NATO

Context:
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, statele au decis să recurgă la dezarmare, inițial Rusia a fost de acord
ca mai apoi să se răzgândească, de aici au rezultat anumite tensiuni între Rusia și celelalte state și din diferite discuții pe
care le-au avut, toate acestea au dus încet-încet spre începutul Războiul Rece (1947-1991).

NATO a fost înființată prin semnarea Tratatului Atlanticului de Nord pe 4 aprilie 1949 la Washington DC.
Există 12 state fondatoare: Statele Unite ale Americii, Canada și alte 10 State Europene.
Au existat mai multe etape de extindere a alianței, cea mai recentă în 2020 atunci când Macedonia de Nord a finalizat
formalitățile de aderare, iar în prezent Alianța numără 30 de state membre.
! Obiectivul principal al NATO: punerea în aplicare a unui sistem comun de apărare împotriva unui atac provenit din
exterior.
Primul secretar general al NATO, Lordul Ismay (a fost primul secretar al NATO între 1952-1957) a rezumat scopul
alianței în următoarele cuvinte: "NATO a fost creată pentru a-i ține pe ruși afară, pe americani înăuntru și pe germani
la locul lor".
La ce se referă scopul denunțat de Lordul Ismay?
În 1949 era vorba despre descurajarea URSS-ului de a-și răspândi influența în Europa de West.
În privința americanilor este vorba despre întărirea relațiilor dintre SUA și Europa. În primul rând este vorba despre un
angajament financiar de reconstruire a continentului și apoi de securizare a Europei (nu doar de reconstruire). Iar în ceea ce
îi privește pe nemți, este vorba despre îngrijorările Angliei și Franței privind revitalizarea Germaniei.
În 1949 avem formarea NATO, iar URSS a simțit nevoia să dea un răspuns. Astfel, atât URSS cât și statele comuniste din
Europa de Est, printre care: Albania, Cehoslovacia, Polonia, Republica Democrată Germană (RDG), România, Ungaria și
Bulgaria, au semnat în 1955 Pactul de la Varșovia. Acest Pact de la Varșovia s-a dizolvat în 1991.
Dacă în 1949 era vorba despre limitarea puterii URSS-ului, în prezent NATO își păstrează scopul de a
garanta libertatea și securitatea membrilor săi, prin mijloace politice și militare, fără însă a considera o anumită
țară adversară.
Însă în prezent trebuie să identifice și să facă față multiplelor provocări de securitate care variază de la
terorism, proliferare nucleară, războiul cibernetic, securitatea energetică până la statele eșuate, într-un mediu
internațional care se schimbă cu rapiditate.

Mijloacele politice:
NATO promovează valorile democratice cum ar fi libertatea individuală, drepturile omului, statul de drept și dă
posibilitatea membrilor săi de a se consulta și de a coopera în aspecte privind apărarea și securitatea pu a soluționa
probleme, pu a clădi încrederea și pe termen lung pu a preveni conflictele.

Mijloacele militare:
Sarcinile esențiale ale NATO: apărarea colectivă, managementul crizelor și securitatea bazată pe cooperare. Asta înseamnă
că NATO se angajează să soluționeze pașnic disputele. În cazul în care eforturile diplomatice eșuează, atunci Alianța
dispune de puterea militară pu a întreprinde operațiuni de management al crizelor, iar aceste operațiuni militare se
desfășoară sub Clauza de Apărare Colectivă a Tratatului de Constituire a NATO, în special sub Articolul 5 al Tratatului de
la Washington.
*Acest articol (5) a fost invocat o singură dată, ca răspuns la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.
De asemenea, aceste acțiuni militare mai pot avea loc sub un mandat al Națiunilor Unite, independent sau în cooperare cu
alte state și organizații internaționale.

!!!Diferența dintre NATO, ONU și UE și ce face fiecare dintre ele.

NATO este o alianță politică și militară.
UE este o uniune economică și apoi politică și din asta rezultă și o dimensiune socială, dar este un rezultat.
ONU – acțiuni umanitare.
Cele 3 organizații colaborează pe fiecare aspect în parte:
Ex: UE colaborează cu NATO și cu ONU. Cu NATO pe parte militară, pentru că nu are o armată europeană și
pe parte umanitară cu ONU.

Cum funcționează NATO:

Fiecare stat membru are o delegație permanentă la sediul politic al NATO din Bruxelles. Asta înseamnă că fiecare
delegație este condusă de un ambasador care reprezintă guvernul țării sale pe timpul consultărilor, dar și în procesul
decizional care se desfășoară în cadrul Alianței.
Consiliul Nord Atlantic este principala structură politică de luare a deciziilor în cadrul Alianței.
Deciziile în cadrul NATO se iau prin consens. Asta înseamnă că acest Consiliu se întrunește la diferite niveluri și este
prezidat de către Secretarul General al NATO și statele membre sunt sprijinite în vederea ajungerii la un acord privind
diferite aspecte de o importanță deosebită.
Orice decizie este luată prin consens, adică o decizie NATO reprezintă expresia voinței colective a tuturor statelor
membre.
NATO are foarte puține forțe permanente proprii. Asta înseamnă că, atunci când Consiliul decide asupra desfășurării
unei operațiuni NATO, statele membre contribuie cu forțe militare pe bază de voluntariat, iar aceste trupe/ aceste forțe
militare se reîntorc în țările de unde provin după încheierea misiunii.
Conducerea și coordonarea operațiunilor militare se face de către structura militară de comandă prin folosirea bazelor
situate pe teritoriul diferitelor state membre (acesta este rolul diferitelor baze NATO de pe teritoriul diferitelor state
membre).
Finanțare: Asta înseamnă că activitatea zilnică, structurile civile și militare și programele de investiții ale NATO sunt
finanțate dintr-un buget comun la care statele membre contribuie pentru a acoperi costurile activităților zilnice, structurilor
civile și militare, programelor de investiții.
Fiecare stat membru trebuie să acorde 2% din PIB pentru această finanțare a NATO. Anumite state pot decide să
acorde un pic mai mult, un procent mai mare, precum Marea Britanie, însă 2% înseamnă foarte mult din partea
SUA, de aceea SUA au o poziție dominantă în cadrul NATO (pentru că și contribuie financiar cel mai mult).

Structura NATO:
1. Structura civilă – ne referim la partea politică: diplomații, membrii delegațiilor permanente ale statelor membre,
secretariatul general, un departament de personal internațional (are un rol consultativ și administrativ, pentru că
sprijină activitatea delegațiilor naționale, urmărește deciziile comitetelor NATO și sprijină procesul de construire a
consensului și de luare a deciziilor.
2. Structura militară - este reprezentată prin toți actorii și toate formațiunile militare care sunt implicate și utilizate pentru
implementarea deciziilor politice care au implicații militare. În această structură militară intră inclusiv un serviciu de
intelligence, pe lângă unul pu capacitate maritimă, unul pu aeriană.
3. Organizații și agenții – acestea reprezintă mecanismul pu achiziționarea și susținerea capacităților în mod colectiv.
Adică se ocupă de logistică, achiziții, servicii.

Un cuvânt cheie care să caracterizeze NATO ar fi: adaptarea, pentru a putea face față cu succes tuturor provocărilor, iar
această adaptare are loc prin intermediul conceptului strategic, care:
- stabilește strategia alianței pe un termen mediu-lung.
- subliniază scopul și natura NATO, sarcinile sale fundamentale de securitate și identifică provocările și oportunitățile cu
care se confruntă NATO, într-un mediu de securitate în schimbare.
- precizează elementele abordării Alianței, cu privire la securitate și oferă niște linii directoare pentru adaptarea sa politică
și militară.
Cel mai recent este conceptul strategic din 2010 "Angajament activ, apărare modernă". Acest concept strategic
descrie NATO ca fiind o comunitate unică de valori dedicată principiilor libertății individuale, democrației, drepturilor
omului și statului de drept. De asemenea, mai prezintă cele 3 sarcini esențiale: apărarea colectivă, managementul crizelor și
securitatea pe bază de cooperare.
Având în vedere că NATO este o alianță politică și militară a cărei sarcină principală este să asigure protecția
cetățenilor, o face prin folosirea conceptelor de descurajare și apărare. Asta înseamnă că se concentrează pe angajarea
forței pentru a descuraja și pentru propria apărare. Descurajarea este un element central al strategiei generale NATO,
pentru că pe lângă prevenirea conflictelor și a războiului, pe lângă protejarea aliaților, pe lângă menținerea libertății de
decizie și susținerea acestor principii și valori, mai este nevoie de o parte mai hard, NATO trebuie să dispună și să susțină o
combinație adecvată de capacități de apărare nucleară, convențională și antirachetă.
Agenda NATO 2030 a fost adoptată la summit-ul de la Bruxelles din 2021. La acest summit s-a luat decizia de
dezvoltare a conceptului strategic pentru 2022, se lucrează la acest concept strategic, care ar trebui să fie aprobat la
summit-ul de la Madrid din 2022. Această Agendă NATO 2030 vrea să fie o actualizare la Conceptul Strategic 2010, are o
abordare bazată pe descurajare și dialog cu Rusia. S-a identificat nevoia ca NATO să dedice mai mult timp și resurse
politice pu a cunoaște mai bine acțiunile și provocările de securitate reprezentate de China. Mai este vorba și despre
o reziliență îmbunătățită, despre păstrarea avantajului tehnologic, menținerea ordinii internaționale bazată pe reguli,
menținerea coeziunii politice între aliați, dar și cu ONU și UE, combaterea și adaptarea la schimbările climatice.
Descurajarea, mult mai mult decât apărarea, este adevărata afacere a NATO. După dizolvarea URSS-ului în 1991 a
existat un soi de înțelegere între Rusia și NATO, că NATO nu se va extinde spre Est, în sensul de a permite statelor foste
comuniste (cele din Pactul de la Varșovia) de a se alătura NATO. Ei bine, o mare parte din ele la moment sunt membre
NATO. În regiunea Mării Negre există ceea ce se numesc conflicte înghețate.