15

U2
Patria tradițională a
evreilor a fost Palestina.
Evreii în istoria
universală

Centrul vieții religioase a

fost Templul din Ierusalim.
Cei mai importanți
suverani au fost David și
Solomon.
După distrugerea celui
de-Al Doilea Templu,
comunitățile evreiești s-au
răspândit în Lumea Veche,
formând diaspora.
Antiiudaismul s-a
manifestat în toate epocile
istorice, sub forme variate.
Prejudecățile față de evrei
au determinat condiția lor
inferioară în societățile în Arderea evreilor acuzați de răspândirea ciumei
care ei au trăit. (Cronica din Nürnberg, 1493)
Mișcarea sionistă modernă Ce este evreul, această creatură unică pe care conducătorii nați-
a condus la înființarea unilor au disprețuit-o, au zdrobit-o, au expulzat-o și au distrus-o și
statului contemporan care, în ciuda furiei și mâniei lor, continuă să trăiască și să prospe-
Israel. re? Evreul – este simbolul eternității. [...] El este cel care a păzit atât
de mult mesajul profetic și l-a transmis întregii omeniri. Un popor ca
acesta nu poate dispărea niciodată.
Lev Tolstoi

FIȘA PROFESORULUI: Forța unui popor de a dăinui

I. Concepte de aprofundat:
Iudaism, spațiu istoric, aculturație, modernitate, mit, prejudecată, libertate, discriminare,
antisemitism
II. Probleme-cheie:
1. Evreii în Antichitate și în Evul Mediu
2. Evreii în Epoca Modernă
III. Cuvinte-cheie:
Antic, medieval, modern, societate, tradiție, diaspora, statut juridic, ghetou
IV. Aprofundarea valorilor democratice:
Libertatea individului de a-și alege și păstra credința
Respectul pentru identitatea confesională a celuilalt
Menținerea unui mediu tolerant
16 U2 Lecția 1. Evreii în Antichitate și în Evul Mediu

CE NE SPUN
SURSELE ISTORICE B Împăratul Hadrian a întemeiat în locul Ierusa­limului dis-
A Dă robului Tău o inimă pricepută ca să trus, o colonie, căreia i-a dat numele de Aelia Capitolina și a
judece pe poporul Tău, să deosebească binele construit pe locul Templului lui Solomon un nou templu, în-
de rău! Cererea aceasta a lui Solomon a plă- chinat lui Jupiter. Din acest motiv a provocat un război sân-
cut Domnului. Și Dumnezeu a zis: fiindcă Îmi geros, care a durat multă vreme. Iudeii, cumplit mâniați de
ceri să faci dreptate și Îmi ceri pricepere și nu a vedea cum străinii se așază ca la ei acasă în orașul lor și
ceri pentru tine nici viață lungă, nici bogății, cum instituie un cult cu totul opus credinței ce-o aveau, atâta
nici moartea vrăjmașilor tăi, voi face după vreme cât Hadrian a fost prin preajmă, în Egipt și apoi iarăși
cuvântul tău. Îți voi da o inimă înțeleaptă și în Siria, au stat liniștiți, dar s-au răsculat pe față atunci când
pricepută, așa cum n-a fost nimeni înaintea ta împăratul s-a îndepărtat de ținuturile lor.
și nu se va ridica nimeni niciodată ca tine. Dio Cassius, Istoria romană, despre începutul revoltei
Vechiul Testament, Cartea Regilor 1, 3, 9-12. evreilor din Iudeea (132–135)

1. Precizați motivul pentru care regele Solomon 3. Precizați secolul în care s-au desfășurat
a fost plăcut lui Dumnezeu. evenimentele evocate de Cassius.
2. Identificați calitățile morale ale lui Solomon. 4. De ce s-au răsculat evreii?

Harta expulzărilor și migrațiilor evreilor europeni

D Iar în anul (ebraic) 5252, după ce a capturat de la mauri orașul Granada, regele Ferdinand a poruncit expul-
zarea tuturor evreilor din regatul său. Chiar înainte de aceasta, regina Isabella îi alungase din Regatul Andaluziei.
(...) În cursul celor trei luni de răgaz ce le-au fost acordate, evreii au încercat să facă o înțelegere menită să le
îngăduie să rămână în țară. (...) Regina le-a dat reprezentanților evreilor un răspuns asemenea spuselor regelui
Solomon: „Inima împăratului este ca un râu în mâna Domnului, Care îl îndreaptă încotro vrea”. Atunci, ei au înțe-
les că regele era împotriva lor. Și-au vândut casele, moșiile și vitele la un preț mic. (...) Mulți dintre evreii spanioli
izgoniți au plecat în țările mahomedane și în provinciile berbere, în vremea regelui Tunisiei. Din cauza numărului
lor mare, maurii nu i-au primit în orașele lor și mulți au murit de foame, uciși de lei și urși. (...) Genovezii s-au ară-
tat fără milă cu cei care au scăpat și au ajuns în Genova, i-au oprimat și jefuit. (...) O parte dintre evreii spanioli
exilați au trecut marea în Turcia. Unii au fost aruncați în mare și s-au înecat, dar cei care au ajuns acolo au fost
bine primiți de sultan, fiindcă erau meșteșugari. El le-a împrumutat bani, le-a dat câmpuri și domenii.
Relatarea unui evreu italian (aprilie-mai 1495)
5. Precizați secolele în care se află anii 1492 (în calendarul creștin) și 5252 (din calendarul ebraic).
6. Comentați doc. C prin intermediul doc. D.
7. Cum motivează Isabella decizia pe care a luat-o față de soarta evreilor?
 Lecția 1. Evreii în Antichitate și în Evul Mediu U2 17
DESCOPERIM, Evreii fac parte din grupul de popoare semitice care utilizează una dintre limbi-
ÎNVĂŢĂM le familiei lingvistice afro-asiatice, limba ebraică. Evreii se mai numesc și israeliți.
Teritoriul în care evreii s-au așezat statornic s-a numit Canaan sau Palestina, fiind
mărginit de Munții Libanului (spre nord), Deșertul Sinai (la sud), țărmul Mării Mediterane (vest) și marginea
pustiului arab, dincolo de râul Iordan (est).
Istoria poporului evreu este cunoscută datorită unor surse variate: arheologice, documentare (scrieri isto-
rice de epocă), epigrafice (inscripții), monetare (monede). La acestea se adaugă informațiile biblice (Vechiul
Testament), legile orale și tradițiile evreiești, care cuprind norme religioase și civile (adunate în Talmud).
Istoria evreilor are o cronologie liniară, care începe cu Crearea Lumii de către Dumnezeu și continuă până în
prezent.
Evoluția poporului evreu poate fi urmărită începând cu E
secolele XIV–XIII î.Hr., când sursele arheologice și epi-
grafice atestă migrația unor triburi semitice (amoniți, edo-
miți, moabiți și israeliți) din regiunile arabă și siriană spre
ținuturile fertile ale litoralului mediteraneean (Palestina).
Este perioada în care evreii conduși de legendarul Moise au Fragment din stela faraonului egiptean
rătăcit timp de 40 de ani prin deșertul din Peninsula Sinai Merneptah: „Israelul este pustiit, sămânța lui
și au primit Tablele Legii (scrise cu degetul pe piatră de nu mai este” (c. 1208 î.Hr.)
Dumnezeu, conform textului biblic). Un secol mai târziu, 8. Evidențiați importanța inscripției de mai sus.
o inscripție a faraonului egiptean Merneptah face cea mai
veche referire cunoscută la „Israel” ca popor.
Prima perioadă a istoriei evreilor este cea a regatelor Israel și Iudeea (c. 1050–586 î.Hr.). Regele Saul
(c. 1025–1004 î.Hr.) a consolidat uniunea celor 12 triburi iudaice și a creat o armată permanentă cu care a
luptat cu amoniți, moabiți și filisteni. I-a succedat regele David (c. 1004–965 î.Hr.) care a extins statul și a
stabilit capitala la Ierusalim; a fost un diplomat abil și militar curajos. Domnia regelui Solomon (c. 965–928
î.Hr.) a reprezentat apogeul Regatului Israel care cunoaște o mare dezvoltare culturală și economică. Atunci
s-a construit Primul Templu din Ierusalim (Templul lui Solomon). Domnia lui Solomon a fost urmată de di-
vizarea definitivă a statului evreu în două regate: Israel (în nord) și Iudeea (în sud). Regatul Israel a avut cea
mai scurtă existență, în anul 722 î.Hr. fiind cucerit și transformat în provincie a Imperiului Asirian, iar popu-
lația sa a fost deportată în Media și Mesopotamia. Același destin l-a avut și Regatul Iudeii, care în anul 586
î.Hr. a fost cucerit de babilonieni. Primul Templu a fost distrus de învingători, în timp ce locuitorii evrei au
fost deportați în Mesopotamia. Captivitatea babiloniană a evreilor a durat aproape 50 de ani (586–539 î.Hr.).
Regatul Babilon a fost cucerit de perși care au permis evreilor să se întoarcă în Palestina și să ridice Al Doilea
Templu în Ierusalim.
Epoca celui de-Al Doilea Templu (586 î.Hr. – 70 [Link].). Palestina a fost succesiv o provincie persană,
macedoneană, egipteană și seleucidă. Abia în anul 160 î.Hr. s-a reușit constituirea unui Regat iudeu, condus
de familia Macabeilor. După un secol (63 î.Hr.), Iudeea a fost cucerită de romani şi a fost transformată în-
tr-un stat vasal Romei, iar ulterior în provincie romană în anul 6 [Link]. Această etapă a pregătit reorganizarea
Iudeii în provincie romană (44 [Link].). Încercările de eliberare și de rezistență au fost reprimate dur de romani
care au distrus Al Doilea Templu din Ierusalim (70 [Link].). Până în anul 1948, evreii nu au mai avut un stat
propriu.
A treia etapă a istoriei evreiești, numită și talmudică (70–640 [Link].), este marcată de înfrângerea revoltei
antiromane, având ca punct de rezistență fortăreața Masada (73–74 [Link]), persecuțiile împăratului Hadrian
(130–138 [Link].), redactarea celor două variante ale Talmudului din Ierusalim (540) și Babilon (550), apoi de
apariția și expansiunea Islamului (după anul 620). Este perioada formării diasporei iudaice, prin dispersarea
comunităților evreiești, ca urmare a cuceririi și lichidării Regatului Iudeea, a distrugerii Ierusalimului și de-
portării populației israelite în urma înfrângerii rezistenței sale.
Diaspora evreiască se regăsește în regiuni care au aparținut imperiilor persan și macedonean, regatelor
elenistice, lumii romane, Creștinătății și Islamului, până în India. După anul 1500, odată cu marile descoperiri
geografice, diaspora evreiască s-a extins pe tot globul pământesc. Atașamentul evreilor față de religia mono-
teistă și de tradițiile seculare au asigurat existența lor ca
neam distinct. Comunitățile iudaice au reușit să-și rea- diasporă – grup etnic aflat în afara
lizeze propria organizare în materie de religie, educație, granițelor țării de origine.
sănătate și ocrotire socială, justiție etc. Autoguvernarea berberi – populație care locuiește
s-a concretizat în funcționarea unor instituții specifice: în Africa de Nord (Maghreb). DICȚIONAR
școli, tribunale, sinagogi, aziluri de bătrâni și orfani.
18 U2 Lecția 1. Evreii în Antichitate și în Evul Mediu

Apariția miturilor antievreiești în mentalul colectiv

În perioada Antichității s-a conturat antiiudaismul, care cuprinde totalitatea sentimentelor de ură și a acți-
unilor ostile față de evrei și de tot ceea ce este legat de aceștia. Antiiudaismul s-a bazat pe câteva stereotipuri:
evreii sunt antisociali, au legi atipice, practică ritualuri tainice asociate cu canibalismul, sunt strict monoteiști
și nu recunosc panteonul divinităților oficiale, resping venerarea suveranului în ipostaza de zeu, au defecte de
caracter (lașitate, delăsare, zgârcenie), se fac responsabili de otrăvirea surselor de apă, de răspândirea epide-
miilor, de uciderea lui Iisus Hristos (deicid). Din cauza acestora, distrugerea celui de-Al Doilea Templu de
către romani a fost considerată o pedeapsă firească pentru comportamentul evreilor.

Statutul juridic al evreilor

În general, statutul juridic al evreilor aflați în diasporă a fost inferior celui rezervat autohtonilor. Această
situație a fost efectul antisemitismului manifestat, încă din Antichitate, sub două forme: etnic și religios. Ele
se aseamănă prin caracterul discriminatoriu și intolerant. Evul Mediu a perpetuat atitudinile ostile față de
evrei. În Europa creștină, evreii nu aveau dreptul să fie proprietari de pământ, și să activeze în breslele de
meseriași și negustori. Totodată, ei au fost obligați adesea să se izoleze. În lumea islamică, evreii și creștinii
erau considerați „oamenii cu Cartea revelată” (Tora și Biblia) care trebuiau convertiți la religia musulmană.
Acestora li s-a impus plata unui impozit special numit „jizya”, care le oferea protecția statului islamic, dar și
condiția de inferioritate față de musulmani. Discriminarea și evidențierea inferiorității s-au concretizat în obli-
gativitatea purtării unor însemne galbene distinctive, atât în societățile creștine, cât și în cele islamice.
Forme de manifestare ale Exemple istorice din Antichitate Exemple istorice din Evul Mediu
antisemitismului
Propagandă antievreiască Acuzațiile aduse evreilor de grecii din Martin Luther, Despre evrei și minciunile lor
Egipt (sec. I–II [Link].) (1543)
Purtarea unor semne distinctive Insigne galbene impuse de musulmani (sec. VIII)
și creștini (1215), pălăria ascuțită (Breslau, 1266)
Confiscarea proprietăților Egipt (sec. I–II [Link].)
Interdicția deținerii de pământ și Statutele breslelor și orașelor din sec. XIII–XIV
admiterii în bresle
Distrugerea Templului din De către babilonieni (586 î.Hr.) și
Ierusalim romani (70 [Link].)
Interzicerea studiului Torei, Politica împăratului Hadrian Interdicția frecventării universităților catolice
închiderea sinagogilor, (130–138) (sec. XIII–XV)
academiilor și instituțiilor de
învățământ
Izolarea în ghetouri Maroc (c. 1280), Veneția (1516)
Alungarea din orașe Roma (19 [Link].) Orașele elvețiene Berna, Burgdorf, Solothurn,
Schaffhausen, Zürich, Sankt Gallen și
Rheinfelden și-au ucis sau expulzat populațiile
evreiești (1348)
Deportarea/expulzarea în masă Deportările făcute de asirieni (722 Expulzările din Anglia (1290), Franța (1306,
î.Hr.) și babilonieni (586 î.Hr.) 1394), Elveția (1348), Bavaria (1470), Spania
(1492)
Masacrarea (pogromuri) Egipt, Israel (sec. I–II [Link].) Musulmane: Cordoba (1011), Granada (1066)
Creștine: În prima cruciadă (1096–1099), York
(1190), Elveția (1348)

F Regele catolic Ferdinand a

G Zimmi-ul nu este în niciun fel egalul musulmanului; este un locui-
fost considerat în mod greșit înțe- tor de mâna a doua. Dacă e tolerat, e pentru rațiuni de ordin spiritual,
lept, deoarece expulzând evreii, a căci se păstrează speranța convertirii sale, și pentru rațiuni materiale,
sărăcit Spania și a îmbogățit im- căci lui i se impun majoritatea sarcinilor fiscale. I se lasă un loc în
periul turcesc. cetate, dar nu fără a-i reaminti mereu starea sa de inferioritate. El este
Afirmația sultanului otoman apăsat de inegalitate socială și constituie o castă disprețuită.
Bayazet al II-lea, 1492 Antoine Fattal, Statutul nemusulmanilor în țările islamice

Realizați, în aplicațiile PowerPoint sau Prezi, 9. Comparați doc. F și G și explicați atitudinea

o prezentare referitoare la statutul evreilor pragmatică a autorităților islamice față de evrei.
din Antichitate și Evul Mediu. 10. Identificați pe baza ambelor surse două consecințe
ale intoleranței religioase.
 Lecția 2. Evreii în Epoca Modernă U2 19
Evreii au cunoscut de-a lungul Epocii Moderne atât politicile de excludere, cât și procesul de eman-
cipare, primul stat european care a acordat acestora drepturi civile fiind Franța, în perioada Marii
Revoluții (1791). Secolul al XIX-lea, supranumit „secolul naționalităților” a promovat însă noi episoade
de persecuții, acum antisemitismul luând locul antiiudaismului, prejudecățile din sfera religioasă fiind
dublate de cele de ordin rasial. În pofida tuturor ostilităților, în istoria universală s-au remarcat nume-
roși evrei care au contribuit la dezvoltarea patrimoniului cultural universal, precum Baruch Spinoza
(sec. al XVII-lea), fondator al gândirii filosofice moderne, Moses Mendelssohn (sec. al XVIII-lea), pro-
motor al iluminismului iudaic (Haskala), Heinrich Heine, reprezentant al liricii romantice universale,
Karl Marx (sec. al XIX-lea), fondator al socialismului științific (comunismului), Sigmund Freud (sec.
XIX-XX), creatorul psihanalizei.
În cadrul lecției ne vom familiariza cu statutul juridic și economic al evreilor cunoscut în Epoca Modernă
și cu cele mai importante manifestări culturale ale acestora.

După ce pe parcursul Evului Mediu comunităților evreiești li s-a impus segregarea pe motive religioase,
aceștia fiind excluși din comunitățile europene, impunându-li-se purtarea stelei galbene și izolarea în ghetouri,
în Epoca Modernă evreii au cunoscut o evoluție din care nu au lipsit perioadele de dezvoltare, de integrare în
societate și cele de manifestare violentă a antiiudaismului și apoi, a antisemitismului.
Din punct de vedere juridic, odată cu apariția ghetoului din Veneția în 1516, evreii au avut libertatea de
mișcare limitată, supusă unor reglementări speciale. În aceste condiții dificile, aceștia și-au menținut stilul de
viață tradițional, autoguvernându-se în mod eficient. Chiar dacă erau izolați astfel, evreii nu au fost feriți de
acuzații și atacuri, în istoria europeană existând numeroase cazuri de incendieri de ghetouri și de expulzare a
evreilor. Din cauza acestor episoade, deloc singulare, întregul continent a cunoscut deplasarea grupurilor de
evrei, care au dus cu ei, pretutindeni, o bogată experiență comunitară.
Cea mai cunoscută emigrare impusă a fost cea a evreilor din Peninsula Iberică, urmare a deciziei de ex-
pulzare de către monarhii catolici Ferdinand și Isabella, după
1492. Circa 40.000 de evrei s-au stabilit atunci în teritoriile 1
Imperiului Otoman.
De menționat însă că în acest cadru au existat și interre-
laționări creștino-iudaice, un exemplu sugestiv fiind Daniel
Bomberg (c. 1483-c.1549), ebraist creștin din Veneția, primul
tipograf neevreu de cărți ebraice, care împreună cu o echipă
formată din învățați creștini și evrei a editat Talmudul (1520-
1523) într-o formă care s-a păstrat până în prezent.
Un factor care a afectat major viața evreilor europeni a
fost Reforma Protestantă din secolul al XVI-lea. Reformatorul
Martin Luther, fondatorul lutheranismului, a publicat prima lu-
crare antiiudaică modernă, deși inițial a întreținut relații pozi-
tive cu evreii care l-au ajutat în efortul de tipărire a Bibliei. 2
Contrareforma a condus la o reacție a statelor catolice atât îm-
potriva protestanților, cât și a evreilor, considerați susținători ai
ideilor acestora. În toate statele catolice din Peninsula Italică
au fost organizate în secolul al XVI-lea ghetouri.
În „Secolul Luminilor”, mișcarea haskala a susținut pe tot
parcursul secolului al XVIII-lea integrarea evreilor în societa-
tea europeană, insistându-se ca educația religioasă tradițională
să fie dublată de cea seculară. Astfel, a fost inițiată moderniza- (1) Carte poștală (circa 1915) care redă
rea culturii comunităților evreiești și asimilarea culturală. exteriorul sinagogii lui Baal Shem Tov din
În context, Moses Mendelssohn, gânditor iluminist care a Medzhibozh (Ucraina). În timpul celui de-Al
promovat ieșirea din ghetou, printre altele prin studierea limbii Doilea Război Mondial a fost distrusă de
ebraice și abandonarea idișului, considerat specific spațiului se- către naziști. Reconstruită (2), a devenit un
gregării, a arătat că evreii pot să devină parte a culturii europene important obiectiv pe traseele turismului cul-
generale, rămânând în același timp atașați elementelor esențiale tural din estul Europei. Pentru detalii accesați
ale iudaismului. site-ul Creative jewish mom: [Link]
Iudaismul hasidic a fost o altă mișcare care a influențat [Link]/2018/05/the-historic-
comunitățile evreiești în veacul al XVIII-lea. Fondată de Israel baal-shem-tov-shul-in-medzhybizh-ukraine.
ben-Eliezer, supranumit Baal Shem Tov („Stăpân al Bunului html
20 U2 Lecția 2. Evreii în Epoca Modernă

Nume” sau „Purtător de Nume Bun“), acest curent punea întotdeauna în centrul interesului comunității un
țadik, ca îndrumător al discipolilor și mijlocitor al comunității înaintea divinității.
În timpul Marii Revoluții Franceze din 1789, care a promovat ideile generoase ale libertății, egalității
și fraternității, Franţa a fost prima țară care a decis emanciparea evreilor. Unii au văzut în această decizie o
încercare de asimilare a evreilor, pe când alții au văzut o încercare de integrare păstrând o anumită identitate.
În Epoca Napoleoniană (1799-1815), evreii au fost încurajați să se stabilească în statele cu regimuri po-
litice tolerante și să părăsească ghetourile în care trăiau în condiții de segregare. Sub acest impuls, până la
sfârșitul secolului al XIX-lea majoritatea statelor europene, cu excepția Imperiului Rus, dar și a României,
adoptaseră legi în consens cu procesul de emancipare a evreilor. Până atunci, deși rolul pe care evreii îl aveau
în economie era recunoscut, această putere economică era vulnerabilă întrucât nu se putea baza pe protecția
legilor, iar averile acestora puteau fi oricând confiscate.
Cu toate că evreii își obținuseră drepturile civile firești și își aduceau contribuția la dezvoltarea societăți-
lor din care făceau parte, iar cu prilejul mișcărilor revoluționare de la 1848 au participat activ la promovarea
programelor de emancipare politică și socială, în a doua jumătate a „secolului națiunilor” unele grupări po-
litice din Franța, Germania și Austro-Ungaria au propagat idei antisemite și au susținut anularea emancipării
evreilor. Procesul Dreyfus din Franța a fost semnificativ pentru această stare de lucruri.

Cazul Dreyfus a reprezentat un conflict social și politic celebru

în Franța, între 1894-1906, care a avut în centru figura unui tânăr
ofițer francez de origine evreiască, acuzat de spionaj în favoarea
Imperiului German și condamnat la muncă silnică pe viață în
urma unei erori judiciare. Scriitorul Émile Zola a pledat pentru
nevinovăția eroului, transmițând președintelui Franței Félix
Faure scrisoarea publică J’accuse…! în care acuza guvernul
de antisemitism. Dreyfus a fost achitat definitiv în 1906, fiind
reabilitat și reintegrat în armată.
În imaginea alăturată, degradarea căpitanului Alfred Dreyfus
la 5 ianuarie 1895. Desen cu titlul „Trădătorul” din „Le Petit
Journal” (13 ianuarie 1895). Sursa: [Link]
Afacerea_Dreyfus

Pe de altă parte, în Imperiul Rus au avut loc pogromuri susținute de către autorități.
În epocă a intrat în discursul public și termenul „antisemitism”, care ilustra aversiunea față de evrei prin
intoleranță etnico-religioasă. Acesta a fost utilizat pentru prima oară în 1879 de jurnalistul german Wilhelm
Marr, într-o broșură propagandistică.
Acest context, împreună cu dorința afimării individualității poporului evreu, a generat nașterea sionismu-
lui, mișcare inițiată de jurnalistul vienez Theodor Herzl.

A Sionism. Mișcare având drept scop reînființarea

Statului Israel. Termenul a fost folosit pentru prima dată
de Nathan Birnbaum, în 1886. Ideea însă a existat în perma-
nență în gândurile și rugăciunile evreiești. Anticipată deja
de Spinoza, mișcarea a fost propriu-zis inițiată de Theodor
Herzl, ziarist vienez care, în calitate de corespondent la Paris,
urmărise la fața locului infamul proces Dreyfus. În lucrarea
intitulată Statul evreu, Herzl arată că restaurarea acestuia
este singurul mijloc de a elibera poporul evreu de umilin-
țele și persecuțiile pe care le îndură în permanență (...). Ca
mișcare politică, sionismul a culminat cu înființarea Statului Theodor Herzl
Israel în 1948. (1860-1904)
Dagobert D. Runes, Dicţionar de iudaism. Fondatorul sionismului politic modern.
Rituri, obiceiuri și concepte iudaice Este supranumit „vizionarul statului”, iar
în Declarația de Independență a Israelului
1. În ce context istoric a apărut mișcarea sionistă? (1948) este menționat oficial „părintele spiri-
2. Ce transmite Theodor Herzl prin lucrarea Statul evreu? tual al statului evreiesc”. În 1897 a convocat
3. Când a fost atins apogeul sionismului? la Basel Primul Congres Sionist.
 Lecția 2. Evreii în Epoca Modernă U2 21
B Prin urmare, cred că va apărea o generație minunată de evrei. Macabeii se 4. Comentați
vor ridica din nou. Permiteți-mi să repet cuvintele mele de început: evreii care declarația
doresc un stat îl vor avea. Vom trăi în sfârșit ca oameni liberi pe pământul nostru fondatorului
și vom muri liniștiți în propriile noastre case. Lumea va fi eliberată de libertatea sionismului, subliniind
noastră, îmbogățită de bogăția noastră, mărită de măreția noastră. Și orice am imperativul înființării
încerca să realizăm acolo pentru bunăstarea noastră, va reacționa puternic și be- statului evreu și rolul
nefic pentru binele umanității. pe care îl prevedea
Theodor Herzl, Statul evreu
acestuia în lume.

Programul Congresului Sionist de la Basel (1897)

1. Promovarea prin mijloace adec­vate
a aşezării în Palestina a fermierilor,
artizanilor şi meseriaşilor evrei.
2. Organizarea și unirea întregii
comunități evreiești prin evenimente
locale și de ansamblu adecvate, în
confor­mitate cu legile țării.
3. Întărirea și promovarea senti­men­
tului național evreiesc și a conștiinței
naționale.
4. Pași pregătitori pentru obținerea
consimțământului guvernului, acolo
unde este necesar, pentru atingerea
Coperta cărții Statul evreu, scopurilor sionismului.
de Theodor Herzl

5. Accesați site-ul [Link]

esential-in-formarea-statului-israel și realizați o scurtă prezentare a obiectivelor mișcării sioniste.
Urmare a dorinței revenirii poporului evreu în Palestina, aflată până la 1918 sub administrare otomană, în
1882 au fost întemeiate primele așezări agricole moderne în Palestina, în Rishon LeZion de către evrei origi-
nari din Rusia din mișcarea BILU; iar în Rosh Pina şi Samarin (Zichron Yakov) de către evrei din România
din oraşele Moineşti respectiv Galaţi.
Tot la sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima parte a secolului al XX-lea s-a remarcat emigrarea în
SUA a numeroși evrei din Europa, în special din Rusia și statele estice, care s-au alăturat evreilor stabiliți pe
continentul nord american încă din secolul al XVIII-lea. După aprecierea istoricului Paul Johnson, evreimea
americană, neîngrădită, diferită astfel de celelalte colonii ale diasporei, s-a dovedit o forță care „a făcut posi-
bilă apariția statului sionist”.

Parcurgând câteva repere ale Haskala (ebr. „educație”, „cultură”)

evoluției evreilor în Epoca - mișcare iluministă din sec. al
Modernă, se poate aprecia că XVIII-lea care urmărea moder­
statutul juridic și economic al acestora nizarea evreilor și a culturii lor. DICȚIONAR
a evoluat de la spațiul ghetoului impus de Hasidism - mișcare mistică iudaică
autorități la emanciparea din secolul al XIX-lea. de anvergură fondată de Israel ben Eliezer,
Din punct de vedere cultural evreii s-au integrat extinsă în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea
Iluminismului prin mișcarea specifică a haskalei. și prima jumătate a sec. a XIX-lea în Răsăritul
În același timp, hasidismul a generat un nou Europei.
curent care a îmbogățit mistica iudaismului. În Macabei - conducători ai poporului evreu în
pofida faptului că evreii își aduceau contribuția secolul II-I î.Hr., care au luptat împotriva
la dezvoltarea societăților din care făceau parte, dominației eleno-siriene, fondatori ai dinastiei
antisemitismul modern, aflat în descendența Hasmoneilor. Hanuka (Sărbătoarea luminilor)
antiiudaismului, a continuat să-i plaseze pe este dedicată memoriei acestora.
aceștia în zona suspiciunilor și acuzelor care îi țadik (ebr. „drept”) - învățător hasidic considerat
învinovățeau de comploturi imaginare. de adepți mijlocitor între oameni și Dumnezeu.
22 U2 RECAPITULARE

I. Citiți, cu atenție, lecțiile acestui capitol și organizați informațiile potrivit metodei SINELG*, soli-
citând profesorului să vă lămurească semnele de întrebare.

ü − + ?
Știam Știam altfel Nu știam, dar am învățat Informația mi se pare
confuză / Doresc să aflu
mai multe

II. Definiți următoarele noțiuni istorice: Al Doilea Templu, iluminism iudaic, emancipare, antiiudaism,
sionism.

III. Pe baza informațiilor din acest capitol, copiați în caiet și completați următorul tabel:
Istoria antică a evreilor
Etapă Ani Trăsături

IV. Identificați, în tabelul de mai jos, cele opt cuvinte care corespund următoarelor definiții:
1. Conducător al statului Israel.
2. Mișcare fondată de Israel ben Eliezer.
3. Țară din care au fost expulzați evrei.
4. Primul tipograf neevreu de cărți ebraice.
5. Mit antievreiesc.
6. Creatorul psihanalizei.
7. Mișcare iluministă din secolul al XVIII-lea.
8. Loc unde a fost construit Templul lui Solomon.

H E V T J V H C U A

A C M G R P A A Z N

S D F V M R I N A B

I E R U S A L I M O

D F E R O S U B I M

I R U D L Z I A S B

S A D A V I D L G E

M N A L O N S I H R

O T E I P U R S I G

H A S K A L A M P E

*
sistem interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii și a gândirii.
 Evaluare/Autoevaluare
(fișa cu rezolvarea exercițiilor va fi pusă la portofoliu)
U2 23

I Alegeți răspunsul corect:
1. Prima lucrare antisemită modernă a fost scrisă de:
a) Martin Luther. b) Emile Zola. c) Karl Marx.
2. Termenul „israeliți” înseamnă:
a) învățători. b) conducători ai poporului evreu. c) Fiii lui Israel.
3. Alfred Dreyfus a fost un ofițer francez de origine evreiască care a fost acuzat de spionaj în favoarea:
a) Imperiului Rus. b) Imperiului German. c) Imperiului Otoman.
4. Inițiatorul iudaismului hasidic a fost:
a) Israel ben Eliezer. b) Baruch Spinoza. c) Daniel Bomberg.

II Stabiliți dacă următoarele afirmații sunt adevărate sau false.

1. Evreii au trăit numai în ghetouri până la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.
2. Regatul Israelului a atins apogeul în vremea regelui David.
3. Iudeea a devenit provincie a Imperiului Roman.
4. În „secolul națiunilor” evreii au primit drepturi egale cu cele ale autohtonilor.

III Realizați corespondența corectă între elementele celor două coloane:
1. Hadrian a) Teritoriu în care s-au așezat evreii
2. Theodor Herzl b) „Stăpân al Bunului Nume”
3. Baal Shem Tov c) Împărat roman care i-a persecutat pe evrei
4. Canaan d) „Părintele spiritual al statului evreiesc”

IV Citiți, cu atenție, textul de mai jos, apoi rezolvați cerințele:

Căci pentru un evreu, oriunde în altă parte decât în Statele Unite, a rămâne evreu reprezenta un
sacrificiu material. Romancierul austriac și editorul de ziar Karl Emil Frazos (1848-1904) spunea că
în această privință, evreii manifestau diferite atitudini: „Unii evrei nu se hotărăsc să facă acest sacri-
ficiu și să se boteze. Alții o fac, dar în inima lor consideră iudaismul ca pe o nefericire și ajung să-l
urască. O a treia categorie, tocmai din pricină că sacrificiul a fost atât de mare, ajung să se apropie și
mai mult de iudaism.” Paul Johnson, O istorie a evreilor
1. De ce apelau evreii la taina botezului? 0,5 puncte
2. Cum erau tratați evreii în Europa în vremea lui Karl Emil Frazos? 0,5 puncte
3. Formulați un punct de vedere referitor la decizia unor grupări politice din state precum Franța,
Germania sau Austro-Ungaria de a promova antisemitismul în „secolul națiunilor”. 2 puncte

V
Se dau următorii termeni: ghetou, discriminare, antisemitism, inferioritate. Pornind de la aceștia, reali-
zați un eseu de circa 10-15 rânduri despre situația juridică a evreilor în Evul Mediu.
AUTOEVALUARE

SUBIECT I II III IV V Oficiu Total

Punctaj 0,25 p x 4 0,25 p x 4 0,25 p x 4 3p 3p 1p 10 p
maxim =1p =1p =1p
Punctajul - - - - - 1p -
tău