CARACTER

Caracterul ca profil psihomoral al personalităţii

În timp ce temperamentul este neutral, nu implică orientări valorice – caracterul este

încărcat valoric, el descrie profilul psiho – moral al personalităţii ; temperamentul este
înnăscut, însă caracterul este dobândit prin modelare socio – culturală.
Caracterul este alcătuit din trăsături care se desfăşoară pe un continuum, de la pozitiv
la negativ ; toţi oamenii au caracter, dar orientat valoric într-o manieră diferită.
Puterea caracterului este dată de forţa convingerilor, de tăria cu care le apărăm şi
susţinem, de constanţa şi persistenţa lor în timp şi în împrejurări variate, şi nu de
încărcătura lui valorică.Caracterul este schimbător, el se poate modifica în timp – sub
influenţa unor factori de mediu, socio – culturali.

Formarea caracterului

Geneza caracterului debutează în copilărie.

1. Imediat după naştere începe formarea caracterului prin procesul învăţării sociale pe căi
foarte variate ( familia, părinţii vor încuraja comportamentele dezirabile şi le vor sancţiona
pe cele indezirabile ; copilul va învăţa foarte repede ce comportamente îi aduc laudă,
recompense şi pe cele care îi aduc reproşuri, pierderea unor privilegii, chiar sancţiunea) –
acesta este mecanismul condiţionării – care are ca efecte fixarea unor comportamente mai
simple, în primii ani ai copilăriei.

2. Mecanismul autorităţii – este sursa principală de formare a caracterului ; autoritatea

adultului se impune de la sine, ceea ce decide el este „sfânt”; mecanismul autorităţii merge
mână în mănă cu cel al condiţionării . Pe măsură ce copilul creşte autoritatea ar trebui
exercitată cu măsură, pentru că va creşte şi nevoia de autonomie a copilului şi mai ales a
adolescentului. Autoritatea ar trebui să se schimbe în coparticipare, antrenarea
adolescentului la viaţa de familie, a şcolii, în luarea deciziilor, prin consultare şi nu prin
impunere.

3. Mecanismul imitării şi al modelului – copilul va imita şi va adopta modelele de conduită

din mediul lui familial ( părinţi, bunici, fraţi etc.) ; are loc un proces de „imprimare” , de
întipărire, de asimilare a acelor modele ce îşi pot prelungi efectul pe toata durata vieţii.

Modelul – este o sursă puternică de formare a caracterului, tindem să ne

identificăm cu un model, să împrumutăm din calităţile lui ( pozitive, negative); model
poate fi orice persoană din anturajul nostru ( familie, şcoală, viaţa socială, artistică, de pe
stradă, anumiţi colegi dintr-un grup) ; sunt perioade în viaţă, mai ales în adolescenţă –
când suntem foarte permiabili la un model, mai târziu ( odată cu maturizarea intelectuală şi
socială, morală) suntem mai selectivi şi mai critici în alegerea modelului.
Geneza caracterului este legată de lumea în care intră copilul după naştere (reguli,
norme ale familiei, ale societăţii) , va trebui să le respecte, să le asimileze, învăţând ce este
bine şi ce nu, de dorit sau nepotrivit, pe bază de recompensă sau pedeapsă şi pe bază de
exercitarea autorităţii ; modelele sunt importante şi contribuie la formarea caracterului,
pentru ca la maturitate omul să fie capabil de autodeterminare, de alegeri în cunoştinţă de
cauză.

Caracterul ca mecanism integrator al personalităţii

1
 Caracterul este considerat mecanismul integrator – sintetic cel mai important al
personalităţii, este orientativ şi reglator, reuneşte ansamblul de atitudini – valori definitorii
pentru profilul psihomoral al personalităţii.
Nu orice manifestare comportamentală este o trăsătură caracterială . Trăsăturile
caracteriale trebuie să aibă anumite atribute :
-atributul generalităţii
-atributul constanţei, al stabilităţii
-atributul plasticităţii

Trăsăturile de caracter sunt adevăraţi invarianţi de personalitate ce permit predicţia

comportamentelor.
Trăsăturile de caracter exprimă ceea ce este constant, relativ invariabil, stabil şi definitoriu
pentru personalitatea umană.

Conceptul de atitudine : atitudinea este un raport , o poziţie faţă de ceva anume, trăsăturile
caracteriale se exprimă ca atitudini valorice. Atitudinea are următoarele componente :
1. componenta cognitivă
[Link] motivaţională
[Link] afectivă ( 1, 2, 3 asigură latura orientativă a caracterului, direcţionându-l )
3. componenta voluntară – reprezintă latura reglatorie.

Conceptul de valoare – atitudinea – valoare este o structură complexă de natură socio –

culturală în cadrul căreia primul element este formă, cel de-al doilea este conţinut ;
valoarea conferă conţinut atitudinii ; valoarea nu este un dar în sine, ea este rezultatul unei
relaţii dintre subiect şi obiect ; în timp oamenii îşi fixează un sistem de valori sub influenţa
factorilor sociali, de mediu, familiali şi instituţională – rezultatul este constituirea unui
sistem de valori propriu.

Caracterul ca mecanism relaţional

Caracterul este cel care pune omul în relaţie cu lumea prin intermediul sistemului de
atitudini – valori ; în timp atitudinile se organizează , se structurează, se ierarhizează astfel
încât caracterul capătă o dimensiune sistemică şi o specificitate individuală.
La baza caracterului se află mii de dispoziţii, trăsături circumstanţiale, conjuncturale,
modalităţi de a denumi multiple manifestări ale personalităţii – trăsături secundare ale
caracterului.
În cursul maturizării intelectuale, afective, sociale, în condiţiile confruntării cu variate
situaţii de viată , se structurează un set de trăsături principale ( în număr de 10 – 15)
.Aceste trăsături sunt caracteristice, pot fi recunoscute cu uşurinţă la o persoană.
Confruntarea în continuare cu situaţii de viaţă mai complicate conduce la filtrarea,
selectarea unui număr foarte restrâns de trăsături , în număr de 2 – 3 care sunt definitorii
pentru o persoană - trăsături cardinale.
Astfel se dezvoltă şi se maturizează trăsăturile caracteriale şi se dispun în structura
personalităţii.
Modul cum se impune o trăsătură, cum devine ea în istoria unui individ – este propriu
acestuia.
Relaţiile dintre atitudini se structurează şi în raport cu obiectul atitudinii – faţă de ce
anume exprimă, se raportează.

Fiecare om este caracterizat de :

- atitudini faţă de societate, faţă de ceilalţi semeni ( exprimă poziţia faţă de societatea în
care trăim, faţă de instituţiile ei, faţă de semenii noştri : sinceritate, altruism, corectitudine,
toleranţă, bunătate dar şi opusul acestora);

2
- atitudini faţă de propria persoană ( exprimă raportarea la propriul eu fizic, social şi
spiritual, se traduc prin admiraţie faţă de propriul eu, încredere în sine, optimism, stăpânire
de sine , modestie, demnitate, spirit autocritic dar şi opusul acestor trăsături);
- atitudini faţă de muncă ( exprimă raportarea la propria activitate, la cerinţele acesteia, la
rezultatele aşteptate şi realizate – hărnicie, conştiinciozitate, exigenţă, autoexigenţă,
disciplină, punctualitate, responsabilitate, asumarea erorilor, iniţiativă, creativitate dar şi
opusul acestora).