Complementul este o parte secundară de propoziție care determină

un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjecție cu funcția de predicat.

Complementul răspunde pe cine? ce?
la întrebările: cui? despre cine? despre ce? la cine? la
ce? pentru cine? cu cine? cu ce?
de cine? de ce?
unde? de unde? pe unde? pâna unde?
încotro?
când? de când? până când? cât timp?
cum? în ce fel? cât?
din ce cauză? din ce pricină?
în ce scop? cu ce scop?
 Să mergem în camera noastră. (în camera complement,
determină verbul să mergem)
 Mașina roșie ca focul este a mea. (ca focul complement,
determină adjectivulroșie)
 Mașina merge mai repede decât trenul. (decât
trenul complement, determină adverbul mai repede)
 Hai la masă. (la masă complement, determină interjecția hai)
Complementele care determină un adjectiv sunt precedate de prepoziții
sau de adverbe de comparație (cât, ca, decât). Complementele care
determină un adverb se exprimă prin adverbe (așa, cam, destul, destul de)
sau substantive ori pronume precedate de adverbe de comparație (cât, ca,
decât).

Clasificarea complementelor
Complementele se împart în două clase: circumstanțiale și
necircumstanțiale.

Complementele circumstanțiale (cuvântul circumstanțial înseamnă

împrejurare) arată împrejurările în care se petrece acțiunea exprimată de
verbul determinat și se împart în complemente circumstanțiale de loc, de
timp, de mod, de cauză, de scop, condiționale, concesive și consecutive.

Cele necircumstanțiale arată obiectul asupra căruia se efectuează

acțiunea sau obiectul căruia i se acordă ceva și se împart în complemente
directe, indirecte și de agent.

Mijloace de exprimare
Locul complementului în propoziție
De obicei, complementele stau după cuvintele determinate. Există și
cazuri în care complementele (complementele direct) stau înaintea
cuvântului determinat.

 Pe ea am văzut-o în autobuz.
 În autobuz am văzut-o pe ea.
Punctuația complementului
! Complementul direct și cel indirect nu se despart niciodată prin virgulă
de verbele determinate.
Complementele aflate în raport de coordonare se despart sau nu prin
virgulă între ele conform regulilor de punctuație descrise la Punctuația
conjuncțiilor.

Complementul direct arată obiectul asupra căruia se exercită direct

acțiunea exprimată de cuvântul determinat. Determină un verb,
o interjecție sau o locuțiune verbală.
Complementul direct răspunde la întrebările: pe cine?
ce?
 L-am cunoscut pe fratele lui Vasile. (pe cine am cunoscut? – pe el, -l)
 Citesc cartea cumpărată online. (ce citesc? – cartea)
 Uite-l pe Mihai! (pe cine? – pe Mihai, -l)
 A luat peste picior un profesor și a fost pedepsit. (pe cine a luat peste
picior? – un profesor)

Locul complementului direct

Complementul direct de regulă stă după verbul determinat, dar poate sta
și înaintea acestuia.

 Exercițiul acesta nu o să-l rezolv. (ce nu o să rezolv? – exercițiul)

 Am adus cartea cu mine. (ce am adus? – cartea)
Atunci când verbul determinat este la modul infinitiv sau la conjunctiv,
complementul direct exprimat prin pronume personal neaccentuat stă
între prepoziția infinitivului sau conjuncția să și verb.
 Să veniți la mine pentru a vă sfătui. (pe cine a sfătui? – pe voi vă)
 Încearcă să–l sfătuiești cât mai bine. (pe cine să sfătuiești? – pe el -l)
Atunci când verbul determinat este la infinitiv și este așezat după verbul a
putea, complementul direct exprimat prin pronume neaccentuat stă
înaintea verbului a putea:
 Te pot ajuta dacă îmi dai voie să o fac. (pronumele te, complement
direct, determină verbul a ajuta; sensul acestei construcții este
echivalent cu pot a te ajuta)
Punctuația complementului direct
Complementul direct nu se desparte prin virgulă de cuvântul determinat.

 Am văzut filmul.
 Filmul l-am văzut cu tine.
Complementele directe aflate în raport de coordonare se despart sau nu
prin virgulă între ele conform regulilor de punctuație descrise la Punctuația
conjuncțiilor.

Complementul indirect arată obiectul căruia i se atribuie acțiunea,

însușirea sau caracteristică exprimată prin cuvântul determinat.
Determină un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjecție.
Complementul indirect cui? despre cine? despre ce? la cine? la ce?
 răspunde la întrebările: pentru cine? cu cine? cu ce? de cine? de ce?
asupra cui? contra cui? împotriva cui?
 I-am spus Ioanei vestea cea mare. (cui am spus? – Ioanei)
 Privim la televizor un concert de muzică rock. (la ce privim? – la
televizor)
 Magazinul acesta este mai aproape de casă. ( de casă – complement
indirect, determină adverbul mai aproape)
 Poftim și vouă o notă mare. (cui? – vouă; poftim interjecție cu funcție de
predicat)

Locul complementului indirect

În general, complementul indirect stă după cuvântul determinat, dar
există și cazuri când se află înaintea acestuia.

 I-am dat Mariei cartea.

 Mariei i-am dat cartea.
De multe ori, complementul indirect este despărțit de cuvântul determinat
prin alte părți de propoziție.

 Ne vedem fiecare de viața noastră.

 De sectorul acesta al orașului sunt responsabil eu.
Atunci când complementul indirect este exprimat printr-un pronume
personal sau reflexiv la dativ și determină un verb la infinitiv sau
conjunctiv, acesta se intercalează între prepoziția sau conjuncția verbului.

Complementul circumstanțial de loc arată locul unde se petrece acțiunea

(direcția, punctul de plecare, spațiul, limita). Determină un verb, locuțiune
verbală sau o interjecție cu funcție de predicat.
Complementul circumstanțial de loc unde? de unde? pe unde?
răspunde la întrebările: până unde? încotro?
 Mergem la munte. (la munte, complement circumstanțial de loc –
determină un verb)
 A luat-o la sănătoasa prin pădure. (prin pădure, complement
circumstanțial de loc – determină o locuțiune verbală)
 Hai la film! (la film, complement circumstanțial de loc – determină o
interjecție predicativă)
Locul complementului circumstanțial de loc
De regulă, complementului circumstanțial de loc stă după verbul pe care îl
determină. Când este exprimat prin adverbul interogativ unde,
complementul circumstanțial de loc stă înaintea termenului determinat.
Complementul circumstanțial de timp arată timpul când se
petrece acțiunea (momentul, durata, limita temporală).
Complementul circumstanțial de timp când? de când? până
răspunde la întrebările: când? cât timp?

Complementul circumstanțial de mod arată modul în care se

desfășoară acțiunea exprimată de verbul determinat sau cum se
înfățișează o acțiune.
Complementul circumstanțial de mod răspunde la cum? în ce fel?
întrebările: cât?