Paris este capitala și cel mai mare oraș din Franța.

Orașul este traversat de

fluviul Sena, în nordul Franței, în mijlocul regiunii Île-de-France (cunoscută și
ca regiunea Paris). Orașul în limitele sale administrative (cele 20 de arondismente)
este în mare parte neschimbat din anul 1860, având o populație estimată oficială de
2.102.650 de locuitori la 1 ianuarie 2023[4], iar zona metropolitană Paris are o
populație estimată oficial de 12.271.794 de locuitori la 1 ianuarie 2023, sau
aproximativ 19% din populația Franței[5]. Este una dintre cele mai populate zone
metropolitane din Europa. Parisul a fost unul dintre cele mai mari orașe ale lumii
occidentale pentru aproape 1000 de ani, înainte de secolul al XIX-lea și cel mai mare
oraș din lume între secolele XVI-XIX. Începând cu secolul al XVII-lea, Parisul a fost
unul dintre cele mai importante centre ale lumii de finanțe, diplomație,
comerț, modă, gastronomie și știință. Pentru rolul său principal în arte și științe,
precum și pentru sistemul său timpuriu extins de iluminat stradal, în secolul al XIX-
lea, a devenit cunoscut sub numele de „Orașul Luminii”.[6] Ca și Londra, înainte de
cel de-al Doilea Război Mondial, a fost numită uneori și capitala lumii.

Parisul este astăzi unul dintre cele mai mari centre economice și culturale din lume,
iar influența sa politică, educativă, divertisment, mass-
media, modă, știință și arte contribuie la considerarea sa drept unul dintre cele mai
importante orașe din lume.[7][8][9][10] Acesta găzduiește sediul mai multor organizații
internaționale, cum ar fi mai multe organizații ale Națiunilor
Unite, UNESCO, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Camera
Internațională de Comerț, Biroul Internațional de Greutăți și Măsuri, informalul Club
Paris, Agenția Internațională pentru Energie, Federația Internațională pentru
Drepturile Omului, împreună cu organisme europene precum Agenția Spațială
Europeană, Autoritatea Bancară Europeană sau Autoritatea Europeană pentru Valori
Mobiliare și Piețe. Parisul este considerat unul dintre cele mai verzi[11] și
mai locuibile[12] orașe din Europa. De asemenea este unul dintre cele mai scumpe.[13]
[14]
.

Paris și regiunea Paris, cu 739 de miliarde de euro (743 de miliarde de dolari) în

2019, (cel mai mare PIB al unei regiuni din Europa)[15], produceau mai mult de un
sfert din produsul intern brut al Franței în 2009.[16] Conform estimărilor pentru 2008,
aglomerația din Paris era cea mai mare din Europa[17] sau al doilea cel mai
mare[18] pol economic urban european și al șaselea ca mărime din lume[19]. Regiunea
Paris are cea mai mare concentrație de studenți (în învățământul superior)
din Uniunea Europeană[20], este prima în Europa în ceea ce privește capacitatea de
cercetare și dezvoltare [20] și este considerată una dintre cele mai bune regiuni din
lume pentru inovație[21]. Cu aproximativ 17 milioane de turiști străini anual,[22] Paris
este cel mai vizitat oraș din lume. Parisul și regiunea sa conțin 3.800 de monumente
istorice și patru Locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO.[20]

Parisul este un important centru feroviar, de autostrăzi și de transport aerian deservit

de două aeroporturi internaționale: Aeroportul Charles de Gaulle (al doilea cel mai
aglomerat aeroport din Europa) și Aeroportul Orly.[23][24] Deschis în 1900, sistemul de
metrou al orașului, Metroul din Paris, deservește zilnic 5,23 milioane de pasageri;
[25]
este al doilea cel mai aglomerat sistem de metrou din Europa după metroul din
Moscova. Gare du Nord este a 24-a cea mai aglomerată gară din lume și cea mai
aglomerată din afara Japoniei, cu 262 de milioane de pasageri în 2015.[26] Parisul
este cunoscut în special pentru muzeele și reperele sale arhitecturale: Luvru a primit
7,8 milioane de vizitatori în 2022, păstrându-și renumele de cel mai vizitat muzeu de
artă din lume.[27] Musée d'Orsay, Musée Marmottan Monet și Musée de
l'Orangerie sunt remarcate pentru colecțiile lor de
artă impresionistă franceză. Musée National d'Art Moderne al Centrului
Pompidou are cea mai mare colecție de artă modernă și contemporană din Europa,
împreună cu Muzeul Rodin și Muzeul Picasso. Cartierul istoric de-a lungul Senei din
centrul orașului a fost clasificat ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO din 1991; iar
reperele populare de acolo includ Catedrala Notre Dame de Paris de pe Île de la
Cité, în prezent închisă pentru renovare după incendiul din 15 aprilie 2019. Alte
obiective turistice populare includ capela regală gotică Sainte-Chapelle, tot pe Île de
la Cité; Turnul Eiffel, construit pentru Expoziția Universală de la Paris din
1889; Grand Palais și Petit Palais, construite pentru Expoziția Universală de la Paris
din 1900; Arcul de Triumf de pe Champs-Élysées și dealul Montmartre cu istoria sa
artistică și Bazilica Sacré-Coeur.[28]

Clubul de fotbal Paris Saint-Germain și clubul de rugby Stade Français au sediul la

Paris. Stade de France, cu 80.000 de locuri, construit pentru Cupa Mondială FIFA
1998, este situat chiar la nord de Paris, în comuna vecină Saint-Denis. Parisul
găzduiește turneul anual de tenis de Grand Slam al French Open pe zgura roșie de
la Roland Garros. Orașul a găzduit Jocurile Olimpice în 1900, 1924 și va
găzdui Jocurile Olimpice de vară din 2024. Cupele Mondiale FIFA din 1938 și
1998, Cupa Mondială de Rugby din 2007, precum și Campionatele Europene
UEFA din 1960, 1984 și 2016 au fost de asemenea organizate în acest oraș. În
fiecare iulie, cursa de ciclism din Turul Franței se termină pe Avenue des Champs-
Élysées din Paris.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Numele Paris derivă de la primii săi locuitori, tribul galic cunoscut ca Parisii. Orașul
era denumit Lutetia (mai complet, Lutetia Parisiorum, „Lutetia Parisii-lor”), în
perioada romană între secolul I și al VI-lea, dar în timpul domniei lui Iulian
Apostatul (360-363) numele orașului a fost schimbat în Paris.[29]

Se crede că numele provine de la numele tribului Parisii, un trib galic din epoca
fierului și perioada romană,[30] care provine din cuvântul galic parisio care înseamnă
„oameni muncitori” sau „meșteșugari”.[31]

Parisul are multe porecle, cea mai cunoscută fiind „La Ville-Lumière („Orașul
Luminilor”),[32] nume care se datorează în primul rând faimei orașului pentru faptul că
era un centru de educație și al ideilor în epoca iluminismului și mai târziu datorită
adoptării iluminatului stradal,[33] deoarece Parisul a fost unul dintre primele orașe
mari europene care au folosit iluminatul stradal cu gaz la scară mare pe bulevardele
și monumentele sale. Luminile cu gaz erau instalate pe Place du Carrousel, Rue de
Rivoli și Place Vendome în 1829. Până în 1857, toate bulevardele Mari au fost
iluminate.[34] Până în anii 1860, bulevardele și străzile Parisului erau iluminate de
56.000 de lămpi cu gaz.[35] De la mijlocul secolului al XIX-lea Parisul este cunoscut
sub numele de Paname,[36] în argoul parizian, datorită pălăriilor Panama purtate
popular în capitală la începutul secolului al XX-lea.[37] Cântărețul Renaud a
popularizat termenul în rândul generațiilor tinere în albumul din 1976 Amoureux de
Paname („Îndrăgostit de Paname”).
Locuitorii Parisului sunt cunoscuți în limba română ca „parizieni” și în limba franceză
ca Parisiens (Pronunție în franceză: /paʁizjɛ̃/). Parizienii sunt adesea numiți
peiorativ Parigots (Pronunție în franceză: /paʁiɡo/), un termen folosit pentru prima dată
în anul 1900[38], de către cei care trăiau în afara regiunii Paris.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Origini[modificare | modificare sursă]

Île de la Cité și Île Saint-Louis

Nucleul istoric al Parisului este Île de la Cité, o insulă mică locuită în antichitate de
tribul parisiilor (parisii în latină), un sub-trib al celticilor Senones, care au locuit în
zona Parisului de pe la mijlocul secolului al III-lea î.Hr.[39] [40] și care întemeiaseră în
zonă un mic sat de pescari. Una dintre principalele rute comerciale de nord-sud ale
zonei a traversat Sena pe île de la Cité; acest loc de intersecție al rutelor comerciale
terestre și pe apă a devenit treptat un important centru comercial.[41] Parisii făceau
comerț cu multe orașe fluviale (unele chiar departe, în Peninsula Iberică) și își
băteau propriile monede în acest scop.[42]

Monede de aur bătute de Parisii (secolele V-I î.Hr.)

Astăzi cea mai mare parte din insulă este ocupată de impresionantul Palais de
Justice și de catedrala Notre-Dame de Paris. Insula este conectată cu sora sa mai
mică, Île Saint-Louis, care este ocupată de edificii construite în secolul XVII și XVIII.
Caracteristicile majore ale Parisului sunt cheiurile străjuite de copaci de-a
lungul Senei - în special malul stâng cu vânzătorii ambulanți de cărți
(faimoșii buchiniști), podurile istorice care traversează Sena, celebrele bulevarde
precum Champs-Élysées precum și numeroase alte clădiri și monumente
reprezentative, dintre care multe sunt înscrise în Patrimoniul Umanității stabilit de
UNESCO.

Parisul a fost ocupat de tribul galic până când au ajuns aici romanii în 52 î.Hr..
[43]
Invadatorii se refereau la ocupanții anteriori ai orașului ca parisii, însă au numit
orașul Lutetia, care înseamnă „loc mlăștinos”, „loc argilos” (din lutum, „lut”).
Aproximativ cincizeci de ani mai târziu orașul s-a extins și pe malul stâng al Senei, în
actualul cartier latin, și a fost numit "Paris" și a ajuns prosper, cu forum, băi, temple,
teatre și un amfiteatru.[44]

Până la sfârșitul Imperiului Roman de Apus, orașul era cunoscut sub numele
de Parisius, un nume latin care mai târziu va deveni Paris în franceză.
[45]
Creștinismul a fost introdus la mijlocul secolului al III-lea [Link]. de Sfântul Denis,
primul episcop al Parisului: potrivit legendei, când acesta a refuzat să renunțe la
credință în fața ocupanților romani, a fost decapitat pe dealul care a devenit
cunoscut sub numele de Mons Martyrum (în latină „Dealul Martirilor”) și mai târziu
„Montmartre”, deal de unde a mers fără cap spre nordul orașului; locul unde a căzut
și a fost înmormântat a devenit un important altar religios, Bazilica Saint-Denis, unde
sunt îngropați mulți regi francezi.[46]

Ocupația romană s-a încheiat în 508, când Clovis I a făcut orașul capitala
dinastiei Meroviengienilor a francilor. [47] Invaziile vikingilor din secolul IX au obligat
parizienii să construiască o fortăreață pe Île de la Cité. În cursul uneia dintre invazii,
Parisul a fost cucerit de către vikingi, sub conducerea lui Ragnar Lodbrok, care a
primit o recompensă uriașă pentru a pleca pe 27 martie 845. Slăbiciunea ultimilor
regi Carolingieni a dus la creșterea puterii conților Parisului. Odo, Conte de Paris a
fost ales ca rege al Franței, mai precis al Franciei de Vest[48] de către lorzii feudali
pentru rolul său în apărarea din cadrul asediul Parisului (885–886), în timp ce Carol
al III-lea avea pretenții la tron. Un secol mai târziu, în 987, Hugo Capet, conte de
Paris, a fost ales de lorzii feudali ca rege al Franciei Occidentale unificate după
moartea ultimului urmaș carolingian, inițiând dinastia Capețiană. Astfel, Parisul a
devenit treptat cel mai mare și mai prosper oraș din Franța.[46]

În timpul Evului Mediu clasic și târziu până la Ludovic al XIV-

lea[modificare | modificare sursă]
Până la sfârșitul secolului al XII-lea, Parisul devenise capitala politică, economică,
religioasă și culturală a Franței. Palais de la Cité, reședința regală, se afla la capătul
vestic al Île de la Cité. În 1163, în timpul domniei lui Ludovic al VII-lea, Maurice de
Sully, episcopul Parisului, a inițiat construcția Catedralei Notre-Dame la extremitatea
sa estică.

După ce terenul mlăștinos dintre râul Sena și brațul său mai lent, "brațul mort", din
nord a fost umplut începând cu secolul al X-lea, centrul cultural al Parisului a început
să se mute pe malul drept. În 1137, o nouă piață a orașului (actualul Les Halles) a
înlocuit cele două piețe mai mici de pe Île de la Cité și Place de Grève (Place de
l'Hôtel de Ville). Aceasta din urmă găzduia sediul corporației comerciale fluviale a
Parisului, o organizație care a devenit ulterior, neoficial (deși oficial în anii următori),
primul guvern municipal al Parisului.

La sfârșitul secolului al XII-lea, Filip August a extins fortăreața Louvre pentru a apăra
orașul împotriva invaziilor pe râu din vest, a dotat orașul cu primele sale ziduri între
1190 și 1215, a reconstruit podurile de pe ambele părți ale insulei sale centrale și a
pavat principalele artere. În 1190, el a transformat vechea școală catedrală a
Parisului într-o corporație de studenți și profesori care avea să devină Universitatea
din Paris și care urma să atragă studenți din întreaga Europă.

Cu 200.000 de locuitori în 1328, Parisul, deja capitala Franței, era cel mai populat
oraș din Europa. Prin comparație, Londra avea 80.000 de locuitori în 1300. Până la
începutul secolului al XIV-lea, atât de multe gunoaie se adunaseră în orașele
europene încât orașele franceze și italiene numeau străzile după deșeurile umane.

În timpul Războiului de O Sută de Ani, Parisul a fost ocupat de forțele burgunde

aliate cu englezii din 1418, înainte de a fi ocupat în întregime de englezi când Henric
al V-lea al Angliei a intrat în capitala Franței în 1420; în ciuda unui efort din 1429 al
Ioanei d'Arc de a elibera orașul, acesta a rămas sub ocupație engleză până în 1436.

În războaiele religioase franceze de la sfârșitul secolului al XVI-lea, Parisul a fost un

bastion al Ligii Catolice, organizatorii masacrului din ziua Sfântului Bartolomeu din
24 august 1572, în care mii de protestanți francezi au fost uciși. Conflictele s-au
încheiat când pretendentul la tron, Henric al IV-lea, după ce s-a convertit la
catolicism pentru a putea intra în capitală, a intrat în oraș în 1594 pentru a revendica
coroana Franței. Acest rege a adus mai multe îmbunătățiri capitalei în timpul domniei
sale: a finalizat construcția primului pod neacoperit din Paris, cu trotuare, Pont Neuf,
a construit o extensie a Luvrului care îl conecta la Palatul Tuileries și a creat prima
piață rezidențială din Paris, Place Royale, acum Place des Vosges. În ciuda
eforturilor lui Henric al IV-lea de a îmbunătăți circulația în oraș, lățimea străzilor din
Paris a fost un factor care a contribuit la asasinarea sa în apropiere de piața Les
Halles în 1610.

În secolul al XVII-lea, cardinalul Richelieu, prim-ministrul lui Ludovic al XIII-lea, era

hotărât să facă din Paris cel mai frumos oraș din Europa. El a construit cinci noi
poduri, o nouă capelă pentru Colegiul Sorbona și un palat pentru el, Palais-Cardinal.
După moartea lui Richelieu în 1642, clădirea a fost redenumit Palais-Royal.

Din cauza revoltelor pariziene din timpul războiului civil Fronde, Ludovic al XIV-lea
și-a mutat curtea la un nou palat, Versailles, în 1682. Deși nu mai era capitala
Franței, artele și științele au înflorit în oraș, cu Comédie-Française, Academia de
Pictură și Academia Franceză de Științe. Pentru a demonstra că orașul era sigur de
atacuri, regele a demolat zidurile orașului și le-a înlocuit cu bulevarde împădurite
care aveau să devină Grands Boulevards. Alte realizări notabile ale domniei sale au
fost Collège des Quatre-Nations, Place Vendôme, Place des Victoires și Les
Invalides.[49]

Secolele XVIII și XIX[modificare | modificare sursă]

Parisul a crescut în populație de la aproximativ 400.000 locuitori în 1640, la 650.000
locuitori în 1780. Un nou bulevard numit Champs-Élysées a extins orașul spre vest
până la Étoile, în timp ce cartierul muncitoresc Faubourg Saint-Antoine, de pe partea
estică a orașului, a devenit tot mai aglomerat cu muncitori migranți săraci din alte
regiuni ale Franței.

Parisul a fost centrul unei explozii de activitate filosofică și științifică, cunoscută sub
numele de Epoca Iluminismului. Diderot și D'Alembert au publicat Enciclopedia lor în
anul 1751, înainte ca Frații Montgolfier să lanseze primul zbor cu echipaj uman într-
un balon cu aer cald pe 21 noiembrie 1783. Parisul a fost capitala financiară a
Europei continentale, precum și principalul centru european pentru publicarea
cărților, moda și fabricarea mobilierului de lux și a bunurilor de lux. Pe 22 octombrie
1797, Parisul a fost, de asemenea, locul primei sărituri cu parașuta din istorie,
realizată de Garnerin.

În vara anului 1789, Parisul a devenit scena principală a Revoluției Franceze. Pe 14

iulie, o mulțime a luat cu asalt arsenalul de la Invalides, obținând mii de arme cu care
a atacat Bastilia, un simbol principal al autorității regale. Prima Comună
independentă a Parisului, sau consiliul orașului, s-a întrunit în Hôtel de Ville și a ales
un primar, astronomul Jean Sylvain Bailly, pe 15 iulie.

Ludovic al XVI-lea și familia regală au fost aduși la Paris și închiși în Palatul

Tuileries. În anul 1793, pe măsură ce revoluția devenea din ce în ce mai radicală,
regele, regina și primarul au fost decapitați prin ghilotină, alături de peste 16.000 de
alte persoane în întreaga Franța. Proprietățile aristocrației și ale bisericii au fost
naționalizate, iar bisericile orașului au fost închise, vândute sau demolate. O
succesiune de facțiuni revoluționare au condus Parisul până pe 9 noiembrie 1799,
când Napoleon Bonaparte a preluat puterea ca Prim Consul.

Populația Parisului a scăzut cu 100.000 locuitori în timpul Revoluției, dar după 1799
a crescut cu 160.000 de noi locuitori, ajungând la 660.000 până în 1815. Napoleon a
înlocuit guvernul ales al Parisului cu un prefect de încredere. A început să ridice
monumente în cinstea gloriei militare, inclusiv Arcul de Triumf, și a îmbunătățit
infrastructura neglijată a orașului cu noi fântâni.

În timpul restaurarii, podurile și piețele din Paris au primit înapoi numele lor pre-
revoluționare; Revoluția din iulie 1830 (comemorată de Coloana din iulie de pe Place
de la Bastille) a adus la putere un monarh constituțional, Ludovic-Filip I. Prima linie
de cale ferată către Paris a fost deschisă în 1837, începând o nouă perioadă de
migrație masivă din provincii către oraș. În 1848, Ludovic-Filip a fost răsturnat printr-
o revoltă populară pe străzile Parisului. Succesorul său, Napoleon al III-lea, alături
de noul prefect al Senei, Georges-Eugène Haussmann, a lansat un proiect imens de
lucrări publice pentru construirea unor noi bulevarde largi, unei noi opere, unui
market central, noi apeducte, canalizare și parcuri. În 1860, Napoleon al III-lea a
anexat orașele înconjurătoar, extinzând Parisul la limitele sale actuale.

În timpul Războiului Franco-Prusac (1870–1871), Parisul a fost asediat de Armata

Prusacă. După mai multe luni de blocadă, foamete și apoi bombardament din partea
prusacilor, orașul a fost nevoit să se predea pe 28 ianuarie 1871. După ce au preluat
puterea în Paris pe 28 martie, un guvern revoluționar cunoscut sub numele de
Comuna Parisului a deținut puterea timp de două luni, înainte de a fi reprimat dur de
către armata franceză în timpul "Săptămânii Sângeroase" la sfârșitul lunii mai 1871.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Parisul a găzduit două expoziții universale majore:

Expoziția Universală din 1889, care a prezentat noul Turn Eiffel, a fost organizată
pentru a marca centenarul Revoluției Franceze; și Expoziția Universală din 1900 a
oferit Parisului Pont Alexandre III, Grand Palais, Petit Palais și prima linie de metrou
din Paris. Parisul a devenit laboratorul naturalismului (Émile Zola) și al simbolismului
(Charles Baudelaire și Paul Verlaine), precum și al impresionismului în artă
(Courbet, Manet, Monet, Renoir).[50]

Secolul al XX-lea și secolul al XXI-lea[modificare | modificare sursă]

Până în anul 1901, populația Parisului crescuse la aproximativ 2.715.000 de
locuitori. La începutul secolului, artiști din întreaga lume, printre care Pablo Picasso,
Modigliani și Henri Matisse, și-au făcut din Paris casa lor. A fost locul de naștere al
Fauvismului, Cubismului și artei abstracte, iar autori precum Marcel Proust explora
noi abordări în literatură.
În timpul Primului Război Mondial, Parisul s-a aflat uneori pe linia frontului; 600 până
la 1.000 de taxiuri pariziene au jucat un rol simbolic mic, dar extrem de important, în
transportarea a 6.000 de soldați către linia frontului în Prima Bătălie de la Marne.
Orașul a fost, de asemenea, bombardat de Zeppeline și bombardat de tunuri
germane de lungă distanță. În anii de după război, cunoscuți sub numele de Les
Années Folles (Anii Nebuni), Parisul a continuat să fie un mecca pentru scriitori,
muzicieni și artiști din întreaga lume, printre care Ernest Hemingway, Igor Stravinsky,
James Joyce, Josephine Baker, Eva Kotchever, Henry Miller, Anaïs Nin, Sidney
Bechet și Salvador Dalí.

În anii de după conferința de pace, orașul a fost, de asemenea, gazda unui număr
tot mai mare de studenți și activiști din coloniile franceze și alte țări asiatice și
africane, care mai târziu au devenit lideri ai țărilor lor, precum Ho Chi Minh, Zhou
Enlai și Léopold Sédar Senghor.

La 14 iunie 1940, armata germană a intrat în Paris, care fusese declarat un "oraș
deschis". În 16–17 iulie 1942, urmând ordinele germane, poliția și jandarmii francezi
au arestat 12.884 de evrei, inclusiv 4.115 copii, și i-au închis timp de cinci zile la Vel
d'Hiv (Vélodrome d'Hiver), de unde au fost transportați cu trenul la lagărul de
exterminare de la Auschwitz. Niciunul dintre copii nu s-a mai întors. La 25 august
1944, orașul a fost eliberat de Divizia a 2-a Blindată franceză și Divizia a 4-a de
Infanterie a Armatei Statelor Unite. Generalul Charles de Gaulle a condus o mulțime
imensă și emoționată pe Champs Élysées către Notre Dame de Paris și a ținut un
discurs încurajator de la Hôtel de Ville.

În anii 1950 și 1960, Parisul a devenit unul dintre fronturile Războiului Algerian
pentru independență; în august 1961, FLN-ul pro-independență a vizat și a ucis 11
polițiști parizieni, ceea ce a dus la impunerea unei limite de deplasare asupra
musulmanilor din Algeria (care, la acea vreme, erau cetățeni francezi). La 17
octombrie 1961, o manifestație neautorizată, dar pașnică, a algerienilor împotriva
limitei a condus la confruntări violente între poliție și demonstranți, în care cel puțin
40 de persoane au fost ucise. Organizația anti-independență armată secretă (OAS)
a efectuat o serie de atentate cu bombă în Paris pe tot parcursul anilor 1961 și 1962.

În mai 1968, studenții protestatari au ocupat Sorbona și au ridicat baricade în

Cartierul Latin. Mii de muncitori calificați parizieni s-au alăturat studenților, iar
mișcarea s-a transformat într-o grevă generală de două săptămâni. Susținătorii
guvernului au câștigat alegerile din iunie cu o majoritate covârșitoare. Evenimentele
din mai 1968 din Franța au condus la dezmembrarea Universității din Paris în 13
campusuri independente. În 1975, Adunarea Națională a schimbat statutul Parisului
în același ca al altor orașe franceze și, la 25 martie 1977, Jacques Chirac a devenit
primul primar ales al Parisului din 1793. Turnul Maine-Montparnasse, cel mai înalt
clădiri din oraș, cu 57 de etaje și înălțimea de 210 m, a fost construit între 1969 și
1973. A fost extrem de controversat și rămâne singura clădire din centrul orașului cu
peste 32 de etaje. Populația Parisului a scăzut de la 2.850.000 locuitori în 1954 la un
numar 2.152.000 locuitori în 1990, pe măsură ce familiile de clasă mijlocie s-au
mutat în suburbiile orașului. O rețea de cale ferată suburbană, RER (Réseau
Express Régional), a fost construită pentru a completa Metroul; șoseaua de centură
Périphérique, care înconjoară orașul, a fost finalizată în 1973.
Majoritatea președinților postbelici ai celei de-a Cincea Republici au dorit să lase
propriile lor monumente în Paris; Președintele Georges Pompidou a inițiat Centre
Georges Pompidou (1977), Valéry Giscard d'Estaing a început Musée d'Orsay
(1986); Președintele François Mitterrand a construit Opéra Bastille (1985–1989).

La începutul secolului al XXI-lea, populația Parisului a început să crească din nou

lent, pe măsură ce tot mai mulți tineri s-au mutat în oraș. A ajuns la 2,25 milioane de
locuitori în 2011. În martie 2001, Bertrand Delanoë a devenit primarul socialist. A fost
reales în martie 2008. În 2007, într-un efort de a reduce traficul auto, a introdus
sistemul Vélib', care închiriază biciclete. Bertrand Delanoë a transformat, de
asemenea, o secțiune a autostrăzii de-a lungul malului stâng al Senei într-o
promenadă urbană și parc, Promenade des Berges de la Seine, pe care a inaugurat-
o în iunie 2013.

În 2007, președintele Nicolas Sarkozy a lansat proiectul Grand Paris, pentru a

integra Parisul mai strâns cu orașele din regiunea înconjurătoare. După multe
modificări, noua zonă, numită Metropola Grand Paris, cu o populație de 6,7 milioane,
a fost creată la 1 ianuarie 2016. În 2011, Municipiul Paris și guvernul național au
aprobat planurile pentru Grand Paris Express, care are în vedere 205 km de linii de
metrou automate pentru a conecta Parisul, cele trei departamente cele mai interioare
din jurul Parisului, aeroporturile și stațiile de tren de mare viteză (TGV), la un cost
estimat de 35 miliarde de euro. Sistemul urmează să fie finalizat până în 2030.

În ianuarie 2015, Al-Qaeda din Peninsula Arabă a revendicat atacuri în întreaga

regiune pariziană. 1,5 milioane de oameni au defilat în Paris într-un gest de
solidaritate împotriva terorismului și în sprijinul libertății de exprimare. În noiembrie
același an, atacuri teroriste, revendicate de ISIL, au ucis 130 de persoane și au rănit
mai mult de 350.

La 22 aprilie 2016, Acordul de la Paris a fost semnat de 196 de națiuni ale

Convenției Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice, în scopul de a
limita efectele schimbărilor climatice la sub 2°C.[51]