Atom-gram (mol atomic) reprezintă cantitatea dintr-un element exprimată în grame, numeric egală

cu masa atomică a acelui element

Molecula-gram (mol) reprezintă cantitatea dintr-o substanţă simplă sau compusă, exprimată în
grame, numeric egală cu masa ei moleculară
SUBSTANT PURA si AMESTEC
SUBSTANTA PURA este o substanta care are o COMPOZITIE CONSTANTA si poate fi notata
printr-o singura formula chimica (sau un singur simbol chimic).
Ex: - Simbolul Na se refer la sodiu pur.
- Formula NaCO se refer la carbonatul de sodiu pur - acest compus este intotdeauna format din atomi
de sodiu, carbon si oxigen intr-un raport constant Na:C:0 de 2:1:3.
AMESTECURILE contin doua sau mai multe substante pure si au COMPOZITIE VARIABILA.
Ex: Prin combinarea sării, NaCl cu apa, H2O, rezult un amestec (apã sarata) - raportul acestor două
substante pure, se poate modifica.
Ex: Gazele de esapament, au compozitie variabilă.
A-Substante pure:
◦ I- simple (metale, nemetale, semimetale)
◦II-compuse (vezi schema de mai jos) trec prin metode chimice in elemente chimice
B -Amestecuri:
◦ omogene (aerul, saramura, solutia de zahar)
◦Eterogene (ceata, ulei cu apa, benzina cu apa, etc.) –trec prin metode fizice in substante

ALOTROPIE si POLIMORFISM
ALOTROPIA sau alotropismul (din greacã - alt formă) este proprietate unor substante chimice
elementare de a se prezenta in douã sau mai multe forme structurale, ca manifestare a legãrii,
respectiv gruparii diferite a atomilor substantelor respective.
OBS: Termenul de alotropie este utilizat doar pentru elemente, nu si pentru compusi.
FORMELE ALOTROPE ale unei substante elementare sunt caracterizate prin gruparea diferita a
atomilor
Ex: Formele allotrope ale O (dioxigenul O2, Trioxigenul- ozonul O3), formele allotrope ale fosforului
P (forfor negru,fosfor albastru,fosfor violet, fosfor rosu) , formele allotrope ale carbonului C
(diamantul, grafitul)
POLIMORFISMUL - este capacitatea unei combinatii chimice aflata in stare solida de a prezenta mai
multe forme sau structuri cristaline.
Toate substantele cristaline: mineralele, metalele sau polimerii prezinta polimorfism.
Ex: varietati ale carbonatului de calciu CaCOs cristalin: calcit, aragonite
LEGI FUNDAMENTALE ALE CHIMIEI
1. Legea conservării masei (Lomonosov, Lavoisier): Masa totală a substanţelor rezultate dintr-o
reacţie chimică este egală cu masa totală a substanţelor care au reacţionat.
In orice proces chimic, masa substantelor care se combina ramane constanta.
CaCO3 = CaO + CO2 adica 100g = 56g + 44 g
Observatie: Aceasta lege se verifica numai in unitati de masa

2. Legea conservării energiei

Energia nu se poate crea sau distruge, ci doar se poate transforma dintr-o formă de energie în altă
formă de energie
3. Legea proporţiilor definite (legea proporţiilor constante sau a constantei compozitiei- Proust)
Substanţele reacţionează între ele în proporţii de masă definite şi constante.
H2 +Cl2 = 2 HCl (acid clorhidric) sau 2NaCl + H2SO4 = 2HCl + Na2SO4 (sulfat de sodium)
indiferent de calea de obtinere raportul masic (in greutate) de combinare intre H si Cl este acelasi:
H : Cl = 1 : 35,5

4. Legea proporţiilor multiple (Dalton)

Dacă două substanţe simple se pot combina între ele pentru a forma mai mulţi compuşi chimici,
diferitele mase ale unui component care reacţionează cu aceeaşi masă a celuilalt component se găsesc
între ele în raporturi simple şi mici.

5. Legea proporţiilor echivalente

Reacţiile chimice decurg de la echivalent la echivalent sau substanţele reacţionează între ele în
cantităţi de masă proporţionale cu echivalenţii chimici ai elementelor sau compuşilor respectivi.

Echivalentul chimic
este cantitatea dintr-un element sau dintr-o combinaţie chimică care poate inlocui sau se poate
combina cu 1,008 g hidrogen sau cu 8 g oxigen.
Dacă această cantitate este exprimată în grame se numeşte echivalent-gram sau val.

Calculul echivalentului gram

In reactiile de neutralizare cu schimb de protoni - un echivalent gram este cantitatea de substanta
care reactioneaza cu un echivalent gram de protoni (ion-gram de hidrogen)
 In reactiile redox (oxidare si reducere) prin echivalent gram se intelege cantitatea de substanta care
reactioneaza cu un electrongram.
 Pentru elemente: Eg = masa atomica / valenta
 Pentru acizi in reactii de neutralizare: Eg = masa moleculara/ nr de atomi de hidrogen care
reactioneaza sau sunt inlocuiti
 Pentru baze in reactii de neutralizare: Eg = masa moleculara / nr. Grupe OH
 Pentru saruri: Eg = masa moleculara / nr. At. Metal x valenta metalului

STRUCTURA ATOMULUI
nucleu central format din nucleoni (neutroni si protoni)
un invelis electronic tridimesional format din electroni
NUCLEUL este alcătuit din nucleoni
- protoni - încărcaţi cu sarcină pozitivă
- neutroni - neutri din punct de vedere electric

ÎNVELIȘUL DE ELECTRONI din jurul nucleului - alcătuit din electroni - care se rotesc cu viteză
foarte mare în spaţiul din jurul nucleului, formând un nor de electroni ale cărui graniţe nu sunt
bine-definite.

ATOMUL este NEUTRU din punct de vedere electric! (nr protoni=nr electroni)

Nr protoni= NUMAR ATOMIC Z

Nr prontoni+Nr neutroni= NUMARUL DE MASA A
 Izotopi
Izotopii sunt specii de atomi ai aceluiasi element (cu acelasi Z ) dar cu A diferit datorita
numarului diferit de neutroni.
Ex:
 Deuteriu (Z=1. A=2)
 Radioactiv; combustibil pentru fuziunea nucleara
 Apa grea – apa bogata in dioxid de deuteriu (lichid de racire pentru reactorelenucleare)

Domenii de utilizare a izotopilor stabili si radioactivi

 in cercetarea stiintifica sub forma de “atomi marcati” sau trasori si au utilizari in:
 chimie
 biologie
 medicina
 metalurgie
 agricultura etc.

Structura invelisului electronic al elementelor

Invelisul electronic al atomului - totalitata electronilor care graviteaza in jurul nucleului unui
atom. Este format din straturi electronice, iar un strat poate avea mai multe substraturi. Straturile
electronice sunt notate cu
 Numerele 1, 2, 3, ...7 sau literele K, L, M, N, O, P, Q.
 Nr. maxim de electroni de pe un strat 2n2

CONFIGURATIA ELECTRONICA reprezinta distributia electronilor unui atom pe straturi,

substraturi si orbitali, in ordinea crescătoare a energiei. Furnizeaza:
1. Nr stratului
2. Nr electronilor din orbital
3. Tipul orbitalului

Electronii unui atom sunt formati din: STRATURI, SUBSTATURI si ORBITALI

Tabelul periodic este structurat în:

- PERIOADE - 7 șiruri orizontale - notate cu cifre arabe de la 1 la 7 sau cu majuscule de la K la Q;
- GRUPE - 18 șiruri verticale - notate cu cifre arabe de la 1 la 18

INFORMAȚII obținute din TABELUL PERIODIC

- NUMĂRUL DE ORDINE - Z - marchează succesiunea elementelor în tabelul periodic. Z = numărul
de sarcini nucleare (numărul protonilor din nucleu) = numărul electronilor din învelişul electronic.
În tabelul periodic elementele sunt ordonate crescător, după Z !
- NUMĂRUL PERIOADEI = numărul cuantic principal = numărul de straturi electronice ocupate =
numărul stratului electronic exterior (care conține electronul distinctiv).
- NUMĂRUL GRUPEI = numărul electronilor din stratul electronic exterior al atomului.
O grupă - conține elemente cu aceeaşi configuraţie electronică pe stratul exterior (ultimul
strat).

STRUCTURAREA TABELULUI PERIODIC ÎN BLOCURI

După tipul orbitalului în care se găseşte electronul distinctiv, în tabelul periodic se delimitează
4 BLOCURI:
- BLOCUL s - elemente cu configurația stratului de valență s n (n=1 sau 2),
- BLOCUL p - elemente cu configurația stratului de valență s 2p n (n= 1...6),
 - BLOCUL d - elemente cu configurația stratului de valență s 2d n (n= 1...10),
- BLOCUL f - elemente cu configurația stratului de valență s 2 f n (n= 1...14).
OBS: Structurarea tabelului periodic în blocuri permite intuirea configuraţiei electronice a
unui element.

Se disting următoarele SERII CHIMICE: METALE, METALOIZI (SEMINETALE),

NEMETALE
Se mai disting următoarele SERII CHIMICE:
1. PĂMÂNTURI RARE - Lantanide, scandiu și ytriu;
2. .METALE - Metalele alcaline, alcalinopământoase, de tranziție, de post-tranziție,
lantanidele și actinidele;
3. NEMETALE sunt și halogenii și gazele nobile.

- ENERGIA DE IONIZARE - reprezintă cantitatea de energie care este necesară pentru CEDAREA
unui electron dintr-un atom (sau o moleculă)

- AFINITATEA PENTRU ELECTRON (Ae) reprezintă cantitatea de energie schimbată (consumată

sau degajată) de către un atom izolat (în stare gazoasă), aflat în starea fundamentală, la
ACCEPTAREA (capturarea) unui e- (aflat în repaus), pentru a se transforma în anion.

VARIAȚIA PROPRIETĂŢILOR SUBSTANȚELOR CHIMICE ELEMENARE

- CARACTERUL ELECTRONEGATIV al unei substanțe chimice elementare se manifestă prin

capacitatea atomilor acelui element de a CAPTA (accepta) electroni şi de a forma ANIONI.
- Elementele chimice au un caracter electronegativ cu atât mai accentuat cu cât au nevoie de un număr
mai mic de electroni pentru a atinge o configurație electronică stabilă şi pe un strat cât mai apropiat de
nucleu, unde forţa de atracţie e mai mare.
- Elementele cu caracter electronegativ sunt NEMETALE, deci prezintă caracter nemetalic.

- CARACTERUL ELECTROPOZITIV al unei substanțe chimice elementare se manifestă prin

capacitatea atomilor acelui element de a CEDA electroni şi de a forma CATIONI.
- Elementele cu caracter electropozitiv sunt METALE, deci prezintă caracter metalic. VARIAȚIA
caracterului electropozitiv variaţia caracterului electropozitiv = variaţia caracterului metalic
- în grupele principale creşte de sus în jos, odată cu creşterea numărului atomic Z, deci cu creşterea
numărului de straturi ocupate cu electroni.
- în perioade scade de la grupa 1 → 14, odată cu creşterea numărului atomic Z şi cu creşterea
numărului de electroni necesari a fi cedaţi pentru atingerea configurației stabile.
Energia de ionizare SCADE → Caracterul electropozitiv CREŞTE

Proprietatile metalice tipice se manifesta:

• - numai in stare solida si lichida
• - dispar complet la trecerea metalelor in stare de vapori.
Vaporii metalelor:
- sunt monoatomici cu exceptia vaporilor metalelor alcaline care contin in proportie mica
molecule diatomice (Liz, Na2). Acestea disoceaza usor la temperatura ridicata, energia de legatura
find mica.
- nu au proprietati metalice
- nu conduc curentul electric
-se amesteca cu alte gaze in orice proportie
 Proprietati optice
1. Culoarea
- in stare compacta, sub forma de blocuri, bare, placi, granule, fire, metalele din grupele
principale ale sistemului periodic au o culoare alb argintie
Exceptii: numai cesiul este argintiu- auriu
• beriliu cenusiu deschis
• germaniul alb-cenusiu.
Metalele tranzitionale sunt in majoritate albe-cenusii.
Cuprul este rosu - aramiu si aurul galben - auriu.

In stare fin divizata metalele au culoarea cenusiu inchis sau negru,

-Cu si Au isi pastreaza culoarea si sub forma de pulberi.
- Culoarea alb - argintie a metalelor este determinata de faptul ca ele absorb toate radiatiile
din domeniul vizibil
• Cuprul absoarbe insa mai puternic lumina verde
- Aurul absorbe lumina albastra, fapt ce determina culorile respective.

Clasificarea metalelor in tehnica

 Metale negre sau feroase:
- fierul (impreuna cu fontele si otelurile),
 Metale colorate, adica neferoase.

2. Opacitatea metalelor
- Metalele in stare solida cat si in topitura sunt opace nepermitand trecerea lumini nici chiar in
foite foarte subtiri.
- se datoreaza electronilor de valenta din benzile de energie care absorb toata energia
radiatiilor luminoase.

3. Luciul metalelor
 In stare compacta, neoxidata, metalele reflecta aproape toate radiatile din domeniul vizibil
si majoritate celorlalte radiatii electromagnetice cu alte lungimi de unda, prezentand luciu
metalic
 Reflectarea se datoreste electronilor liberi din metal si nu celor localizati la atomi
 Mg si Al sunt singurele metale care si sub forma de pulbere au luciu metallic

Proprietati fizico- mecanice

1. Plasticitatea
 reprezinta proprietate metalelor de a se deforma permanent la prelucrarea mecanica
sub actinea unei forte exteriore, fara a se fisura sau starima.
Au, Ag, Pt, Mg, Al, Po, Sn, Cu
 Metalele foarte dure si casante -Ti, Cr, Mn, Ge, Zr, Nb (Niobiu), Ru (Ruteniu), Os, Ir
- nu se pot preluca sub presiune.
 influenteaza maleabilitatea si ductibilitatea.

2. Maleabilitatea
- proprietate metalelor si aliajelor de a se putea transforma in foi, fara fisurare, prin laminare
la o temperatura inferiora temperaturii de topire
- depinde de structura cristalina a metalelor, manifestandu-se cel mai intens la metalele care
cristalizeaza in retele cubice cu fete centrate
 -depinde de asemenea de temperatura, si anume creste pana la o anumita temperatura, dupa
care scade si metalele devin casante Metale maleabile (din care se pot obtine foi foarte subtiri,
chiar de ordinul u) Au, Ag, Al, Pt, Cu, Ni

3. Ductilitatea
- Este proprietatea metalelor de a fi trase in fire prin procesul de trefilare.
- Prin trefilare pot fi prelucrate Au, Ag, Pt, Ni, Ta, Mo, Zr, Nb, Co, Fe, Cu etc.
- Nu se pot trage in fire Be, In, Pb, TI (taliu), Ti. Prin maleabilizare si ductilizare metalele isi
schimba considerabil forma sub influenta unor solicitari mecanice dar fara a pierde
caracteristicile specifice metalelor (rezistenta, luciu, opacitate, conductibilitate).

4. Duritatea
- exprima rezistenta opusa de un material in stare solida la zgarierea sau la patrunderea in
acesta a unui alt corp, masurata prin deformatia permanenta produsa.
Pentru aprecierea duritatii se poate folosi:
• scara Mohs de la 1 la 10 sau unitati Brinell, Rockwell, Wickers.
Variatia duritatii:
• scade in grupa de sus in jos
• scade in perioada de la dreapta la stanga, elementul cu duritatea cea mai mica find
Cs.
• Metale dure: Re, Os, Ru (ruteniu), Ir (iridiu), V (vanadiu), Ta (taliu)
• Metale cu duritate redusa Hg, Cu, Ag, Au.

Proprietati electrice ale substantelor

Cand substantele se gases sub influenta unui camp electric exterior in acestea
se manifesta unele modificari specifice ale proprietatilor, uneori instite de fenomene
de transport de sarcini.
Conductori electrici - substante sunt bune conducatoare de electricitate
Materiale dielectrice - rele conducatoare de electricitate.

 Conductori de ordinul I (electronici)

- prezinta o conductibilitate de natur electronică
- rezistivitatea lor creste odat cu cresterea temperaturii
- sub actinea curentului electric ele nu sufer modificãri de structur
- sunt metale in stare solidã si lichid
(Materialele conductoare de ordinul I)

In functie de valoarea conductivitatii lor, materialele conducatoare de ordinal

I se pot imparti in:
- Materiale de MARE CONDUCTIVITATE: Ag, Cu, Al, Fe, Zn, PB, Sn etc
- Materiale de MARE REZISITIVITATE: sunt formate de obicei din aliaje si se
utilizeaza pentru rezistente electrice, elemente de incalzire electrica, instrumente
de masura etc.

 Conductori de ordinul Il (electroliti)

- prezinta o conductibilitatea de natura ionică
- rezistivitatea lor scade odat cu cresterea temperaturii
- sub actiunea curentului electric ele sufer transformari chimice.
 Din categoria materialelor conductoare de ordinul II fac parte:
- sărurile in stare lichidă
- solutille bazice sau acide
- solutile de sruri (deci toti electrolitii).

 Semiconductori
Substantele a caror conductibilitate electrica este cuprinsa intre cea a conductorilor
electrici si a dielectricilor
Modelul benzilor de energie explica conductibilitate electrica diferentiata la metale,
semiconductori si izolatori.

• Metalele au zona interzisa egala cu zero

• Semiconductorii au zona interzisa < 5eV
• izolatorii in conditii normale au zona interzisa mai > 5eV
De ex. din valorile zonelor interzise ale elementelor din grupa a IV-a se observa
urmatoarele: carbonul (diamantul) este izolator, Si, Ge, Sn cenusiu semicontuctor, iar Pb
este metal electroconductibil.

Legăturile chimice pot fi clasificate în funcţie de tăria lor astfel:

- legaturi chimice tari:
- legătura ionică
- legătura covalentă
- legătura metalică
- legături chimice slabe:
- legătura de hidrogen
- forțe van der Waals

LEGĂTURA IONICĂ reprezintă atracţia electrostatică dintre doi ioni - particule

încărcate cu sarcini electrice cu semne contrare - generați prin transferul complet al
electronilor de valență a doi atomi
De exemplu sodiul Na, este un metal alcalin din grupa 1. Ca toate elementele din
grupa 1, are un singur electron de valență. Dacă atomul de sodiu pierde acel electron,
acesta dobândește configurația electronică stabilă a neonului Ne, gazul rar cel mai
apropiat (în tabelul periodic). Se transformă în cationul Na+ .
Prin legatura ionica se formeaza COMPUSI. (oxizi metalici, hidroxizi, saruri)

LEGATURA COVALENTĂ se formează între atomi ai elementelor electronegative

prin punerea în comun a unei perechi de electroni. Se formează MOLECULE. Legătura
covalentă se poate forma între doi atomi ai aceluiași element sau între atomii unor
elemente apropiate unul de celălalt în tabelul periodic.
Ex: La formarea moleculei de clor, octetul electronic stabil se realizează prin punerea
în comun a unei perechi de electroni:

LEGĂTURA METALICĂ : elementele metalice se găsesc în partea stângă a tabelului

periodic, prezintă electronegativități scăzute (afinitate scăzută pentru electroni) și
formează cu ușurință ioni Mn+ pozitivi.
 REACȚIILE CHIMICE sunt procese chimice în cursul cărora, se rup legături chimice
și se formează alte legături noi.
REACTANȚI → PRODUȘI DE REACȚIE REACTANȚII sunt substanțe care intră
într-o reacție chimică;
PRODUȘII DE REACȚIE sunt substanțe noi, care se formează.

CLASIFICAREA REACȚIILOR CHIMICE

Reacțiile chimice se clasifică după NUMEROASE CRITERII.
 În funcție de STAREA DE AGREGARE A REACTANȚILOR
Reacții chimice în stare
- solidă,
- lichidă,
- gazoasă.

` SISTEME DISPERSE
Un sistem dispers este un amestec de doua componente si anume:
1. componenta dispersanta, care domina cantitativ amestecul (in cazul solutiilor – solventul
sau dizolvantul) si care constituie mediul de dispersie;
2. Substanta dispersata (dispersa), alcatuita dintr-una sau mai multe substante ce se afla in
amestec in cantitate mai mica decat mediul de dispersie (in cazul solutiilor – aceasta poarta numele de
solvit, solut sau dizolvat

Clasificarea sistemelor coloidale

a. dupa forma particulei coloide:
 coloizi cu particule sferice
 coloizi cu particule alungite
b. dupa natura particulei coloid
 Coloizi micelari
 Coloizi macromoleculari
Coloizii micelari (coloizi de asociatie)
- se formeaza prin unirea unui numar mai mare de molecule obisnuite, atomi sau ioni, prin
forte van der Waals, forte electrostatice sau prin punti de hidrogen.
- ansamblul acestor asociatii poarta numele de miceli si apar in mediul in care substanta
respectiva nu este solubila

Coloizii macromoleculari
 sunt solutii moleculare adevarate, in care faza dispersa este formata din substante
macromoleculare
 dimensiunile macromoleculelor sunt comparabile cu ale particulelor coloidale, proprietatile
lor sunt asemanatoare cu cele ale solutiilor coloidale.

Solurile
- sisteme coloide la care dispergentul este lichid iar dispersatul solid
Ex. aur coloidal, proteine in apa, suspensii de pigmenti sau coloranti organici in apa

Emulsiile
 sisteme coloide la care atat dispergentul cat si dispersatul sunt lichide partial miscibile sau
nemiscibile.
 Faza dispersată (faza internă) – sub forma de particule (picături)
 Faza de dispersie (faza externă) – sub formă lichidă continuă
Ex. grasimi lichide in apa, laptele, smantina, maioneza, etc. In industrie, se intilnesc frecvent
emulsii in sectorul alimentar, la prepararea unor lacuri si vopsele, in procesele de flotatie
pentru imbogatirea minereurilor, etc.
Emulgatori (substante emulsionante)
◦ Substantele care au proprietatea de a favoriza emulsionarea, stabilizind emulsiile
◦ ex. sapunuri, detergenti sintetici, proteine, guma arabica, unii derivati sulfonici,
caolin, unele saruri anorganice, etc.

Tipuri de emulsii
 tipul ulei in apa (U-A) - emulsii directe
 tipul apa in ulei (A-U) - emulsii indirecte
Tipul unei emulsii depinde de natura emulgatorului si in f. mica masura de proportia
fazelor componente:
faza lichida care interactioneaza mai bine cu emulgatorul devine dispergent.
Emulsii de tip U-A se folosesc ca emulgatori sapunul de sodiu sau detergenti sintetici
deoarece acestia interactioneaza mai bine cu apa decit cu uleiul.
Emulsiile de tip A-U se obtin folosind un emulgator a carui molecula interactioneaza
mai puternic cu uleiul, de ex. sapunul de calciu sau magneziu.

Spumele
 sisteme coloidale in care dispergentul este lichid iar dispersatul este gaz. Deoarece
bulele de gaz dispersat au volum relativ mare, prin sederea indelungata spumele isi
micsoreaza volumul datorita pierderii unei parti din aerul inglobat.
Ex. aer-solutie de sapun, aer-solutii apoase de proteine, obtinute prin agitare

Aerosolii (aerosuspensiile)
- sisteme coloide alcatuite dintr-un dispergent gazos (de ex. aer) si faza dispersata solida.
Ex. fum, prafuri f. fine, etc.
In cazul fazei dispersate lichide sistemul poarta numele de aeroemulsie
. Ex. ceata, nori, etc.

Coroziune
distrugerea materialelor datorită reacţiilor chimice sau electrochimice cu mediul
înconjurător.
Atacul chimic direct este posibil la toate materiile prime folosite în industrie
atacul electrochimic nu apare decât la metale, deoarece numai ele posedă electroni
liberi.
Materialele sintetice nu posedă această structură ele fiind de obicei supuse
degradării numai prin atac chimic.

A. După mecanismul de desfăşurare se pot distinge două tipuri de coroziune

Coroziunea chimică
- procesele de distrugere a metalelor şi aliajelor care se produc în gaze uscate,
precum şi în lichide fără conductibilitate electrică şi în majoritatea substanţelor
organice;
Ex: coroziune metal-gaz, metal-oxigen la temperaturi ridicate sau metal-
lichid Coroziunea electrochimică
- procesele de degradare a metalelor şi aliajelor în soluţii de electroliţi, în
prezenţa umidităţii, fiind însoţite de trecerea curentului electric prin metal.
 Coroziunea chimică
se produce din cauza afinităţii dintre metal şi
- unele gaze (O2 , SO2 , H2S, HCl gazos, CO, CO2 , H2 )
- sau lichide rău conducătoare de electricitate (alcooli, benzine, etc.)

Provoaca modificări ale metalului manifestate prin:

- dizolvarea părţilor componente şi pierderi de material;
- spălarea componenţilor;
- dezagregarea materialului de către cristalele sărurilor care se formează în
porii săi;
- mărirea sau reducerea particulelor, deci şi a întregii mase a metalului.

Coroziunea electrochimică
• Spre deosebire de coroziunea chimică, metalele în contact cu soluţiile bune
conducătoare de electricitate (electroliţi) se corodează electrochimic.
• Soluţia şi metalul sunt străbătute, în acest caz, de un curent electric, generat
de procesele electrochimice care se desfăşoară la limita celor două faze.
• Coroziunea electrochimica se poate produce:
◦ prin electroliti sau in atmosfera cu o pelicula lichida
◦ in solutie.

Aparitia acestui tip de coroziune implica:

- anod
- catod
- electrolit
- un conductor.
Deci un element galvanic.
Prin inlaturarea uneia dintre aceste conditii coroziunea electrochimica nu se produce

Metode de prevenire a coroziunii

 alegerea corectă a materialelor utilizate în construcţia de aparate şi utilaje industriale, din
punct de vedere al rezistenţei la coroziune;
 evitarea punerii în contact a unui metal cu un alt metal mai electronegativ decât el, de
exemplu aluminiu alături de aliajele cuprului sau oţelurilor aliate, bronz în contact cu oţelul etc.
 evitarea punerii în contact a metalelor ecruisate (modificarea proprietăţilor unui metal sau
unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la o temperatură inferioară celei la care începe
recristalizarea) cu metalele recoapte sau turnate, deoarece din cauza diferenţei de potenţial
electrochimic dintre ele, în prezenţa unui electrolit corespunzător, primele se corodează;
 prelucrarea mai îngrijită a suprafeţei metalului, deoarece adânciturile, zgârieturile
favorizează şi accelerează coroziunea.

Metode de acoperire a suprafeţelor metalice cu învelişuri anticorosive

 se realizează prin acoperirea metalului cu un strat subţire de material autoprotector. Stratul
autoprotector trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: ◦ să fie compact şi aderent;
◦ să fie suficient de elastic şi plastic;
◦ grosimea lui să fie cât mai uniformă.
Stratul protector poate fi:
 metalic - depuse pe suprafaţa metalului protejat se pot realiza:
• pe cale galvanică
• pe cale termică
 • prin placare
• nemetalic
- straturile protectoare nemetalice pot fi:
• organice
• anorganice realizate prin utilizarea lacurilor, vopselelor, emailurilor, foliilor de masă
plastică, bitum etc

Categorii de lubrifianti
 Lubrifianti solizi
Conditiile indeplinite de substantele folosite ca lubrifianti solizi:
 aderenta buna la material
capacitatea de a forma un film continuu si durabil,
elasticitate si stabilitate termica, conductibilitate electrica,
insertie chimica si lipsa de corozivitate,
coeficient de frecare mic,
granulatie fixa si uniforma, lipsa impuritati.

Se impart in urmatoarele grupe:

substante cu structura cristalina si lamelara (grafitul);
metale moi (plumb, staniu, zinc, cupru)
substante organice de conversie (oxizi ai diferitelor metale, sulfuri, cloruri);
substante nemetalice (sticla, carburi, bromuri, materiale grafito- ceramice).

 Lubrifianti gazosi
 asigura un regim de ungere mixt, intermediar intre regimul uscat si cel fluid.
Aerul este utilizat cel mai des ca lubrifiant gazos.
Proprietatile fizice ale gazelor, compresibilitatea, expansibilitatea, valori diferite ale vascozitatii
comparativ cu lichidele, determina deosebiri intre ungerea cu lichide si cea cu gaze.

 Lubrifianti lichizi
In tehnica sunt utilizati in mare masura lubrifianti lichizi, respectiv uleiuri minerale si uleiuri sintetice.
Uleiurile lubrifiante:
 contin unul sau mai multe tipuri de ulei de baza, care pot fi:
 parafinice
 naftenice
 aromatice.