PREFAŢĂ

Actualmente, metodele matematice se aplică pe larg în diferite domenii ale activităţii umane,
în particular, în cercetările economice. Orice economist contemporan în activitatea sa întâlneşte
diferite procese care conduc la luarea diferitor decizii. A decide înseamnă a alege, dintr-o mulţime
(finită sau infinită) de variante posibile de acţiuni, acea variantă care este mai avantajoasă (optimă) din
punct de vedere economic.
Astfel, de exemplu, de calitatea deciziei luate depinde eficienţa utilizării fondurilor, reducerea
costurilor, creşterea profitului etc. În procesul activităţii economice luarea deciziilor se axează nu doar
pe rezultatele experimentale sau intuitive. Decizia (soluţia) optimă se va determina, utilizând un aparat
matematic adecvat ce include cunoştinţe din diferite compartimente ale matematicilor, cum ar fi
algebra liniară, analiza matematică şi programarea matematică.
În prezenta lucrare, autorii propun un vast material în speranţa că va fi de un real folos atât
studenţilor facultăţilor economice, cât şi tuturor celor care doresc să aplice cunoştinţele matematice în
economie.
Capitolul 1 al actualei lucrări reprezintă o recapitulare firească a materialului studiat în
cursurile liceale de matematică. O atenţie deosebită se acordă noţiunii de derivată a funcţiilor de o
singură variabilă, accentuându-se studierea funcţiei la extrem.
Un rol important îi revine noţiunii de integrală nedefinită şi metodelor de integrare. Acest
capitol finalizează noţiunea de integrală definită cu multiple aplicaţii economice. Pe parcursul
întregului compartiment, sunt rezolvate şi propuse spre rezolvare un număr suficient de mare de
exemple, urmate de indicaţii şi răspunsuri.
Capitolele 2-5 sunt dedicate funcţiilor de mai multe variabile, ecuaţiilor diferenţiale ordinare
de ordinele întâi şi doi şi seriilor numerice şi celor de puteri.
Principala atenţie se acordă studierii funcţiilor de mai multe variabile la extrem (condiţionat
sau necondiţionat) şi metodei celor mai mici pătrate.
Multe situaţii economice reprezintă procese complexe, care se desfăşoară în timp. Pentru a
modela aceste aspecte, este necesar să fie descrisă derularea lor în timp prin ecuaţii diferenţiale, a căror
funcţie necunoscută se află sub semnul derivatei sau al diferenţialei. Astfel, în capitolele 3 şi 4 sunt
descrise cele mai frecvent întâlnite tipuri de ecuaţii diferenţiale de ordinele întâi şi doi cu diferite aplicaţii.
Capitolul 5 este consacrat seriilor numerice şi celor de puteri, aplicaţiile cărora sunt diverse şi
prezintă un viu interes pentru studiu.
Algebra liniară este prezentă în lucrare ca un compartiment aparte (capitolul 6) şi are drept
scop familiarizarea cititorului cu utilizarea sistemelor de ecuaţii liniare la soluţionarea diferitelor
probleme cu caracter economic.
Compartimentul de programare liniară (capitolul 7) reprezintă un exemplu elocvent de
aplicare a metodelor şi modelelor matematice la soluţionarea diferitelor probleme economice. Un rol
deosebit le revine metodelor grafică şi simplex de soluţionare a problemelor de programare liniară. Nu
mai puţin importantă este problema duală în programare liniară şi sensul economic al variabilelor
duale. Acest compartiment finalizează problema transporturilor şi soluţionarea ei prin metoda
potenţialelor.
Trebuie menţionat că toate noţiunile de bază sunt ilustrate prin diverse exemple rezolvate, iar
la sfârşitul fiecărui compartiment sunt propuse o serie de probleme (exerciţii) pentru lucrul individual.
Deoarece, la ora actuală, există un şir de pachete de programe orientate spre rezolvarea
problemelor de algebră, analiză matematică şi celor de optimizare, autorii au considerat necesar să
introducă o anexă, în care se descriu posibilităţile studentului de a verifica la calculator soluţia
problemei prin utilizarea unuia din programele existente.
Pe această cale, ne exprimăm gratitudinea pentru Domnul Grigore Belostecinic, prof. univ.,
dr. hab., membru corespondent al AŞM, rector al ASEM şi pentru toţi cei care, într-un fel sau altul, au
contribuit la apariţia acestui manual.
Autorii
5
 Capitolul 1

MATERIAL RECAPITULATIV

Acest compartiment are scopul de a reaminti cititorului unele noţiuni şi formule matematice,
studiate în cursul liceal de matematică, care, credem, vor fi de un real folos atât celor ce studiază cursul
de matematică economică ,cât şi celor ce utilizează metodele matematice în diverse domenii ale
ştiinţei.
De asemenea, sunt expuse succint şi noţiunile de funcţie, limită, derivată, diferenţială şi
integrală, însoţite de exemplele respective rezolvate sau propuse pentru rezolvare.

1.1. Mulţimi şi operaţii asupra lor

Noţiunea de mulţime este o noţiune primară, adică o noţiune care nu se defineşte cu ajutorul
altor noţiuni mai simple. De obicei, această noţiune se explică prin exemple. Exemple de mulţimi:
mulţimea locuitorilor dintr-o localitate, mulţimea cărţilor dintr-o bibliotecă, mulţimea numerelor
naturale, mulţimea numerelor întregi, mulţimea numerelor raţionale, mulţimea numerelor reale etc.
Noţiunea de element al mulţimii este, la fel, o noţiune primară. În mulţimea elevilor dintr-o
şcoală, elementul mulţimii este un elev care învaţă în această şcoală. Mulţimea fără niciun element se
numeşte mulţime vidă şi se notează cu ∅ , iar mulţimea U ce conţine toate mulţimile considerate în
studiul dat se numeşte universală. Există mulţimi cu un număr finit de elemente, numite mulţimi finite,
şi mulţimi nevide care nu au un număr finit de elemente, numite mulţimi infinite.
Exemple de mulţimi: A = {− 5; − 3; − 1; 2; 4}, mulţimea numerelor naturale se notează
N = {0; 1; 2; 3; 4; 5; ...} , mulţimea numerelor naturale nenule se notează cu N * = { 1; 2; 3; 4; 5; ...} ,
mulţimea numerelor întregi se notează cu Z, mulţimea numerelor raţionale se notează cu Q, iar
mulţimea numerelor reale se notează cu R.
Mulţimea A este o mulţime finită, iar mulţimile N , N * , Z , Q şi R sunt mulţimi infinite.
Dacă x este un element al mulţimii M , atunci se notează x ∈ M şi se citeşte „x aparţine lui
M ”, iar dacă x nu aparţine lui M atunci se scrie x ∉ M .
Exemple. − 1 ∈ {− 5; − 1; 6}; 0 ∈ {− 1; 0; 7}; 6 ∉ {− 3; 1; 5}.
Pentru orice număr natural n scriem n ∈ N şi pentru orice număr real x scriem x ∈ R . O
mulţime poate fi specificată printr-o proprietate pe care o au toate elementele mulţimii. De exemplu,
mulţimea numerelor reale care satisfac inegalitatea − 4 ≤ x ≤ 7 este M = {x ∈ R − 4 ≤ x ≤ 7}.
Relaţia de incluziune. Fie A şi B două mulţimi. Dacă orice element al lui A este şi element al
lui B, spunem că mulţimea A este inclusă în B şi se scrie A ⊆ B . Dacă există careva element x ce
aparţine lui B şi nu aparţine lui A, atunci incluziunea A ⊆ B se numeşte strictă şi se notează cu
simbolul A ⊂ B . În acest caz mulţimea A se numeşte submulţime proprie a mulţimii B. Dacă
mulţimea A nu este inclusă în mulţimea B, atunci se scrie A ⊆ B .
Două mulţimi A şi B se numesc egale, dacă A ⊆ B şi B ⊆ A . Două mulţimi finite se
numesc egale, dacă ele conţin aceleaşi elemente.
Exemple. {− 3; 5} ⊂ {− 5; − 3; 0; 5; 9}; {− 8; − 1; 3} ⊆ {− 2; − 1; 3;10} , N ⊂ Z ⊂ Q ⊂ R .

Operaţii cu mulţimi
Reuniunea mulţimilor. Fie A şi B două mulţimi. Mulţimea
A ∪ B = { x x ∈ A sau x ∈ B }
se numeşte reuniunea mulţimilor A şi B .

6
 Exemplul 1. Pentru mulţimile A = { − 1; 2; 11} şi B = {1; 2; 4} reuniunea lor
A ∪ B = {− 1; 1; 2; 4; 11} .
Intersecţia mulţimilor. Fie A şi B două mulţimi. Mulţimea

se numeşte intersecţia mulţimilor A şi B . Din această definiţie rezultă că intersecţia a două mulţimi
este mulţimea elementelor comune ale lor.
Exemplul 2. Dacă A1 = {− 1; 0; 3; 6} şi B1 = {− 1; 3; 5} atunci A1 ∩ B1 = {− 1; 3}. Pentru
A 2 = {− 3; − 1; 5; 7} şi B2 = {− 2; 0; 6} intersecţia lor A 2 ∩ B2 = ∅ .
Diferenţa a două mulţimi. Pentru mulţimile A şi B , mulţimea

se numeşte diferenţa acestor două mulţimi.

Exemplul 3. Diferenţa mulţimilor A = {− 9; − 5; 0;1; 3} şi B = { − 5; 3} este mulţimea
A \ B = {− 9; 0; 1}.
Complementara mulţimii A în raport cu mulţimea universală U se numeşte diferenţa U \ A şi
se notează cu simbolul A ( A se citeşte “non A ”).
Exemplul 4. Să se demonstreze că, pentru orice mulţimi A şi B , este justă egalitatea
A \B = A ∩B .
Soluţie. Reieşind din definiţia egalităţii a două mulţimi, este suficient de arătat că orice
element al mulţimii A \ B este şi element al mulţimii A ∩ B şi viceversa orice element al mulţimii
A ∩ B este element al mulţimii A \ B .
Într-adevăr, dacă elementul x ∈ A \ B , atunci x ∈ A şi x ∉ B , adică x ∈ B . Deci,
x∈A ∩B .
Reciproc, fie x un element arbitrar al mulţimii A ∩ B , adică x ∈ A şi x ∈ B = U \ B sau
x ∉ B . Deci, x ∈ A şi x ∉ B , adică x ∈ A \ B . Conform definiţiei egalităţii a două mulţimi
obţinem: A \ B = A ∩ B .
Produsul cartezian a două mulţimi. Mulţimea cuplurilor ordonate de numere reale a şi b ale
mulţimilor A şi B , respectiv, se numeşte produs cartezian al acestor mulţimi şi se notează
A × B = {(a, b ) a ∈ A ; b ∈ B } .
Exemplul 5. Produsul cartezian al mulţimilor A = { 2; 5} şi B = {1; 3; 7} este mulţimea
A × B = {(2; 1), (2; 3), (2; 7), (5; 1), (5; 3), (5; 7)}.

Mulţimi de puncte pe axa numerică

Pe mulţimea R, au loc relaţiile de egalitate şi de ordine ale numerelor reale. Mulţimea R este
complet ordonată, adică oricare ar fi numerele reale x, y ∈ R , întotdeauna x ≤ y sau x ≥ y .
Deoarece mulţimile numerice N , Z , Q sunt submulţimi ale lui R ( N ⊂ Z ⊂ Q ⊂ R ), ele sunt, de
asemenea, complet ordonate.
Se ştie că, între mulţimea numerelor reale şi mulţimea punctelor axei de coordonate Ox, există
o corespondenţă bijectivă, şi anume: fiecărui număr real x îi corespunde pe axa Ox punctul cu
coordonata x, iar fiecărui punct de pe aceeaşi axă i se asociază numărul real egal cu coordonata
punctului. Această corespondenţă bijectivă justifică faptul că mulţimea numerelor reale R este, uneori,
numită dreaptă reală. Mulţimea tuturor punctelor de pe axa numerică a căror abscisă x verifică
inegalitatea a < x < b , se numeşte interval deschis şi se notează (a; b) = {x a < x < b}.
Mulţimea tuturor punctelor de pe axa numerică, a căror abscisă x verifică inegalitatea
a ≤ x ≤ b , se numeşte interval închis şi se notează [a; b] = {x a ≤ x ≤ b}.

7
 Intervalele definite mai sus se numesc intervale mărginite. Punctele a şi b se numesc
extremităţile intervalului.
Mulţimea tuturor punctelor de pe axa numerică, ale căror abscise verifică una din inegalităţile
a ≤ x < +∞ ; − ∞ < x ≤ a ; a < x < +∞ ; − ∞ < x < a formează, respectiv, semidreptele
[a; + ∞ ); (− ∞; a ]; (a; + ∞ ); (− ∞; a ) . Mulţimea tuturor numerelor reale R (sau axa numerică reală) se
mai notează (− ∞; + ∞ ) . Semidreptele şi axa numerică se mai numesc intervale nemărginite.

EXERCIŢII
1. Utilizând egalitatea a două mulţimi, să se demonstreze următoarele afirmaţii:
a) A ∩ B = A ∪ B ; ( )
c) A ∩ A ∪ B = A ∩ B ;
b) A ∪ (B \ A ) = A ∪ B ; d) (A ∩ B ) \ C = A ∩ (B \ C ) = B ∩ (A \ C ) .
2. Să se aducă la o formă mai simplă expresiile:
( )
a) (A ∪ B ) ∩ A ∪ B , R. : B ; c) (A ∩ B ) \ A , R. : ∅ ;
b) A ∩ (A ∪ B ), R. : A ; d) A ∪ (B \ A ), R. : A ∪ B .

1.2. Procente şi calcularea lor

Una din noţiunile frecvent întâlnite în teoria economică, şi nu numai, este noţiunea de procent.
Un procent (1%) este a suta parte dintr-o mărime (nefiind neapărat un număr). De exemplu:
• 1% din 200 este 200 100 = 2 ;
• 1% din 15 este 15 100 = 0,15 ;
• 1% din 0,3 este 0, 3 100 = 0, 003 ;
• 3% din 400 este 3 ⋅ 400 100 = 12 .
Utilizarea procentelor se întâlneşte frecvent în următoarele trei cazuri:
1. Determinarea procentului dat din numărul dat.
În acest caz, numărul dat se înmulţeşte cu numărul de procente şi rezultatul se împarte la 100.
Exemplul 1. Să se determine valoarea a ce reprezintă 7% din 56.
7 ⋅ 56
Conform celor menţionate mai sus a = = 3. 92 .
100
2. Determinarea mărimii după numărul dat de procente din ea.
În cazul acesta mărimea dată se împarte la numărul dat de procente, iar rezultatul se înmulţeşte
cu 100.
Exemplul 2. Se ştie că 20% ale unei mărimi sunt egale cu 72. Să se determine această
mărime.
72 ⋅ 100
R.: a = = 360 .
20
3. Determinarea numărului de procente pe care un număr îl alcătuieşte din alt număr.
Pentru aceasta, primul număr se împarte la al doilea şi rezultatul se înmulţeşte cu 100.
Exemplul 3. Câte procente alcătuieşte numărul 50 din 260.
50 3
R.: Numărul necunoscut de procente a este egal cu a = ⋅ 100% = 19 % .
260 13
Cele menţionate mai sus le vom ilustra prin următoarele exemple.
Exemplul 4. Să se afle câtă apă (în l) trebuie de adăugat la 20 l de soluţie de 5% de sare pentru
a obţine soluţie de 4%.
5 ⋅ 20
Soluţie. Aflăm cantitatea a de sare ce se conţine în soluţia iniţială a = = 1 kg.
100
Notăm prin x cantitatea de apă ce este necesară de adăugat la soluţia iniţială pentru a obţine

8
 1
soluţia de 4%. Obţinem ⋅ 100% = 4% ⇒ 80 + 4 x = 100 ⇒ x = 5 (l).
20 + x
R.: 5 l .
Exemplul 5. Un televizor ce costă 1000 u.m. s-a scumpit cu 6%, apoi s-a ieftinit cu 8% şi, în
sfârşit, iarăşi s-a scumpit cu 2%. Care este ultimul preţ al televizorului?
1000
Soluţie. 6% din 1000 u.m. alcătuiesc ⋅ 6 = 60 u.m., deci, după prima scumpire,
100
televizorul costă (1000 + 60 ) u.m. = 1060 u.m.
1060
8% din 1060 u.m. alcătuiesc ⋅ 8 = 84, 8 u.m., de aceea, după ieftinirea cu 8%,
100
televizorul va costa (1060 − 84,8) u.m. = 975,2 u.m..
975, 2
În sfârşit, 2% din 975,2 u.m. alcătuiesc ⋅ 2 = 19, 504 u.m. ≈ 19, 5 u.m., prin urmare,
100
ultimul preţ al televizorului este 975, 2 + 19, 5 = 994, 7 u.m..
R.: 994,7 u.m.
Exemplul 6. O parte a capitalului de 1000 u.m. aduce anual un venit de 30 u.m., iar
cealaltă parte aduce un venit de 24 u.m. anual. Dobânda anuală pentru partea a doua este cu un
procent mai mare decât dobânda anuală pentru partea întâi. Care (în %) sunt dobânzile anuale
pentru fiecare parte a capitalului?
Soluţie. Admitem că a este mărimea în u.m. a primei părţi a capitalului. Atunci 1000 − a este
mărimea părţii a doua a lui.
Notăm prin x (în %) dobânda anuală pentru partea întâi a capitalului, atunci x + 1 este
x⋅a
dobânda anuală pentru partea a doua. Se ştie că x% din a constituie şi, conform condiţiilor
100
x⋅a
problemei, obţinem relaţia = 30 .
100
Similar, (x + 1) % din 1000 − a sunt egale cu
(x + 1) ⋅ (1000 − a ) , de unde obţinem ecuaţia
100
(x + 1) ⋅ (1000 − a ) = 24 .
100
Pentru determinarea necunoscutei a alcătuim şi rezolvăm sistemul de ecuaţii:
⎧ xa = 3000 ⎧ xa = 3000
⎨ ⇒⎨
⎩(x + 1) ⋅ (1000 − a ) = 2400 , ⎩1000 x − xa + 1000 − a = 2400 ,
⎧ xa = 3000 ⎧ x(1000 x − 4400) = 3000
sau ⎨ de unde ⎨
⎩1000 x − 3000 + 1000 − 2400 = a , ⎩a = 1000 x − 4400 .
Din prima ecuaţie a sistemului, obţinem ecuaţia 5 x 2 − 22 x − 15 = 0 , soluţiile căreia sunt
x1 = 5 , x 2 = −0, 6 . Evident, soluţia x2 nu satisface condiţiile problemei.
R.: 5%; 6%.

EXERCIŢII
1. După două reduceri consecutive cu acelaşi număr de procente a preţului, costul unui
obiect a scăzut de la 40000 lei la 32400 lei. Cu câte procente s-a redus preţul de fiecare dată?
R.: 10%.
2. Ciupercile proaspete conţin 90% de apă, iar cele uscate conţin 12%. Câte kg de ciuperci
uscate vom obţine din 22 kg de ciuperci proaspete?
R.: 2,5kg