2. 3. 4.

STOPURILE OCLUZALE

Sub actiunea muschilor ridicatori, mandibula efectueaza o miscare de

apropiere de maxilar, miscare care este oprita de contactul dintre cele doua
arcade dentare.

Contactele care se stabilesc intre cele 2 arcade se numesc stopuri ocluzale,

clasificate dupa importanta in 3 grupe.

Primul grup: se realizeaza intre cuspizii vestibulari ai premolarilor si

molarilor mandibulari care intra in contact cu fosetele centrale si fosetele
dintre crestele marginale ale dintilor laterali maxilari.

Stopurile ocluzale (cuspid - foseta antagonista) se stabilesc la acest grup

intre cuspizi si numai 2 fosete centrale, majoritatea stopurilor stabilindu-
se cu fosetele dintre crestele maxilare, loc in care procesele carioase si
abraziunea au efecte distructive mai reduse, de unde si clasificarea
acestor stopuri ocluzale pe primul loc ca importanta.

Al doilea grup:

Realizat intre marginea libera a dintilor frontali mandibulari care articuleaza

cu fata palatinala a dintilor frontali maxilari infracingular.

La foarte multi pacienti care au pierdut stopurile ocluzale din zonele laterale,
acest grup al doilea, reuseste sa "sustina ocluzia", fapt care nu rezizta o
perioada lunga de timp, abraziunea si imbolnavirea parodontala
modificand aceste stopuri ocluzale.

Al treilea grup:

Realizat intre cuspizii palatinali ai premolarilor si molarilor maxilari care

articuleaza cu fosetele centrale si fosetele intre crestele marginale ale
antagonistilor mandibulari.

Cunosterea importantei fiecarui grup de stopuri ocluzale isi gasete ratiunea

in faptul ca, atunci cand se impune indepartarea prin slefuire a unor contacte
defectuoase, se recomanda protejarea cuspizilor "de sprijin", retusul ocluzal
interesand fosetele antagoniste.

Atunci cand exista un "conflict" intre un cuspid de grupul 1 si unul de grupul

3, retusul se va adresa in primul rand cuspidului de grupul al 3-lea.

IMPORTANTA STOPURILOR OCLUZALE

1. Prin stabilirea stopurilor ocluzale se realizeaza una dintre pozitiile

esentiale ale mandibulei: pozitia de intercuspidare maxima
2. Stopurile ocluzale au importanta in functionalitatea ATM, pentru
triturarea alimentelor
3. Stopurile ocluzale au, poate cel mai imprtant rol in, mentinerea
dimensiunii verticale de ocluzie DVO
In pozitia de intercuspidare maxima, cand dintii celor 2 arcade sunt in
contact (in ocluzie), se vorbeste despre DVO.

In afara momentelor scurte de contacte dento dentare, intre cele 2 arcade

nu exista contacte dento-dentare (free way space - spatiu de inocluzie
fiziologica), madibula plasandu-se in pozitia de repaus, stabilindu-se DVR,
pozitie in care exista un echilibru intre contractia muschilor ridicatori si
muschilor coboratori ai mandibulei (contractie tonica)

Pentru ca stopurile ocluzale sa-si poata indeplini rolul multiplu, este necesar ca
aceste contacte dintre dintii antagonisti sa fie stabile (mandibula sa nu faca nici o
deplasare, sa nu derapeze) si eficiente (triturarea alimentelor cu minim de effort)
rezultand contacte dento-dentare functionale.

5.6. CONTACTE OCLUZALE

CONTACTE FUNCTIONALE

CONTACTUL VARF CUSPID - FUND FOSETA

Varful cuspidului trebuie sa fie mai putin voluminos decat foseta

Se poate adapta cu usurinta prin slefuire selectiva

Permite alunecarea mandibulei in Long Centric

CONTACTUL VERSANT CUSPID - VERSANT FOSETA

 Se realizeaza cel putin in 3 puncte = 'tripodic"

 Volumul cuspidului este mai mare decat spatiul oferit de foseta
 Este cel mai functional din punct de vedere al eficientei masticatorii
 Este foarte greu de realizat si, mai ales, de corectat la lucrarile
protetice fixe

CONTACTE NEFUNCTIONALE
 Cand contactele dento-dentare se realizeaza pe pante inclinate = nu
pot fi stabile.
 Daca nu se realizeaza cu usurinta triturarea alimentelor = stopurile
ocluzale nu sunt eficiente

CONTACTELE OCLUZALE NU SUNT FUNCTIONALE

CONTACTUL VARF CUSPID - VERSANT FOSETA

 provoaca deraparea mandibulei (1)

CONTACTUL VERSANT CUSPID - VERSANT FOSETA

 provoaca deraparea mandibulei (2)

CONTACTUL VARF CUSPID - VARF CUSPID

  este instabil
 are eficienta masticatorie redusa
 se poate produce ranirea mucoasei jugale
 solicitarile receptionate de cuspizii vestibulari ai premolarilor si
molarilor maxilari sunt transmise nefunctional, in afara axului lung al
dintilor
 CONTACTUL IN SUPRAFATA
 in urma uzurii accentuate a dintilor, relieful fetelor ocluzale se
transforma in suprafata plana, zonele de contact interdentar se maresc
in suprafata si se produce o deplasare catre mezial a intregului grup
lateral
 desi, de obicei, sunt stabile, nu sunt eficiente (pentru triturarea
alimentelor)

prin abraziune, distanta dintre fata ocluzala si ecuatorul anatomic se

micsoreaza, in timp ce suprafata ocluzala se mareste

cand modelarea fetelor ocluzale ale lucrarilor protetice se face, de catre

tehnicianul dentar, prin imprimarea modelului din gips al arcadei
antagoniste in ceara de macheta moale, apar obstacole de dinamica
mandibulara iar retusul este foarte greu de efectuat

ABSENTA CONTACTELOR OCLUZALE

= inocluzia sagitala (anomalie clasa a II-a Angle)

stopurile ocluzale de grupul al doilea nu se realizeaza

Cauze:

inghesuri dentare care impiedica eruptia completa a dintilor frontali

mandibulari (mai ales a incisivilor)

o deglutitie atipica (deglutitie infantila)

un fenomen compensator un contact dento-dentar defectuos ce

determina interpunerea limbii

Atitudine:

 neinterventie
 tratamente ortodontice
 restaurari protetice
 restaurari chirurgicale complexe, in functie de etiologia disfunctiei si
gradul de compensare functionala a ADM


[Link]. [Link].15.16.17 Relatia de ocluzie- ocluzia de

intercuspidare maxima

1.1.1. Ocluzia de intercuspidare maxima;

Definitie:

prin IM se intelege contactul maxim care se realizeaza intre dintii celor 2

arcade;

este cea mai frecventa pozitie functionala mandibulo-craniana cu contact

dento-dentare;

IM asigura stabilitatea ocluziei;

Ocluzia de intercuspidare maxima ideala se stabileste intre cuspizii de sprijin

si fosetele centrale ale antagonistilor/ ambrazuri.

Este posibil ca intercuspidarea maxima sa se petreaca in doua pozitii, care

nu trebuie confundata insa cu intercuspidarea [Link]: propulsia
fortata a mandibulei cand exista anomalii cu ocluzie distalizata.

in IM se incheie majoritatea ciclurilor functionale prin care se realizeaza

incizia si masticatia alimentelor;

Exista mai multe aspecte clinice ale ocluziei in IM:

1.1. Ocluzia centrica;

intelegem contact maxim intre dintii celor 2 arcade realizat intre cuspizii de
sprijin si fosetele centrale si marginale ale antagonistilor;

reprezinta ocluzia cea mai bine echilibrata unde mandibula ocupa o pozitie
simetrica fata de maxilar;

termenul se refera strict la rapoartele dento-dentare;

la nivel ocluzal cuspizii de sprijin trebuie sa articuleze in centrul dintilor

antagonisti sau de-a lungul unei linii imaginare care uneste centrul dintilor
cuspidati. Astfel se realizeaza ocluzia centrica.

termenul de ocluzie centrica creeaza confunzii, adica altii considera ca ar fi

PIM cand condilii sunt in RC, ceea ce semnifica ca termenul este corelat
cu IM si RC.

1.1.3. Ocluzia habituala (de obisnuinta);

Dawson o numeste centrica habituala sau de obisnuinta = contact maxim

intre dintii celor 2 arcade se realizeaza prin devierea mandibulei la stanga,
dreapta sau inainte, fata de maxilar.

Caracteristici:

cauza: initial nu putem vorbi de ocluzie habituala, ci de ocluzie centrica,

care la un moment dat trece: (contact prematur in IM care a actionat o
perioada de timp mai lunga si care cu mult timp inainte a provocat
devierea mandibulei, iar pacientul si-a gasit o alta pozitie de IM care sa
 ocoleasca acest obstacol). Cauza este reprezentata de un obstacol
(contact prematur) care a impiedicat mandibula in IM.

ocluzia centrica presupunea contacte simetrice atat in stanga cat si in

dreapta aparatului stomatognat. La aparitia contactului prematur,
mandibula va devia (lateral, stanga sau dreapta) pentru a gasi alte
contacte multiple pentru masticatie;

aceste reflexe sunt constiente, apoi devin inconstiente si se numesc

engrame (reflexe);

aceste noi engrame sunt asimetrice datorita mandibulei care este deviata si
duc la o abrazie dentara asimentrica si la formarea altor stopuri ocluzale
care nu mai sunt atat de bine tolerate de tesuturile care realizeaza
ocluzia;

in cazul unor reactivitati, cele 4 structuri actioneaza prin mijloace de

adaptare:

dintii - sufera abrazie asimetrica care duce la devierea liniei mediane,

lucru constatat la examenul clinic;

parodontiul - reactioneaza prin neostructura osoasa - ↑ rezistenta din

jurul dintilor care sufera presiuni in afara axului lor, tabla osoasa de la
nivelul parodontiului se adapteaza prin ingrosare, spongioasa isi intareste
structura osoasa.

la Rx - lamina dura ingrosata si o condensare osoasa a spongioasei

alveolare;

musculatura - se adapteaza datorita aparitiei noilor engrame; s-a

realizat un anumit stereotip ce compenseaza bine masticatia;

ATM se poate adapta prin rezorbtie si atrofie, la nivel condilian pentru

noua pozitie.

Pacientul nu acuza discomfort, se adapteaza

ocluzia habituala este ireversibila; nici macar protetic nu mai riscam sa

refacem ocluzia centrica - nu mai restabilim RC. Datorita faptului ca este
ireversibila dar bine tolerata, este considerata ocluzie functionala.

conditia este ca ocluzia habituala sa fie adaptata functional, sa nu deranjeze;

obiectiv, nu trebuie sa avem modificari patologice: trauma parodontala,

dureri musculare;

ocluzia habituala daca trece in ocluzie decompensata - tratamentul

disfunctiei cranio-maxilare sau mandibulo-craniana - trebuie reabilitata.

1.1.4. Ocluzia de necesitate;

Intercuspidarea de necesitate se caracterizeaza prin aparitia recenta a unui
contact prematur in IM sau RC; ex. o obturatie inalta;

Caracteristic este ca:

apare imediat dupa ce s-a aplicat o obturatie, o lucrare protetica;

pacientul acuza disconfort in timpul inchiderii gurii, prezentand devierea

mandibulei;

este reversibil dupa inlaturarea obstacolului.

Ocluzia functionala - normala

Nu impune prezenta unei ocluzii normale, iar IM nu este de tip ideal.

Diagnosticul de ocluzie functionala se poate realiza atuci cand se indeplinesc
trei conditii:

prezenta stabilitatii functionale prin stopuri ocluzale stabile;

masticatia, fizionomia sunt bine tolerate de pacient;

lipsa semnelor de suferinta.

1.1.6. Ocluzia dupa conceptul ortodontic (Angle);

Diagnosticul folosit in literatura americana este cel de ocluzie neutrala,

ocluzie distala, ocluzie mezializata

1.1.7. Ocluzia artificiala

ocluzia restabilita cu ajutorul lucrarilor protetice;

= ocluzie terapeutica sau organica;

este reprezentata de relieful ocluzal al lucrarilor protetice, dar si de ocluzia

naturala care a suferit remodelari coronare prin slefuiri selective;

remodelarea coronara (= corono-plastia = resapare coronara = slefuiri

selective);

MISCARILE FUNCTIONALE:

 Daca analizam diagrama POSSELT vom observa ca sunt inscrise in interiorul

diagramei pe o intindere mai limitata fata de cadrul miscarilor limita

 Masticatia se face obligatoriu intre CC- IM - RC.

 Pozitia de la care mandibula face miscarea de coborare a carei amplitudine

depinde de marimea alimentului

 Ele pot depasi marimea de repaus

 Fonatia nu se inscrie pe nici o linie limita, ea se inscrie strict in interior.

-este mai delimitata in jurul pozitiei de repaus

se ridica putin mandibula fata de repaus, la pronuntarea fonemelor ce apropie

mandibula de maxilar.

RELATIA CENTRICA (RC)

1. Definitie:

este pozitia cea mai inalta, cea mai posterioara,

dar nefortata si simetrica ocupata de condili in cavitatea glenoida.

Definitie NOUA:

RC este raportul dintre mandibula si maxilar in care condilul mandibular este

situat in pozitia cea mai inalta a cavitatii glenoide indiferent de pozitia
dintilor, prezenta sau absenta lor, sau a DVO.

Pozitia cea mai inalta = conditia de baza, deoarece are cea mai buna pozitie
pentru sprijin, (nu aluneca pe panta).

IMPORTANTA RELATIEI CENTRICE:

1) RC este o pozitie constanta tot timpul vietii, nefiind conditionata de

prezenta dintilor → exista deci si in edentatii partiale sau totale.

exista o formulare care "pare gresita "si suna astfel: este constanta tot
timpul vietii indiferent de prezenta sau absenta dintilor → dintii nu o
influenteaza ceea ce este adevarat.

acestia nu o influenteaza cand avem ocluzie centrica.

in conditiile in care apare un obstacol la nivelul ocluziei → interferenta sau

contact prematur → nu-si mai poate gasi potitia normala deoarece
mandibula este dirijata pe alte pozitii.

binenteles fiind un corp rigid pozitioneaza nefunctional si condilii → daca se

indeparteaza obstacolul se revine la normal.

2) RC este o pozitie diagnostica : de la care porneste orice analiza

ocluzala.
orice examen clinic sa porneasca de la pozitia RC; sa conducem condilii in RC
pentru a vedea care sunt rapoartele de ocluzie. Astfel putem aprecia daca
rapoartele sunt functionale sau nefunctionale.

aceasta examinare clinica de dirijare a mandibulei in RC nu se face in mod

curent dar unele conditii este obligatoriu.

3) RC este o pozitie functionala

pentru ca intervine si in timpul masticatiei, si anume, atunci cand se

incearca masticatia alimentelor dure, cu consistenta marita, deci atunci
cand condilii au nevoie de un sprijin ferm.

In deglutitie mandibula efectueaza un recul, cu ajutorul muschilor

retropulsori (fascicolul inferior al temporalului, fascicolul profund al
maseterului;

Marea majoritate a autorilor sustin ca RC este pozitia in care se

efectueaza deglutitia = act fiziologic foarte frecvent in timpul
alimentarii, dar si in timpul somnului, pentru inghitirea salivei care este
secretata permanent.

4) RC este o pozitie care poate fi determinata, inregistrata si

transferata in laborator.- cand celelalte au disparut;

in laborator montarea modelelor se va face intr-un articulator adaptabil in

intregime (conditii exigente) sau semi-;

se poate face si montarea in ocluzor;

aceasta proprietate a relatiei centrice este salvatoare atunci cand nu putem

folosi PIM.

este singura posibilitate atunci cand stabilim relatiile intermaxilare.

aceasta afirmatie trebuie inteleasa sub 2 aspecte:

-mandibula poate sa fie pozitionata in RC, iar aceasta pozitie poate fi

materializata prin stabilirea axei balama terminale,

- pozitia astfel determinata poate fi inregistrata si ulterior transferata la

nivelul unui ocluzor sau articulator.

5) RC este o pozitie fundamentala

o pozitie care poate sa restabileasca rapoartele dintre mandibula si maxilar;

pozitiile IM, RC, DVR.

3. Examenul clinic al pozitiei de relatie centrica;

3.1. Tehnica determinarii relatiei centrice;

DETERMINAREA RC
! Intr-o ocluzie neutrala nu trebuie sa ne chinuim sa verificam RC.
Aceasta miscare antero-posterioara este posibila in conditiile unei
ocluzii normale.

Ca atare pozitia condililor in relatie centrica nu mai corespunde cu PIM →

ocluzie de necesitate cu deviatia mandibulei, de aceea deplasarea
mandibulei se face dirijat pentru a observa obstacolul.

TEHNICI DE DETERMINARE A RC:

Exista 2 tehnici de determinare:

1) Tehnica unimanuala,

2) Tehnica bimanuala de conducere a mandibulei in RC.

Particularitati ale dinamicii mandibulare care stau la baza tehnicii de

determinare a RC:

pozitia de RC este o pozitie terminala;

condilii care sunt plasati in RC nu mai pot face o miscare in plus spre distal;

daca deschiderea gurii porneste de la RC traseul pe care il face mandibula in

timpul deschiderii se numeste traseul terminal al miscarii de deschidere;

traseul limita terminal se poate face de la RC spre deschiderea maxima, dar

nu se poate face de la deschiderea maxima spre RC;

determinarea RC trebuie facut manual pentru a ghida mandibula spre RC pe

traseul final care trece prin axa balama terminala. Odata ajuns la axa
balama terminala vom ajunge la plasarea mandibulei in RC;

nu se recomanda determinarea RC lasand pacientul sa inchida singur gura.

1) TEHNICA UNIMANUALA:

Scopul:

este dirijarea mandibulei manual pe traseul posterior de inchidere pe directia

axei balama terminale;

este necesara pentru ca pacientul nu poate singur;

daca pozitia de RC este considerata functionala, traseul pe directia axei

balama terminala nu este functional; El va inchide pe un traseu situat un
pic anterior, pe traseul care trece prin pozitia de repaus a mandibulei care
este functionala.
Pacientul este asezat pe patul stomatologic cu corpul drept.

Capul de asemenea in pozitie verticala fara extensie sau fara flexie.

Trebuie sa existe un climat de buna dispozitie pentru inlaturarea stresului.

Deci pacientul este asezat pe fotoliul stomatologic, iar medicul cuprinde cu

dreapta mentonul osos strict, sa nu ajunga pe partile moi ale planseuluicu
policele si unghia plasata pe marginea incizala a inferiorilor.

Cu mana stanga inconjura capul pacientului si plaseaza policele si indexul pe

fata vestibulara a dintilor cuspidati maxilari.

Foarte multi practicieni nu folosesc mana stanga, deci lucreaza

incorect.

Dupa ce ne-am fixat mainile astfel rugam pacientul sa stea in pozitie

relaxata sa nu contracte mandibula → lejeritate a mandibulei, care se lasa
dirijata de mana operatorului.

Nu se depaseste amplitudinea miscarii de 20mm.

La aceasta amplitudine a deschiderii la nivelul condililor se produce rotatie

pura care in jurul axei balama terminale se face intotdeauna cu pozitia
condililor in RC.

Daca pacientul este complet relaxat foarte usor impingem mandibula sa nu

bruscam si apoi realizam contactul dentar pentru a observa obstacolul
daca exista in pozitie de RC.

In cadrul acestei metode putem face determinarea astfel incat pacientul sa

poate deschide gura mai mult de 2cm. Acest lucru presupune ca miscarea
sa nu se mai faca in jurul axei balama terminale ci in jurul unor axe de
rotatie ce presupune translatia → deci condilul nu se gaseste in RC ci
undeva pe partea tuberculului articular.

In momentul in care noi ridicam mandibula va trebui sa efectuam si o usoara

retruzie a sa si cam la 2cm latitudine va trebui sa simtim la nivelul mainii
un mic soc, semn ca am intrat in axa balama terminala → am plasat
condilii in RC.

Trebuie sa simtim socul deoarece in conducerea dirijata a mandibulei vom

actiona pe miscarea limita posterioara de inchidere ce se face in 2 timpi
( vezi diagrama POSSELT ).

Vom examina cu hartie de articulatie raporturile dintre dinti.

2) METODA BIMANUALA A LUI DAWSON:

Este putin diferita deoarece pacientul este asezat in pozitie culcata → fotoliul
intins, capul pacientului in usoara extensie.
Medicul se plaseaza pe scaun la capul pacientului actionand cu 2 maini:

- cu ambele police plasate pe menton, iar celelalte 4 degete pe baza

mandibulei, portiunea inferioara.

- el trebuie sa faca miscari de inchidere-deschidere a mandibulei dar

actioneaza diferit la nivelul policelui si bazei mandibulei.

- cele 4 degete de la baza mandibulei ridica in sus policele preseaza

mentonul in jos si inapoi.

Se impinge in jos si inapoi deoarece dupa DAWSON pozitia condilului este

sustinuta doar de ligamente in cavitatea glenoida, si pentru ca miscarea
trebuie facuta in plan ║ cu ligamentel ext ale articulatiei.

Situatii in care este necesara pozitionarea mandibulei in RC

1. La orice examen clinic pentru a verifica modul in care angreneaza

dintii cand plasam condilii in RC. Se face analiza ocluziei in RC;
2. Pentru depistarea contactelor premature in RC;
3. Pentru adaptarea intraorala a oricarei restaurari: obturatie, coroana,
proteza fixa;
4. In cazul restaurarilor protetice atunci cand IM a disparut sau nu poate
fi folosita, in aceasta situatie ocluzia se reface in RC;
5. Cand urmarim refacerea ocluziei in RC (este cazul unei disfunctii
mandibulo-craniene generata de o ocluzie instabila.

[Link] corelatiei dintre IM si RC

Se recomanda in cazul in care pacientul acuza simptome legate de un

disconfort ocluzal. Se foloseste tehnica unimanuala pentru a plasa condilii in
RC si vom analiza rapoartele ocluzale. Pentru o vizualizare mai buna se
recomanda marcarea punctelor de contact ale ocluziei cu hartie de
articulatie. Hartia de articulatie este in forma de potcoava , se aplica pe dinti
iar medicul ghideaza inchiderea gurii astfel incat dintii sa se ciocaneasca.
Manopera este obligatorie in cazul disfunctiilor mandibulo-craniene.

Depistarea contactelor premature in RC

depistarea contactelor premature in RC se face de la deschiderea gurii si

dirijarea mandibulei cu condilul in RC prin traseul axa balama terminala.
Spre deosebire de interferentele din ghidajele laterale cand acolo
depistarea porneste cu gura inchisa PIM.
Pacientul acuza senzatia de disconfort cand inchide gura; senzatia de dinte
inalt, durere la nivelul unui dinte cand musca. Trebuie depistat contactul
prematur din IM si RC.

Se incepe cu depistarea contactului prematur din IM. Se aplica hartia de

articulatie in yona afectata si rugam pacientul sa ciocneasca dintii pe
punctul pe care il simte mai inalt, verificam zona afectata si o retusam,
inlaturand astfel contactul prematur din IM;

Trebuie verificate contactele din RC. Dirijam mandibula in RC, o pozitionam

usor inapoi pentru a depista contactul prematur din RC si acolo se va
retusa.

Pentru a fi mai eficient exista niste formule mnemotehnice care semnifica

versantele pe care pot apare contacte premature

3.4. Inregistrarea relatiei centrice;

Inregistrarea RC se poate face in 2 scopuri:

examinarea clinica de depistare a contactelor premature;

scopul transferarii sale in laborator pentru realizarea lucrarilor protetice.

1. In scop clinic:

- ne stau la dispozitie urmatoarele materiale:

1. Hartia de articulare, va marca punctele de contact dentare in RC cand

dirijam mandibula in RC.

prin aceasta metoda fie ca depistam contactele multiple si stabile, fie ca

depistam contactul prematur din RC.
hartia de articulare poate fi cea mai simpla: indigo dar exista si hartie
speciala, albastra sau rosie (RC -rosu, IM - albastru), de diferite grosimi
(dimensiuni < 1 mm = 0,10; 0,20; 0,30 mm).

Tehnica:

dintii foarte bine uscati;

partea activa a hartiei se pune pe arcada pe care dorim sa o marcam; exista

hartie cu parte activa pe ambele fete.

dirijam mandibula in RC dupa tehnica cunoscuta;

pacientul nu are voie sa faca miscari, ci medicul face marcare prin

"ciocaniri";

se verifica punctele de contact dupa inlaturarea hartiei;

se face slefuirea selectiva - pe versantele din apropierea fosetelor, nu pe cei

de sprijin.

Ceara de ocluzie:

exista sub forma unor benzi foarte subtiri, late de 1 cm si lungi de 3-4 cm
(pentru o arcada),

exista benzi sub forma de potcoava;

grosimea de 0,3 mm;

ceara este plastica, nu se topeste in CB;

are o suprafata lipicioasa si una neteda;

partea lipicioasa se pune la maxilar pentru ca mandibula sa poata produce

miscarile.

Tehnica: este cunoscuta:

aplicam ceara intre arcade si dirijam mandibula in RC.

marcarea se face in ceara;

unde este perforata se noteaza cu creion chimic;

la dintii naturali nu prea este indicata inregistrarea RC, la punti este indicata;

obligatoriu la proba puntii - cand puntea inalta.

Trebuiesc depistate contactele premature si punctele de contact ( Sanda Jose ): cauciuc cu

un colorant.
Se pot depista pe articulator, nu numai in CB, cand individul are contractura musculara.

Se determina relatiile intermaxilare spre RC ( ne oprim cu 2 mm inainte de contactul

dentar ).

Modelele sunt trimise la laborator, pt montarea in articulator semiadaptabil.

In scopul transferarii in laborator

obligatoriu trebuie sa existe modelele functionale turnate in ghips exradur;

se face cu diferite materiale. Se poate utiliza ceara de ocluzie - sa nu fie mai

putinde 2-3 mm atunci cand montarea se face in articulator seadaptabil
sau adaptabil;

aparatul care are axa balama terminala identica cu axa balama terminala a
pacientului;

daca montarea se face in ocluzor, ceara poate fi subtire, contactele dento-

dentare sa fie facute fara inaltare;

Tehnica:

acceasi;

important este ca latimea cerii sa nu depaseasca cuspizii V de la nivelul

mandibulei pentru a nu bloca vederea in timpul dirijarii;

Materiale: - siliconii (formulele lor kitoase), acrilatele;

Tehnica - deprogramatorul Lucia:

Lucia porneste de la ideea ca este greu sa inregistrezi din primul timp a RC

la laterali;

inregistrarea RC o face in al II-lea timp, primul fiind un timp premergator si

consta in confectionarea din acrilat a unui plan inclinat la nivelul Isup.
Acest plan inclinat in final va prezenta marginea incizala a I inf pe fata P a
planului.

aceste indentatii sunt realizate prin conducerea mandibulei in RC;

dupa priza acrilatului, pacientul va putea musca in aceste indentatii si va

ajunge in RC;

al II-lea timp - ceara pentru inregistrarea RC ingust, care se aplica lateral

pe hemiarcadele stanga si dreapta;

pacientul inchide gura fara sa fie ajutat in acele indentatii - RC laterala.

se scot, se pun pe model, si gata.

3. Inregistrarea cu sabloane de ocluzie

- sunt strict necesare in edentatii intinse cand nu mai putem folosi ceara de
ocluzie;

Transferul RC

se transporta modelele fixate intre ele fie cu ceara, fie cu sabloane;

modelele se monteaza in ocluzor sau articulator;

initial inainte de determinarea RC se va monta in aparat modelul maxilar, pe

baza determinarii, inregistrarii si transferului axei balama terminale.

3. Relatia de postura- pozitia de repaus a mandibulei.

Reprezinta pozitia pe care o ocupa mandibula in raport cu maxilarul, cand

individul este in pozitie sezanda, cu capul drept, nesprijinit sau sta in
picioare, o stare de calm fizic si psihic, cu buzele apropiate respirand pe nas.
In aceasti pozitie musculatura mobilizatoare a mandibulei se afla in stare de
repaus, arcadele nefiind in contact. Intre arcade apare un spatiu numit spatiu
de inocluzie fiziologica, FREE WAY SPACE.

Importanta pozitiei de repaus: nu are aplicabilitate clinica imediata cum au

IM si RC, dar sunt anumite situatii clinice in care este extrem de utila (de ex.
cand a disparut dimensiunea verticala de ocluzie, dimensiune a etajului
inferior al fetei, adica distanta de lapunctul subnazal pana la gnation, atunci
cand dintii se afla in IM, situatie intalnita in:

edentatie cand nu mai avem stopuri ocluzale,

in edentatia totala, cand se ajunge la DVO de la DVR,

situatiile in care trebuie recontituita o DVO functionala,

Pozitia de repaus a mandibulei reprezinta un repaus a mandibulei cand

arcadele dentare nu sunt in contact si apare un spatiu de 2-3 mm intre
arcade, realizand DVR

DVR = DVO + 2 sau 3 mm, unde 2-3 mm reprrezinta spatiul de inocluzie

fiziologica.

18.
MORFOLOGIA FUNCŢIONALĂ A ARCADELOR DENTARE

Totalitatea dinţilor implantaţi în procesele alveolare ale maxilarului şi mandibulei unul după
altul, sub formă de şir, alcătuiesc o arcadă dentară. în cadrul arcadelor dentare naturale integre,
dinţii de găsesc într-o stare de echilibru fiind dispuşi într-un spaţiu neutru în care forţele
funcţionale ocluzale, reacţionale, proximale, labiale, jugale şi linguale se anulează două câte
două. Acest spaţiu poartă numeie de culoar dentar . Dinţii sunt expuşi la mai multe categorii de
forţe dintre care cele ocluzale sunt cele mai importante.

Unităţile dentare nu recepţionează aceste forţe separat una de alta. Şirul dentar acţionează ca un
ansamblu datorită existenţei ariilor de contact proximal, prin intermediul cărora fiecare dinte
realizează contacte meziale şi distale (acestea din urmă cu excepţia molarilor trei) cu vecinii săi.

Ariile de contact pot fi comparate cu rulmenţii unei roţi. Ele permit mobilitatea dentară
fiziologică, proprie fiecărui dinte, dar funcţionează şi ca dispersori de forţe realizând un
ansamblu morfofuncţiona cunoscut sub numele de arcadă dentară.

Armonia morfologică şi funcţională a arcadelor dentare este realizată de particularităţile

individuale ale reliefului coronar, completat de o anumită modalitate de implantare a fiecărui
dinte (care nu este întâmplătoare). Dezvoltarea ontogenetică a arcadelor dentare are la bază
formarea mugurilor dentari, apoi calcificarea şi erupţia dinţilor în cavitatea bucală. Nu putem
vorbi despre arcade dentare naturale şi integre decât după erupţia dinţilor. Arcadele dentare
umane au un caracter heterodont (grupuri dentare cu forme şi funcţii diferite).

Există două arcade: maxilară (superioară) şi mandibulară (inferioară). Fiecare dintre cele două
arcade se compune dintr-o parte extraalveolară si din coroanele dinţilor) şi o parte
intraalveolară (reprezentată de radacinile dinţilor şi alveolele).

Exista arcade dentare temporare cu 20 de dinţi (câte 10 pentru fiecare îi 5 pentru fiecare
hemiarcadă) şi arcade dentare permanente cu 32 de dinti (cate 16 pe fiecare arcadă şi respectiv 8
pe fiecare hemiarcadă).

Arcadele nu sunt egale între ele. Cea superioară este mai mare şi circumscrie arcada inferioară.
Dimensiunile mai mari ale curbei arcadelor superioare şi mai mici ale celei inferioare rezultă ca
urmare a poziţiei dinţilor.

- dinţii superiori (ai arcadei superioare) au axul longitudinal înclinat inferior şi din înăuntru în
afară, aşa încât curbura arcadei extraalveolare este mai mare decât curbura bazei apicale; arcada
extraalveolară este mai mare decât arcada intraalveolară la maxilar.

Edentaţiile (indiferent de întindere) se protezează şi astfel putem întâlni in practica

stomatologică arcade artificiale (care se confecţionează din diferite materiale heterogene:
polimeri, mase ceramice, aliaje etc.).

Arcadele dentare artificiale se realizează la parametri cât mai apropiaţi de cele naturale pentru a
nu deteriora aspectul fizionomie al individului şi pentru a asigura desfăşurarea funcţiilor ADM în
cele mai bune condiţii.

Şi arcadele dentare artificiale prezintă o morfologie primară care ulterior, în timp, se transformă
în morfologie secundară.

Din cele expuse până aici putem distinge următoarele tipuri de arcade :

• arcade naturale:
 
arcade temporare cu morfologie primară;

arcade temporare cu morfologie secundară;

arcade mixte (când coexistă pe arcade dinţi temporari cu morfologie undară şi dinţi
permanenţi cu morfologie primară;

arcade permanente cu morfologie primară

arcade permanente cu morfologie secundară;
 ARIILE DE CONTACT
 Şirul coroanelor dentare acţionează ca un ansamblu datorită existenţei ariilor de
contact interdentar (area continges) prin intermediul cărora fiecare dinte realizează
contacte meziale şi distale (acestea din urmă cu excepţia molarilor trei) cu dinţii
adiacenţi.
 Ariile de contact dispersează forţele orizontale care rezultă din descompunerea
presiunilor ocluzale, menţin continuitatea arcadelor dentare şi păstrează integritatea
tisulară a gingiei interdentare. Ele pot fi comparate cu rulmenţii unei roţi.
 Ariile de contact permit mobilitatea fiziologică proprie fiecărui dinte, dar acţionează şi ca
dispersori de forţe, contribuind la realizarea acestui isamblu morfofuncţional care este
arcada dentară.


Feţele proximale (mezială şi distală) ale dinţilor prezintă o convexitate ai atenuată

comparativ cu suprafeţele vestibulare şi orale. Această convexitate diminuată contribuie
la realizarea unui spaţiu corespunzător gingiei interdentare, denumit ambrazura
cervicală.

Ariile de contact au trei funcţii importante:


dispersează componentele orizontale care rezultă din descompunerea forţelor ocluzale pe
un număr mai mare de dinţi;

menţin continuitatea arcadelor şi în consecinţă orientarea axiala (direcţia de implantare) a
unităţilor (fixarea fiziologică a lui Eismann);


păstrează integritatea tisulară a parodonţiului de înveliş, reprezentând un obstacol în calea
impactelor alimentare.
AMBRAZURILE

In cadrul relaţiilor interarcadice, ariile de contact interproximal conduc la formarea unor spaţii
piramidale cunoscute sub numele de ambrazuri. Există patru astfel de
ambrazuri: vestibuläre, (orale) , ocluzale şi cervicale. Toate aceste ambrazuri au vârful la
nivelul ariei de contact. Pentru o înţelegere mai uşoară, asemănaţi limitele acestor piramide cu
nişte linii imaginare ce delimitează feţele axiale ai unei coroane dentare.

Ambrazura rezultă din curbele situate în apropierea ariilor de contact a doi dinţi vecini. Cu alte
cuvinte, ambrazura este un spaţiu deschis dinspre sau spre ocluzal, cervical, vestibulär sau oral
faţă de aria de contact interdentară.

Toate ambrazurile prezintă contururi rotunjite pentru a favoriza alunecarea alimentelor.

Ambrazurile ocluzale

Sunt spaţii deschise spre ocluzal, formate de versantele proximale (periferice) ale crestelor
marginale, aparţinând celor doi dinţi vecini. Forma acestor ambrazuri reflectă morfologia
crestelor marginale care respectă legea simetriei ambrazuiilor.

Indiferent dacă perspectiva asupra ambrazurilor este vestibulară sau orală, cele ociuzale cresc
dinspre mezial spre distal, în timp ce ambrazurile cervicale descresc în acelaşi sens.

Ambrazurile cervicale:

Ambrazurile cervicale sunt spaţii deschise spre cervical, cu vârful unghiului la aria de contact.

CURBELE DE OCLUZIE

Arcada extraalveolară superioară circumscrie arcada extraalveolară superioară. Această diferenţă

între cele două arcade rezultă şi din poziţia ţilor. Dinţii arcadei superioare au axul longitudinal
înclinat supero-inferior din înăuntru în afară astfel încât curbura arcadei extraalveolare este mai
mare decât cea a bazei apicale.

Dinţii arcadei inferioare au aceeaşi orientare supero-inferioară şi din inauntru în afară, dar care
duce la o situaţie inversă, curbura arcadei extraalveolară este mai mică decât a bazei apicale.

Aşadar, rezultă că dinţii celor două arcade sunt dispuşi în formă de evantai: la maxilar, axele lor
longitudinale sunt convergente spre apical, iar la mandibulă sunt divergente spre apical.

Nivelul la care se întâlnesc (se intercuspidează) dinţii inferiori cu cei inferiori se numeşte plan de
ocluzie. Acest plan nu este perfect orizontal ci usor curb, atât în sens sagital cât şi în sens
transversal, rezultând două curbe ocluzie: o curbă sagitală şi una transversală. Astăzi este
unanim recunoscut că mişcările mandibulei cu contact interdentar sunt influenţate favorabil de
prezenţa unor curbe corecte de ocluzie şi nefavorabil în situaţia unor blocaje ce depasesc nivelul
acestor curbe si care duc in final la traume parodontale.

CURBA SAGITALA DE OCLUZIE

Curbura anatomica sagitala a aliniamentului feţelor ocluzale ale dinţilor laterali mandibulari a
fost descrisă pentru prima oară de către von Spee şi cercetată ulterior de către Balkwell. In
literatura de specialitate este cunoscută sub numele de curba lui von Spee sau curba lui Spee-
Balkwell. Această curbă abia schiţată în dentaţia temporară, se definitivează după erupţia dinţilor
permanenţi. Ea este concavă superior la mandibulă şi convexa inferior la maxilar şi poate fi
evidenţiată clinic sau pe modele prin aşezarea unei rigle pe cuspidul vestibular al primului
premolar şi pe faţa ocluzală a ultimului molar de pe aceeaşi hemiarcadă inferioară. Adâncimea ei
maximă se află la nivelul molarului prim inferior permanent fiind de 1-3 mm

Curba sagitală de ocluzie este considerată corectă dacă dinţii se desfăşoară cu fata ocluzala în
contact cu arcul curbei şi incorectă dacă există dinţi în supra sau infraocluzie (în raport cu restul
unităţilor funcţionale de pe arcadă). Curba sagitală de ocluzie este foarte bine reprezentată la
carnivore. Introducerea regimului alimentar cu proteine animale la Homo Sapiens fosilis a dus la
apariţia ei aşa cum este şi la omul zilelor noastre - uşor mai atenuată şi datorită alimentaţie
„omnivore”.

Curba sagitală şi înclinarea mezio-distală a caninilor şi dinţilor laterali sunt factori determinanţi
în stabilirea arcadelor

O curbă prea accentuată sau întreruperea acesteia datorită unor migrari dentare poate genera
tulburări funcţionale ale ocluziei. Cu cât curba este mai pronunţată, cu atât relieful ocluzal al
dinţilor laterali trebuie să fie mai şters, deoarece dezocluzia în timpul mişcărilor de propulsie este
mică. O curbă mai aplatizată permite existenţa unor cuspizi mai înalţi şi a unor fose mai adânci.

Importanţa curbei sagitale de ocluzie constă în faptul că permite ca fortele ocluzale ale molarilor
să aibă o poziţie optimă pentru preluarea şi transmiterea forţelor masticatorii. Molarii sunt
poziţionaţi în câmpul principal de forţa al muşchilor mobilizatori ai mandibulei cu feţele lor
ocluzale situate pendicular pe direcţia rezultantei forţelor musculare.

Spee a considerat că forma curbei descrise de el s-ar datora dezvoltării pantei tuberculului
articular. Inclinarea acestei pante se încadrează în lungirea curbei de ocluzie, având acelaşi
centru cu prelungirea axelor dinţilor la nivelul apofizei crista galii.

Browill stabileşte o relaţie direct proporţională între gradul de supra- acoperire (supraocluzie)
frontală şi adâncimea curbei şi o denumeşte curbă de compensaţie a mişcărilor sagitaie a
condililor mandibulari, deoarece traiectoriile acestora se înscriu pe aceeaşi curbă cu direcţia
forţelor ocluzale ale lateralilor inferiori (de la cuspidul caninului la ultimul molar).

Katz susţine că formarea curbei sagitaie este urmarea curburii corpului mandibulei datorită
creşterii inegale a osujui de o parte şi solicitărilor funcţionale a musculaturii pe de altă parte. într-
o ocluzie normală, curba sagitală este simetrică în cele două zone laterale. Curba sagitală de
ocluzie poate fi dreaptă sau cu concavitatea inferioară (inversă) datorită unor tulburări în erupţia
molarilor şi caninilor. Se consideră curbe sagitaie normale şi cele la care punctul cel mai decliv
este situat mai mezial sau mai distal de molarul prim permanent, dar acestea pot genera anumite
alterări în dinamica mandibulară.
In literatura de specialitate există unele referiri în legătură cu relaţiile dintre curba sagitală de
ocluzie, gradul de supraacoperire frontală şi înălţimea cuspizilor.

In trecut, curba sagitală de ocluzie era socotită o curbă de compensaţie sagitală cu rol protector şi
profilactic asupra parodonţiului dinţilor frontali

Cur#a trans)ersal$ %e ocluie &cur#a lui 9ilson(Cur#a trans)ersal$ %e ocluie reult$ prin
unirea cu o linie a cuspiilor )esti#ulari si orali ai %intilor lateraliman%i#ulari +i" , Ea a +ost
%escris$ %e c$tre 9ilson,;n plan +rontal +etele ocluale ale %intilor laterali )in !n contact cu
aceast$ cur#$4 %intii+iin% !nclinati spre lin"ual la man%i#ul$ si spre )esti#ular la ma5ilar,;n
plan +rontal cur#a lui 9ilson are conca)itatea orientat$ spre superior, Ea poate +i%reapt$ sau cu
conca)itatea orientat$ spre in+erior !n caul unor anomalii %entoal)eolare4 sau aunor procese
patolo"ice &a#raie(,Cur#a lui 9ilson mai este cunoscut$ si su# %enumirea %e 7cur#a
%e compensatie a misc$rilor %e lateralitatea con%ililor man%i#ulari8, Rolul %e compensare a
acestor cur#e se mani+esta la crearea arca%elorarti+iciale4pentru ca la miscarile man%i#ulare
%e propulsie si lateralitate intre arca%ele %entare se pastreaacontactul inter%entar cel putin
in trei puncte4ce asi"ura o +i5are sta#ila a proteelor mo#ile

19. Fenomenul Sagittal Christensen denotă separarea în zona dinților posteriori în timpul mișcării
proeminente, atunci când ambele condiluri alunecă în jos și înainte și mandibula este deprimată
dorsal (vezi Fig. 7-13).
Fenomenul Christensen transversal apare în timpul mișcării laterale atunci când condilul care nu
prelucrează alunecă în jos și înainte pe tuberculul articular, mandibula este deprimată pe o parte și,
pe această parte, dinții ies din contact (Fig. 7-14 și 7-15) ; între timp, pe partea laterotrusivă, condilul
de lucru alunecă înapoi și spre exterior, în conformitate cu mișcarea Bennett (laterală) și se obține
un contact funcțional complet cu dinții.
Dacă se elimină diferența de poziție în cazul jantelor de ocluzie, acestea trebuie să fie modelate în
curbe care corespund cursului curbelor ocluzale, dar sunt puțin mai arcuite (Fig. 7-16). Aceste curbe
compensează apoi separarea jantelor de ocluzie în zona molară și sunt, prin urmare, denumite
curbe compensatorii

20. Definitie:

reprezinta miscarea pe care o parcurge mandibula atunci cand I inf aluneca

pe fata P a I sup, pornind de la IM pana la pozitia cap la cap in propulsie;

suprafata pe care se face ghidajul se numeste " suprafata de ghidaj ".

suprafata aceasta de ghidaj poate fi foarte scurta sau mai lunga in functie
de gradul de supraacoperire.

deoarece miscarea de propulsie este realizata de incisivi, la care participa

uneori si caninii, aceasta miscare poarta numele de ghidaj anterior.

Aspecte normale:
trebuie analizate atat zonele frontale cat si zonele laterale

in propulsie, zona frontala se numeste parte activa sau parte lucratoare

(realizeaza incizia)

in propulsie, zona laterala se numeste parte pasiva sau nelucratoare;

in zona frontala, ghidajul trebuie facut pe cel putin 2 dinti frontali. Cu cat
ghidajul se face pe mai multi dinti, cu atat acestia sunt mai protejati de
fortele ce actioneaza in timpul inciziei. Ideal -pe toti 6 dintii.

odata cu aprecierea numarului de dinti participanti la ghidaj se stabileste

caracterul ghidajului.

acesta se poate face scurt, preponderent pe verticala, datorita lipsei

treptei sagitale,

sau preponderent pe orizontala, datorita unei trepte sagitale mari.

dupa ce am analizat caracterele ghidajului incizal trebuie sa studiem zona

laterala;

in zona laterala trebuie sa se produca dezocluzia tuturor

dintilor imediat ce incepe ghidajul → dezocluzie imediata si totala a
dintilor cuspidati.

Spatiul de dezocluzie se numeste fenomenul Cristhensen.

Aspecte patologice ale ghidajului anterior

Se caracterizeaza prin obstacole fie la nivelul zonei frontale, fie la nivelul

zonei laterale, obstacole care impiedica ghidajul.

Frontal:

In cazul in care ghidajul anterior se realizeaza prin contactul unui singur

incisiv maxilar cu antagonistii sai, se vorbeste despre o interferenta in
propulsie pe partea lucratoare = interferenta lucratoare activa;

INTERFERENTA → este un obstacol care impiedica realizarea unui

ghidaj functional.

Interferenta in propulsie inseamna obstacolul ce apare in timpul miscarii

de propulsie;

In afara de interferentele partii active apar si contactele premature,

numai cand un incisiv intra in contact cu antagonistul sau.

Deci, daca in pozitia cap la cap, contactul se face pe un singur incisiv,

atunci se numeste interferenta in propulsie in pozitia cap la cap
= contact prematur in propulsie pe partea lucratoare.
Felul in care se se examineaza ghidajul este impotriva miscarii reale ce se
petrece in timpul masticatiei

Zona laterala:

In timpul ghidajului anterior se intampla sa nu se produca dezocluzia zonei

laterale -> apar obstacole care perturba puternic miscarile normale ale
mandibulei, motiv pentru care aceasta face miscari atipice cu devierea sa →
aceasta se numeste interferenta pasiva, sau interferenta in propulsie
pe partea nelucratoare (francezii o mai denumesc interferenta propulsiva
inactiva ).

Se intampla ca incisivii sa nu poata realiza pozitia "cap la cap" - datorita unui

contact prematur in propulsie pe partea nelucratoare.

CONTACTUL PREMATUR :

apare in propulsie pe partea nelucratoare

apare intre un cuspid si altul ( cuspid pe cuspid , cuspid pe versant ), a.i. acest contact
situat in zona laterala nu permite realizarea pozitiei de cap la cap a incisivilor.

Trebuie neaparat depistat si inlaturat a.i. sa avem contacte corecte al incisivilor in pozitia
de cap la cap.

Caracteristicile ghidajului anterior:

dependent de 2 factori: supraacoperire frontala si marimea treptei sagitale.

Supraacoperirea frontala ( over-bite )

reprezinta gradul de deplasare a mandibulei in sens vertical;

poate fi diferita in functie de particularitatile [Link] poate fi mica,

medie, totala.

Schematic:

Normal - Iinf sunt acoperiti pe inaltimea 1/3;

Mediu - Iinf sunt acoperiti 1/2;

Supraacoperire totala - Iinf sunt acoperiti complet 3/3;

 Ocluzie cap la cap - nu exista ghidaj anterior - dintii laterali sufera
pentru ca in orice pozitie ei vor veni in contact, nu se produce dezocluzia -
sufera tesutul parodontal.

normal - se produce dezocluzia (sunt protejati dintii laterali), dintii frontali

sunt solicitati.

totala - permite mandibulei o deplasare ampla in jos. Suprafata de ghidaj

este lunga - I sunt traumatizati.

daca supraacoperirea este mica ghidajul de acoperire se poate realiza

doar pe intindere foarte mica pe [Link] aceasta se mai adauga
ocluzia labiodonta.

gradul de acoperire imprima gradul de miscare → la supraacoperire

totala → miscare ampla pe verticala: supraacoperire mare cu retruzia
incisivilor inferiori → parodontopatie si migrari.

supraacoperirea mica este mai putin traumatizanta pt dintii frontali, pe cand

cea mare este foarte traumatizanta, mergand in timp pana la pierderea
dintilor.

supraacoperirea mica prezinta in schimb un alt dezavantaj pentru dintii

laterali: in conditiile unei reabilitari protetice prin punte, aceasta va fi
foarte pretentioasa deoarece trebuie realizata o intercuspidare foarte
mica pentru a nu aparea interferente in zona laterala.

Marimea treptei sagitale (overjet) imprima gradul de miscare al

mandibulei in sens sagital, adica gradul de propulsie: 1,5-2-3mm e
considerata normala.

Definitie: Treapta sagitala = distanta dintre marginea incizala V a

inferiorilor si marginea incizala P a superiorilor.

in mod normal avem treapta sagitala mica la I de 1.5 - 2 -> 3 mm.

pe aceasta treapta, propulsia mandibulei este minima. Apar situatii in care

treapta sagitala se mareste mai mult sau mai putin, adaugand pana la 10
mm → protruzie de sugere - clasa 2 Angle - deplasarea sagitala a
mandibulei este foarte puternica.

treapta sagitala este 0 - Isup plasati in retruzie (ocluzie adanca acoperita). In

acest tip de ocluzie, trauma este mare, persoana isi va pierde dintii prin
parodontopatie;

treapta sagitala se masoara cu ocluzometrul, cu un simplu compas sau cu

un aparat special.

din analiza celor 2 factori importanti, trebuie sa constatam caracterul

ghidajului anterior - se realizeaza predominant spre orizontala, verticala -
ghidaj normal.
 Corelatia intre ghidajul anterior si alte structuri

Ghidajul anterior trebuie corelat in mod obligator cu inclinarea pantei

articulare de la nivelul ATM, cu inaltimea cuspizilor si cu adancimea curburii
sagitale.

s-a facut o corelatie intre ghidajul anterior si panta articulara;

panta tuberculului articular are o anumita inclinatie aprox. 33;

o alta teorie sustine ca avand in vedere ca panta articulara poate avea

inclinatii variabile, ca si faptul ca in miscarea de propulsie condilul
mandibular se deplaseaza pe aceasta panta, s-a crezut ca gradul de
inclinare al celor 2 pante trebuie sa fie egal. Aceasta idee este gresita
deoarece condilii, in afara de rotatie, pot face in acelasi timp si translatie;
practic, in miscarea de propulsie se produce translatie pe 3 planuri
inclinate reprezentate de panta incisiva si de cele 2 pante condiliene.

Deci, intre inclinarea pantei palatinale a incisivilor maxilari si inclinarea

pantei articulare trebuie sa existe o corelatie functionala, dar nu o
egalitate matematica, -> rolul primordial al inclinatiei ghidajului anterior
in fiziologia miscarii de propulsie.

corelatia cu inaltimea cuspizilor;

inaltimea cuspizilor este un parametru greu cuantificabil datorita diferentelor

de marime relativa a dintilor, de la un subiect la altul. Din acest motiv,
masura inaltimii se apreciaza prin unghiul de inclinare al versantelor
cuspidiene (pante cuspidiene) fata de planul orizontal conventional.

inaltimea cuspizilor este direct proportionala cu cea a pantelor cuspidiene.

in supraacoperire mare, cuspizii dintilor naturali sunt pronuntati; in restaurari

trebuie tinut cont.

corelatia cu curba sagitala Spee

o curba Spee accentuata - acoperire mare si dezocluzie imediata;

o curba Spee dreapta este asociata cu supraacoperire minima;

Directia si nivelul planului de ocluzie in zona laterala:

cand se realizeaza ghidajul anterior, la toate restaurarile din zona frontala

trebuie sa existe contacte pe cel putin 2 dinti si sa nu existe interferente
laterale;

restaurarile edentatiei frontale sunt cele mai dificile, pentru ca pot provoca
iatrogenia;

functiile sistemului stomatognat (masticatie, fizionomie, fonatie) sunt foarte

greu de realizat;
fizionomie - modelajul corect pozitionat al curburii V;

fonatia - restabilirea marginii incizale a I.

2. Miscarea de lateralitate

2.1. Tipuri de ghidaj, aspecte normale;

2.2. Aspecte patologice ale ghidajului lateral.

2.1. Tipuri de ghidaj, aspecte normale;

Poate fi realizata in 3 modalitati considerate normale:

1. Ghidajul canin,

2. Ghidajul antero-lateral,

Ghidajul lateral de grup.

GHIDAJUL CANIN:

este traseul pe care il parcurge mandibula atunci cand caninul

inferior aluneca pe fata palatinala a celui superior pornind de la pozitia
de PIM pana la cap la cap. Acest ghidaj este foarte bine tolerat functional.

pentru a se putea realiza trebuie sa existe ocluzie I Angle ( caninul inferior sa

fie situate cu ½ inaintea celui superior, numai asa poate aluneca integral
pe suprafata celui superior).

d.p.d.v. functional si al functiei de automentinere→ ghidajul canin este

considerat cel mai functional → cea mai buna protectie a dintilor laterali.

caninul este un dinte foarte rezistent, capabil sa suporte fortele in miscarea

de lateralitete, din urmatoarele motive:

prezinta o radacina lunga si puternica,

osul alveolar este rezistent in aceasta zona deoarece pe aici trece un

stalp de rezistenta osoasa.

parodontiul are sensibilitate proprioceptiva foarte fina, motiv pentru care

la orice suprapresiune

caninul isi dozeaza forta prin reflexe nervoase, contractia musculara

diminua.

este situat la distanta de punctual de sprijin al mandibulei ( muschiul

maseter, temporal si

pterigoidian intern) este situate posterior fata de canin.

 Aspecte normale:

pe partea lucratoare sa se produca dezocluzie totala si imediata, ocluzia sa

se faca doar pe canin;

pe partea nelucratoare sa se faca dezocluzia dintilor cuspidati; Aici trebuie sa

apara fenomenul Christensen bilateral.

absenta interferentelor pe partea activa a dintilor ce conduc ghidajul;

absenta contactului prematur atat pe partea activa cat si pe partea pasiva.

Aspecte patologice :

Pe partea lucratoare:

Pe hemiarcada activa putem intalni obstacole intre un dinte maxilar si unul

mandibular, in timp ce caninul aluneca pe suprafata de ghidaj →
numite interferente in lateralitae pe partea
lucratoare sau interferenta laterala activa.

La nivelul partii lucratoare in afara de interferenta → apare contact

prematur in lateralitete de partea lucratoare → apare in momentul in
care cei 2 canini nu se pot atinge cu toate ca sunt situati in acelasi plan
vertical.

Pe partea nelucratoare: aceleasi situatii:

Cand caninul aluneca in ghidaj → apare un obstacol in hemiarcada inactiva

→ interferenta in lateralitate pe partea nelucratoare.

La fel putem avea contact prematur in lateralitate pe partea

nelucratoare

DINTII TREBUIE SA FIE IN CONTACT IN MOMENTUL INCEPERII

GHIDAJULUI.
DECI PE PARTEA ACTIVA:

Interferente in lateralitate pe partea activa

 Pot sa apara intre versantul intern al cuspidului vestibular

maxilar si versantul extern al cuspidului vestibular mandibular,

 Sau intre versantul extern al cuspidului palatinal si versantul

intern al cuspidului lingual

Contactul prematur:

 Apare in zona lucratoare pe cuspizii omonimi ( numai unul vine in

contact ):

- fie palatinal superior → lingual inferior sau vestibular superior →

vestibular inferior.

- Ex: cuspizii vestibulari pot venii in contact cand se face tratament cu punte
→ cuspidul vestibular inferior este prea inalt.

PE PARTEA INACTIVA:

Interferente in lateralitate pe partea nelucratoare

 Pot sa apara intre versantul intern al cuspidului palatinal si versantul

intern al cuspidului vestibular.

Contactul prematur

 Apare intre cuspizii de sprijin : palatinal superior si vestibular

inferior.
 Aceasta examinare a miscarii de lateralitate prezinta importanta
deosebita atat pentru identificare interferentelor si a contactelor premature
cat si pentru verificarea corectitudinii in diferite faze de lucru.

Ex concret : - la proba puntii de schelet metalic inainte de fabricarea

fatetelor.

- la acrilat macheta.

2. GHIDAJUL ANTERO-LATERAL

este realizat pe canin + unul sau mai multi dinti (incisivi).

Aspecte normale: aceleasi ca la ghidajul canin:

1) - la nivelul partii lucratoare sa se produca dezocluzia imediata a

tuturor dintilor cuspidati, cu exceptia celor care conduc ghidajul.

- la nivelul partii nelucratoare → dezocluzia tuturor dintilor cuspidati.

2) absenta interferentelor pe partea activa si pasiva.

3) absenta contactului prematur pe partea activa si pasiva.

Aspecte patologice:

1) la nivelul partii lucratoare → interferente + contacte premature

2) la nivelul partii nelucratoare → interferente + contacte premature.

Avantajele ghidajului antero-lateral:

fortele se distribuie si pe alti dinti fata de canin,

de asemenea prezinta avantajul → ghidajul lateral nu este pierdut deoarece

se pastreaza la nivelul incisivilor pentru refacerea ghidajului.

GHIDAJUL LATERAL DE GRUP:

caracteristica acestei forme de ghidaj → se realizeaza pe toti dintii cuspidati

la nivelul partii active (lucratoare) cu sau fara participarea caninului.

in regiunea laterala este obligatorie dezocluzia;

Aspecte normale:

1) La nivelul partii lucratoare trebuie sa participe la ghidaj toti dintii

laterali.
2) Trebuie sa se realizeze ghidajul intre versantul intern al cuspidului
vestibular maxilar si versantul intern al cuspidului vestibular
mandibular.

3) La nivelul partii nelucratoare → obligatoriu dezocluzia tututror

dintilor.

Aspecte patologice:

1) La nivelul partii lucratoare vom avea atunci cand un dinte inafara de

canin, si un alt dinte → interferenta.

2) La nivelul partii nelucratoare → interferenta in lateralitate pe partea

nelucratoare sau contact prematur in lateralitate pe partea nelucratoare.

Cauza obstacolelor, interferentelor si a contactelor

premature:

anomalii de pozitie;

dupa tratament ortodontic;

in parodontopatiile care merg cu migrari ale dintilor postextractionali;

iatrogenia - de la o simpla obturatie la marile reabilitari;

Importanta practica a ghidajului lateral

in realizarea puntilor atunci cand caninul este inclus ca si dinte stalp in

punte, ori de cate ori este posibil se va realiza ghidaj canin;

ghidajul antero-lateral se recomanda cand caninul are valoare parodontala

scazuta;

ghidajul de grup se recomanda cand se imobilizeaza dintii in parodontopatii;

fortele care se transmit sa se faca pe mai multi dinti.

Capitolul 4 Teorii cu privire la ocluzie

4.1. Teoria gnatologica;

4.2. Teoria functionalista;

4. Teoria scolii romanesti;

4.4. Teoria miocentrica;

4.5. Principiile ocluziei functionale

Capitolul 4 Teorii cu privire la ocluzie

Exista mai multe conceptii:

Teoria gnatologica

acceptata si azi cu mici ajustari;

elaborata in 1926 de Mc Collum;

aceasta teorie apreciaza ca ocluzia este functionala cand indeplineste

urmatoarele conditii:

IM sa coincida cu RC atunci cand exista la nivelul ocluziei Poin-

Centric;

Contactele ocluziei sa fie de tip tripodic;

Termenul "tripodic" trebuie inteles in 2 sensuri:

versantele cuspizilor de sprijin intra in contact cu versantele din apropierea

fosetelor -> 3 puncte;

contactul care se realizeaza tot in 3 puncte si anume la nivelul versantelor

cuspizilor de sprijin.

Deglutitia se realizeaza in RC;

Realizarea protectiei ocluzale mutuale;

Prin termenul "ocluzie mutuala" intelegem ca atunci cand la nivelul partii

lucratoare este contact, la nivelul partii nelucratoare dintii nu sunt in contact.

Cand partea activa este zona frontala, dintii laterali sa nu vina in contact,
sa se realizeze dezocluzia.

Cand partea dreapta este in contact partea opusa sa prezinte dezocluzie.

Astfel unde exista dezocluzie, dintii sunt protejati pentru ca muscatura nu
este antrenata sa realizeze o contractie, fiind relaxata.

Aceasta teorie a fost ajustata pe parcurs pentru ca initial ei sustineau

teoria ocluziei de balans sau teoria echilibrata balansata.

In miscarile de propulsie + lateralitate sa existe contact si la nivelul

partilor nelucratoare a.i. la miscarea de propulsie cand I ajung cap la cap ->
M3 sa aiba contact -> mandibula mai bine sprijinita.

In miscarea de lateralitate sa existe contact intre cuspizii omonimi (V-V, P-

L).

La nivelul partii de balans sa existe contact intre cuspizii de sprijin (Vinf,

Pmax).
 Aceasta a fost abandonata deoarece este in tensiune - > defavoare in
vederea functionalitatii.

In protruzia mandibulei, sa nu existe contacte la nivelul dintilor

laterali.

Dezocluzia la nivelul partii inactive la miscarea de lateralitate.

Miscarea de lateralitate se face intotdeauna cu conducere canina.

Teoria functionala.

s-a dezvoltat in paralel cu teoria "1";

a fost elaborata in anul 1929 Schuyler;

sustine teoria protectiei ocluzale mutuale;

in conditii normale miscarea de lateralitate nu trebuie sa se realizeze strict

prin ghidaj canin; se pot folosi toate 3 ghidajele;

admit long-centric si wide centric.

Scoala Romaneasca (Ene)

sustine ocluzia functionala ;

o ocluzie normala, respectiv ocluzia functionala sa prezinte stabilitate

ocluzala, o masticatie satisfacatoare si absenta semnelor de suferinta
dentare, articulare, musculare, odontale, parodontale.

Teoria miocentrica Jackelson

apreciaza ca ocluzia "adevarata" este anterioara RC pentru ca ridicarea

mandibulei se face cel mai confortabil de muschi, ajungand in IM.

in aceasta pozitie muschii sunt contractati cu usurinta realizand engrame

(miscari inconstiente);

triturarea alimentelor se face prin miscari verticale;

miscarile de lateralitate se fac fara contacte dentare;

miscarea mandibulei este ghidata de forma si consistenta alimentului.

Principii ocluzale functionale

sistematizate de 3 autori sub forma a 5 puncte ce pot fi considerate

postulate.
 1. Stopuri ocluzale stabile, multiple si simultane cand mandibula
este plasata in RC sau IM;
2. Ghidaj anterior armonizat cu miscari functionale ale
mandibulei si cu posibilitatile ATM;
3. Dezocluzia tuturor dintilor cuspidati cand mandibula
efectueaza miscari de propulsie;
4. Dezocluzia dintilor cuspidati de pe partea nelucratoare cand
mandibula face miscari de lateralitate;
5. Absenta interferentelor pe partea lucratoare in miscarea de
lateralitate indiferent de tipul ghidajului.

Stopuri ocluzale stabile, multiple si simultane, cand

mandibula este plasata in RC sau IM

apar 3 notiuni: stabile, multiple si simultane;

a. Stabile

prin stopuri ocluzale stabile intelegem ca este necesar ca, cuspizii de sprijin
sa gaseasca intotdeauna un locas confortabil pentru realizarea
contactelor dento-dentare. Aceste contacte sa se faca dintr-o data,
musculatura relaxata, fara a fi concentrata pe directiile pe care le
parcurge mandibula dintii sa se intalneasca intotdeauna in aceeasi
pozitie, contactele sa se faca cu siguranta fara sa devieze mandibula
stanga, dreapta;

aceasta poate fi realizata cand exista stopuri ocluzale functionale - cuspid-

foseta; tripodic;

daca exista acest tip de contacte -> ocluzia va avea un prognostic bun, sigur
si de lunga durata pentru ca fortele masticatorii se transmit in axul lung al
dintilor;

ATM nu este socata sau deplasta;

daca nu exista contacte functionale, atunci prognosticul este rezervat.

b. Multiple

sa existe cat mai multe contacte dento-dentare, pe toti dintii;

cu cat sunt mai multi dinti in contact, cu atat presiunea ce o va suporta

fiecare dinte este mai mica, abrazia va fi uniforma, iar dezvoltarea
musculara va fi armonioasa;

c. Simultane

sa se faca deodata (contactele dento-dentare), pe toti dintii;

daca exista un anumit grup care se face mai repede -> contacte premature.
 Ghidaj anterior armonizat cu miscari functionale ale
mandibulei si cu posibilitatile ATM

ghidajul anterior, musculatura, ATM sa fie in corelatie;

in faza incipienta a dentatiei permanente se face o stransa corelatie intre

aceste 3 elemente;

astfel, daca se stabileste o ocluzie in zona frontala - musculatura din

copilarie se va adapta cu miscari pe verticala la nivelul articulatiei;

panta nivelului articular isi pastraza .

mult timp nu apare atrofia care sa distruga aceste structuri.

Dezocluzia tuturor dintilor cuspidati cand mandibula

efectueaza miscari de propulsie;

aceasta exista in conditiile unei ocluzii functionale;

Powered By

Video Player is loading.

in restaurarile protetice se respecta acest principiu si orice lucrare protetica

sa refaca aceasta functie, sa existe dezocluzia dintilor cuspidati dupa
restaurare;

ghidajul anterior sa fie in corelatie obligatorie intre gradul de cuspidare si

adancimea curbei sagitale (Spee), directia si nivelul planului de ocluzie;

fiecare restaurare protetica tine seama de aceste corelatii.

Dezocluzia dintilor cuspidati de pe partea nelucratoare

cand mandibula face miscari de lateralitate;

fara exceptie la nivelul dintilor laterali trebuie sa existe dezocluzie pe partea

nelucratoare;

obligatoriu ocluzia pe partea nelucratoare pentru ca nu este pe partea

lucratoare.

fortele musculare sunt contractate pe partea activa si nu pe cea inactiva;

condilul pe partea nelucratoare este orbitant (iesit din cavitatea glenoida,

fiind pe partea tuberculului articular); aceast aeste o pozitie labila pentru
 condil si orice soc care apare datorita unor contacte dentare ce il
traumatizeaza;

ocluzia trebuie examinata pentru a vedea daca este realizata;

in miscarile de lateralitate curbura implicata in mod hotarator este curbura

transversala care are o conformatie cunoscuta. La maxilar cu
concavitatea in jos si la mandibula invers.

cunoscand caracteristicile curburilor, mandibula in miscarea de lateralitate

realizeaza aceeasi traiectorie a curburii;

dintii O si V trebuie sa fie inscrisi pe aceeasi curbura;

daca se realizeaza dinti cuspidati exagerati, aceasta miscare va produce

obstacole (vezi misc. lat.);

cuspizii de sprijin maxilari si mandibibulari sunt modelati exagerat (contact

prematur in zona laterala - pe partea nelucratoare);

acest aspect negativ se poate realiza si in cazul in care se monteaza dintii

(fie se ridica prea mult cuspizii V, etc).

Absenta interferentelor pe partea lucratoare in

miscarea de lateralitate indiferent de tipul ghidajului.

Argumente:

pe partea lucratoare se exercita forte puternice in timpul masticatiei;

daca acestea se exercita numai pe 1 dinte care prezinta interferenta ->

dintele va fi traumatizat la nivelul parodontal. Trebuie sa evitam prezenta
unei interferente.

Capitolul 5 Etiologia disfunctiei ocluzale

5.1. Patologia netratata a ADM;

5.2. Iatrogenia

Disfunctia ocluzala

prin disfunctie ocluzala intelegem abateri de la morfologia normala a ocluziei

care au generat tulburari functionale, care pot fi asociate sau nu cu
semne obiective de boala, de suferinta a tesuturilor.

Etiologia:

Disfunctia ocluzala are cauze variate:

cariile netratate in functie de localizarea lor produc migrari dentare,
traumatisme parodontiului;

extractiile dentare - provoaca cele mai mari perturbari - > migrari dentare la
nivelul dintilor vecini bresei, antagonistii, extruzii, mezioversiuni, etc.

anomaliile dento-maxilare clasa 2+3 Angle - perturba stopurile ocluzale cu

aparitia stopurilor nefunctionale, perturba ghidajele, provoaca modificari
dinamicei mandibulare.

traumatisme ale fetei care intereseaza arcada mandibulara, gesit

consolizata.

tulburari de eruptie - dintii care erup excesiv, care strapung planul de

ocluzie, care nu ajung planul de ocluzie din cauza spatiului;

parafunctii + bruxismul;

disfunctia mandibulo-craniana poate fi generata si de alte cauze:

- structurile oaselor;

- musculatura;

- articulatii;

- defectiuni osoase.

Iatrogenia:

poate fi intalnita la toate manoperele pe care le face medicul dentist;

tratamentele protetice necorespunzatoare;

tratamentele chirurgicale grsit consolizate;

tratamentele ortodontice.

Simptomatologia:

In disfunctiile ocluzale pot interveni simptome la nivel:

dentar;

parodontal;

muscular;

articular.

Semne si simptome dentare:

sunt foarte variate si pun probleme dificile de diagnostic diferential;

Durerea poate fi:

dentinara - apare ca urmare a abraziei dentare care duce la disparitia

smaltului si aparitia dentinei. Dentina este o structura dura ce contine
nervi -> durere dentara;

poate fi cauzata si de o retractie gingivala cu expunerea cementului

radicular.

uneori pot exista dureri pulpare ca urmare a unor fracturi dentare;

o manifestare la nivelul dintilor este mobilizarea = leziuni cuneiforme de

colet sau abfractie;

Abrazia patologica

este localizata la nivelul dintilor;

poate fi generalizata si apare in bruxism centric sau localizat la un grup de

dinti si este bruxism excentric;

sa nu se confunde cu cea fiziologica - cea fiziologica este simetrica si nu

duce la disparitia reliefului ocluzal;

trebuie diferentiata de abrazia helicoidala - tip de abrazie cu supraacoperire

minima in zona frontala; se caracterizeaza prin abrazia mai puternica a
primului cuspid V al M1 mandibular si cuspidul L a M2 si 3 inf.

abrazia de forfecare - exista la Isup in care fata P este abrazata excesiv.

abrazia patologica chiar daca este generalizata - nu merge cu diminuarea

DVO pentru ca exista un proces de egresiune, respectiv de alungire prin
proces de supraalveolie;

Fatete de abrazie

apar la tineri cu morfologie dentara primara care acuza dureri musculare, iar
la examenul clinic al ocluziei, aparent totul este bine, dar la un examen al
modelelor de studiu se constata ca la nivelul anumitor cuspizi exista
fatete de abrazie;

este vorba de contacte premature in RC sau IM;

greu de depistat la examenul clinic sumar, aceste mici fatete sunt rezultatul
unui trismus care s-a instalat (dureri musculare). O simpla slefuire
selectiva a versantelor amelioreaza situatia.

Semne parodontale
la inceput parodontiul reactioneaza prin fenomene de compensare in
conditiile in care exista anumite tulburari morfologice legate de ocluzie;

aceste reactii de aparare duc la ocluzii habituale (ingrosarea laminei dura,

ingrosara trabeculelor osoase ale alveolei,ingustarea spatiului
periodontal);

cand apare disfunctia, parodontiul da semne de decompensare -> semne

inverse - lamina dura se subtiaza, structura alveolara devine transparenta
(pierde rezistenta minerala), rizaliza apare (rezorbtia radacinii)si in final
aparitia fenomenelor chimice de decompensare parodontala.

apare reactia parodontiului prin depunere de placa bacteriana ceea ce duce

la procese inflamatorii: mobilitate, migrari.

Mobilitatea:

0 - 1 mm - V-O - normala;

1- 1,5 mm - V-O - grad I;

2 mm - V-O + M-D - grad II;

> 2 mm - V-O + M-D in ax.

mobilitatea nu se cerceteaza digital, ci cu instrumente rigide;

Caracterul semnelor dentare:

hipermobilitatea poate fi tranzitorie daca nu a depasit o anumita limita si se

poate restabili daca se exclude factorul cauzal fata de parodontopatie
care este invers;

pot aparea: boselarea proceselor alveolare (hiperactiunea periostului de la

dintii traumatizati), treme.

Semne musculare

apar rar;

apar simptome: - durerea ce este data de spasmele musculare care apar

datorita unui muschi ce este in continuu in contractie - muschi care ar
trebui sa fie in repaus cand masticatia se face simetric.

Durerea poate avea diferite intensitati:

jena musculara

apare dimineata - posibil bruxism.

intensitate mare
= durere iradiata sau miofasciala - caracteristica sindromului
algodisfunctional;

pacientul simte durere in ½ fetei (iradiaza);

diagnostic diferential dificil;

durerea are urmatoarele caracteristici: - se exacerbeaza la frig, se calmeaza

la calm.

la palpare se poate exacerba durerea atunci cand palpam locul de insertie a

muschiului care este afectat.

Semne articulare

factorii ocluzali provoaca artroza. (! artrita nu are legatura cu ocluzia);

mai frecvent intalnim cracmente sau frecaturi;

Cracmentele

sunt miscari independente a meniscului fata de condil - fascicolul superior

muschiului pterigoidian lateral a reusit sa miste insertia meniscului fata
de condil;

musculatura trage meniscul mai repede decat condilul.

cracmentele trebuie depistate cand apar la inceputul, in timpul sau la

sfarsitul deschiderii gurii;

Subluxatii sau luxatii la nivelul articular:

condilul nu se mai opreste la polul inferior al tuberculului articular, ci trece

pe versantul anterior (al tuberculului zigomatic anterior);

Diagnosticul de disfunctie:

se pune pe baza anamnezei, examenul de ocluzie, examenul musculaturii,

axamenul ATM si exame complementare.

Bruxismul nocturn

- intelegem strangerea sau frecarea dintilor in timpul somnului;

Semne si simptome:

dentare - abrazia generalizata = bruxism centric;

- abrazia localizata = bruxism excentric.

Semen parodontale:
cu compensare si decompensare

Semne musculare:

mialgii;

oboseala musculara matinala;

spasme;

hipertrofie musculara.

Semne articulare:

cracmente;

artroza;

creat prin asincronismul in contractiile celor 2 fascicole a muschiului

pterigoidian lateral.

Etiologie:

nu are cauza ocluzala, altii zic ca are;

trebuie cercetat oricum;

boala psihoemotionala;

parafunctie mostenita, ereditara.

Diagnosticul:

se face pe baza anamnezei, semnelor dentare manifestate prin abrazie.

Bruxismul diurn:

de obicei centric;

se manifesta in fazele de stres;

poate fi remediat prin educatie - constientizarea obiceiului.

Tablouri clinice frecvente in practica ale disfunctiei

ocluzale

Ocluzia de necesitate (IM de necesitate)

Cauza:

contacte premature in RC sau IM recent aparute;

Caracteristici:

apare imediat dupa o interventie terapeutica la nivelul ocluziei (obturatie

restauratoare protetica);

pacientul acuza discomfort in IM;

poate localiza dintele, respectiv zona.

daca nu se rezolva imediat -> tulburari functionale - nu poate manca.

La examenul clinic:

devierea mandibulei;

ocluzia este reversibila dua inlaturarea obstacolului pentru ca nu s-au produs

modificari morfologice si structurale la niovelul sistemului;

daca nu se inlatura -> ocluzie habituala.

Trauma de ocluzie

reprezinta traumatismul parodontal generat de fortele ocluzale;

fortele ocluzale pot fi normale sau atipice;

o forta normala se manifesta prin transmiterea fortelor in axul lung al

dintilor;

Fortele atipice se caracterizeaza prin 3 parametrii:

intensitate;

directie;

durata diferita de fortele normale.

Trauma ocluzala poate fi de 2 feluri:

a. trauma ocluzala primara:

fortele de ocluzie, fortele masticatorii, actioneaza asupra unui parodontiu

sanatos;

fortele ocluzale atipice in sensul ca: - intensitate este marita fata de normal,

- directia de transmitere este in afara axului dintelui;

- durata este prelungita.

Semne clinice:

initial nu exista semne clinice, ci se evidentiaza numai prin Rx, manifestate

prin rezorbtie osoasa la nivelul laminei dura si spongioasei, precum si prin
rizaliza;

parodontiul este afectat, ligamentul circular este traumatizat, fibrele

periodontale sufera necroza in stratul lor superficial;

placa bacteriana actioneaza asupra acestor zone necrozate -> inflamatia

gingivala localizata la nivelul unui dinte sau unui grup de dinti;

aceasta trauma poate fi reversibila daca factorul patologic este inlaturat.

b. trauma ocluzala secundara:

apare in solicitarile ocluzale care nu presupun forte atipice.

apar si in sisteme in care fortele sunt normale din toate punctele de vedere;

apar si la parodontiu slabit;

astfel, fortele devin nocive si cand directia lor se transmite in axul lung al
dintelui.

intensitate normala - 10-13 kg forta;

durata - normala;

fortele atipice, respectiv cele cu directie,intensitate, durata mare, agraveaza

afectiunea.

Tratament:

- inlaturarea cauzei ce este data de cele mai multe ori de contacte

premature si interferente.

Sindromul molarului de 6 ani

fenomenul Thielemann = legea diagonalei;

disfunctia ocluzala generata de o interferenta in propulsie pe partea

nelucratoare situata la nivelul M3 inf care este egresat si depaseste planul
de ocluzie;

semnele clinice apar la distanta la nivelul dintilor frontali, pe partea opusa

molarului in cauza;
cel mai frecvent apare afectarea Ilat sup de pe partea opusa molarului in
cauza;

se manifesta prin vestibularizarea I lat, migrare verticala in jos, uneori

mobilitate.

interferenta in propulsie pe partea nelucratoare ce apare intre M3 inf si M2

sup nu mai permite o deplasare direct sagitala asupra M in timpul
ghidajului anterior;

mandibula va fi obligata sa-si modifice traiectoria si nu poate gasi alta cale

decat sa devieze pe partea opusa;

astfel, dintii inferiori exercita presiuni asupra I lat sup - vestibularizandu-l;

totodata sufera procese de extruzie cu deplasara veritacala in jos si chiar cu

mobilitate;

este scos si acest fapt ii permite sa se stabilizeze din nou si sa nu mai fie
mobil -> pozitie vicioasa a I lat sup.

tratament - verificare clinica + ! ghidaj lateral

Principii ocluzale functionale

sistematizate de 3 autori sub forma a 5 puncte ce pot fi considerate

postulate.

6. Stopuri ocluzale stabile, multiple si simultane cand mandibula

este plasata in RC sau IM;
7. Ghidaj anterior armonizat cu miscari functionale ale
mandibulei si cu posibilitatile ATM;
8. Dezocluzia tuturor dintilor cuspidati cand mandibula
efectueaza miscari de propulsie;
9. Dezocluzia dintilor cuspidati de pe partea nelucratoare cand
mandibula face miscari de lateralitate;
10. Absenta interferentelor pe partea lucratoare in miscarea
de lateralitate indiferent de tipul ghidajului.
11. 12.
12. Principiul curativ al tratamentului protetic
13. :
14. Principiul curativ prevede refacerea integritatii morfologice si reabilitarea
15. functionala a sistemului stomatognat prin intermediul pr
16. oteze
17. lor si a diferitor
18. dispoz
19. itive.
20. Insa tratamentul protetic nu poate fi considerat finalizat odata cu
21. fixarea protezelor protetice,
22. deoarece ulterior va
23. fi nevoie ca pe parcursul unei
24. anumite perioade de timp numita
25. perioada
26. de adaptare sa fie create noi
27. ste
28. reotipuri dinamice si functionale pe baza celor vechi.
29. Principiul
30. fundamental curativ al tratamentului protetic va consta in refacerea functiilor
31. de baza ale sistemului stomatognat
32. :
33. masticatie, fonatie,
34. deglutitie,
35. fizionomie.
36. 13.
37. Principiul biologic al
38. tratamentului protetic
39. :
40. Principiul biologic este fundamental.
41. Acest principiu presupune un c
42. aracter
43. economicos al interventiilor de pregatire a cimpului protetic,
44. deoarece se
45. modeleaza tesuturi vii .
46. Principiul biologic ne impune ca la confectionarea pies
47. elor protetice sa fie
48. alese acele materiale care n
49. -
50. ar leza substratul organic,
51. fa
52. ra insusiri toxice
53. ,
54. sa
55. nu provoace alergii si alte influente nocive.
56. Materialul ales sa posede insu
57. siri
58. stabile ca ulterior sa nu prezinte modifi
59. cari de volum,
60. culoare
61. ,
62. duritate,
63. elasticitate.
64. Trebuie tinut cont si de faptul ca la o virsta avansata se
65. inregistreaza o sc
66. a
67. dere a reactivitatii organismului,
68. pro
69. cesele biologice fiind
70. limitate
71. ,
72. predominind cele patologice.
73. 14.
74. Principiul biomecanic al tratamentului protetic
75. :
76. Principiul
77. biomecanic este c
78. aracteristic pentru protetica dentara si prevede un
79. echilibru eficient al raportului de rezistenta dintre substratul biologic al
80. cimpului protetic si proteze sau alte dispo
81. z
82. itive.
83. In vederea realizarii acestui
84. principiu trebuie
85. cunoscute legitatile influentei
86. fortelor ce se dezvolta in
87. timpul functie protetice si mecanismul de transmitere a acestor forte
88. substratului biologic.
89. Ca substratul biologic sa suporte aceste actiuni este
90. necesar ca materialul di
91. n
92. care va fi confectionata
93. piesa protetica sa posede
94. insusiri mecanice si fizice respective
95. (duritate,
96. elasticitate,
97. rezistenta).
98. Deasemenea trebuie de luat in consideratie si gradul rezistentei biologice a
99. tesuturilor in vederea suportarii presiunii asupra lor.
100. 16.
101. Principiul
102. ergonomic al tratamentului protetic
103. :
104. In cadrul activitatii in protetica dentara medical
105. a
106. dispune de multiple
107. instrumente,
108. dispo
109. z
110. itive,
 111. materiale si tehnici operand pe un cimp comparabil
112. mic.
113. Sporirea productivitatii si eficacitatii medicului va fi posibil
114. a
115. doar in
116. cazul unei organizari chibzuite a locului de munca.
117. De modul de organizare
118. a
119. midicului depinde in mare masura si prevenirea maladiilor legate de profesie
120. (scolioza
121. ,
122. hernia de disc,
123. tulburari de vedere,
124. plexite,
125. artroze a miinii drepte,
126. infectii,
127. gripa,
128. hepatite,
129. SIDA).
130. 17.
131. Metode de tratament protetic. Caracteristica
132. :
133. Deosebim tratament proteic:
134. 
135. N
136. emijlocit
137. (imediat)
138. : se caracterizeaza prin acee
139. a ca proteza este
140. confectionata pina la extrac
141. tia dintilor sau a altor interve
142. ntii chirugicale
143. in zona
144. maxilo
145. -
146. faciala si se instaleaza pe cimpul protetic pe masa de
147. operatii sau in foto
148. l
149. iu
150. l
151. sto
152. matologic imediat dupa operatie
153. ;
154. 
155. I
156. n
157. timpul apropiat dupa extractie
158. :
159. se caracterizeaza printr
160. -
161. un tratament
162. care incepe in primele 2
163. -
164. 4 saptamini dupa operatie,
165. cind i
166. n
167. ca continua
168. epitelizarea plagii
169. ;
170. 
171. T
172. ardiv
173. :
174. se caracterizeza printr
175. -
176. un tratament protetic efectuat nu mai
177. devreme decit dupa 3
178. -
179. 4 luni si mai mult dupa interventia chirugicala.

Testul Herbst pentru maxilar:

1. deschiderea usoara a gurii realizeaza modelare la nivelul molarului 1 si a
premolarilor1, 2.

2. deschiderea larga a gurii modeleaza punga lui Eisenring (molarul 2) si se

pune in tensiune ligamentul pterigomaxilar.

3. mimarea unui suras fortat realizeaza modelarea la nivelul zonei

vestibulare laterale, in regiunea premolarilor si a molarului 1.

4. mimarea fluieratului, sugere, se modeleaza in zona vestibulara frontala

intre cei doi canini.

5. Manevra Valsalva, tuse, testul Ah, se modeleaza in zona distala.

Testul Herbst pentru mandibula:

1. deschiderea usoara a gurii modeleaza zona anterioara a pungii lui Fish.

2. deschiderea larga a gurii modeleaza zona maseterina care vine in contact

cu marginea lingurii.

3. umezirea rosului buzelor, modeleaza zona laterala linguala in dreptul

molarilor.

4. se duce varful limbii intr-un obraz si celalalt retrocomisural si se

modeleaza zona linguala in dreptul premolarilor si a glandelor sublinguale.

5. se ridica varful limbii spre nas modeland la nivelul frenului limbii si zona
linguala centrala.

6. mimeaza fluierat, sugere, se modeleaza zona vestibulara centrala.

7. deglutitia, se modeleaza zona retromolara.

Fazele clinice de realizare a amprentei functionale

1. pregatirea amprentarii functionale.

2. adaptarea lingurii individuale.

3. alegerea materialului pentru amprenta functionala.

4. alegerea tehnicii de amprenta functionala.

5. verificarea amprentei functionale.

6. stabilirea indicatiilor necesare confectionarii sabloanelor de ocluzie.

Dupa MISCH, exista 4 grupe de densitate osoasa, care variaza dupa aspectul
macroscopic, atît al osului cortical, cît si al celui trabecular. Planul de
tratament, protocolul operator, perioada de progresiva sunt specifice pentru
fiecare tip de densitate osoasa.

os dens compact ( D-1), ca lemnul de stejar: este foarte dens, apare în

special la mandibula anterioara resorbita - subclasa C, D, mentinîndu-si
forma si densitatea datorita presiunilor exercitate de insertiile musculare si
de torsiunea mandibulei. Histologic este format din os lamelar dens, înalt
mineralizat, putînd suporta sarcini mari, prezentînd avantaje în
implantologie, cu cel mai bun prognostic pe termen lung ( rata de succes de
94% pentru implant surub de Ti ).Procentul de os neoformat la interfata este
cel mai mare, de aproximativ 80%, se pot utiliza si implante mai scurte.
Prezinta si unele dezavantaje: frecvent o înaltime redusa; este dificil de
preparat, necesitînd turatii mari, care supraîncalzesc osul (se evita prin
racire continua, crestere gradata a diametrului frezelor); are mai putine
vase, necesitînd menajarea la maximum a periostului, iar vindecarea osoasa
este mai lunga - 5 luni înainte de solicitarea protetica.

os poros compact ( D-2 ): este o combinatie de os trabecular gros la

interior, si os dens, chiar compact la exterior, apare mai frecvent la
mandibula anterioara, urmata de cea posterioara, ocazional si la maxilarul
anterior. Majoritatea sistemelor de implante se refera la aceasta densitate
osoasa, care prezinta o serie de avantaje: interfata rigida initiala;
osteointegrare buna; vascularizatie buna, vindecare în 4 luni.
Ca dezavantaje: necesita uneori angajare corticalei linguale, palatinale, sau
a podelei sinusale sau nazale, de Implantele surub; se folosesc si implantele
cilindrice.

os trabecular dens ( D-3 ): este format din os trabecular fin si os compact

poros subtire; apare în special la maxilarul anterior si posterior, si la
mandibula posterioara. Prezinta unele avantaje: preparare foarte usoara,
vascularizatie buna, favorizînd vindecarea. Dar are si dezavantaje:
prepararea usoara favorizeaza perforarile accidentale ale corticalei laterale,
sau prepararile prea largi sau elipsoide; necesita frecvent angajarea
corticalei apicale sau orale, obligînd la elevarea sinusala si aditia subantrala.
Este recomandata folosirea de implante surub, cilindrice acoperite ce
ceramo-hidroxiapatita. Vindecarea desi buna se produce în decursul a 6 luni,
ulterior solicitarea se va face progresiv si îndelungat pentru a ameliora
densitatea osoasa.

os trabecular fin ( D-4 ): este format di os trabecular cu o densitate foarte

redusa si foarte putin os cortical - fiind opusul osului D-1; apare la maxilarul
posterior la edentatiile vechi, rar si la mandibula anterioara. Este osul cel mai
defavorabil pentru implantare; prezinta aceleasi dezavantaje ca si osul D-3,
la care se mai adauga: necesitatea folosirii de implante cu diametru mare,
autoforante, acoperite cu ceramo-hidroxiapatita; vindecarea îndelungata, 8
luni; solicitarea osoasa progresiva, si folosirea cîte unui implant pentru
fiecare dinte înlocuit pentru lucrarile fixe.