Circuite de RF și de microunde – RFID

(EA)
Echipamente de automatizări electrice
şi electronice (AIA)

Prof. univ. dr. ing. An universitar

Valentin POPA 2023-2024
 CUPRINS
1. Introducere.
2. Tehnici de modulație analogică
3. Sistemul RFID.
4. Sisteme și echipamente EAS (Electronic
Article Surveillance)
5. Sisteme ce folosesc transpondere cu
memorie
6. Echipamente si sisteme RFID utilizate in
medii metalice
7. Echipamente si sisteme NFC
8. Echipamente și sisteme de automatizări
bazate pe tehnologia RFID.
Bibliografie
1. John Webster Measurement instrumentation ans sensors, Editura CRC
Press, ISBN 0-8493-8347-1, 1999
2. Finkenzeller, Klaus, RFID Handbook – Fundamentals and Applications
in Contactless Smart Cards and Identification, ISBN: 0470844027,
Editura John Wiley & Sons, 2003
3. Sandip Lahiri - RFID Sourcebook, ISBN: 0-13-185137-3, Editura
Prentice Hall PTR, 2005
4. N.D. Alexandru, Introducere în comunicatii, Editura CERNI, 2004
5. R.A. Dunlop - "Experimental Physics. Modern Methods", Oxford
niversity Press, 1988.
6. Geoff Walker, Intel Corporation – Fundamentals of
Projected-Capacitive Touch Technology, 2014,
[Link]/Touch_Technologies_Tutorial_Latest_Version.p
df
8. * * * - I CODE SLI, Smart label IC, Functional specification, Philips,
Jan. 2003.
9. * * * - ISO 15693 Identification cards — Contactless integrated
circuit(s) cards — Vicinity cards
10. * * * - ISO 14443 Identification cards — Contactless integrated
circuit(s) cards — Proximity cards
Suportul de curs se află la adresa:

[Link]
Tc3Mzk3OTU3NDha?cjc=4pdjoxf

Password: 4pdjoxf
 Cap.1 Introducere
În cadrul cursului se vor prezenta principalele sisteme
de identificare a bunurilor, persoanelor și animalelor,
prezente atât în sistemele RF cat și în sistemele
complexe de automatizări electrice si electronice. Un
accent deosebit se va pune pe prezentarea tehnicilor de
identificare automată și pe aplicațiile concrete de
identificare în domeniul radiofrecvenței. Vor fi
prezentate, de asemenea, principiile de funcționare a
sistemelor de identificare: echipamente de afișare și
senzori optici.
Sistemele de identificare automată sunt utilizate în
aplicaţiile pentru controlul şi securizarea intrărilor, în
urmărirea trasabilităţii produselor, atât în procesul de
fabricare cât și pe lanţul de desfacere a acestora,
inclusiv în departamentele de service.
 Identificarea pe baza codului de bare, care a
revoluţionat sistemele de identificare cu ceva timp în
urmă, a început să devină inadecvată într-un număr din
ce în ce mai mare de aplicaţii. Codurile de bare pot fi
extrem de ieftine, dar neajunsul lor stă în capacitatea
redusă de a stoca informaţii și a faptului că nu pot fi
reprogramate.
Soluţia tehnică, considerabil mai adecvată, ar putea
fi aceea de a stoca datele de identificare în memoria
unui cip de siliciu. Necesitatea unei capacități mai mari
de stocare a informației a condus la apariția cartelelor
cu memorie, cu contact (gen cartelă de telefon sau card
de bancă). De multe ori însă, contactul mecanic utilizat
la aceste carduri este ineficient.
Ulterior, au apărut tehnici de transmitere a
datelor fără contact mecanic între dispozitivul de
stocare și sistemul de prelucrare și identificare,
utilizând tehnologia RFID.
 Transferul fără contact este mult mai flexibil. În cazul
ideal, energia necesară pentru operarea datelor este
luată de la cititor, fără a exista un contact fizic cu
acesta. Sistemele de identificare fără contact sunt
numite sisteme RFID (Radio Frequency Identification -
Identificare prin Radio-Frecvenţă), datorită procedurii
utilizate pentru transferul de energie şi date. Sistemele
RFID se regăsesc astăzi în majoritatea aplicaţiilor de
identificare automată.
În esență sistemul RFID este un sistem de
identificare asemănător tehnologiei ce utilizează codurile
de bare, tehnologie care folosește un cititor ce trimite
un fascicul (cu λ în spectrul vizibil sau IR) asupra unor
etichete adezive, lipite pe obiecte, pe care se află o
serie de linii negre şi spatii albe. Similar, tehnologia
RFID necesită un cititor şi tag-uri sau etichete speciale
ataşate sau integrate în obiecte.
Prezentarea generală a sistemelor de identificare
 Sisteme cu cod de bare
Codul de bare este un cod binar, aranjat ca un
câmp de bare şi spaţii goale, într-o configuraţie
paralelă. Câmpurile sunt aranjate după un model
prestabilit şi reprezintă date elementare referitoare la
simbolurile asociate. Secvenţa de bare (groase şi
înguste) şi goluri poate fi interpretată numeric şi
alfanumeric. Această secvenţă este citită prin scanarea
optică cu laser şi reflexia diferită a fascicolului luminos
pe barele negre şi golurile albe. Există aproximativ 10
tipuri diferite de coduri de bare care se utilizează în
mod frecvent.
Codul EAN (European Article Number) este unul
dintre cele mai utilizate coduri de bare, cod care a fost
proiectat pentru a satisface cerinţele din industria
alimentară. Codul EAN reprezintă o dezvoltare a
codului UPC (Universal Product Code ) din USA,
introdus la începutul anilor ‘70.
Sistem wireless de citire a codurilor de bare
 Sisteme bazate pe recunoaşterea optică a
caracterelor (OCR)
Sistemul OCR (Optical Character Recognition) a fost
pentru prima dată utilizat în anii ’60. Fonturile speciale
au fost dezvoltate, pentru această aplicaţie, sub forma
unor caractere stilizate, astfel încât să poată fi citite
atât în mod normal de către oameni, cât şi automat de
către maşini. Avantajul major al sistemelor OCR constă
în cantitatea mare de informaţii şi posibilitatea citirii
vizuale a datelor, în caz de urgenţă.
În zilele noastre, OCR îşi găseşte aplicabilitate mai
rar în producţie, domeniile administrative şi de service,
dar în special în domeniul bancar (pentru înregistrarea
cecurilor), fiind pe cale de dispariție. Sistemele OCR au
dezavantajul unui preţ de cost ridicat şi a unor
cititoare complicate în comparaţie cu celelalte sisteme
de identificare.
Programul software utilizat pentru recunoașterea
caracterelor necesită o etapă de învățare.
Tehnologia biometrică
În contextul sistemelor de identificare, biometria
este un termen general pentru toate procedurile de
identificare a oamenilor prin compararea sigură a
caracteristicilor fizice individuale.
În practică aceste proceduri constau în:
- identificarea pe baza amprentelor digitale;
- identificarea pe baza amprentelor mâinii,
- identificarea vocală,
- identificarea feţei sau a retinei sau a irisului.
De exemplu, când tehnologia amprentelor digitale
este folosită pentru identificarea persoanelor la intrările
securizate, vârful degetului este pus pe un cititor
special. Sistemul de calcul înregistrează datele pentru
imaginea citită şi le compară cu imaginile de referinţă
memorate.
Metoda cea mai simplă utilizată pentru biometria facială
măsoară diferite caracteristici ale feței unei persoane, cum
ar fi distanta dintre ochi sau poziția gurii față de nas.
 Identificarea vocală

În ultimul timp, sistemele specializate sunt

capabile să facă identificarea persoanelor sau
comenzilor pe baza recunoaşterii vorbirii. Pentru
aceasta, utilizatorul vorbeşte la un microfon conectat
la un calculator performant, dotat cu un program
software dedicat. Acesta converteşte cuvintele în
semnale digitale, care sunt evaluate printr-un
software specific de identificare.
Scopul verificării vorbirii constă în a controla
identitatea unei persoane pe baza vocii sale sau de a
transmite comenzi către diverse sisteme, pe baza
comezilor vocale ale utilizatorului. De exemplu,
recunoaşterea vocală poate determina efectuarea
unor operaţii cum ar fi: deschiderea unei uşi,
aprinderea luminii etc.
 Cardurile smart
Un card smart reprezintă un sistem de stocare
electronică a datelor, cu posibilitatea controlării acesteia
de către o capacitate adiţională de calcul (microprocesor
card), încorporată într-un card de plastic de mărimea
cardului de credit (card ISO).
Cardul smart este plasat în cititor, care
realizează o conexiune galvanică cu suprafaţa cardului.
Cardul este alimentat cu energie prin respectivele
contacte şi schimbă date cu cititorul în mod sincron (pe
baza unui tact furnizat de cititor). Transferul de date
între cititor şi card se face printr-o interfaţă serială.
Unul din avantajele cardului smart constă în
faptul că datele stocate pe el pot fi protejate la
accesarea nedorită, dar contactele sunt vulnerabile la
uzură, coroziune şi murdărie, iar cititoarele sunt scumpe
și nu pot fi protejate de acte de vandalism.
 Sistemele RFID
Sistemul RFID necesită un cititor şi tag-uri
speciale, etichete sau cartele ataşate/integrate în
obiecte. Tag-ul conţine un circuit integrat numit
transponder, format dintr-un microcontroler cu memorie
ROM sau RAM integrată pe cip şi o antenă realizată în
diverse tehnologii ce depind de frecvența de operare a
sistemului RFID. Există tag-uri pasive și active (conțin o
baterie).
Spre deosebire de cardurile smart, la tagurile
pasive energia necesară alimentării transponderului şi
energia necesară transferului de date între transponder
şi cititor este obţinută fără contact galvanic, prin
intermediul câmpului magnetic sau a câmpului
electromagnetic generat de cititor. După cum arată şi
denumirea, (identificare prin radiofrecvenţă) informaţiile
sunt transmise prin intermediul undelor radio.
 Sistemul RFID foloseşte, în general, un câmp
electromagnetic de mică putere, având o frecvenţă de
lucru în domeniul de radiofrecvenţă (100 kHz –
5,6GHz). Acest câmp de radiofrecvenţă nu necesită o
poziţionare precisă a obiectului la citire, el penetrează
orice material nemetalic nefiind necesar contactul
direct cu echipamentul de citire şi nici nu trebuie
respectată condiţia de vizibilitate directă (line-of-sight)
între cititor şi tag, ca în cazul celorlalte sisteme de
identificare.
Cele mai simple aplicaţii ale sistemelor RFID sunt
similare cu sistemele de identificare bazate pe
utilizarea codurilor de bare, dar cele mai sofisticate
produse RFID se pot interfaţa cu senzori externi pentru
măsurarea unor parametrii specifici, camere TV, drone
sau sisteme GPS (Global Positioning Satellite) pentru
urmărirea poziţiei unor obiecte cu ajutorul sateliţilor.
 Tendinţa mondială în domeniul implementării
sistemelor RFID este orientată spre înlocuirea
sistemului bazat pe coduri de bare în cât mai multe
aplicaţii. Însă, pentru aceasta este necesară scăderea
costului de producţie a transponderelor, pentru ca
sistemele RFID să fie rentabile, comparativ cu cele
care folosesc coduri de bare (la care eticheta este
extrem de ieftină). Deja, acest cost a scăzut astăzi sub
10 cenţi pentru producţia de masă (peste 10 milioane
de exemplare) pentru o capacitate de memorie de 120
de biți. Totuși, in viitor, acest preț va rămâne
dependent de capacitatea de memorie înglobată.
Costul sistemului RFID cuprinde costul tag-urilor,
cititorului, echipamentelor hardware şi a software-ului,
utilizate pentru procesarea şi păstrarea informaţiilor.
O data cu succesul implementărilor RFID in domeniul producției a
crescut și interesul pentru abordarea tehnologiei în arii de activitate
conexe, dar și in activitățile de cercetare privitoare la optimizarea
proceselor din fabrici. Acest lucru este confirmat și de trendul actual
bazat pe statisticile pieței globale a tehnologiei RFID.