Relief
Procese geomorfologice: [Link]. [Link]. [Link]
Geomorfologia este știința geografică a formelor de relief, cuprinzând originea, evoluția și
procesele care le modelează.
Geomorfologii încearcă să înțeleagă istoricul și dinamica formelor de relief și să prezică
schimbările viitoare prin observații de teren, experimente fizice și modelizare numerică.
Primele studii de geomorfologie sunt la baza pedologiei, una dintre cele două ramuri ale
științelor solurilor.
Primul model geomorfic a fost ciclul geografic sau ciclul eroziunii, dezvoltat de William
Morris Davis între 1884 și 1899. Ciclul a fost inspirat de teoriile evoluției care au fost
formulate pentru prima oară de James Hutton (1726-1797).
Modelul este considerat în zilele noastre prea simplu pentru a fi util în practică. Walther
Penck a dezvoltat un model alternativ în anii 1920, bazat pe raportul dintre ridicare și
eroziune, dar a fost de asemenea prea slab pentru a explica o varietate de forme de teren.
Formele de relief evoluează ca răspuns la o combinație de procese naturale și
antropogenice. Relieful s-a construit prin ridicări tectonice și prin vulcanism. Denudarea are
loc prin eroziune și mass wasting, care produc sedimente care sunt transportate și
depozitate în altă parte în teren sau în largul coastelor. Terenurile sunt de asemenea reduse
prin subsidență, fie datorită tectonicii sau schimbărilor fizice în depozitele de sediment de
sub suprafața terestră. Aceste procese sunt influențate în mod diferit de climă, ecologie și
activitatea umană.
Geomorfologi români
modificare
Simion Mehedinți
Mihail D. David
George Vâlsan
Vintilă Mihăilescu
Grigore Posea
Grigore Mihai
Mihai Ielenicz
Grecu Floare
Laura Comanescu
Ion Mac
Ioan Marculet
Procese geomorfologice:
a. Pluviodenudarea – reprezinta actiunea apei de ploaie asupra scoartei terestre. Eroziunea
torentiala contribuie la formarea rigolelor (santulete mici care se pot astupa sau nu), mai
mari decat rigole, ravene, ogase, torenti
b. Procese gravitationale: alunecarile de teren (apa, argila, panta); prabusirile ( au loc in
zonele montane inalte datorita diferentelor de clima); avalansele.
c. Procesele de sufoziune (a sapa pe dedesupt) si tasare.
d. Procesele de dezagregare fizica si chimica.
e. Procese fluviatile – de-a lungul apelor curgatoare. Aceste procese dau nastere a 3 actiuni:
eroziune, transport, acumulare.
Eroziunea este un proces complex de roadere și de săpare a scoarței terestre prin
acțiunea unor agenți externi.
Forme specifice
Munții - reprezintă forme de relief cu altitudini absolute de peste 800 m, cu versanți și pantă
accentuată. După aspect munții pot apărea formând munți răzleți (vulcanul Kilimanjaro), sub
formă de lanțuri muntoase (Caucazul Mare), sub formă de sisteme montane (Alpino-
Carpato-Himalaian). După vârstă sunt munți vechi (Scandinavi, Ural) și munți tineri (Alpi,
Caucaz). După modul de formare sunt munți tectonici, vulcanici și micști.
Marea - reprezinta nivelul la care se raporteaza toate formele de relief
Podișurile - reprezintă forme de relief cu altitudine absolute de peste 200 m și cu aspect de
platou, formată de interfluvii largi, despărțite de văi adânci. Există podișuri ce se suprapun
regiunilor de platformă și constitue podișuri joase (podișul Rusiei Centrale), iar altele se află
în regiunile de orogen și au o înălțime de mii de metri (podișul Iran, Tibet).
Dealurile - formă de relief cuprinse între 300 și 1000 m, cu aspect de culmi alungite sau
cupole rotunjite.
Câmpiile - formă de relief majoră, netedă sau ușor ondulată cu altitudini cuprinse între 0 și
300 m.
Există mai multe tipuri de relief:
Relief deșertic
Relieful deșerturilor este un relief climatic. În deșerturi, lipsa vegetatiei și a solurilor face ca
agenții morfogenetici să intre în contact direct cu roca și ca urmare să se creeze un relief
specific.
Relief litoral
Litoralul reprezintă zona de interfață dintre uscat și mare, caracterizată prin interacțiunea
dinamică dintre influențele climatice terestre și marine, precum și prin procesele de
modelare specifică atât terestre, cât și marine. Această zonă este locul unde se întâlnesc și
se manifestă simultan eroziunea și depunerea caracteristice mediului terestru, alături de cele
marine.
Relief petrografic
Acest tip de relief apare pe granite dar și pe alte roci care se comportă asemănător față de
agenții modelatori, cum sunt: granulitele, dioritele, sienitele și unele șisturi cristaline. Granitul
rămâne însă roca specifică pe care se modelează formele tipice ale acestui relief. Fiind o
rocă eruptivă de adâncime, holocristalină, granitul este dur dacă nu prezintă fisuri, și
compact. Datorita rigidității sale, masa granitului se fisurează în timpul mișcărilor tectonice,
când este supusă la presiuni mari.
Relief vulcanic
Materialele expulzate prin erupții se depun în jurul punctului de emisie, constituind un aparat
vulcanic, alcătuit din coș, crater și con.
Coșul reprezintă hornul sau orificiul de evacuare a materialelor expulzate. În timpul
perioadelor de liniște și după stingerea vulcanului, în coș rămân lave sau piroclastite
consolidate; ele pot fi puse în evidență numai prin eroziunea conului.
Craterul reprezintă prelungirea externă prin care se termină coșul; are de obicei forma de
pâlnie.
Conul este edificiul propriu-zis, clădit din lava revărsată și din alte materiale rezultate în
timpul exploziei vulcanice; reprezintă o formă de acumulare, a cărei morfologie depinde de
tipul activității vulcanice și apoi de evoluția subaeriană a eroziunii.
Relief antropic
Relief antropic, denumit și relief antropogen, se referă la relieful format prin intervenția
omului sau care reflectă totalitatea transformărilor mari datorate omului: lacuri artificiale
(lacuri de acumulare), canale (ex.: Canalul Dunăre-Marea Neagră), cariere, exploatări
miniere de suprafață, baraje, diguri, halde de steril (din activitățile miniere), rambleuri,
debleuri, etc.
Relieful antropogen de excavare a rezultat prin efectuarea săpăturilor necesare sistemelor
hidroenergetice, a căilor de comunicație, a exploatării unor materiale de construcție.