Subiectul

Subiectul este partea principală de propoziție care arată cine face acțiunea
exprimată de predicatul verbal, cine suferă acțiunea exprimată de un predicat verbal
pasiv sau cine are o anumită caracteristică exprimată de numele predicativ. Altfel
spus, subiectul este partea principală de propoziție despre care se spune ceva cu
ajutorul predicatului.
Subiectul răspunde la întrebările: cine? ce?
În fața casei latră voios un cățel. (cățel ‒ subiect, face acțiunea exprimată de
predicatul verbal; cine latră?)
Cărțile sunt aranjate în bibliotecă. (cărțile ‒ subiect, are caracteristica exprimată de
numele predicativ; cine sunt aranjate?)
Ea este lăudată de părinți. (ea ‒ subiect, arată cine suferă acțiunea predicatului verbal
pasiv; cine este lăudată?)
Pe masă se află o carte. (o carte ‒ subiect, face acțiunea exprimată de predicatul
verbal; cine se află?)
! Există și propoziții care nu pot avea subiect. [vezi subiectul impersonal]
Recunoașterea subiectelor
În cele mai multe situații, subiectele se află cu ajutorul întrebărilor cine? (pentru ființe
umane) ce? (pentru lucruri, alte ființe decât cele umane). Se poate formula și o
întrebare cu caracter general, cu ajutorul căreia poate identifica subiectul: despre
cine (ce) ni se spune că?
! În anumite propoziții subiectul ar putea răspunde și la alte întrebări ( care, câți), ca
în exemplele de mai jos. Folosirea acestora poate induce în eroare, iar subiectul să fie
confundat cu altă parte de propoziție.
Mihai a plecat. (care a plecat?)
Doi au plecat. (câți au plecat?)
Cea mai sigură metodă de aflare a subiectelor este prin analizarea propoziției și
identificarea calității de autor al acțiunii (pentru verbele active) sau de parte care
suferă acțiunea (pentru verbele pasive). [Vezi exemplele de mai sus, după definiție]

Clasificarea subiectelor
În funcție de prezența sau absența subiectului în propoziție, subiectele sunt de două
feluri: exprimate sau neexprimate. Subiectul exprimat poate fi simplu, multiplu sau
dezvoltat, iar cel neexprimat poate fi inclus, subînțeles, nedeterminat sau impersonal.
Mijloace de exprimare
Părțile de vorbire prin care poate fi exprimat un subiect sunt: substantiv, locuțiune
substantivală, numeral, pronume, verb, interjecție.
substantiv (comun sau propriu, simplu sau compus; în cazul N)
Trenul a sosit în gară. (substantiv comun)
România este o țară din Uniunea Europeană. (substantiv propriu)
locuțiune substantivală (în cazul N)
Mă copleșesc aducerile aminte.
numeral cu valoare substantivală (cardinal, ordinal, colectiv; în cazul N)
Cei trei au venit. (numeral cardinal)
Al doilea a întârziat. (numeral ordinal)
Amândoi au Iphone. (numeral colectiv)
pronume (personal, posesiv, de întărire, demonstrativ, interogativ, relativ, nehotărât,
negativ; în cazul N)
Voi nu mai participați. (pronume personal)
Fiecare își știe meseria. (pronume nehotărât)
Nimeni nu m-a pârât. (pronume negativ)
verb și locuțiune verbală (infinitiv, gerunziu, supin)
A citi este o plăcere. (infinitiv)
E bine de știut. (supin)
E imposibil a băga de seamă totul. (locuțiune verbală, infinitv)
interjecție
Uneori se aude din vecini ham-ham!
! Există o serie de părți de vorbire care prin substantivizare devin substantive
(adjectiv, pronume, numeral, verb, adverb, interjecție) și pot avea funcția de subiect.
Leneșul mai mult aleargă, scumpul mai mult păgubește. (de la adjectivul leneș)
Binele făcut altora m-a bucurat. (de la adverbul bine)
! Există și situații speciale (în metalimbaj; exemplu în definirea conceptelor) când
orice parte de vorbire primește valoarea de substantiv și poate fi subiect.
La este o prepoziție simplă.
Care poate fi pronume relativ sau interogativ.

Cazul subiectului
Cazul nominativ este cel mai des întâlnit caz al părților de vorbire flexibile
(substantiv, numeral, pronume) cu funcția de subiect.
Telefonul se află în ghizdan. (ce se află? cazul nominativ)
El se află în ghiozdan. (cine se află? cazul nominativ)
Excepții
! Există și situații speciale în care părțile de vorbire cu funcția de subiect stau în
cazurile acuzativ, dativ și genitiv. Aceste excepții sunt de două
feluri: aparente și propriu-zise.
‒ excepții aparente ‒ partea de vorbire considerată subiect este în realitate un atribut
al unui subiect subînțeles
Ai casei (ai lui) au venit. (cazul genitiv)
Au mai venit dintre elevi (dintre ei). (cazul acuzativ)
‒ excepții propriu-zise
Reușita este a cui insistă. (cazul genitiv)
Împrumut cartea1/ cui o înapoiază.2/ („aceluia” care o înapoiază) (cazul dativ)
Dau cartea1/ cui mi-o cere.2/ (cazul dativ)
Laudă pe cine merită. (cazul acuzativ)
Ți-o trimit1/ pe care ajunge mai repede.2/ (cazul acuzativ)

Subiectul și predicatul verbal a fi

De cele mai multe ori în cazul propozițiilor cu verbul „a fi”, atunci când are sensul a
exista, a se afla, subiectul stă după predicat și poate fi confundat cu numele
predicativ.

În curtea casei este un câine. (un câine – subiect)

Substantivul care se află după predicatul verbal exprimat prin verbul „a fi” este
subiect, dacă substantivul exprimă: anotimpuri ( E iarnă, E primăvară), părți ale zilei
(E dimineață, E seară), fenomene atmosferice (E frig, E ger, E ceață), senzații sau
stări sufletești (Mi-e frig, Mi-e sete, Mi-e dor).
Subiect gramatical versus subiect logic
Atunci când predicatul verbal este exprimat printr-un verb la diateza pasivă sau verb
reflexiv cu un sens pasiv, pe lângă subiectul gramatical, propoziția are și un subiect
logic. Din punct de vedere gramatical subiectul logic este un complement de agent,
iar din punct de vedere logic, subiectul gramatical este obiectul acțiunii.
Legea a fost stabilită de către parlament. (legea – subiect gramatical, parlamentul –
subiect logic)

Locul subiectului în propoziție

Subiectul nu are un loc fix în propoziție. Deși de cele mai multe ori stă la începutul
propoziției, el poate fi întâlnit la sfârșitul sau în interiorul propoziției. Nici față de
predicat nu are un loc fix, astfel că subiectul poate fi regăsit atât înaintea predicatului,
cât și după acesta.

Ochii copilului sunt triști.

Unde este plecat colegul meu de bancă?
Pe stradă trec multe mașini.
Punctuația subiectului
Subiectul, cu sau fără atribut, nu se desparte prin virgulă.

Copii liniștiți mergeau spre școală.

Adverbele sau locuțiunile adverbiale (firește, desigur, prin urmare, fără
îndoială, bineînțeles), intercalate între subiect și predicat, se pun între virgule.
Tu, firește, mă vei ajuta.
Acordul predicatului cu subiectul
Prin acordul predicatului cu subiectul se înțelege reluarea informației gramaticale care
privește genul, numărul și persoana subiectului în forma predicatului. Acordul se face doar
atunci când predicatul este verbal sau nominal. Predicatul adverbial și cel interjecțional nu se
acordă cu subiectul, deoarece sunt exprimate prin părți de vorbire neflexibilă
(adverb, interjecție).