Temă referat:

Psihanaliza:dezvoltarea psihanalizei, Sigmund Freud –

viață,operă și concepția psihologică
 CUPRINS:

INTRODUCERE.......................................................................................................3

SIGMUND FREUD – VIAȚĂ..................................................................................4

CONCEPȚIA PSIHOLOGICĂ.................................................................................6

Conștient, inconștient și subconștient.....................................................................6

Stadiile psihosexuale...............................................................................................7
Travaliul visului, travaliul doliului și travaliul creației.......................................10
Studiul viselor.......................................................................................................10
Teoria instinctelor.................................................................................................11
BIBLIOGRAFIE:....................................................................................................13

2
 INTRODUCERE

Am ales această tema, deoarece consider că el este una dintre figurile cele
mai influente și controversate din domeniul psihologiei. Freud a adus contribuții
semnificative în înțelegerea minții umane și a influențelor inconștiente asupra
comportamentului uman.

De-a lungul carierei sale, Freud a dezvoltat teorii revoluționare despre

inconștient și rolul său în formarea personalității și a comportamentului uman. El a
pus accent pe importanța experiențelor din copilărie și a relațiilor timpurii în
dezvoltarea noastră emoțională și psihologică. De asemenea, Freud a dezvoltat
metoda psihanalitică, care a influențat profund teoria și practica terapeutică.

Deși Sigmund Freud este adesea recunoscut ca părintele psihanalizei și a

adus contribuții semnificative în domeniul psihologic, teoriile și metodele sale au
fost și sunt în continuare supuse unor critici și contestări.

Sigmund Freud și psihanaliza au jucat un rol central în dezvoltarea

psihologiei ca știință (Thurschwell P., 2009) . Multe dintre conceptele și ideile lui
Freud au fost criticate și reevaluate de psihologi ulteriori, dar baza pe care a pus-o a
fost de o importanță semnificativă în formarea câmpului psihologic, contribuțiile
sale au influențat în mod incontestabil modul în care înțelegem azi personalitatea
umană și comportamentul (Ewen Robert B., 2012).

3
 SIGMUND FREUD – VIAȚĂ

Sigmund Freud este cunoscut pentru dezvoltarea primei metode

psihoterapeutice, psihanaliza, și primei teorii ale personalității. Acesta s-a nascut în
Moravia, la Feiberg (astăzi se situează în Republica Cehă) la data de 6 mai 1856.
Freud și-a petrecut o mare parte din viață în Viena, acesta mutându-se împreună cu
familia lui în 1860.

În anul 1881, acesta iși primește diploma de medic de la Universitatea din

Viena, dar nu își dorea să practice medicina, așa că, după absolvire, a lucrat alături
de profesorul său, Ernst Brücke, într-un laborator de filozofie (Thurschwell P.,
2009).

Freud s-a logodit cu Martha Bernays, în anul 1882, iar la sfatul profesorului
său, următorii ani a lucrat pentru Hermann Nothnagel și Theodor Meynert, iar după
trei ani a obținut o „bursă de cercetare pentru a studia câteva luni cu Charcot la
Paris” (Ewen Robert B., 2012, pg. 34). La data de 30 septembrie 1886, după patru
ani de logodnă se căsătorește cu Martha, iar împreună au avut șase copii, trei băieți
și trei fete.

În perioada ultimului deceniu al secolului XIX, Freud suferă de o nevroză, ce

îl conduce pe acesta la autoanaliză și dezvoltă o izolare puternică și o „intensă
procupare de sine” (Ewen Robert B., 2012, pg.34).

Pe parcursul vieții sale profesionale, Freud are parte de succese, dar face față
și unor eșecuri. În anul 1884, este criticat pentru că i-a recomandat prietenului său,
Ernst Fleischl von Marxow, ce trecuse printr-o boală dureroasă și era dependent de
morfină, ca medicament – cocaina, dar care nu avusese rezultate bune și în urmare
a dezvoltat o dependență mai puternică. După toate acestea, piblică impreună cu
Breuer în anul 1895, Studii despre isterie, ce conține o descriere a tratamentului
4
„psihpologic al tulburărilor psihosomatice” (Ewen Robert B., 2012, pg. 35), dar în
anul 1900, Freud publică opera ce i-a adus cel mai mare succes - Interpretarea
viselor (Thurschwell P., 2009).

Sigmund Freud suferă în ultimii 16 ani de viață, de un cancer ce i-a afectat

gura și maxilarul și trece printre treizeci și trei de operații. În această perioadă,
Freud și- a dedicat timpul scrisului și câștigă Premiul Goethe în 1930, dar în 1938
când Viena este invadată de naziști, el reușește să fugă la Londra impreună cu
familia sa.

La data de 23 septembrie 1939, la cererea lui, medicul său „i-a administrat o

doză de morfină ce i-a indus un somn liniștit” și Sigmund Freud se stinge din viață
(Ewen Robert B., 2012, pg.36)

5
 CONCEPȚIA PSIHOLOGICĂ

Freud definea psihanaliza ca doctrină ce avea ca scop vindecarea „maladiilor

nervoase”. Astăzi concepția freudiană dezvoltă căi în explorarea mecanismelor
pshihice, metode „explicative psihologic al fenomenelor psihice morbide” și o nouă
metodă terapeutică (Popescu I., 1936, pg.19).

Primii pacienți ai lui Sigmund Freud erau în mare parte femei vieneze, dar și
bărbați din clasa mijlocie și clasa superioară care sufereau de boli ale sistemului
nervos. Aceste boli erau răspândite atât în Europa cât și în America în acea vreme
și erau cauzate adesea de stresul vieții moderne.

Conștient, inconștient și subconștient

Sigmund Freud este „cel care, fără a descoperi inconștientul, îl propune ca
obiect de cercetare al psihologiei” și introduce „conceptul de „aparat psihic”,
elaborează o „viziune dinamică asupra componentelor acestuia, pune la punct o
tehnică de sondare a inconștientului, schimbă însă și finalitatea psihologiei” (Mielu
Z, 2000, pg. 86).

Înaintea anului 1920, Freud vizionează psihicul „ca dispunând de trei

niveluri supraetajate: inconștientul, preconștientul și conșptientul, rolul esențial
revenindu-i inconștientului” (Mielu Z., 2000, pg.86). Inconștientul, după Freud
reprezintă “majoritatea elementelor personalității” (Ewen Robert B., 2012, pg.40) și
conține, din punct de vedere functional, acțiuni involuntare, tendințe, emoții ,
observate de conștient care la randul lui, satisfice sau nu satisfice cerințele
inconștientului. Subconștientul sau preconștientul , din punct de vedere topographic
și functional este „insignificant” și reprezintă spatiul unde nevoile inconștientului,

6
cât și ale conștiinței „poposesc temporar înainte de a trece în structurile opuse
fiecăreia dintre ele”. (Mielu Z., 2000,pg 86)

Conștiința (după 1920) este denumită de Freud - Eul – și reprezintă centrul

personalității omului care asigură stabilitate între pulsiunile și instinctele
individului. În concepția lui Freud, Sinele este corespondentul inconștientului, iar
Supraeul reprezintă conștiința morală, fiind corespondentul subconștiientului. Un
conflict între aceste 3 instanțe ale personalității poate fi rezolvat de procesele de
sublimare și refulare. Sublimarea este procesul de descărcare emoțională într- o
manieră pozitivă sau negativă prin care energiile sexuale sunt redirecționate de la
un scop primar către alte scopuri. Refularea este procesul de ascunede, negare ale
unor idei, dorințe, care duce la crearea unui nou conflict inconștient (Munteanu A.,
2006, pg.36).

Stadiile psihosexuale

Copiii mici adesea nu au capacitatea de a face diferența dintre universal

exterior și universal interior (limitele propriei lumi), iar ei traiesc într-o stare de
perversitate polimorfă, erotizându-se, dorind pe tot și pe toată lumea, potrivit lui
Freud. Copilul începe devreme să cunoască lumea , punând tot în gură, gândind că
îi va aduce satisfacție așa cum o face sânul mamei, iar Freud numește acest stadiu,
stdiul oral (Thurschwell P., 2009).

Următorul stadiu este stadiul anal și are consecințe importante asupra

dezvoltării copilului. Defecația este rezultatul satisfacției. Este perioada în care se
dobândește autocontrolul sfincterian. Copiii încep să se antreneze în tulizarea
toaletei cam la această vârstă, ceea ce duce la o fascinație a copilului pentru zona
erogene a anusului. Antrenarea autocontrolului poate duce la conflict (Sălceanu C.,
2015).

7
 Copilul va dobândi capacitatea de a avea control și autoritate atunci când se
descurcă bine cu conflictele. Părinții care sunt prea severi cu educația copiilor în
acest stadiu pot primi un rezuf din partea acestora.

Tot potrivit lui Freud, libidoul reprezintă dorința sexuală instinctuală, ce ne

determină să căutăm plăcere și eliberare.

Stadiul al treilea , stadiul falic, în care copilul devine conștient de organele

sale genitale atât la fete cât și la băieți. Înțelegerea de sine ca entitate separată este
un proces prin care copiii învață să se desprindă de circumstanțele exterioare și să-
și înțeleagă corpul ca o entitate distinctă (Thurschwell P., 2009).

Energia libidinală se deplasează de la zona anală la cea genitală. Copiii au

interese sexuale pe lângă faptul că se masturbează. Conflictele includ identificarea
cu un adult de acelaşi sex (Thurschwell P., 2009) și atracția pentru un părinte de
sex opus (Sălceanu C., 2015). Aceste comportamente către ambii părinți constituie
Complexul Oedip, denumit după un rege grec ce s-a însurat cu propria mama și și-a
ucis tatăl (Ewen Robert B., 2012).

Băieții experimentează anxietatea de castrare ca urmare a geloziei și a

dorințelor inacceptabile față de mama lor. Angoasa de castrare pornește de la o
înțelegere greșită a realității. (Sălceanu C., 2015). Sentimentele oedipiene sunt
puternice, iar băiatul trage concluzia că „fetele au avut inițial un penis, dar le-a fost
luat drept pedeapsă și aceeași soartă va avea si propriul lui organ prețuit dacă
insistă în dorințele sale oedipiene” (Ewen Robert B., 2012, pg. 53).

Băiatul dorește să-și îndepărteze rivalul, tatăl, dar se teme că, ca o pedeapsă
de la părinți, va pierde organul genital (Sălceanu C., 2015). Acastă anxietate nu se
aplică fetelor, dar Freud descoperă și o expliccație pentru complexul Oedip la fete
(numit de alți autori și complexul Electra). Fata descoperă că nu are penis și ajunge
să se simtă inferioară și geloasă (Ewen Robert B., 2012).
8
 Rezolvarea pozitivă are loc prin trecerea pulsiunilor sexuale față de mamă și
a rivalității cu tatăl în inconștient. În cele din urmă, băiatul se va identifica cu tatăl
său și va internaliza comportamentele, atitudinile și valorile care sunt acceptate în
societate (Sălceanu C., 2015). Dacă la băiat, această frică de castrare duce la
Complexul Oedip, la fete, cauza dezvoltării acestui complex este lipsa penisului
(Ewen Robert B., 2012).

Stadiul urmator – perioada de latență – de la 6 ani la pubertate. Perioada de

înțelegere de către copil că el nu este centrul „universului”, că nu există un plan
„eu” ci un plan „noi”.

Acest stadiu, perioada de latență, include pubertatea și indică o scădere a

preocupărilor cu privire la sexualitate. Copilul își dezvoltă abilitățile academice,
capacitatea de a lua inițiativa și capacitatea de a gestiona mediul. El devine
interesat de jocuri, sport și socializare. Freud nu s-a preocupat prea mult de această
perioadă, deoarece băieții se asociază între ei, iar fetele între ele (Sălceanu C.,
2015).

Ultimul stadiul, stadiul genital, reprezentat de maturizarea intereselor

sexuale (libidou activ). De la plăcerea de a-și gestiona singur lucrurile, persoana
trece la plăcerea de a stabili relații și de a-și satisface nevoile sociale și sexuale într-
un mod social acceptabil.

Pentru a fi acceptați de partenerii lor și, în general, de cei din jurul lor,
deoarece oamenii sănătoși sunt capabili la această vârstă să-și analizeze și modifice
anumite aspecte ale comportamentelor lor (Sălceanu C., 2015).

Freud a susține că instinctele sexuale nu se concentrează doar asupra

organelor genitale ci că se concentrează pe scopuri și obiecte. Diferența sexuală
apare la pubertate, sugerând o direcție naturală pentru dorințele fiecărui copil, în
care fetele se îndreaptă către tați, iar băieții gravitează către mame.
9
 Cea mai importantă contribuție in conceptul de psihanaliză a lui Freud este
dezvoltarea metodei psihanalitice de a citi în mintea individului visele, reacțiile
emotionale, gândirea și vorbirea. El reușește să citească tăcerea, expresiile
pacienților și refulările acestora. Aceasta este teoria transferului, acțiunile
pacientului erau legate de starea emoționala a acestuia, iar Freud a constatat că
acestea „erau de asemenea, întotdeuna legate de copilărie” (Thurschwell P., 2009,
pg. 40).

Travaliul visului, travaliul doliului și travaliul creației

O mare descoperire psihanalitică pe care Freud o dezvoltă, o reprezintă
„travaliul psihicului”. Acest travaliu cuprinde trei forme și anume: travaliul visului,
travaliul doliului și travaliul creației. Prima formă este cuprinsă în cartea ce apare
în anul 1899, Die Traumdeutung, unde pe parcursul a cincisprezece ani, Freud se
axează pe „înțelegerea simptomelor nevrotice , a construiri aparatului psihic la
copil și a funcționării lui normale la adult” (Anzieu D., 2004, pg.23).

În lucrarea intitulată Doliu și melancolie, în 1917, travaliul psihicului se

rezumă la tranvaliul doliului și nu la cel al visului, iar Freud își revizuiește viziunea
asupra aparatului psihic. Travaliul doliului este mult mai complex în viziunea lui
Freud, deoarece aceste are o durată mai mare față de cel al visului și îi devine reper
în lucrarea sa, pe când cel al creației are o durată de câteva secunde.

Aceste trei forme, visul, doliul și creația reprezintă câteva „faze de criză
pentru aparatul psihic” și sunt coordonate de un conflict. Travaliul visului
„transformă un conținut latent în conținut manifest”, travaliul de creație operează o
transformare în urma unui conflict, în timp ce travaliul de doliu este o „luptă cu
absența, cu pierderea, cu exilul și cu durerea” (Anzieu D., 2004, pg.24).

Studiul viselor

10
 Problematica visului este considerate în psihanaliză o latură important, ce a
fost dezvoltată de către Freud și sunt descries ca fiind „fenomem psihic cu sens
propriucondiționat de factori determinanți” (Popescu I., 1936, pg. 117). Acesta
consider că există un raport între vise și întâmplările ce au loc pe parcursul zilei .

Teoria lui Freud despre vise, pe care a atribuit-o observării viselor copiilor,
este falsă din punct de vedere istoric. El a analizat visele adulților pornind de la
analiza psiho-nevrozelor adulților, constatând că simptomele pacienților apăreau ca
o relație între două dorințe opuse, una conștientă și cealaltă inconștientă. Aceste
vise reprezintă, în mod alegoric, un conflict între aceste două dorințe. Visele
pacienților erau frecvent rezultatul psihanalizării simptomelor lor; aceste vise erau
produse într-o manieră asemănătoare cu simptomele nevrotice.

Teoria viselor a lui Freud este o anchetă care ghidează numeroase subiecte
aliate, cum ar fi natura inconștientului și funcția conștiinței (Popescu I., 1936).

Teoria instinctelor

Teoria instinctelor dezvoltată de Freud a evoluat pe parcursul vieții sale și a

studiilor sale. În primul rând, Freud a descris o categorie de pulsiuni numite
„instincte ale vieții” și a crezut că acestea sunt responsabile pentru explicarea
comportamentului. În cele din urmă, a ajuns la concluzia că întregul comportament
uman nu poate fi explicat doar prin instinct.

Aceste instincte au fost clasificate în două categorii principale de Freud:

pulsiunile vieții (Eros) și pulsiunile morții (Thanatos).

Instinctele sexuale sunt legate de pulsiunile vieții. Scopurile acestor pulsiuni

ale vieții includ satisfacerea, reproducerea și supraviețuirea. Aceste instincte sunt
esențiale pentru supraviețuirea individului și perpetuarea speciei. Aceste pulsiuni,
cunoscute și sub numele de instincte sexuale, includ, de asemenea, nevoi precum

11
nevoia de apă, de mâncare sau de a evitarea durerii. Libido este energia generată
de pulsiunile vieții, de instinctele sexuale.

Freud spune că id conține pulsiunea vieții și pulsiunea morții. Erosul este o

forță benefică, iar Thanatosul reprezintă dorința naturală a corpului de a reveni la o
stare dezorganizată (necontrolată). Cu toate acestea, pulsiunea vieții se confruntă cu
pulsiunea morții. Energia pulsiunii morții se transformă astfel în comportamente ,
precum agresiunea față de alți oameni, distrugerea lucrurilor sau auto-agresarea,
care poate provoca sentimente de vinovăție (Sălceanu C., 2015).

12
 BIBLIOGRAFIE:

1. Anzieu Didier, 2004, Traducere și prefață: Ghiu, B., Psihanaliza travaliului

creator. Editura Trei, București, pg.23-24, informații preluate de pe: Didier
Anzieu Psihanaliza Travaliului Creator | PDF ([Link])

2. Ewen Robert B., 2012, O introducere în teoriile personalității, traducere: Sofia

Manuela Nicolae, Capitolul 2. Sigmund Freud, Editura Trei, București, pg 33-53

3. Mielu Zlate, Introducere în psihologie, 2006 , Editura Polirom, București, pg 86

4. Munteanu Ana, Psihologia dezvoltării umane,2006, Editura Polirom,I ași, pg.

36

5. Popescu I., Psihanaliză, doctrina lui Freud, 1936, Sibiu, Ediția a III-a, pg. 11-
117, infomații preluat de pe Psihanaliza - Doctrina Lui Freud | PDF
([Link]),

6. Sălceanu Claudia, 2015, Psihologia dezvoltării umane , Capitolul 2. Teoriile

dezvoltării umane – 2.2 Sigmund Freud: Teoria Psihanalitică, Editura SITECH,
Craiova, pg 48-51.

7. Thurschwell Pamela, 2009, Sigmund Freud, Ediția a II-a, Editori: Robert

Eaglestone, Royal Holloway - University of London, Capitolul - Key Ideas,
Routledge, pg 2-56, informații preluate de pe: [Link]

13
hl=ro&lr=&id=4mx8AgAAQBAJ&oi=fnd&pg=PP1&dq=6.+Thurschwell+Pam
ela,+2009&ots=kZ2PBg4c43&sig=tZ7DkvdhD50OQ1CN-GF0O1ZSEnE

14