Baschet

Baschetul este unul dintre cele mai răspândite sporturi de echipă din lume;
se caracterizează prin finețea, precizia și fantezia exercițiilor tehnice și
tactice, prin talia înaltă și calitățile fizice deosebite ale sportivilor, toate
acestea implicate într-o luptă sportivă care pretinde spirit de echipă și de
sacrificiu, inteligență și rezistență nervoasă.
Punctele sunt marcate prin aruncarea mingii în coș; echipa care
acumulează mai multe puncte la sfârșitul jocului câștigă. Mingea poate fi
făcută să înainteze pe teren prin driblare sau pasând-o altor coechipieri.
Actele fizice nesportive (fault) sunt penalizate și există restricții asupra
modului în care este folosită mingea (încălcări).
De-a lungul timpului, în baschet s-au dezvoltat tehnicile obișnuite de ochire,
pasare și driblare, dar și de poziționare a jucătorilor, precum și structurile
ofensive și defensive. De obicei, jucătorii cei mai înalți ocupă centrul sau
una dintre cele două poziții de extremă, iar jucătorii mai mici de statură sau
cei care au viteză și cele mai bune abilități de mânuire a mingii, ocupă
poziția de fundaș. În timp ce baschetul competițional are niște reguli bine
stabilite, numeroase variante de baschet s-au dezvoltat pentru jocurile
ocazionale. În anumite țări, baschetul este un sport popular, cu mulți
spectatori.
Istoric
Primul teren de baschet, cel din Colegiul Springfield.
Vechile populații incașe, maya și aztece practicau un joc în care mingea era
aruncată într-un inel de piatră, suspendat orizontal pe un zid. Băștinașii
din Florida aveau o țintă formată dintr-un coș de nuiele iar indienii
din America plasau un fel de coș în trunchiuri de copac.
În anul 1891, un tânăr asistent de la colegiul Springfield, din
statul Massachusetts, SUA, pe numele său James Naismith, încercând să
facă mai variate lecțiile de educație fizică ale studenților, cu un conținut mai
atractiv și mai dinamic, fără condiții materiale deosebite, a combinat unele
reguli din jocul de fotbal cu 13 reguli noi și a înlocuit poarta cu un coș
suspendat pe un perete. Astfel a luat naștere sportul căruia i s-a spus
apoi basketball (basket = coș, ball = minge).
La început echipele erau alcătuite din câte 50 de jucători, apoi numărul s-a
redus treptat pentru a se ajunge la echipe formate din 5 jucători pe teren.
Jocul se răspândește în Europa, fiind prezentat demonstrativ
la Jocurile Olimpice din 1904 (de la St. Louis). În 1932 se constituie
Federația Internațională de Baschet Amator (F.I.B.A.) și din 1935 se dispută
Campionatele Europene.
Point guard (PG)
Conducătorul de joc al echipei (antrenorul din teren). De cele mai
multe ori cel mai scund jucător. Cel mai bun pasator și dribleur. Jucătorul
care trebuie să ia cele mai bune decizii pentru a pune în situații bune
coechipierii. Trebuie să aibă o foarte bună viziune a terenului pentru a fi
capabil să creeze aruncări deschise. Trebuie să fie capabil să distrugă
defensiva adversă. Este responsabil de asigurarea echilibrului defensiv.
Este un adevărat conducător de joc, fiind deseori considerat antrenorul din
teren. Are abilități excelente de dribling și de pasare a mingii, este rapid și
are capacitatea de a crea ocazii de înscriere atât pentru el, cât și pentru
coechipieri. Rolul unui point guard este și acela de a studia dinamica jocului
și de a descoperi anumite slăbiciuni ale echipei adverse, pentru a le
exploata.
Shooting guard (SG)
Cel mai bun aruncător al echipei. Trebuie să aibă abilitatea de a crea
aruncări deschise și de a obține procentaje bune și în situațiile când
apărătorii pun presiune. Trebuie să știe să folosească blocajele
coechipierilor pentru a avea aruncări deschise. E neapărat să aibă știința de
a simți jucătorii. Are a doua responsabilitate a driblingului și trebuie să
recupereze ofensiv.
Este cel mai bun aruncător din echipă și are abilitatea de a înscrie des
coșuri de trei puncte. Se poate demarca ușor și poate înscrie chiar și atunci
când presiunea pusă de adversar este una mare. Jucătorii din această
categorie sunt dependenți de coechipierii lor, care trebuie să intuiască
momentul oportun în care să le paseze mingea.
Small forward (SF)
Cel mai bun jucător al echipei care poate juca și pe perimetru și în interior.
Trebuie să fie agresiv și puternic pentru a juca în interior dar în același timp
suficient de agil pentru a putea juca afară. Al doilea cel mai bun aruncător și
pătrunzător. Multe aruncări sunt executate de pe baseline. Are prima
responsabilitate pentru a recupera ofensiv.
Acest rol este atribuit unui jucător versatil, care dă dovadă de viteză
de reacție, anduranță, capacitate de a se demarca, de a pătrunde în careul
advers, de a înscrie coșuri de trei puncte și de a trece cu ușurință în
apărare.
Power forward (PF)
Jucătorul cel mai tehnic și mai mobil de sub panou, marchează din
apropierea coșului și de la semi-distanță.
Jucătorii cu acest rol sunt mobili, rapizi, au capacitatea de a marca de
sub panou, cu ușurință, dar și din zona de trei puncte. În faza de apărare,
acești jucători trebuie să poată bloca adversarii care încearcă să înscrie de
sub panou, dar și să poată ține pasul cu jucătorii rapizi.
Center (C)
Se mai numește și „post man”.
Cel mai înalt și cel mai puternic jucător al echipei. Apărător versat sub
propriul coș, domină ambele panouri.
Sunt, de regulă, cei mai înalți jucători de pe teren și au cea mai mare forță.
Datorită acestor calități, sunt excelenți apărători și pot schimba deseori
desfășurarea unui joc, prin abilitățile lor de a pasa mingea, după
recuperare.

Regulament
Baschetul se joacă între două echipe a câte 5 jucători. Scopul fiecărei
echipe este să introducă mingea în coșul adversarilor și să încerce să
împiedice cealaltă echipa să înscrie. Echipa care înscrie cele mai multe
puncte la terminarea timpului de joc va fi învingătoarea jocului respectiv.
Mingea poate fi pasată, aruncată, lovită, rostogolită, driblată, în orice
direcție. De asemenea, adversarul poate fi depășit prin procedeul numit
„fentă”.
Terenul de joc
Dimensiunile terenului de baschet
Terenul de joc este o suprafață dreptunghiulară, plană
și dură, liberă de orice obstacol. Dimensiunile terenului
trebuie să fie de 28 m în lungime pe 15 m în lățime,
acestea fiind măsurate de la marginea interioară a
liniilor care delimitează terenul. Federațiile naționale au
autoritatea să aprobe pentru competițiile naționale,
terenurile de joc existente cu dimensiunile minime de
26 m lungime și 14 m lățime.
Terenul de joc va fi delimitat de linii. Toate liniile trebuie să fie trasate cu
aceeași culoare (de preferință alb), să aibă o lățime de 5 cm și să fie clar
vizibile. Aceste linii sunt: liniile de fund (pe lățimile terenului) și liniile laterale
(pe lungimile terenului). Aceste linii nu fac parte din terenul de joc. Orice
obstacol inclusiv scaunele din zona băncii echipelor trebuie să fie situate la
cel puțin 2 m distanță de terenul de joc.
Linia de centru trebuie trasată, paralel cu liniile de fund, din punctele
centrale ale fiecărei linii laterale. Ea va fi prelungită cu 15 cm în afara
fiecărei linii de tușă. Cercul central trebuie trasat la centrul terenului și va
avea o rază de 1,80 m măsurată de la marginea exterioară a circumferinței.
Dacă suprafața cercului central este colorată, atunci culoarea va fi aceeași
cu cea a zonelor de restricție. Semicercurile vor fi trasate pe terenul de joc
având centrul la jumătatea liniilor de aruncări libere și o rază de 1,80 m
măsurată de la marginea exterioară a liniilor care le delimitează.
Liniile de aruncări libere și zonele de restricție
O linie de aruncări libere trebuie trasată paralel cu fiecare linie de fund.
Marginea ei exterioară trebuie situată la 5,80 m de la marginea interioară a
liniei de fund și trebuie să aibă 3,50 m lungime. Centrul liniei trebuie situat
pe linia imaginară care unește mijlocul celor două linii de fund. Zonele de
restricție trebuie să fie spațiile delimitate pe terenul de joc de liniile de fund,
liniile de aruncări libere și liniile care unesc extremitățile liniilor de aruncări
libere cu punctele situate pe liniile de fund la 3 m de o parte și de cealaltă a
mijlocului acestor linii, măsurate de la marginea exterioară a acestor linii.
Toate aceste linii, cu excepția liniilor de fund, fac parte din zona de restricție.
Panoul de baschet este fabricat din metal,sticlă,lemn sau plastic, având
grosimea de 3 cm,iar inelul acestuia fiind plasat la 3 m de sol având un
diametru de 40 cm. Mingea de baschet este confecționată dintr-o cameră
de cauciuc, acoperită cu o anvelopă de piele, material plastic sau cauciuc,
având greutatea de 600-650 gr. și circumferința de 75–80 cm. Jocul este
condus de 3 arbitri în teren (conform regulamentului FIBA), ajutați de un
scorer și un cronometror.
Un meci de baschet se desfășoară în 4 reprize de câte 10 minute fiecare,
cu o pauză de 2 minute între sferturile 1-2 și 3-4, precum și o pauză de 15
minute între sferturile 2-3 conform regulamentului FIBA. În campionatul
nord-american NBA meciul se desfășoară în 4 reprize de câte 12 minute
fiecare. Spre deosebire de alte jocuri, la baschet se cronometrează timpul
efectiv de joc, cronometrul fiind oprit la toate întreruperile jocului. Coș
înscris este valabil numai dacă mingea intră în coș pe deasupra lui și trece
prin el. Dacă în momentul aruncării jucătorul se află în exteriorul liniilor de
trasare a semicercului, atunci aruncarea va valora 3 puncte. Dacă
aruncătorul se va afla în interiorul sau în contact cu linia de trasare a
semicercului, aruncarea va valora 2 puncte. Fiecare aruncare de la linia de
aruncări libere va valora 1 punct. Un meci de baschet nu se termină
niciodată cu un scor de egalitate între cele două echipe. Au existat
competiții în care echipele puteau termina la egalitate un meci, în cazul
desfășurării unei competiții stil tur -retur, dar numai în cazul meciului tur. În
cazul în care la sfârșitul timpului regulamentar de joc cele două echipe se
află la egalitate, meciul se va prelungi cu o repriză de prelungire de 5
minute de joc efectiv. Dacă și la capătul acestei reprize situația de egalitate
continuă, meciul se va prelungi cu atâtea reprize cât este necesar ca la final
o echipă să aibă cel puțin un punct mai mult decât adversara sa.
După fiecare coș marcat, mingea se repune în joc de către echipa aflată în
apărare din orice loc aflat înapoia liniei de fund a propriului teren. Timeout-ul
se poate acorda în ambele reprize de câte două ori fiecărei echipe, la
cererea antrenorului sau a jucătorilor.
În jocul de baschet sunt sancționate (prin pierderea mingii), fie abaterile de
la regulament, fie greșelile personale (efectuate prin contact direct cu un
adversar). În timpul driblingului jucătorul se poate deplasa pe teren, dar
dacă a oprit driblingul, nu-l poate relua, făcându-se vinovat astfel de „dublu
dribling”.
Pivotul este un post deținut de un jucător într-o echipă de baschet. Mai
poate desemna mișcarea unui jucător cu mingea, care menține cu un picior
contactul cu solul, iar cu celălalt își schimbă direcția o dată sau de mai
multe ori.
Regula pașilor interzice jucătorului aflat în posesia mingii să se deplaseze
cu ea în brațe.
Regula celor 3 secunde nu permite unui jucător în atac să stea mai mult de
3 secunde în suprafața de aruncări libere sau să țină mai mult de 5 secunde
mingea în posesia sa, fără s-o bată în podea.
Regula celor 8 secunde obligă echipa care are mingea să treacă în acest
interval de timp în terenul advers (cu mingea).
Regula celor 24 de secunde impune echipei în atac să arunce la coș în timp
de maximum 24 de secunde. Un jucător care comite 5 greșeli personale
în timpul jocului este eliminat definitiv de pe teren.
Valoarea punctelor
 La fel ca în majoritatea sporturilor, și în cazul baschetului este
declarată câștigătoare echipa care înscrie cele mai multe puncte. Totuși,
spre deosebire de fotbal sau handbal, la baschet, mingea care trece prin
coș poate aduce un număr diferit de puncte, în funcție de locul în care a fost
făcută aruncarea și de tipul aruncării.
În cazul unei aruncări libere, acordate în urma unei greșeli a echipei
adverse, valoarea unui coș este de un punct. În ceea ce privește zona din
care este făcută aruncarea, se vor acorda 2 puncte pentru un coș înscris din
zona de 2 puncte, demarcată printr-un semicerc, sau 3 puncte pentru un
coș marcat din zona de 3 puncte, adică orice zonă de pe teren aflată în
afara semicercului care delimitează zona de 2 puncte.
Echipele care activează într-o ligă primesc câte două puncte pentru
fiecare joc câștigat, cât un punct pentru o înfrângere și zero puncte pentru
un meci pierdut prin forfait (abandon).
Baschetul în România
România s-a aflat printre cele 8 țări membre fondatoare ale forului
mondial alături de Argentina, Cehoslovacia, Grecia, Italia, Letonia, Elveția și
Portugalia. Din 1935 se dispută campionatele europene (la care a participat
și țara noastră).
În România, primele demonstrații de baschet au fost efectuate în
1920. Până în 1923, baschetul se practica în special în liceele din capitală,
organizându-se sporadic competiții interșcolare. Începând cu anul 1928 se
constituie diferite echipe, exclusiv masculine, la cluburile Sportul
Studențesc, Juventus sau T.C.R.
Federația Română de Baschet și Volei ia ființă în 1931. Tot atunci este
organizat și primul campionat regional masculin. După 23 august 1944,
odată cu instaurarea regimului comunist acest sport începe să aibă caracter
de masă, ca de altfel majoritatea activităților sportive din acea vreme. Sunt
organizate campionate republicane (începând cu anul 1947), se participa la
primele Jocuri Balcanice (1946), sunt organizate anual campionate școlare
și universitare, precum și festivaluri de minibaschet pentru copii.