Pomenirea sfinţilor ne aduce întotdeauna în minte frumoasa şi inspirata

exclamaţie a psalmistului David: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!"

(Psalm 67, 36), totodată îndemnul liturgic al aceluiaşi: „Lăudaţi pe Dumnezeu
întru Sfinţii Lui!”(Ps. 150, 1).

Acestui îndemn am urmat şi noi astăzi, iubiţi credincioşi şi în duminica aceasta,

a sfinţilor români. Cu dreaptă socotinţă părinţii Bisericii răsăritene au rânduit ca
prima duminică după Rusalii să se numească duminica tuturor sfinţilor, sfinţenia
fiind un dar al Duhului Sfânt, pogorât în creaţie în duminica Cincizecimii.

Această rânduire datează cel puţin din sec. al IV-lea, de când se păstrează o
predică a Sfântului Ioan Gură de Aur la toţi sfinţii martiri (P. G. tom. L, col. 705-
712). Urmând acestui exemplu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a
hotărât în anul 1992 ca pentru sfinţii români să se facă pomenirea în duminica
următoare, a 2-a după Rusalii, tot ca o expresie a darului Sfântului Duh.

Până nu demult în calendarul ortodox tipărit la noi erau trecuţi doar sfinţii din
alte ţinuturi, fapt care a creat impresia, pentru creştinii mai puţin informaţi, că
noi, românii, nu am fi avut sfinţi.

Adevărul se cunoaşte bine acum: nu am avut sfinţi canonizaţi oficial şi trecuţi în

calendar, dar în conştiinţa şi evlavia românilor ei au fost cinstiţi fără încetare. De
aceea, canonizările din anii 1955 şi 1992 au avut menirea de a confirma oficial
cinstirea neîntreruptă ce li s-a făcut... .

Poporul nostru a avut şi are, desigur, eroii săi naţionali, alături de poeţi, scriitori,
artişti etc., de mare valoare, dar trebuie să se ştie limpede că are un mare
număr de sfinţi, cunoscuţi şi necunoscuţi, pe care noi i-am numi eroi naţionali,
pentru viaţa şi misiunea lor exemplară.

Despre mulţi dintre ei ştim puţine lucruri, pe alţii nu-i cunoaştem încă, dar când
Dumnezeu ne va învrednici să trecem pragul veşniciei îi vom întâlni, cu voia
Domnului, pe toţi, vom vorbi cu ei şi ne vom bucura de vederea lor.

Căci aceasta este una dintre cele mai mari bucurii ale Raiului: comunicarea cu
Dumnezeu şi cu sfinţii (spre deosebire de tristeţea iadului care constă, între
altele, în necomunicare, sau comunicare doar cu duhurile respingătoare ale
întunericului).

Până când Dumnezeu ne va ferici cu vederea, faţă către faţă, a sfinţilor noştri,
să ne bucurăm a-i vedea în duh, pomenindu-i cu evlavie, desigur pe cei
cunoscuţi, dar neuitând să îndreptăm un gând cucernic şi către cei necunoscuţi.
Spaţiul limitat, propus pentru a-i evoca nu ne îngăduie să înşirăm amănunte din
viaţa şi faptele lor, ci doar să amintim ziua pomenirii, numele, vremea şi locul
vieţuirii, totodată ceea ce credem că a fost dominant în slujirea lor.

Aşa cum afirmam la începutul cuvântului, nu am pomenit decât sfinţii români

cunoscuţi (şi nici dintre aceştia pe toţi).

Iată, aşadar, că ţinutul românesc a fost binecuvântat de Dumnezeu şi cu sfinţi,

nu doar cu eroi, poeţi, academicieni etc., cu care, de altfel, ne mândrim fără
rezerve. Sfinţilor români, cunoscuţi şi necunoscuţi (încă), rugaţi-vă lui
Dumnezeu pentru noi! Amin.
“Fraţi creştini,

După cum ştim cu toţii, în această Duminică îi sărbătorim pe Sfinţii

români. Aşa a hotărât Sfântul Sinod al Bisericii noastre în anul 1992, ca în a
doua duminică după Pogorârea Sfântului Duh să îi sărbătorim pe Sfinţii români.
Şi se spune în documentul de atunci, din iunie 1992, că prin această
duminică se arată lucrarea Sfântului Duh în Biserica noastră de-a lungul
veacurilor. Este binevenită această sărbătoare, dacă ne gândim și la faptul că
au fost în ultimii 100-150 de ani tot felul de discuţii legate de români. Cei care
nu prea ne iubeau pe noi, românii, spuneau că românii nu au sfinţi.
Pentru că, după cum ştiţi, canonizările în Biserica noastră au început,
practic, din 1950. Asta neînsemnând, desigur, că noi nu am avut sfinţi,
dar nu au fost canonizaţi oficial de Biserica noastră, întrucât nu au
existat condiţiile sociale, politice și bisericeşti ca să se pretindă acest
demers al canonizării. Şi iată că începând cu 1950 s-au canonizat zeci şi
zeci de sfinţi din intervalul secolelor IV-XX. Prin aceasta s-a arătat că pe
aceste pământuri au existat, într-adevăr, sfinţi și trebuie să ne intereseze
foarte mult această sărbătoare întrucât sfinţii sunt oamenii cei mai
aleşi ai unui neam. Ei mijlocesc pentru noi în faţa lui Dumnezeu.
Aţi auzit în Sfânta Evanghelie de astăzi cum Mântuitorul îi cheamă pe Petru și
pe Andrei şi le spune:

Veniţi după Mine, că vă voi face pescari de oameni.

Desigur, este o chemare specială aceasta, adresată apostolilor, adresată
preoţilor în special, dar se poate spune că Dumnezeu adresează o
chemare fiecărui om, spunându-le:
Veniţi după Mine și vă voi dărui viaţa cea veşnică,

întrucât fiecare om este făcut după chipul lui Dumnezeu și poate merge
în asemănarea cu Dumnezeu.
Sfântul Apostol Pavel ne arată, pe de o parte, ce înseamnă sfinţii, că ei sunt
mijlocitori pentru noi în faţa lui Dumnezeu, pe de altă parte spune în epistola a
doua către Tesaloniceni:

Pentru aceasta ne și rugăm pururi pentru voi, ca Dumnezeul nostru să

vă facă vrednici de chemarea Sa.
Iată, deci, Sfântul Pavel se ruga ca Dumnezeu să-i facă vrednici pe
tesaloniceni de chemarea pe care Dumnezeu o adresează fiecărui om, şi
anume de a dobândi viața veşnică, de a fi asemenea cu Dumnezeu.
Am putea spune și noi, împreună cu psalmistul:

Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi,

fiindcă, într-adevăr, de-a lungul timpului au existat sfinţi pe aceste
pământuri din cele mai diferite categorii, de la sfinţi mucenici la sfinţi
cuvioşi, sfinţi militari, sfinţi domnitori, oameni simpli.

Sfinţii sunt prieteni ai lui Dumnezeu, mijlocitori în faţa tronului

dumnezeiesc pentru noi, ceilalţi. Lor li se cuvine cinstire, lui Dumnezeu
I Se cuvine adorare, iar Maicii Domnului preacinstire. Desigur, din ceea ce
v-am spus, înţelegem mai bine cântările din slujbele bisericești de astăzi. Se
spune la un moment dat:
Biserica străbună cu sfinţi s-a împodobit.

Există, cu siguranţă, şi mulţi alţi sfinţi despre care nu știm nimic, sfinţi
români. Să ne gândim ce spune părintele Cleopa când vine în
mănăstire: că acolo, pe dealul din jurul mănăstirii, erau în jur de 50 de
sihaştri și cei mai mulţi dintre ei, când te duceai să vorbeşti cu ei, îţi
spuneau imediat pe nume şi îți spuneau toate problemele tale. Cine ştie
câţi sfinţi necunoscuţi au fost pe aceste meleaguri de-a lungul
veacurilor.

Să ne gândim, aproape de zilele noastre, la sfinţii care au pătimit în

timpul perioadei comuniste. Nu putem neglija acest fenomen, vedem cum
în zilele noastre părticele din moaştele unor sfinţi necunoscuţi, care au
pătimit în zilele noastre, ajung prin diferite colţuri ale lumii și fac
minuni.
Au fost unii dintre ei care au pătimit în închisori, alţii nu au fost în
închisori, dar au avut lucrarea lor în lume, clerici și mireni. Iată câteva
nume care, cu siguranță, la un moment dat vor ajunge, trebuie și este
firesc să ajungă în calendarul Bisericii noastre, măcar dacă s-ar reuși o
zi închinată tuturor pătimitorilor din perioada comunistă, aşa cum este
și firesc.
Părinţi care au fost foarte îmbunătăţiţi, ne gândim și la părintele Iachint de
aici, de la Putna, părintele Cleopa, părintele Sofian Boghiu, care a şi
realizat o icoană foarte frumoasă a Sfinţilor români, o să vedeţi o copie a
acestei icoane aici, pe tetrapod, când vă închinați la sfârşit, părintele Paisie
Olaru, părintele Ilie Lăcătuşu, părintele Dumitru Stăniloae; dar nu numai
clerici, ci și mireni care au murit în închisorile comuniste: Valeriu
Gafencu, Mircea Vulcănescu, Gheorghe Jimboiu.
Despre acesta din urmă se povesteşte cum deprinsese rugăciunea
inimii în condiţiile acelea foarte grele ale închisorii și cum, prin sfaturile
sale, prin rugăciunile sale, a izbăvit un îndrăcit din închisoare de acolo,
o persoană care făcuse compromisuri pentru a supravieţui şi, practic, se
cam îndrăcise, simțea pur și simplu cum diavolul nu-l lăsa să se roage şi
povesteşte că, atunci când s-a întâlnit cu acel tânăr, se uita tânărul
acela la el și nu putea să-i sufere privirea.
 El încerca să-l ajute, dar demonul din ele nu putea să sufere nici
privirea acestui tânăr care se ruga foarte mult. Și atunci, acesta cu
dragoste l-a luat deoparte, au început să vorbească, au început să se
roage şi încetul cu încetul și-a revenit și spune că, la un moment dat, a
simţit efectiv cum a ieşit puterea necurată din el şi îi mulţumea
acestuia, că spunea că datorită rugăciunilor şi cuvintelor pline de
dragoste pe care i le-a adresat, a reușit să se izbăvească de demon.
Iată, iubiţi credincioși, foarte interesant acest capitol al celor care au
pătimit în temniţele comuniste, ne referim aici îndeosebi la cei care nu
au vrut să facă nici cel mai mic compromis. Să ştiţi că era foarte
greu, gândiţi-vă cât de uşor facem noi un compromis, fără să fim prea
mult obligaţi, ci ca să ne fie puţin mai bine, să avem o imagine mai
bună în faţa celorlalţi; gândiţi-vă că în închisori, acolo, erau probleme
de viaţă şi de moarte şi cu adevărat cei care au reușit să reziste fără să
facă niciun compromis, nu poate fi explicat lucrul acesta decât prin ajutorul
lui Dumnezeu, fiindcă omeneşte nu aveai cum să rezişti la chinurile extraordinar
de dure care erau atunci în închisorile comuniste.
De aceea să-i avem model şi pe aceşti încă necanonizaţi sfinţi din
perioada comunistă şi pe toţi Sfinţii români, să-i avem modele pentru
timpurile acestea foarte grele pe care le străbatem și să fim conştienţi
că Dumnezeu îngăduie aceste timpuri grele pentru păcatele noastre, să
ne smerim, să nu cădem în deznădejde, să-i avem ca model pe aceşti
sfinţi care, cu toată tăria s-au agăţat de Dumnezeu, de rugăciunea
inimii, de rugăciuni în general şi, până la urmă, au reușit să iasă la
lumină.
Unii dintre ei, chiar dacă au murit în temniţe, iată că până astăzi se face
într-un fel pomenirea lor şi îi putem și noi pomeni în rugăciunile noastre
particulare, chiar dacă nu sunt încă oficial trecuţi în calendar.
 Vă spuneam la început că această Duminică a Sfinţilor români a fost
rânduită de Biserica noastră în a doua duminică după Pogorârea Duhului
Sfânt. După cum ştiţi, în prima duminică sunt sărbătoriți la modul
general toţi Sfinţii, iar în a doua duminică Sfinţii români.
De ce? Pentru că Sfinţii sunt rod al Pogorârii Duhului Sfânt în
lume. Dumnezeu adresează, desigur, tuturor chemarea spre viaţa cea veșnică,
însă cei care răspund cu cea mai multă râvnă, cu cea mai multă putere
sunt sfinţii, care, prin puterea Duhului Sfânt, reuşesc să depăşească
lumescul, patimile, și să se apropie de Dumnezeu. Să ne învrednicească
Dumnezeu şi pe noi să urmăm calea aceasta a mântuirii pentru dobândirea
vieţii veşnice.
Pentru rugăciunile Sfinților români, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul
nostru, miluieşte-ne și ne mântuiește pe noi. Amin”.