I.

Caracteristica generală a teorii generale a dreptului

I.1. Teoria generală a dreptului ca știință și ca disciplină didactică

I.2. Obiectul de studiu al TGD
I.3. Baza metodologiei a TGD
I.4. Locul și rolul TGD în sistemul științelor sociale
I.5. Locul și rolul TGD în sistemul științelor juridice
I.6. Funcțiile TGD
I.7. TGD și practica socială

I.1. Teoria generală a dreptului ca știință și ca disciplină didactică

Știința este ansamblul cunoștințelor acumulate de umanitate pe parcursul

evoluției sale.
Autorul român, Nicolae Popa definește știința ca „ansamblul a cunoștințelor despre
natură1, gândire2 și societate3, acumulate prin metode corespunzătoare și exprimate în
concepte, categorii, noțiuni și principii.”
Toate științele sunt clasificate în:
1. Știința despre natură (biologia, chimia);
2. Știința despre gândire (logica, filosofia);
3. Știința despre societate (istorice, politice, juridice).
TGD – este o știință socială1, politică2 și juridică3 care cuprinde un ansamblu de teorii,
concepții, noțiuni și principii referitoare la drept și parțial la stat care studiază legitățile
generale și particulare ale apariției evoluției și funcționării dreptului și statului general și
a sistemului de drept a unui anumit stat în particular.
TGD este o știință filosofică socot unii autori.
Socială – studiază statul și dreptul ca fenomene sociale evidențiind rolul lor în societate,
TGD studiază relațiile sociale în raport cu normele sociale (morale, religioase) ce le
reglementează, însă pune accent pe acele relații sociale care sunt reglementate de norme
juridice.
A reglementa – comportamentul uman este dirijatprecum limite de comportament
(drepturi și obligații)
Politică – studiază subiecte cu caracter poltic (statul, puterea de stat, regimul politic,
forma de guvernământ), astfel acestea sunt studiate din punct de vedere juridic, adică se
studiază normele juridice din Constituție sau alte acte normative ce reglemnetează
subiectele nominalizate.
TGD studiază în ce măsură schimbările politice din cadrul statului care se produc ca
rezultat ale alegerilor sau altor procese sociale (referendum) își lasă amprenta asupra
esenței și conținutul statului și dreptului.
Juridică – definește și oferă tuturor științelor juridice baza conceptuală (principale
concepte: definția statului, dreptului și legi) și baza metodologică (istorică) de studierea
statului și dreptului.
TGD este o știință deoarece studiază:
1. Relațiile sociale ce reclamă (necesită) o reglementare juridică
2. Normele juridice ce asigură această reglementare juridică
3. Studiază și asigură concordanța între ele
4. Cazurile când apar relații sociale noi dar sunt absente normele juridice ce le vor
reglementa, astfel sunt prezente lacune în drept
5. Cazurile când careva norme juridice au căzut în desuetudine (învechit),
deoarece a dispărut obiectul de reglementare juridică (relația socială)
6. Cazurile când careva norme juridice stopează dezvoltarea relațiilor sociale
Studiind toate aceste momente TGD contribuie la dezvoltarea și perfecționarea
permanentă a dreptului, care se va produce când va fi o strânsă legătură între relațiile
sociale și normele juridice.
Constatăm că în doctrina juridică, unii autori afirmă că TGD este o știință filosofică,
astfel putem menționa că TGD ca știință a apărut în sec. XX-lea, în special după al doilea
război mondial.
În acest context, menționăm că studiile referitoare la stat și drept au existat până la sec.
XX-lea, de ex. Aristotel, Platon, Socrate, ș.a. au avut lucrări în cadrul cărora au fost
analizate diferite aspecte referitoare la stat și drept.
Ulterior, lucrările acestor filosofi au fost sistematizate fapt ce a determinat ca în sec. al
XIX-lea să apară așa o știință ca filosofia dreptului. În unele state, aceasta era intitulată ca
enciclopedia dreptului. Sofia Popescu menționa că enciclopedia dreptului este
predecesoarea TGD.
Ulterior, autorii au început să se specializeze:
 1. Unii analizau statul și dreptul din punct de vedere filosofic;
2. Iar alții analizau din punct de vedere juridic.
Lucrările au servit drept temei ca să apară în sec. al XX-lea, TGD ca o știință distinctă.
Acum putem spune că când se analizează în cadrul TGD diferite aspecte referitoare la stat
și drept se face referință la ideile acelor filosofi din trecut, fiind actuală.
Pe lângă că TGD este o știință, ea este și o disciplină didactică, deoarece ea este studiată
în cadrul instituțiilor de învățământ la facultățile cu profil juridic sub forma a două
discipline:
1. TGD și statului, care se studiază în primii ani de studiu ca o introducere în baza
căreia studenții sunt familiarizați cu principalele noțiuni juridice (stat, drept, norme
jurice, etc.);
2. Problemele TGD și statului, care se studiază în ultimii ani de studiu, ce studiază:
 Problemele existente în doctrina juridică
 Problemele care se confruntă statul și dreptul în RM

I.2. Obiectul de studiu al TGD

Autorul român Ion Humă afirmă că „obiectulde studiu a orișicărei științe ne dă răspuns la
fixarea sferei fenomenelor studiate”, (dacă raportăm la TGD (statul și dreptul)),
„stabilirea unghiului de investigație” (din punct de vedere juridic), „stabilirea nivelului de
generalizare științifică” (TGD își propune să studieze dreptul și statul atât la general cât și
la particular în RM).
Autorul rus Baitin afirma că „numai așa o știință ca TGD este în stare să studieze așa
fenomene ca statul și dreptul”.
Aportul TGD constă în faptul că ea definește și oferă tuturor științelor:
1. Baza conceptuală (principale noțiuni);
2. Baza metodologică (principale metode).
Unii autori afirmă că TGD este format din 2 părți:
1. Teoria statului (originea și evoluția statului, concepte, scopul, sarcinile și funcțiile
statului, forma de stat, aparatul de stat, statul de drept);
 2. Teoria dreptului (conceptul, evoluția, funcțiile și principiile statului, norma
juridică, izvoarele dreptului, tehnica legislativă, interpretarea dreptului, raportul
juridic, conștiința și cultura juridică, legalitatea, ordinea legală și disciplina,
răspunderea juridică, ș.a.).

I.3. Baza metodologiei a TGD

Orice știință are și propria sa bază metodologică.

 Ce înseamnă metodă?
 Ce înseamnă metodologie?
 Ce înseamnă metodologie juridică?
Autorii români Ion Craioveanu și Ioan Ceterchi afirmă că „metoda presupune un
ansamblu de operațiuni intelectuale 1, care sunt utilizate pentru atingerea unor obiective 2
previn cunoașterea unor fenomene.”
Dacă raportăm la TGD, studiem statul și dreptul iar aceste obiecte se referă la apariția,
evoluția și dreptul statului și vom folosi operațiuni intelectuale.
Cuvântul metodologie provine etimologic din grecescul metodos și logos ce înseamnă
știința despre metode.
Metodologia – un ansamblu celor mai generale principii de investigații deduse din
ansamblul celor mai generale legi obiective.
Autorul rus Alexeev afirmă că „metodologia juridică este metodologia filosofică
acomodată la materialul juridic concret.”
TGD pentru a studia statul și dreptul folosește următoarele metode:
 Logică (principalele domenii în jurisprudență, în procesul de elaborare și adoptate
ale normelor juridice „logica legiuitorului”);
 Practica juridică/judecătorească/logica judecătorului;
 Interpretarea logică a normelor juridice;
 În doctrina juridică (teorii) – ca consecință a utilizării frecvente a acestei metode
apare logica juridică;
 Comparativă – în baza metodei comparative sunt comparate diferite fenomene
juridico-statale evidențiindu-se asemănările și deosebirile, comparația poate fi
 identificată pe orizontală (presupune comparația unui fenomen (forma de
guvernământ) la aceeași etapă istorică însă în state diferite (RM și RO) și verticală
(presupune comparația unui fenomen (conținutul codului penal) în diferite etape
istorice);
 Datorită faptului că se aplică des această metodă au apărut catedre, centre care se
ocupă cu dreptul comparat, iar la Paris activează Academia Internațională de drept
comparat;
 Istorică:
 Putem afla caracteristica puterii sociale și a normelor sociale din epoca
prestatală, premisele care au determinat la apariția statului și dreptului, precum
și evoluția acestora;
 Putem afla când și cum au evoluat diferite instituții sau acte normative
(monarhii, republici, ș.a.);
 Autorul român Nicolae Popa afirmă că „apelând la istorie dreptul își află
condițiile cei poate descifra ascendența”, „dreptul își are istoria sa și exprimă la
diferite popoare gradul de dezvoltare a agriculturii”;
 Experimentală:
 Dinamica dezvoltării relațiilor sociale deseori este oportun de experimentat
diferite instituții, reglementări pentru a identifica varianta cea mai optimă,
această metodă în jurisprudența este utilizată în laborator (criminalistică) și pe
teren (cu caracter economic);

 Sociologică:
 În cadrul unei democrații este binevoit a afla opinia poporului prin baza
diferitor procedee sociologice (sondaj de opinie, anchetă, etc.). Aceste se referă
la diferite probleme ce se referă la diferite probleme ce se referă la stat (forma
de guvernământ) sau la drept (să fie sau nu în Molodva pedeapsa cu moartea);

 Cantitativă (statistică):
 Este oportun evidența actelor elaborate de diferite autorități ale statelor
(parlament, guvern, etc.);
 Evidența actelor de aplicare a dreptului (poliția, procuratură, vamă, instanțele
judecătorești, etc.);
 Apare știința statisticii judiciare;
  Prospectivă (de prognoză):
 Prognoza juridică presupune un aparat metodologic complex care se utilizează
pentru a fundamenta adoptarea și stabilitatea unor acte normative adoptate.

I.4. Locul și rolul TGD în sistemul științelor sociale

Științele sociale indiferent de compartimentul vieții sociale studiat de ele urmăresc

detreminarea și cercetarea legăturilor cauzale dintre diferite fenomene sociale (statul,
dreptul), precum și esența diferitor procesor sociale (apariția, evoluția și funcționarea
statului).
TGD oferă științelor sociologice baza conceptuală, iar ei ne oferă teoriei opinia poporului
referitor la diferite obiecte ce se referă la stat și drept.

I.5. Locul și rolul TGD în sistemul științelor juridice

Științele juridice ca parte componentă a științelor sociale studiază legile obiective ale
existenței statului și dreptului precum și normele juridice cuprinse în actele normative în
vigoare.
Caracteristici:
 Nu au un caracter universal;
 Au o strânsă legătură cu istoria;
 Sunt științe umaniste;
 Sunt științe practice;
 Sunt științe critice.
Științele juridice își propun studierea dreptului, iar în baza normelor juridice se
reglementează comportamentul uman (ce să faci și ce să nu faci).
Sistemul științelor juridice poate fi grupat în mai multe compartimente:
1. Științele juridice teoretico-istorice:
- (TGD și statului, istoria universală a statului și dreptului, istoria dreptului
românesc, istoria filosofiei dreptului);
- Aceste științe se studiază la facultate în primii ani de studiu;
 - Unii autori le grupează în două categorii:
1) TGD – ca o știință generală;
2) Științele juridico-istorice.
2. Științele ramurale:
- Ramura dreptului este formată dintr-un ansamblu de norme juridice în baza
cărui se reglemenetează un compartiment de relații sociale omogene.
- Iar fiecare ramură de drept îi corespunde propria sa știință (drept penal - >
știința dreptului penal)
- O știință ramurală este formată din teorii, concepții, noțiuni care au fost
exprimate în manuale, articole au fost formulate normele juridice ale acestei
ramuri de drept analizate în raport cu relațiile sociale ce le reglementează.
3. Științe juridice inter-ramurale:
- Acestea studiază normele juridice ce fac parte din două sau mai multe ramuri:
de ex. Știința dreptului economic, ea studiază normele juridice ce se aplică la
mai multe ramuri, de ex. drept fiscal.
4. Științele juridice aplicative (participative, ajutătoare, speciale):
- Criminalistica, criminologia, medicina legală;
- Aceste științe ne oferă informații pentru aplicarea corectă în practică a normelor
juridice.
5. Științele juridice internaționale:
- Dreptul internațional public, dreptul internațional privat, dreptul comerțului
internațional.
Constatăm că acordul TGD se manifestă în faptul că ea definește și oferă tuturor științelor
juridice, baza conceptuală și baza metodologică de studierea a statului și dreptului.

I.6. Funcțiile TGD

1. Funcţia cognitivă se exprimă prin elaborarea ideilor, conceptelor, teoriilor,

principiilor, unirea fenomenelor şi proceselor vieţii statale şi juridice a societăţii
ce sunt supuse cercetării. Anume prin intermediul Teoriei Generale a Dreptului
și Statului devine posibilă depășirea limitelor normelor juridice și a dreptului
pozitiv, fenomenele juridice fiind abordate într-o manieră dinamică cu mult mai
complexă, de natură filosofică și socială.
2. Funcţia ontologică – în hotarele acestei funcţii are loc cunoaşterea naturii
fenomenelor statal-juridice şi explicarea destinaţiilor lor sociale. Anume prin
interemediul funcției ontologice Teoria Generală a Dreptului și Statului ne ajută
să cunoaștem natura, evoluția, principalele reguli obiective de dezvoltare a
fenomenului dreptului și al statului.
3. Funcţia euristică constă în elaborarea principiilor, metodelor şi mijloacelor de
cercetare a fenomenelor şi proceselor politico-juridice. O bună cunoaştere,
explicare şi interpretare a realităţii juridice necesită o metodologie
corespunzătoare. În context, anume Teoria Generală a Dreptului și Statului
încadrează capacitățile respective de identificare a celor mai efective metode de
cercetare a fenomenului juridic, de elaborare și caracterizare a principiilor
specifice fenomenelor de natură juridică.
4. Funcția critică arată valoarea Teoriei Generale a Dreptului și Statului într-o
manieră complexă. Nu este suficient de a cunoaște anumite fenomene și procese
din domeniul juridicului; mai este necesar de a le da o apreciere critică, în
scopul identificării defectelor, erorilor, lacunelor fenomenelor juridice,
formulării soluțiilor orientate spre depășirea acestor fenomene negative,
caracteristice, evident, oricărui proces de cercetare științifică. Funcția critică se
prezintă drept una eficientă în procesul de combatere a anumitor concepte
incomplete sau denaturate referitoare la drept și stat, la caracteristica legităților
de dezvoltare a acestor fenomene juridice, fapt ce orientează procesul de
cercetare și instruire spre identificarea adevărului juridic.
5. Funcţia ideologică se manifestă prin confirmarea principiilor statului de drept,
prin asigurarea propagandei juridice şi a educaţiei juridice. În procesul de
studiere a fenomenelor juridice în cadrul Teoriei Generale a Dreptului și
Statului se formează o anumită atitudine pozitivă față de acestea, fapt ce se
prezintă drept factor primordial pentru procesul de instruire juridică. La fel, prin
intermediul funcției ideologice se promovează, elaborează anumite concepţii,
teorii despre drept, stat, realitatea juridică a societăţii, orientate spre dezvoltarea
și perfecționarea societății.
6. Funcţia previziunii (prognozării) ştiinţifice. Prin intermediul acestei funcții,
se identifică și se dezvoltă principalele legități și legături de cazualitate dintre
diferite fenomene sociale de influență determinatorie asupra statului și
dreptului. Cunoscând manifestarea legităților de dezvoltare obiectivă a
fenomenelor statului și dreptului în trecut, devin posibile elaborarea și
dezvoltarea anumitor predicții în domeniu. Astfel, se înaintează ipotezele
 ştiinţifice de dezvoltare ulterioară a dreptului şi statului în baza reflectării
adecvate a legităţilor obiective.

De accentuat că nicio funcţie din cele menţionate nu poate exista independent şi izolat de
celelalte, iar valoarea lor se manifestă numai într-un sistem bine determinat. Altfel spus,
funcţiile Teoriei Generale a Dreptului și Statului se află într-o interacţiune complex.

I.7. TGD și practica socială

După cu am menţionat anterior teoria generală a dreptului şi statului ocupă un loc
deosebit atît în sistemul ştiinţelor sociale, cît şi în sistemul ştiinţelor juridice. Totodată
menţionăm faptul că teoria generală a dreptului şi statului se află într-o stînsă legătură cu
practica socială.
După cum menţiona Constantin Stere, „ştiinţa dreptului este o ştiinţă eminamente
practica, în sensul kantian al cuvîntului: ea trebuie să pună norme pentru viitor, trebuie să
corespundă scopurilor pe care şi le propune societatea; ea, într-un cuvînt se adresează
legislatorului" şi, după cum spunea A. Menger: „Ochiul unui adevărat legislator e
neclintit îndreptat spre viitor". Ideea scopului urmărit de societate e atît de predominată în
drept, încît Ghering s-a crezut îndreptăţit să pună pe frontispiciul lucrării sale principale,
ca moto, cuvintele: „Scopul este creatorul întregului drept".