PLUMB

Simbolismul este un curent literar european, apărut ca reacție la adresa parnasianismului și a excesului sentimental
al romantismului, potrivit căruia semnificațiile lumii sunt descifrate prin simboluri. Se remarcă prefeinta pentru
corespondențe și sinestezii, asocieri spontane de senzații vizuale, olfactive, auditive şi tactile. Poezia simbolistă
devine o artă a sugestiei, preferându-se muzicalitatea interioară celei exterioare, textele sunt scrise în yers liber,
lirica este eliberată de regulile versificației clasice. Simbolismul autentic în literatura romana se instaurează prin
activitatea literară a lui George Bacovia, dar fusese teoretizat de Alexandru Macedonski.

George Bacovia a marcat poezia românească interbelică prin profunzimea şi sensibilitatea operelor sale,
proiectându-şi trăirile la dimensiuni infernale şi demonstrând că se poate trăi, constant, pe culmile disperării.
Considerat poet simbolist sau definit de G. Călinescu, neosimbolist, acesta îşi depășește epoca, anticipând
modernismul interbelic prin cele două volume de poezii, „Plumb” și „Schintei galbene”.

Creația literară „Plumb" este o artă poetică simbolistă, exprimând viziune despre lume a autorului, într-un limbaj
literar care-l particularizează. Ea deschide volumul de debut, cu acelaşi nume, apărut în 1916, o perioadă tulbure,
deoarece România se pregătea să intre în Primul Război Mondial. Pozitia ei privilegiată în cadrul acestei cărţi îi
demonstrează statutul de text programatic, cheie de interpretare a unui univers liric monocord, singular în întreaga
literatură română. Ea se înscrie în universul liric specific poetului, al atmosferei de plumb, în care pluteşte obsesia
morţii şi o descompunere a fiinţei organice.

Tema secului existential si cea a mortii se dezvolta intr-o compozitie savant orchestrata, in care toate elementele
converg. Cele douã catrene sunt perfect simetrice la nivelul sintaxei poetice si al structurilor metrice. Melodia
stranie, interiorizata se isca din predominanta iambului - ritm elegiac, al senzatilor, melancolice, triste, precum si
din utilizarea figurilor de sunet si recurenta cuvântului-cheie (versurile 1 si 4 din fiecare strofa sfârgese cu
substantivul plumb, care reapare si in două pozitii mediane). Sub semnul viziunii simboliste se armonizează şi
numeroasele motive regăsite în text: ,,cavou",,,amor",mort",,,vänt". Plumbul devine laitmotiv atât al poeziei
„Plumb", dar şi al întregii opere bacoviene. Toate acestea alcătuiesc un singur câm semantic, cel al morții
atotcuprinzătoare care înghite lent ființe (,,mort"), obiecte (,,sicriele de plumb"), sentimente (,,amorul meu").

Titlul poeziei este simbolul „plumb", cuvânt care are drept corespondent in natură metalul, ale cărui trăsaturi
specifice sugereaza stări sufletesti, atitudini poetice: greutatea metalului sugereaza apăsarea sufleteasca, culoarea
cenusie sugerează monotonia, angoasa; maleabilitatea metalului -sugereazà dezorientarea;. Sonoritatea surda a
cuvântului (patru consoane si o singurà vocala) sugereazà inchiderea definitiva a spatiului existential, farà solutii de
iesire.

Structural, imaginarul poetic se configurează pe doua planuri - cel al realitatii exterioare, obiective, si cel al realitaii
lăuntrice, subiective -, aflate intr-o relatie de corespondenta, definitorie pentru estetica. simbolista, Planurile devin
coincidente sub semnul aceluiasi simbol - plumbul - si in spatiul aceluiasi câmp semantic thanatic.

Discursul poetic este dispus sub forma unui monolog tragic, exprimat prin intermediul a două catrene perfecte,
bazate pe un paralelism sintactic accentuat de refren şi de repetiții. Se creează astfel o circularitate dramatică ce
exprimă repetitiv sentimentul de cădere sub o greutate strivitoare. Simetria este accentuată şi de structurile
impersonale,,era frig",,,era vânt", de prezenţa punctelor de suspensie şi a liniilor de pauză care subliniază
intensitatea sentimentului de spleen. În viziunea lui Tudor Vianu, echilibrul compozițional atent urmărit în versurile
din incipit şi final este caracteristic unei prime etape din creația bacoviană.
Strofele debutează cu un verb la imperfect, urmat de un complement circumstanţial de mod şi de sintagme având
în componență termenul ,,plumb":,, Dormeau adânc sicriele de plumb",,,Dormea întors amorul de plumb". Timpul
imperfect oferă discursului liric aspectul fluid al unei viziuni halucinante, în care coșmarul se instalează tiranic. La
nivel fonetic se conturează atmosfera apăsătoare prin frecvenţa consoanelor,,m", „p" "b" “l” ce creează sonoritatea
rigidă a poemului, în timp ce terminațiile vocalice ale imperfectului,, “eau",,,au" sugereaza plânsul.

Utilizarea formelor pronominale, adjectivul pronominal posesiv,,meu" şi verbale, “am început ",,,să strig" ,,stam" de
persoana întâi încadrează opera în categoria lirismului subiectiv.

Prima secvenţă lirică creionează planul exterior, sufocant.,,Plumbul",,,somnul",,,vântul" sunt simboluri ale
degradării, ale unui univers în care nimic nu trăiește cu adevărat. În lirica românească, viețuirea într-un cavou
rămâne o reprezentare legată de numele lui George Bacovia. Spatiul strâmt, mortuar este echivalentul tuturor
limitărilor, al condiționărilor în faţa cărora artistul se simte obosit, singur şi nefericit.,,Vântul" este expresia
exterioară a neferiricirii lăuntrice, asemănător sunetului coroanelor de plumb ilustrat de imaginea
auditivă,,scârțâiau coroanele". Muzicalitatea gravă a versurilor redă plânsul unui “suflet ars", deznădăjduit. Fiecare
dintre termenii plasați în rima primului catren poartă o mare greutate
consonantică:,,plumb" /,,vestmânt" /,,vânt" /,,plumb", o aliterație ce sugerează închiderea irevocabilă a orizontului.
Și vizual, şi sonor textul bacovian raspandeşte semnale ale tragismului existențial. Epitetul,,dormeau adânc"
exprimă încercarea de negare a realității .Un sine maladiv este surprins în relațiile sale cu o lume căreia nu i-a reuşit
operația alchimică de transformare plumbului în aur şi se vede acum invadată de această materie grea.

Cea de-a doua strofă realizează corespondența dintre realitatea exterioară şi cea interioară. Metafora,,Dormea
întors amoru ieu de plumb/ Pe flori de plumb" reliefează singurătatea şi neliniştea. Sinestezia creată prin apelul la
vizual,,plumb", la auditiv,,sa strig" şi la tactil,,frig" accentuează încadrarea poeziei în estetica simbolistă. Un rol
important il are în acest catren imaginea oximoronica a,,aripilor de plumb",interpretată mitologic drept,,zbor
întors" imposibilitatea evadării dintr-un univers sufocant. Poetul, un Icar modern, nu se poate elibera din labirintul
morţii şi se prăbuşeşte strivit de greutatea lumii. În acest univers terifiant, poetul este parcă ultimul supraviețuitor
al morții universale. Ce rămâne din iminenta metamorfozare în plumb a toate câte există este doar poezia

În concluzie, începand cu aceastà primã poezie a volumului de debut, George Bacovia conferă esteticii simboliste
românesti profunzime de substantã, de viziune si de expresie, prin atmosferă, procedee, cromatică, muzicalitate,
definindu-l pe poet drept un "pictor în cuvinte şi compozitor în vorbe". (Alexandru Piru).