BILETUL V

1. Medicina legala.

Medicina legala

In vorbirea curenta, dar mai ales cand se ajunge la unele probleme in fata
instantelor de judecata, se mentioneaza despre certificatul medico-legal. Insa,
prea putini sunt cei care cunosc, de fapt, ce este un asemenea certificat, cine il
elibereaza, in ce conditii, si, mai ales, ce sunt expertizele medico-legale.
Medicina legala este o ramura a stiintelor medicale care contribuie cu
constatari stiintifice la administrarea justitiei, si, implicit, la apararea intereselor
si drepturilor cetatenilor, la protejarea intereselor generale ale societatii.
In gama deosebit de larga a domeniilor de acivitate, a constatarilor
medico-legale cu care orice cetatean poate veni in contact, putem intalni
urmatoarele, pe care le numim principale:
a. leziuinile elementare medico-legale, adica dintre urmari ale actelor de
agresiune sau ale unor accidente, si anume:
- echimoze (vanatai) care sunt urme pe piele datorate unei infiltratii
sanguine, hemoragice; vechimea lor se constata prin schimbarea culorii de
la rosu-negricios (in primele 2-4 zile) la albastrui, cafeniu, verzui, galben
(12-20 zile);
- escoriatii sau zgarieturi, care sunt ruperi ale epidermei, superficiale sau in
profunzime si care prezinta de la inceput o sangerare usoara sau
abundenta, urmata de aparitia unei cruste maronii;
- hematoame, plagi taiate, muscate, impuscate, chimice, termice si altele,
care se pot produce prin diferite mecanisme sau imprejurari;
- fracturi, luxatii, ruperi ori striviri de organe etc.
b. stabilirea si constatarea cauzelor mortii unor persoane, evolutia instalarii
semnelor mortii;
c. expertizarea persoanelor care au fost victime ale unor traumatisme, a
capacitatii lor de munca, probleme sexologice (virginitate, deflorare
recenta, urme de viol asupra victimei si agresorului, impotenta,
homosexualitate etc);
d. probleme de obstretica-ginecologie (existenta sarcinii, a nasterii, avort
etc.);
e. examinarea starii psihice a unor persoane a caror comportare anormala
pune semne de intrebare.
Examinarea medico-legala a leziunilor constatate de medicul legist este
detrminata si in ceea ce priveste incadrarea juridica a faptei. In cazul
infractiunilor de lovire si vatamare corporala exista niste termene de vindecare-
pana la cel mult 20 de zile, lacel mult 60 de zile (pan la care se accepta
retragerea plangerii de catre partea vatamata) s.a.
In cazul afirmatiilor calomnioase privind moralitatea unei fete, certificatul
medico-legal care dovedeste virginitatea fetei este o proba de baza.
Se mai pot intalni cazuri cand un conducator auto este acuzat a fi
consumat bauturi alcoolice. Daca el se considera nevinovat, se poate adresa
imediat medicului legist pentru a i se recolta sange si a se stabili eventuala
alcoolemie.
Pentru fiecare dintre noi pot exista raporturi cu serviciile medico-legale,
fie la solicitarea organelor parchetului si politiei (organele de urmarire penala),
fie, in unele cazuri, din proprie initiativa.
In cazurile in care cineva a suferit o agresiune, se poate adresa direct
serviciului medico-legal unde este examinat si unde i se elibereaza un certificat
care constata natura leziunilor si eventualul termen de vindecare. Examinarile
medico-legale solicitate din proprie initiativa sunt supuse unei taxe.
Cei care doresc sa se adreseze serviciului de medicina legala care
functioneaza in toata tara este bine sa stie ca orice probe materiale sunt
binevenite in obtinerea unui rezultat corect. De aceea, toate problemele
materiale, urmele de sange, sperma sau altele trebuie conservate si prezentate
pentru analiza, pentru efectuarea unei expertize corecte.
Recent, am primit vizita unui domn din nordul Moldovei. Avea o mare
nenorocire: fiul sau, student in Bucuresti, un tanar serios, studios si preocupat de
viitorul sau in care era necesar sa transpuna in fapt cele invatate, s-a sinucis, mai
precis s-a spanzurat. Nimic din comportarea ultimelor zile nu justifica un
asemenea gest. Mai mult, la fata locului s-au gasit urme de sange, urme care nu
se justificau in cazul unei spanzurari. In mod paradoxal, organele de politie care
au facut cercetarea la locul faptei si care au dispus ridicarea cadavrului nu au
facut mentiune despe existenta acestor urme.
Cand au ajuns in Bucuresti, dupa lovitura primita, parintii au remarcat
urmele de sange, dar nestiind cum sa procedeze, le-au spalat cu o carpa umeda
pe care au dus-o la serviciul medico-legal pre a i se face analiza. Rezultatul a
fost neclar, cu motivarea ca sangele spalat nu mai crea posibilitatea de stabilire a
grupei sanguine pentru a se afla de unde provine: de la student sau de la o alta
persoana.
Un domeniu important in care expertizele medico-legale sunt imperios
necesare si relevante este cel privind stabilirea paternitatii copilului. In
asemenea cazuri se efectueaza expertiza comparativa a grupelor sanguine ale
mamei, copilului si presupusului tata.
Dezvoltarea stiintei aduce si alte posibilitati de expertizare, dar care, cel
putin pentru moment, sunt dificile dar fiind costul ridicat al reactivilor necesari.
Nu putem omite nici expertiza posibilitatilor de procreare ale presupusului tata.
Spermatograma care se efectueaza constituie proba stiintifica imbatabila.
 2. Competenta instantelor de judecata.
COMPETENŢA INSTANŢELOR JUDECĂTOREŞTI
Ştim, din vorbirea curentă că, există mai multe feluri de instanţe de
judecată, dar oamenii fac multe confuzii. Organizarea judiciară are, de
asemenea, ca obiectiv de bază asigurarea respectării dreptului la un proces
echitabil şi judecarea proceselor de către instanţe judecătoreşti în mod imparţial
şi independent de orice influenţe externe. Atunci când ajungem în instanţă este
bine să reţinem câteva prevederi care garantează drepturile noastre, ale
cetăţenilor.
– toate persoanele au dreptul al un proces echitabil şi la soluţionarea
cauzelor într-un termen rezonabil, de către o instanţă imparţială şi independentă,
constituită potrivit legii;
- activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii
aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care
judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.
- şedinţele de judecată sunt publice, în afară de cauzele prevăzute de lege.
Pronunţarea se face în şedinţă publică, cu excepţia cazurilor prevăzute de
lege.
- Procedura judiciară se desfăşoară în limba română.
- Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în
limba maternă, în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile prezentei legi.
- În cazul în care, una sau mai multe părţi solicită să se exprime în limba
maternă, instanţa de judecată trebuie să asigure, în mod gratuit, folosirea unui
interpret sau traducător autorizat.
- În situaţia în care, părţile solicită sau sunt de acord să se exprime în limba
maternă, instanţa de judecată trebuie să asigure exercitarea acestui drept, precum
şi buna administrare a justiţiei, cu respectarea principiilor contradictorialităţii,
oralităţii şi publicităţii.
- cererile şi actele procedurale se întocmesc numai în limba română.
- Dezbaterile purtate în limba maternă se înregistrează, consemnându-se în
limba română. Obiecţiunile formulate de cei interesaţi cu privire la traduceri şi
consemnarea acestora, se rezolvă de instanţa de judecată până la încheierea
dezbaterilor din acel dosar, consemnându-se în încheierea de şedinţă.
- Interpretul sau traducătorul va semna pe toate actele întocmite, pentru
conformitate, atunci când acestea au fost redactate sau consemnarea s-a făcut în
baza traducerii sale.
- Dreptul la apărare este garantat. În cursul procesului, părţile au dreptul să fie
reprezentate sau, după caz, asistate de un apărător, ales sau numit din oficiu,
potrivit legii.
- Hotărârile judecătoreşti trebuie respectate şi aduse la îndeplinire în condiţiile
legii.
- Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac
prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.
Toate aceste prevederi se încadrează armonios în conceptul legislaţiei
noastre privind accesul tuturor la justiţie.
- Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a
libertăţilor şi a intereselor sale legitime în exercitarea dreptului său la un proces
echitabil.
- Accesul la justiţie nu poate fi îngrădit.
- Toate persoanele sunt egale în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări.
- Justiţia se realizează în mod egal pentru toţi, fără deosebire de rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, opinie,
apartenenţă politică, avere, origine ori condiţie socială sau orice alte criterii
discriminatorii.
Dacă vorbim de spre instanţele de judecată, nu putem omite pe cei ce fac
actul de justiţie: magistraţii, adică judecătorii şi procurorii. Magistratura este
activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de
procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, precum şi a
drepturilor şi libertăților cetăţenilor.
Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca prin întreaga lor activitate să
asigure supremaţia legii, să respecte drepturile si libertăţile persoanelor, precum
şi egalitatea în faţa legii, să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu
tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora,
să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la
formarea profesională continuă.
Prima treaptă de judecată se realizează de către instanţele denumite
judecătorii. Ele sunt competente să soluţioneze, să judece orice cauze, mai
puţin cele date prin lege în competenţa instanţelor ierarhic superioare.
A doua treaptă o constituie tribunalele judeţene şi respectiv Tribunalul
Municipiului Bucureşti. Ele judecă în apel cauzele soluţionate în fond la
judecătorii şi judecă în prima instanţă în fond anumite cauze mai grave, cum
sunt crime, litigii patrimoniale de o anume valoare, probleme comerciale ş.a.
Pe treapta a treia se află Curţile de Apel, care sunt instanţe interjudeţene,
adică o instanţă pentru mai multe judeţe. Curţile de Apel soluţionează în recurs
cauzele judecate în apel de tribunale şi în apel cauzate judecate în fond de
tribunale.
 În varful piramidei se află Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa
cea mai înaltă în grad, care judecă recursurile ordinare (adică cele declarate
împotriva hotărârilor pronunţate în apel de Curţile de Apel), recursurile
declarate în interesul legii, recursurile în anulare şi orice alte materii date prin
lege în componenţa sa.
Faptele comise de militari sau îndreptate împotriva bunurilor aparţinând
unităţilor militare se judecă la instanţele militare, şi anume: Tribunalul Militar,
Tribunalul Teritorial, Curtea Militară de Apel.
Instanţele de judecată, în afară de competenţa materială mai au şi un alt
tip de competenţă, cea teritorială. O acţiune civilă sau penală nu se poate
introduce oriunde, la orice instanţă, ci la una anume, a cărei competenţă este
bine determinată de lege.
Astfel, acţiunile civile se pot introduce la judecătoriile pe a căror rază
teritorială are domiciliul paratul. Legea are şi o serie de prevederi de excepţie,
atunci cand acţiunea este făcută în materie de asigurare, în materie de pensie
pentru copii la domiciliul celui care are copilul în întreţinere, în materie
comercială ca regulă generală la sediul societăţii sau în materie de moştenire la
instanţa celui din urmă domiciliul al defunctului.
În materie penală, competenţa revine locului unde a fost săvarşită
infracţiunea. În ordine, poate urma locul unde a fost prins făptuitorul, locul unde
domiciliază acesta şi, în locul unde are domiciliul partea vătămată. Sunt cazuri
în care infractorul a comis fapte multe şi în locuri diferite, situaţie în care
problema competenţei este deosebit de importantă.
Organul de urmărire penală stabileşte în actul de trimitere în judecată, în
rechizitor, care este instanţa competentă. Pe parcursul judecăţii, instanţa poate
dispune declinarea cauzei la o altă instanţă. În unele cazuri se poate dispune şi
conexarea unor dosare ce privesc aceiaşi infractori sau disjungerea unui dosar în
două dosare separate, precum şi strămutarea judecăţii unei cauze la o altă
instanţă egală în grad.
COMPORTAREA ÎN FAŢA INSTANŢELOR DE JUDECATĂ
Suntem‚ sau cel puţin aşa pretindem cu toţii, oameni civilizaţi, ştim să ne
purtăm frumos. Se poate. Dar la judecătorie, la tribunal, adică în faţa unei
instanţe de judecată, experienţa ne arată că este bine să cunoaştem cum ar trebui
să ne comportăm, mai ales pentru cei care vin pentru prima dată în contact cu
instanţa de judecată.
Ca regulă generală, chiar la intrare există un plan, un îndrumar al
instanţelor, al sălilor de şedinţe. Dacă citeşti cu atenţie citaţia prin care ai fost
chemat, observi în colţul de sus o ştampilă pe care scrie unde eşti chemat: la
tribunal, la judecătorie, la Curtea de Apel etc. Pe citaţie se mai află menţionat
completul de judecată la care se află procesul în care eşti citat, precum şi ora de
începere a şedinţei de judecată.
În faţa fiecărei săli de şedinţă se află un avizier ori un panou unde este
afişată o listă-lista proceselor din ziua respectivă. Cum pe citaţie scrie şi
numărul de dosar şi numele părţii care se judecă (poate chiar numele tău), vezi
ce număr de ordin ai pe listă. După care, intri în sala de judecată. Ca om
civilizat se recomandă să te afli în sală înainte de începerea şedinţei de judecată
cu zece-cincisprezece minute, să îţi cauţi un loc şi să te aşezi.
În sală, ţinuta, în primul rand, trebuie să fie civilizată, nu se fumează, nu
se vorbeşte, nu se mănancă, nu se citeşte ziarul. Şedinţa de judecată este publică-
aşa spune legea-deci oricine are voie să stea în sală, dar şederea este
condiţionată de o comportare demnă şi civilizată, serioasă.
Deci, în sală se stă în tăcere, liniştit şi fiecare îşi aşteaptă rândul, cand va
fi strigat. Atunci se ridică şi răspunde „prezent”, după care aşteaptă să vorbească
preşedintele completului. Dacă este martor, el va fi invitat afară, pentru a se lua
declaraţii celorlalte părţi din dosar. După aceea este invitat în sală, în faţă. Acolo
i se iau datele de stare civilă, nume, prenume, vârstă, domiciliu, după care i se
cere să depună jurămantul (cu mâna pe Biblie, dacă este creştin) şi i se atrage
atenţia că mărturia mincinoasă se pedepseşte de lege cu închisoare.
După ce i s-a luat declaraţia, cel chemat în sală poate pleca, dacă
preşedintele nu dispune altfel. În măsura în care cel chemat are domiciliul în altă
localitate şi a făcut cheltuieli cu drumul, atunci ei poate cere rambursarea lor.
Mai poate cere şi motivarea absenţelor pentru ziua respectivă, pentru a o
prezenta la serviciu.
Sedinţele de judecată sunt publice, dar în unele cazuri, atunci cand
dezbaterea publică ar putea vătăma ordinea sau moralitatea publică sau părţile,
se poate dispune, de către preşedintele completului de judecată, şedinţă secretă.
La o asemenea şedinţă rămân doar avocaţii şi părţile din proces. Este de la sine
înţeles că o asemenea măsură se impune în unele cazuri, cum ar fi atunci cand se
judecată un viol şi se ia declaraţia părţii vătămate, care explică amănunţit cele
petrecute, ca şi declaraţiile inculpaţilor. Detaliile faptelor de acest gen nu trebuie
cunoscute de toată lumea.
Un alt aspect este şi cel privitor la copii, al căror acces în sala de şedinţe
este interzis. Este o măsură normală, pentru că aceştia nu au ce învaţă acolo
unde se discută probleme grave şi unde mintea lor de copil poate trage concluzii
greşite, dăunătoare.
În unele cazuri, mai ales acolo unde sălile de şedinţe sunt mici şi
neincăpătoare, preşedintele completului poate dispune ca o parte a celor prezenţi
să părăsească sala şi să rămană pe cât posibil, cei care au cauzele la rând.
Împotriva celor care nu au un comportament corespunzător, legea prevede
că preşedintele completului de judecată poate lua măsuri pentru păstrarea ordinii
şi a bunei cuviinţe. Preşedintele poate chema la ordine orice persoană care
tulbură mersul dezbaterilor şi poate dispune să fie scoasă din sală ori amendată.
Dacă ordinea nu se păstrează, preşedintele poate ordona şi evacuarea sălii în
întregime.
Dacă te porţi civilizat şi potrivit locului, eşti în acelaşi timp un exemplu
pentru alţii. Toţi cei care vin în faţa instanţelor de judecată au necazuri; nimeni
nu vine acolo de plăcere, aşa că, prin comportamentul tau, într-un fel, contribui
şi tu la actul de justiţie, la stabilirea adevărului, la instaurarea unui climat de
ordine şi disciplină.
Dacă ţi se pare că nu însemni nimic în desfăşurarea actului de justiţie, te
înşeli; pentru că nu numai judecătorii fac dreptate, ci şi toţi cei care prin
comportamentul lor denotă respect pentru justiţie, contribuie la un climat de
ordine si linişte.

3. Despre revizuire si recuzare.

Despre recuzare

Pe parcursul judecării unei cauze, în mod firesc, una dintre părţi are
impresia, că judecătorul ar ţine cu partea adversă. În astfel de cazuri, sigur ar
vrea să fie schimbat judecătorul, dar acest lucru, deşi nu este imposibil, nu poate
avea loc oricum, pentru că există un principiu al continuităţii instanţei, care
prevede ca, pe cât posibil, acelaşi judecător să soluţioneze un dosar pe tot
parcursul lui, de la început pană la sfârşit.
Legea prevede însă că, în anumite situaţii, judecătorul poate fi recuzat, şi
anume:
- cand el, soţul sau soţia, ascendenţii ori descendenţii lor au un interes în
cauza supusă judecăţii;
- când este soţ sau rudă cu una dintre părţi ori cu avocatul uneia dintre părţi
ş.a.
în aceste cazuri, partea interesată poate formula o cerere de recuzare, care
se judecă de către un alt complet de judecată. Dacă cererea este întemeiată,
cauza se trece la un alt judecător, dar dacă nu este întemeiată, cel care a
formulat-o ce rea-credinţă poate fi amendat şi obligat la plata de daune faţă de
partea vătămată. Judecătorul care este incompatibil, indiferent de motiv, are
datoria de onoare de a se retrage din proces.

Despre revizuire

Revizuirea este o cale extraordinară, o instituţie juridică foarte clară, precis

delimitată de lege. Se poate cere revizuirea, dacă dispozitivul hotărârii cuprinde
dispoziţii contradictorii, deşi nu s-au pronunţat asupra unui lucru cerut, dacă,
după data hotărârii, au apărut înscrisuri noi, care se aflau în posesia părţii
adverse etc. În principiu, termenul de formulare a cererii de revizuire este de o
lună de la data când cel interesat a luat cunoştinţă de un motiv dintre cele
menţionate.
 Cererea de revizuire se adresează procurorului de la Parchetul de pe lângă
instanţa care a judecat iniţial. Cererea se face în scris, cu prezentarea cazului de
revizuire pe care se întemeiază, precum şi a mijloacelor de probă în dovedire.
Sunt cazuri cand unii condamnaţi definitiv pretind că nu sunt vinovaţi şi
formulează cereri de revizuire, deşi nu sunt îndeplinite condiţiile. În realitate ei
solicită o rejudecare, un recurs în anulare, care însă şi el are condiţii foarte clare
şi foarte precise. Sigur că asemenea cereri informe şi fără un cadru legal sunt
sortite respingerii. În materie civilă, cererea de revizuire trebuie să fie timbrată
cu suma de 25 lei (plătită de C.E.C.), la care se adaugă timbrul judiciar în
valoare de 1 leu.