Hans Christian Andersen
Hans Christian Andersen a fost un scriitor danez, celebru mai ales pentru basmele sale. În timpul
vieții, Andersen a fost celebrat de Casa Regală daneză, și aclamat pentru că a adus bucurie copiilor
din întreaga Europă. Basmele sale au fost traduse în peste o sută de limbi și continuă să fie publicate
în milioane de exemplare în întreaga lume. Printre cele mai cunoscute povești ale sale se numără
„Crăiasa zăpezii”, „Mica sirenă”, „Hainele cele noi ale împăratului”, „Prințesa și bobul de mazăre”,
„Soldățelul de plumb”, „Fata din soc”, „Fetița cu chibriturile”, „Florile micuței Ida” și „Rățușca cea
urâtă”. H.C. Andersen a scris proză, teatru și poezie, rămânând celebru în special pentru poveștile
sale. El s-a născut la Odense, Danemarca, marți, 2 aprilie 1805. În Danemarca și restul Scandinaviei
el este cunoscut ca H.C. Andersen. Prenumele Hans Christian este un prenume tradițional danez și
este folosit ca nume de sine stătător, deși, la origine, a reprezentat o combinație de două nume. Este
incorect să se folosească doar unul dintre cele două prenume. Este un obicei acceptat în Danemarca
să se folosească, în acest nume și în câteva altele, doar inițialele.
În 1829, Andersen a înregistrat un succes considerabil cu o povestire intitulată „O călătorie de la
Canalul Holmen la capătul răsăritean al Insulei Amager în anii 1828 și 1829”. În aceeași perioadă el a
publicat atât o farsă, cât și o culegere de poeme. A urmat o perioadă relativ slabă, până în 1833 când
a primit o bursă de călătorie din partea regelui, făcând astfel una dintre primele sale lungi călătorii prin
Europa. La Le Locle, în Jura, a scris „Agnete și tritonul” iar în octombrie 1834 el a sosit la Roma.
Primul roman al lui Andersen, „Improvizatorul”, a fost publicat la începutul anului 1835 și a devenit un
succes imediat.
În 1841 face o călătorie în Germania, Italia, Grecia Turcia și se întoarce acasă prin Dobrogea, urmând
cursul Dunării. La Orșova rămâne un timp în carantină unde scrie Femeia Valahă pe care o publică
ceva mai târziu în volumul Bazarul unui poet. În 1851 el a publicat cu mare fast în Suedia, un volum
cu schițe de călătorie. Călător împătimit, Andersen a mai publicat și alte jurnale mai lungi de călătorie:
„Imaginile posomorâte ale unei călătorii la Harz”, „Bazarul unui poet”, „În Spania”, „O vizită în
Portugalia în 1866” etc. Ultima carte descrie vizita lui în Portugalia la cei doi portughezi Jorge și Jose
O’Neill, care îi fuseseră prieteni în anii 1820, pe când aceștia locuiau în Copenhaga. În jurnalele sale
de călătorie, Andersen a ținut cont de convențiile contemporane despre scrierile de călătorie, dar a
dezvoltat întotdeauna specia în așa fel încât să i se potrivească propriilor intenții. Fiecare dintre
jurnalele sale combină prezentările documentare și descriptive ale locurilor pe care le-a văzut cu
digresiuni filozofice asupra unor subiecte cum ar fi statutul unui autor, imortalitatea și natura ficțiunii în
raportul literar de călătorie. Unele jurnale, cum ar fi „În Suedia” și Bazarul unui poet conțin chiar și
povești. În anii 1840 atenția lui Andersen s-a reîntors spre scenă, dar fără succes. Cu toate acestea,
geniul său a fost dovedit în miscelanea „Cartea cu chipuri si fără chipuri” (1840). Faima poveștilor sale
crescuse simțitor; începând o a doua serie în 1838 șiu o a treia în 1845. Andersen era acum celebrat
în întreaga Europă, deși țara sa de origine, Danemarca încă dovedea o oarecare rezistență la
pretențiile lui.