boreală//Vizitează-l pe Moș Crăciun la el acasă//Mergi cu gondola prin Veneția//Învață să cânți la orice
instrument îți dorești//Bea o cafea la Cafe de Flore în Paris//Mergi cu balonul cu aer cald în Cappadocia//Descoperă-ți o nouă pasiune
3. Ia lecții de salsa//Petrece cât mai mult timp cu cei dragi//Mergi în croazieră//Vizitează Disney World//Ieși din zona de confort
4. Mergi la concertul cântărețului tău preferat//Savurează ceaiul de la ora 5 în Londra//Fă-ți prieteni noi în fiecare loc în care mergi
5. Petrece câteva zile pe mare //Vezi răsăritul și apusul în locurile tale preferate//Mergi cu Orient Expressul//Vizitează Cinque Terre//Învinge-ți fricile
6. Petrece o zi la spa alături de o persoană dragă//Fă cât mai multe drumeții pe munte//Încearcă toate felurile de mâncare//Înoată cu delfinii
7. Scrie în jurnal despre experiențele pe care le trăiești//Cumpără-ți pereche de pantofi roșii//Încearcă puppy yoga//Mergi într-o vacanță singură
8. Spune mai des ,,Te iubesc!”//Mergi la karaoke cu prietenii//Fă 50 de poze cu persoanele apropiate//Fă shopping la Milano//Petrece câteva zile în
Delta Dunării//Vizitează Blue Lagoon din Islanda//Explorează România într-o rulotă//Petrece timp cu tine//Fă un lucru pentru prima dată
9. Dansează în ploaie//Fă un străin să zâmbească//Admiră Turnul Eiffel seara//Vizitează podgoriile din Toscana//Pleacă în căutarea sinelui
10. Pune-te pe primul loc//Nu-ți fie teamă să încerci lucruri noi//Zâmbește mai des//Bucură-te de fiecare experiență!
Scrisoare către mine
Ceasul sună zgomotos. Deschid agale ochii şi trag plapuma mai aproape de mine. E o nouă zi… o nouă zi petrecută singură…, e primul gând care-şi
face loc în capul meu. Nu vreau să mă ridic din pat. Mă simt atât de epuizată, îmi simt sufletul atât de încărcat şi un nou şuvoi de lacrimi ţâşneşte
din ochii mei. Nu mai ştiu a câta zi plâng dimineaţa. Nu mai ştiu a câta zi nu mai zâmbesc, nu mai vreau să fac nimic. Mi-e dor şi mă cuprinde o stare
de amorţeală. Singurătatea mă apasă. Dar, la un moment dat, îmi vine un alt gând: am să-i scriu o scrisoare. Am să-i trimit un răvaş şi am să-i
povestesc în ce hal am ajuns. Am să-i spun tot ce am ţinut în inima mea atâta timp. Am să rematerializez în cuvinte fiecare lacrimă vărsată, fiecare
răsărit de soare petrecut fără zâmbetul lui. Da, am să-i scriu… cu mâna şi cu sufletul. Cum o făceau toate femeile îndrăgostite, odinioară. Fără
banale jurnale on-line…
„Bună. Sunt eu, cea uitată de timp. Simt că am nevoie să-ţi scriu şi simt că în sfârşit am puterea să o fac. Asta mi-ai spus să fac, să-ţi scriu când mă
voi simţi singură. Şi iată, această zi a sosit de mult şi tot atât de mult mi-a luat să adun curaj să-ţi scriu. Nu s-a schimbat nimic în viaţa mea, aceeaşi
rutină, în afară de faptul că îmi e mult mai greu să mă trezesc. Nu ştiu de ce… poate pentru că nu eşti aici, cu mine. Mă sufoc în propriul corp, în
propriul univers. Încet, încet, încep să uit cum arătai, încep să-ţi uit vocea, prezenţa. Eşti ca o veche, plăcută, dar şi dureroasă amintire. Îţi aduci
aminte cum obişnuiam să întâmpinăm răsăritul soarelui împreună, cum ne plăcea să savurăm cafeaua fără zahăr dimineaţa, cum seri la rând
ascultam înregistrările cu piesele noastre preferate şi cum râdeam de simplitatea micului nostru apartament. Ţii minte cum îţi plăcea să-mi citeşti
noaptea câte o poveste, luându-mă drept copil mic, cum priveam de la fereastră peisajul compus din blocuri murdare, cenuşii, pe care noi ni le
imaginam drept cutii de chibrituri. Şi mai ţii minte cum spuneai mereu să fiu puternică, să privesc lumea cu alţi ochi, cu ochi de om împlinit.
Întotdeauna ai reuşit să mă farmeci. M-ai învăţat să văd în chiţibuşuri lucruri măreţe, unice. M-ai învăţat să fiu… fericită.
Acum locuiesc în acelaşi sărac apartament, dar mi se pare mai decolorat, mai şters. Beau aceeaşi cafea dimineaţa, dar parcă e mai amară decât
fusese. Adorm cu aceeaşi carte de poveşti lângă mine, dar de această dată literele sunt neclare, din cauza lacrimilor ce au curs peste ele, drept
amprentă a durerii mele. E atât de straniu cum lipsa ta a furat culorile vieţii. Dispărând tu, au dispărut şi melodiile, iar casetele s-au umplut de praf,
au dispărut şi râsetele, şi soarele, şi căldura, iar în micul nostru apartament s-a lăsat liniştea. Privesc prin geam, dar cutiile de chibrituri s-au
destrămat ca prin vis. În locul lor au rămas doar case murdare, gri, aer îmbâcsit de fum, străzi aglomerate, oameni morocănoşi şi multă singurătate.

Cu drag, cea uitată de timp…”

Pixul îmi cade din mână şi tremur toată. Nu vreau să recitesc ce am scris, mă tem că deznădejdea îmi va amorţi din nou trupul. Pun cu multă
atenţie scrisoarea într-un plic găsit la întâmplare. Ridic pixul şi stau neclintită o vreme, cu ochii pierduţi. Aş dori atât de mult să-i trimit acest răvaş,
dar nu pot. Nu-i am adresa. Nu am adresa spre fericire… Las plicul pe masă şi mă îndrept din nou spre dormitor. Voi dormi încă cinci minute, cele
cinci minute după care tânjim cu toţii. Deşi nu am trimis scrisoarea, mă simt mai bine. Având curajul să-i scriu, mi-am dat seama că pot să-mi ofer
mie însămi o a doua şansă, aşa cum m-a învăţat el. De mâine voi începe din nou să întâmpin zorile şi îmi voi aduce aminte să zâmbesc. Am să şterg
de praf casetele şi micul nostru apartament va mirosi, ca mai demult, a melodie. Am să-mi citesc câte o poveste înainte de somn, iar cutiile de
chibrituri vor apărea iarăşi la orizont.
De mâine voi fi cea veche… aşa cum m-ai învăţat tu, cel plecat în veşnicie…
Tu meriti tot ce este mai frumos in aceasta lume. Si, totusi, nu vezi aceste lucruri pentru ca incerci sa salvezi oameni ce nu au nevoie sa fie salvati...
in loc sa te salvezi pe tine.

Dragul meu sufletel, ai trecut prin atat de multe lucruri. Ai suferit cum nu a mai suferit nimeni pe aceasta planeta. Ai pierdut oameni pe care nu
voiai sa ii pierzi. Ai fost dezamagita de multe suflete pe care le-ai iubit mai mult decat te-ai iubit pe tine. Ai fost pusa la pamant de atat de multe
ori. Si, totusi, uite unde esti acum. Ai reusit sa gasesti in tine puterea de a te ridica de la pamant, de a o lua de la capat si de a iti continua viata. Ai
reusit sa crezi in continuare in dragostea adevarata. Ai reusit sa iti spui ca totul va fi bine... si chiar a fost.
Dragul meu sufletel... ai facut atat de multe. Ai intrat in viata unor oameni si ai incercat sa ii ajuti. I-ai schimbat in bine, le-ai fost acolo cand nimeni
nu credea in ei si i-ai pus pe picioare. I-ai facut mai buni si invatat sa creada in visurile lor si sa lupte pentru ceea ce isi doresc.
Esti minunat in toata sensibilitatea ta. Stralucesti mai frumos ca orice din acest Univers, motivezi si inspiri. Oamenii au nevoie de tine pentru ca stii
cum sa salvezi, cum sa oferi o mana de ajutor, cum sa iubesti si cum sa fii alaturi de cineva neconditionat. Tu stii cum sa faci pe cineva sa rada chiar
si atunci cand el este trist... si il ierti pentru ce spune atunci cand este suparat.

Tu crezi in oamenii dragi tie chiar si atunci cand ei nu cred in ei insisi. Esti acolo pentru ei chiar daca ei nu au fost intotdeauna acolo pentru tine. Tie
iti pasa de ei inainte ca lor sa le pese de tine.

Ii cunosti asa cum sunt, fara perdea, fara masti. Esti dispusa sa faci orice pentru ei, pentru ca lor sa le fie bine. Dragostea nu este niciodata o
optiune pentru tine... tu ii iubesti pe toti pentru ceea ce sunt. Pentru ca dragostea ta nu este fricoasa, nici slaba, nici falsa. Este cea mai puternica
forta pe care am simtit-o vreodata - este adevarata, reala, indestructibila si neconditionata.

Dragul meu sufletel... tu esti praf de stele. Esti o minune pe acest pamant. Esti ceea ce au nevoie cei din jurul tau. Esti tot ce ai tu nevoie. Esti mai
puternic decat crezi tu. Esti sincer si grijuliu. Esti plin de compasiune. Esti plin de iubire.
Tu schimbi oamenii in bine, insa nu ii lasi pe oameni sa te schimbe. Si sa ramai la fel - sa nu permiti nimanui sa te schimbe vreodata. Sa ramai in
continuare asa cum esti tu. Sa nu lasi nicio persoana sa intre in viata ta si sa te faca sa crezi ca trebuie sa fii altfel decat esti acum.
Cu cea mai mare iubire... de la inima ta!
Draga mea, tu ești puternică, curajoasă și capabilă să înfrunți orice dificultăte care apare în drumul tău. Ai încredere în tine și în capacitatea ta de a
transforma situațiile dificile în adevărate lecții de viață și oportunități de creștere spirituală. Nu uita că, în cele mai întunecate momente, lumina ta
interioară strălucește cel mai puternic.
Draga mea,
Astăzi vreau să-ți scriu această scrisoare pentru a-ți reaminti că orice situație dificilă prin care treci este, de fapt, o binecuvântare învelită în hainele
unei mari binecuvântări. În momentele când te simți copleșită și ai tendința să crezi că viața nu este dreaptă, amintește-ți că fiecare încercare este
o oportunitate de creștere și învățare.
Viața este un labirint imprevizibil și neînțeles uneori, dar este important să nu uiți că tu ai puterea interioară de a transforma orice situație dificilă
într-o victorie. Cu fiecare obstacol pe care îl întâlnești, devii mai puternică și mai înțeleaptă. Prin depășirea acestor provocări, descoperi resurse
infinite în interiorul tău și realizezi că ești mult mai capabilă decât credeai.

Chiar dacă în momentul actual pare greu să găsești semnificația într-o anumită situație dificilă, amintindu-ți că totul se întâmplă cu un scop poate fi
o sursă de inspirație și de curaj. Fiecare încercare, fiecare eșec, fiecare dezamăgire este o șansă de a învăța lecții prețioase despre tine însuți și
despre lumea din jurul tău.
Amintește-ți că în fiecare situație există o binecuvântare ascunsă. Poate fi o lecție de viață, o întâlnire cu o persoană specială sau chiar o
oportunitate care îți poate deschide noi uși în viitor. Fii deschis și receptiv la aceste daruri neașteptate și învață să le prețuiești.
Draga mea, tu ești puternică, curajoasă și capabilă să înfrunți orice dificultăte care apare în drumul tău. Ai încredere în tine și în capacitatea ta de a
transforma situațiile dificile în adevărate lecții de viață și oportunități de creștere spirituală. Nu uita că, în cele mai întunecate momente, lumina ta
interioară strălucește cel mai puternic.
Ai grijă de tine!
Semnat,Eu
scrisoare catre mine din viitor
A trecut o zi destul de importanta din viata mea – un punct de cotitura – de acum nu mai am voie sa ma joc, de acum sunt om in toata firea si
trebuie sa realizez ceva; inca nu am gasit ce trebuie sa realizez, nu am toate raspunsurile, dar cred ca asta este valabile pentru oricine.
Am implinit 26 de ani – deja speram ca la varsta asta sa am toate lucrurile puse in ordine si sa mearga totul ca pe roate… se pare ca m-am inselat.
Presupun ca nu sunt singurul care a facut asta, de fapt sunt sigur ca nu sunt singurul care a ajuns la un punct in viata lui cand se uita in urma si se
intreaba ce a realizat in viata. Cred ca fiecare si-a promis un lucru la un moment dat si nu l-a adus la indeplinire. Si atunci, ce imi ramane de facut?
Simplu: alte promisiuni.
Am sa renunt la visul de a fi…ceva; de fapt am sa renunt la visuri si am sa intru in viata adevarata – cred ca e cel mai trist lucru pe care l-as putea
spune; de fapt, scriu aceste randuri tocmai pentru a preveni eventualele lasitati de a face ceea ce imi doresc.
Sper sa fiti cat mai putini cei care va regasiti in randurile ce urmeaza:
Draga T.,
Iti scriu aceste randuri sa iti reamintesc de visurile copilariei tale prelungite – de momentele cand vroiai sa schimbi lumea sau macar lumea care era
la indemana ta. Sper sa nu iti fi vandut sufletul si sa fi devenit un robotel care duce o viata monotona, de Bucuresti, extenuat de grijile zilnice – cu
expresia fetei dreapta ca a celor din metrou, cand se intorc de la scoala sau de la munca. Sper sa pot sa fiu mandru de tine – sa te pot da exemplu
neimplinit, inca, tuturor celor care renunta la vise si intra in acest vartej de nevoi, obligatii si sperante.
Orice vei face, sper sa ma faci mandru – dar nu uita ca esti acolo sa schimbi ceva, in tine, in cei de langa tine si mai ales in necunoscuti.
Uita-te in jurul tau, cand citesti asta –
– daca nu ai nimic care sa iti aduca aminte de libertatea de a calatori cu rucsacul in spate,
– daca nu ai niciun prieten pe care il suni chiar acum, chiar de ar fi 3 dimineata,
– daca nu mai stii cum arata un tren personal,
– daca nu ai mai cantat pe strada cand vii pe jos, la 5 dimineata de la o petrecere, ca, nu-i asa?, ultimul stinge lumina,
– daca ultima carte pe care ai citit-o a fost pentru munca,
– daca ai uitat sa iubesti si sa fii iubit,
– daca nu mai stii cum arata o chitara,
– daca ultima floare pe care ai mirosit-o era rupta, intr-o vaza sau la florarie,
– daca soarele e doar ceva de care iti protejezi ochii cu ochelari fumurii,
– daca jungla de asfalt e ceea ce vezi 7 zile pe saptamana,
– daca gulerul camasii te strange din cauza unei cravate,
– sau daca la biroul este acum casa ta
– si mai ales daca eu, acum, te-as considera un snob care si-a vandut visurile pentru o viata in mincuna – ai gresit drumul!
Intoarce-te si alege din nou, pentru ca sigur a fost o raspantie de la care ti-ai ratacit viata.
Niciodata nu e prea tarziu – trebuie doar sa nu uiti cine esti si sa vrei sa fii ce-ti doresti.
Mergi mai departe!
Cer senin si oameni insoriti!
T., 26 de ani
Scrisoare catre mine, cea din prezent si viitor!
Ce faci, copila mea? Ma mai tii minte? Sunt aici lânga tine si m-am oprit putin din ale mele doar sa îti vorbesc. Mi-e dor de tine, nu ne-am mai
vorbit de mult. De fapt nu ți-am vorbit de mult, căci tu nu îmi vorbești. Am observat că nu ai timp de noi, alergi mereu după ceva și vrei mai mult, și
tot mai mult și ai uitat de mine.
Îți mai aduci minte, când erai mică, eram mereu împreună și făceai doar lucrurile care îți plăceau? Mai știi când alergam prin flori și le cântam, le
culegeam și le aruncam în iaz? Zburdam și eram veseli, fără griji, eram liberi pe atunci, eu sunt și acum și știu că și tu vrei, te zbați, te lupți, dar tot
mai tare te afunzi.
Țin minte și acum clipa în care am fost sortiți să fim mereu împreună – prima zi din viața noastră. Tu ai uitat însă că viața asta e un dar și că ți-a fost
dată ca să te bucuri de ea și să te mulțumești. De ce vrei tu mereu mai mult? Oprește-te și uită-te în jurul tău și vezi că ai tot ce îți trebuie ca să
trăiești. Mai mult ce poți să ceri? Oprește-te din munca ta și uită-te la mine, privește-mă prin ochi și află adevărul. Nu-i lăsa pe ceilalți să-ți spună
adevărul lor, pe tine nu te-ajută. Te vei simți chiar mai pierdută.
De multe ori ești tristă, te simt, ți-e dor de mine și nu știi unde să mă cauți. Ai uitat cum să mă chemi, ai uitat că te iubesc și că nu te părăsesc – sunt
cel mai bun prieten al tău! Tristețea ta mă face uneori să plâng, de asta m-am oprit să îți vorbesc.
Nu plange, draga mea! Eu sunt aici!
Plâng, și știi, că simți o apăsare, dar nu mai pot, plâng pentru că te simți singură în lumea asta mare, te simți părăsită și eu totuși sunt aici. Te crezi
mică ca o albină, departe de stupul ei, dar să nu plângi și tu. Șterge-ți lacrimile și asculta-ma. Știu că îți lipsesc, însă nu pot să fac nimic, decât să îți
vorbesc. Doar tu poți să mă auzi când vei fi pregătită, când îți vei da voie, și poate asa vei reusi sa ma găsești.
Acum poti sa ma auzi pentru ca deja ai început să mă cauți – nu-ți place să te simți singură și știi că alături de mine nu îți mai este frică de nimic. Cu
mine ești liberă! Stii ca ceea ce au incercat altii sa-ti spuna sau sa iti arate nu e totul, si stii ca alaturi de mine poti descoperi mult mai mult. Poti
experimenta viata!

Poți face orice fără să faci nimic!! Doar împreuna putem schimba totul și sunt aici. Oprește-te, închide-ți pleoapele ușor, deschide ochii minții,
alunecă ușor la vale și simte-mă cu atenția ta. Caută în fiecare colț din corpul tău și mă vei găsi peste tot. Când mă vei găsi oriunde, de-abia atunci
vei fi liberă și vei vedea că rostul lucrurilor este altul decât crezi, vei știi totul și fericirea va veni atunci ca să te caute și să te ia în brațele sale
nemarginite, o vei auzi pe ea, pe mine, împreună cântând muzici nemaiauzite. EU știu deja…Tu ești muza mea.
Te astept,
Al tău suflet.