qaaaaaaeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee

eeeeeeeeeeeedsdqsqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqq
qqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqq
qqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqq
qqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqq
Atunci iedul mezin - care acum era și cel dintâi și cel de pe urmă - sare iute și-i
deschide ușa. Apoi s-aruncă în brațele mâne-sa și cu lacrimi de sânge începe a-i
spune :

– Mămucă, mămucă, uite ce am pățit noi ! Mare foc și potop au căzut pe capul nostru !

Capra atunci, holbând ochii lung prin casă, o cuprinde spaima și rămâne încremenită !...
Dar mai pe urmă, îmbărbătându-se, și-a mai venit puțin în fire ș-a întrebat :

– Da' ce-a fost aici, copile ?

– Ce să fie, mămucă ? Ia, cum te-ai dus dumneata de-acasă, n-a trecut tocmai mult și
iacă cineva s-aude bătând la ușă și spunând :

Trei iezi cucuieți,

Mamei ușa descuieți...

– Și ?...

– Și frate-meu cel mare, nătâng și neastâmpărat cum îl știi, fuga la ușă să deschidă.

– Ș-atunci ?...
– Atunci, eu m-am vârât iute în horn, și frate-meu cel mijlociu în cherșin, iar cel mare,
după cum îți spun, se dă cu nepăsare după ușă și trage zăvorul !...

– Ș-atunci ?...

– Atunci, grozăvie mare ! Nănașul nostru și prietenul dumitale, cumătrul lup, se și arată
în prag !

– Cine ? Cumătrul meu ? El ? Care s-a jurat pe părul său că nu mi-a spărie copilașii
niciodată ?

– Apoi da, mamă ! Cum vezi, i-a umplut de spărieți !

– Ei las', că l-oiu învăța eu ! Dacă mă vede că-s o văduvă sărmană și c-o casă de copii,
apoi trebuie să-și bată joc de casa mea ? Și pe voi să vă puie la pastramă ? Nici o faptă
fără plată... Ticălosul și mangositul ! Încă se rânjea la mine câteodată și-mi făcea cu
măseaua... Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el : n-am sărit peste garduri
niciodată de când sunt. Ei, taci, cumătre, că te-oiu dobzăla eu ! Cu mine ți-ai pus boii în
plug ? Apoi, ține minte că ai să-i scoți fără coarne !

– Of, mămucă, of ! Mai bine taci și lasă-l în plata lui Dumnezeu ! Că știi că este o
vorbă : "Nici pe dracul să-l vezi, da' nici cruce să-ți faci !"

– Ba nu, dragul mamei ! "Că până la Dumnezeu, sfinții îți ieu sufletul." ș-apoi ține tu
minte, copile, ce-ți spun eu : că de i-a mai da lui nasul să mai miroase p-aici, apoi
las' !... Numai tu, să nu cumva să te răsufli cuiva, ca să prindă el de veste.

Și de-atunci căuta și ea vreme cu prilej ca să facă pe obraz cumătru-său. Se pune ea și

"Aha ! ia, acum i-am găsit leacul, zise ea în gândul său. Taci ! că i-oiu face eu
cumătrului una de ș-a mușca labele !"

Aproape de casa ei era o groapă adâncă; acolo-i nădejdea caprei.

– La cadă cu dubală, cumătre lup, că nu-i de chip !... Ia, de-acu să-ncepe fapta : Hai la
treabă, cumătriță, că lupul ți-a dat de lucru !"

Și așa zicând, pune poalele-n brâu, își suflecă mânicele, ațâță focul și s-apucă de făcut
bucate. Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face pască cu smântână și cu ouă
și fel de fel de bucate. Apoi umple groapa cu jăratic și cu lemne putregăioase ca să
ardă focul mocnit. După asta așază o leașă de nuiele numai întinată și niște frunzări
peste dânsa : peste frunzări toarnă țărână și peste țărână așterne o rogojină. Apoi face
un scăuieș de ceară anume pentru lup. Pe urmă lasă bucatele la foc să fearbă și se
duce prin pădure să caute pe cumătru-său și să-l poftească la praznic. Merge ea cât
merge prin codru, până ce dă pe-o prăpastie grozavă și întunecoasă și pe-o tihăraie dă
peste lup.
– Bună vreme, cumătro ! Da' ce vânt te-a abătut pe-aici ?

– Bună să-ți fie inima, cumătre, cum ți-i căutătura... apoi da, nu știi dumneata că nevoia
te duce pe unde nu ți-i voia ? Ia, nu știu cine-a fost pe la mine pe-acasă în lipsa mea, că
știu că mi-a făcut-o bună !

– Ca ce fel, cumătriță dragă ?

– Ia, a găsit iezii singurei, i-a ucis și i-a crâmpoțit, de le-am plâns de milă ! Numai
văduvă să nu mai fie cineva !

– Da' nu mai spune, cumătră !

– Apoi de-acum, ori să spun, ori să nu mai spun, că totuna mi-e. Ei, mititeii, s-au dus
cătră Domnul, și datoria ne face să le căutam de suflet. De aceea am făcut și eu un
praznic, după puterea mea, și am găsit de cuviință să te poftesc și pe d-ta, cumătre; ca
să mă mai mângâi...

– Bucuros, dragă cumătră, dar mai bucuros eram când m-ai fi chemat la nuntă.

– Te cred, cumătre, d-apoi, da, nu-i cum vrem noi, ci-i cum vre Cel-de-sus.

Apoi capra pornește înainte plângând, și lupul după dânsa, prefăcându-se că plânge.

– Doamne, cumătre, Doamne ! zise capra suspinând. De ce ți-e mai drag în lume, de-
aceea n-ai parte...

– Apoi da, cumătră, când ar ști omul ce-ar păți, dinainte s-ar păzi. Nu-ți mai face și
dumneata atâta inimă rea, că odată avem să mergem cu toții acolo.

– Așa este, cumătre, nu-i vorba. Dar sărmanii găgălici, de cruzi s-au mai dus !

– Apoi da, cumătră; se vede că și lui Dumnezeu îi plac tot puișori de cei mai tineri.

– Apoi, dacă i-ar fi luat Dumnezeu, ce ți-ar fi ? D-apoi așa ?

– Doamne, cumătră, Doamne ! Oiu face și eu ca prostul... Oare nu cumva nenea Martin
a dat pe la dumneata pe acasă ? Că mi-aduc aminte ca acu că l-am întâlnit odată prin
zmeuriș; și mi-a spus că dacă-i vrea dumneata să-i dai un băiet, să-l învețe cojocăria.

Și din vorbă-n vorbă, din una-n alta, ajung pân-acasă la cumătră !

– Ia poftim, cumătre, zise ea luând scăuieșul și punându-l deasupra groapei cu pricina,

Răstoarnă apoi sarmalele în strachină și i le pune dinainte.

Atunci lupul nostru începe a mânca hâlpav; și gogâlț, gogâlț, gogâlț, îi mergeau
sarmalele întregi pe gât.
– Dumnezeu să ierte pe cei răposați, cumătră, că bune sarmale ai mai făcut !

– Și cum ospăta el, buf ! cade fără sine în groapa cu jăratic, căci scăuieșul de ceară s-a
topit, și leașa de pe groapă nu era bine sprijinită : nici mai bine, nici mai rău, ca pentru
cumătru.

– Ei, ei ! Acum scoate, lupe, ce-ai mâncat ! Cu capra ți-ai pus în cârd ? Capra ți-a venit
de hac !

– Văleu, cumătră, tălpele mele ! Mă rog, scoate-mă că-mi arde inima-n mine !

– Ba nu, cumătre; c-așa mi-a ars și mie inima după iezișorii mei ! Lui Dumnezeu îi plac
pui de cei mai tineri; mie însă-mi plac și de iști mai bătrâni, numai să fie bine fripți; știi,
cole, să treacă focul printr-înșii.