Eseu
Sarcinile școlii ca principalul factor social de educare a limbajului
și de educație prin limbaj
În sistemul de educaţie, limbajul este privit drept circulaţie a informaţiilor în
fluxuri continue. Limbajul şi para-limbajul asociat acestuia, îmbracă forme
scrise, rostite, imagistice, gestuale, simbolice, conform cu nevoile de
comunicare, pentru a asigura transmisia-recepţia mesajelor într-o situaţie dată.
Didactica modernă nu impune folosirea metodelor şi procedeelor drept reţete, ci
lasă libertate deplină cadrului didactic, încât asistăm la un proces continuu de
diversificare şi restructurare a metodelor şi procedeelor, ceea ce dă o notă
dinamică şi deschisă actualei metodologii a învăţământului.
Limbajul în domeniul didactic are un caracter interactiv. Pe parcursul
activităţilor profesorul şi elevii se află într-o intensă stare de interacţiune
furnizându-şi unii altora semnale verbale şi nonverbale pentru a se întâlni într-
un fel sau altul pe traseul instruire-educare și informare-dezvoltare, specific
procesului educaţional. Educaţia înseamnă schimb de mesaje între profesori şi
elevi, în scopul influenţării conduitei lor, de-o parte şi de alta, actul comunicării
presupune un proces mult mai complex decât cel al vorbirii, motiv pentru care
educarea capacităţilor comunicative este distinct de educarea capacităţilor de
vorbire şi ulterioară dezvoltării acestora. Altfel spus, capacităţile de comunicare
trebuie să facă obiectul expres al preocupărilor profesorului. În caz contrar, nu
se poate spune că nu se comunică, ci doar că acest proces decurge în mod
deficitar. Ca modelatori de suflete, trebuie să ne străduim să înţelegem
sentimentele copilului şi ceea ce vrea să ne spună, iar apoi, repetând ideile
exprimate de el, să-i confirmăm faptul că l-am înţeles.
Realizarea sarcinilor şi a obiectivelor învăţământului depinde în mare măsură
de calităţile şi competenţele profesorului. Ceea ce este mai important de făcut,
este să-i învăţam pe elevi a scrie şi a gândi în limba maternă. Un limbaj clar,
elegant şi exact este singura modalitate de a comunica cu noi înşine.
Implicaţiile relaţiei dintre limbaj şi gândire, mai exact, dintre limbajul scris şi
gândire, sunt un mod special de interacţiune între limbaj şi intelect. Procesul de
învăţământ este astfel organizat încât să asigure dobândirea unei mentalităţi
comunicative de către actorii implicaţi într-o asemenea relaţie, el se bazează pe
schimbul, cel mai mult verbal, dintre interlocutori, pe transmiterea, respectiv
dobândirea, de informaţii şi formarea de capacităţi.
Activitatea de comunicare interumană, care se învaţă pe parcursul
şcolarităţii, se manifestă sub diferite moduri concrete, în funcţie de conţinut,
intenţii şi funcţii.
Procesul de învăţământ îşi optimizează funcţionarea printr-o comunicare
reciprocă, între cadru didactic şi elevi se schimbă mesaje verbale, iniţiativa
exprimării opiniilor este încurajată , iar informaţiile pendulează între cei care
comunică, pe baza principiilor reciprocităţii,pe rând şi oricând emiţătorul
(cadrul didactic) ia locul receptorului (elevului ), determinând aceeaşi poziţie
privilegiată a partenerilor, a elevului şi a profesorului. Informaţiile prelucrate
didactic se transformă în cunoştinţe, capacităţi, competenţe.
Limbajul este principala formă de comunicare umană, dar indivizii pot
comunica şi altfel decât prin limbaj, adică prin gesturi, mimică, simboluri,
reacţii ş.a. Toate din lume câte există emit o informaţie care comunică, putând fi
elemente de relaţionare. Indivizii care posedă acelaşi cod lingvistic, adică cei
care ştiu să vorbească aceeaşi limbă, menţin relaţii de comunicare mult mai
active decât cu cei care utilizează un altfel de limbaj. Spre a-şi exprima funcţia
de comunicare interactivă limbajul trebuie să fie corect însuşit sub toate
dimensiunile şi în toate componentele sale. Abilitate utilă pentru a asigura
socializarea şi a cultiva relaţii pozitive şi interacţiunile dintre oameni,
comunicarea se învaţă în şcoală. Şcoala constituie un mediu excelent pentru
deprinderea comunicării, pentru învăţarea rolurilor sociale şi interacţiunea
dintre acestea, întrucât limbajul este principalul mijloc de comunicare, o mare
parte din timpul elevilor este alocat pentru învăţarea corectă a componentelor
acestuia. Încă din ciclul de achiziţii fundamentale, elevii îşi formează
capacităţile de comunicare, învăţând citirea, scrierea, vorbirea şi ascultarea –
adică toate elementele ce implică educarea comunicării prin limbaj, în ciclul de
dezvoltare, elevii pot dobândi capacităţi de interlocutori, care să se bazeze pe
elemente de decenţă, de respect reciproc, de a asculta ceea ce spune emiţătorul,
de a permite receptorului să devină, la rândul său, emiţător, precum şi să se
comporte verbal în spiritul unei bune relaţii umane.
Pentru perfecţionarea comunicării didactice, cadrul didactic trebuie să
cunoască şi să respecte anumite sarcini:
- încurajarea feedback-ului din partea elevilor (pentru a cunoaşte în ce măsură
mesajele transmise au fost corect recepţionate şi înţelese);
- vorbirea corectă, deschisă şi directă (care previne sau reduce distorsiunea
mesajelor);
- ascultarea atentă, răbdătoare şi încurajatoare a mesajelor primite din partea
preşcolarilor, concomitent cu efortul de a înţelege exact sensul acestor mesaje;
- folosirea mai multor forme de comunicare didactică pentru acelaşi tip de
mesaje;
- repetarea mesajelor mai complexe.
Dacă trebuie să le comunice unor elevi decizii, profesorul va avea grijă să
facă acest lucru după o pregătire prealabilă a elevilor, cu tactul necesar şi, în
orice caz, să explice, să argumenteze (să motiveze) decizia, pentru că aceasta
(bună sau rea) să aibă şi o valoare educativă.
Pentru contemporaneitate, a fi pedagog înseamnă, înainte de toate, a şti să
explici, să etalezi clar în faţa elevilor un anumit conţinut, să clarifici şi să
rezolvi metodic sarcini didactice, prin stăpânire a ceea ce Comenius spunea:
„arta de a-i învăţa pe toţi totul".