Anasonul (Pimpinella Anisum L.

) – aliment și medicament

Plantele medicinale au fost folosite încă din antichitate atât ca alimente, cât și ca
medicamente, acestea având un rol major în îmbunătățirea calității vieții și menținerea
sănătății (Wenli și colab., 2019).
Anasonul (Pimpinella Anisum L.), (Fam. Umbelliferae), este o plantă exclusiv de
cultură, anuală, prezintă rădăcină pivotantă și tulpină înaltă de 40-70 cm cu partea de sus
ramificată (Pârvu, 2000).
Frunzele sunt diferențiate după etaj, cele 2-3 frunze inferioare dispuse altern sunt
întregi, lung pețiolate, ovate, cu margine dințată, cele superioare de asemenea puține, sesile,
de 2-3 ori penat sectate, cu foliole liniar lanceolate (Muntean, 1990).
Florile sunt dispuse în 7-15 umbele compuse, fără involucru, cu câte 5-15 flori, lipsite
de caliciu, 5 petale albe ciliate pe margine, în vârf cu un lobușor îndoit spre interior, lungi de
1-5 mm (Laza și Racz, 1975).
Fructele sunt diachene mărunte, ovoide, cu jumătățile greu separabile, cu câte 5 coaste
puțin proeminente, de culoare mai deschisă, cu gust dulceag. Acestea pot fi culese de la
sfârșitul lui august până la sfârșitul lui septembrie (Coiciu și Racz, 1962). De la anason se
folosesc în scop medicinal fructele – popular considerate şi numite seminţe (Ardelean și
Mohan, 2008). Acestea au dimensiunea de 3-5 mm, o formã aproximativ ovoidalã, mai
subţire la unul din poli, au un miros caracteristic, plãcut, aromat (Muntean, 1990).
Originea plantei este orientală, fiind cultivată în Asia și Europa, iar la noi în țară
preponderent în județele Giurgiu, Timiș, Brăila, Dolj, Teleorman, Constanța, Ialomița
(Ardelean și Mohan, 2008). China are un potențial important de producere a plantelor și
ierburilor aromatice și medicinale datorită diversității sale biologice și condițiilor climatice
diferite (Yong și colab., 2017), anasonul având nevoie de multă umiditate în sol și terenuri cu
apă freatică la mici adâncimi (Coiciu și Racz, 1962).
Anasonul este cultivat în special pentru fructe, Anisi fructus, Anisi vulgaris fructus,
care conțin ulei gras, ulei volatil și substanțe proteice (Muntean, 1990). În funcție de
proveniență, variază conținutul de ulei volatil în fructe, mai bogate fiind cele cultivate în
țările mai calde, Siria, Spania, Italia, decât cele din zonele reci, cum este Canada (Cucu și
colab., 1982). Uleiul volatil de anason are o compoziție chimică relativ simplă. Pe lângă
anetol, principalul component, el mai conține aldehidă, vanilină, estragol, alcool anisic, etc
(Coiciu și Racz, 1962). Fructele mai conțin ulei gras (în special în fructele uscate), amidon,
celuloză brută, compuși azotați, glucide simple, substanțe minerale și apă (Radu și
Andronescu, 1984). Uleiul de anason (Anisi aetheroleum) se obține prin distilarea cu vapori
de apă a fructelor mature de anason, are note de vârf specifice de lemn dulce și tonuri picante
și se poate combina cu alte uleiuri esențiale (Muntean, 1990).
Ca utilizare în gospodărie, anasonul poate fi folosit în patiserie și produse de
panificație, iar uleiul de anason, în fabricarea lichiorului de anason și a altor băuturi spirtoase
(Fischer, 2000). Mai poate fi folosit în compoziția unor produse de igienă și cosmetice
(Mencinicopschi și colab., 2010). În industria chimică, este folosit pentru a da un miros
plăcut produselor de curățenie sau pentru aromatizarea aerului (Cucu și colab., 1982).
Proprietățile sale tonice și stimulente ale aparatului digestiv sunt utile în tratamentul
indigestiei, balonării, migrenelor, vărsăturilor și amețelilor de cauze nervoase, colicilor
abdominale, durerilor gastrice și constipației (Pârvu, 2000).
Are efect favorabil în tusea productiva (Muntean, 1990), în astmul bronșic și în
bronșite (Pârvu, 2000) fiind un bun expectorant (Laza și Racz, 1975).
Uleiul esențial de anason are un efect tonic și stimulent asupra sistemului nervos
central, fiind și analgezic și afrodiziac (Mencinicopschi și colab., 2010). De asemenea, având
acțiune estrogenică este recomandat în premenopauză, menopauză, dismenoree și lactație
insuficientă (Pârvu, 2000; Fischer, 2000).
În medicina veterinară, în concentrație de 1% intră in compoziția unui produs
veterinar destinat tratamentului flatulenței și tulburărilor gastrointestinale (Pârvu, 2000).
În 1962, Coiciu și Racz menționează că în aromaterapie se utilizează un ulei volatil cu
o compoziție chimică ce trebuie să corespundă următoarelor date: 93-96% eteri (preponderent
t-anetol), maximum 4% cetone aromatice (anis-cetonă), până la 2% aldehide aromatice
(anisaldehida), maximum 3% monoterpenoli și cel mult 1% alcooli aromatici (alcool anisic).
Bibliografie:
1. Ardelean, Aurel; Mohan, Gheorghe; Flora medicinală a României, Editura ALL, 2008
2. Coiciu, Evdochia; Racz, Gabriel; Plante medicinale și aromatice, Editura Academiei
RPR, 1962
3. Cucu, Viorica; Bodea, Cornel; Cioacă, Cristina; Tratat de biochimie vegetală –
Partea a II-a, Vol.4 – Plante medicinale și aromatice, Editura Academiei RSR,
București, 1982
4. Fisher, Eugen; Dicționarul plantelor medicinale, GEMMA PRES, București, 2000
5. Laza, Aristide; Racz, Gabriel; Plante medicinale și aromatice, Editura “CERES”,
București, 1975
6. Mencinicopschi, Gheorghe; Bojor, Ovidiu; Ionescu-Călinești, Larisa; Compendiu de
Terapie Naturală, Editura Medicală, București, 2010
7. Muntean, S. Leon; Plante medicinale și aromatice cultivate în România, Editura
Dacia, Cluj, 1990
8. Pârvu, Constantin; Universul plantelor – Mică enciclopedie, Ediția a III-a, Editura
Enciclopedică, București, 2000
9. Radu, A.; Andronescu, Ecaterina; Vademecum fitoterapeutic, Editura Medicală,
București, 1984
10. Sun, Wenli; Shahrajabian, Mohamad Hesam; Cheng, Qi; Sabatini, Sabrina
(2019). Anise (Pimpinella Anisum L.), a dominant spice and traditional medicinal
herb for both food and medicinal purposes. Cogent Biology,
–. doi:10.1080/23312025.2019.1673688