Sinteza capitolului: CAPITOLUL 4

Însuşirea cunoştinţelor privind

reţelele de calculatore, REŢELE DE CALCULATOARE ŞI INTERNETUL
respectiv mediul Internet.
Familiarizarea cu mediul
de lucru Internet Explorer,
crearea unei adrese de e-mail, 4.1. Introducere
citirea mail-ului şi trimitrea de O reţea de calculatoare reprezintă un ansamblu de calculatoare (sisteme
mesaje şi fisiere. de calcul) interconectate prin intermediul unor medii de comunicaţie (cablu
Cuvinte cheie:
coaxial, fibră optică, linie telefonică, ghid de unde) în scopul utilizării în comun
reţea de calculatoare, conectare de către un număr foarte mare de utilizatori - chiar la nivel mondial - a tuturor
Internet, Internet Explorer, resurselor fizice (hardware), logice (software de baza şi aplicaţii) şi informaţionale
mail box, citire e-mail, opţiuni (baze de date) asociate calculatoarelor din reţea. Prin astfel de reţele de
Internet. calculatoare se poate asigura o integrare informatică a unui număr foarte mare de
utilizatori la nivel local, regional şi mondial.
Mediul Internet este un ansamblu de reţele de calculatoare interconectate
care împreună cu miile de calculatoare individuale (terminale, staţii de lucu) şi
milioane de utilizatori, constituie comunitatea Internet care are la dispoziţie un
mediu informaţional şi de calcul cu foarte multe servicii informatice şi resurse
(baze de date diverse, biblioteci de programe, documentaţii etc.). Mediul Internet
constituie un ansamblu complex de arhitecturi, componente fizice şi sisteme de
operare, care tratează în mod egal atat minicalculatoarele sau reţelele de
calculatoare, cât şi PC-urile sau mainframe-urile. Facilităţile mediului au o
importanţă egală, iar componentele sale se comportă una faţă de alta fără nici o
discriminare.

Obiective operaţionale:
 Însuşirea noţiunilor de reţea de calculatoare, mediu Internet;
 Identificarea tipurilor de reţele de calculatoare;
 Cunoaşterea arhitecturii şi a modului de funcţionare a sistemului Internet;
 Crearea unei cutii poştale: Mail Box;
 Citirea poştei şi trimiterea de mesaje şi fişiere;
 Utilizarea programului Internet Explorer.

4.2. Reţele de calculatoare

Apariţia calculatoarelor conectate în reţea a reprezentat o performanţă privind
utilizarea calculatoarelor în procesarea informaţiilor. Multiplele avantaje oferite
de reţelele de calculatoare sunt:
 utilizarea eficientă prin partajare a resurselor unităţii centrale (UC);
 acces direct la resursele hardware (memorii externe, imprimante etc.) şi
software (editoare, limbare de programare, programe specializate);
 păstrarea programelor şi fişierelor într-o singură copie (pe server) şi utilizarea
lor de către orice utilizator cu drept de acces;
 sistem de protecţie a fişierelor şi programelor;
 utilizarea sinultană a bazelor de date de către mai multi utilizatori;
 comunicare şi schimb de informaţii (programe şi fişiere) între utilizatori la
nivel local, regional sau mondial.
Dezvoltarea reţelelor de calculatoare (mici sau mari) a contribuit la elaborarea şi
utilizarea unor aplicaţii cu un impact mare asupra vieţii economice şi sociale din
întreaga societate:
 accesul la programe complexe ce oferă informaţii utile la nivel
macroeconomic;

84
 accesul la mari baze de date din domeniile economic, financiar, comunicaţii
etc.;
 accesul la informaţii ştiinţifice şi transferul rapid al articolelor ştiinţifice.

Astăzi, vechiul model al unui singur calculator (sistem de calcul) care rezolvă
problemele (cererile) unui număr de utilizatori, este înlocuit cu modelul nou al
unui sistem de calculatoare interconectate. Unul sau mai multe calculatoare dintr-
o reţea reprezintă calculatoare centrale (FS - File Server) care controlează şi
gestionează prin intermediul unui sistem de operare, întreaga activitate de calcul
din reţea. Aceste calculatoare centrale formează nucleul reţelei.

Calculatorul central poate fi un calculator obişnuit pe care este instalat un sistem

de operare pentru reţea: NETWARE, LINUX, OS/2, WINDOWS. Calculatorul
central controlează toate resursele comune (unităţi de discuri, unităţi de dischete,
imprimante, plottere, modemuri, fişiere etc.), asigură securitatea datelor şi
sistemului, realizează comunicaţii între staţiile de lucru.
Din punct de vedere hardware, o reţea de calculatoare este constituită din:
 calculatoare centrale (Server);
 calculatoare de lucru (terminale; staţii de lucru);
 echipamente periferice;
 elemente de conectare.

Staţia de lucru (Workstation) este un calculator obişnuit PC care lucrează sub un

sistem de operare obişnuit (Windows, Dos, Linux etc.) şi care este folosit de
utilizatori obişnuiti. Staţiile de lucru (terminale) reprezintă componentele de bază
ale unei reţele de calculatoare. O staţie de lucru are în configurare o placă de
reţea ce realizează interfaţa cu reţeaua, fiind conectate cu restul componentelor
din reţeaua de calculatoare.
Sistemele de operare în reţea trebuie să recunoască aceste componente de
conectare. De aceea, firmele constructoare oferă drivere corespunzătoare pentru
sistemelor de operare cel mai des utilizate.
Pe lângă sistemul de operare destinat acţiunilor la nivelul staţiei de lucru, există
programe speciale de comunicaţii în reţea ce permite comunicarea staţiei de lucru
cu calculatorul central şi cu toate celelalte staţii de lucru conectate la reţea. Aceste
programe speciale permit ca toate staţiile de lucru din reţea să utilizeze
programele şi fişierele de date de pe calculatorul central în funcţie de priorităţile
recunoscute utilizatorului respectiv.

4.3. Tipuri de reţele de calculatoare

Reţelele de calculatoare sunt de mai multe feluri funcţie de numărul staţiilor de
lucru şi de aria lor de răspândire:
 reţele locale (LAN - Local Area Networks) - lucrează la nivelul unei clădiri
sau al unui grup de clădiri având distanţa între staţiile de lucru de 10-1000 m;
 reţele orăşeneşti (MAN - Metropolitan Area Networks) - lucrează la nivelul
unui oraş având distanţa între staţiile de lucru de ordinul kilometrilor;
 reţele regionale/mondiale (WAN - Wide Area Networks) - lucrează la
nivelul unei regiuni sau la nivel mondial având distanţa între staţiile de lucru
de ordinul miilor de kilometri;
 reţele publice (PDN - Public Data Networks) - lucrează la nivelul unei
regiuni sau la nivel mondial şi au acces la diverse reţele locale, de exemplu:
- INTERNET (E-mail - poşta electronică, WWW - World Wide Web);
- USENET si EUNET (poşta electronică şi circulaţia ştirilor) ;
85
 - CSNET şi ARPANET (cercetare ştiinţifică);
- BITNET (informaţii în diverse domenii).

O reţea locală este formată, de obicei, din PC - uri interconectate între ele, de
aceea astfel de reţele de mai numesc reţele de PC -uri. Conceptual, acestea sunt de
două tipuri:
 de tip egal-la-egal (peer-to-peer), în care toate calculatoarele au aceleaşi
funcţii şi fiecare dintre ele are acces la resursele celorlalte;
 de tip client-server, in care unul sau mai multe calculatoare sunt dotate
superior din punct de vedere soft şi hard şi funcţionează ca file-server sau
network-server. Pe un astfel de sistem rulează sistemul de operare al
reţelei.
Entitatea logică de informaţii vehiculată în procesele de transmisie şi recepţie
de date într-o reţea LAN este cadrul. Structura acestuia este dependentă de
statificarea funcţională a modelului arhitectural al reţelei. Acesta constă într-o
organizare ierarhică a protocoalelor care implementează funcţiile de comunicaţie
din reţea. Fiecare nivel al ierarhiei oferă servicii sub forma unor funcţii apelabile
de pe nivelele superioare. Din motive de compatibilitate, conversia între staţii
diferite se face pe niveluri, deoarece fiecare dintre acestea are propriul său
protocol.
Pentru facilitarea comunicării între calculatoare diferite, ISO (organizaţia
Internaţională pentru Standardizare) a stabilit standardul modelului arhitectural
OSI (Open System Interconnection). Conform acestuia, cerinţele generale ale unei
comunicaţii de date între calculatoare au fost separate în şapte procese numite
niveluri, pentru fiecare dintre acestea fiind furnizate specificaţii funcţionale. În
ordinea complexităţii lor, cele şapte nivele arhitecturale OSI sunt:
 nivelul fizic, care realizează activarea/dezactivarea conexiunilor fizice,
modularea/demodularea şi transmisia în mediul de comunicaţie;
 nivelul legăturii de date, care realizează în principal transmisia şi recepţia
cadrelor, cu detectarea şi eventual repararea erorilor;
 nivelul reţea, care gestionează dirijarea datelor către destinaţiile acestora;
 nivelul transport, care generează structurile de date sub formă de cadre;
 nivelul sesiune, care iniţiază, gestionează şi închide sesiunea de
comunicaţie;
 nivelul de prezentare, care realizează editarea, formatarea, şi eventual
comprimarea datelor în conformitate cu cerinţele receptorului;
 nivelul aplicaţie, care realizează interfaţa cu utilizatorul (introducerea
lucrărilor, transferul de fişiere, controlul şi administrarea bazelor de date
distribuite).
Mediile de comunicaţie sunt suporţii care asigură legătura dintre nodurile
reţelelor şi se împart în două clase: linii fizice şi microunde.
În reţelele de telecomunicaţii, cele mai frecvent utilizate linii fizice sunt:
cablul telefonic, cablul coaxial, cablul de fibre optice.
 Cablul telefonic este cel mai vechi suport utilizat în comunicarea la
distanţă. El este alcătuit dintr-un pachet de perechi de fire (până la câteva
mii), fiecare pereche asigurând o linie de comunicaţie. Cablul telefonic nu
reprezintă un mediu ideal pentru comunicaţiile dintre calculatoare, însă
avantajele accesului imediat la uriaşa reţea mondială telefonică gata
înstalată nu pot fi ignorate, aşa cum nici costurile foarte scăzute de
exploatare nu pot fi trecute cu vederea. De aceea, cel puţin la momentul
actual, cablul telefonic este cel mai folosit mediu de comunicaţie, în ciuda
unor dezavantaje evidente: viteza de transmisie a datelor redusă, marjă

86
 ridicată de erori datorate interferenţelor electrice, vulnerabilitatea la
factorii de mediu, suport de comunicaţie analogic;
 Cablul coaxial este format dintr-un miez metalic (care reprezintă linia de
comunicaţie propriu-zisă) acoperit cu o reţea metalică pentru ecranare. El
elimină astfel prin construcţie un dezavantaj major al cablului telefonic:
posibilitatea apariţiei de interferenţe între semnalale sau la traversarea unor
medii perturbate de câmpuri electromagnetice. Utilizarea cablului coaxial
nu este însă aşa de răspândită, mai ales din cauza preţului de cost ridicat;
 Cablul cu fibre optice este o realizare tehnologică de mare perspectivă. El
este alcătuit din mii de fibre (şuviţe din sticlă), fiecare de grosime
comparabilă cu a firului de păr. Transmisia se efectuează prin
transformarea datelor în impulsuri luminoase, care sunt lansate de un
dispozitiv laser, cu viteze de milioane de biţi pe secundă. Fiecare cablu
optic este capabil să transporte simultan semnalul a câtorva staţii TV sau
câteva mii de convorbiri telefonice. Spre exemplu, un cablu de grosimea
unui creion, alcătuit din 144 fibre, este capabil să suporte simultan pe
fiecare din acestea câte 1000 de convorbiri prin voce. Avantajele acestui
mediu sunt remarcabile: viteza şi debitul de transmisie al datelor foarte
mari, gabarit şi greutate reduse, rezistenţă mecanică mare, longevitate, preţ
mediu. Fibra optică reprezintă soluţia ideală pentru transmisia punct - la -
punct în reţele.

Microundele sunt unde electromagnetice de înaltă frecvenţă. Spre deosebire de

undele radio de joasă frecvenţă, care sunt reflectate de obstacole sau straturile
atmosferice înalte, microundele se propagă numai în linie dreaptă. În plus, ele sunt
absorbite de către obstacole. Pentru a fi transmise prin microunde, datele uzuale
(text, grafică, voce şi video) sunt convertite mai întâi în impulsuri, care sunt apoi
transmise după principiul “din aproape în aproape”. Datorită atenuării semnalelor
la propagarea prin atmosferă, între emiţătorul şi receptorul semnalelor sunt plasate
staţii terestre intermediare (repetoare), care primesc mesajul, îl amplifică şi îl
transmit mai departe. Metoda a fost preluată din modul clasic de transmisie a
programelor TV.
Repetoarele trebuie plasate pe clădiri înalte sau vârfuri ale reliefului, astfel
încât să se poată “vedea” între ele şi să poată comunica în orice direcţie pe o
distanţă de 40-50 km. Această tehnică este valabilă pentru arii relativ mici de
acoperire, dar pentru comunicaţii la mare distanţă staţiile terestre nu mai satisfac
şi soluţia este oferită în acest caz de sateliţii de comunicaţie. Aceştia sunt plasaţi
pe orbite geostaţionare, la înălţimi de circa 36.000 km şi dispun de echipamente
de retransmisie similare repetoarelor de pe staţiile terestre. Sateliţii sunt
multifuncţionali, ei servind atât la transmisia emisiunilor TV şi radio cât şi pentru
comunicaţii prin voce sau transmisii de date. Datorită distanţelor mari între
nodurile emiţătoare şi receptoare, viteza de circulaţie a mesajelor scade, dar acest
dezavantaj este minor faţă de facilităţile de extindere geografică - la costuri
acceptabile - a configuraţiilor de comunicaţie.

87
 Comunicaţii prin microunde

a)

b)

Parametri specifici ce caracterizează mediile de comunicaţie sunt

următorii:
1. Tipul semnalului transmis. Acesta poate fi analogic sau numeric
(digital). Semnalele analogice sau continui se transmit sub forma unei unde
electromagnetice modulată în amplitudine şi frecvenţă (cu alte cuvinte, având
amplitudinea şi frecvenţa variabile). Exemplul tipic este cel al comunicaţiilor
telefonice. Semnalele numerice sunt impulsuri electrice asociate cifrelor binare 0
şi 1. Ele sunt specifice calculatoarelor şi celorlalte echipamente de prelucrare
digitală a datelor.
Atunci când două echipamente sau medii de comunicaţie intră în
contradicţie deoarece suportă tipuri diferite de semnale, ele sunt rezolvate de un
dispozitiv de adaptare numit modem. Acesta este un echipament cu funcţionare
reversibilă, care converteşte informaţia digitală în semnale analogice sau invers.
Spre exemplu, dacă două calculatoare comunică între ele pe cablu telefonic, se vor
monta modemuri la ambele capete ale liniei. La emiţător, modemul funcţionează
ca un convertor numeric-analogic (modulează informaţia binară), iar la receptor,
ca un convertor analog-numeric (demodulează informaţia continuă). Când sensul
transmisiei se schimbă, şi rolurile celor două modemuri de inversează.
Dispozitivele modem pot fi construite separat şi ataşate calculatorului sau
pot fi înglobate chiar în construcţia acestuia. La PC -uri se utilizează o placă fax-
modem. Aceasta poate fi şi ea internă (fiind montată într-un slot de extensie al
plăcii de bază) sau externă (este montată întro carcasă şi poate fitransferată de la
un calculator la altul). Placa se cuplează la linia telefonică obişnuită. Vitezele de
transmisie la care pot lucra sunt variabile, au valori standard şi depind şi de viteza
suportată de mediul de comunicaţie. Astfel, un modem cu viteza de 9600 bps (biţi
pe secundă) este compatibil cu linia telefonică, pe când unul de 128 Kbps poate fi

88
prea rapid pentru ea. Plăcile fax-modem permit astăzi viteze uzuale de 33.6 sau 56
Kbps.
Deoarece modemurile complică arhitectura reţelelor, se caută soluţii
pentru folosirea liniilor digitale, care să înlocuiască actualele linii fizice analogice
de comunicaţie. Astfel de sisteme au fost construite deja şi sunt operaţionale, mai
ales pentru reţelele telefonice urbane. Obiectivul final al utilizării liniilor digitale
este realizarea reţelelor de servicii digitale integrate (ISDN - Integrated Services
Digital Network), destinate transportului direct şi simultan, cu mare viteză, a
diverselor tipuri de date (inclusiv imagine şi voce) pe acelaşi suport.

2. Viteza de transport a mediilor de comunicaţie depinde de tipul

acestora. Ea se măsoară în biţi pe secundă (bps) şi desemnează lărgimea de bandă
a transmisiei. După criteriul valorii vitezei de transport, putem realiza următoarea
clasificare:
 transmisiile de bandă îngustă (45 până la 150 bps) sunt cele mai lente,
fiind specifice comunicaţiilor telegrafice sau telex;
 transmisiile de bandă medie (300-9600 bps) sunt specifice comunicaţiilor
telefonice comune. O convorbire prin voce se desfăşoară satisfăcător la
300 bps. Pentru viteze mai mari, linia telefonică trebuie “pregătită”
special, prin instalarea unor amplificatoare şi filtre pentru eliminarea
interfetenţelor.
 transmisiile de bandă largă (19200 până la peste 500000 bps) sunt posibile
numai pe cablu coaxial, pe fibre optice sau prin microunde.

3. Modul de transmisie se referă la gradul de simultaneitate al

circulaţiei mesajelor pe linie. Putem întâlni următoarele situaţii:
 transmisia simplex: mesajul se transmite într-o singură direcţie, specificată
în prealabil. De exemplu, semnalul de la butonul soneriei către clopoţel
sau o linie de recepţie a unei imprimante instalată în reţea.
 transmisia half-duplex: mesajele se transmit în ambele direcţii, pe acelaşi
suport, în mod alternativ. De exemplu, aparatele portabile de emisie -
recepţie ale poliţiştilor sau legătura între calculator şi terminalul său.
Operatorul de pe terminal aşteptă atâta timp cât recepţionează un mesaj de
la calculator.
 transmisia full-duplex: mesajele se transmit în ambele direcţii pe acelaşi
suport, însă simultan. Analogia cu o stradă pe care se circulă în ambele
sensuri este sugestivă. Metoda este ideală pentru două calculatoare
conectate între ele, atunci când schimbă volume mari de date.

4. Numărul canalelor de transmisie indică numărul de căi pe care se

transmit simultan datele. Transmisia serială utilizează un singur canal, pe care
informaţiile circulă bit cu bit. Transmisia paralelă utilizează mai multe canale
(uzual 8) pe care informaţiile circulă simultan sub forma unor pachete de biţi.
Evident că transmisia paralelă este cea mai avantajoasă din punct de vedere al
debitului de date, însă ea este scumpă, astfel încât nu se utilizează decât pe
distanţe mici.
Calculatoarele personale sunt dotate în general cu două interfeţe pentru
transmisia serială (standardul RS232) şi o interfaţă paralelă, destinată de obicei
imprimantei (standardul Centronics).
Deoarece transmisia serială este cea mai frecvent utilizată, vom detalia şi
cele două modalităţi în care ea se poate face: asincronă şi sincronă. Transmisia
asincronă constă în trimiterea mesajelor chiar atunci când ele sunt emise, astfel că

89
în pauzele dintre ele, linia este neutilizată. Exemplul tipic este introducerea
caracterelor de la tastatură. Transmisia sincronă corectează deficienţa primei
metode: mesajele sunt mai întâi “împachetate” în blocuri de dimensiuni mari şi
trimise pe linie numai când blocul este complet. Randamentul de utilizare al liniei
creşte, prin eliminarea timpilor de aşteptare între mesaje. Blocurile sunt construite
într-un buffer (sau tampon) al echipamentului, care stochează datele până în
momentul transmisiei propriu-zise. În modul asincron, mesajele sunt delimitate de
biţi de start şi stop, care anunţă începutul şi sfârşitul acestora. În modul sincron,
blocul de date utile este precedat de mai multe cuvinte de sincronizare (byte sync),
care comunică receptorului dimensiunea blocului şi viteza de transmisie, astfel
încât sfârşitul de bloc nu mai trebuie marcat. Majoritatea echipamentelor de
teletransmisie seriale sunt sincrone. Preţul lor de cost mai ridicat este compensat
de viteza de lucru mai mare şi reducerea timpului de ocupare al linie (ceea ce - în
ultimă instanţă - înseamnă comunicaţie mai ieftină).
Controlul comunicaţiilor în reţele este necesar datorită diversităţii
echipamentelor cuplate între ele, a variatelor tipuri de medii de comunicaţie şi a
posibilităţilor diferite de configurare a legăturilor. Stabilirea unor fluxuri şi tehnici
de control adecvate se impune şi datorită necesităţii optimizării traficului de
comunicaţii. Un alt argument în favoarea utilizării tehnicilor de control este că ele
pot surmonta unele incompatibilităţi constructive ce pot apărea între
componentele reţelelor, datorită soluţiilor diferite de fabricaţie aplicate.
Cel mai important standard care armonizează funcţionarea ansamblului
unei reţele este protocolul de comunicaţie. Termenul este împrumutat din limbajul
diplomatic şi desemnează o colecţie de proceduri, utilizate pentru stabilirea,
menţinerea şi terminarea legăturii de transmisie între două resurse. Protocolul
stabileşte cum se poate conecta fizic echipamentul în reţea, cum vor fi formatate
datele în timpul transmisiei, cum receptorul poate recunoaşte emiţătorul unui
mesaj, cum se pot detecta şi corecta erorile ce pot apărea pe linia de comunicaţie.
Spre exemplu, în reţelele publice de date regulile de transmisie a pachetelor
comutate sunt definite prin protocolul ISO X25.
Componentele hardware pentru controlul comunicaţiilor sunt echipamante
speciale, introduse în reţea pentru a facilita circulaţia mesajelor între nodurile
acesteia. Ele au astfel un rol de “arbitri”, care orientează şi supraveghează
permanent transmisiile şi rezolvă eventualele conflicte de acces ce pot să apară.

Cele mai importante resurse de control sunt:

 controlerele;
 multiplexoarele;
 concentratoarele;
 procesoarele front-end;
Facilităţile de transmisii de date oferite de reţele se mai numesc servicii de
comunicaţii. Ele se pot clasifica în trei categorii:
a) servicii comune
b) serviciile suplimentare
c) serviciile locale

Serviciile comune sunt oferite de companii specializate care deţin licenţe

de administrare ale reţelelor de servicii publice (WAN - Wide Area Networks).
Acestea acoperă frecvent arii geografice largi, care depăsesc graniţele statelor.
Utilizatorilor acestor servicii li se pun la dispoziţie două categorii de linii de
comunicaţie:

90
 - liniile comutate - sunt linii telefonice obişnuite, care, prin mecanismul
cunoscut de apel prin formarea numărului destinatarului (dial-up), asigură legături
între toţi abonaţii reţelei. Comutarea mesajelor se efectuează în centrale telefonice
clasice. Metoda este ieftină şi accesibilă oricărui posesor de post telefonic.
Dezavantajul major îl constituie imposibilitatea transmiterii informaţiei grafice şi
a imaginilor în mişcare, datorită faptului că acestea necesită viteze mari de
transmisie, ceea ce liniile comutate nu pot asigura.
Menţionăm că termenul de comutare are în reţele mai multe nuanţe. Astfel,
comutarea circuitelor se referă la tehnicile utilizate de centralele telefonice,
comutarea mesajelor se referă la modalitatea de comunicare în reţele (similară
convorbirii telefonice obişnuite), iar comutarea de pachete este o tehnică specială
de optimizare a fluxurilor de mesaje din Internet, care constă în “împachetarea”
grupurilor de mesaje şi căutarea în reţea a unui parcurs pe cât posibil optim pentru
ca pachetul să ajungă la destinaţie. Acest parcurs nu trebuie obligatoriu să fie cel
mai scurt, ci trebuie să asigure un flux optim (este mai liber sau mai ieftin).
- liniile dedicate - sunt circuite obişnuite care pot fi închiriate de către
companiile telefonice unor utilizatori, special pentru transmitere de date. Se obţine
astfel între două echipamente de calcul o conexiune permanentă punct la punct
(point to point). Sunt eliminate astfel unele inconveniente ale liniilor comutate, iar
prin montarea unor dispozitive de accelerare, se pot obţine transmisii de mare
viteză, inclusiv pentru sunet, grafică şi imagine în mişcare. Linia este permanent
disponibilă şi este mai ieftină decît cea comutată, utilizarea ei fiind ideală atunci
când se transmit volume mari de informaţii.
Serviciile suplimentare sunt facilităţi oferite de asemenea de către firme
specializate şi constau în: procesări de informaţii prin programe specializate,
transmisii de date, poştă electronică ş.a. Astfel de structuri se numesc reţele VAN
(Value-Added Network) sau reţele publice de date. Prin intermediul serviciilor
suplimentare sunt puse la dispoziţia abonaţilor o gamă largă de informaţii: oferte
de produse, cataloage de preţuri, date turistice, rezumate jurnalistice. În plus,
serviciile de poştă electronică sunt din ce în ce mai mult solicitate, datorită
rapidităţii comunicării în raport cu poşta clasică. În numai cîteva ore, doi
interlocutori pot schimba mesaje confidenţiale, indiferent de distanţa geografică la
care sunt situaţi. Orice posesor de post telefonic se poate cupla la o reţea VAN, în
schimbul achitării unei taxe. Mai multe detalii vom oferi în capitolul cansacrat
reţelei globale Internet.

Serviciile locale - se referă la situaţiile cînd necesităţile de comunicaţie

apar la nivel restrîns (într-o bancă, între compartimetele unei companii, într-un
campus universitar). În acest caz, resursele de calcul sunt interconectate într-o
reţea locală sau LAN (Local Area Network). Acestea se împart în reţele LAN
propriu-zise, reţele PBX (Privat Branch Exchanges) şi reţele ierarhice.
Reţelele LAN propriu-zise sunt alcătuite din echipamente de calcul cuplate
între ele prin cablu coaxial sau cu fibre optice. Ele nu utilizează un computer host,
ci un aşa numit file server. Acesta este în general un PC cu o configuraţie mai
bogată (procesor performant, memorie RAM şi suporţi de stocare externă cu
capacităţi mai mari, imprimante, unităţi CD-ROM, etc.). Resursele acestea sunt
partajate şi de celelalte calculatore ale reţelei (staţiile de lucru), care au în general
configuraţii mai modeste. Dacă necesităţile de listare sunt mari, un calculator
poate fi destinat numai acestui scop, fiind denumit print - server. Una din
implementările cele mai frecvente ale LAN - urilor este cea care utilizează
tehnologia Ethernet, elaborată de Rank Xerox.

91
 Reţelele PBX (într-o traducere mai aproximativă - reţele pentru schimburi
private) sunt de fapt structurile clasice de comunicaţii locale, realizate cu ajutorul
unei centrale telefonice. Atunci când schimbul de informaţii cuprinde şi
calculatoare, ele se mai numesc CBX (Computerized Branch Exchanges).
Reţelele ierarhice locale au fost primele configuraţii de reţele, construite în
anii ‘60. La un calculator central erau cuplate un număr de terminale (staţii de tip
display destinate introducerii sau extragerii de date). Grupurile de terminale eau
eventual gestionate de către controlere. În ultimii ani, terminalale din astfel de
reţeleau fost înlocuite cu mini sau microcalculatoare.
Menţionăm faptul că reţelele locale LAN pot fi interconectate între ele sau
cu reţele WAN, creându-se astfel reţele de reţele. Două reţele similare pot
comunica între ele printr-un echipament de interfaţă numit bridge, iar dacă sunt de
tipuri diferite, printr-o interfaţă gateway. Un soft adecvat desăvârşeşte
compatibilitatea componentelor dintr-o astfel de structură eterogenă.
Prin topologia unei reţele se înţelege modul de legare între ele a
echipamentelor componente. Dacă ne referim la reţelele locale (care, de altfel,
reprezintă peste 90% din totalul reţelelor instalate în lume), în practică ele se
realizează în trei configuraţii topologice distincte: star, bus, ring.
Reţeaua star (stea) constă dintr-un evantai de staţii de lucru, legate
individual la un calculator central. O astfel de organizare o au, de exemplui,
reţelele PBX. Avantajele topologiei constau în rapiditatea transmisiilor şi
fiabilitate în funcţionare. Dezavantajul principal îl constituie complicarea
construcţiei hard a host computerului, la care trebuiesc cuplate fizic zeci sau chiar
sute de staţii. De aceea, în practică staţiile de lucru sunt legate în stea la un
echipament intermediar, numit hub de reţea, iar acesta asigură conexiunea cu
calculatorul central.
Reţeua ring (inel) constă într-un canal circular de comunicaţie la care sunt
legate staţiile de lucru. Nu există un server dedicat, fiecare nod deţinând pe rând
rolul de “coordonator” al ansamblului. Un exemplu tipic de inel este modelul
token-ring despre care am amintit ceva mai devreme. Soluţia are avantajul că
durata transmisiei unui mesaj între două puncte ale reţelei poate fi precis
determinată, aspect esenţial în aplicaţiile destinate supravegherii sau conducerii cu
calculatorul a proceselor industriale. Dezavantajul constă în faptul că defectarea
unei staţii atrage “căderea” întregii reţele.
Reţeaua bus (magistrală) este topologia cea mai des întâlnită în LAN-uri.
Pe o cale unică de comunicaţie (magistrala) sunt legate în paralel staţiile de lucru
şi serverul de reţea. Mediile de comunicaţie pot fi cabluri telefonice ieftine, dar şi
cablu coaxial sau fibre optice de mare viteză. Deoarece mesajele circulă pe acelaşi
canal, pot apărea conflicte de acces (mai multe noduri solicită simultan controlul
magistralei). Acestea se rezolvă printr-un mecanism de priorităţi, furnizat de
protocolul de comunicaţie. Configurarea unei astfel de structuri este elastică, în
sensul că oricând pot fi adăugate sau scoase din structură anumite componente.
Mediile de comunicaţie pot fi cabluri telefonice ieftine, dar şi cablu coaxial sau
fibre optice de mare viteză.

Topologiile de reţele LAN sunt reprezentate în figura de mai jos. În

ordine, de sus în jos, se reprezintă topologia STAR/STEA, RING/INEL şi
BUS/MAGISTRALĂ. Menţionăm că ultima este cea mai răspândită, având cele
mai multe avantaje de exploatare.

92
 4.4. Mediul Internet şi Reţeaua
Spre deosebire de reţelele comerciale de calculatoare pentru servicii
(CompuServe, America Online, GEnie etc.), mediul Internet este un ansamblu
de reţele de calculatoare la nivel mondial ce realizează conectarea a milioane de
calculatoare şi care reprezintă:
 calculatoare guvernamentale şi ale instituţiilor naţiunilor din întreaga
lume;
 calculatoare ale miilor de universităţi şi şcoli din întreaga lume;
 sisteme de calcul ale marilor corporaţii (Microsoft, IBM, Digital etc.);
 sisteme de calcul ale unor organizaţii şi fundaţii ştiinţifice, culturale,
sociale;
 calculatoare ale marilor agenţii de presă şi de televiziune din întrega lume;
 calculatoare ale marilor edituri din lume;
 calculatoare ale milioanelor de utilizatori din întreaga lume.
Din punct de vedere arhitectural, mediul Internet este, de fapt, o reţea
gigantică de reţele de calculatoare răspândită la nivel mondial şi care înglobează
diverse produse harware şi software ce gestionează o mare colecţie de baze de
date ce conţin informaţii şi servicii de toate tipurile, acestea fiind accesibile de la
orice calculator (terminal) conectat la reţea în orice loc şi la orice moment.

4. 5. Arhitectura şi funcţionarea sistemului Internet

Fizic, sistemul Internet este un ansamblu de componente hardware
(dispozitive de memorare şi procesare, echipamente I/O, echipamente de

93
conectare, echipamente de transmisie) pentru memorarea, procesarea, conversia,
reprezentarea şi comunicarea informaţiilor la nivel local, regional sau mondial, iar
logic, este un ansamblu de componente software (sisteme de operare - Unix,
Linux, programe de control şi transmisie, programe de protecţie, aplicaţii pentru
căutare, procesare şi reprezentare) pentru a oferi utilizatorilor conectaţi la reţea
servicii variate în orice moment şi aflaţi la orice distanţă de resursele accesate, pe
principiul client-server.
Din punct de vedere arhitectural, reţeaua Internet este constituită dintr-o
mare varietate de sisteme de calcul: PC-uri, mainframe-uri, supercalculatoare,
reţele de calculatoare LAN, MAN sau WAN.
Funcţionarea reţelei Internet se realizează prin intermediul unor noduri (server-
calculator) ce oferă, cu ajutorul unor protocoale, exploatarea eficientă a resurselor
mediului Internet, noduri ce se numesc furnizori de servicii.

Accesul unui utilizator la serviciile Internet poate avea loc dacă

utilizatorul are acces la un terminal (calculator - staţie de lucru) conectat la
reţeaua Internet, şi anume la un nod din reţea. Terminalul se poate afla acasă la
utilizator, la şcoală, la faculatate, la bibliotecă, la serviciu, la un café-Internet etc.
Un utilizator poate avea acces la serviciile Internet numai dacă lucrează la un
calculator conectat la un nod din reţeaua Internet. Conectarea la un astfel de nod
(Server) se realizează fizic prin intermediul unei firme specializate care poate
folosi două metode:
 conectare tip Network - cablu coaxial;
 conectare tip “dial-up” - modem; linie telefonică comutată.

În vederea utilizării şi serviciilor poştei electronice (E-mail), cu acordul

administratorului nodului respectiv, utilizatorul primeşte un cont (nume) de
utilizator (login name) şi o parola (password) de conectare ce va fi recunoscută în
mediul Internet. În felul acesta, utilizatorul conectat la Internet va avea acces la
toate serviciile oferite de Internet, inclusiv la aplicaţiile mari şi complexe din
domeniile: ştiinţific, învăţământ, cercetare, economic, comercial, sportiv, artistic
etc.
Accesarea serviciilor mediului Internet se realizează de la calculatorul
utilizatorului conectat la Internet, care trebuie sa funcţioneze sub sistemele
Windows 95/98/NT/XP, Linux sau Unix şi să aibă instalate o serie de programe
de navigare (explorare; browser-program de acces) precum Netscape Navigator
sau Microsoft Internet Explorer.

94
În această comunitate de reţele de calculatoare interconectate, pentru realizarea
serviciilor oferite, mediul Internet are la bază sistemele de operare Unix sau
Linux, sisteme ce oferă facilităţi moderne pentru comunicarea în reţea (servicii
de interconectare):
 Telnet - limbaj de comunicaţie în reţea; conectarea la distanţă;
 E-mail (Electronic Mail)- poşta electronică (emiterea şi recepţia
scisorilor);
 FTP (File Transfer Protocol) - transfer de fişiere;
 HTTP (Hyper Text Transfer Protocol) - legatură între informaţii
aflate la distanţă.
Mediul Internet utilizează şi instrumente (sisteme hipertext) concepute
special pentru localizarea , căutarea şi vizualizarea în reţea, cum ar fi:
 WWW (World Wide Web) - sistem de căutare şi vizualizare;
 Gopher - explorare baze de date;
 Archie - căutarea fişierelor în reţeaua Internet;
 WAIS (Wide Area Information Server) - căutarea şi extragerea
informaţiilor.
Serviciile (activităţile de bază) oferite în prezent de mediul Internet sunt:
 E-mail (poşta electronică) - prin utilizarea comenzilor Unix/Linux
mail, pine, elm etc. se pot trimite mesaje (scrisori) de poşta electronică spre
utilizatorii din întreaga lume, se poate vizualiza lista scrisorilor primite în
cutia poştala (mailbox), se pot recepţiona mesaje din întreaga lume;
 zone de informare (WWW, Gopher, FTP) - informaţii stocate în
sisteme de fişiere numite zone (site) sau gazde (host); există zone FTP,
zone Gopher, zone WWW;
- zona FTP este un calculator (server) iniţializat pentru conectarea
în sistem, consultarea şi copierea de fişiere;
- zona Gopher conţine baze de date de referinţe încrucişate despre
documente din întreaga lume;
- zona WWW conţine pagini Web ce pot fi vizualizate cu programe
speciale de consultare (browser), cum ar fi Mosaic, Netscape.
Internet Explorer; paginile Web pot conţine trimiteri la alte zone
WWW la care este acces, execuţia se face prin click cu butonul
mouse-ului.
 reţeaua UseNet - folosind un cititor de stiri (newsreader), cum ar fi
rn, trn, nn, sau tin, se pot studia mesaje din grupurile de ştiri
(newsgroups) pe orice tema: ştiinţa, medicină, economie, sport, muzică,
calculatoare etc.
Funcţiile principale ale mediul Internet se pot constitui în următoarele categorii:
 localizare şi căutare (fişiere, adrese etc.);
 comunicare/transfer (fişiere, scrisori, pachete etc.);
 prelucrare (operaţii I/O, calcule etc.);
 protecţia informaţiilor şi operaţiilor (accesul cu parola, drepturi utilizare).

Utilizarea serviciului E-mail

Serviciul E-mail oferit de sistemul Internet realizează pentru orice utilizator

conectat la sistem:
 gestiunea unei cutii poştale (Mail Box) de unde se pot trimite mesaje
(scrisori) către orice utilizator Internet ce are propria lui cutie poştală

95
 (adresa E-mail) şi unde se pot primi mesaje (scrisori) de la orice
utilizator E-mail;
 operaţii asupra mesajelor din cutia poştală a utilizatorului pentru
listarea mesajelor, vizualizarea conţinutului mesajelor, ştergerea
mesajelor etc.;
 protecţia cutiei poştale şi a mesajelor;
 ataşarea la mesajele trimise/primite a unor fişiere în vederea
utilizării lor ulterioare de către programele de aplicaţii.

4.6. Crearea unei cutii poştale

La început, cutia poştală proprie (mail box) a unui utilizator este creată, fie de
utilizatorul respectiv (dacă se foloseşte serverul [Link] şi în acest
caz adresa E-mail va fi de forma: numelogin@[Link]; se va apela
programul (browser) Internet Explorer sau Netscape; unde, http = hyper text
transfer protocol), fie de administratorul serverului la care utilizatorul este legat
(în acest caz utilizatorul primeşte un nume - login name - şi o parolă, iar adresa
E-mail va fi de forma: numelogin@[Link]).
În cazul unei cutii poştale (post restant) accesibile prin WWW (World
Wide Web), serviciile sunt oferite gratuit, de exemplu, de serverele:
 [Link]
 [Link]
 [Link]
utilizatorul îşi ceează singur E-mail reţinând pentru utilizare login name şi
password, în acest caz este asigurată protecţia la citirea corespondenţei.
Pentru crearea cutiei poştale (post restant) pe un astfel de server, se
lansează în execuţie un program de navigare/explorare (Internet Explorer,
Netscape Communicator etc.), şi se indică sau se selectează adresa (URL
-Uniform Resource Locators) corespunzătoare fişierelor (paginilor Web) de pe
server, de exemplu:
[Link]

96
După ce utilizatorul citeşte instrucţiunile, va selecta butonul I Accept, pentru a
introduce câteva informaţii personale, printre care login name şi password (pe
care trebuie să şi le noteze, în scopul utilizarii poştei E-mail.

4.7. Citirea poştei şi trimiterea de mesaje şi fisiere

Software pentru E-mail a fost conceput astfel ca operaţia de citire a
mesajelor primite de un utilizator să se realizeze în sistem de protecţie prin
intermediul unui nume de utilizator (login name) şi o parolă de conectare
(password). Dacă la nivelul serverului, păstrarea corespondenţei este protejată, în
schimb, la nivelul operaţiei de citire protecţia este realizată relativ parţial, ţinând
seama de programul cu care se realizează citirea poştei.

În cazul unei cutii poştale (post restant) accesibile prin WWW (World
Wide Web), serviciile sunt oferite gratuit, de exemplu, de serverele:
 [Link]
 [Link]
 [Link]
utilizatorul îşi ceeaza singur E-mail reţinând pentru utilizare login name şi
password, în acest caz este asigurată protecţia la citirea corespondentei.

E-mail accesibilă prin WWW

Pentru consultarea (Read Mail) cutiei poştale (post restant) pe un astfel de
server, se lansează în execuţie un program de navigare/explorare (Internet
Explorer, Netscape Communicator etc.) şi se indică sau se selectează adresa
(URL - Uniform Resource Locators) corespunzătoare fişierelor (paginilor Web)
de pe server, de exemplu:

[Link]

Este oferit un meniu principal:

 Inbox – sunt afişate toate scrisorile şi informatiile despre ele;
asupra lor utilizatorul poate opera acţiuni de ştergere, salvare;
 Compose – compunerea de mesaje pentru a fi trimise la diverse
adrese E-mail;
 Addresses – lista de adrese ce poate fi actualizată;
 Folders – crearea de cataloage pentru gestionarea corespondenţei;
 Options – opţiuni privind regimul de lucru cu E-mail;
 Log Out – ieşirea din serviciul E-mail.
Trimiterea unui mesaj la care se pot ataşa diverse fişiere se realizează prin funcţia
(butonul) Compose care oferă compunerea unui antet, corpul mesajului, ataşarea
de fişiere şi operaţii de verificare conţinutului, iar în final operaţia de trimitere,
prin următorul ecran.
Antetul mesajului cuprinde:
 To – adresa E-mail a destinatarului; aceasta poate fi selectată dintr-o
listă de adrese; destinatar principal; câmp obligatoriu;
 Subject – cuvinte sau grup de cuvinte care să sugereze conţinutul
mesajului;
 CC – copie la indigo (copy carbon) ce este trimisă unor destinatari
secundari - se indică adresa sau adresele respective; destinatarii
principali vor fi avertizati ca mesajul a fost trimis şi la alţi destinatari;
câmp opţional;

97
  BCC – copie confidenţială (blind copy carbon) ce este la fel ca şi
CC, cu deosebirea că destinatarii principali şi secundari nu vor sti că
mesajul va fi recepţionat de aceşti corespondenţi; câmp opţional.
Pentru utilizarea serviciului E-mail sub un program de navigare (browser), cum ar
fi Internet Explorer sau Netscape Communicator, utilizatorul trebuie să
realizeze diverse setări (configurare de lucru) la prima utilizare. Cu această
ocazie se poate alege programul care oferă serviciile proprii de poştă electronică,
şi anume:
 Outlook Express;
 Netscape Messenger;
 Microsoft Outlook;
 Windows messaging.
În primul rând, după instalarea programului de navigare (browser), trebuie
să se opteze pentru preferinţele de lucru (opţiuni de lucru).

4.8. Browserul Internet Explorer

Fereastra Internet Options oferă următoarele etichete (meniuri):
 General – opţiuni: Home page, Temporary Internet files, History;
 Security - zone;
 Content – Content advisor, Certificates, Personal information;
 Connection – Proxy server;
 Programs – Messaging, Personal information;
 Advanced
Fereastra Internet Options este reprezentată în figura de mai jos:

Serviciile de E-mail sunt realizate de programul ales pentru acest lucru, de

exemplu, în cazul nostru, de programul Outlook Express.
Programul conţine câteva foldere (directoare) - numite recipiente - standard:
 Inbox – mesaje primite, ce nu sunt redirecţionate către alte
recipiente;
 Outbox – mesaje ce urmează a fi trimise;
 Sent Items – mesaje trimise;

98
  Delete Items – mesaje şterse (primite, trimise) şi abandonate
ulterior.

Serviciile oferite de Outlook Express sunt:

 Read Mail – citirea corespondenţei ( E-mail);
 Read News;
 Compose a Message – compunerea de mesaje şi trimiterea lor;
 Address book – lista de adrese E-mail cu care utilizatorul are
legături frecvente;
 Downlood All;
 Find People.

99
Configurarea programului Outlook Express trebuie să se realizeze prin funcţia
Tools Accounts. Fereastra Accounts conţine meniurile: All, News, Mail,
Directory Services.

100
Citirea şi trimiterea de mesaje şi fişiere
(Read Mail şi New Messages)
Citirea şi trimiterea de mesaje şi fisiere se realizează prin Internet
Explorer (folosind funcţiile Read Mail, respectiv New Message), sau direct prin
lansarea în execuţie a programului Outlook Express care oferă o fereastră cu
meniul: File, Edit, View, Go, Tools, Compose, Help, şi butoanele:
 Compose Message – compunerea (trimiterea) de mesaje;
 Reply to Author – replica la un mesaj primit de la un expeditor;
 Reply to All – replica la un mesaj pentru toţi expeditorii;
 Forward Message – trimiterea mai departe a mesajului;
 Send and Receive – trimiterea şi primirea de mesaje;
 Address Book – lista de adrese E-mail utilizate mai frecvent ca
destinaţii.
Meniul Tools oferă funcţia Options prin care utilizatorul poate să seteze
diverse opţiuni privind primirea şi trimiterea de mesaje, aceste opţiuni fiind oferite
de fereastra Options care oferă etichetele (meniul):
 General;

101
 Send;
 Read;
 Spelling;
 Security;
 Dial Up;
 Advanced.

102
Pentru compunerea (trimiterea) unui mesaj se acţionează sub Internet Explorer
funcţia Mail  New Message, sau sub Outlook Express, se acţionează
Compose Message, în ambele cazuri apare fereastra corespunzatoare.

Pentru atasarea (trimiterea) de fişiere la mesajul ce urmează a fi trimis, se

utilizeaza meniul Insert care oferă funcţiile:
 File Attachment;
 Text from File.

103
 BIBLIOGRAFIE

[1] Bird Linda - Internet - Ghid complet de utilizare, Editura TEORA, Bucureşti,
2004.
[2] Bremner Lynn M., Iasi Antony F.- Intranet - Mică enciclopedie, Editura
TEORA, Bucureşti, 2004.
[3] Brookshear J. Glenn - Introducere în informatică, Editura Teora, Bucureşti,
2001.
[4] Freeze Jill T. - Microsoft Internet Explorer 5, Editura TEORA, Bucureşti,
2002.
[5] Glenn Walter - Microsoft Windows XP în imagini, Editura Teora, Bucureşti,
2003.
[6] Gralla Preston - Cum funcţionează Internetul, Editura TEORA, Bucureşti,
2003.
[7] Ionescu - Conţan Nicolae – Calculatorul personal, Editura Niculescu,
Bucureşti, 2003.
[8] Johnson Steve, Perpectiom, Inc. - WINDOWS XP, Editura Teora, Bucureşti,
2003.
[9] Kraynak Joe - Calculatoare - Elemente de bază, Editura Teora, Bucureşti,
2004.
[10] Kraynak Joe - Internet în imagini, Editura TEORA, Bucureşti, 2004.
[11] Miloşescu Mariana - Învaţă singur internet, Editura TEORA, Bucureşti,
2005.

104
[12] Muller Nathan J. - Enciclopedia Internet, Editura TEORA, Bucureşti, 2004.
[13] Norton Peter – Microsoft WINDOWS 2000 Server, Editura Teora, Bucureşti,
2000.
[14] Norton Peter, Goodman John - PC - Totul despre calculatoare personale,
Editura Teora, Bucureşti, 2003.
[15] O'Hara Shelley, Welsh Kate - WINDOWS XP în imagini, Editura Teora,
Bucureşti, 2004.
[16] Pătruţ Bogdan - Internet pentru începatori, Editura TEORA, Bucureşti, 2004.
[17] Preda Ana - Maria – Bazele Informaticii, Editura Sylvi, Bucureşti, 2003.
[18] Rathbone Tina - Modemuri pentru toţi, Editura TEORA, Bucureşti, 2002.
[19] Sherry Kinkoph, Fulton Jennifer – Office XP în imagini, Editura TEORA,
Bucureşti, 2005.
[20] Snell N., Temple B., Clark T. M. - Internet şi WEB - Ghid complet - SAMS
Teach Yourself, Editura TEORA, Bucureşti, 2002.
[21] Woodcock JoAnne – PC pentru începători, Editura Teora, Bucureşti, 2001.
[22] * * * - Microsoft Press - Microsoft Internet Explorer 4, curs rapid, Editura
TEORA, Bucureşti, 2004.

105