De la domniile pământene la Regulamentul Organic

Reformismul intern şi primele domnii pământene

RevoluŃia de la 1821 a descătuşat energiile latente acumulate în societatea
românească, energii care au dat un neaşteptat imbold modernizării. Marea boierime, noua
boierime, clasele urbane au început să se manifestă public, simŃind necesitatea schimbării.
Diferite sunt doar formele şi căile acestei ataşări la valorile civilizaŃiei contemporane. Această
puternică dorinŃă de modernizare este vizibilă şi din faptul că, în perioada 1821-1829, au fost
redactate 86 de memorii sau proiecte de reformă înaintate Marilor Puteri de către boierimea
pământeană. Toate acestea au drept numitor comun principiul naŃional pe care trebuiau să se
organizeze cele două state, mărturie a cristalizării conştiinŃei naŃionale româneşti. Diferite
erau doar modalităŃile de împărŃire a puterii, mica boierime contestând monopolul politic al
marii boierimi şi solicitând lărgirea bazei politice a regimului din Principate.
Tot acest modernism în gândire venea într-o situaŃie internă extrem de complicată.
Ocupate militar din luna mai 1821, Moldova şi łara Românească trebuiau să suporte, pe
lângă cheltuielile cu întreŃinerea propriu-zisă, jafurile şi abuzurile celor 20.000 de soldaŃi turci
trimişi în Principate. La protestele puterilor europene, în anul 1822 Poarta a pus capăt
ocupaŃiei militare a Principatelor şi a consultat clasa politică românească în privinŃa viitoarei
organizări a Moldovei şi łării Româneşti. În aprilie 1822, două delegaŃii româneşti au
prezentat sultanului revendicările românilor, între care cele mai importante erau: 1) domn
pământean numit pe viaŃă, fără drept de succesiune ereditară; 2) înlăturarea străinilor din viaŃa
politică şi ecleziastică, din administraŃie, justiŃie şi finanŃe; 3) administrarea mănăstirilor
închinate să fie acordată pământenilor.
Urmând revoluŃiei române de la 1821, cererilor boierimii pământene, dar şi
neîncrederii pe care Poarta o avea în greci (după izbucnirea mişcării naŃionale greceşti în
1821), Poarta a decis schimbarea regimului politic din Principatele Române. Chiar dacă
structura organizării de stat nu s-a modificat foarte mult în următorii zece ani, restaurarea
domniilor pământene semnificarea recâştigarea vechilor libertăŃii pe care românii le avuseseră
înainte de fanarioŃi şi încuraja solidaritatea şi unitatea naŃională a românilor. Numirea, la 1
iulie 1822, a primii domnitori pământeni din Principate însemna rezolvarea principalei
revendicări a clasei politice româneşti de mai bine de jumătate de secol.
Domnitor al łării Româneşti a devenit Grigore Dimitrie Ghica (1822-1828),
reprezentant al marii boierimi pământene. Contestat de o parte a boierimii, exilată la Braşov,
Ghica a avut drept principală prioritate rezolvarea crizei financiare în care se zbătea Ńara. În
acest sens, a sporit obligaŃiile fiscale, mărind contribuŃia fiscală a unor categorii anterior

1
scutite de la plata impozitelor, a impus taxe suplimentare pe cârciumi şi prăvălii. Pentru o mai
bună administrare a veniturilor Ńării, a adoptat un regulament administrativ, stabilind
atribuŃiile ispravnicilor, zapciilor şi sameşilor şi a dispus realizarea unei noi împărŃiri
administrative a Ńării. În problema agrară, a fixat obligaŃiile clăcaşilor, favorizând însă clasa
boierească. A încurajat dezvoltarea culturii, acum C. Golescu, Gr. Cantacuzino, I. Eliade
înfiinŃând o societate literară cu scopul dezvoltării învăŃământului, presei, teatrului. Conflictul
cu boierimea a generat şi mişcări sociale, precum o revoltă a pandurilor din Oltenia, sub
conducerea lui Simion MehedinŃeanu şi GhiŃă CuŃui.
Discursul politic este unul modern, patria şi naŃiunea devenind conceptele cheie ale
perioadei. Se aveau în vedere reforme de esenŃă iluministă, cu respectarea drepturilor omului
şi a libertăŃilor politice, cu garantarea proprietăŃii. În „Însemnare a călătoriei mele” (1826)
Dinicu Golescu susŃinea unirea tuturor provinciilor româneşti într-un stat numit Dacia Mare,
stat care să aibă o largă autonomie, pe baza vechilor tratate. În 1827, Eufrosin Poteca
propunea impunerea impozitului pe venit, libertatea tiparului şi a ocupării funcŃiilor
administrative.
Şi anii de stăpânire ai domnitorului Moldovei, IoniŃă Sandu Sturdza (1822-1828), au
fost marcaŃi de permanentul conflict dintre marea boierime conservatoare, condusă din
emigraŃie de Mihail Sturdza, şi noua boierime, ce dorea instituirea unui regim mai
„democratic”. Între măsurile impuse de domnitor au fost cele fiscale, boierii de diferite
ranguri, comercianŃii, meşteşugarii, scutelnici fiind impuşi la contribuŃii. A impus la dări
mitropolia şi episcopiile, a convocat o adunare obştească ce a revendicat PorŃii armată
naŃională, legi în limba română, domnie ereditară. În 1827 a aprobat actul prin care creştea
autoritatea proprietarilor asupra pământurilor deŃinute, măsură care a încurajat exploatarea
acestora pentru schimburi moderne. În domeniul juridic a introdus autoritatea lucrului judecat,
diminuând numărul de procese aflate pe rol.
Pătrunderea ideilor moderne în spaŃiul românesc este clar demonstrată de memoriul
denumit „ConstituŃia cărvunarilor” (1822), document care urmărea introducerea unei serii de
reforme pentru mai buna organizare a statului. Se făcea referire la ideile revoluŃiei franceze,
invocându-se drepturile şi libertăŃile cetăŃeneşti fundamentale: domnia legii, libertatea
individuală, egalitatea în faŃa legii, accesul egal în funcŃiile publice. Proiectul garanta dreptul
la proprietate şi reglementa calitatea de cetăŃean. Se avea în vedere libertatea puterii domnului
şi separarea puterilor în stat, făcându-se distincŃie între puterea legislativă şi cea executivă şi
vizându-se o justiŃie organizată. În administraŃie, măsurile preconizate erau: numirea
slujbaşilor public şi remunerarea funcŃiilor, administrarea mănăstirilor închinate de către
români etc.

2
 ReacŃia marii boierimi a fost redactarea unor contramemorii, precum „Anaforaua
pentru pronomiile Moldovei”, prin care se dorea confirmarea privilegiilor clasei boiereşti:
scutirea de dări, interdicŃia confiscării moşiilor, monopolul pădurilor şi vânzării băuturilor,
dreptul la scutelnici, divanul compus din marii boieri etc.

Statutul internaŃional al Principatelor

După 1821 chestiunea românească a devenit una tot mai importantă la nivel european.
SituaŃia a fost favorabilă Principatelor, căci astfel se evita posibilitatea unor intervenŃii
unilaterale ale Rusiei sau Turciei pentru îngrădirea drepturilor româneşti. Dacă Ńarul
Alexandru I colaborase îndeaproape cu Prusia şi Austria şi prin angajamentele luate faŃă de
Sfânta AlianŃă nu a iniŃiat multe acŃiuni antiotomane, noul Ńar, Nicolae I (1825-1855), a fost
mult mai hotărât să-şi impună dominaŃia în regiunile stăpânite de către turci. În anul 1826,
profitând de tulburările interne provocate în Turcia în urma revoltei ienicerilor, Rusia a somat
Poarta să renegocieze statutul Principatelor. Astfel, s-a semnat convenŃia de la Akkerman (25
septembrie / 7 octombrie 1826), act care recunoştea individualitatea politică a Principatelor.
Alte prevederi importante relative la Moldova şi łara Românească erau: 1) alegerea domnilor
de către Divan, dintre boierii pământeni, pentru un mandat de 7 ani; 2) domnul era confirmat
de Poartă şi Rusia, el putând fi înlocuit numai în caz de delict constatat de ambele părŃi; 3)
scutirea pe 2 ani de la plata tributului; 4) garantarea libertăŃii comerŃului, după asigurarea
necesităŃilor interne şi a aprovizionării cu grâne a Constantinopolului; 5) formarea unor
comisii boiereşti care să propună măsuri de îmbunătăŃire a situaŃiei interne a Principatelor.
Nerespectarea acestor stipulaŃii a favorizat declanşarea războiului ruso-turc, în aprilie
1828. Acesta s-a încheiat cu semnarea păcii de la Adrianopol, 2 / 14 septembrie 1829,
document de mare valoare pentru Principate. Cele mai importante prevederi (incluse şi în
anexa sa, „Actul osăbit pentru Principaturile Moldova şi łara Românească”) erau: 1)
garantarea libertăŃii de navigaŃie pe Dunăre şi Marea Neagră; 2) domnitori aleşi pe viaŃă de
către Divan, dintre boierii pământeni; 3) desfiinŃarea raialelor de la Dunăre, Turnu, Giurgiu şi
Brăila fiind restituite łării Româneşti; 4) łările române puteau stabili cordoane sanitare şi
carantine; 5) scutirea Principatelor de la orice altă obligaŃie fiscală faŃă de Poartă cu excepŃia
tributului; 6) desfiinŃarea monopolul otoman asupra comerŃului românesc; 7) constituirea unui
corp înarmat pentru menŃinerea ordinii interne. Principatele intrau astfel sub protectoratul
Rusiei, păstrând însă şi suzeranitatea formală a Turciei. DominaŃia otomană era acum limitată
la perceperea tributului, confirmarea domnitorilor, protecŃia militară şi dreptul de a încheia
acorduri internaŃionale în numele statelor vasale.
Până când Turcia plătea Rusiei despăgubirile de război, Principatele erau ocupate de

3
autorităŃile militare Ńariste. Astfel, în perioada 1828-1834, Moldova şi łara Românească au
fost conduse de oficiali ruşi, numiŃi de către Ńar în funcŃia de preşedinŃi ai Divanurilor: contele
Pahlen (1828-9), generalul Jeltuhin (1829) şi generalul Pavel Kiseleff (1829-1834). Au fost
luate importante măsuri reformatoare, cea mai importantă dintre ele fiind redactarea
Regulamentelor Organice. Pentru elaborarea lor au fost constituite două comisii de boieri
moldoveni şi munteni (din câte patru membri), care au acŃionat sub conducerea consulului rus
Minciaky. Pe baza informaŃiilor culese de consulii ruşi de la Bucureşti şi Iaşi, a memoriilor
boiereşti, dar şi ca urmare a instrucŃiunilor primite de la Petersburg, în primăvara anului 1830
a fost definitivat proiectul Regulamentelor Organice. Acestea au fost examinate şi uşor
modificate la Petersburg de o Comisie rusească de revizie, iar textele astfel rezultate au fost
supuse aprobării unei Adunări Obşteşti Extraordinare. Documentele au intrat în vigoare la 1
iulie 1831 în łara Românească şi la 1 ianuarie 1832 în Moldova, rămânând valabile până în
1858. Deşi mult contestate în epocă, ele au contribuit la modernizarea societăŃii româneşti.
Regimul politic al Principatelor se fundamenta pe principiul modern al separaŃiei
puterilor în stat:
1. Puterea executivă era exercitată de domnitor, ales pe viaŃă (dintre boierii de
peste 40 de ani) de către o Adunare Obştească Extraordinară. Domnul avea largi atribuŃii
(deŃinea puterea executivă, iniŃiativă legislativă, sancŃiona legile, numea şi revoca miniştri,
putea dizolva Adunarea Obştească cu aprobarea puterii suzerane şi protectoare). În
conducerea Ńării, domnul era ajutat de Sfatul Administrativ extraordinar, format din 6
dregători, titulari de departamente (secretariatul de stat, departamentul treburilor din lăuntru,
departamentul de finanŃe, marea logofeŃie a dreptăŃii, marea logofeŃie a credinŃei, marele
spătar). Primii trei miniştri alcătuiesc Sfatul Administrativ, care rezolva împreună cu
domnitorul chestiunii vizând buna guvernare a statului.
2. Puterea legislativă era deŃinută de o Adunare Obştească, formată din 42 de
deputaŃi în łara Românească şi 35 în Moldova. Adunarea era aleasă pe 5 ani, fiind condusă de
mitropolitul din fiecare stat. AtribuŃiile sale erau: votarea bugetului şi a impozitelor; trimiterea
legilor către domnitor, pentru a fi sancŃionate.
3. Puterea judecătorească era exercitată de tribunale (câte unul în fiecare judeŃ),
divanuri judecătoreşti (Bucureşti, Craiova şi Iaşi) şi Înaltul Divan Domnesc, for definitiv. Se
instituia Ministerul public, se utilizau procurorii, judecătorii şi avocaŃii. Erau desfiinŃate
pedepsele umilitoare, se introduceau garanŃii privind libertatea persoanei şi se reorganiza
sistemul penitenciar.
Nu numai regimul politic, ci întreaga societate românească cunoştea schimbări în sens
modern. În materie fiscală, a fost introdus un sistem modern de impozitare. Erau desfiinŃate

4
toate impozitele directe şi indirecte, fiind înlocuite cu un impozit unic (capitaŃia); negustorii şi
meşteşugarii plăteau patenta, în funcŃie de veniturile realizate. Au fost desfiinŃate vămile
interne şi categoria scutelnicilor şi posluşnicilor, se instituia bugetul Statului, discutat, aprobat
şi controlat de către Adunarea Obştească. La fiecare 7 ani trebuia întocmită o catagrafie –
recensământul contribuabililor.
În plan administrativ, Sfatul Administrativ Extraordinar avea autoritate asupra
întregului teritoriu, desfiinŃându-se dregătoriile cu competenŃă teritorială limitată: banul
Craiovei, marele vornic, marele logofăt etc. UnităŃile administrative în Moldova erau
Ńinuturile conduse de ispravnici, iar în łara Românească judeŃele conduse de ocârmuitori.
Oraşele erau conduse de sfaturi orăşeneşti, alese de locuitorii cu un anumit venit. În fruntea
satelor erau numiŃi pârcălabi în Muntenia şi vornici în Moldova. Regulamentele prevedeau
sistematizarea capitalelor, pavarea, canalizarea, iluminatul, îmbunătăŃirea sistemului edilitar.
Alte măsuri importante erau organizarea arhivelor şi a serviciului sanitar, desfiinŃarea
monopolurilor breslelor, încurajarea înfiinŃării de manufacturi şi fabrici, înfiinŃarea miliŃiei
pământene, înfiinŃarea de şcoli elementare, şcoli pedagogice şi seminare pedagogice în limba
română, curs unic al monedelor. În chestiunea agrară, numărul zilelor de clacă era stabilit la
12 plus 2 (una la arat şi alta la transport). Acestor obligaŃii li se adăuga dijma din produsele
recoltate şi din fâneŃe. Statutul proprietăŃii funciare era unul favorabil boierimii, care deŃinea
1/3 din moşii cu titlul de proprietate deplină.
Regulamentele au reprezentat un amestec de modern şi anacronic, accelerând procesul
de modernizare, însă totodată sporind influenŃa deŃinută de Rusia în Principate. Ele au creat
un cadru instituŃional modern, însă au păstrat şi au consolidat dominaŃia aristocraŃiei. Măsurile
vizate de Kisseleff au susŃinut unitatea celor două provincii româneşti, însă nu au modificat
radical structurile social-politice interne (boierii şi clerul continuau a fi exceptaŃi de la
impozite, iar vechiul sistem al solidarităŃii la bir s-a păstrat).

5
 Principatele române în epoca regulamentară
Modernizarea şi europenizarea societăŃii româneşti a cunoscut o accelerare în perioada
regulamentară, în pofida contextului dificil reprezentat de ingerinŃele puterilor suzerană şi
protectoare în afacerile interne ale Principatelor. Contrar prevederilor Regulamentului
Organic, în martie 1834 în łara Românească a fost impus domnitor Alexandru Dimitrie
Ghica. Acesta era fratele primului domnitor pământean, el ocupând anterior importante funcŃii
publice şi fiind un apropiat colaborat al lui Kisseleff. Deşi a fost un om integru, a fost un
guvernant mediocru. Între măsurile semnificative au fost cele vizând reglementarea relaŃiilor
dintre boieri şi clăcaşi, adoptarea Condicii comerciale, uniformizarea procedurii în tribunale,
impunerea unei politici de amenajare edilitară în sens modern (Alexandria, Bucureşti, Turnu,
Giurgiu, Brăila). SituaŃia dificilă a Ńării l-a forŃat să sporească impozitul direct (capitaŃia) cu
30%, chestiune care l-a făcut foarte impopular.
OpoziŃia faŃă de domnia sa s-a concentrat în Adunarea Obştească în jurul partidei
naŃionale conduse de Ioan Câpineanu, însă a cunoscut şi forme conspirative interne şi
internaŃionale. În primul rând a fost aşa numita chestiune a articolului adiŃional, când Rusia a
propus introducerea în Regulamentele Organice a unui articol, prin care orice modificare
ulterioară a acestor legiuiri trebuia făcută cu „deslegarea Înaltei PorŃi” şi cu „primirea CurŃii
Rusiei”. Boierii patrioŃi considerau că astfel se limitau competenŃele legislative ale Adunării
Obşteşti şi, în fapt, întreaga autonomie a românilor. Astfel, în iulie 1837, Adunarea łării
Româneşti a respins adoptarea acestui punct, determinând intervenŃia vehementă a Rusiei. În
urma diligenŃelor consulului Ruckmann, Poarta a trimis, în mai 1838, firman prin care
condamna atitudinea boierimii muntene.
OpoziŃia reprezentată de boieri precum Gheorghe Bibescu, Barbu Ştirbei sau Ion
Câmpineanu a fost dublată de acŃiuni subversive precum cele din 1840, când se intenŃiona
răsturnarea lui Ghica şi instituirea republicii. Atitudinea sa nehotărâtă a determinat realizarea
unei anchete de către puterile suzerană şi protectoare şi demiterea domnitorului, în toamna
anului 1842.
Se ajungea astfel la întronarea singurului domnitor regulamentar ales conform
prevederilor Regulamentelor Organice – Gheorghe Bibescu. Acesta era licenŃiat în drept şi
ocupase importante funcŃii publice în anii precedenŃi. La începutul domniei a conlucrat cu
Adunarea Obştească, impunând măsuri precum: răscumpărarea Ńăranilor de la particulari,
fixarea preŃului zilei de muncă pentru Ńărani etc. În 1844 a ajuns la divergenŃe cu boierimea,
care s-a opus concesionării unor exploatări miniere către antreprenorul rus Trandafilov.
Astfel, a suspendat adunarea şi a guvernat până în 1846 prin decrete legi, având în acest sens
încuviinŃarea Rusiei şi Turciei. A adoptat importante măsuri de modernizare în domeniul

6
social, edilitar, cultural, sanitar, al transporturilor. În 1844 a desfiinŃat robia Ńiganilor de pe
domeniile mănăstireşti şi ale statului, în 1846 a construit un sistem de drumuri care legau
capitala de oraşe ca Orşova, Sibiu, Braşov, Brăila, în 1847 a înfiinŃat eforia spitalelor. A
impus legea clerului, prin care se instituia controlul statului asupra veniturilor ecleziastice, a
naturalizat străinii şi a reorganizat învăŃământul.
În Moldova, domnitor regulamentar a fost Mihail Sturdza (1834-1849). Spirit practic,
bun administrator, înzestrat cu o aleasă cultură, Sturdza are totuşi imaginea unui conducător
corupt, ambiŃios, lacom şi autoritar. Era promotorul unei modernizări Ńinând mai degrabă de
despotismul luminat al secolului al XVIII-lea decât de viziunile radicale ale veacului în care
trăia. ConcepŃia sa politică se baza pe ordine şi autoritate, pe progres lent şi reformism
controlat. S-a ocupat cu precădere de îmbunătăŃirea administraŃiei şi a justiŃiei, creând instanŃe
specializate, eliminând ingerinŃele administraŃiei în justiŃiei, dispunând traducerea şi tipărirea
de coduri de legi. Prin legea pentru administrarea mănăstirilor închinate (1835) şi legea pentru
ocârmuirea averilor bisericeşti (1844) a pus sub controlul statului averile mănăstireşti, ale
episcopiilor şi mitropoliei. Prin legea rangurilor asimila rangurile boiereşti celor civile, iar
prin măsurile în domeniul economic stimula creşterea productivităŃii Ńării (instituirea
statutului de porto-franco pentru oraşul GalaŃi). În domeniul învăŃământului, a înfiinŃat
Academia Mihăileană după model occidental, însă mai târziu a transformat-o într-un colegiu
exclusiv francez. A promovat reorganizarea administraŃiei şi miliŃiei, a susŃinut modernizarea
şi sistematizarea urbană, organizarea serviciilor publice (sanitare, pompieri, salubrizare), a
reorganizat poştele şi a modernizat căile de comunicaŃie. În 1844 a dezrobit robii Ńigani. Însă
totodată a acŃionat împotriva oricăror acŃiuni ale tineretului liberal şi a instituit un regim dur
de cenzură. A domnit într-un regim personal, cu o Adunare obştească obedientă şi în bune
relaŃii cu Poarta şi Rusia.
Toate aceste reforme erau însă considerate insuficiente de către o tânără elită liberală
românească, instruită în Occident şi conştientă de necesitatea schimbări. Astfel, tot mai mult
se ajunge la contestarea unui regim apărat de Rusia în plan extern şi de o mare boierime
retrogradă în plan intern. Această opoziŃie s-a manifestat fie public, prin acŃiunile Partidei
naŃionale în Adunarea Obştească, fie în secret, prin comploturi şi conspiraŃii organizate de
societăŃi de esenŃă francmasonică.
Deşi ea a avut şi caracterul de opoziŃie personală faŃă de persoana domnitorului,
opoziŃia din Adunarea obştească a łării Româneşti a reprezentat şi o formă de contestare a
regimului regulamentar, o acŃiune de protest în sens naŃional faŃă de imixtiunile ruseşti în
administraŃia Ńării. Conflictul s-a acutizat după adoptarea articolului adiŃional, prin
transmiterea de petiŃii către reprezentanŃii diplomatici ai Marilor Puteri. În exterior, mişcarea

7
a fost popularizată de gazete de orientare liberal-democrată şi de broşuri în care se făcea
referire la unirea Principatelor, independenŃa lor, alegerea unui prinŃ străin, instituirea unei
garanŃii colective a Europei.
Mişcarea lui Ioan Câmpineanu este una care combină soluŃia legalistă cu cea
conspirativă şi diplomatică. Cum nu avea susŃinerea întregii clase boiereşti din Muntenia
pentru alegerea sa ca domn, Câmpineanu a considerat că pentru realizarea unirii principatelor
trebuia ca tronului să-i fie acordat lui Mihail Sturdza. Câmpineanu şi Felix Colson au călătorit
la Constantinopol, Londra şi Paris pentru a determina acordul puterilor pentru o schimbare în
statutul internaŃional al Principatelor. La Paris a avut discuŃii cu membrii emigraŃiei polone, în
vederea unei insurecŃii comune a românilor şi polonezilor. În noiembrie 1838 a elaborat două
documente ce propuneau viitoarea organizare a Ńării: 1) „Actul de unire şi independenŃă” care
cerea înlăturarea suzeranităŃii otomane şi a protectoratului Ńarist, unirea principatelor într-un
regat al Daciei, alegerea de domn ereditar şi care considera drept ilegale numirea domnului şi
Regulamentele Organice; 2) un proiect de constituŃie – „Osăbitul act de numire a suveranului
românilor”. Se fac referiri la atribuŃiile domnitorului şi se solicită chestiuni moderne precum:
separarea puterilor în stat, garda naŃională, responsabilitate ministerială, libertăŃi cetăŃeneşti,
votul universal şi eliberarea clăcaşilor.
În 1840 are loc o importantă mişcare politică, prima care îşi asumă şi dezvoltă ideea
pregătiri unei revoluŃii. Conducătorii mişcării, Dimitrie (Mitică) Filipescu, Eftimie Murgu, J.
A. Vaillant etc. doreau ca łara Românească să devină stat independent, cu o domnie
democratică în care toŃi locuitorii să fie egali în faŃa legii. În scopul reuşitei acŃiunii, ei au
stabilit relaŃii de colaborare cu fruntaşii liberali din Moldova, Banat şi Transilvania,
obiectivele fiind deosebit de importante: desfiinŃarea relaŃiilor şi a proprietăŃii feudale,
emanciparea şi împroprietărirea Ńăranilor, democratizarea societăŃii, drepturi şi libertăŃi
cetăŃeneşti etc.
În 1843 se înfiinŃează la Bucureşti societatea „FrăŃia”, din iniŃiativa lui Nicolae
Bălcescu, Ion Ghica şi Christian Tell. Gruparea acŃiona sub acoperirea legală a „SocietăŃii
Literare”, devenită din 1845 „AsociaŃia literară a României”. Scopul său oficial era
încurajarea şi sprijinirea financiară a scriitorilor, pentru ca aceştia să-şi poată tipări lucrările.
În realitate, obiectivele sale politice erau: unirea Principatelor, independenŃa statului,
emanciparea clăcaşilor, egalitatea cetăŃenilor în faŃa legii. Făceau parte din ea moldoveni,
munteni, ardeleni, bănăŃeni: Kogălniceanu, Negruzzi, Alecsandri, BariŃiu, Murgu, însă din
raŃiuni strategice membri de onoare erau domnitorii Bibescu şi Sturdza. O filială a „FrăŃiei” a
fost înfiinŃată în 1845 la Paris de către C. A. Rosetti, „Societatea StudenŃilor români”, aflată în
legătură cu cercurile intelectuale şi cu lojile masonice pariziene. Mişcarea românilor a fost

8
sprijinită şi de elita intelectuală franceză: Jules Michelet, Edgar Quinet, Lamartine.
În Moldova, în anii 1838-1839 are loc acŃiunea numită „ConjuraŃia confederativă”,
susŃinută de o grupare boierească condusă de comitele Leonte Radu şi de Neculai Ene. Se
urmărea formarea unei confederaŃii din łara Românească, Moldova şi Serbia, însă opozanŃii
lui Sturdza solicitau şi înlăturarea relelor regimului regulamentar, domnie ereditară, egalitatea
civilă, organizarea bicamerală a puterii legislative, libertatea tiparului, înfiinŃarea de şcoli.
Proiectul încredinŃa puterea executivă către domnitor şi un senat format din 12 boieri, iar
puterea legislativă unei obşteşti adunări , alcătuită din 32 de membri, aleşi de seimul întregii
boierimi. Se prevedea o universitate la Iaşi, şcoli elementare în Ńinuturi, un sinod pentru
treburile bisericeşti, introducerea monedei naŃionale, dezrobirea Ńiganilor, libertatea
cuvântului şi a tiparului.
O altă societate secretă este „AsociaŃia patriotică”, înfiinŃată la Vaslui în 1846.
Aceasta grupa majoritatea elitei intelectuale locale şi avea în program impunerea egalităŃii în
faŃa legii, a impozitului proporŃional cu venitul, înlăturarea abuzurilor din administraŃie. Toate
aceste mişcări au contribuit la omogenizarea societăŃii româneşti şi au pregătit mişcarea
românească de la 1848.