Oceanul Atlantic
238 limbi
Articol
Discuție
Lectură
Modificare
Modificare sursă
Istoric
Unelte
Aspect
ascunde
Text
Mic
Standard
Mare
Lățime
Standard
Lat
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Oceanele de pe Pământ
Oceanul Antarctic
Oceanul Arctic
Oceanul Atlantic
Oceanul Indian
Oceanul Pacific
Oceanul Atlantic este al doilea ocean ca mărime de pe Pământ, acoperind aproape 20% din suprafața sa.
Numele oceanului, care se trage din mitologia greacă, înseamnă Marea lui Atlas.
Curenții de aer
[modificare | modificare sursă]
Oceanul Atlantic aduce dinspre Ecuator curenții de aer cald ce vin spre Europa și spre Oceanul Arctic. La
întoarcerea din Oceanul Arctic, curenții de aer rece se îndreaptă spre ecuator, transformându-se în curenții
pozitivi.
Istorie
[modificare | modificare sursă]
Se presupune că Oceanul Atlantic s-a format cu 174 de milioane de ani în urmă. După teoria unui
american, Atlanticul s-a format prin destrămarea Pangeei cu care placa Americană s-a îndepărtat de
supercontinentul Afro-Eurasia.
În viitorul apropiat
[modificare | modificare sursă]
Se consideră că Oceanul Atlantic este în continuă expansiune, iar Oceanul Pacific este în continuă
micșorare. Placa americană se îndepărtează de Africa, va consuma o parte din placa Rusiei, pentru a
reveni la poziția inițială.
Peste 247 de milioane de ani, Oceanul Pacific se va micșora continuu și va dispărea, din cauza faptului că
placa americană se va depărta din ce în ce mai mult de continentele Africa și Europa, iar Oceanul Atlantic
va avea, astfel, dimensiuni din ce în ce mai mari.
Limite
[modificare | modificare sursă]
Atlanticul este mărginit de America de Nord și America de Sud, în vest, și Europa și Africa, în est. Este
legat de Oceanul Pacific prin Oceanul Arctic în nord, și prin Pasajul Drake în sud. În plus, este legat artificial
de Pacific prin Canalul Panama. Linia de demarcație dintre Oceanul Atlantic și Oceanul Indian este la
meridianul 20°E. Atlanticul este separat de Oceanul Arctic printr-o linie care duce de la Groenlanda, prin
insulele Svalbard până în nordul Norvegiei.
Oceanul Atlantic văzut de pe coasta de vest a Irlandei
Atlanticul de Nord
[modificare | modificare sursă]
Atlanticul de Nord se întinde în emisfera nordică de la ecuator până la Oceanul Arctic. El cuprinde insulele
Capului Verde, insulele Canare, Madeira, insulele Azore, Bermuda, Färöer, Islanda, Groenlanda precum
și Terra Nova. Este delimitat prin ecuator de Atlanticul de Sud.
Atlanticul de Sud
[modificare | modificare sursă]
Oceanul Atlantic
Articol principal: Oceanul Atlantic de Sud.
Atlanticul de Sud este regiunea Atlanticului situată la sud de ecuator, între continentele America de
Sud, Africa Occidentală și Africa Sudică. La sud, Atlanticul este limitat de Oceanul Antarctic și Antarctida.
Insulele principale
[modificare | modificare sursă]
Insulele Falkland
Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud
São Tomé și Príncipe
Annobón (din Golful Guinea)
Ascension
Tristan da Cunha
Sfânta Elena
Mările care fac parte din Oceanul Atlantic (sunt considerate adiacente) includ: Marea Caraibelor, Marea
Nordului, Marea Labrador și Marea Baltică. Insulele importante din Oceanul Atlantic sunt: Insulele
Faroe, Svalbard, Groenlanda, Islanda, Rockall, Marea Britanie, Irlanda, Fernando de Noronha, Insulele
Azore, Insulele Madeira, Insulele Canare, Insulele Capul Verde, São Tomé și
Príncipe, Newfoundland, Bermuda, Indiile de Vest, Ascension, Sf. Elena, Martin Vaz, Tristan da
Cunha, Insulele Falkland și Insula Georgia de Sud.
Conținut
[modificare | modificare sursă]
Incluzând mările adiacente, Oceanul Atlantic ocupă o suprafață de 106.400.000 km², iar fără aceste mări,
are o suprafață de 82.400.000 km². Volumul oceanului, cu mările adiacente, este de 354.700.000 km³, iar
fără ele este de 323.600.000 km³.[1][2] Adâncimea medie a Atlanticului este de 3.332 m (incluzând mările
adiacente) sau 3.926 (fără mările adiacente). Cel mai adânc punct este Groapa Puerto Rico de 9.219m .
Lățimea oceanului variază de la 2.848 km între Brazilia și Liberia, până la 4.830 km între Statele Unite ale
Americii și nordul Africii.
Mările care fac parte din Oceanul Atlantic (sunt considerate adiacente) includ: Marea Caraibelor, Marea
Mediterană, Marea Nordului, Marea Labrador și Marea Baltică. Insulele importante din Oceanul Atlantic
sunt: Insulele Faroe, Svalbard, Groenlanda, Islanda, Rockall, Marea Britanie, Irlanda, Fernando de
Noronha, Insulele Azore, Insulele Madeira, Insulele Canare, Insulele Capul Verde, São Tomé și
Príncipe, Newfoundland, Bermuda, Indiile de Vest, Ascension, Sf. Elena, Martin Vaz, Tristan da
Cunha, Insulele Falkland și Insula Georgia de Sud.
Înțeleptul grec Platon afirma că în Atlantic ar fi existat un continent, acum dispărut: Atlantida, așa cum ar fi
existat Pacifida în Pacific.
Viețuitoarele marine
[modificare | modificare sursă]
Studiul asupra viețuitoarelor mării arată că au nevoie de circa 20% oxigen și 80% apă pentru asigurarea
unei vieți fără riscuri și pentru digerarea hranei.
Teritoriul și clima
[modificare | modificare sursă]
Clima este influențată de temperaturile apelor de suprafață și de curenții de apă, precum și de vânturi. Din
cauza capacității mari a oceanului de a stoca și de a elibera căldură, clima maritimă este mai moderată și
are variații sezoniere mai puțin extreme decât climatul interior. Precipitațiile pot fi aproximate de date
meteorologice de coastă și temperatură a aerului de la temperaturile apei.[3]
Viețuitoarele marine au nevoie de un teritoriu care să constituie un climat variabil. Animalele marine își
schimbă teritoriul în funcție de anotimp și temperatură. Primăvara și vara ele stau pe un teritoriu cu
temperatură medie. Toamna ele pornesc spre un teritoriu cu temperatură ridicată, pentru a preveni
schimbările majore produse în timpul iernii.
Hrana
[modificare | modificare sursă]
Hrana este necesară animalelor marine, doar când acestea își pierd energia vitală (stelele de mare, caii de
mare, aricii de mare etc.). Unele animale (rechinii), consumă hrană cât jumătate din greutatea lor. Acest
fapt este unul grav, deoarece contribuie la dispariția multor specii aflate în pericol de extincție.
Regenerarea viețuitoarelor marine